1ra-855/2019 — art. 191 al. 5 CP

1ra-855/2019 — art. 191 al. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-855/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

22 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Iurie Diaconu,

Judecători – Ion Guzun și Liliana Catan,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, declarat de

avocatul Medeleanu Roman în numele inculpatului Știrbu Denis, prin care solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 decembrie 2018,

în cauza penală, în privința lui

Știrbu Denis XXX, născut la XXX, domiciliat

în XXX.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 05.11.2015 pînă la 19.07.2018;

Instanța de apel de la 25.09.2018 pînă la 17.12.2018;

Instanța de recurs de la 18.03.2019 pînă la 22.05.2019.

Asupra recursului declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal al Curții

Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă

Denis a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin.

(4) Cod penal, stabilindu-i pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani;

În conformitate cu art. 90 Codul penal, pedeapsa stabilită inculpatului Știrbu

Denis s-a suspendat condiționat pe o perioadă de probațiune de 3 ani; În perioada de

probațiune condamnatul a fost obligat să nu își schimbe domiciliul fără

consimțământului organului competent, să nu frecventeze locuri de agrement;

În conformitate cu art. 62 alin. (3) Cod penal, în calitate de obligație pe perioada

de probațiune lui Știrbu Denis i-a fost stabilit 240 ore muncă neremunerată în folosul

comunității.

perioada de timp februarie-aprilie 2015, deținând funcția de manager pe vânzări în

cadrul FCP „XXX” SRL, în baza Ordinului nr. 28 - A din 01 iulie 2014 și purtând

răspundere materială individuală deplină pentru valorile încredințate în temeiul

Contractului nr. 28 din 18 iunie 2014, urmărind scopul însușirii ilegale a bunurilor

altei persoane, încredințate în administrarea vinovatului, acționând cu intenție directă,

din motiv de cupiditate a însușit suma de 174 000 lei ca urmare a realizării a 20 tone

de îngrășăminte minerale sub formă de „XXX” către SRL „XXX” și 57 523 lei ca

urmare a realizării a 200 kg de semințe de floarea soarelui, după care cu banii însușiți

a părăsit locul săvârșirii infracțiunii, astfel prin acțiunile sale intenționate a cauzat

părții vătămate FCP „XXX” SRL un prejudiciu material considerabil în valoare totală

de 231 523 lei, care se atribuie la categoria proporțiilor deosebit de mari.

care a solicitat, casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri, prin

care Știrbu Denis să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de

art.191 alin. (5) Cod penal, cu stabilirea pedepsei sub formă de închisoare pe un

1

termen de 10 ani, cu ispășirea acesteia într-un penitenciar de tip închis și cu

includerea în termenul pedepsei a perioadei aflării inculpatului în stare de arest.

2018, s-a admis apelul procurorului, casată sentința primei instanțe, cu pronunțarea

unei noi hotărâri, după cum urmează:

Știrbu Denis Mihail se recunoaște vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de

art.191 alin. (5) Cod penal și se condamnă, în baza acestei Legi, la pedeapsă sub

formă de închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de

tip închis.

4.1. Pentru a se pronunța, instanța de apel a menționat că, instanța de fond, la

pronunțarea sentinței, eronat a apreciat probele, fără a ține seama de cerințele art. 101

Cod de procedură penală, conform cărora, fiecare probă urmează să fie apreciată din

punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor. Reprezentantul

organului de urmărire penală sau judecătorul apreciază probele conform propriei

convingeri, formate în urma examinării lor în ansamblu, sub toate aspectele și în mod

obiectiv, călăuzindu-se de lege. Nici o probă nu are o valoare dinainte stabilită pentru

organul de urmărire penală sau instanța de judecată, și în așa mod a ajuns la concluzia

greșită cu privire la calificarea infracțiunii. De asemenea, instanța de apel a

menționat că, instanța de fond a ajuns la concluzia greșită de a recunoaște vinovat pe

inculpat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 196 alin. (4) Cod penal.

Instanța de apel a constatat că, inculpatul Știrbu Denis, în perioada de timp

februarie-aprilie 2015, deținând funcția de manager pe vânzări în cadrul FCP „XXX”

SRL, în baza Ordinului nr.28 - A din 01 iulie 2014 și purtând răspundere materială

individuală deplină pentru valorile încredințate în temeiul Contractului nr. 28 din 18

iunie 2014, urmărind scopul însușirii ilegale a bunurilor altei persoane, încredințate în

administrarea vinovatului, acționând cu intenție directă, din motiv de cupiditate a

însușit suma de 174 000 lei ca urmare a realizării a 20 tone de îngrășăminte minerale

sub formă de „XXX” către SRL „XXX” și 57 523 lei ca urmare a realizării a 200 kg

de semințe de floarea soarelui, după care cu banii însușiți a părăsit locul săvârșirii

infracțiunii, astfel prin acțiunile sale intenționate a cauzat părții vătămate FCP

„XXX” SRL un prejudiciu material considerabil în valoare totală de 231 523 lei, care

se atribuie la categoria proporțiilor deosebit de mari.

Instanța de apel, analizând declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor

Malcoci Artur; Chiosea Leonid, Rotari Pavel, Cociorbă Anatolie, Iacovciuc Denis,

Petrov Lilia, procesul-verbal de confruntare dintre Dologlu Dmitrii; procesul-verbal

de confruntare dintre Chiosa Leonid; procesul-verbal de confruntare dintre Cociorbă

Anatolie, contractul de confidențialitate din 18.06.2014; contractul din 18 iunie 2014,

contractul individual de muncă, ordinul nr. 24 A de angajare, procesul-verbal de

ridicare de la Malcoci Artur, procesul-verbal de ridicare din 22 septembrie 2015, și

ținând cont de prevederile legale menționate, a constatat cu certitudine că inculpatul

Știrbu Denis a comis infracțiunea imputată lui, și că acțiunile inculpatului urmează a

fi calificate în baza art. 191 alin. (5) Codul penal după semnele calificative:

delapidarea averii străine, adică însușirea bunurilor altei persoane de către cel

căruia i-au fost încredințate în administrare, care a produs daune în proporții

deosebit de mari.

Instanța de apel a constatat că, în principiu, prima instanță a constatat aceleași

circumstanțe de fapt, însă le-a dat o apreciere juridică necorespunzătoare. Art.196

2

Cod penal are un caracter subsidiar față de art. 191 Codul penal, adică poate fi aplicat

doar atunci fapta nu constituie o însușire. În cazul în care fapta constituie însușire,

atunci este exclusă aplicarea art. 196 Codul penal. Astfel, instanța de apel a menționat

că, în acțiunile inculpatului sunt prezente semnele însușirii.

La caz, instanța de apel a reținut că bunurile (sumele de bani: 174 000 lei și 57

523 lei) au intrat în posesia făptuitorului de la cumpărătorii de îngrășăminte și

semințe. Aceste sume erau ale părții vătămate FCP „XXX” SRL. Astfel, a avut loc o

diminuare a patrimoniului părții vătămate în aceeași măsură în care a avut loc

sporirea patrimoniului inculpatului. Faptul însușirii banilor de către inculpat este

probat în mod cert. Prin urmare, sunt prezente toate elementele unei componențe de

sustragere, și anume a componenței prevăzute de art. 191 alin. (5) Cod penal, după

semnele calificative menționate.

La individualizarea și stabilirea categoriei și termenului pedepsei inculpatului,

instanța de apel a ținut cont de prevederile art. 7,61,75 Codul penal și anume de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat,

de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de condițiile de

viață ale familiei acestuia precum și de scopul pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării inculpatului.

Reieșind din circumstanțele cauzei, instanța de apel a concluzionat că corijarea

și reeducarea inculpatului este pasibilă cu aplicarea unei pedepse privative de

libertate sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani, instanța apreciind o

asemenea pedeapsă ca fiind echitabilă în coraport cu fapta comisă și va atinge scopul

educativ și preventiv stabilit la art. 61 alin. (2) din Codul penal.

în numele inculpatului Știrbu Denis, făcând trimitere la prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6), 8), 12) Cod de procedură penală, declară recurs ordinar prin care solicită

casarea acesteia cu transmiterea cauzei la rejudecare în aceiași instanță de apel în alt

complet de judecată. Recurentul invocă dezacordul cu modalitatea de apreciere a

probelor. De asemenea, instanța de apel a preluat aceleași probe ca și prima instanță

și ulterior neîntemeiat a reîncadrat acțiunile inculpatului din art. 196 alin. (4) în art.

191 alin. (5) Cod penal. Nu sunt întrunite elementele infracțiunii imputate. Instanța de

apel, la recalificarea acțiunilor inculpatului nu a audiat pe viu partea vătămată și

martorii acuzării, astfel, în opinia apărării au fost încălcat art. 415 alin. (21) Cod de

procedură penală.

5.1. Potrivit prevederilor art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală,

procurorul, a prezentat referință privind opinia asupra recursului declarat de avocatul

Medeleanu Roman în numele inculpatului Știrbu Denis, prin care a menționat că, este

de poziția respingerii acestui recurs, deoarece decizia instanței de apel este justă și

corespunde prevederilor legale.

către avocatul Medeleanu Roman în numele inculpatului Știrbu Denis, în raport cu

materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide asupra

inadmisibilității acestuia din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel

poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond

ori de apel.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

3

împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității

acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel. Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept

material sau substanțial.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

Colegiul penal evidențiază că, recurentul în recursul declarat invocă drept

temeiuri pct. 6), 8), 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și anume că,

hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel în cazul când instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel și hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, nu sunt întrunite elementele infracțiunii sau faptei

săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, criticând decizia instanței de apel sub

aspectul reîncadrării juridice a acțiunilor inculpatului din art. 196 alin. (4) în art. 191

alin. (5) Cod penal.

Instanța de recurs menționează că, aceste temeiuri la care se referă autorul

recursului nu sunt aplicabile din punct de vedere al prezenței erorii de drept, care ar

servi ca temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei instanței de

apel.

Analizând motivele indicate în textul recursului, Colegiul penal conchide că, de

fapt, recurentul contestă modalitatea de apreciere a probelor de către instanța de apel.

La acest capitol, instanța de recurs subliniază că, procedura de apreciere a

probelor ține de starea de fapt a cauzei, care a fost deja statuată de către instanțele

ierarhic inferioare, de competența cărora este stabilirea stării de fapt. Instanța de

recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și s-o caseze,

atunci când se constată comiterea unei erori de drept, însă va ține seama de starea de

fapt deja constatată prin hotărârea judecătorească devenită definitivă. Această

concluzie se desprinde din prevederile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

care prin temeiurile enumerate în pct. 1)-16) oferă dreptul de casare numai dacă se

constată o eroare de drept. Aprecierea probelor ca temei de recurs nu se specifică în

norma vizată, iar dezacordul unei părți în acest sens nu echivalează cu o eroare ce ar

constitui temei de casare a unei hotărâri de condamnare sau de achitare.

Colegiul penal consideră că, instanța de apel legal și întemeiat a pronunțat

decizia, constatând corect stabilirea circumstanțelor de fapt și de drept, analizând

obiectiv cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor, corect

concluzionând asupra vinovăției inculpatului de săvârșirea infracțiunii imputate,

motivându-și soluția în acest sens (pct. 4.1. din prezenta decizie).

Mai mult, Colegiul penal reiterează că, criticile formulate de recurent enunțate la

pct. 5. din prezenta decizie, au fost obiect de discuție la judecarea cauzei în instanța

de apel, care le-a dat o motivare corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă în

prezenta decizie la pct. 4.1., soluție, pe care instanța de recurs și-o însușește pe

deplin, ori, materialul probator al cauzei penale dovedește incontestabil legalitatea

temeiurilor de fapt și de drept care au adus la pronunțarea hotărârile recurate.

4

La fel, Colegiul penal conchide că, în virtutea corectitudinii motivării deciziei

instanței de apel, pentru a evita repetări inutile o acceptă și o însușește pe deplin, fapt

ce vine în corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale în

cauza Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art. 6 §1 din CEDO, deși

obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând

un răspuns detaliat pentru fiecare argument, cu toate acestea noțiunea de proces

echitabil necesită ca o instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o

instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse

atenției sale.

Referitor la prevederile art. 427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală, la

care face trimitere recurentul, Colegiul penal remarcă că instanța de apel judecând

apelul declarat, conform art. 414 Cod de procedură penală, verificând temeinicia

hotărârii primei instanțe, a ajuns la concluzia corectă că aceasta este neîntemeiată în

partea ce ține de încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului în prevederile art. 191

alin. (5) Cod penal.

În acest context, Colegiul penal constată că, instanța de apel, analizând

elementele componente ale infracțiunii de delapidarea averii, întemeiat a ajuns la

concluzia că, în acțiunile inculpatului sunt prezente elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute la art. 191 alin. (5) Cod penal.

Așadar, Colegiul penal reține, ca fiind corectă concluzia instanței de apel

referitor la faptul că, inculpatul a însușit bunurilor altei persoane de către cel căruia

i-au fost încredințate în administrare, care a produs daune în proporții deosebit de

mari, or, din declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor Malcoci Artur;

Chiosea Leonid, Rotari Pavel, Cociorbă Anatolie, Iacovciuc Denis, Petrov Lilia,

procesul-verbal de confruntare dintre Dologlu Dmitrii; procesul-verbal de confruntare

dintre Chiosa Leonid; procesul-verbal de confruntare dintre Cociorbă Anatolie,

contractul de confidențialitate din 18.06.2014; contractul din 18 iunie 2014,

contractul individual de muncă, ordinul nr. 24 A de angajare, procesul-verbal de

ridicare de la Malcoci Artur, procesul-verbal de ridicare din 22 septembrie 2015, și

ținând cont de prevederile legale menționate, a constatat cu certitudine că inculpatul

Știrbu Denis a comis infracțiunea imputată lui, și că acțiunile inculpatului urmează a

fi calificate în baza art. 191 alin. (5) Codul penal.

Cu referire la argumentul recurentului care a menționat că instanța de apel

preluat aceleași probe ca și prima instanță și ulterior neîntemeiat a reîncadrat acțiunile

inculpatului din art. 196 alin. (4) în art. 191 alin. (5) Cod penal, Colegiul penal

menționează că, în principiu, prima instanță a constatat aceleași circumstanțe de fapt,

însă le-a dat o apreciere juridică necorespunzătoare, ori, art.196 Cod penal are un

caracter subsidiar față de art. 191 Codul penal, adică poate fi aplicat doar atunci cînd

fapta nu constituie o însușire. În speță, instanța de apel a menționat că, în acțiunile

inculpatului sunt prezente semnele însușirii și și-a argumentat soluția

Cât privește argumentul apărării, precum că a fost încălcat art. 415 alin. (21)

Cod de procedură penală, ori, în opinia acestuia partea vătămată și martorii nu au fost

audiați în instanța de apel, Colegiul penal menționează că, potrivit normei vizate,

judecând apelul declarat împotriva sentinței de achitare, instanța de apel nu este în

drept să pronunțe o hotărâre de condamnare fără audierea învinuitului prezent,

precum și a martorilor acuzării solicitați de părți. Martorii acuzării se audiază din nou

în cazul în care declarațiile lor constituie o mărturie acuzatorie, susceptibilă să

5

întemeieze într-un mod substanțial condamnarea inculpatului, ori, în prezenta cauză,

instanța de judecată nu emis sentință de achitare.

Potrivit art. 414 alin. (2), (3) Cod de procedură penală, instanța de apel verifică

declarațiile și probele materiale examinate de prima instanță prin citirea lor în ședința

de judecată, cu consemnarea în procesul-verbal. În cazul în care declarațiile

persoanelor care au fost audiate în prima instanță se contestă de către părți, la

solicitarea acestora, persoanele care le-au depus pot fi audiate în instanța de apel

conform regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță, iar instanța

de apel la adoptarea soluției sale pe deplin a ținut cont de prevederile menționate mai

sus și corect a stabilit încadrarea juridică și pedeapsa inculpatului, argumentând

motivat în decizia sa.

Astfel, în opinia instanței de recurs soluția instanței de apel este argumentată și

corespunzătoare circumstanțelor de fapt și de drept stabilite în cauză.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal, verificând

materialele dosarului, specifică că judecând apelul instanța a examinat cauza sub

toate aspectele, adoptând o soluție corectă în speță.

Reieșind din circumstanțele indicate, Colegiul penal decide asupra

inadmisibilității recursului ordinar declarat de procuror, fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de avocatul Medeleanu Roman în

numele inculpatului Știrbu Denis, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 17 decembrie 2018, în cauza penală în privința lui Știrbu Denis

XXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată integral la 19 iunie 2019.

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Ion Guzun

Liliana Catan

6