1ra-577/2019 — art. 186 alin. 2 lit. d; 192-1 alin. 1; 264-1 alin. 4 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 186 alin. 2 lit. d; 192-1 alin. 1; 264-1 alin. 4 CP
- Temei legal
- art. 427 alin. 1 CPP
1ra-577/2019 — art. 186 alin. 2 lit. d; 192-1 alin. 1; 264-1 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 1ra-577/2019 Curtea Supremă de Justiție D E C I Z I E 17 aprilie 2019 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte – Timofti Vladimir, Judecători – Boico Victor, Toma Nadejda, a examinat, fără citarea părților, în camera de consiliu, în baza materialelor cauzei, admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către avocatul Codreanu Dumitru în numele inculpatului Bodrug Eugeniu, prin care a fost solicitată casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2018, în cauza penală în privința lui Bodrug Eugeniu XXXXX, născut la XXXXX, originar și domiciliat XXXXX. Termenul de examinare a cauzei: prima instanță: 11.08.2016 – 25.10.2018 instanța de apel: 19.11.2018 – 12.12.2018 instanța de recurs ordinar: 01.02.2019 – 17.04.2019 Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală, legal executată.
A C O N S T A T A T :
Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 25 octombrie 2018: Procesul penal de învinuire a inculpatului Bodrug Eugeniu în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2), lit. c) Cod penal a fost încetat pe motiv că fapta lui nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii. Bodrug Eugeniu a fost recunoscut vinovat în comiterea contravenției prevăzute de art. 105 Cod Contravențional. În conformitate cu art. 30 alin. (2) Cod contravențional, a fost încetat procesul contravențional în privința lui Bodrug Eugeniu în baza art. 105 Cod Contravențional din motivul expirării termenului de prescripție de atragere la răspundere contravențională. 1 Bodrug Eugeniu a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunilor prevăzute de art. art. 1921 alin. (1), 2641 alin. (4) Cod penal și în conformitate cu sancțiunea articolelor indicate, cu aplicarea prevederilor art. 3641 Cod procedură penală, art. 34 Cod penal, i s-a numit acestuia pedeapsa: - pe art. 1921 alin. (1) Cod penal - închisoare pe un termen de 2 (doi) ani, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis; - pe art. 2641 alin. (4) Cod penal - închisoare pe un termen de 8 (opt) luni, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. În conformitate cu art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumulul parțial al pedepselor aplicate, i s-a stabilit lui Bodrug Eugeniu pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 2 (doi) ani și (2) două luni, cu ispășirea în penitenciar de tip semiînchis. Termenul executării pedepsei urmând a fi calculat din momentul reținerii inculpatului, dispunându-se anunțarea în căutare a acestuia. A fost admisă în principiu acțiunea civilă înaintată de către SRL „Slavena Lux” împotriva lui Bodrug Eugeniu privind încasarea prejudiciului material, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să hotărască instanța civilă.
În sentință, prima instanță, examinând cauza în procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, a constatat că: Bodrug Eugeniu la data de XXXXX, aproximativ la orele XXXXX, urmărind scopul răpirii mijlocului de transport fără scop de însușire, aflându-se pe teritoriul SRL „Slavena Lux”, activând în calitate de expeditor în baza ordinului nr. XXXXX, având acces liber pe teritoriul ce aparține SRL „Slavena Lux”, amplasat pe XXXXX, a răpit autocamionul de model „Mercedes Delfin”, anul fabricării 2009, cu n/î XXXXX la preț de 352000 lei, după care s-a deplasat în direcția XXXXX, accidentându-l într-un pilon, cauzând părții vătămate SRL „Slavena Lux”, un prejudiciu material considerabil în sumă de 352000 lei. Tot el, Bodrug Eugen, continuându-și intențiile sale criminale, în aceiași zi – XXXXX, aproximativ la ora XXXXX, urmărind scopul răpirii mijlocului de transport fără scop de însușire, după comiterea accidentului rutier cu autocamionul de model „Mercedes Delfin”, anul fabricării 2009, cu n/î XXXXX, pe XXXXX, a părăsit locul comiterii accidentului rutier și s- a deplasat pe jos pe teritoriul ce aparține SRL „Slavena Lux”, amplasat pe XXXXX, de unde a răpit autocamionul de model „Mercedes Sprinter”, cu n/î CNM367, anul fabricării 2004, la preț de 132000 lei, după care s-a 2 deplasat în direcția XXXXX, accidentând autocamionul sus-indicat într-un pom, cauzând părții vătămate SRL „Slavena Lux”, un prejudiciu material considerabil în sumă de 132000 lei. Organul de urmărire penală a încadrat acțiunile lui Bodrug Eugeniu, sus-descrise în baza art. 1921 alin. (1) Cod penal, ca răpirea mijlocului de transport, fără scop de însușire. Tot el, Bodrug Eugen, la data de XXXXX, aproximativ la orele XXXXX, având scopul conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate, neposedând permis de conducere a mijloacelor de transport, intenționat, încălcând prevederile pct. 14 lit. a) al Regulamentului Circulației Rutiere, conform căruia, conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate, sub influența preparatelor medicamentoase care provoacă reducerea reacției, fiind bolnav, traumatizat sau într-o stare avansată de oboseală de natură să-i afecteze capacitatea de conducere, aflându-se pe teritoriul SRL „Slavena Lux”, unde a activat în calitate de expeditor în baza ordinului nr. 1 XXXXX, având acces liber pe teritoriul ce aparține SRL „Slavena Lux”, amplasat pe XXXXX, s-a deplasat cu autocamionul de model „Mercedes Delfin”, anul fabricării 2009, cu n/î XXXXX în direcția XXXXX, accidentându-l într-un pilon electric. Tot el, Bodrug Eugen, continuându-și intențiile sale criminale, în aceiași zi – XXXXX, aproximativ la ora XXXXX, având scopul conducerii mijlocului de transport în stare de ebrietate, neposedând permis de conducere a mijloacelor de transport, intenționat, încălcând prevederile pct. 14 lit. a) al Regulamentului Circulației Rutiere, conform căruia, conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate, sub influența preparatelor medicamentoase care provoacă reducerea reacției, fiind bolnav, traumatizat sau într-o stare avansată de oboseală de natură să-i afecteze capacitatea de conducere, după comiterea accidentului rutier cu autocamionul de model „Mercedes Delfin”, anul fabricării 2009, cu n/î XXXXX, pe XXXXX, a părăsit locul comiterii accidentului rutier și s-a deplasat pe jos pe teritoriul, ce aparține SRL „Slavena Lux”, amplasat pe XXXXX, de unde s-a deplasat cu autocamionul de model „Mercedes Sprinter”, cu n/î XXXXX, anul fabricării 2004, în direcția XXXXX, accidentând autocamionul nominalizat într-un pom. 3 Ulterior, Bodrug Eugeniu, fiind suspectat de consum de băuturi alcoolice în timpul conducerii mijlocului de transport, a fost condus la Instituția Medico-Sanitară Publică, Dispensarul Republican de Narcologie, str. Pruncul, 8, mun. Chișinău, pentru a fi supus examenului medical întru stabilirea stării de ebrietate și naturii ei, unde s-a stabilit că, conform procesului verbal cu nr. XXXXX, ora XXXXX, concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat constituie 1,04 mg/1 care conform art. 13412 alin. (3) Cod penal, se califică ca stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat. Organul de urmărire penală a încadrat juridic acțiunile sus-descrise ale lui Bodrug Eugeniu în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal - adică, conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate cu grad avansat, săvârșită de o persoană care nu deține permis de conducere. Tot el, Bodrug Eugeniu, la data de XXXXX, aproximativ la ora XXXXX, urmărind scopul sustragerii bunurilor altei persoane, aflându-se în apartamentul nr. XXXXX, de unde pe ascuns, a sustras mijloace bănești în sumă de 900 lei, cauzându-i părții vătămate Codric Natalia un prejudiciu material considerabil în sumă de 900 lei. Organul de urmărire penală a încadrat juridic acțiunile lui Bodrug Eugeniu în baza art. 186 alin. (2), lit. d) Cod penal, furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.
Sentința a fost atacată cu apel de către avocatul Codreanu Dumitru în interesele inculpatului Bodrug Eugeniu prin care a solicitat casarea sentinței, cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care inculpatului Bodrug Eugeniu pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 1921 alin. (1) Cod penal să-i fie stabilită pedeapsa minimală de 8 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probațiune, iar în caz că instanța de apel nu va considera posibil de aplicat art. 90 Cod penal, în ceea ce ține de condamnarea lui Bodrug Eugeniu pentru infracțiunea prevăzută la art. 2641 alin. (4) Cod penal să fie liberat de răspundere penală, în legătură cu prescripția tragerii la răspundere penală conform art. 60 alin. (1), lit. a) Cod penal, iar pentru infracțiunea de art. 1921 alin (1) Cod penal să fie recunoscut vinovat fără circumstanțe agravante de comiterea infracțiunii prevăzute și prin prisma art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală și art. 78 alin. (1), lit. a) Cod penal să-i fie aplicată pedeapsa minimală de 8 luni închisoare. 3.1. În motivarea apelului au fost menționate următoarele: 4 - prima instanță nu a constatat careva circumstanțe agravante în privința inculpatului, pe când au fost constatate circumstanțe atenuante – inculpatul se caracterizează pozitiv la locul de trai, are la întreținere pe tatăl lui, care este invalid de gr. II, de care îngrijește permanent; - instanța de fond a reținut drept circumstanțe atenuante la stabilirea pedepsei inculpatului Bodrug Eugeniu - contribuirea activă la descoperirea infracțiunii, căința activă și sinceră a acestuia; - inculpatul fiind la lucru, angajat în calitate de expeditor la partea vătămată - SRL „Slavena Lux” a sustras aceste automobile, de fapt, cu scopul de a lucra, deoarece șoferul angajat cu care toată noaptea a servit alcool a refuzat să meargă cu el la lucru, iar inculpatul a decis de unul singur să se ducă să lucreze, deși, nu avea dreptul să se urce la volan comițând astfel infracțiunea prevăzută de art. 1921 alin. (1) Cod penal, aceasta precum și toate circumstanțele atenuante, cum ar fi că dumnealui din start a recunoscut fapta, se căiește sincer și faptul că anterior a mai fost condamnat, dânsul a comis toate faptele contra patrimoniului, cu infracțiuni contra proprietății, toate infracțiunile comise fiind în stare de ebrietate. În asemenea caz se vede clar problema dumnealui și anume alcoolismul cronic de care suferă și prin pedepsirea cu închisoare nu o să fie rezolvată problema și atins scopul pedepsei penale ori potrivit art. 61 Cod penal scopul pedepsei penale este „un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului”. Prin urmare, inculpatul are nevoie de aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alcoolicilor prevăzute la art. 103 Cod penal, ci nu de executarea pedepsei cu închisoare; - instanța de fond face trimitere greșită la art. 82 Cod penal și a aplicat pedeapsa conform regulilor acestui articol; - în respectivul caz inculpatul este într-o recidivă simplă definită la alin. (1) art. 34 Cod penal și anume din cauza aceasta partea apărării a solicitat aplicarea art. 90 Cod penal, care în virtutea ultimelor modificări legislative la alin. (4), art. 90 Cod penal (Legea nr. 163 din 20.07.2017) a fost exclusă recidiva simplă ca și impediment de a fi aplicată pedeapsa cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2018, apelul declarat de avocatul Dumitru Codreanu în interesele inculpatului Bodrug Eugeniu a fost admis, sentința casată parțial și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care: 5 Procesul penal de învinuire a lui Bodrug Eugeniu în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod penal a fost încetat și inculpatul liberat de răspundere penală, în temeiul art. 60 Cod penal, în legătură cu expirarea termenului de prescripție de tragere la răspundere penală. Lui Bodrug Eugeniu recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 1921 alin. (1) Cod penal i-a fost aplicată pedeapsa cu închisoare pe termen de 1 (unu) an, cu executare în penitenciar de tip semiînchis. Termenul de executare a pedepsei urmând a fi calculat din momentul reținerii. În rest, sentința a fost menținută. 4.1. În motivarea soluției, instanța de apel a menționat că, prima instanță cercetând în cumul probele administrate în ședința de judecată prin prisma admisibilității, pertinenței și concludenții, utilității și veridicității raportată la declarațiile date în ședința de judecată și probele administrate, a stabilit o corectă situație de fapt, dând faptelor reținute în sarcina inculpatului Bodrug Eugeniu încadrarea juridică corespunzătoare. Instanța de apel cu referire la chestiunea individualizării pedepsei penale, a menționat că infracțiunile săvârșite de către inculpatul Bodrug Eugeniu au fost comise intenționat, și conform art. 16 Cod penal se referă la infracțiuni ușoare și, respectiv, mai puțin grave, inculpatul anterior a fost judecat, a ispășit pedeapsa stabilită prin hotărârile anterioare (f.d. 250, vol. I), la locul de trai se caracterizează pozitiv, ce se confirmă prin referința nr. 869 din 13.10.2017, semnată de către Primarul com. Hîrcești, r-ul Ungheni (f.d. 26, vol. IV), are la întreținere tata – Bodrug Mihail, care este invalid de gr. II, de către îngrijește permanent (f.d. 27, vol. IV). În conformitate cu art. 76 Cod penal instanța de fond a reținut în privința inculpatului Bodrug Eugeniu circumstanța atenuantă – contribuirea activă la descoperirea infracțiunii, căința activă și sinceră a acestuia. Careva circumstanțe agravante în privința inculpatului Bodrug Eugeniu, instanța de fond nu a reținut. Din materialele cauzei instanța de apel a stabilit că prin sentința Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 19.11.2010, inculpatul Bodrug Eugeniu a fost condamnat în baza art. 187 alin. (2), lit. f) Cod penal la 3 ani închisoare, fără amendă, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis și eliberat după ispășirea pedepsei; (f.d. 49-51, vol. III). În acest context, instanța de apel a menționat că prima instanță a reținut că 6 inculpatul Bodrug Eugeniu a săvârșit infracțiunile incriminate în stare de recidivă, însă în opinia instanței de apel aceasta nu se încadrează la recidivă periculoasă, deoarece infracțiunii prevăzute la art. 1921 alin. (1), 2641 alin. (4) Cod penal se califică ca infracțiuni ușoare. Instanța de apel a notat că potrivit art. 60 alin. (1), lit. a) Cod penal, persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvârșirii infracțiunii au expirat următoarele termene: a) 2 ani de la săvârșirea unei infracțiuni ușoare. Infracțiunea prevăzută de art. 2641 alin. (4) Cod penal și incriminată inculpatului Bodrug Eugeniu se califică ca infracțiune ușoară, pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă de închisoare de până la 1an. Astfel, instanța de apel a stabilit că inculpatul Bodrug Eugeniu la data de 09.07.2016 a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 2641 alin. (4) Cod penal și calculând termenul de 2 ani de la săvârșirea unei infracțiuni, a fost constatat că termenul de prescripție de tragere la răspundere penală a expirat la data de 09.07.2018. Instanța de apel verificând alegațiile apelantului în sensul individualizării pedepsei, în raport cu constatările instanței de fond, precum și modalitatea de comiterea a infracțiunii și personalitatea inculpatului a stabilit că prima instanță nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. art. 6, 7, 61, 75 Cod penal, respectiv, nu a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele care atenuează ori agravează răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Instanța de apel rezumând circumstanțele ce caracterizează gravitatea infracțiunii săvârșite, motivul acesteia și personalitatea inculpatului a reținut că, inculpatul Bodrug Eugeniu a recunoscut vina în comiterea infracțiunii incriminate, a solicitat examinarea cauzei penale în procedură simplificată, sincer s-a căit de cele comise, la locul de trai se caracterizează pozitiv, are la întreținere tatăl care este încadrat în gradul II de invaliditate, în sensul art. 76 Cod penal, a fost reținută circumstanța atenuantă - contribuirea activă la descoperirea infracțiunii, căința activă și sinceră a acestuia, în sensul art. 77 Cod penal, careva circumstanțe agravante nu au fost reținute. Instanța de apel a concluzionat că prima instanță a aplicat inculpatului Bodrug Eugeniu limita maximă a pedepsei sub formă de închisoare – 2 ani, însă, instanța de apel a apreciat că prima instanță la 7 adoptarea acestei soluții nu a ținut în măsură suficientă de prevederile art. art. 6, 7, 61, 75 Cod penal, or, inculpatul a recunoscut vina în comiterea infracțiunii incriminate, a solicitat examinarea cauzei în procedură simplificată, sincer s-a căit de cele comise, iar careva circumstanțe agravante în privința acestuia nu au fost reținute. Mai mult ca atât, prima instanță nu și-a motivat soluția referitor al stabilirea limitei maxime a pedepsei, în situația în care prevederile art. 82 Cod penal nu sunt aplicabile speței, reieșind din faptul că inculpatul a comis infracțiunea în stare de recidivă simplă. Prin urmare, instanța de apel a ajuns la concluzia stabilirii inculpatului Bodrug Eugeniu pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 1921 alin. (1) Cod penal pedeapsa penală sub formă de închisoare pe termen de 1 (unu) an, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, șa cu referire la solicitarea apelantului privind aplicarea pedepse minime de 8 luni închisoare, instanța de apel nu a stabilit nici un temei de a aplica pedeapsa minimă, or, inculpatul Bodrug Eugeniu nu este la prima abatere de la legea penală, anterior fiind condamnat. În ceea ce privește individualizarea pedepsei penale sub aspectul executării acesteia, instanța de apel în acord cu soluția instanței de fond stabilește ca fiind echitabil și rațional ca inculpatul Bodrug Eugeniu să execute în mod real pedeapsa penală sub formă de închisoare, în această parte, instanța de apel respingând solicitarea apelantului privind dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei. La fel instanța de apel a menționat că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanța de judecată, într-un caz concret, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs sau a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita după săvârșirea faptei și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătatea, situația familială și socială etc. Totodată, instanța de apel a reținut că inculpatul Bodrug Eugeniu anterior a fost judecat, și deși acest aspect nu a fost încadrat ca fiind o circumstanță agravantă în sensul art. 77 Cod penal, acest fapt are relevanță sub aspectul atingerii scopului pedepsei penal reglementat la art. 61 Cod 8 penal și anume – corectarea și reeducarea inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni din partea acestuia. Instanța de apel a constatat că inculpatul Bodrug Eugeniu nu este la primul conflict cu legea penală, ori dânsul a fost condamnat în mod repetat pentru comiterea infracțiunilor și a ispășit pedeapsa aplicată sub formă de închisoare, or, inculpatul Bodrug Eugeniu după ce a ispășit pedepsele aplicate anterior, a comis noi infracțiuni, ceea ce confirmă faptul că inculpatul nu s-a corectat, nu a tras concluziile de rigoare și nu dorește să accepte normele de conviețuire socială, iar soluția privind izolarea acestuia de societate, cu executarea reală a pedepsei sub formă de închisoare este o măsură legală, necesară și echitabilă.
Decizia instanței de apel, partea motivată a cărei a fost pronunțată la 14 ianuarie 2019, a fost atacată cu recurs ordinar de către avocatul Codreanu Dumitru în numele inculpatului Bodrug Eugeniu, la 11 ianuarie 2019, prin care, fără a invoca unul din temeiurile de drept pentru declararea recursului prevăzute la art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, și-a expus dezacordul printr-o frază cu decizia nominalizată, menționând că va depune un recurs motivat după ce va primi decizia motivată.
Referință asupra recursului ordinar declarat a fost depusă de către procurorul în secția reprezentarea învinuirii în Curtea supremă de Justiție, Crijanovschi S., prin care a menționat că recursul declarat nu corespunde cerințelor de conținut prevăzute la art. 430 pct. 5) Cod de procedură penală și astfel propune dispunerea inadmisibilității acestuia.
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat, în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează asuma inadmisibilității acestuia din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că nu corespunde cerințele de formă și conținut prevăzute în art. 429 și 430. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. Dispozițiile art. 430 Cod de procedură penală, stipulează cerințele, cărora trebuie să corespundă cererea de recurs, în special, textul recursului trebuie să conțină argumentarea ilegalității hotărârii atacate, cu indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 Cod de procedură penală (unul sau mai 9 multe din acestea) și cu invocarea problemei de drept ce persistă în cauză, indicând care este eroare comisă de instanță. Colegiul penal, lecturând recursul ordinar declarat de către avocatul Codreanu Dumitru constată că, acesta printr-o frază generală își declară dezacordul cu decizia instanței de apel emisă la caz, însă acesta nu specifică concret temeiul prevăzut de legea procesuală la utilizarea acestei căi de atac, și anume, nu abordează careva probleme de drept, nu indică la careva erori comise de instanțele de fond ce ar genera casarea acestora, nu- și argumentează recursul în sensul declarat și nu semnalează careva temei pentru recurs din cele prevăzute la art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, adică în adresa instanței supreme a parvenit un recurs nemotivat. Totodată, Colegiul menționează că, alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, prevede 16 puncte cu temeiuri de declarare a recursului ordinar, astfel, dacă o parte a procesului consideră că soluția instanței de apel conține erori de drept și o atacă în instanța superioară, atunci ea este obligată, conform art. 430 pct. 5) Cod de procedură penală, să motiveze recursul și să indice eroarea ce s-a comis, în coraport cu cel puțin unul din temeiurile enumerate în art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală. În cazul în care autorul nu invocă concret sau nu semnalează în recurs temeiul pe care se bazează, din cele reglementate de norma procesuală penală, un asemenea recurs se consideră ca fiind necorespunzător după formă și conținut, deoarece nu îndeplinește exigențele prevăzute de pct. 5) al art. 430 Cod de procedură penală și urmează a fi respins ca inadmisibil. Colegiul constată că, recursul ordinar declarat de către avocatul Codreanu Dumitru în numele inculpatului Bodrug Eugeniu, nu întrunește condițiile legale de formă și conținut, iar instanța de recurs nu este în drept să completeze recursul inculpatului cu circumstanțe de fapt și de drept, care l-ar justifica sub acest aspect, întrucât potrivit art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii. Astfel, în corespundere cu prevederile legale enunțate supra, Colegiul penal conchide că recursul avocatului Codreanu Dumitru în numele inculpatului Bodrug Eugeniu, este inadmisibil, deoarece nu îndeplinește cerințele de formă și conținut, prevăzute în art. 429 și 430 Cod de procedură penală. 10
În conformitate cu art. 432 alin. (1), (2) pct. 1) Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție, D E C I D E : Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Codreanu Dumitru în numele inculpatului Bodrug Eugeniu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 12 decembrie 2018, în cauza penală în privința lui Bodrug Eugeniu XXXXX, deoarece recursul nu îndeplinește cerințele de formă și de conținut, prevăzute în art. 429 și 430 Cod de procedură penală. Decizia este irevocabilă. Decizia motivată pronunțată la 16 mai 2019. Președinte Timofti Vladimir Judecători Boico Victor Toma Nadejda 11
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.