1ra-882/2019 — art. 217 alin. 2 CP

Prin sentința Judecătoriei Bălți din 27 noiembrie 2018, cauza fiind examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Armașu Anatolie a fost condamnat în baza art. 217 alin. (2) Cod penal la 100 ore muncă neremunerată în folosul comunității.

Instanța de fond a constatat că într-o perioadă și timp nestabilit, Armașu A. a dobândit ilegal o cantitate nestabilită de droguri, pe care o purta asupra sa, iar la 21 august 208, aproximativ ora 18.50, a fost observat de către angajații Inspectoratului de Poliție Bălți, deplasându-se pe str. Șevcenco, mun. Bălți, pe teritoriul gării feroviare Bălți-Oraș. În momentul în care angajații poliției s-au apropiat de el, Armașu A. a aruncat la pământ un pachet de polietilenă, de culoare albastră, în legătură cu ce a fost efectuată cercetarea la fața locului, în rezultatul căreia a fost depistată o masă vegetală mărunțită, uscată, de culoare verde, cu miros specific, care a fost ridicată, împachetată și sigilată cu sigila nr. 246 MAI RM. 1 Conform raportului de expertiză judiciară nr. 34/12/2-R-857 din 18.09.2018, masa vegetală mărunțită, uscată, de culoare verde, ridicată în procesul efectuării cercetării la fața locului reprezintă marihuană, care conține tetrahidrocannabinol și care se atribuie la substanțe stupefiante, masa căreia constituie 3,281 gr., ce constituie proporții mari. Marihuana este inclusă în Tabelul nr. 1 Substanțele narcotice, substanțele psihotrope neutilizate în scopuri medicale, Lista nr. 1 Substanțe narcotice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1088 din 05.10.2004. Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate faptele indicate în rechizitoriu și a solicitat examinarea cauzei în baza probelor administrate în cadrul urmăririi penale. Dat fiind că probele administrate dovedesc totalmente vinovăția inculpatului, instanța i-a încadrat acțiunile în baza art. 217 alin. (2) Cod penal, ca circulația ilegală a drogurilor, adică păstrarea ilegală a drogurilor în proporții mari, fără scop de înstrăinare. La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, că inculpatul a comis o infracțiune ușoară, s-a căit de cele comise, nu are antecedente penale, nu este angajat în câmpul muncii, că nu au fost stabilite circumstanțe agravante. Totodată, instanța a statuat că cererea acuzării privind încasarea din contul inculpatului a cheltuielilor judiciare este nefondată or, acestea constituie cheltuieli în ordinea administrării probatoriului, în sensul faptei incriminate.

Procurorul în Procuratura municipiului Bălți, Tatiana Nadulișneac, a declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care din contul inculpatului să fie încasate cheltuielile judiciare în sumă de 1680 lei, suportate la efectuarea expertizei judiciare. Apelanta a invocat că, potrivit art. 227-229 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare cuprind sumele cheltuite în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală și sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului. Or, legea permite încasarea cheltuielilor judiciare inclusiv din contul inculpaților, însă instanța de fond neîntemeiat a respins cererea acuzării privind încasarea acestor cheltuieli.

Potrivit deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 30 ianuarie 2019, apelul a fost respins ca nefondat. Instanța de apel a reținut că costul efectuării expertizei nu se include în cheltuielile judiciare prevăzute la art. 227 alin. (2) Cod de procedură penală, la care face referire acuzarea și care urmează a fi achitate experților pentru serviciile efectuate care, potrivit alin. (3) al aceleiași norme, se plătesc din sumele alocate de stat, în modul prevăzut de art. 228 Cod de procedură penală, urmând a fi suportate, potrivit art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, de către inculpat sau trecute în contul statului, soluționarea acestei chestiuni fiind lăsată, conform art. 229 alin. (2) Cod de procedură penală, la discreția instanței de judecată, care va dispune încasarea lor prin aplicarea dispozițiilor art. 385 alin. (1) pct. 14), 397 pct. 5) Cod de procedură penală. 2 Deci, fiind stabilit că raportul de expertiză chimică nr. 34/12/2-R-857 din 18.09.2018 a fost utilizat în sensul art. 93 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, în calitate de probă, fiind pusă la baza învinuirii înaintate inculpatului, cererea acuzării privind încasarea de la acesta a cheltuielilor suportate la efectuarea raportului de expertiză judiciară este neîntemeiată, urmând ca costul ei să fie suportat de către ordonatorul expertizei, din mijloacele bugetului de stat alocate în acest sens.

Procurorul în Procuratura de Circumscripție Bălți, Elena Lisnic, a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea deciziei menționate și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată. Recurenta a indicat că în speță sunt aplicabile doar prevederile art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, care stipulează expres că cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului. Art. 228 alin. (3) Cod de procedură penală indică strict și fără loc de interpretare care sunt cheltuielile judiciare compensate din sumele alocate de stat, iar sumele plătite experților pentru efectuarea expertizei nu se includ în această categorie, împrejurări în care urma a fi dispusă încasarea acestor cheltuieli din contul inculpatului. Potrivit art. 229 alin. (3) Cod de procedură penală, instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial, condamnatul, dacă plata cheltuielilor poate influența substanțial asupra situației materiale a persoanelor care se află la întreținerea lor. Or, instanța de apel a omis că raportul de expertiză chimică nr. 34/12/2-R-857 a fost întocmit la 18.09.2018, după abrogarea alin. (2) din art. 142 Cod de procedură penală. La fel, fiind dispusă încasarea cheltuielilor judiciare din contul statului, instanța nu a verificat dacă aceste cheltuieli ar influența asupra situației materiale a persoanelor care se află la întreținerea inculpatului, fiind constatat că acesta este celibatar. În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, acesta este expus neclar.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar nominalizat pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material. În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod 3 concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind chestiunea cheltuielilor judiciare în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală, corect ținând cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, care prescriu expres că la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare, suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate, expertiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea altor cazuri când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză, instanțele just, argumentat și în limitele competenței legale statuând că, în speță, cheltuielile pentru efectuarea expertizei chimice urmează a fi făcută din contul mijloacelor bugetului de stat, instanța de apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor motivelor invocate în apelul acuzării. Pe lângă aceasta, recursul ordinar, potrivit argumentelor invocate și reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele au apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor judiciare. Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în aspectul cheltuielilor judiciare în alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal. Mai mult, motivele invocate în recurs au constituit deja obiect de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost puse la baza sentinței, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova). Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că recursul ordinar este vădit neîntemeiat. Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este vădit neîntemeiat. Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat inadmisibil. 4

În conformitate cu art. 431 alin. (1), 432 alin. (1), (2) pct. 4), alin. (3) Cod de procedură penală, Colegiul penal, D E C I D E : inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Bălți, Elena Lisnic, împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din 27 noiembrie 2018 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 30 ianuarie 2019, în privința inculpatului Armașu Anatolie XXXXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 08 mai 2019. Președinte Iurie Diaconu Judecători Ion Guzun Victor Boico 5