1ra-786/2019 — art. 42, 326 alin. 2 lit. c CP

1ra-786/2019 — art. 42, 326 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-786/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

10 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Penal în următoarea componență:

președinte Diaconu Iurie

judecători Catan Liliana

Guzun Ion

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de inculpata

Pascaru Elena și de partea vătămată Manolii Ana, prin care se solicită casarea deciziei

Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 18 decembrie 2018, în cauza penală

privindu-i pe

PASCARU Elena XXXXX, născută la XXXXX,

originară din XXXXX și domiciliată în XXXXX;

ANDONII Marin XXXXX, născut la XXXXX,

originar din XXXXX și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 02.07.2018 – 20.08.2018;

Instanța de apel: 04.09.2018 – 18.12.2018;

Instanța de recurs: 05.03.2019 – 10.04.2019.

Asupra recursurilor ordinare declarate, în baza actelor din dosar, Colegiul Penal

c o n s t a t ă:

adoptată în conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală, în baza probelor

administrate în faza de urmărire penală, Pascaru E. și Andonii M. au fost recunoscuți

vinovați și condamnați în baza art. 42 alin. (2), 326 alin. (2) lit. c) Cod penal la pedeapsă

sub formă de amendă în mărime de 2600 (două mie șase sute) unități convenționale, în

sumă de 52000 de lei pentru fiecare.

În conformitate cu prevederile art. 106 Cod penal, instanța a dispus confiscarea

specială a echivalentului sumei de 7000 de euro convertiți în valută națională la ziua

executării hotărârii din contul inculpatei Pascaru E. în beneficiul statului.

Solicitarea acuzatorului de stat cu privire la încasarea în mod solidar, din contul lui

Pascaru E. și Andonii M. a cheltuielilor de judecată în sumă de 13344,44 lei, a fost

respinsă.

1

Acțiunile civile înaintate de Manolii A. împotriva lui Pascaru E. și lui Andonii M.

au fost respinse.

de autor a comis infracțiunea de trafic de influență în următoarele circumstanțe:

În perioada de timp cuprinsă între lunile mai-iunie 2014, aflând de la Andonii M.

despre faptul că, la 21 mai 2014 de către Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău a fost

pronunțată sentința de condamnare în cauza nr. 1-646/14 în privința lui Manolii Andrian

pentru comiterea de către acesta a infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) din Codul

penal, acționând cu intenție directă, prin intermediul lui Andonii M., a extorcat de la

mama condamnatului Manolii A., bani ce nu i se cuvin, în sumă de 14000 euro, insistând

asupra transmiterii de urgență a sumei de 7000 euro, susținând că are influență asupra

magistraților din cadrul completului de judecată al Colegiului Penal al Curții de Apel

Chișinău, care urmau să examineze apelul declarat de partea apărării și îi poate determina

să adopte o decizie favorabilă în privința lui Manolii Andrian.

Prelungind acțiunile sale infracționale, în perioada de timp cuprinsă de lunile

septembrie - octombrie 2014, Pascaru E. acționând cu intenție directă și de comun acord

cu Andonii M., a primit de la Manolii A., banii extorcați în sumă de 7000 euro, care

conform cursului oficial al BNM constituie echivalentul sumei de 129570 lei, în

următoarele circumstanțe:

La indicația lui Andonii M., Manolii A. i-a solicitat nepotului său Moraru St. să

transmită suma extorcată de 7000 euro la casa de schimb valutar „Pteranodon” gestionată

de Andonii M., situată în XXXXX. În aceeași zi, tot la indicația lui Andonii M., verișorul

acestuia Badan V. a ridicat banii în sumă de 7000 euro și i-a transmis lui Pascaru E.

Andonii M. având rolul de organizator a comis infracțiunea de participație la

traficul de influență cu primirea de bunuri în proporții mari, în următoarele circumstanțe:

În perioada de timp cuprinsă de lunile mai - iunie 2014, aflând despre faptul că, la

21 mai 2014 de către Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău a fost pronunțată sentința de

condamnare în cauza nr. 1-646/14 în privința lui Manolii Andrian pentru comiterea de

către acesta a infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) din Codul penal, acționând cu

intenție directă, a organizat realizarea traficului de influență, prin identificarea lui Pascaru

E., care la rândul său, prin intermediul lui Andonii M., a extorcat de la mama

condamnatului Manolii A., bani ce nu i se cuvin în sumă de 14000 euro, insistând asupra

transmiterii de urgență a sumei de 7000 euro, susținând că are influență asupra

magistraților din cadrul completului de judecători ai Colegiului Penal al Curții de Apel

Chișinău, care urmau să examineze apelul declarat de partea apărării și îi poate determina

să adopte o decizie favorabilă lui Manolii A. Prelungind acțiunile sale infracționale, în

perioada de timp cuprinsă de lunile septembrie-octombrie 2014, Andonii M. acționând cu

intenție directă și de comun acord cu Pascaru E., a organizat primirea de către Pascaru E.

de la Manolii A., a banilor extorcați în sumă de 7000 de euro, care conform cursului

oficial al BNM constituie echivalentul sumei de 129570 de lei, în următoarele

circumstanțe:

La indicația lui Andonii M., Manolii A. i-a solicitat nepotului său Moraru St. să

2

transmită suma extorcată de 7000 euro la casa de schimb valutar „Pteranodon” gestionată

de Andonii M. situată în XXXXX. În aceeași zi, tot la indicația lui Andonii M., verișorul

acestuia Badan V. a ridicat banii în sumă de 7000 euro și i-a transmis lui Pascaru E.

Pe baza stării de fapt expuse supra, prima instanță a reținut că faptele inculpaților

urmează a fi încadrate juridic în baza art. 42 alin. (2), 326 alin. (2) lit. c) Cod penal, trafic

de influență comis prin participație, adică pretinderea, primirea, prin mijlocitor de bani,

pentru sine, susținând că are influență asupra unor persoane cu funcție de demnitate

publică, pentru a-i face să îndeplinească acțiuni în exercitarea funcției sale, indiferent

dacă asemenea acțiuni au fost sau nu săvârșite, comise cu primirea de bunuri în

proporții mari.

de art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către avocatul

Cebotari A. în interesele inculpatei Pascaru E. și de partea vătămată Manolii A.

3.1. Avocatul Cebotari A., acționând în interesele inculpatei Pascaru E. a solicitat

casarea sentinței atacate, cu pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care să fie aplicată față de Pascaru E. o pedeapsă mai blândă, iar

pretenția procurorului în partea confiscării speciale a echivalentului sumei de 7000 euro,

să fie respinsă integral.

Partea apărării a indicat că nu este de acord cu cuantumul pedepsei fixat de prima

instanță de 2600 u.c., întrucât potrivit art. 3641 Cod de procedură penală, este posibilă

aplicarea unei pedepse minime în mărime de 2250 u.c. La caz, instanța de fond nu a luat

în considerație pe deplin starea familială a inculpatei, caracterizarea acesteia și starea ei

financiară.

În contextul dat, relevând că inculpata a recunoscut vina pe deplin și probele din

dosar menționate în rechizitoriu, se căiește de cele comise, și-a cerut scuze de la Manolii

A., a conștientizat în totalitate consecințele negative ale infracțiunii, nu are antecedente

penale, se caracterizează pozitiv, are la întreținere 2 copii minori, a căror stare de sănătate

este nesatisfăcătoare (probleme neurologice). Parțial a recuperat paguba părții vătămate,

în asemenea circumstanțe, consideră că față de inculpata Pascaru E. este posibilă

aplicarea pedepsei minime prevăzute de norma de incriminare.

Totodată, instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 106 Cod penal, atunci

când a dispus confiscarea specială a echivalentului a 7000 euro convertiți în valută

națională la ziua executării hotărârii din contul inculpatei Pascaru E. în beneficiul

statului, specificând că parțial instanța de fond a aplicat legea penală care era în vigoare

la momentul comiterii infracțiunii, însă în partea confiscării specială nu a aplicat-o. În

contextul dat, partea apelantă susține, că conform prevederilor art. 106 alin. (1) și alin. (2)

lit. b) Cod penal (la momentul comiterii infracțiunii 2014) se prevedea că: sunt supuse

confiscării speciale bunurile folosite sau destinate pentru săvârșirea infracțiunii,

dacă sunt ale infractorului. În prezenta speță, bunurile - valorile valutare au aparținut

cu drept de proprietate părții civile Manolii A., care i-au fost transmise inculpatei, astfel,

banii respectivi nu i-au aparținut acesteia cu drept de proprietate și nu poate fi dispusă

confiscarea specială a lor, iar instanța de fond urma să respingă această solicitare a

3

acuzatorului de stat și să țină cont de prevederile normei penale în vigoare la momentul

comiterii infracțiunii.

3.2. Potrivit cererii de apel a părții vătămate Manolii A., s-a menționat că sentința

este neargumentată din punct de vedere juridic, iar pedeapsa stabilită și cerințele înaintate

de participanții la proces nu sunt clar argumentate. Instanța urma să delimiteze

infracțiunea de trafic de influență, în ipoteza unei influențe susținute, pe de o parte, de

infracțiunea de escrocherie (art. 190 Cod penal), pe de altă parte.

În sensul celor invocate apelanta susține, că în procesul cercetării judecătorești,

instanța trebuie să stabilească caracterul și cercul atribuțiilor de serviciu ale inculpaților,

circumstanțele de fapt care evidențiază acțiunile persoanei publice, persoanei cu funcție

de demnitate publică, în raport cu atribuțiile de serviciu, scopul și/sau motivele acțiunilor

acestora, la caz toate acestea nu au fost luate în calcul de instanța de fond.

Partea vătămată a susținut în cererea de apel că prima instanță eronat a calificat

acțiunile inculpaților în baza art. 326 Cod penal, urmând să stabilească că a fost comisă o

infracțiune de escrocherie.

În același timp, partea vătămată a considerat că acțiunile civile înaintate împotriva

inculpaților sunt pe deplin argumentate și urmau a fi admise, cu atât mai mult că

inculpații au recunoscut că au cauzat părții vătămate un prejudiciu „ca acțiunea civilă să

fie admisă în principiu” (pagina 2 din sentință), însă, atât instanța ca organ ce urma să

examineze minuțios aceste detalii, precum și partea acuzării care urma să protejeze

interesele părții vătămate, au respins poziția de a admite aceste acțiuni civile.

apelul părții vătămate Manolii A. a fost respins, ca nefondat, iar apelul avocatului

Cebotari A. în interesele inculpatei Pascaru E. a fost admis în parte, cu casarea parțială a

sentinței în partea stabilirii pedepsei și pronunțarea unei noi hotărâri în această latură,

potrivit căreia lui Pascaru E. și lui Andonii M., recunoscuți vinovați de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 42 alin. (2), 326 alin. (2) lit. c) Cod penal, le-a fost stabilită

pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 2250 unități convenționale, echivalentul a

45000 de lei, pentru fiecare, în rest, celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

Manolii A., care critică în apel încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina

inculpaților, nu pot fi reținute la această etapă procesuală de judecare a cauzei, odată ce

speței îi sunt aplicabile prevederile art. 3641 Cod de procedură penală, iar prima instanță a

judecat cauza în procedura simplificată, respectiv părțile pot exercita calea de atac a

apelului, de regulă, sub aspectul individualizării pedepsei, inculpații neputând renunța la

opțiunea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate.

De asemenea, a fost menționat că, în situația aplicării de către prima instanță a

dispozițiilor art. 3641 Cod de procedură penală, instanța de apel este obligată să verifice

în principiu îndeplinirea cerințelor dispozițiilor din alin. (l) și (4) al acestei norme și nu

poate reține o altă situație de fapt și o altă încadrare juridică decât cea reținută în

rechizitoriu și de către prima instanță.

4

În acest context, reiterând că examinarea cauzei penale de către instanța de fond a

fost efectuată în procedura simplificată prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală și

nefiind constatate careva circumstanțe care ar indica că opțiunea primei instanțe privind

judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate să fi fost viciată din motivul constatării

că în cadrul urmăririi penale au fost încălcate grav normele imperative din Codul de

procedură penală care în cadrul procedurii precedente ar afecta hotărârea atacată, instanța

de apel, a respins ca nefondate alegațiile apelantei/parte vătămată cu privire la dezacordul

cu calificarea acțiunilor inculpaților.

Pe lângă cele consemnate, instanța de apel a notat că totuși sentința urmează a fi

casată parțial, în partea stabilirii pedepsei în privința inculpaților. Conform prevederilor

art. 61 Cod penal și art. 75 Cod penal, pedeapsa are drept scop restabilirea echității

sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni din

partea condamnaților. La adoptarea sentinței de condamnare instanța a reținut faptul că,

Pascaru E. și Andonii M. și-au recunoscut vina integral atât în cadrul urmăririi penale, cât

și în cadrul cercetării judecătorești, cauza fiind examinată în procedura simplificată,

prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, manifestarea căinței sincere de cele

comise, infracțiunea săvârșită se atribuie la categoria celor grave.

Însă, în același timp, instanța de apel a apreciat ca fiind eronată concluzia primei

instanțe, în partea ce se referă la stabilirea în privința inculpaților Pascaru E. și Andonii

M. a cuantumului pedepsei sub formă de amendă la limitele maxime, în mărime de 2600

unități convenționale, echivalentul sumei de 52000 de lei, fiind stabilite de către instanța

de judecată doar circumstanțe atenuante și lipsa celor agravante, având în vedere

comportamentul inculpaților după săvârșirea infracțiunii, atât în cadrul urmăriri penale

cât și în cadrul cercetării judecătorești, care au manifestat căință sinceră de cele săvârșite,

au restituit o parte (1500 euro) din suma pretinsă și însușită de la partea vătămată, fapt ce

ultima nu a negat.

Prin urmare, instanța de apel a reținut ca fiind plauzibile argumentele apelantului

care în esență a menționat faptul că pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 2600

unități convenționale este una prea aspră, ținând cont că inculpata Pascaru E. are doi

copii minori cu probleme neurologice, în speță fiind posibilă corectarea și reeducarea

persoanei vinovate și prin aplicarea minimului pedepsei cu amendă prin prisma art. 3641

alin. (8) Cod de procedură penală.

Respectiv, ținând cont de constatarea doar a circumstanțelor atenuante în privința

inculpaților Pascaru E. și Andonii M., instanța de apel consideră oportun stabilirea

pedepsei minime sub formă de amendă în privința acestora cu aplicarea prevederilor art.

3641 alin. (8) Cod de procedură penală.

Totodată, instanța de apel a considerat eronat argumentul avocatului în interesele

inculpatei Pascaru E. referitor la aplicarea prevederilor art. 106 Cod penal, în vigoare la

momentul comiterii infracțiunii or, prin prisma art. 8 Cod penal legea penală acționează

în timp doar asupra caracterului infracțional al faptei și la stabilirea pedepsei pentru

aceasta.

5

Astfel, a fost respins ca fiind neîntemeiat argumentul părții apărării în privința

neaplicării prevederilor art. 106 Cod penal or, instanța de fond corect a aplicat această

măsură de siguranță, care are drept scop înlăturarea unui pericol și preîntâmpinarea

săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală.

În contextul celor stabilite, cu referire la capătul de cerințe invocate de partea

vătămată în apelul declarat privind respingerea acțiunilor civile înaintate împotriva

inculpaților, instanța de apel a fost de acord și a preluat în acest sens argumentarea primei

instanțe, pe care și-a însușit-o pe deplin și anume că în cadrul cercetării judecătorești nu

s-au stabilit careva acțiuni ale inculpaților prin care să fie exercitate presiuni asupra lui

Manolii A., ca aceasta să transmită suma de bani de 7000 euro. Faptul estorcării sumei de

7000 euro de la Manolii A. nu a fost probat, ceea ce exclude calitatea de victimă și parte

vătămată a acesteia, iar acțiunile părții au fost cele care au generat săvârșirea infracțiunii

de către Pascaru E. și Andonii M., aceasta încercând să obțină un beneficiu ilegal în

schimbul unei remunerări ilicite. Respectiv, concluzia instanței de fond privind

respingerea acțiunilor civile înaintate împotriva inculpaților este una justificată.

vătămată Manolii A., au declarat recursuri ordinare.

6.1. Partea vătămată Manolii A. solicită casarea parțială a sentinței și deciziei

instanței de apel, în partea soluționării acțiunii civile, cu admiterea acesteia și dispunerea

încasării din contul

- inculpatei Pascaru E. a sumei de 5500 euro cu titlul de prejudiciul material, a

sumei de 467 euro cu titlul de cheltuieli de transport, a sumei de 10000 de lei cu titlul de

cheltuieli pentru acordarea asistenței juridice și a sumei de 50000 lei cu titlul de

prejudiciul moral;

- inculpatului Andonii M. a sumei de 50000 lei, cu titlul de prejudiciu moral.

Recurenta consideră ambele hotărâri ca fiind neechitabile, întrucât instanțele nu au

luat în considerare acțiunile civile depuse de către partea vătămată Manoli A. împotriva

inculpaților. Instanțele de fond nu au ținut cont de prevederile art. 106 Cod penal, atunci

când au dispus confiscarea specială a echivalentului a 7000 (șapte mii) euro convertiți în

valută națională la ziua executării hotărârii din contul inculpatei Pascaru E. în beneficiul

statului, specificând că parțial instanța de fond a aplicat legea penală care era în vigoare

la momentul comiterii infracțiunii, însă în partea confiscării specială nu a aplicat-o.

Astfel în contextul celor stabilite atât de către instanța de fond cât și apel cu referire

la capătul de cerințe invocate de către partea vătămată privind respingerea acțiunilor

civile înaintate împotriva inculpaților în ambele cazuri au fost respinse nefondat și

neargumentat, deoarece calitatea de partea vătămată a acesteia a fost dobândită încă la

faza de urmărire penală, conform art. 59 Cod de procedură penală parte vătămată este

considerată persoana fizică sau juridică căreia i s-a cauzat prin infracțiune un prejudiciu

moral, fizic sau material, recunoscută în această calitate, conform legii. Recunoașterea ca

parte vătămată se efectuează prin ordonanța organului de urmărire penală, imediat după

stabilirea temeiurilor de atribuire a unei asemenea calități procesuale. În cazul în care,

după recunoașterea persoanei ca parte vătămată, s-au constatat circumstanțe care atestă

6

lipsa cauzării prejudiciului, organul de urmărire penală încetează participarea acestei

persoane ca parte vătămată în procedura respectivă prin ordonanță motivată, fapt ce vine

în contradicție totală cu concluziile instanței de fond și apel care eronat au constatat că

Manolii A. nu poate avea calitatea de parte vătămată, deoarece nu a fost stabilit faptul

estorcării sumei de 7000 Euro. Această concluzie a instanței nu corespunde unei realități

legale mai mult ca atât stabilirea sumei de 7000 de Euro nu a fost determinată de către

Manolii A., ci de către inculpați.

Totodată, partea consideră că instanța de apel și-a depășit atribuțiile prin faptul că a

luat o decizie și în privința inculpatului Andonii M., care nu a depus nici o cerere de apel.

Instanțele nu au examinat toate circumstanțele care au dus la săvârșirea acestei

infracțiuni și care a fost aportul lui Manolii A. în elucidarea tuturor circumstanțelor chiar

de la faza urmăririi penale. Care a fost necesitatea recunoașterii lui Manolii A. în calitate

de parte vătămată, dacă aceasta nu își poate valorifica pe deplin calitatea sa procesuală,

nu își poate înainta propriile sale pretenții cu privire la repararea prejudiciului moral și

material, ori legea poate fi interpretată în favoarea celui drept care este vizibil situației

din această speță.

Recurenta mai remarcă că instanța de fond urma să delimiteze infracțiunea de trafic

de influență, în ipoteza unei influențe susținute, pe de o parte, de infracțiunea de

escrocherie (art. 190 Cod penal), pe de altă parte. Astfel, în procesul cercetării

judecătorești, instanța trebuie să stabilească caracterul și cercul atribuțiilor de serviciu ale

inculpaților, circumstanțele de fapt care evidențiază acțiunile persoanei publice, persoanei

cu funcție de demnitate publică, în raport cu atribuțiile de serviciu, scopul și/sau motivele

acțiunilor acestora, însă toate acestea nu au fost luate în calcul nici de instanța de fond,

nici de instanța de apel.

Mai mult, în instanța de fond inculpații au recunoscut că au cauzat un prejudiciu

moral și material solicitând să fie admisă acțiunea civilă, totodată în instanța de fond

partea acuzării a mers pe poziția de a fi respinse acțiunile civile înaintate de partea

vătămată împotriva inculpaților, pe când în instanța de apel procurorul a susținut partea

vătămată și a solicitat să fie admise acțiunile civile depuse de aceasta. Prin urmare este o

situație foarte neclară și nu putem înțelege cum procurorul și-a schimbat poziția în

instanța de apel și a mers pe ideea susținerii părții vătămate, pe când în instanța de fond s-

a petrecut viceversa.

În drept, recurenta își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală.

6.2. Inculpata Pascaru E. solicită casarea parțială a sentinței și deciziei instanței de

apel în partea aplicării art. 106 Cod penal, cu pronunțarea altei hotărâri prin care să se

dispună respingerea confiscării speciale în folosul statului a echivalentului sumei de 7000

euro sau să fie trimisă cauza la rejudecare, dacă eroarea nu poate fi corectată la această

etapă a procedurii.

Inculpata nu este de acord cu faptul că instanțele ierarhic inferioare, nu au ținut cont

de prevederile art. 106 Cod penal, atunci când a dispus confiscarea specială a

echivalentului a 7000 euro convertiți în valută națională la ziua executării hotărârii din

7

contul ei în beneficiul statului. În atare situație, reiese că instanțele ierarhic inferioare au

aplicat doar parțial retroactivitatea legii penale, care era în vigoare la momentul comiterii

infracțiunii, însă în partea confiscării specială nu au aplicat-o.

Conform prevederilor art. 106 alin. (1) și alin. (2) lit. b) Cod penal (la momentul

comiterii infracțiunii 2014) se prevedea că sunt supuse confiscării speciale bunurile

folosite sau destinate pentru săvârșirea infracțiunii, dacă sunt ale infractorului. Deci unica

condiție a confiscării speciale a bunurilor folosite pentru săvârșirea infracțiunii, la

momentul comiterii acesteia de către Pascaru E. era ca banii să-i aparțină. În cadrul

ședințelor de judecată, atât în instanța de fond cât și de apel, partea vătămată Manolii A. a

declarat că banii i-au aparținut ei și nu lui Pascaru E. Declarațiile martorilor acuzării

cercetate în cadrul judecării cauzei, la fel confirmă că banii transmiși lui Pascaru E., i-au

aparținut părții vătămate.

Astfel, toate probele indică și confirmă direct că banii care au fost transmiși către

Pascaru E., nu i-au aparținut acesteia, dar părții vătămate.

Ca rezultat, recurenta consideră că aplicarea selectivă a legii penale în timp, este o

încălcare gravă a prevederilor art. 6 CEDO.

Mai mult, instanța de apel nu a formulat careva motive plauzibile vizavi de acțiunea

legii penale în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii, iar motivația de la pct. 40 al

deciziei nu este clară, fiind interpretată legea penală contrar realității.

În asemenea circumstanțe, instanța de fond urma să respingă solicitarea acuzatorului

de stat și să țină cont de prevederile normei penale în vigoare la momentul comiterii

infracțiunii în partea confiscării speciale.

În drept, recurenta își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 427 alin. (1)

pct. 6), 10) și 12) Cod de procedură penală.

procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursurilor declarate menționând că

acestea sunt vădit neîntemeiate, iar măsura asiguratorie stabilită în privința lui Pascaru E.

este legală și întemeiată. Procurorul a menționat că consideră eronată afirmația inculpatei

Pascaru E. referitoare la aplicarea prevederilor art. 106 Cod penal, în vigoare la

momentul comiterii infracțiunii or, prin prisma art. 8 Cod penal legea penală acționează

în timp doar asupra caracterului infracțional al faptei și la stabilirea pedepsei pentru

aceasta.

În același context, cu referire la cerințele părții vătămate Manolii A. din recursul

declarat privind respingerea acțiunilor civile înaintate împotriva ambilor inculpați, partea

acuzării a menționat că este justă motivarea instanței de apel de preluare în acest sens a

argumentelor primei instanțe, că în cadrul cercetărilor judecătorești nu s-au stabilit careva

acțiuni ale inculpaților, prin care să fie exercitate presiuni asupra lui Manolii A., ca

aceasta să transmită suma de 7000 euro. Faptul estorcării sumei de 7000 euro de la

Manolii A. nu a fost probat, ceea ce exclude calitatea de victimă și de parte vătămată a

acesteia, or acțiunile lui Manilii A. au fost cele care au generat săvârșirea infracțiunii de

către Pascaru E. și Adonii M., deoarece anume Manolii A. a încercat să obțină un

beneficiu ilegal în schimbul unei remunerări ilicite.

8

cu actele cauzei, Colegiul Penal conchide asupra inadmisibilității acestora pentru

următoarele motive de fapt și de drept.

Raționamentele instanței privind inadmisibilitatea recursurilor declarate, se

întemeiază în drept pe dispoziția art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

potrivit căreia instanța examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în

drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit

neîntemeiat. Recursul este considerat ca fiind vădit neîntemeiat, atunci când titularul

acestuia invocă în cerere temeiuri care nu sunt subsecvente circumstanțelor cauzei.

Potrivit dispoziției art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de procedură

penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și argumentate corespunzător de

către recurent.

La caz, au fost declarate două cereri de recurs, instanța fiind sesizată atât de

inculpata Pascaru E., cât și de partea vătămată Manolii A., revendicările cărora sunt

identice celor formulate de aceleași părți la etapa precedentă de judecare a cauzei.

În situația în care aceleași chestiuni de drept sunt ridicate de aceleași părți la toate

etapele procesuale de judecare a cauzei, instanței de recurs nu-i rămâne decât să verifice

dacă instanțele corect au respins alegațiile părților, după care conducându-se de

jurisprudența constantă a Curții Europene, prin care s-a statuat cu titlul de principiu că, în

cazul în care instanța supremă refuză să admită o cauză din motivul că nu sunt întrunite

temeiurile legale pentru această cauză, o motivare foarte succintă poate satisface cerințele

art. 6 din Convenție. (cauza Bachowski v. Polonia din 02.11.2010).

Verificând actele cauzei, raportate la criticele avansate de recurente instanța de

recurs notează că acestea nu și-au găsit confirmarea, iar soluțiile instanțelor de fond atât

în partea aplicării art. 106 Cod penal, cât și în partea neadmiterii acțiunii civile sunt

legale, fondate și urmează a fi menținute ad integrum.

Or, într-un prim aspect, instanța de recurs ține să accentueze că, la caz, corect prima

instanță a aplicat, iar instanța de apel a menținut, prevederile art. 106 Cod penal privind

confiscarea specială a bunurilor utilizate la săvârșirea infracțiunii, întrucât prin actele

cauzei s-a confirmat indubitabil că, Pascaru E., acționând cu intenție directă, prin

intermediul lui Andonii M., a cerut de la mama condamnatului Manolii Andrian, bani ce

nu i se cuvin, în sumă totală de 14000 euro, insistând asupra transmiterii de urgență a

sumei de 7000 euro, pentru a soluționa favorabil în Curtea de Apel Chișinău cauza penală

a feciorului acesteia. În continuare, prelungindu-și acțiunile infracționale, în lunile

septembrie - octombrie 2014, Pascaru E. acționând cu intenție directă și de comun acord

cu Andonii M., a primit de la Manolii A., bani în sumă de 7000 euro, echivalentul cărora

ulterior corect a fost confiscat de către prima instanță.

În materia confiscării, legea este previzibilă și concisă, legiuitorul stabilind expres

că confiscarea specială constă în trecerea, forțată și gratuită, în proprietatea statului a

bunurilor indicate la alin. (2) din art. 106 Cod penal. În cazul în care aceste bunuri nu mai

9

există, nu pot fi găsite sau nu pot fi recuperate, se confiscă contravaloarea lor. Sunt

supuse confiscării speciale bunurile (inclusiv valorile valutare): utilizate sau destinate

pentru săvârșirea unei infracțiuni; date pentru a determina săvârșirea unei infracțiuni sau

pentru a-l răsplăti pe infractor.

Prin urmare, dat fiind că inculpata Pascaru E. a primit de la Manolii A. suma de

7000 euro, fapt confirmat de prima, pentru a interveni pe lângă mai multe persoane de

demnitate publică în vederea soluționării favorabile a unei cauze penale, suntem în

situația când banii au fost utilizați sau destinați pentru săvârșirea unei infracțiuni, adică în

prezența temeiului de confiscare prevăzut expres de art. 106 alin. (2) lit. a) Cod penal.

Rezumând problema de drept care se pretinde că a primit o soluționare diferită de

instanțele judecătorești, față de cele expuse de lege, cu titlu de principiu, urmează a se

reitera că măsura de siguranță a confiscării speciale a echivalentului mijloacelor bănești

se va dispune, în temeiul art. 106 din Codul penal, numai în cazul în care se dovedește că

banii au servit efectiv la realizarea laturii obiective a uneia dintre modalitățile normative

prevăzute la infracțiunea din art. 326 alin. (2) Cod penal.

În conformitate cu prevederile art. 46 alin. (4) din Constituție, bunurile destinate,

folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile

legii. În art. 106 alin. (l) Cod penal este prevăzut expres că măsura de siguranță,

confiscarea specială, constă în trecerea, forțată și gratuită, în proprietatea statului, a

bunurilor indicate la alin. (2), inter alia, cele utilizate sau destinate pentru săvârșirea unei

infracțiuni.

Totodată, Colegiul Penal consemnează că, procurorul corect a menționat în referința

depusă că este eronată afirmația inculpatei Pascaru E. referitoare la aplicarea prevederilor

art. 106 Cod penal, în vigoare la momentul comiterii infracțiunii or, prin prisma art. 8

Cod penal legea penală acționează în timp doar asupra caracterului infracțional al faptei

și la stabilirea pedepsei pentru aceasta, nu și pentru alte incidente procedurale.

Mai mult, subsecvent angajamentelor asumate de Republica Moldova prin Legea nr.

112 din 2 iulie 2014, țara noastră a definit combaterea corupției ca una din prioritățile

fundamentale, parte intrinsecă a căreia este combaterea îmbogățirii ilicite și confiscarea

produselor infracțiunilor de corupție și celor conexe acestora. Pentru valorificarea acestor

priorități, s-a statuat asupra necesității întreprinderii măsurilor de confiscare asupra

tuturor bunurilor folosite pentru săvârșirea infracțiunilor.

Din considerentele expuse, Colegiul Penal consideră că soluția instanțelor de fond

în partea confiscării speciale a echivalentului sumei de 7000 euro de la inculpata Pascaru

E. este legală și întemeiată, iar criticele recurentei în acest aspect sunt vădit nefondate.

Totodată, vizavi de recursul declarat de partea vătămată Manolii A., instanța relevă

că criticele acesteia sunt nefondate, având în vedere că în cazul infracțiunilor de corupție

(art. 324-326 Cod penal), de regulă, nu există victimă, exceptând ipoteza de la lit. c) alin.

(2) art. 324 Cod penal și ipoteza de la alin. (1), alin. (2) sau alin. (3) art. 326 Cod penal

(atunci când pretinderea remunerației ilicite se realizează prin extorcare).

Prima instanță analizând probatoriu a stabilit cu certitudine că: „În ședința de

judecată s-au confirmat argumentele părții acuzării în privința acțiunilor civile, și anume

10

că în cadrul cercetării judecătorești nu s-au stabilit careva acțiuni ale inculpaților prin

care să fie exercitate presiuni asupra lui Manolii A., ca aceasta să transmit suma de bani

de 7000 euro. Faptul estorcării sumei de 7000 euro de la Manolii A. nu a fost probat,

ceea ce exclude calitatea de victimă și parte vătămată a acesteia. Acțiunile lui Manolii A.

au fost cele care au generat săvârșirea infracțiunii de către Pascaru E. și Adonii M., or,

anume Manolii A. a încercat să obțină un beneficiu ilegal în schimbul unei remunerări

ilicite.”

În același sens, s-a expus și procurorul în referința depusă, menționând cu referire la

cerințele părții vătămate Manolii A. că este justă motivarea instanței de apel de preluare

în acest sens a argumentelor primei instanțe, care în cadrul cercetărilor judecătorești nu a

stabilit careva acțiuni ale inculpaților, prin care să fie exercitate presiuni asupra lui

Manolii A., ca aceasta să transmită suma de 7000 euro. Faptul extorcării sumei de 7000

euro de la Manolii A. nu a fost probat, ceea ce exclude calitatea de victimă și de parte

vătămată a acesteia, or acțiunile lui Manilii A. au fost cele care au generat săvârșirea

infracțiunii de către Pascaru E. și Adonii M., deoarece anume Manolii A. a încercat să

obțină un beneficiu ilegal în schimbul unei remunerări ilicite.

Mai mult ca atât, instanța de recurs conchide că Manolii A., în cererea de apel a

invocat exact aceleași pretenții ca și în cea de recurs, care au fost analizate și corect au

fost respinse de instanța ierarhic inferioară. În cuprinsul deciziei instanței de apel au fost

expuse deja raționamentele care au stat la baza respingerii solicitării părții de a-i fi

admise acțiunile civile înaintate în privința inculpaților.

Cu privire la alegațiile recurentei ce țin de pretinsa examinare devolutivă a cauzei

de către instanța de apel și redozarea neîntemeiată a pedepsei atât în privința lui Pascaru

E., cât și a lui Andonii M., fără ca ultima să fi fost sesizată de inculpat, Colegiul constată

că, în drept, decizia instanței de apel este întemeiată pe prevederile art. 415 alin. (1) pct. 2

Cod de procedură penală, potrivit cărora instanța de apel, judecând cauza în ordine de

apel, adoptă una din următoarele decizii: admite apelul, casând sentința parțial sau total,

inclusiv din oficiu, în baza art. 409 alin. (2), și pronunță o nouă hotărâre, potrivit modului

stabilit, pentru prima instanță.

Așadar, instanța de apel, conducându-se de prevederile legii, a fost în drept să

intervină în soluția primei instanțe în partea stabilirii pedepsei, concluzionând că

aplicarea față de inculpați a pedepsei sub formă de amendă la limita maximă prevăzută de

lege, nu este proporțională cu fapta comisă de aceștia, fiind necesar redozarea

cuantumului amenzii.

Având în vedere considerentele menționate în partea descriptivă a prezentei decizii

și raportând situația reținută în cauză la prevederile art. 432 alin. (2) Cod de procedură

penală, Colegiul Penal concluzionează că, la judecarea acestei cauze, au fost respectate

prevederile legale relevante, iar argumentele din recursurile ordinare declarate sunt

repetitive și vădit neîntemeiate.

d e c i d e :

11

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de inculpata Pascaru Elena și de

partea vătămată Manolii Ana, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel

Chișinău din 18 decembrie 2018, în cauza penală privindu-i pe Pascaru Elena XXXXX și

Andonii Marin XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 8 mai 2019.

Președinte Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

12