1ra-454/2019 — art. 264 alin. 3 lit. a CP

1ra-454/2019 — art. 264 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.1ra-454/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

27 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Timofti Vladimir

Judecători – Toma Nadejda, Boico Victor

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Sâli Radu, prin care solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 octombrie

2018, în cauza penală privindu-l pe

Cozmin Anatolie XXXXX, născut la XXXXX, originar

din XXXXX, domiciliat în XXXXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

06.06.2014 – 04.06.2018 (prima instanță);

23.06.2018 – 16.10.2018 (instanța de apel);

21.01.2019 – 27.03.2019 (instanța de recurs ordinar).

Asupra admisibilității în principiu a recursului ordinar în cauză, în baza

actelor din dosar, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T :

achitat Cozmin Anatolie învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264

alin. (3) lit. a) Cod penal, deoarece fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

este învinuit în aceea, că el la data de 22 decembrie 2011, aproximativ pe la ora

08:20 min., conducând autocarul de model MAN SL 223 E 3, cu n/î XXXXX, pe

ruta nr. X, se deplasa pe bd. Ștefan cel Mare, mun. Chișinău, din direcția str.

Vasile Alecsandri spre str. Bulgară și ajungând la stația pentru transportul public,

situată în apropiere de intersecția cu str. Armenească, n-a manifestat atenție sporită

la circulație, ignorând cerințele pct. 3) lit. b) din Regulile de călătorie în

transportul public în raza mun. Chișinău, anexa nr. 4 a deciziei Consiliului

municipal Chișinău nr. 3/35 din 22.06.2000, potrivit cărora în activitatea de

transport, conducătorul mijlocului de transport public este obligat să respecte

prevederile Regulamentului Circulației Rutiere, să evite virajele și frânările bruște,

1

cerințele pct. 80 subpunct 1) lit. c), d) din RCR, potrivit cărora ”Conducătorul

vehiculului de rută este obligat: să închidă ușile numai după ce pasagerii au

coborât ori au urcat; să repună în mișcare vehiculul din stație după ce a luat

măsurile necesare de precauție pentru a evita accidentul în traficul rutier” și

cerințele pct. 45. 1), 2) din RCR potrivit cărora ”Conducătorul trebuie să conducă

vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de

următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b)

dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; c)

starea tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii; d) situația rutieră. În

cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de

conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în

pericol siguranța traficului” și ca urmare, fără să se asigure a reînceput deplasarea,

când în spațiul ușii din mijloc cobora pasagera Sîrbu Maria, X, care în rezultat a

căzut în afara autobuzului dat, primind conform raportului de expertiză medico-

legală nr. 420/D din 04.12.2013 – vătămări corporale grave.

Astfel, acțiunile lui Cozmin Anatolie au fost încadrate de către organul de

urmărire penală în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, adică încălcarea

regulilor de securitate a circulației rutiere, comisă de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare

gravă a integrității corporale sau a sănătății.

Prima instanță a indicat că, organul de urmărire penală nu a administrat

careva probe din conținutul cărora să se ateste că Sîrbu Maria, în timp ce s-a aflat

la domiciliu(o perioadă de 11 zile) după prima externare, dar până la internarea

repetată în spital, la data de 10.01.2012, nu a suferit careva traumă, pentru a

demonstra în fața instanței de judecată că trauma cranio cerebrală, calificată ca

vătămare corporală gravă, periculoasă pentru viață, se află cu certitudine în

legătură de cauzalitate cu accidentul rutier din 22.12.2011.

Respectiv, chiar dacă au fost prezentate spre cercetare rapoartele de expertiză

medico – legală nr. 1746/D din 18.09.2013 și nr. 420/D din 04.12.2013, în

susținerea învinuirii aduse, dar îndoiala persistă în ceea ce privește vătămarea

corporală gravă, periculoasă pentru viață și legătură de cauzalitate cu accidentul

rutier din 22.12.2011, în timp ce nu s-a probat lipsa altor evenimente după

externarea primară a părții vătămate Sîrbu Maria, astfel această îndoială

echivalează cu o probă pozitivă de nevinovăție.

Prima instanță a apreciat critic declarațiile părții vătămate potrivit cărora: „a

rămas între uși, corpul ei era practic afară, a mers așa jumate de stație. La

următoarea oprire când ușa s-a deschis ea a fost lovită la cap foarte tare, ușa fiind

de metal și ea a căzut jos. Pentru a reuși să coboare trebuia să sară. Pragurile

erau în afara autobuzului. Ea a ținut ușa din cauza că era în afara autobuzului”,

deoarece aceste declarații intră în contradicție cu declarațiile celor trei martori

2

Apavaloaie Tatiana, Luchian Natalia, Herța Rodica, care au fost audiate nemijlocit

în instanța de judecată.

Mai mult, prima instanță a indicat că, martorii Apavaloaie Tatiana, Luchian

Natalia, Herța Rodica fiind audiate în cadrul ședinței de judecată au comunicat că

în timp ce ușa se închidea, Sîrbu Maria nu a lăsat ușa să se închidă până la capăt,

respectiv ignorând prevederile pct. 12 lit. h) din Regulamentul transporturilor auto

de călători și bagaje aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 854 din 28.07.2006 –

pasagerului i se interzice să urce, să coboare, să țină deschise sau să forțeze ușile

autovehiculului în timpul mersului.

Procuratura mun. Chișinău, Gonța Oleg, solicitând casarea sentinței, pronunțarea

unei noi hotărâri prin care inculpatul să fie recunoscut vinovat pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, stabilindu-i o pedeapsă

sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 3 ani, conform art. 90 Cod penal, de a suspenda

executarea pedepsei pe un termen de 3 ani, invocând că prima instanță la

pronunțarea sentinței s-a bazat doar pe argumente nefondate, fără a se da o

apreciere în coroborare cu celelalte probe obiective altor probe în ansamblu

obținute conform rigorilor Codului de procedură penală în cadrul urmăririi penale

și cercetate în instanța de judecată.

În acest context, cu referire la probele cercetate la examinarea cauzei în

instanța de judecată și anume, declarațiile părții vătămate, martorului Apăvăloae

Anatolie, martorului Apăvăloae Tatiana, care coroborate cu alte probe precum,

schița locului accidentului rutier, tabelul fotografic și procesul verbal de cercetare

la fața locului (f.d.27-29), cu raportul de expertiză medico-legală nr. 420/D din

04.12.2013, prin concluziile căruia partea vătămată a primit vătămări corporale

grave, în opinia procurorului s-a demonstrat vinovăția inculpatului Cozmin

Anatolie în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal.

În susținerea criticii aduse de către apelant soluției primei instanțe referitor la

legătura cauzală a traumei suportate de către partea vătămată, s-a mai indicat că

sunt concludente declarațiile pății vătămate, care indică că după externarea din

spital, s-a aflat 10 zile acasă cu dureri de cap, ulterior s-a adresat repetat la spital.

Astfel, leziunile corporale potrivit raportului de expertiză nr. 420/D din 04.12.2013

pot să se afle în legătură de cauzalitate cu accidentul rutier, în lipsa altor

circumstanțe decât cele stabilite. Careva alte traume de partea vătămată nu au fost

invocate, de aceea, în opinia acuzatorului de stat, legătura cauzală între fapta

prejudiciabilă și consecințe s-a stabilit cu certitudine.

În aceeași ordine de idei, partea apelantă a considerat nefondată aprecierea

critică a instanței asupra declarațiilor părții vătămate și menționează că nu-i poate

3

fi imputată pasagerului vina pentru producerea accidentului rutier din motiv că a

forțat ușa după ce aceasta s-a închis, deoarece a fost prins între uși, ci numai

șoferului, care urma să înceapă deplasarea doar după verificarea cu certitudine a

faptului închiderii ușilor și dacă în ușă nu există nici un obstacol la închidere.

La fel, acuzatorul de stat a invocat că prima instanță nu a dat nici o apreciere

procesului-verbal de cercetare a locului accidentului rutier cu schema și tabelul

foto anexă la acest proces – verbal, unde este indicat, locul unde s-a produs

accidentul cu punctele de referință și caracterul carosabilului.

De asemenea, partea acuzării a indicat, că un alt argument în favoarea

demonstrării vinovăției inculpatului rezultă și din faptul că inculpatul Cozmin a

fost atras inițial la răspundere contravențională, achitând amenda, fapt care

demonstrează asumarea răspunderii inculpatului Cozmin Anatolie pentru

încălcarea regulilor de circulație rutieră, iar ulterior, fiind efectuată expertiză

suplimentară care a constatat agravarea stării sănătății părții vătămate în

consecința producerii accidentului rutier a și determinat revizuirea procesului

contravențional, anularea procesului-verbal cu privire la contravenție și expedierea

cauzei penale în instanța de judecată, astfel, în opinia acuzării, faptul comiterii

părții formale a accidentului rutier (încălcarea Regulamentului circulației rutiere) a

fost demonstrată inclusiv prin asumarea răspunderii contravenționale de Cozmin

Anatolie.

În aceeași ordine de idei a indicat că consecințele producerii accidentului

rutier sub formă de cauzare a leziunilor corporale grave depășesc limita intenției

făptuitorului și se plasează la tipul de vinovăție sub formă de neglijență, adică

consecințele faptei comise nu au fost prevăzute de făptuitor, deși trebuia și putea

să le prevadă.

Astfel, partea apelantă a susținut, că inițial consecințele accidentului rutier au

fost materializate prin cauzarea doar a leziunilor ușoare părții vătămate, Cozmin

Anatolie fiind atras la răspundere contravențională pentru care a achitat amenda și

nu a contestat acest proces-verbal de contravenție, fapt prin care consideră că a fost

eliminat orice dubiu cu privire la faptul săvârșirii faptei prejudiciabile.

Totodată a indicat că prin expertiza suplimentară care a indicat la agravarea

consecințelor accidentului rutier și nu a fost în nici un fel contestată și nu conține

traume sau consecințe rezultate din alte circumstanțe decât cele a producerii

accidentului rutier, consideră că dovedește că infracțiunea prevăzută de art. 264

alin. (3) lit. a) Cod penal, a fost cu certitudine comisă de Cozmin Anatolie și toate

elementele infracțiunii respective sunt prezente.

La fel, apelantul a menționat că prima instanță nu a indicat motivul respingerii

probelor acuzării, așa cum prevede art. 394 alin. (3) Cod de procedură penală,

astfel încât sentința adoptată este nemotivată și ilegală, iar cumulul de probe

acumulate demonstrează cu lux de amănunte vinovăția inculpatului Cozmin

4

Anatolie, probele indicând direct că anume el a săvârșit infracțiunea în cauză și nu

există nici un dubiu care ar fi putut fi interpretat în favoarea lipsei în acțiunile

și/sau inacțiunile inculpatului a evenimentului infracțional.

2018, apelul declarat a fost respins ca nefondat, cu menținerea sentinței.

4.1 Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, prima instanță pe

deplin a constatat starea de fapt și de drept a acțiunilor imputate lui Cozmin

Anatolie, iar probele examinate, în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de

procedură penală, au fost apreciate din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

utilității și veridicității lor, inclusiv în ansamblu – din punct de vedere al

coroborării lor.

Mai mult, instanța de apel a menționat că, în ședința instanței de apel,

procurorul a menționat, că nu este în posibilitate de a asigura prezența părții

vătămate or, ordonanța de aducere silită a acesteia, potrivit raportului IP Ciocana,

nu a fost posibil de executat, inclusiv nu a asigurat prezența martorilor pentru

audieri și a considerat suficient citirea declarațiilor acestora de la etapa urmăririi

penale, întru susținerea învinuirii.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut relevantă speța și jurisprudența

CtEDO în cauza Mischie vs. România, potrivit căreia Curtea Europeană a statuat că

este inadmisibilă condamnarea în apel, după achitare, fără a se administra probe noi

care să răstoarne probatoriul de la fond, menționând că se interzice reinterpretarea

acelorași probe or, omisiunea de a-i asculta pe acești martori înainte de a pronunța

condamnarea reclamantului reduce în mod considerabil dreptul la apărare al

acestuia.

Astfel, instanța de apel raportând circumstanțele constatate în prezenta cauză

de către prima instanță la prevederile legii penale și celei procesual penale, a

apreciat ca fiind întemeiată concluzia primei instanțe precum că, inculpatul Cozmin

Anatolie urmează a fi achitat, întrucât fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal.

în Procuratura de circumscripție Chișinău, Sîli Radu, indicând temeiul pentru

recurs prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, prin care a

solicitat, casarea deciziei, cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel,

de către un alt complet de judecată, invocând motive similare cu cele indicate în

apelul declarat de procurorul Gonța Oleg(pct. 3 din prezenta decizie), invocând

suplimentar că:

- instanța de apel nu a supus verificării probele prezentate de acuzare, făcând

trimitere la argumentele invocate de către apărător în discursul său, care au fost

puse la baza sentinței de achitare;

- instanța de apel a dat o apreciere incorectă probelor prezentate de acuzare și

5

nu a apreciat multilateral și obiectiv probele administrate, care dovedesc vinovăția

inculpatului;

- instanța de apel nu s-a expus, nu a cercetat și nu a apreciat la justa valoare

următoarele probe: declarațiile părții vătămate, martorului Apavaloae Tatiana,

schița accidentului rutier din 22.12.2011, procesul verbal de cercetare la fața

locului din 22.12.2011, raportul de expertiză medico – legală în comisie nr. 420/D

din 04.12.2013.

raport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că acesta este inadmisibil,

fiind vădit neîntemeiat din următoarele considerente.

În speță se constată că recurentul s-a conformat prevederilor art. 422 Cod de

procedură penală și a declarat recursul ordinar în termen.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept

să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul declarat

este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent. Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Colegiul penal reține că recurentul indică ca temei pentru declararea

recursului ordinar, prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, în

sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal

reține că motivul – temeiul de recurs invocat de recurent nu se confirmă în instanța

de recurs ordinar, argumentând în acest context următoarele.

Astfel, ce ține de temeiul de recurs indicat de recurent, prevăzut de art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, în sensul că „instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, instanța de apel a admis o

eroare gravă de fapt care a afectat soluția instanței” Colegiul penal constată că nu

este incident în speță, dat fiind faptul că, instanța de apel, la examinarea cauzei a

respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (1) pct. 8), 419 Cod de

procedură penală și prin hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

relevante, invocate în apelul declarat de către procuror, întemeindu-și soluția în

baza probelor cercetate de prima instanță, verificate și apreciate corect și de

instanța de apel prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, descrise și analizate

în decizia sa (f.d. 134-135 vol. II), iar decizia instanței de apel cuprinde motivele

6

pe care își întemeiază soluția de menținere a sentinței primei instanțe, prin care s-a

decis corect achitarea inculpatului Cozmin Anatolie de sub învinuirea înaintată în

baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, deoarece fapta nu întrunește elementele

infracțiunii încriminate.

De asemenea, ce ține de argumentele recurentului, prin care acesta primordial

își manifestă dezacordul cu aprecierea probelor de către instanța de apel, și în

special a declarațiilor părții vătămate, a martorului Apavaloae Tatiana, schița

accidentului rutier din 22.12.2011, procesul verbal de cercetare la fața locului din

22.12.2011 și raportul de expertiză medico – legală în comisie nr. 420 din

04.12.2013, care în opinia lui confirmă vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii incriminate și că probele nu au fost apreciate corect conform

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, Colegiul penal reține că nu pot fi

acceptate, din considerentul că aceste probe nu confirmă indiscutabil vinovăția

inculpatului, reprezentând doar opinia subiectivă a recurentului care consideră că

probele cercetate confirmă învinuirea adusă inculpatului, or, conform prevederilor

art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept esențiale comise de instanțele de fond și

de apel. Astfel, instanța de recurs ordinar nu consideră necesar de a da o nouă

apreciere probelor administrate la speța dată, ce este de competența exclusivă a

primei instanțe și a instanței de apel, iar instanța de recurs ca instanță ierarhic

superioară, examinează cauza doar sub aspectul prezenței erorilor de drept comise

de prima instanță și cea de apel la judecarea cauzei, ce în speță nu au fost

identificate.

Mai mult, din conținutul recursului ordinar declarat, rezultă că recurentul face

o proprie apreciere a probelor în temeiul cărora atât prima instanță cât și instanța de

apel și-au întemeiat soluția, argumentându-și astfel propria versiune privind

circumstanțele cauzei, invocând că este demonstrată vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, de către

procuror fiind prezentate suficiente probe în demonstrarea acestui fapt, iar instanța

de recurs ordinar la acest capitol atestă că nu poate fi acceptată această concluzie,

or contravine constatărilor corecte a primei instanțe și a instanței de apel în

prezenta speță, întemeiate just pe cumulul de probe descris, apreciat de prima

instanță în sentință(f.d. 92 – 97 v.II) si verificat de instanța de apel în decizia sa

prin prisma art. 101 Cod de procedură penală (f.d. 134-135 vol. II).

Prin urmare, se atestă că instanța de apel just a constatat că nu a fost

demonstrată de către partea acuzării prin probe credibile și incontestabile comiterea

infracțiunii încriminate de către inculpatul Cozmin Anatolie.

Mai mult, Colegiul penal susține concluzia instanței de apel precum că „luând

în considerare faptul că probele invocate în instanța de apel de către acuzatorul de

stat în vederea condamnării lui Cozmin Anatolie X au fost analizate și apreciate de

către prima instanță în cadrul cercetării judecătorești, iar în temeiul acestora

7

prima instanță a concluzionat cert că învinuirea înaintată nu și-a găsit confirmare,

motiv pentru care Cozmin Anatolie X a fost achitat, Colegiul penal, reieșind din

prevederile alin.(21) al art. 415 Cod de procedură penală, nu este în drept să

pronunțe o hotărâre de condamnare fără audierea învinuitului prezent, precum și

părții vătămate, a martorilor acuzării or, prezența acestora nu a fost asigurată de

către partea acuzării deși, sarcina prezentării probelor învinuirii îi revine

procurorului”, menționând în acest sens că, CtEDO în hotărârea Capeau c. Belgiei

din 13.01.2005, a constatat că, în domeniul penal, problema administrării probelor

trebuie să fie abordată din punctul de vedere al art.6§2 și e obligatoriu, inter alia, ca

sarcina de a prezenta probe să-i revină acuzării. Ignorarea jurisprudenței CtEDO și

încălcarea prevederilor art. 24, 415 alin. (21) Cod de procedură penală lezează

drepturile inculpaților la un proces echitabil, drept garantat de art.6 din Convenție.

În hotărârea Lüdi c. Elveției din 15.06.1992, Curtea a ajuns la concluzia că

există o încălcare a art.6§1 din Convenție chiar și atunci când proba nu a fost

singura care a fundamentat condamnarea, dar instanțele naționale nu au oferit un

motiv întemeiat pentru absența martorului.

Colegiul penal mai indică că, cei care au responsabilitatea de a decide cu

privire la vinovăția sau nevinovăția unui acuzat ar trebui, în principiu, să fie în

măsură să audieze victimele, învinuitul și martorii în persoană și să evalueze

credibilitatea declarațiilor date de aceștia (a se vedea, a contrario, Kashlev c.

Estonia, nr. 22574/08, §§ 48-50, 26 aprilie 2016). Evaluarea credibilității este o

sarcină complexă care nu poate fi îndeplinită, de obicei, numai prin darea citirii

declarațiilor părții vătămate și a martorilor, după cum a considerat suficient

recurentul în instanța de apel.

La fel, relevant speței este și cauza CtEDO - Manoli c. Republicii Moldova

din 28.02.2017, potrivit căreia Curtea a statuat că autoritatea responsabilă de a

decide cu privire la vinovăția sau nevinovăția unui acuzat ar trebui, în principiu, să

asculte victimele, învinuitul și martorii în persoană și să evalueze credibilitatea

acestora (a se vedea, Kashlev c. Estoniei, nr. 22574/08, §§ 48-50, 26.04.2016).

veridicitatea argumentelor instanței de apel în motivarea soluției sale pe aspectele

contestate nu se identifică, or instanța de apel s-a expus în decizia sa, detaliat și

argumentat asupra fiecărei probe prezentate și chestiunilor esențiale invocate în

apel, iar motivarea din decizia acesteia, în virtutea corectitudinii ei și pentru a evita

repetări inutile, instanța de recurs ordinar o acceptă și o însușește, fapt ce vine în

corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale în cauza

Albert vs. România din 16.02.2010, statuează că art. 6 §1 din CEDO, deși obligă

instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un

răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994,

pct. 61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă,

8

fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt mod, să fi

examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

În consecință, Colegiul penal nu a constatat prezența erorilor de drept invocate

de recurent ce ar fi afectat hotărârea atacată sub aspectele contestate, deoarece

soluția adoptată de către instanța de apel este legală și întemeiată, urmând a fi

menținută, iar recursul declarat este inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura

de circumscripție Chișinău, Sâli Radu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 16 octombrie 2018, în cauza penală privindu-l pe Cozmin

Anatolie XXXXX, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 25 aprilie 2019.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Toma Nadejda

Boico Victor

9