1ra-419/2019 — art. 186 alin. 2 lit. d CP

1ra-419/2019 — art. 186 alin. 2 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.1ra-419/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Victor Boico, Nadejda Toma,

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare, prin care se

solicită casarea sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 26 mai 2017 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24 octombrie 2018, declarate

de către avocatul Pruteanu Natalia în numele inculpatului și de către inculpatul

Galaico Ștefan XXX, născut la

XXX, originar din XXX, domiciliat

în XXX (temporar în XXX).

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

Ștefan a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.186 alin.(2) lit.d) Cod penal

la 4 ani închisoare.

În temeiul art.85 Cod penal, pentru concurs de sentințe, la pedeapsa aplicată a

fost adăugat parțial pedeapsa neexecutată, fixată prin sentința judecătoriei Buiucani,

mun. Chișinău din 28 iulie 2013, stabilindu-i pedeapsa definitivă de 8 ani închisoare,

cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Acțiunea civilă a fost admisă, fiind dispusă încasarea din contul lui Galaico

Ștefan în beneficiul lui părții vătămate Grițic Vladislava prejudiciul material în mărime

de 15050 lei.

1.1. Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 26 mai 2017, a

fost corectată eroarea din partea dispozitivă a sentinței, dispunându-se de a considera

corectă perioada aflării sub arest a lui Galaico Ștefan - de la 14.06.2016, ora 18:10 și

până la 12.08.2016, ora 11:35.

23:30, spre 16 iulie 2015, aflându-se în apartamentul nr.XX, de pe XXX, unde a fost

invitat de către proprietara apartamentului Goncearuc Olga, pentru a servi băuturi

alcoolice, profitând de faptul că ultima adormise și nu era observat de nimeni,

urmărind scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, acționând cu intenție

directă, pe ascuns, a sustras un casetofon de model „Panasonic” de culoare neagră cu

CD deasupra la prețul de 1000 lei, un amplificator audio la prețul de 4000 lei, o geantă

mare de culoare verde la prețul de 200 lei, o geacă din piele de culoare neagră la prețul

de 1000 lei, o rochie neagră de seară cu brâu de culoare roz la prețul de 1500 lei, un

1

ondulator pentru păr la prețul de 300 lei, încălzitor electric la prețul de 300 lei, mouse

pentru calculator fără cablu la prețul de 300 lei, o pereche de căști pentru telefon de

model „HTC” la prețul de 200 lei, o geantă pentru copii la prețul de 300 lei, 4 cărți

pentru copii la prețul de 500 lei, jucării pentru dezvoltarea copiilor din lemn la prețul

de 150 lei, haine pentru copii la prețul de 2000 lei, medalii și ordine la prețul de 3000

lei și un telefon mobil de model „Samsung” în care se afla cartela SIM cu

nr.069538282 la prețul de 300 lei. După care, cu bunurile sustrase, a părăsit locul

comiterii infracțiunii într-o direcție necunoscută, cauzându-i părții vătămate Grițic

Vladislava un prejudiciu material considerabil, în mărime de 15050 lei.

inculpatul au declarat apeluri împotriva sentinței, solicitând casarea acesteia în partea

stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei în această parte și pronunțarea unei noi hotărâri,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care lui Galaico Ștefan, condamnat

în baza art.186 alin.(2) lit.d) Cod penal, să-i fie aplicată, în temeiul art.90 alin.(11) Cod

penal, o pedeapsă mai blândă, invocând că instanța nu a dat deplină eficiență

prevederilor art.61 și 75 Cod penal și i-a aplicat inculpatului o pedeapsă prea aspră; -

instanța a apreciat incorect gradul de pericol social pe care-1 reprezintă inculpatul, nu a

luat în considerare că acesta a comis o infracțiune mai puțin gravă, și-a recunoscut

vinovăția și se căiește sincer pentru fapta comisă, că are la întreținere 3 copii minori, se

caracterizează pozitiv, a contribuit activ la descoperirea infracțiunii și că are probleme

de sănătate; - instanța neîntemeiat i-a stabilit inculpatului executarea reală a pedepsei

bazându-se doar pe faptul că acesta de două ori nu s-a prezentat în instanța de judecată.

2018, apelurile au fost admise, casată sentința în partea stabilirii pedepsei penale,

rejudecată cauza în această parte și pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care Galaico Ștefan, recunoscut vinovat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art.186 alin.(2) lit.d) Cod penala fost condamnat la 1 an

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, iar în temeiul art.85

Cod penal, pentru concurs de sentințe, la pedeapsa aplicată a fost adăugat parțial

pedeapsa neexecutată, fixată prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 28

iulie 2013, fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă de 6 ani închisoare, cu executarea ei în

penitenciar de tip semiînchis. În rest, sentința a fost menținută.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că sentința a fost contestată doar

în partea stabilirii pedepsei.

Cu referire la solicitarea inculpatului, în ședința instanței de apel, cu privire la

aplicarea față de el a prevederilor Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a

25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova nr.210 din 29.07.2016,

instanța de apel a menționat că aceasta este neîntemeiată, or, situația inculpatului nu

întrunește exigențele art.1 și 10 lit.k) ale Legii, adică pînă în prezent, acesta nu a

prezentat vreo probă că ar fi restituit prejudiciul cauzat părți vătămate.

Cu referire la cerințele apelurilor, instanța a indicat că, la stabilirea categoriei și

termenului pedepsei penale, prima instanță nu a dat deplină eficiență prevederilor

art.61 și 75 Cod penal, stabilindu-i inculpatului o pedeapsă neproporțională faptei

comise și circumstanțelor cauzei.

Astfel, având în vedere normele pre-citate, ținând cont de circumstanțele cauzei,

de gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria celor mai puțin grave,

motivul și scopul celor comise, de persoana inculpatului, care nu este la prima abatere,

2

de circumstanțele care atenuează sau agravează răspunderea penală, că se căiește sincer

pentru fapta comisă, că anterior a fost condamnat, și anume: pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal, cu suspendarea condiționată a

executării pedepsii pe o perioadă de probațiune de 1 an, cu aplicarea art.84 Cod penal,

pentru cumul de infracțiuni, fiindu-i adăugată parțial partea neexecutată a pedepsei

stabilite prin decizia Curții de apel Chișinău din 31.12.2012 și fiindu-i stabilită

pedeapsa definitivă de 5 ani închisoare, cu aplicarea prevederilor art.90 Cod penal,

fiind suspendată pedeapsa închisorii pe o perioadă de probațiune de 4 ani; prin sentința

Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 02.12.2016, a fost condamnat în baza art.192

alin.(1) Cod penal, cu aplicarea prevederilor art.85 și 90 Cod penal, la 6 ani și 6 luni

închisoare, iar prin decizia Curții de apel Chișinău din 29.03.2017, procesul penal a

fost încetat în legătură cu împăcarea părților, de condițiile de viață ale familiei acestuia,

precum și de scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

instanța de apel a conchis că acestuia urmează a-i stabili o pedeapsă de 1 an închisoare,

cu executarea ei în penitenciar de tip semiînchis.

Totodată, în temeiul art.85 alin.(1) Cod penal, pentru cumulul de sentințe,

instanța de apel a considerat oportună adăugarea parțială la pedeapsa fixată prin decizia

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24 octombrie 2018, pedeapsa

neexecutată fixată prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 28.07.2013,

cu stabilirea pedepsei definitive de 6 ani închisoare, cu executarea ei în penitenciar de

tip semiînchis.

avocatul Pruteanu Natalia în numele inculpatului, au declarat recursuri ordinare

împotriva hotărârilor judecătorești prin care, indicând temeiurile prevăzute de art.427

alin.(1) pct.6), 10) Cod de procedură penală, solicită casarea acestora în partea stabilirii

pedepsei, rejudecarea cauzei în această parte și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

procesul penal intentat împotriva lui Galaico Ștefan să fie încetat în legătură cu

aplicarea față de acesta a prevederilor Legii privind aniversare a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova nr.210 din 29.07.2016 sau să-i fie aplicată o

pedeapsă mai blândă, cu reducerea termenului sau suspendarea condiționată a

executării pedepsei, pe motiv că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel; hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția; - s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale; -

instanța nu a dat deplină eficiență prevederilor art.61 și 75 Cod penal și i-a aplicat

inculpatului o pedeapsă prea aspră; - instanța nu a avut în vedere că acesta are trei copii

minori la întreținere, soția nu muncește, că și-a recunoscut vina și se căiește sincer

pentru fapta comisă, că i-a restituit părții vătămate bunurile sustrase și niște bani, că a

săvârșit o infracțiune mai puțin gravă; - neîntemeiat a adăugat la ultima pedeapsă,

perioada de probațiune aplicată în anul 2012; - declarațiile părții vătămate, prin care

susține acțiunea civilă și la care face referire instanța de apel, și care se conțin în decizi

instanței la pct.11, nu se regăsesc la f.d.15 v.2; - nu este cert dacă există o acțiune

civilă, înaintată conform prevederilor art.219-221 Cod de procedură penală; - în

condițiile în care nu există o acțiune civilă, față de inculpat sunt aplicabile prevederile

Legii nr.210 din 29.07.2016; - chiar și în cazul aplicării unei pedepse sub formă de

închisoare, instanța urma să cumuleze partea neexecutată a sentinței stabilite prin

sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 28 iulie 2013, deoarece inculpatul a

executat o parte din pedeapsă (termen de probă), iar ulterior putea să-i aplice

3

prevederile art.90 Cod penal, aplicându-i din nou o perioadă de probațiune; - instanța

nu a luat în considerare posibilitatea aplicării față de inculpat a prevederilor art.901 Cod

penal; - inculpatului i-a fost încălcat dreptul la examinarea cauzei într-un termen

rezonabil, or, deși, cererea de apel a fost depusă la data de 06 iunie 2017, cauza a fost

expediată către Curtea de Apel Chișinău la data de 24 august 2018 și recepționată la

data de 04 septembrie 2018.

materialele dosarului și motivele invocate, ținând cont de opinia procurorului expusă în

referință, prin care se solicită declararea inadmisibilității recursurilor ordinare, Colegiul

penal decide asupra inadmisibilității acestora din următoarele considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel

poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond

ori de apel.

Recurenții în recursuri au invocat drept temeiuri de casare a deciziei instanței de

apel art.427 alin.(1) pct.6), 10) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul când instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel; hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția; s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recursurile declarate,

Colegiul penal constată că acestea nu și-au găsit confirmare.

Colegiul reține că autorii recursurilor sunt de acord cu starea de fapt stabilită de

către instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului,

și critică hotărârea instanței de apel numai referitor la pedeapsa aplicată.

Instanța de recurs consideră că motivele invocate de către recurenți la acest

capitol sunt lipsite de temei legal.

Astfel, cu referire la argumentele recurenților privind stabilirea categoriei și

termenului pedepsei penale, Colegiul penal relevă că, persoanei recunoscute vinovate

de săvârșirea unei infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele

sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

Totodată, conform art.75 alin.(1) Cod penal, la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Pedeapsa are drept scop și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

inculpatului, cât și a altor persoane. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă

scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul

făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizată în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare. Chestiunea de

individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor

circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele

prevăzute de lege.

În context, instanța de recurs reține că instanța de apel a dat deplină eficiență

prevederilor art.61 și 75 Cod penal, ținând cont de toate circumstanțele cauzei, de

gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria celor mai puțin grave, de

4

motivul și scopul celor comise, de persoana inculpatului, care nu este la prima abatere,

că circumstanțe care atenuează răspunderea penală nu au fost stabilite, iar drept

circumstanțe care agravează răspunderea penală a fost reținută săvârșirea infracțiunii

de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru o infracțiune similară sau

pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză, că se căiește sincer pentru fapta

comisă, solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată, că anterior a fost

condamnat, inclusiv prin stabilirea pedepselor cu aplicarea prevederilor art.90 Cod

penal (sentințele Judecătoriilor Buiucani, mun. Chișinău din 28.06.2013 și Ciocana,

mun. Chișinău din 02.12.2016, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29.03.2017,

procesul penal vizat în cea din urmă sentință fiind încetat în legătură cu împăcarea

părților), de condițiile de viață ale familiei acestuia, precum și de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului, și corect au conchis că corijarea

acestuia poate avea loc doar prin stabilirea unei pedepse privative de libertate, iar

aplicarea art.90 Cod penal, nu va duce la atingerea scopului sus menționat, precum și

că față de acesta nu sunt aplicabile prevederile Legii privind aniversare a 25-a de la

proclamarea independenței Republicii Moldova nr.210 din 29.07.2016.

Colegiul penal reține că recurenții au invocat, precum că la stabilirea pedepsei,

instanța de apel nu a ținut cont de circumstanțele cauzei, enumerate la pct.5 al prezentei

decizii, și eronat a dispus executarea reală a pedepsei penale aplicate, și menționează în

acest sens că, reieșind din textul hotărârii instanței de apel, contrar celor afirmate de

către recurenți, circumstanțele la care fac referire în recurs, au fost luate în considerare

de către instanța de apel la numirea pedepsei, argumentele invocate neputând fi

acceptate întru casarea hotărârii judecătorești.

Totodată, Colegiul penal relevă că legiuitorul acordă dreptul instanței, ținând

cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, de a decide de la caz la caz,

posibilitatea aplicării pedepsei vinovatului cu suspendarea condiționată a executării ei,

precum și a suspendării parțiale a executării pedepsei și nicidecum nu o obligă în acest

sens.

Or, în speță, așa cum a fost stabilit, inculpatul nu este la prima sa abatere, fiind

condamnat prin alte două sentințe anterioare, inclusiv cu suspendare condiționată a

executării pedepselor, însă nu a tras concluziile de rigoare în vederea corectării sale,

continuând să săvârșească alte fapte infracționale, inclusiv aflându-se în perioada de

probațiune, eschivându-se, de asemenea, de la răspundere penală, fiind anunțat în

căutare.

Colegiul penal amintește că potrivit sentinței Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 28 iunie 2013, Galaico Ștefan a fost condamnat la pedeapsă sub formă de

închisoare, cu suspendarea condiționată a executării ei pe o perioadă de probațiune de 4

ani (f.d.203-205 v.1), iar la data de 15 iulie 2015, a săvârșit o nouă infracțiune, aflându-

se în interiorul acestui termen, care urma să expire la data de 28 iunie 2017.

Subsecvent, nici argumentul recurenților, precum că instanța neîntemeiat a

adăugat la ultima pedeapsă, perioada de probațiune aplicată prin sentința Judecătoriei

Buiucani, mun. Chișinău din 28 iunie 2013, nu este plauzibil.

Prin urmare, rezultă că instanța de apel, reieșind din circumstanțele cauzei

enumerate supra, a considerat rațional ca inculpatul să execute real pedeapsa stabilită,

motivându-și soluția adoptată, indicând din care motive a ajuns la concluzia potrivit

căreia, corijarea și reeducarea acestuia este posibilă doar cu aplicarea pedepsei

închisorii reale.

5

Cu referire la argumentul recurenților, precum că declarațiile părții vătămate,

prin care susține acțiunea civilă și la care face referire instanța de apel, și care se conțin

în decizia instanței la pct.11, nu se regăsesc la f.d.15 v.2, Colegiul penal constată că

acesta este pur declarativ, or declarațiile vizate sunt anexate la materialele cauzei,

anume la fila dosarului la care face referire instanța de apel în partea descriptivă a

deciziei sale.

Cu referire la argumentul, potrivit căruia nu este cert dacă există o acțiune civilă,

instanța de recurs menționează că potrivit art.222 alin.(1) și (2) Cod de procedură

penală, persoana fizică sau juridică care a intentat acțiunea civilă, prin ordonanța

organului de urmărire penală sau prin încheierea instanței de judecată, este recunoscută

în calitate de parte civilă și ei i se înmânează informație în scris despre drepturile și

obligațiile ei prevăzute în art.62. În cazul în care lipsesc temeiurile prevăzute în art.219

și 221 pentru intentarea acțiunii civile, organul de urmărire penală sau instanța de

judecată, prin hotărâre motivată, refuză să recunoască în calitate de parte civilă

persoana fizică sau juridică care a intentat acțiunea civilă, explicând persoanei

respective dreptul de a ataca cu recurs această hotărâre.

Având în vedere prevederile acestor norme, instanța de recurs constată că,

contrar celor invocate de către recurenți, prin ordonanța organului de urmărire penală

din 13.08.2015, Grițic Vladislava a fost recunoscută în calitate de parte civilă,

prejudiciul material indicat, fiind în mărime de 15050 lei (f.d.11 v.1), susținut, inclusiv

în fața instanței (f.d.15 v.2).

Cu referire la argumentul recurenților, precum că în cazul aplicării unei pedepse

sub formă de închisoare, instanța urma să cumuleze partea neexecutată a sentinței

stabilite prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 28 iulie 2013, deoarece

inculpatul a executat o parte din pedeapsă, făcând referire la perioada de probațiune,

Colegiul penal, reieșind din prevederile art.90 alin.(10) și 85 alin.(1) Cod penal,

consideră că acesta este bazat pe o interpretare eronată a prevederilor legii penale. Or,

scurgerea unei părți ale perioadei de probațiune, din principiu, nu poate fi considerată

drept parte executată a pedepsei penale, însăși ideea normei prevăzute de art.90 Cod

penal, fiind anume suspendarea pedepsei penale, pentru o anumită perioadă, sub

condiția că condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, iar în cazul în care acesta

săvârșește în perioada respectivă o nouă infracțiune, la cea din urmă pedeapsă îi este

adăugată partea neexecutată, adică însăși pedeapsa stabilită prin sentința de

condamnare, pronunțată anterior, deoarece, fiind suspendată, nu a fost executată nicio

parte din ea.

Respectiv, Colegiul penal reține că prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău din 28 iunie 2013, Galaico Ștefan a fost condamnat la 5 ani închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probațiune de 4 ani.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24 octombrie 2018,

Galaico Ștefan a fost condamnat la 1 an închisoare, fiindu-i adăugată la pedeapsa

aplicată, în temeiul art.85 Cod penal, pentru concurs de sentințe, pedeapsa neexecutată

fixată prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 28 iunie 2013, fiindu-i

stabilită pedeapsa definitivă de 6 ani închisoare.

Colegiul penal precizează că, potrivit art.85 alin.(3) Cod penal, pedeapsa

definitivă în cazul unui cumul de sentințe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa

stabilită pentru săvârșirea unei noi infracțiuni (în speță – 1 an) și decât partea

neexecutată a pedepsei pronunțate prin sentința anterioară a instanței de judecată (în

6

speță - 5 ani).

Prin urmare, instanța de recurs nu constată vreo eroare la stabilirea pedepsei

definitive inculpatului.

Cu referire la argumentul recurenților, precum că în condițiile în care nu există o

acțiune civilă, față de inculpat sunt aplicabile prevederile Legii privind amnistia în

legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova,

Colegiul penal menționează că acesta nu este întemeiat, or, așa cu a fost constatat mai

sus, prin ordonanța organului de urmărire penală din 13.08.2015, Grițic Vladislava a

fost recunoscută în calitate de parte civilă, prejudiciul material indicat, fiind în mărime

de 15050 lei, iar probe care să demonstreze că acesteia i-a fost reparat prejudiciul

material, nu sunt.

Or, potrivit art.1 din Legea nominalizată, aceasta se aplică condiționat și

exclusiv persoanelor bănuite, învinuite și inculpate care manifestă căință activă în

cadrul procesului penal și celor condamnate care sunt caracterizate pozitiv pe parcursul

executării pedepsei, perioadei de probațiune sau termenului de probă și sunt evaluate

psihologic ca prezentând risc de recidivă mediu sau redus, dacă aceste persoane cad

sub incidența prevederilor art.2–9, 11 și 12.

Potrivit alin.(2) al Legii, căința activă a persoanei se determină în conformitate

cu criteriile stabilite la art.57 Cod penal, fără a ține cont de criteriul gravității faptei

comise.

Potrivit art.57 alin.(1) Cod penal, persoana care pentru prima oară a săvârșit o

infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă ea,

după săvârșirea infracțiunii, s-a autodenunțat de bună voie, a contribuit activ la

descoperirea acesteia, a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau, în alt mod, a

reparat prejudiciul pricinuit de infracțiune.

În speță, pe lângă faptul că inculpatul nu a compensat valoarea daunei materiale

cauzate, acesta nu este la prima sa abatere, anterior fiind condamnata pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art.190 și 192 Cod penal (escrocheria și pungășia), iar

această din urmă infracțiune, vizată în cauza penală de față, a fost săvârșită în interiorul

perioadei de probațiune, circumstanțe care conturează personalitatea inculpatului și

care pun la îndoială buna sa credință și că după aplicarea față de el a amnistiei, nu va

mai săvârși alte infracțiuni, condiție impusă de norma art.1 din Legea privind amnistia

în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

Cu referire la argumentul recurenților, precum că inculpatului i-a fost încălcat

dreptul la examinarea cauzei într-un termen rezonabil, Colegiul penal menționează că

acest argument nu face obiectul vreunui temei prevăzut de art.427 alin.(1) Cod de

procedură penală, instanța de recurs neavând competența să se expună asupra acestei

probleme.

Mai mult, acest fapt nu poate să influențeze asupra stabilirii categoriei și

termenului pedepsei penale inculpatului.

Colegiul penal precizează că, potrivit art.20 alin.(5) și (6) Cod de procedură

penală, în situația în care, la efectuarea urmăririi penale sau la judecarea unei cauze

concrete, există pericolul încălcării termenului rezonabil, participanții la proces pot

adresa judecătorului de instrucție sau, după caz, instanței care judecă în fond cauza o

cerere privind accelerarea urmăririi penale sau a procedurii de judecare a cauzei.

Examinarea cererii se face în absența părților, în termen de 5 zile lucrătoare, de către

judecătorul de instrucție sau, după caz, de către un alt judecător sau de un alt complet

7

de judecată decât cel care examinează cauza. Judecătorul de instrucție sau instanța

decide asupra cererii din alin.(5) printr-o încheiere motivată, prin care fie că obligă

organul de urmărire penală sau, după caz, instanța care judecă în fond cauza să

întreprindă un act procesual, stabilind, după caz, un anumit termen pentru accelerarea

procedurii, fie că respinge cererea. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.

La materialele cauzei nu există vreo cerere formulată în condițiile alin.(5) al

normei pre-citate, precum nu a fost invocată tergiversarea examinării cauzei nici în

ședința instanței de apel.

Complementar, Colegiul penal menționează că potrivit art.2 alin.(1) al Legii

privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la

judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil

a hotărîrii judecătorești nr.87 din 21.04.2011, dacă o persoană consideră că i-a fost

încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei poate adresa în instanță de

judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări și

repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condițiile stabilite de respectiva

lege și de legislația procesuală civilă. Reclamantul în astfel de litigii, reieșind din

prevederile alin.(7) al articolului, fiind Ministerul Justiției.

Cu referire la argumentele recurenților, precum că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, Colegiul penal sesizează că argumentele

invocate în recurs au fost invocate și în apel, instanța de apel examinându-le în

ansamblu și dându-le o apreciere corespunzătoare, conform art.414, 417 Cod de

procedură penală, s-a pronunțat argumentat și detaliat asupra lor, indicând temeiurile

de fapt și de drept care au dus la respingerea lor, precum și motivele adoptării soluției,

pe care Colegiul penal și-o asumă în totalitate.

Având în vedere acest aspect, instanța de recurs își însușește în întregime

alegațiile instanței de apel, redate succint la pct.4 al prezentei decizii și consideră că o

expunere repetată asupra lor este inutilă, fapt ce este în deplină concordanță cu

jurisprudența și practica Curții Europene pentru Drepturile Omului, care în cauza

Albert vs România din 16.02.2010, în pct.37 al Hotărârii a statuat că, dacă art.6 §

1 din Convenția EDO obligă instanțele să își motiveze deciziile, acesta nu poate fi

înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs

Țările de Jos, 19.04.1994). Cu toate acestea, noțiunea de proces echitabil necesită ca

o instanță internă care nu și-a motivat decizia, fie prin însușirea motivelor furnizate de

o instanță inferioară fie prin alt mod, să fi examinat totuși în mod real chestiunile

esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme pur și simplu

concluziile unei instanțe inferioare (Helle vs Finlanda, 19.12.1997).

Prin urmare, argumentele recurenților expuse la pct.5 al prezentei decizii sunt

neîntemeiate, decizia instanței de apel în acest sens fiind bine argumentată, motivată și

în concordanță cu prevederile art.394 Cod de procedură penală.

Analizând materialele cauzei și hotărârea judecătorească atacată, Colegiul penal

nu constată vreo eroare de drept ce ar afecta legalitatea acesteia.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care

constată că este vădit neîntemeiat.

În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că nu există temei legal pentru

8

admiterea recursurilor ordinare și, potrivit legii, se dispune inadmisibilitatea acestora,

ca fiind vădit neîntemeiate.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către avocatul Pruteanu

Natalia în numele inculpatului Galaico Ștefan și de către inculpat, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24 octombrie 2018, în cauza penală în

privința lui Galaico Ștefan, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată, pronunțată la 18 aprilie 2019.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Victor Boico

Nadejda Toma

9