1ra-1324/2020 — art. 189 alin. 3 lit. e CP

1ra-1324/2020 — art. 189 alin. 3 lit. e CP (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr.1ra-1324/2020

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

01 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Timofti Vladimir,

Judecători – Cobzac Elena și Boico Victor

a examinat admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de către

avocatul Kebeș Alexei în numele inculpatului și de către inculpatul Toma Pavel, prin

care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 26

noiembrie 2019 și a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19

februarie 2020, în cauza penală privindu-l pe

Toma Pavel Xxxxx, născut la xxxxx, originar și

domiciliat în Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Asupra admisibilității recursurilor în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul

penal al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T :

Toma Pavel a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 189

alin. (3) lit. e) Cod penal și i s-a stabilit în baza acestei norme o pedeapsă principală

sub formă de închisoare pe termen de 8 (opt) ani cu executare în penitenciar de tip

semiînchis, precum și o pedeapsă complementară obligatorie sub formă de amendă

în cuantum de 2000 uc, ceea ce reprezintă 100000 (una sută mii) lei în contul statului.

S-a încasat de la inculpatul Toma Pavel, în beneficiul bugetului de stat suma de

2100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Mijloacele bănești cu nominalul de 1000 lei cu seria și numărul I 0024, 010834;

1000 lei cu seria și numărul I 0055, 141807; 1000 lei cu seria și numărul 10023,

020801; 500 lei cu seria și numărul H 0042, 192451; 100 lei cu seria și numărul F

0091, 981870; 100 lei cu seria și numărul F 0140, 282606; 100 lei cu seria și numărul

F 0089, 863353; 100 lei cu seria și numărul F 0150, 371578 și 100 lei cu seria și

numărul F 0121, 881746 care se conțin într-un plic galben sigilat cu ștampila

expertului judiciar nr. 143, s-au trecut în contul statului.

1

Telefonul mobil de model „Xxxx” SLA-L22, cu nr. IMEI: Xxxxx și IMEI 2:

Xxxxx, cu cartela SIM cu nr. Xxxxx, care potrivit chitanței cu nr. 1060 a fost

transmis la camera de păstrare a corpurilor delicte din cadrul DGUP a IGP a fost

confiscat în folosul statului cu titlu de bun utilizat la comiterea infracțiunii.

perioada de timp de la 27 iulie 2019 pînă la 05 august 2019, ora 12:54 min., avînd

scopul dobîndirii prin șantaj a bunurilor cet. Xxxxx, intrând în posesia unor poze cu

caracter intim ale acesteia, a amenințat-o pe Xxxxx cu răspîndirea acestora, prin

publicarea lor pe rețele de socializare și pe youtube, solicitînd, în repetate rînduri,

prin intermediul discuțiilor telefonice și aplicației telefonice „Viber”, transmiterea

de către prima, a unor bunuri sau a unor mijloace bănești către el. Acționînd cu

aceeași intenție, la 05.08.2019, aproximativ la ora 12:54 min., Toma Pavel, s-a

întîlnit cu Xxxxx în cafeneaua „Liliana” amplasată în mun. Chișinău pe str. Aleea

Gării, 1/1, unde a primit de la ultima mijloacele bănești solicitate, în sumă de 4000

lei, după care a fost reținut de către colaboratorii de poliție.

interesele inculpatului Toma Pavel, care a solicitat admiterea apelului, casarea

parțială a sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 26 noiembrie 2019 de

condamnare a cet. Toma Pavel recunoscut culpabil de săvârșirea infracțiunii

prevăzută de lit. e), alin. (3) al art. 189 Cod penal, cu privire la stabilirea pedepsei,

și a numi o pedeapsă în conformitate cu alin. (1) art. 189 Cod penal, cu aplicarea

unei pedepse minime în privința Toma Pavel sub formă de amendă.

În motivarea cererii de apel s-a indicat că declarațiile părții vătămate sunt

contradictorii.

Mai mult, s-a indicat că este relevantă afirmația cât a cet. Xxxxx atât și a lui

Toma Pavel, care în discuția anterior întâlnirii, cei doi au discutat de o sumă în

valoare de 3440 lei pentru stenograma la pagina dosarului 40) iar când s-au întâlnit,

la insistența lui Xxxxx, ultima l-a silit pe Toma Pavel să pună în buzunar suma de

4000 lei.

Este constatat cu certitudine că, inițiativă de a se întâlni și a transmite banii în

sumă de 4000 lei este estimată după propria apreciere și îi aparține lui Xxxxx sau

organului de urmărire penală, sub controlul organului de urmărire penală, și nu de

către inculpatul Toma Pavel.

Acțiunile autorităților statului, au fost îndreptate intenționat la provocarea

anumitor circumstanțe pentru a le putea încadra în baza alin. (3) al art. 189 Cod

penal.

Or, din analiza acțiunilor întreprinse, organul de urmărire penală nu a purces la

verificarea sub toate aspectele a sesizării lui Xxxxx și nu a desfășurat acțiuni pasive

în vederea documentări circumstanțelor reale ale cauzei, ci s-a grăbit să transmită

2

suma de 4000 mii lei, sumă care nici n-a fost solicitată de Toma Pavel. Acțiunile

inculpatului, puteau fi încadrate în alin. (3) doar dacă evenimentele derulau fără rolul

activ al organelor de drept. Aceste circumstanțe nu pot fi neglijate în lumina acelor

evenimente, unde de la bun început, Toma Pavel solicitase 3440 lei cu titlu de

împrumut.

Respectiv, urmează a se analiza convorbirile între Xxxxx și Toma Pavel, or este

relevant faptul, că în majoritatea cazurilor, discuția cu privire la transmiterea banilor,

o începea Xxxxx, iar ulterior era menținută și de Toma Pavel.

Jurisprudența CtEDO, atestă că în situația în care un acuzat susține că a fost

provocat la săvârșirea unei infracțiuni, instanțele judecătorești trebuie să examineze

minuțios materialele cauzei penale, deoarece pentru a îndeplini cerința unui proces

echitabil, toate probele obținute în rezultatul provocării de către organul de urmărire

penală trebuie să fie excluse. Pentru a verifica dacă persoana a fost provocată să

săvârșească infracțiunea, instanțele judecătorești trebuie să stabilească dacă ea putea

fi în mod rezonabil considerată ca fiind implicată în activitatea infracțională

respectivă pînă la implicarea organului de urmărire penală. La fel, este de menționat

că în cazul în care implicarea organului de urmărire penală se limitează la asistarea

unei persoane, la înregistrarea săvîrșirii unei acțiuni ilegale de către o altă persoană

privată, factorul determinant rămâne a fi comportamentul celor două persoane

(Miliniene c. Lituaniei nr. 74355/01, §39, 24 iunie 2008).

Prin prisma art. 94 Cod de procedură penală, apelantul a considerat

inadmisibile aceste probe și a solicitat respingerea lor.

Astfel, sub aspectul circumstanțelor descrise de către inculpat, cît și acțiunile

procesuale, dar și măsurile speciale de investigații se conturează o concluzie clară și

certă asupra faptului că acțiunile organului de urmărire penală au fost îndreptate doar

spre a accentua acțiunile denunțătorului.

Astfel, în temeiul art. 6 alin. (1) Cod penal, „persoana este supusă răspunderii

penale și pedepsei penale numai pentru fapte săvîrșite cu vinovăție”. În virtutea

prevederilor art. 8 alin.(l)-(3) Cod de procedură penală, „alin. (1) persoana acuzată

de săvîrșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atîta timp cât vinovăția sa

nu-i va fi dovedită, în modul prevăzut de prezentul cod, într-un proces judiciar

public, în cadrul căruia îi vor fi asigurate toate garanțiile necesare apărării sale, și nu

va fi constatată printr-o hotărîre judecătorească de condamnare definitivă. Alin. (2)

nimeni nu este obligat să dovedească nevinovăția sa. Alin. (3) concluziile despre

vinovăția persoanei de săvîrșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri.

Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile prezentului

cod, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului”. În

conformitate cu prevederile art. 389 Cod de procedură penală „alin. (1) sentința de

condamnare se adoptă numai în condiția în care, în urma cercetării judecătorești,

vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de

3

probe cercetate de instanța de judecată. Alin. (2) sentința de condamnare nu poate fi

bazată pe presupuneri sau... Alin. (4) sentința de condamnare se adoptă: pct. 1) cu

stabilirea pedepsei care urmează să fie executată; pct. 2) cu stabilirea pedepsei și cu

liberarea de executarea ei în cazul amnistiei conform art. 107 din Codul penal și în

cazurile prevăzute în art.89 alin.(2) lit. a), b), c), e), f) și g) din Codul penal; pct. 3)

fără stabilirea pedepsei, cu liberarea de răspundere penală în cazurile prevăzute în

art.57 și 58 din Codul penal, cu liberarea de pedeapsă în cazul prevăzut în art.93 din

Codul penal sau al expirării termenului de prescripție”. Iar în contextul art. 6 par. 1)

și 2) al Convenției Europene a Drepturilor Omului, „orice persoană are dreptul la

judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către

o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra

încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei

oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărîrea trebuie să fie

pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și

publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia. În interesul

moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică,

atunci cînd interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o

impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță când, în

împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.

Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția

sa va fi legal stabilită”. În același timp, apelantul a reiterat că, dreptul la un proces

echitabil la care se atribuie și faptul că hotărîrea pronunțată într-o cauză urmează a

fi motivată. Astfel, în cauzele Hiro Balani contra Spaniei, Vandehurk contra

Olandei, Ruiz Torija contra Spaniei, Highins contra Franței din 1998, Helle contra

Finlandei 1997 și Boldea contra României din 2007, Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a arătat că art.6 paragraf 1 din Convenție obligă instanțele să-și motiveze

hotărîrile. Amploarea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărîrii.

Trebuie avute în vedere diversitatea solicitărilor pe care inculpatul le-a formulat în

fața instanței, precum și diferențele existente în fiecare stat contractant cu privire la

dispozițiile legale obligatorii, cutume, opinii exprimate în doctrină, aplicabile în

această materie. Mai mult, a remarcat că sentința de condamnare trebuie să se bazeze

pe probe exacte, cînd toate versiunile au fost verificate, iar divergențele apărute au

fost înlăturate și apreciate în modul corespunzător. Vinovăția persoanei în săvîrșirea

faptei se consideră dovedită numai în cazul cînd instanța de judecată, călăuzindu-se

de principiul prezumției nevinovăției, cercetînd nemijlocit toate probele prezentate,

iar îndoielile, care nu pot fi înlăturate, fiind interpretate în favoarea inculpatului și

în limita unei proceduri legale, a dat răspunsuri la toate chestiunile prevăzute în art.

385 Cod de procedură penală.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, nu sunt identificate probe pertinente,

admisibile, concludente, veridice și utile prin care s-ar confirma existența în acțiunile

4

lui Toma Pavel a faptei infracționale incriminate în temeiul alin. (3), art. 189 Cod

penal.

În acest context, apărătorul a indicat că în cadrul urmăririi penale, de către

organul de urmărire penală nu au fost administrate suficiente probe ce să

demonstreze cu certitudine și indubitabil existența componenței de infracțiune

incriminate, ca fiind comisă de către Toma Pavel, în situația în care întreaga

învinuire este bazată exclusiv pe declarațiile denunțătorului, interceptărilor

telefonice, dar și pe unele acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații

administrate cu încălcarea rigorilor art. 94 alin. (1) Cod de procedură penală.

Mai mult ca atît, organul de urmărire penală în acest caz a acționat unilateral și

neobiectiv, iar unele acțiuni au fost efectuate cu încălcări de procedură și cu tentă

provocatoare.

Față de cele ce preced, apărarea a reținut că efectuarea unei anchete ineficiente

afectează grav dreptul părților asupra unui proces echitabil, consacrat de art. 6

CEDO, iar nemijlocit la caz atrage pronunțarea unui act judecătoresc de achitare pe

capătul de acuzare pe alin.3), act corect și corespunzător stării de fapt constatate la

caz. Convenția Europeană reglementează în principal drepturi substanțiale, pe care

statele s-au obligat conform art. 1 să le asigure tuturor persoanelor ce se află sub

jurisdicția sa.

Jurisprudența CEDO atestă în acest sens că, „statul este responsabil pentru

omisiunile autorităților cărora le-a delegat sarcini în vederea respectării drepturilor

și a libertăților fundamentale ale omului și care nu au întreprins măsuri prompte și

adecvate în vederea executării acestora”.

Instanțele de judecată vor ține cont de faptul că deciziile, acțiunile/inacțiunile

autorităților de stat, autorităților administrației publice locale, ale persoanelor cu

funcții de răspundere, judecătorului, inclusiv a ofițerului de urmărire penală și a

procurorului, trebuie să corespundă nu doar legislației Republicii Moldova, dar și

principiilor generale unanim recunoscute, normelor dreptului internațional,

tratatelor internaționale ratificate de Republica Moldova, inclusiv CEDO și

Protocoalelor sale în interpretarea Curții Europene (art.4 alin.(2) din Constituția

Republicii Moldova).

Sarcina primordială cu privire la aplicarea prevederilor CEDO revine

instanțelor naționale. Astfel la judecarea cauzelor instanțele de judecată trebuie să

verifice dacă legea penală sau actul, care urmează a fi aplicat, și care prevede

drepturi și libertăți proclamate de CEDO sunt compatibile cu prevederile acesteia.

Așadar, cu referire la componența de infracțiune prevăzută de art. 189 Cod

penal, incriminată lui Toma Pavel, urmează a fi relatate următoarele împrejurări.

În acest sens, apărarea a indicat că gradul prejudiciabil al infracțiunilor contra

patrimoniului decurge din însăși natura valorilor sociale vătămate sau periclitate.

Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relațiile sociale a căror existență și

5

desfășurare normală sunt condiționate de ocrotirea relațiilor patrimoniale.

Latura obiectivă a șantajului se realizează prin cererea de a se transmite

bunurile proprietarului, posesorului sau deținătorului, ori dreptul asupra acestora sau

de a săvârși alte acțiuni cu caracter patrimonial, amenințând cu violența persoana,

rudele sau apropiații acesteia, cu răspândirea unor știri defăimătoare despre ele, cu

deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deținătorului

ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deținătorului, a rudelor sau a apropiaților

acestora.

Latura subiectivă a infracțiunii de șantaj se caracterizează prin intenție directă

și scop de profit.

În contextul elementelor constitutive ale infracțiunii incriminate inculpatului

Toma Pavel conform alin. (3) se reține că în speță, acestea din urmă nu se regăsesc,

cu atît mai mult că deși unele în probele administrate la caz arată careva acțiuni, care

posibil ar putea fi interpretate în favoarea învinuirii, acestea din urmă nu pot fi

reținute și nici nu vor fi reținute, în virtutea unor circumstanțe care le contrazic și le

combat esențial.

În acest sens, apărarea a reținut, că organul de urmărire penală, nu a dovedit

vinovăția lui Toma Pavel în comiterea infracțiunii incriminate, conform alin. (3) al

art. 189 Cod penal.

La 05.08.2019, Toma Pavel a mers la întâlnirea cu Xxxxx, la insistența acesteia,

care acționa sub controlul organului de urmărire penală, ce desfășurau operațiunea

de transmitere a banilor.

Reîncadrarea juridică a faptei imputate inculpatului este incontestabilă.

Astfel, cererea de apel este orientată spre identificarea și soluționarea

problemei legate de reîncadrarea juridică a faptei în sensul atenuării ei.

Prin schimbarea încadrării juridice a faptei, instanța va corecta aprecierea

eronată a bazei factuale de către acuzator, astfel încât va asigura realizarea scopului

imediat al procesului penal, și anume: „orice persoană care a săvârșit o infracțiune

să fie pedepsită potrivit vinovăției sale” (alin.(2) art. l CPP RM). Totodată, dacă

reîncadrarea juridică a faptei s-ar baza doar pe rațiuni de represiune penală, chiar în

contextul în care soluția juridică pe caz este mai favorabilă inculpatului, întregul

proces penal va fi marcat de o insecuritate juridică a acuzatului. Tocmai din atare

motive, legiuitorul a raportat limitele de nesocotire a soluției juridice a acuzării de

către instanța de judecată la dreptul la apărare.

Astfel, prin operarea în textul de lege de la alin. (2) art.325 Cod de procedură

penală cu conjuncția „și”, reîncadrarea juridică a faptei imputate inculpatului este

posibilă doar în cazul respectării cumulative a două condiții: 1) să nu se agraveze

situația inculpatului; 2) să nu se lezeze dreptul la apărare al inculpatului.

În temeiul art. 325 alin. (2) Cod de procedură penală, apărătorul a solicitat

instanței de apel să admită cererea apărării și să reîncadreze acțiunile lui Toma Pavel

6

din alin. (3), în alin. (1) a articolului încriminat.

De asemenea, apărătorul a mai indicat că instanța a dat apreciere juridică greșită

circumstanțelor de fapt care au avut loc, iar în cadrul cercetării judecătorești toate

probele cercetate demonstrează nevinovăția inculpatului în cele ce i-a fost

încriminat, infracțiune prevăzută la lit. e), alin. (3) al art. 189 Cod penal, de organul

de urmărire penală ulterior susținute de acuzatorul de stat.

În sentință n-au fost invocate temeiuri de fapt și de drept în baza cărora lui

Toma Pavel îi poate fi imputată comiterea infracțiunii prevăzute de lit. e), alin. (3)

al art. 189 Cod penal, deoarece potrivit art. 1 alin. (2) Cod de procedură penală,

procesul penal are ca scop protejarea persoanei, societății și statului de infracțiuni,

precum și protejarea societății de fapte ilegale, astfel ca orice persoană care a săvîrșit

o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale, și nici o persoană nevinovată

să nu fie trasă la răspundere penală și condamnată. Instanța de judecată n-a ținut cont

de aceste prevederi și prin urmare a interpretat probele administrate invers celor ce

exprimă realitatea.

De asemenea, s-a indicat că au fost încălcate prevederile art. 19 Cod de

procedură penală, art. 20 și 21 Constituția RM, art. 6, art. 13 CEDO, care prevăd

prezumția nevinovăției și desfășurarea procesului penal în strictă conformitate cu

principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului internațional, în special

accesului liber la justiție, consecință ce duce incontestabil la achitarea inculpatului

conform capătului de acuzare în temeiul alin. (3) pe motiv că faptele încriminate au

fost căpătate prin prisma unei provocări, sub controlul organului de urmărire penală,

dovedite atât la urmărirea penală cât și în instanța de judecată.

Apărătorul a mai reținut că la materialele dosarului penal, nu au fost prezentate

probe concludente care ar demonstra, că în acțiunile inculpatului se regăsesc

elemente constitutive ale componenței de infracțiune prevăzute anume de lit. e), alin.

(3) al art. 189 Cod penal.

Reieșind din faptul, că în virtutea principiului prezumției nevinovăției, toate

dubiile în probarea învinuirii care nu pot înlăturate, în condițiile prezentului cod. se

interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului (art. 8, alin. (3) Cod

de procedură penală), apelantul a constatat cert, că în procesul de examinare a cauzei

nu a fost probat prin probe concludente, pertinente și admisibile, că Toma Pavel a

săvârșit o infracțiune în temeiul lit. e), alin. (3) la art. 189 Cod penal.

2020, a fost respins ca nefondat apelul declarat de avocatul Kebeș Alexei în numele

inculpatului Toma Pavel, fiind menținută fără modificări sentința contestată.

4.1. În motivarea soluției adoptate instanța de apel a conchis că, la pronunțarea

sentinței instanța de judecată corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just

a ajuns la concluzia că inculpatul Toma Pavel a săvîrșit infracțiunea pentru care a

fost condamnat.

7

Aceste împrejurări au fost constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza

penală sus-indicată și care au fost corect apreciate, respectându-se prevederile art.

101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții,

utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al

coroborării lor.

Astfel, deși inculpatul nu a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii

incriminate, culpa acestuia în comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat se

probează prin următoarele probe și anume prin: declarațiile părții vătămate Xxxxx,

(f.d. 199-201); conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului din

02.08.2019 (f.d. 16-18); conținutul procesului verbal de ridicare din 05.08.2019, (f.d.

26-29); procesul-verbal de ridicare din 05.08.2019 a fost ridicat de la Xxxxx, un

suport electronic de tip CD-R de model „Arita”, pe care se conțin 15 înregistrări

audio telefonice dintre partea vătămată Xxxxx și învinuitul Toma Pavel, din

05.08.2019, și 6 fotografii screenuri ce conțin mesaje expediate pe aplicația Viber;

conținutul procesului verbal de cercetare din 06.08.2019 (f.d.48-49); conținutul

procesului-verbal din 02.08.2019 privind examinarea bancnotelor (f.d.55-58), care

atestă că mijloacele bănești în sumă de 4000 lei, care au fost transmiși părții vătămate

Xxxxx erau compuse din 9 (nouă) bancnote și anume 3 bancnote a cîte 1000 (o mie)

lei, 1 bancnotă de 500 (cinci sute) lei și 5 bancnote a cîte 100 ( o sută) lei MDL.

Același proces verbal relevă că transmiterea sumei de 4 000 (patru mii) lei MDL,

eliberați din contul devizului cheltuielilor speciale al IGP, către partea vătămată

Xxxxx, s-a efectuat în baza ordonanței procurorului din 01.08.2019 (f.d. 53) și erau

menite pentru a fi utilizate la realizarea măsurii speciale - controlul transmiterii

banilor.

Instanța de apel analizînd aceste acte prin prisma prevederilor art. 101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenții, concludenții și utilității lor, le-

a apreciat ca fiind utile, pertinente care coroborează între ele, dar și cu probele

analizate și apreciate anterior, din care se reține că inculpatul a primit suma de 4000

lei care reprezenta obiectul material al infracțiunii. Ori, probele cercetate anterior,

demonstrează că inculpatul a amenințat partea vătămată cu publicarea unor poze ce

o reprezentau pe aceasta în ipostaze intime, condiționînd nepublicarea acestora, de

transmiterea în adresa sa a unei sume bănești de către partea vătămată.

Instanța de apel a relevat că vinovăția lui Toma Pavel în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 189 alin. (3) lit. e) Cod penal, se mai probează și prin corpurile

delicte și anume mijloacele bănești cu nominalul de 1000 lei cu seria și numărul I

0024, 010834; 1000 lei cu seria și numărul I 0055, 141807; 1000 lei cu seria și

numărul I 0023, 020801; 500 lei cu seria și numărul H 0042, 192451; 100 lei cu seria

și numărul F 0091, 981870; 100 lei cu seria și numărul F 0140, 282606; 100 lei cu

seria și numărul F 0089, 863353; 100 lei cu seria și numărul F 0150, 371578 și 100

lei cu seria și numărul F 0121, 881746, (prezentate de procuror într-un plic sigilat pe

8

parcursul cercetării judecătorești), recunoscute în calitatea respectivă prin ordonanța

din 05.08.2019, (f.d.62); conținutul procesului-verbal nr. 1 din 06.08.2019, de

consemnare a măsurii speciale de investigații - controlul transmiterii banilor, (f.d.63-

64).

Instanța de apel analizînd sistemul de acte și documente acumulate și

administrate în cadrul urmăririi penale prin prisma prevederilor art. 101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenții, concludenții și utilității lor le-a

apreciat ca fiind dobîndite cu respectarea normelor de procedură, fiind pertinente,

concludente, utile, care coroborează între ele, combat depozițiile inculpatului, dar și

alegațiile apărătorului expuse în cererea de apel și a indicat indubitabil că Toma

Pavel, în perioada de timp de la 27 iulie 2019 pînă la 05 august 2019, ora 12:54 min.,

avînd scopul dobîndirii prin șantaj a bunurilor cet. Xxxxx, intrând în posesia unor

poze cu caracter intim ale acesteia (care o reprezentau goală), a amenințat-o pe

Xxxxx cu răspîndirea acestora, prin publicarea lor pe rețele de socializare și pe

youtube, solicitînd, în repetate rînduri, prin intermediul discuțiilor telefonice și

aplicației telefonice „Viber”, transmiterea de către prima, a unor bunuri sau a unor

mijloace bănești către el. Acționînd cu aceeași intenție, la 05.08.2019, aproximativ

la ora 12:54 min., Toma Pavel, s-a întîlnit cu Xxxxx în cafeneaua „Liliana”

amplasată în mun. Chișinău pe str. Aleea Gării, 1/1, unde a primit de la ultima

mijloacele bănești solicitate, în sumă de 4000 lei, după care a fost reținut de către

colaboratorii de poliție, și că a comis infracțiunea prevăzută de art. 189 alin.(3) lit.

e) Cod penal.

În continuare, instanța de apel a reiterat că apărătorul în motivarea cererii de

apel a pledat pentru reîncadrarea acțiunilor inculpatului de la art. 189 alin. (3) lit. e)

Cod penal, la art. art. 189 alin. (1) Cod penal, însă opinia apărării nu este însoțită de

careva temeiuri, dar și suport probator.

În sensul expus s-a atestat că art. 189 alin. (3) lit. e) Cod penal, incriminează

șantajul, adică cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau

deținătorului ori dreptul asupra acestora sau de a săvârși alte acțiuni cu caracter

patrimonial, amenințînd cu violență persoana, rudele sau apropiații acesteia, cu

răspândirea unor știri defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea

bunurilor proprietarului, posesorului, deținătorului ori cu răpirea proprietarului,

posesorului, deținătorului, a rudelor sau a apropiaților acestora, urmate de dobîndirea

bunurilor cerute.

La caz, potrivit sistemului probator s-a reținut că inculpatul inițial a intrat în

posesia banilor prin acțiunea de primire a acestora de la partea vătămată și prin

numărarea lor, ulterior a menținut acești bani în posesia sa, prin ținerea mâinilor pe

banii respectivi în momentul în care aceștia erau plasați pe masă și ulterior prin

ținerea lor în măna stîngă o perioadă de timp pînă cînd a observat că intervine poliția.

De asemenea, aruncarea de către inculpat a banilor pe masă, în momentul în

9

care a observat că intervine poliția nu poate fi apreciată ca o renunțare benevolă la

comiterea infracțiunii, or în momentul respectiv pentru inculpat era clar că a fost

descoperit și acesta înțelegea faptul că păstrarea în continuare a banilor asupra sa îl

va incrimina doar.

Prin urmare, aruncarea de către el a banilor pe masă, în momentul intervenției

poliției nu a fost determinată de dorința sa benevolă de a renunța la comiterea

infracțiunii, dar de dorința sa de a se debarasa de probele care îl incriminau.

Instanța de apel a enunțat că probele acumulate și administrate în prezenta

cauză penală indică că inculpatul Toma Pavel, în mod individual a dobîndit pozele

cu caracter intim ale părții vătămate, în mod individual a solicitat transmiterea către

el, de către partea vătămată a unor mijloace bănești sau a unor bunuri (lănțișorul de

aur), în cazul în care nu găsește mijloace bănești, în mod individual și neprovocat de

nimeni a apelat-o la data de 03.08.2019, pe partea vătămată și a determinat-o să-i

promită că luni, adică la 05.08.2019, aceasta îi va aduce bani sau lănțișorul ei de aur.

Aceste acțiuni au impus concluzia că decizia de a acționa în mod criminal a

fost luată de inculpatul Toma Pavel în mod conștient și liber, iar faptul că partea

vătămată l-a telefonat în ziua de 05 august 2019 și ulterior în cadrul întîlnirii i-a

propus să pună banii în buzunar nu a constituit un element crucial în luarea de către

inculpat a deciziei de a se angaja în comiterea actelor infracționale descrise mai sus.

Or, inculpatul a fost cel care, anterior a amenințat-o pe partea vătămată, a utilizat

chiar violență psihică în raport cu aceasta înjurînd-o și certînd-o în situația în care

aceasta îi comunica de mai multe ori că nu reușește să găsească banii ceruți de el.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că argumentele apărării privind

calificarea faptelor inculpatului conform prevederilor art. 189 alin. (1) Cod penal,

nu pot fi reținute.

De asemenea, instanța de apel a indicat că apărarea nu a enunțat, iar instanța nu

a reținut careva circumstanțe ce ar pune la dubii legalitatea acumulării și

administrării probelor, în speță lipsind temeiuri de nulitate a stărilor de fapt ce indică

la vinovăția inculpatului Toma Pavel.

Instanța de apel a indicat că la individualizarea, stabilirea categoriei pedepsei

inculpatului Toma Pavel, instanța de fond a ținut cont de prevederile art. art. 7, 61,

75 Cod penal și anume de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea, de condițiile de viață ale familiei acestuia precum și scopul pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului.

La caz, instanța de apel prin prisma prevederilor art. 16 Cod penal, a reținut că

inculpatul a comis o infracțiune gravă.

Subsecvent, conform art. 76 Cod penal, circumstanțe care ar atenua

răspunderea penală a inculpatului nu au fost identificate.

Circumstanțe agravante conform art. 77 Cod penal, care ar agrava răspunderea

10

penală a inculpatului la fel, nu au fost identificate.

Instanța de apel a stabilit că prin sentința Judecătoriei Ocnița din 03 iunie 2014,

inculpatul a fost recunoscut vinovat de comiterea la data de 27.04.2013, a infracțiunii

stabilite de art. 187 alin. (2) lit. b) și e) Cod penal.

De asemenea, s-a atestat că inculpatul a fost eliberat din detenție la data de

02.06.2017, după executarea pedepsei privative stabilite (f.d. 36 vol. II).

S-a reținut că potrivit art. 16 alin. (4) Cod penal, infracțiunea stabilită de art.

187 alin. (2) lit. b) și e) Cod penal, era o infracțiune gravă.

La momentul comiterii acesteia, (27.04.2013), inculpatul avea vîrsta de peste

19 ani. Acesta a fost eliberat din detenție la data de 02.06.2017, astfel termenul

stabilit de art. 111 alin. (1) lit. h) a început a curge de la data respectivă.

Instanța de apel a mai reținut că infracțiunea stabilită de art. 189 alin. (3) lit. e)

Cod penal, este, conform prevederilor art. 16 alin. (4) Cod penal, o infracțiune gravă.

Conform prevederilor art. 82 alin. (1) și (2) Cod penal, la aplicarea pedepsei

pentru recidivă periculoasă și recidivă deosebit de periculoasă de infracțiuni se ține

cont de numărul, caracterul, gravitatea și urmările infracțiunilor săvîrșite anterior,

de circumstanțele în virtutea cărora pedeapsa anterioară a fost insuficientă pentru

corectarea vinovatului, precum și de caracterul, gravitatea și urmările infracțiunii

noi. (2) Mărimea pedepsei pentru recidiva periculoasă și deosebit de periculoasă nu

poate fi mai mică de o treime din maximul pedepsei prevăzute la articolul

corespunzător din Partea specială a prezentului cod. În cazul în care sînt stabilite

numai circumstanțe atenuante, instanța poate stabili pedeapsa în limitele prevăzute

pentru infracțiune în Partea specială a prezentului cod.

La caz, instanța de apel ținînd cont de circumstanțele reale și personale ale

inculpatului, de conduita lui Toma Pavel în timpul și după comiterea infracțiunii,

conducîndu-se de principiile generale de aplicare a pedepsei consfințite în

prevederile art. 61 alin. (2), art. 82 alin. (2) Cod penal, reieșind din caracterul

infracțiunii, care potrivit prevederilor art. 16 alin. (4) Cod penal este una gravă,

instanța de fond întemeiat și proporțional a conchis că în privința inculpatului Toma

Pavel, pentru comiterea de către aceasta a infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (3)

lit. e) Cod penal, urmează a-i fi stabilită pedeapsa principală de 8 ani închisoare cu

executare în penitenciar de tip semiînchis și a unei pedepse complementare

obligatorii de 2000 UC ceea ce reprezintă 100000 lei în contul statului.

Kebeș Alexei în numele inculpatului și de către inculpatul Toma Pavel, prin care

indicînd temeiurile prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 4), 6), 8), 12) Cod de procedură

penală, au solicitat casarea hotărîrilor atacate, cu dispunerea rejudecării cauzei de

către instanța de apel prin prisma unei provocări fiind numită o pedeapsă în

conformitate cu alin. (1) art. 189 Cod penal.

11

În motivarea cererii de recurs avocatul a indicat motive similare ca și în cererea

de apel (f.d. 95-102, vol. III) descrisă la pct. 3 al prezentei decizii, invocînd

suplimentar că judecata a avut loc fără participarea inculpatului; instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția; nu au fost întrunite elementele infracțiunii;

faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

La fel, recurenții menționează că instanța de apel, a examinat apelul declarat în

lipsa inculpatului Toma Pavel. Factorii de decizie au dus în eroare Colegiul penal al

Curții de Apel Chișinău, că acesta a refuzat să fie prezent la judecarea pricinii. Or,

Toma Pavel prin cerere declară că nu a solicitat examinarea în lipsă.

Avocatul consideră că deciziile pronunțate nu se încadrează în politica

promovată de Uniunea Europeană, precum și recomandările Plenului Curții

Supreme de Justiție, privind decriminalizarea societății.

inculpatului și de inculpatul Toma Pavel, procurorul a depus referință prin care a

solicitat inadmisibilitatea acestora, ca fiind vădit neîntemeiate. Procurorul a

menționat că instanțele de judecată, în strictă conformitate cu prevederile art. 101

Cod de procedură penală, au verificat, s-au pronunțat și au apreciat fiecare probă din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor.

raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal decide

inadmisibilitatea acestora, din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art.432 alin. (2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care se constată că este vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art.422 Cod de procedură penală, recursul împotriva

deciziilor pronunțate de instanțele de apel se declară în termen de 30 de zile de la

data pronunțării deciziei.

În speță se constată, că recurenții s-au conformat prevederilor legale și au

declarat recursuri ordinare în termen.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs ordinar

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 Cod de

procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate și argumentate de

recurent.

Avocatul în recursul său invocă prevederile art. 427 alin. (1) pct. 4), 6), 8) și

12) Cod de procedură penală, potrivit cărora hotărîrile instanței de apel pot fi supuse

recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în

cazul cînd judecata a avut loc fără participarea inculpatului, instanța de apel nu s-a

12

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, sau hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, sau nu au fost întrunite elementele

infracțiunii, sau faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Verificînd legalitatea hotărîrii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal reține

că temeiurile invocate de recurent nu s-au confirmat în urma cercetării materialelor

cauzei, invocînd în acest context următoarele.

Referitor la argumentul recurenților privind examinarea de către instanța de

apel a cauzei în lipsa inculpatului, temei prevăzut la pct. 4) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, Colegiul penal îl consideră neîntemeiat și declarativ, or din

materialele cauzei se reține că inculpatul Toma Pavel, fiind legal citat în instanța de

apel, a refuzat să fie escortat, depunînd în acest sens o cerere pe numele șefului

penitenciarului, ca să nu fie escortat și, instanța de fond reieșind din prevederile

prevăzute de art. 321 alin. (6) Cod de procedură penală, a examinat cauza în lipsa

inculpatului.

Colegiul penal raportînd temeiurile invocate de apărător în recurs cu textul

deciziei instanței de apel consideră că în speța examinată de către instanța de apel n-

au fost admise erorile de drept sub aspectele invocate de recurent, care ar servi drept

temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate, deoarece

decizia instanței de apel corespunde tuturor prevederilor legii de procedură penală,

ea fiind legală și întemeiată, decizia atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul

avocatului Kebeș Alexei în numele inculpatului, fără a fi identificate neclaritățile

specificate de recurent, în legătură cu ce nu se constată prezența temeiului prevăzut

de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

Totodată, apărătorul invocă ca temei de recurs și prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 8) Cod de procedură penală, însă analizând temeiul dat în raport cu motivele

invocate în recursul declarat, Colegiul penal constată că acesta nu și-a găsit

confirmare.

După cum rezultă din conținutul recursului declarat de avocatul Kebeș Alexei,

autorul acestuia nu este de acord cu condamnarea inculpatului pe art. 189 alin. (3)

lit. e) Cod penal, considerând că lipsesc probe care ar confirma vinovăția lui în

săvârșirea infracțiunii imputate, solicitând să fie reîncadrate acțiunile inculpatului în

baza art. 189 alin. (1) Cod penal, prin prisma unei provocări.

La acest capitol Colegiul penal menționează că, sub aspectul situației de

„neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele cazuri când s-a produs

condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al acestei infracțiuni, lipsește

latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea).

Colegiul penal constată că, prima instanță, judecând cauza, a cercetat

nemijlocit, sub toate aspectele probele prezentate de părți, a cercetat materialele

13

administrate de organul de urmărire penală, pe care le-a apreciat în mod obiectiv, ce

au format convingerea instanței că vinovăția inculpatului Toma Pavel în săvîrșirea

infracțiunii imputate a fost dovedită integral.

Instanța de apel, respectând prevederile art.414 Cod de procedură penală, a

supus unei verificări minuțioase toate probele administrate în cauză, le-a dat o

apreciere justă, din punct de vedere al pertinenței și concludenții, și a conchis asupra

vinovăției lui Toma Pavel în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (3) lit.

e) Cod penal.

Din conținutul deciziei rezultă că această concluzie a fost bazată pe cumulul de

probe cercetate în ședința instanței de judecată, și anume: pe declarațiile părții

vătămate Xxxxx (f.d. 199-201), precum și pe probele scrise, care au fost obiectiv

apreciate, analizate conform prevederilor art.101 Cod procedură penală.

Probele indicate sunt detaliat descrise în decizia instanței de apel, care au fost

examinate complet și obiectiv, fiind corect apreciate de prima instanță și de instanța

de apel, nu prezintă temei de îndoială și direct indică la comiterea de către inculpatul

Toma Pavel a infracțiunii prevăzute de art.189 alin. (3) lit. e) Cod penal, vinovăția

căruia a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc.

Astfel, în cauză au fost stabilite toate elementele componente ale infracțiunii

imputate inculpatului Toma Pavel, inclusiv vinovăția acestuia, iar argumentele

avocatului, precum că faptele inculpatului nu întrunesc elementele infracțiunii

prevăzute de art.189 alin. (3) lit. e) Cod penal, sunt neîntemeiate și contravin actelor

cauzei, instanța de apel și-a motivat eficient soluția, respingînd versiunea apărării

privind nevinovăția inculpatului (f.d. 137-143, vol.III).

Argumentele apărării precum că, „partea vătămată se încurcă în declarații,

aceasta face declarații contradictorii”, Colegiul penal le consideră neîntemeiate și

declarative, care nu au un careva suport și contravin probelor cercetate în cadrul

procesului penal și sunt invocate cu scopul de a evita răspunderea penală a

inculpatului Toma Pavel pentru infracțiunea comisă, or, potrivit declarațiilor părții

vătămate Xxxxx, date sub jurămînt, fiind avertizată de răspundere penală, conform

art. 313 Cod penal, care au fost aceleași pe tot parcursul judecării cauzei, aceasta a

declarat că: „… a fost determinată să se adreseze la poliție din faptul că Toma Pavel

a început să o șantajeze, acesta având pozele ei intime la dumnealui în telefon. El a

amenințat-o dacă ea nu-i dă bani, postează pozele pe rețelele de socializare…., a

avut mai multe discuții cu acesta, în momentul cînd acesta cerea bani și ea îi spunea

că are bani, acesta se comporta normal, iar atunci când îi spunea că ea nu are bani,

acesta începea să o șantajeze. Ea neștiind altă ieșire din situație, a depus plângere

la politie…, personal a văzut pozele intime făcute de Toma Pavel, acesta i le-a

transmis prin Viber, după ce i-a împrumutat bani, acesta a șantajat-o că postează

pozele pe rețelele de socializare, daca nu îi mai împrumută..., poliția l-a reținut pe

Pavel Toma…, în momentul reținerii Pavel a reușit să arunce banii pe masă. Banii

14

respectivi nu i-a pus în buzunar, acesta îi ținea în mînă, iar mîna era pe masă...,

pentru a nu publica pozele inculpatul a solicitat 200 euro sau lanțul de aur de la

gît”.

Colegiul penal reține, că instanța de apel, întemeiat a dat apreciere critică

declarațiilor inculpatului, considerîndu-le drept intenția acestuia de a se eschiva de

răspundere penală, or, acestea au fost combătute prin cumulul de probe cercetate în

ședința de judecată în apel, fiind apreciate toate probele coroborate în ansamblu din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor.

Prin urmare, concluziile și motivările instanțelor judecătorești inferioare

referitor la vinovăția inculpatului Toma Pavel sunt legale și întemeiate.

Astfel, în acțiunile lui Toma Pavel se cuprind elementele infracțiunii prevăzute

de art.189 alin.(3) lit.e) Cod penal - șantaj, adică cererea de a se transmite bunurile

proprietarului, posesorului sau deținătorului ori dreptul asupra acestora sau de a

săvârși alte acțiuni cu caracter patrimonial, amenințînd cu violență persoana,

rudele sau apropiații acesteia, cu răspândirea unor știri defăimătoare despre ele,

cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului,

deținătorului ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deținătorului, a rudelor sau

a apropiaților acestora, urmate de dobîndirea bunurilor cerute, or, acesta a cerut să

i se transmită bunurile ce aparțin părții vătămate Xxxxx, amenințînd cu răspîndirea

unor știri defăimătoare despre ea, urmate de dobîndirea bunurilor cerute.

Probele au fost cercetate în ședința de judecată, cu participarea părților, fiind

apreciate corect și just declarate admisibile în conformitate cu art. 95 Cod de

procedură penală.

Colegiul penal reține că, instanța de apel s-a expus pe larg asupra argumentelor

invocate în instanța de apel de către avocatul Kebeș Alexei în numele inculpatului,

aplicând legislația pertinentă speței, cu interpretarea justă a ei, recursul, în situația

respectivă, este declarativ și contravine faptelor cauzei, stabilite și expuse exhaustiv,

și analizate corespunzător de către instanța de apel, conform art.414 Cod de

procedură penală, care s-a pronunțat argumentat și detaliat asupra lor.

Argumentele recurentului nu-și găsesc suport în situația de drept statuată în

cauză, dat fiind că instanța de apel a respectat prevederile normelor penale și

procesual penale, pronunțând o decizie legală și întemeiată.

Consecvent, Colegiul penal menționează că reiterarea de către instanța de

recurs a alegațiilor instanței de apel în partea contestată de către recurent, în

contextul expus, este inoportună or, Colegiul penal le consideră legale și întemeiate.

În sensul celor invocate, Colegiul penal va ține seama și de jurisprudența

CEDO, și nu va impune o reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea

demonstrând cu prisosință soluția dată de instanțele de fond, dat fiind că, în cazul în

care acestea și-au motivat decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care

confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient

15

orice drept de recurs eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se

mulțumească de a relua motivele jurisdicției acestor instanțe (hotărârea CtEDO

Garcia Ruis vs Spania, Helle vs Finlanda), din care motiv, fără a reitera întreaga

motivare a instanțelor de fond, pe care și-o însușește sub aspectul stării de fapt și de

drept reținute, conchide asupra existenței faptei și vinovăției inculpatului Toma

Pavel.

La fel, în recursul declarat, se mai invocă ca temei de casare a hotărîrilor

judecătorești și art.427 alin. (1) pct. 12) Cod de procedură penală - faptei săvîrșite i

s-a dat o încadrare juridică greșită.

Colegiul penal conchide că temeiul dat nu s-a confirmat în cauza dată, deoarece

prima instanță corect a încadrat juridic acțiunile comise de către Toma Pavel, în baza

învinuirii înaintate de procuror.

Toate probele prezentate și cercetate în mod legal au indicat la confirmarea

comiterii infracțiunii ce i se impută, expuse clar în rechizitoriu.

Astfel, instanța de apel s-a pronunțat asupra circumstanțelor de fapt și de drept

relevante și și-a motivat concluziile în baza cumulului de probe administrate în

cauză, cărora le-a dat o apreciere justă și obiectivă, prin prisma art.101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității,

veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt

și de drept, ceea ce contrazic argumentul adus de recurent precum că „acțiunile

inculpatului Toma Pavel urmează a fi reîncadrate în baza art. 189 alin. (1) Cod

penal”. Or, prima instanță întemeiat a ajuns la concluzia vinovăției inculpatului

Toma Pavel conform învinuirii din rechizitoriu, încadrînd corect acțiunile acestuia

în baza art.189 alin.(3) lit.e) Cod penal, conform indicilor „șantajul, adică cererea

de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deținătorului ori dreptul

asupra acestora sau de a săvârși alte acțiuni cu caracter patrimonial, amenințînd

cu violență persoana, rudele sau apropiații acesteia, cu răspândirea unor știri

defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor

proprietarului, posesorului, deținătorului ori cu răpirea proprietarului,

posesorului, deținătorului, a rudelor sau a apropiaților acestora, urmate de

dobîndirea bunurilor cerute”, instanța de apel verificînd legalitatea sentinței,

conform argumentelor din apel, întemeiat a ajuns la concluzia respingerii apelului,

decizia fiind una legală și motivată.

Colegiul penal respinge ca neîntemeiate și argumentele avocatului „precum că

inculpatul Toma Pavel a fost provocat”, or, probele acumulate și administrate în

prezenta cauză penală indică că inculpatul Toma Pavel, în mod individual a dobîndit

pozele cu caracter intim ale părții vătămate, în mod individual a solicitat transmiterea

către el, de către partea vătămată a unor mijloace bănești sau a unor bunuri (lănțișorul

de aur), în cazul în care nu găsește mijloace bănești, în mod individual și neprovocat

de nimeni a apelat-o la data de 03.08.2019, pe partea vătămată și a determinat-o să-

16

i promită că luni, adică la 05.08.2019, aceasta îi va aduce bani sau lănțișorul ei de

aur.

Complementar, Colegiul menționează că temeiul invocat de recurent, privind

modul de apreciere a probelor, nu se încadrează în cele prevăzute de art.427 alin.(1)

Cod de procedură penală. Aprecierea probelor de către instanțele de fond poate să

fie recunoscută ca o eroare gravă de fapt și reținută de instanța de recurs, doar în

cazul unor expuneri denaturate - ce nu corespund conținutului faptic a probelor, sau

neluarea în considerare a acestora.

Coroborând cele expuse, Colegiul penal apreciază că, în fapt, decizia instanței

de apel corespunde tuturor prevederilor art.394 Cod de procedură penală, este bine

argumentată, motivată, fiind legală și întemeiată, și astfel nu se constată vreo eroare

de drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărârii judecătorești contestate.

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, temeiurile invocate de

recurent prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 4), 6), 8) și 12) Cod de procedură penală,

nu și-au găsit confirmare la examinarea recursurilor depuse de către avocatul Kebeș

Alexei în numele inculpatului și de către inculpatul Toma Pavel. Astfel de erori de

drept în speța examinată nu s-au comis, prin urmare, hotărârea atacată este legală și

întemeiată, iar recursurile urmează a fi declarate inadmisibile ca fiind vădit

neîntemeiate.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către avocatul Kebeș Alexei

în numele inculpatului și de către inculpatul Toma Pavel, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 februarie 2020, în cauza penală

privindu-l pe Toma Pavel Xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 30 iulie 2020.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Cobzac Elena

Boico Victor

17