1ra-666/2019 — art. 321 CP

1ra-666/2019 — art. 321 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-666/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Cahul, Mihail Tomița, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul din

23 mai 2018 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Cahul din 15 noiembrie

2018, în privința inculpatului

Croitor Grigori XXXXX

Termenul de examinare,

instanța de fond: 21.09.2016 - 23.05.2018,

instanța de apel: 23.07.2018 - 15.11.2018,

instanța de recurs: 13.02.2019 - 13.03.2019.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

Grigori a fost condamnat în baza art. 321 Cod penal la 1 an închisoare.

În conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită i-a fost

suspendată condiționat pe un termen de probațiune de 1an.

pedeapsa cu închisoare în Penitenciarul nr. 1-Taraclia, la 27 mai 2016, orele 1215,

aflându-se în celula nr. 41 a izolatorului disciplinar, sectorul local nr. 3, pe

teritoriul Penitenciarului nr. 1-Taraclia, amplasat pe str. Vodoprovodnaia 5, or.

1

Taraclia, a cerut supraveghetorului Manastîrlî Grigori să-l ducă la plimbare. După

răspunsul că plimbarea va fi admisă conform rândului și după plimbarea altor

deținuți, încălcând prevederile art. 2422 pct. 20) Cod de executare, care interzic

condamnaților amenințarea personalului penitenciarului, a început să amenințase

supraveghetorului Penitenciarului nr. 1-Taraclia, Manastîrlî Grigori, cu răfuială

fizică, îl ofensa cu cuvinte necenzurate, arunca în direcția lui diferite obiecte, la

cerințele legale a supraveghetorului Manastîrlî Grigori, de a înceta

comportamentul ilegal, condamnatul Croitor Grigori l-a apucat cu mâna prin

zăbreaua metalică de forma de serviciu și la tras brusc spre el, lovindu-l astfel de

zăbrea și cauzându-i dureri fizice.

Tot el, la 30 mai 2016, ora 0614, aflându-se în izolatorul disciplinar în celula

nr. 41 sectorului local nr. 3 pe teritoriul Penitenciarului nr. 1-Taraclia, amplasat

pe str. Vodoprovodnaia 5, or. Taraclia, la cerințele legale a supraveghetorului

Marahovschi Igor să dea lenjeria de pat în conformitate cu cerințele pct. 618 din

Statutului executării pedepsei de către condamnați, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 583 din 26.05.2006, conform cărui deținuților izolați disciplinar

lenjeria de pat se eliberează numai pe timpul somnului, nu a reacționat. În

continuarea intenției sale infracționale, a început să expună în adresa

supraveghetorului Marahovschi Igor cuvinte necenzurate, după ce, cu scopul

nesupunerii și aplicării violenței, a aruncat în direcția acestuia un obiect din sticlă,

în urma celui cioburi aruncate au nimerit în supraveghetorul Marahovschi Igor,

fiindu-i cauzată durere fizică.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina parțial, declarând că se

afla în carceră, când a apărut un conflict verbal cu partea vătămată, dar pe nimeni

nu a lovit și nimănui nu i-a cauzat vătămări. În urma celor întâmplate, a fost

întocmit un raport, iar el a executat pedeapsa disciplinară de 20 zile de carceră și

nu a primit colete în timp de trei luni.

Totodată, instanța a conchis că vina inculpatului a fost demonstrată integral

prin probele administrate și i-a calificat acțiunile în baza art. 321 Cod penal, ca

nesupunerea prin violență cerințelor legitime ale administrației penitenciarului,

săvârșită de o persoană care execută pedeapsa în penitenciar.

La stabilirea pedepsei, instanța a luat în vedere că inculpatul a comis o

infracțiune mai puțin gravă, contra justiției și anume contra funcționării normale

a penitenciarului, că circumstanțe atenuante sau agravante nu au fost stabilite,

este tată a doi copii, la locul executării pedepsei se caracterizează negativ,

concluzionând necesar a-i stabili pedeapsă sub formă de închisoare, în limitele

sancțiunii art. 321 Cod penal, cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, adică

condamnarea condiționată, deoarece corectarea și reeducarea inculpatului este

posibilă fără izolare de societate, la moment el fiind eliberat din locurile de

detenție.

solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul

să fie condamnat în baza art. 321 Cod penal la 3 ani închisoare, cu executare în

penitenciară de tip semiînchis.

2

Apelantul a invocat că, instanța a stabilit inculpatului o pedeapsă prea

blândă, care nu va asigura atingerea scopului ei.

În conformitate cu art. 61 alin. (1) Cod penal, pedeapsa penală este o

măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a

condamnatului.

De către prima instanță nu s-a luat în considerare obrăznicia infracțiunii

săvârșită cu intenție, de asemenea influența pedepsei aplicate la corectarea și

reeducarea învinuitului.

Or, acesta nu a recunoscut caracterul acțiunilor sale, fapt care în ansamblu

cu alte circumstanțe indică la atitudinea lui negativă față de cele săvârșite.

La fel, suspendarea condiționată a executării pedepsei de către prima

instanță este disproporțională acțiunilor săvârșite de inculpat, întrucât conform

art. 61 Cod penal, pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane.

noiembrie 2018, apelul a fost respins ca fiind nefondat.

Instanța de apel a conchis că, în speță au fost întrunite toate condițiile

pentru aplicarea în privința inculpatului a prevederilor art. 90 Cod penal și

atingerea scopului pedepsei penale este posibilă fără executarea reală a pedepsei.

În pofida faptului că anterior inculpatul a fost condamnat de mai multe ori,

pentru încălcarea legislației penale, în cazul din speță, scopul pedepsei penale

poate fi atins, fără executarea reală a pedepsei de către inculpat. Or, la examinarea

personalității inculpatului, urmează să fie supusă analizei întreaga conduită a

inculpatului, înainte de săvârșirea faptei penale, după săvârșirea acesteia și în

timpul judecății cauzei, bazându-se pe materialele cauzei penale, administrate în

cadrul cercetării judecătorești. Momentul săvârșirii faptelor prejudiciabile, este

doar o perioadă scurtă a comportamentului persoanei și numai în baza acestei

perioade nu este posibil de caracterizat persoana. Mai mult ca atât, sub aspectul

echității pedepsei aplicate, o pedeapsă prea aspră generează apariția unor

sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt care poate

provoca consecințe contrare scopului urmărit.

În acest sens, sunt neîntemeiate alegațiile procurorului, ce ține de atitudinea

inculpatului față de faptele săvârșite. Or, atât în cadrul examinării cauzei în prima

instanță, cât și în ședința instanței de apel, ultimul parțial a recunoscut vina,

menționând că, s-a exprimat cu cuvinte necenzurate în adresa părților vătămate,

fapt expres relatat de către inculpat și în ședința instanței de apel.

La fel, urmează să fie respinse alegațiile procurorului că inculpatul nu a

făcut concluziile necesare privind comportamentul său, or, în cadrul ședinței în

instanța de apel, acesta în mod expres a relatat că a conștientizat incorectitudinea

comportamentului său, menționând că dorește să-și restabilească familia, s-a

angajat în câmpul muncii la lucrări de construcție, fapt care nu a fost combătut de

procuror. Apreciate în cumul, aceste circumstanțe demonstrează că, atingerea

scopului pedepsei penale poate fi realizată fără executarea reală a pedepsei, de

către inculpat.

3

Totodată, părțile vătămate nu au înaintat careva pretenții de ordin material

sau moral, față de inculpat.

Mai mult, potrivit explicațiilor inculpatului în ședința instanței de apel,

asupra cărora părțile nu au obiectat, pentru acțiunile de săvârșirea cărora a fost

recunoscut vinovat, el a fost sancționat și disciplinar.

Or, faptul sancționării disciplinare nu exclude posibilitatea tragerii la

răspundere penală a inculpatului pentru faptele comise, însă respectivul fapt

influențează la stabilirea pedepsei inculpatului, care este în stare de a naște

apariția unor sentimente de înrăire și de neîncredere în lege, ceea ce poate crea

efectul contrar al scopurilor pedepsei penale.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea parțială a deciziei adoptate și

dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Recurentul a invocat că, instanțele nu au indicat și argumentat circumstanțe

excepționale ale cauzei sau ale personalității inculpatului, care ar servi drept

temei pentru aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Instanța de apel, nu a dat o apreciere corectă caracterului și gradului

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, cât și de faptul că inculpatul nu și-a

recunoscut vinovăția.

Infracțiunea a fost săvârșită de către inculpat în timpul executării pedepsei,

deci a comis infracțiunea fiind în stare de recidivă.

Anterior, inculpatul a fost condamnat și după eliberare din locurile de

detenție a mai săvârșit alte infracțiuni intenționate, pentru care a fost condamnat

definitiv și irevocabil prin decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție

din 12 iunie 2018.

Argumente care ar demonstra că pedeapsa stabilită va contribui la

reeducarea făptuitorului, instanța nu le-a indicat.

Instanța de apel nu a respectat criteriile generale de individualizare a

pedepsei, ceea ce denotă ineficienta condamnării la pedeapsă minimă cu

închisoare, cu termen minim de probă.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură

penală.

pe baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și de apel, în temeiul când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

4

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar

(pct. 5. din decizie), se reține că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie,

relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată

inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală

și prescripțiilor de drept material, just și argumentat au ținut cont de mențiunea

din rechizitoriu că: „circumstanțe care agravează răspunderea învinuitului

Croitor G., conform art. 77 Cod penal, nu s-au stabilit” (f.d. 102/verso), de faptul

că inculpatul a conștientizat incorectitudinea comportamentului său, pentru

aceleași fapte a fost sancționat și disciplinar, părțile vătămate nu au careva

pretenții față de acesta de ordin material sau moral, cât și de prevederile art. 7,

61, 75, 90 Cod penal, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea

penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă

conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia. Dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare

pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție instanța

de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va

ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea

poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

vinovatului.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, instanța de apel pronunțând-

se argumentat și detaliat asupra tuturor motivelor invocate în apelul de pe rol,

instanțele indicând detailat în hotărâre motivele condamnării inculpatului cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei (pct. 3. - 5. din decizie).

Pe lângă aceasta, recursul ordinar, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în

care instanțele au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei penale.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

5

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și

în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura pedepsei penale în

alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea, este o competență și prerogativă

legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din numărul

celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul nominalizat au constituit deja

obiect de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri

argumentate în acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și

circumstanțelor pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare,

conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei

(hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Totodată, conform art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală, în recurs pot

fi invocate doar acele temeiuri care au fost indicate și în apel.

În sensul vizat se reține că argumentele specificate în recursul ordinar, că:

„infracțiunea a fost săvârșită de către Croitor Grigori în timpul executării

pedepsei, deci a comis infracțiunea în stare de recidivă..., anterior Croitor

Grigori a fost condamnat și după eliberare din locurile de detenție a mai săvârșit

alte infracțiuni intenționate pentru care a fost condamnat definitiv și irevocabil

prin decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție prin decizia din

12.06.2018 (dosarul nr. lra-793/2018)”, nu au fost invocate de procuror și în apel,

deci nu au suport legal (pct. 3., 5. din decizie).

În același timp, potrivit art. 469 alin. (1) pct. 11), 470 alin. (1) Cod de

procedură penală, soluționarea chestiunii cu privire la executarea sentinței în

cazul existenței altor hotărâri neexecutate, dacă aceasta nu a fost soluționată la

adoptarea ultimei hotărâri, ține de competența instanței de judecată din raza de

activitate a organului sau a instituției care execută pedeapsa.

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că s-

au aplicat inculpatului pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că

recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

6

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura

de circumscripție Cahul, Mihail Tomița, împotriva sentinței Judecătoriei Cahul

din 23 mai 2018 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Cahul din

15 noiembrie 2018, în privința inculpatului Croitor Grigori XXXXX, pe motiv că

este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 12 aprilie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

7