1ra-415/2019 — art. 201-1 al. 1 CP

Dosarul nr. 1ra-415/2019

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

13 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Iurie Diaconu,

Judecători – Ion Guzun și Liliana Catan,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, declarat de către

procurorul în Procuratura de Circumscripție Bălți Elena Lisnic, prin care solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 24 octombrie 2018, în

cauza penală, în privința lui

Bujor Oleg XXXXX, născut la XXXXX, domiciliat

în XXXXX.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 11.04.2017 până la 26.07.2018;

Instanța de apel de la 03.09.2018 până la 24.10.2018;

Instanța de recurs de la 11.01.2019 până la 13.03.2019.

a c o n s t a t a t :

inculpatul Oleg Bujor a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 2011 alin. (1) lit. a) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de

închisoare pe un termen de 8 luni.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei stabilite inculpatului a fost

suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune de 1 an.

Bujor, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzându-le

urmările și admițându-le în mod conștient, în noaptea spre 24.02.2017 în intervalul

orelor 01:00-02:00, aflându-se în gospodăria comună cu fosta soție Victoria Bujor din

XXXXX, în timpul unui conflict, intenționat, cu scopul de a-i cauza leziuni corporale,

a maltratat-o, cauzându-i, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 40A din

14.03.2017, leziuni corporale sub formă de edem a țesuturilor moi a capului, artrită

traumatică temporo-mandibulară bilateral însoțite de comoție cerebrală, ce s-au

produs prin mecanism de lovire cu obiect contondent calificându-se ca ușoare, cu

dereglarea sănătății de scurtă durată, acțiuni ce au fost încadrate la art. 2011 alin. (1)

lit. a) Cod penal, cu indicii calificativi ,,violența în familie, adică acțiunea intenționată

comisă de un membru al familiei în privința altui membru al familiei, manifestate prin

1

maltratare, acțiuni violente, soldate cu vătămarea ușoară a integrității corporale și a

sănătății".

solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatului să-i fie aplicată

închisoare pe termen de 1 an, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu

încasarea în beneficiul statului din contul inculpatului a cheltuielilor judiciare în

sumă de 328 lei, pentru efectuarea expertizelor medico-legale, invocând gravitatea

faptelor comise și urmările prejudiciabile survenite, personalitatea infractorului,

faptul că nu și-a recunoscut vinovăția și nu a manifestat căință sinceră.

a fost respins apelul declarat, ca fiind nefondat, cu menținerea sentinței.

4.1. În motivarea deciziei instanța de apel a conchis că, instanța de fond corect

și motivat a ajuns la concluzia de condamnare a inculpatului și suspendarea

condiționată a executării pedepsei penale, printr-o cercetare amplă a probelor

administrate de către organul de urmărire penală, cărora li s-a dat o apreciere

obiectivă din punct de vedere al pertinenții, utilității, veridicității, concludenții și

coroborării reciproce.

Cu referire la alegațiile procurorului precum că, instanța de fond a aplicat o

pedeapsă prea blândă inculpatului, instanța de apel le-a respins ca fiind nefondate,

indicând că instanța a ținut cont în deplină măsură de principiului individualizării

pedepsei penale, reieșind din caracterul și gradul prejudiciabil al faptelor comise și

pericolul lor social în raport cu persoana vinovată și circumstanțele cauzei ce-i

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, constatând ca fiind dovedită fapta penală săvârșită de către inculpatul

Oleg Bujor, la stabilirea categoriei și termenului pedepsei penale, instanța de fond a

dat deplină eficientă dispozițiilor art. 61; 75; 76 Cod penal, ce determină scopul

pedepsei penale de restabilire a echității sociale, reeducarea făptuitorului și

prevenirea săvârșirii de el pe viitor a altor fapte penale, ținând cont de criteriile

generale de individualizare a pedepsei penale reieșind din caracterul prejudiciabil a

infracțiunii săvârșite, personalitatea făptuitorului care este la prima abatere de lege

caracterizându-se satisfăcător de către primarul XXXXX, precizându-se manifestarea

de către inculpat a unui comportament adecvat, nereprezentând pericol pentru

societate, având la întreținere un copil minor, ce și-a expus dorința de a rămâne cu

tatăl său, celălalt copil rămânând cu mama victimei ce muncește peste hotarele țării,

fiind în relații amicale cu consătenii.

Drept rezultat, instanța de apel a ajuns la concluzia că, instanța de fond corect

a apreciat posibilitatea aplicării în privința inculpatului a dispozițiilor art. 90 Cod

2

penal, dispunând executarea condiționată a pedepsei penale, cu stabilirea perioadei

de probațiune pentru corectare, or, prin cele reținute mai sus, instanța a indicat

temeiurile care fundamentează proporționalitatea între scopul reeducării

infractorului, prin caracterul retribuitivă al pedepsei aplicate și așteptările societății

față de actul de justiție realizat sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate.

Cu referire la solicitarea procurorului de a încasa de la inculpat cheltuielile

judiciare în sumă de 328 lei pentru efectuarea expertizelor medico-legale cu

întocmirea rapoartelor în acest sens, instanța de apel a respins-o ca fiind

neîntemeiată, or, statului îi revine obligația pozitivă, în sensul art. 6 par. 2 a

Convenției, prin intermediul organului de urmărire penală de a demonstra conform

prevederilor art. art. 24 și 56 Cod de procedură penală vinovăția persoanei, fiindu-i

atribuită în sensul art. 96 - 97 Cod de procedură penală sarcina probațiunii, persoana

acuzată de un delict beneficiind de ,,prezumția nevinovăției", stipulată la art. 8 Cod

de procedură penală, fiind liberată de obligația de a-și demonstra nevinovăția.

Astfel, instanța de apel ținând cont de faptul că, rapoartele de expertiză

medico-legală nr. 37A din 07.03.2017 și 40A din 14.03.2017 (f.d. 44; 49) au fost utilizat

în sensul art. 93 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, în calitate de probe în

vederea condamnării lui Bujor Oleg, a conchis ca fiind nefondată solicitarea

apelantului privind încasarea de la el a costului expertizelor supra menționate.

care în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, solicită casarea

deciziei, cu remiterea cauzei spre rejudecare de către aceiași instanță de apel într-un

alt complet de judecată.

În motivarea cerințelor sale, procurorul indică motive similare cu cele din

cererea de apel, și anume instanța eronat i-a aplicat inculpatului prevederile art. 90

Cod penal prin care a suspendat condiționat executarea pedepsei penale și

neîntemeiat a respins solicitarea de a încasa din contul inculpatului în beneficiul

statului cheltuielile judiciare în sumă de 328 lei.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că, acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Conform art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate

instanței de apel sau cercetează suplimentar probele administrate de instanța de

fond. Instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Instanța de apel,

este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

3

În conformitate cu art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs judecă

recursul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de recurs și numai

în raport cu calitatea pe care aceasta o are în proces.

Instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute

în art. 427 Cod de procedură penală, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor

neinvocate, fără a agrava situația condamnatului.

Potrivit textului recursului, procurorul invocă ca temeiuri de casare a deciziei

instanței de apel pct. 6) și 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, care

stipulează că hotărârea instanței de apel conține o eroare de drept atunci când

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea

soluției contrazice dispozitivului hotărârii sau acesta este expus neclar, ori instanța a

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Verificând alegațiile recurentului, în raport cu actele cauzei, Colegiul penal

conchide că, acestea nu coroborează cu materialele cauzei și sunt invocate

neîntemeiat de titular, reieșind din raționamentele ce urmează.

Autorul recursului consideră că, instanța de apel eronat a respins solicitarea

acuzării de a dispune încasarea de la inculpat în bugetul statului a cheltuielilor

judiciare cu privire la efectuarea a două rapoarte de expertiză judiciară în sumă de

328 lei, deoarece statul nu este obligat să suporte aceste cheltuieli.

Astfel, Colegiul penal atestă că, instanța de apel a constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind soluționarea chestiunii legate de

cheltuielile judiciare în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură

penală, corect ținând cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3),

143 alin. (1) pct. 2), 6) Cod de procedură penală, care prescriu expres că la adoptarea

sentinței, instanța de judecată soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să

plătească cheltuielile judiciare, suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede

altă modalitate, expertiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru

constatarea gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale,

altor cazuri când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză, instanța de

apel just, argumentat și în limitele competenței legale statuând că, în speță,

respectivele cheltuieli urmează a fi făcute din contul mijloacelor bugetului de stat.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

4

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei).

Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de a efectua

o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu

excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat că

obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi

înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

(hotărârea CtEDO Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

De asemenea, Colegiul penal ține să remarce că, pornind de la relevanțele art.

229 alin. (1) și (3), 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2), instanța de judecată poate obliga

condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata

cheltuielilor judiciare, total sau parțial condamnatul, eroarea gravă de fapt nu

reprezintă o apreciere greșită a probelor, iar judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate.

Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o

nouă apreciere probelor din dosar.

În această ordine de idei, instanța de recurs ordinar susține poziția instanței de

apel care corect a respins ca fiind neîntemeiată solicitarea procurorului cu privire la

încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în

suma de 328 lei, cheltuieli care au fost suportate pentru efectuarea raportului de

constatare nr. 37A din 07 martie 2017 și raportul de expertiză judiciară nr. 40A din

14.03.2017.

Cu referire la alegațiile procurorului precum că, instanța de apel a aplicat

inculpatului pedeapsa individualizată contrar prevederilor legale, Colegiul penal

menționează că, împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4.1. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond legal și întemeiat au constatat și apreciat

circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului, în strictă

conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept

material.

În situația în care conform rechizitoriului circumstanțe agravante pentru

inculpat nu au fost stabilite, just și argumentat au ținut cont de prevederile art. 61,

75, 90 Cod penal, conform căror persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei

infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu

dispozițiile legii.

5

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont

de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat,

de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia.

La stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru

infracțiunile săvârșite cu intenție, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele

cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca

acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a

executării pedepsei aplicate vinovatului.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (4.1. din decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de către recurent că hotărârea

atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, că a fost aplicată inculpatului

pedeapsa individualizată conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este

unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat. Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el

urmează a fi declarat inadmisibil.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e :

inadmisibilitatea recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de

Circumscripție Bălți Elena Lisnic, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Bălți din 24 octombrie 2018, în cauza penală, în privința lui Bujor Oleg XXXXX,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 10 aprilie 2019.

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Ion Guzun

Liliana Catan

6