1ra-262/2019 — art. 190 alin. 1 CP

1ra-262/2019 — art. 190 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-262/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

20 februarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte: Timofti Vladimir,

Judecătorii: Toma Nadejda și Boico Victor,

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

către avocatul Stratan Igor în numele părții vătămate Ionel Gheorghe și de către

inculpatul Tutunaru Valentin, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 03 septembrie 2018, în cauza penală în privința lui

Tutunaru Valentin xxxxx, născut la xxxxx,

originar xxxxx și domiciliat xxxxx

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 20.10.2017 - 21.03.2018;

Instanța de apel: 21.04.2018 - 03.09.2018;

Instanța de recurs: 04.12.2018 - 20.02.2019.

A C O N S T A T A T:

Tutunaru Valentin a fost achitat de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, din motiv că fapta inculpatului nu

întrunește elementele infracțiunii.

A fost respinsă solicitarea procurorului privind încasarea din contul

inculpatului a sumei de 1820 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

faptul că la 16 august 2011, aflându-se în centrul xxxxx, sub pretextul vânzării unor

terenuri agricole lui Ionel Gheorghe, prin abuz de încredere și înșelăciune a însușit

de la ultimul, suma de 1000 euro, astfel prin acțiunile sale a cauzat părții vătămate

un prejudiciu material considerabil în sumă totală de 1000 euro, echivalentul a

16000 lei.

Astfel, acțiunile lui Tutunaru Valentin au fost calificate de către acuzare în

temeiul art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, escrocherie adică dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere, săvârșită cu

cauzarea de daune în proporții considerabile.

pronunțarea unei noi hotărâri prin care Tutunaru Valentin să fie recunoscut

1

vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal și

ai stabili în baza acestui articol o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 700

u.c. cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau a exercita activități în domeniul

gestionării mijloacelor bănești pe termen de 1 an.

A încasa de la Tutunaru Valentin cheltuielile judiciare în sumă de 1820 lei,

suportate pentru efectuarea raportului de expertiză nr. 34/12/l-R-4060 din

28.07.2017.

În motivarea apelului procurorul a invocat că prin probele administrate în

cadrul urmăririi penale și cercetate în ședința de judecată pe deplin se dovedește

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2)

lit. c) Cod penal, și anume: declarațiile părții vătămate Ionel Gheorghe, declarațiile

martorilor Cioară Sergiu, Ursu Nadejda, Tutunaru Ion, Tutunaru Ion; procura

nr. 5042 din 16.08.2011, întocmită de notarul public Culava Taisea; contractul de

vânzare-cumpărare nr. 1603 din 14.04.2014 autentificat de notarul public

Culava Taisea; procura nr. 1738 din 22.04.2014, întocmită de notarul public

Lazari Anghelina; procesul-verbal de confruntare din 28.03.2017 între partea

vătămată Ionel Gheorghe și bănuitul Tutunaru Valentin; procesul-verbal de

confruntare din 28.03.2017 între martorul Cioară Sergiu și bănuitul

Tutunaru Valentin; procesul-verbal de confruntare din 28.03.2017 între martorul

Ursu Nadejda și bănuitul Tutunaru Valentin; procesul-verbal de confruntare din

10.08.2017 între martorul Ionel Gheorghe și martorul Tutunaru Ion;

procesul-verbal de ridicare din 24.05.2017 conform căruia, de la Ionel Gheorghe a

fost ridicată o recipisă datată cu 16.08.2011 cu dimensiunile de 21 cm x 14,5 cm;

procesul-verbal de examinare a obiectului din 24.05.2017; raportul de expertiză

nr. 34/12/l-R-4060 din 28.07.2017 conform căruia a fost efectuată examinarea

recipisei din numele lui Tutunaru Valentin din 16.08.2011.

A invocat procurorul, că din probele acumulate rezultă că partea vătămată

Ionel Gheorghe indică concret că în anul 2011 a fost telefonat de către

Tutunaru Valentin (pe care îl cunoaște de foarte mulți ani deoarece este consătean

și cu care era în relații bune, de unde apare și premisa abuzului de încredere) care

i-a propus ca să-i procure terenurile agricole cu nr. cadastrale xxxxx, și cota

valorică care sunt situate pe teritoriul xxxxx.

La 16 august 2011 vătămată Ionel Gheorghe și inculpatul Tutunaru Valentin

s-au întâlnit în xxxxx, unde Ionel Gheorghe i-a transmis banii pentru terenuri, iar

Tutunaru Valentin a întocmit o recipisă de primire a banilor. Dreptul de

proprietate nu a fost trecut imediat pe numele cumpărătorului, Ionel Gheorghe,

deoarece terenurile vândute erau ale lui Tutunaru Valentin în coproprietate cu

soția sa xxxxx (martor) și era necesar acordul acesteia la încheierea tranzacției.

Astfel după înțelegerea avută, Tutunaru Valentin a întocmit doar o procură

notarială pe numele lui Tutunaru Ion N. (martor), care era persoană de încredere

a lui Ionel Gheorghe, urmând ca după revenirea lui xxxxx în țară, transferul de

proprietate să fie efectuat cu acordul ultimei.

Având încredere deplină în Tutunaru Valentin, partea vătămată

Ionel Gheorghe în anii ce au urmat nu a insistat la transferul proprietății pe numele

2

său, însă periodic prin apel telefonic, îl contacta pe inculpat ca să afle când vine

soția sa, ca să-și dea acordul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a

terenurilor, însă Tutunaru Valentin intenționat indica că soția s-a nu se află acasă

și este plecată peste hotare, din care motiv transferul proprietății s-a prelungit pe

un termen nerezonabil mai mare, răstimp în care, terenurile predestinate lui

Ionel Gheorghe au fost vândute altei persoane fapt ce rezultă din conținutul

contractului de vânzare-cumpărare nr. 1603 din 14.04.2014 autentificat de

notarul public Culava Taisea, conform căruia, Tutunaru Valentin, în calitate de

vânzător, reprezentat de către (martor) Tutunaru Ion N. în baza procurii nr. 5042

din 16.08.2011 și Tutunaru Ion C. (martor) în calitate de cumpărător, au încheiat

contractul privind vânzarea - cumpărarea terenurilor agricole cu următoarele

nr. cadastrale: xxxxx.

Astfel, acuzatorul de stat a relevat că în acțiunile lui Tutunaru Valentin sunt

întrunite elementele infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Consideră procurorul, că sentința este ilegală și în partea ce ține de refuzul

instanței de a dispune încasarea cheltuielilor judiciare de la inculpat.

3.1. Partea vătămată Ionel Gheorghe a contestat sentința cu apel,

solicitând casarea acesteia cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri de

condamnare.

În motivarea apelului, partea vătămată a invocat următoarele argumente:

- instanța de judecată nu a luat în considerație că, inculpatul în cadrul unui

proces civil a negat că a primit suma imputată de la partea vătămată, ca mai apoi

în cadrul procesului penal să recunoască primirea sumei date;

- inculpatul a săvârșit o infracțiune de escrocherie clasică și anume când o

cotă de teren echivalentă a fost vândută concomitent la două persoane, luând banii

de la amândoi, iar proprietar a devenit numai unul;

- instanța de judecată nu s-a expus asupra cotei valorice a lui

Tutunaru Valentin și anume cui îi revine, precum și legătura de cauzalitate dintre

cota de teren echivalentă și cota valorică;

- învinuirea adusă este confirmată prin probe veridice, concludente și

pertinente din care rezultă vinovăția lui Tutunaru Valentin în comiterea

infracțiunii incriminate;

2018, au fost admise apelurile, casată integral sentința cu pronunțarea unei noi

hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care:

Tutunaru Valentin a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 190 alin. (1)

Cod penal, la 2 (doi) ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis.

În temeiul art. 90 Cod penal, a fost dispusă suspendarea condiționată a

executării pedepsei pentru perioada de probațiune de 2 (doi) ani.

A fost respinsă cererea procurorului cu privire la încasarea din contul

inculpatului Tutunaru Valentin a cheltuielilor de judecată pentru efectuarea

expertizei în sumă de 1820 lei.

4.1. Pentru pronunțarea soluției date, instanța de apel a statuat, că prima

instanță eronat a ajuns la concluzia că, inculpatul Tutunaru Valentin învinuit în

3

baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, urmează a fi achitat din motiv că fapta

inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

Instanța de apel a indicat că prin Legea nr. 179/26.07.2018, pentru

modificarea unor acte legislative, publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova,

309-320/498, 17.08.2018, la articolul 190 Cod penal, în dispoziția alineatului (1),

textul „înșelăciune sau abuz de încredere” s-a substituit cu textul „inducerea în

eroare a unei sau a mai multor persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte

mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în privința naturii, calităților

substanțiale ale obiectului, părților (în cazul în care identitatea acestora este

motivul determinant al încheierii actului juridic) actului juridic nul sau anulabil, ori

dacă încheierea acestuia este determinată de comportamentul dolosiv sau viclean

care a produs daune considerabile”; în dispoziția alineatului (2), litera c) s-a exclus.

4.2. Instanța de apel a constatat în fapt, că Tutunaru Valentin la 16.08.2011,

aflându-se în centrul xxxxx, sub pretextul vânzării unor terenuri agricole lui Ionel

Gheorghe, prin abuz de încredere și înșelăciune a însușit de la ultimul, suma de

1000 euro, astfel prin acțiunile sale a cauzat părții vătămate un prejudiciu material

considerabil în sumă totală de 1000 euro, echivalentul a 16000 lei.

4.3. Deși inculpatul nu a recunoscut vina, instanța de apel a conchis, că din

cumulul de probe analizate prin prisma art. 101 Cod procedură penală, din punct

de vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor, se constată cu

certitudine că inculpatul Tutunaru Valentin a săvârșit escrocheria, adică

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin inducerea în eroare a unei

persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în privința naturii

actului juridic, încheierea căruia a fost determinată de comportament dolosiv și

viclean, cu cauzarea de daune în proporții considerabile, adică infracțiunea

prevăzută de art. 190 alin. (1) Cod penal.

Instanța de apel a considerat că prima instanță neîntemeiat a respins în

totalmente probele acuzării, prin care cu certitudine se confirmă comiterea faptei

prejudiciabile prevăzute de legea penală și vinovăția inculpatului

Tutunaru Valentin și greșit a ajuns la concluzia de achitare din motiv că, fapta

inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

4.4. La capitolul individualizării pedepsei, instanța de apel având în

susținere prevederile art. art. 7, 61, 75, 76, 77 Cod penal, a reținut, că conform

prevederilor art. 16 Cod penal, infracțiunea comisă de inculpat face parte din

categoria infracțiunilor mai puțin grave, săvârșită cu scop de cupiditate.

De asemenea a ținut cont de pericolul social al infracțiunii săvârșite, de

aspectele săvârșirii infracțiunii, de lipsa circumstanțelor cauzei care agravează sau

atenuează răspunderea, personalitatea celui vinovat, anterior nejudecat,

neangajat în câmpul muncii, la evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află.

Luând în considerație că inculpatul a comis o infracțiune mai puțin gravă, nu

și-a recunoscut vina, nu au conștientizat gravitatea faptelor comise, circumstanțe

atenuante sau agravante nu s-au stabilit, instanța de apel a considerat, că

corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă fără izolarea de societate, prin

stabilirea în privința acestuia a pedepsei în limitele prevăzute de sancțiunea

4

art. 190 alin. (1) Cod penal, sub formă de închisoare pe termen de 2 ani, cu

aplicarea art. 90 Cod penal, suspendarea condiționată a pedepsei pentru perioada

de probațiune de 2 ani

4.5. Cu referire la prevederile art. art. 143, 227 alin. (3), 229 alin. (1), (3)

Cod de procedură penală, instanța de apel a respins solicitarea procurorului cu

privire la încasarea din contul inculpatului a cheltuielilor de judecată în sumă de

1820 lei, pentru efectuarea expertizei.

prevederilor art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, contestă

decizia instanței de apel cu recurs ordinar, solicitând casarea acesteia, rejudecarea

cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpatului în baza art.

190 alin. (1) Cod penal, la 3 ani închisoare cu executarea în penitenciar de tip

semiînchis.

În motivarea recursului se invocă dezacordul cu modul de individualizare a

pedepsei și mărimea acesteia, considerând-o prea blândă, deoarece instanța de

apel nu a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite de Tutunaru Valentin, de

urmările și motivul infracțiunii comise, care însușind suma de bani de la partea

vătămată s-a îmbogățit fără justă cauză.

Totodată, inculpatul Tutunaru Valentin atât în faza de urmărire penală cât și

în cadrul cercetării judecătorești vina în comiterea infracțiunii imputate nu a

recunoscut și de cele comise nu se căiește.

Mai mult, inculpatul a declarat că nici cele scrise de el în recipisă nu

corespund adevărului, această afirmație însă urmează a fi apreciat critic în

condițiile în care raportul de expertiză nr. 34/12/1 -R- 4060 constată clar că indici

ce denotă faptul modificării în conținutul inițial al recipisei nu s-au depistat, mai

mult inculpatul nu a recunoscut însăși obligația de a perfecta actele pe numele

părții vătămate în speță care era cumpărător de bună credință.

5.1. Inculpatul Tutunaru Valentin, în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală, contestă decizia instanței de apel cu recurs ordinar,

solicitând casarea acesteia cu menținerea sentinței primei instanțe.

În argumentarea recursului inculpatul invocă dezacordul cu soluția instanței

de apel, privind condamnarea sa în baza art. 190 alin. (1) Cod penal, considerând

că starea de fapt reținută de instanță este bazată pe aprecierea greșită și

incompletă a probelor.

Totodată cu referire la explicațiile din practica judiciară, menționează că în

speță nu au fost întrunite elementele laturii obiective și subiective ale infracțiunii

de escrocherie.

Stratan Igor în numele părții vătămate Ionel Gheorghe, pledând pentru admiterea

acestuia în sensul declarat, deoarece inculpatul nu a contribuit la aflarea

adevărului în cauză, nu a reparat prejudiciul material, iar aplicarea unei pedepse

mai blânde nu va influența asupra reeducării acestuia.

5

cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestora, din următoarele

considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 2) 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu,

este în drept să decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că

recursul este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent, or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

Potrivit practicii judiciare constante erorile de drept pot fi erori de drept

formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Cu referire la recursul declarat de avocatul Stratan Igor în numele părții

vătămate.

Din conținutul recursului declarat, rezultă că recurentul invocă dezacordul

cu decizia instanței de apel sub aspectul individualizării pedepsei penale stabilite

inculpatului Tutunaru Valentin, făcând referire în acest sens la erorile de drept

prevăzute la pct. 6), 10) alin. (1) art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, care

statuează că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul când instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis

o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței ori când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

În esență, recurentul critică decizia instanței de apel dintr-un singur

considerent, și anume manifestă dezacordul cu individualizarea pedepsei stabilite

inculpatului, considerând-o prea blândă și care nu îndeplinește scopul legii penale

de reeducare a inculpatului, însă analizând argumentele menționate în raport cu

circumstanțele cauzei, instanța de recurs le apreciază ca neîntemeiate și pasibile

respingerii din următoarele motive.

Prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele

(regulile) stabilite de lege, de care este obligată să se conducă instanța de judecată

la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte.

Legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă de aplicare în

practică a principiului individualizării răspunderii penale și a pedepsei penale,

ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

6

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, Colegiul penal reține, că persoanei declarate vinovate, trebuie să i se

aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia

persoana se declară vinovată.

Conform prevederilor art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului, și

respectiv la rândul său are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

ultimului, cât și a altor persoane.

Totodată, conform prevederilor art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute

vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele

fixate în Partea specială a Codului penal în strictă conformitate cu dispozițiile

Părții generale a acestuia. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța

de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează

răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Astfel, instanța de recurs reamintește, că categoriile pedepselor aplicate

persoanelor fizice sunt expuse în Codul penal într-o anumită consecutivitate: de la

cea mai blândă - amendă, până la cea mai aspră - detențiune pe viață.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, o

pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative, prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din

numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Respectiv, doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască acțiunea

de individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o infracțiune,

având deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective,

ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea

felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Din actele cauzei rezultă, că Tutunaru Valentin a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 190 alin. (1) Cod penal, la 2 ani închisoare, cu executarea

în penitenciar de tip semiînchis, iar în temeiul art. 90 Cod penal, a fost dispusă

suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru perioada de probațiune de

2 ani.

Concluzia instanței de apel în vederea aplicării prevederilor art. 90 Cod

penal a fost fundamentată pe circumstanțele că infracțiunea săvârșită face parte

potrivit prevederilor art. 16 alin. (3) Cod penal, din categoria infracțiunilor mai

puțin grave, de personalitatea inculpatului, care anterior nu a fost judecat, nu este

angajat în câmpul muncii, nu se află la evidența medicului narcolog sau psihiatru,

de lipsa circumstanțelor agravante și atenuante.

Colegiul penal amintește, că raționamentul de aplicare a prevederilor art. 90

Cod penal, are la origine persoana și comportamentul acesteia până la săvârșirea

7

infracțiunii, atitudinea și modul de manifestare a infractorului în fazele de

urmărire penală și de judecare a cauzei, cum vinovatul își apreciază fapta social

periculoasă încă de la momentul descoperii ei cum ar fi: conduita bună a

infractorului; stăruința depusă pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau pentru

a repara paguba pricinuită, comportarea sinceră în cursul procesului.

Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei de către instanța de judecată,

într-un caz concret, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu

periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

- împrejurările și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și mijloacele

folosite;

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

- natura și gravitatea rezultatului produs sau a altor consecințe ale

infracțiunii;

- motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

- natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale

infractorului;

- conduita după săvârșirea faptei și în cursul procesului penal;

- nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială

etc.

Așadar, în viziunea instanței de recurs, instanța de apel corect a apreciat că

scopul pedepsei penale poate fi atins și fără executarea reală a acesteia, deoarece

din circumstanțele speței rezultă că nu au fost constatate careva impedimente

pentru aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal în privința inculpatului.

Totodată, suspendarea condiționată a executării pedepsei, nu poate fi privită

ca fiind o soluție de achitare, deoarece la o potențială încălcare a legislației penale,

se va lua în considerație în mod obligatoriu, inclusiv și pedeapsa stabilită prin

decizia contestată.

Sub aspectul prevederilor legale citate, Colegiul statuează că pedeapsa este

echitabilă atunci când ea impune infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor

sale, proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă pentru

restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor victimei, statului și

întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

Mai mult, pedeapsa este echitabilă și atunci când este capabilă de a contribui

la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului

și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către condamnat, precum și de

alte persoane.

Practica judiciară demonstrează că o pedeapsă prea aspră generează

apariția unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de neîncredere în lege,

fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului urmărit.

La fel, în practica judiciară constatntă s-a afirmat în mod întemeiat, că a

aplica o pedeapsă necorespunzătoare gravității proprii infracțiunii, ar însemna fie

a-l supune pe infractor unui spor de privațiuni sau de restricții ce nu este necesar

pentru a corecta conduita sa, fie dimpotrivă, a-i impune o suferință care, datorită

8

intensității sale reduse, în loc să-l intimideze și să-l îndrepte, mai degrabă îl

încurajează să persevereze în încălcarea legii penale.

Totodată, executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice sau să

înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Reieșind din considerentele expuse, Colegiul penal conchide, că la

examinarea recursului declarat de către avocatul Stratan Igor în numele părții

vătămate, nu au fost stabilite careva erori de drept care ar condiționa casarea

deciziei contestate, impunându-se soluția inadmisibilității recursului, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Cu referire la recursul declarat de inculpatul Tutunaru Valentin.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 2) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este declarat peste termen.

În conformitate cu prevederile art. 422 Cod de procedură penală, termenul

de recurs este de 30 de zile de la data pronunțării deciziei.

Potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată, dispozitivul deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 03 septembrie 2018,

în prezența inculpatului Tutunaru Valentin și a avocatului acestuia

Arnaut Valentina (f.d. 110, vol.II), totodată participanții la proces fiind înștiințați

că pronunțarea deciziei motivate urmează să aibă loc la 02 octombrie 2018.

De asemenea, instanța de recurs atestă că la data stabilită, inculpatul și

apărătorul său fiind prezenți, au fost anunțați despre amânarea pronunțării

deciziei integrale pentru 16 octombrie 2018.

Drept urmare, la 16 octombrie 2018 a fost pronunțată decizia motivată a

instanței de apel în prezența avocatului inculpatului Arnaut Valentina, căreia i-a

fost explicat termenul și modul căii de atac al deciziei.

La caz, termenul de declarare a recursului decurge din 17 octombrie 2018,

ziua imediat următoare datei pronunțării deciziei motivate și a expirat la

16 noiembrie 2018, aceasta fiind și ultima zi de depunere a recursului, pe când

inculpatul a declarat recursul la 13 decembrie 2018, respectiv cu depășirea

termenului de declarare a acestuia.

Nu poate fi reținut argumentul inculpatului precum că a recepționat copia

deciziei motivate la data de 16 noiembrie 2018, și respectiv termenul pentru

recurs decurge din această zi, or, conform prevederilor art. 422 Cod de procedură

penală, termenul de declarare a recursului este de 30 de zile din data pronunțării

deciziei și nu din data recepționării acesteia.

Colegiul penal menționează că termenul de recurs este absolut și are

caracter imperativ, în sensul că depășirea lui atrage decăderea din dreptul de a

exercita calea de atac, iar recursul declarat după expirarea termenului se va

respinge ca tardiv, deoarece legea procesual-penală ce reglementează procedura

examinării recursului ordinar, nu prevede posibilitatea de repunere în termen a

recursului.

9

Raportând situația reținută în cauză la prevederile art. art. 422, 432 alin. (2)

pct. 2) Cod de procedură penală, Colegiul conchide, că recursul declarat de

inculpatul Tutunaru Valentin este inadmisibil, deoarece este declarat peste

termen.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 septembrie 2018, în cauza penală

în privința lui Tutunaru Valentin xxxxx:

- al avocatului Stratan Igor în numele părții vătămate Ionel Gheorghe, ca

fiind vădit neîntemeiat;

- al inculpatului Tutunaru Valentin, ca fiind declarat peste termen.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 04 aprilie 2019.

Președinte Timofti Vladimir

Judecătorii Toma Nadejda

Boico Victor

10