1ra-537/19 — art.264 alin.4 CP

1ra-537/19 — art.264 alin.4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-537/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

27 februarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul-șef al Procuraturii de

circumscripție Cahul, Dumitru Calendari, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Cahul din 15 noiembrie 2018, în privința inculpatului

Bodolică Constantin.

Termenul de examinare

instanța de fond: 02.12.2014 – 09.06.2017,

instanța de apel: 30.06.2017 – 05.02.2018,

instanța de recurs: 10.04.2018 – 05.06.2018,

instanța de apel: 11.07.2018 – 15.11.2018,

instanța de recurs: 29.01.2019 – 27.02.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

lui Bodolică Constantin pe art. 264 alin. (4) Cod penal a fost încetat, pe motiv că

există o hotărâre a organului de urmărire penală de clasarea a urmării penale în

privința inculpatului.

că, la 15 august 2012, aproximativ ora 01:00, fiind în stare de ebrietate alcoolică cu

grad minim, având concentrația vaporilor de alcool în aerul de 0,39 mg/l și aflându-se

la volanul tractorului de model „T-25” n/î CH xx, care era într-o stare tehnică bună,

deplasându-se pe drumul local din s.Brînza, r-nul Cahul, a încălcat prevederile pct.14

lit a) din Regulamentul ciculației rutiere, potrivit căruia: „Conducătorul de vehicul îi

este interzis să conducă vehiculul în stare de ebrietate, care provoacă reducerea

reacției, și-i afectează capacitatea de conducere”, și contrar prevederilor pct.83 lit. a)

din același regulament, avându-l în calitate de pasager în cabina tractorului, care are

capacitatea tehnică a unei singure persoane și anume doar a conducătorului auto pe

Bodolică Mihail, potrivit căreia: „este interzisă transportarea persoanelor al căror

număr depășește numărul de locuri prevăzute prin caracteristica tehnică a

vehiculului”, în continuare nu a apreciat corect condițiile rutiere și situația rutieră”

încălcând cerințele pct.45 subpct.(1) din Regulamentul circulației rutiere, la curba

din apropierea s. Brânza, r-nul Cahul, nu s-a isprăvit cu conducerea tractorului, a

derapat de pe carosabil, în urma căreia s-a răsturnat într-o râpă din apropierea

traseului. În rezultatul accidentului rutier, Bodolică Mihail, conform raportului de

expertiză medico-legală nr.231 „d” din 22.10.2012, s-a ales cu leziuni corporale

grave, sub formă de traumă toraco-abdominală, cu excoriație pe torace, hematom în

țesuturile moi a hemitoracelui drept, fracturi costale multiple bilateral, cominutive,

hemitorace bilateral, ruptura pulmonilor bilateral, contuzia cordului, hemoperitoneu,

ruptura ficatului, ce a dus la decesul acestuia.

Acțiunile lui Bodolică Constantin au fost încadrate în baza art. 264 alin. (4)

Cod penal, ca încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere a mijloacelor de

transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, care a provocat din

imprudență decesul unei persoane, săvârșită în stare de ebrietate.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că la volanul

tractorului se afla Bodolică M., dânsul se afla în spatele lui. Bodolică M. nu a reușit

să frâneze și ocolească un copac, deoarece este o pantă, din care motiv s-au lovit.

Potrivit ordonanței din 17.10.2012, a fost începută urmărirea penală conform

art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, pe faptul accidentului rutier comis la data de 14

august 2012.

Conform ordonanței din 22.01.2013, Bodolică Constantin a fost recunoscut în

calitate de bănuit.

Prin orodonanța din 05.02.2013, Bodolică Constantin a fost scos de sub

urmărire penală, pe motiv că fapta lui nu întruneșete elementele infracțiunii, procesul

penal fiind clasat.

Prin ordonanța Prim-adjunctului Procurorului General, Andrei Pîntea, din 23

iunie 2014, în temeiul art. 287 alin. (1) Cod de procedură penală, a fost anulată

ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a lui Bodolică Constantin și de clasarea

a cauzei penale din 05.02.2013, cu reluarea urmăririi penale.

Ulterior, prin ordonanța din 19.11.2014, Bodolică Constantin a fost pus sub

învinuire în baza art. 264 alin. (4) Cod penal.

Temei de reluare a urmăririi penale a servit faptul că, procurorul care a condus

urmărirea penală, la adoptarea soluției de clasare a procesului penal a apreciat

necorespunzător circumstanțele cauzei.

Prin hotărârea Curții Constituționale nr.12 din 14.05.2015, privind excepția de

neeconstituționalitate a art. 287 alin. (1) Cod de procedură penală (reluarea urmăririi

penale), a fost declarat neconstituțional art. 287 alin. (1) Cod de procedură penală.

Curtea a indicat că, condițiile care admit reluarea urmăririi penale prevăzute la alin

(1) art. 287 Cod de procedură penală, depășesc limitele circumscrise de Convenția

Europeană, constituind o derogare, inadmisibilă de la prevederile art. 4 Protocolul 7,

potrivit căruia nici o derogare de la prezentul articol nu este îngăduită în temeiul

art.15 CEDO. Statele nu sunt în drept de a institui, prin legi, alte temeiuri de

redeschidere a proceslor încetate anteriror. Prevederile înscrise la alin. (1) art. 287

Cod de procedură penală, în fapt, acordă procurorului ierarhic superior dreptul de a

relua urmărirea penală oricând și în lipsa unor temeiuri clar definite, care ar putea fi

considerate judicioase în fiecare caz individual. Astfel, norma suspusă controlului

constituționalității plasează persoana într-o stare de incertitudine pentru un termen

nedefinit și pentru circumstanțe care pot fi invocate aleatoriu la redeschiderea cauzei

penale. Odată cu încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau

clasarea cauzei penale persoana urmează a dispune de certitudinea și convingerea că

nu va mai fi bănuită și urmărită penal.

Conform art. 22 alin. (1) Cod de procedură penală, nimeni nu poate fi urmărit

de organele de urmărire penală, judecat sau pedepsit de instanța judecătorească de

mai multe ori pentru aceeași faptă.

În cauza Stoianova și Nedelcu vs. România, CtEDO a menționat că „carențele

autorităților nu pot fi imputabile reclamanților și nu trebuie să-i pună într-o situație

defavorabilă. Iar simpla părere că investigațiile într-o anumită cauză ar fi fost

„incomplete și neobiective” nu poate, în sine, în absența unor erori jurisdicționale

încălcări grave ale procedurii de judecată sau abuzuri de putere, să releve erori în

aplicarea dreptului material sau din alte motive considerabile care decurg din

interesele justiției să indice prezența unui viciu fundamental în cadrul procedurii

preccedente.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene, principiul non bis in indem își găsește

aplicabilitatea doar în cazul unei acuzații în materie penală (cauza Maaouia vs Franța)

și evident, în dosarele penale în care figurează persoane acuzate. Astfel, în procedura

penală națională principiul va fi aplicat dacă anterior persoana a avut calitatea de

bănuit, învinuit, inculpat sau condamnat pentru o faptă care ulterior a devenit obiectul

unei urmăriri penale sau examinării judiciare repetate. Curtea reține că, principiul non

bis in indem impune autorităților publice competenete nu doar interdicția de a judeca

repetat o persoană, dar și interdicția de a urmări penal de mai multe ori persoana

pentru aceiași faptă.

La caz, urmărirea penală în privința lui Bodolică Constantin a fost clasată cu

scoaterea de sub urmărire penală, ulterior, a fost reluată urmărirea penală, fapt care

încalcă dreptul lui de a nu fi urmărit sau pedepsit penal de două ori pentru aceiași

faptă, garantat de art.4 Protocolul 7.

Astfel, prin reluarea urmăririi penale în privința lui Bodolică Constantin fără

stabilirea unor noi fapte ori recent descoperite sau a unui viciu fundamental, este

admisă o ingerință a art.6 CEDO, dreptul la un proces echitabil.

Articolul 4 Protocolul 7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, garantează dreptul de a nu fi urmărit sau pedepsit de două

ori de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru aceiași faptă.

Ca urmare, la baza ambelor ordonanțe de clasare a urmăririi penale și de

punere sub învinuire, sau aceleași acțiuni ale inculpatului și anume încălcarea

regulilor de securitate a circulației a mijloacelor de transport de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare gravă

a sănătății, care a provocat decesul unei persoane săvârșite în stare de ebrietate.

Raportând, situația creată la normele enunțate, se impune concluzia de a înceta

procesul penal în privința lui Bodolică Constantin privind săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 264 alin. (4) Cod penal, pe motiv că există o hotărâre a organului de

urmărire penală de clasarea a urmăririi penale în privința inculpatului.

solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie

condamnat în baza art. 264 alin. (4) Cod penal la 4 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport

pe un termen de 5 ani.

Apelantul a invocat că prima instanță nu a ținut cont de faptul că, ordonanța de

reluare a urmăririi penale, adoptată de adjunctul Procurorului General pe 23.06.2014,

este una legală și întemeiată, deoarece s-a stabilit existența unui viciu fundamental,

manifestat prin încălcarea esențială a drepturilor și libertăților garantate de art. 2 al

Convenției Europene pentru Apărare Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, și anume dreptul la viață a persoanei, prin care statele au obligația de

a realiza o investigație efectivă atunci când o persoană este decedată.

Ordonanța de reluare a urmăririi penale a fost adusă la cunoștință tuturor

participanților la proces, inclusiv inculpatului și apărătoului acestuia. Făcând

cunoștință cu ordonanța din 23.06.2014, pe parcursul urmăririi penale cât și în cadrul

examinării cauzei penale, ei nu a conetstat-o, fiind de acord cu aceasta, astfel

ordonanța respectivă a devenit definitivă și irevocabilă.

Or, instanța, în cazul existenței circumstanțelor, care exclud tragerea la

răspundere penală, în conformitate cu prevederile art. 350 alin. (1) Cod de procedură

penală, urma în ședința preliminară să constate temeiurile prevăzute de art. 332 Cod

de procedură penală, și prin sentință motivate, să înceteze procesul penal. Însă, atât în

cadrul ședinței preliminare, cât și pe parcursul examinării cauzei, prima instanță nu a

constatat astfel de temeiuri și părțile, la fel, nu au solicitat încetarea procesului penal,

pe acest motiv, respectiv, fiind dispusă examinarea probelor acuzării și apărării și

numirea expertizei medico-legale și autotehnice complexe.

Ținând cont că ordonanța de reluare a urmăririi penale este una legală și

întemeiată, iar probele acumulate pe deplin demonstrează vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (4) Cod penal, în privința lui

urmează să fie aplicată pedeapsa conform legislației penale în vigoare.

2018, apelul a fost admis, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Procesul penal în privința inculpatului Bodolică Constantin, învinuit de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (4) Cod penal, a fost încetat, dat

fiind că există circumstanțe care exclud tragerea la răspundere penală.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond eronat a stabilit temeiul încetării

procesului penal ca fiind existența unei hotărâri a organului de urmărire penală asupra

aceleiași persoane pentru aceeași faptă de scoatere a persoanei de sub urmărire penală

și de clasare a procesului penal, în timp ce ordonanța procurorului din 05.02.2013

privind scoaterea lui Bodolică Constantin de sub urmărire penală a fost anulată, deși

ilegal, prin ordonanța prim-adjunctului Procurorului General din 23.06.2014.

În al doilea rând, temeiul încetării procesului penal prevăzut la art. 391 alin. (1)

pct. 5) Cod de procedură penală este aplicabil doar în cazul în care există o hotărâre a

organului de urmărire penală asupra aceleiași persoane pentru aceeași faptă de

scoatere a persoanei de sub urmărire penală, care ar fi fost adoptată în cadrul altui

proces penal decât cel aflat pe rolul instanței. În cazul în care în prezentul proces

penal a fost anterior emisă de către organul de urmărire penală o ordonanță de

scoatere de sub urmărire penală a persoanei, în cazul din speță a inculpatului

Bodolică Constantin, cu reluarea ilegală ulterior a urmăririi penale, aceste

circumstanțe exclud tragerea la răspundere penală a inculpatului, constituind temeiul

încetării procesului penal stipulat la art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

Faptul că procurorul ierarhic superior, reluând urmărirea penală, a acționat

contrar normelor de procedură penală denotă existența circumstanțelor care exclud

tragerea inculpatului la răspundere penală.

La fel, la caz se constată ilegalitatea emiterii ordonanței de punere sub

învinuire după reluarea urmăririi penale din 19.11.2014, fiind adoptată cu încălcarea

termenului prevăzut de art. 63 Cod de procedură penală. Astfel, termenul de atribuire

lui Bodolică Constantin a statutului de bănuit urmează a fi calculat de la 23.06.2014 –

data emiterii ordonanței, prin care a fost reluată urmărirea penală, indiferent dacă

organul de urmărire penală a respectat sau nu obligația de a-i aduce la cunoștința

bănuitului faptul reluării urmăririi penale.

Pe cale de consecință, legea (art. 63 alin. (3) raportat la art. 284 alin. (1) Cod de

procedură penală) stabilește reabilitarea și finalizarea oricăror acțiuni de urmărire

penală în privința lui Bodolică Constantin la expirarea termenului de 3 luni de

menținere în calitate de bănuit, adică începând cu data de 23.06.2014, iar la

momentul actual al judecării cauzei legea stabilește necesitatea încetării procesului

penal.

declarat recurs ordinar, în care a solicitat casarea acestei decizii și dispunerea

rejudecării cauzei, în aceiași instanță de apel.

Recurentul a indicat că ordonanța de reluare a urmăririi penale din 23.06.2014,

în privința lui Bodolică Constantin, adoptată de adjunctul Procurorului General, este

una întemeiată și legală, întrucât s-a stabilit ca viciu fundamental încălcarea esențială

a drepturilor și libertăților garantate de art. 2 CEDO, dreptul la viață a persoanei, prin

care statul are obligația de a realiza o investigație eficientă, atunci când o persoană

este decedată. Mai mult ca atât, potrivit art. 287 alin. (4) Cod de procedură penală,

reluarea urmăririi penale poate avea loc, doar în interiorul termenului de prescripție

de tragere la răspundere penală pentru fapta respectivă.

Organul de urmărire penală s-a condus de normele procesual-penale în vigoare

la momentul efectuării acțiunilor. Ordonanța de reluare a urmării penale emisă de

prim-adjunctul Procurorului General, Pîntea Andrei, din 23.06.2014, a fost adusă spre

cunoștință părților, inclusiv învinuitului și apărătorului acestuia, nefiind contestată

nici în cadrul urmăririi penale, nici în cadrul examinării cauzei. Astfel, ordonanța a

rămas definitivă și irevocabilă.

Pe parcursul examinării cauzei penale, prima instanță nu a constatat existența

temeiurilor de încetare a procesului penal, părțile la proces nu au solicitat încetarea

procesului penal, în același timp s-a dispus examinarea tuturor probelor acuzării și

apărării, fiind numită expertiza medico-legală și auto-tehnică complexă.

iunie 2018, recursul a fost admis, casată total decizia contestată și dispusă rejudecarea

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a reținut că, deși instanța a pronunțat o sentință de încetare,

trebuia să descrie fapta infracțională incriminată că fiind săvârșită de către inculpat și

să dea apreciere probelor prezentate de acuzare, cercetatându-le în ședințele de

judecată.

La fel, instanța de apel, adoptând decizia de încetare a procesului penal, urma

să constate în partea descriptivă fapta prejudiciabilă săvârșită de către inculpat, ce nu

a făcut.

De asemenea, urma să facă o analiză a probelor existente la materialele

dosarului și să se expună asupra acestora în vederea probării vinovăției inculpatulu.

În speță, s-a constatat încălcarea art. 3 din Convenție și reieșind din practică, la

judecarea cauzelor penale referitoare la încălcarea drepturilor fundamentale – la caz,

dreptul la viață, instanțele naționale urmează să cerceteze dosarele inclusiv sub

aspectele enunțate și să adopte soluții, prin care să fie respectate cu diligență

drepturile atât ale persoanelor învinuite, cât și a părților vătămate.

2018, apelul a fost admis, casată total sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

Procesul penal în privința inculpatului Bodolică Constantin, învinuit de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (4) Cod penal, a fost încetat, dat

fiind că există circumstanțe care exclud tragerea la răspundere penală.

Instanța de apel a reținut că, succesorul părții vătămate, Bodolica Ana, a

declarat că este de accord cu sentința, că nu are pretenții de ordin material sau moral

față de inculpat.

Totodată, la solicitarea procurorului au fost examinate materialele din dosar,

verificate probele administrate, inclusiv declarațiile necontestate ale succesorului

victimei Bodolică A., a martorilor Fana N., Chetroi I., Șandar V., Bodolică I. și a

inculpatului Bodolică C. date în prima instanță.

Or, prima instanță adoptând soluția de încetare a procesului penal în privința

lui Bodolică Constantin, nu a elucidat pe deplin toate circumstanțele importante

pentru justa soluționare a cauzei, ceea ce a dus la soluționarea incorectă a cauzei.

Materialele dosarului, denotă faptul că, la 05.02.2013, prin ordonanța

procurorului în Procuratura raionului Cahul, Gavrușenco T., inculpatul Bodolică

Constantin a fost scos de sub urmărire penală, din motivul că, fapta lui nu întrunește

elementele infracțiunii, fiind dispusă clasarea procesului penal.

Prin ordonanța Prim-adjunctului Procurorului General, Andreai Pântea, din

23.06.2014, a fost anulată ordonanța procurorului în Procuratura raionului Cahul,

Gavrușenco Tatiana, cu dispunerea reluării urmăririi penale în cauza respectivă.

Astfel, prima instanță eronat a indicat temeiul încetării procesului penal,

deoarece potrivit art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, sentința de

încetare a procesului penal se adoptă dacă există alte circumstanțe care exclud sau

condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală.

Pe când, prima instanță incorect a încetat procesul penal pe temeiul prevăzut de

art. 391 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală, privind existența unei hotărâri a

organului de urmărire penală asupra aceleiași persoane și pentru aceleași fapte, prin

care s-a dispus încetarea urmăririi penale, scoaterea persoanei de sub urmărirea

penală sau clasarea procesului penal, ceea ce împiedică reluarea urmăririi penale în

privința aceleiași persoane și pentru aceleași fapte.

Aceste prevederi legale, se referă la existența unei asemenea hotărâri în cadrul

unei alte cauze penale, decât cea deferită judecății.

În cazul din speță, ordonanța de scoatere a inculpatului de sub urmărirea

penală, a fost anulată prin ordonanța procurorului ierarhic superior. Respectiv speței

în cauză nu-i sunt aplicabile prevederile art. 391 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură

penală.

Concomitent, este ilegală ordonanța din 23.06.2014, emisă de Prim-adjunctul

Procurorului General, Andrei Pântea, prin care a fost anulată ordonanța de scoatere a

inculpatului de sub urmărire penală, adoptată de procurorul în Procuratura raionului

Cahul, Gavrușenco T., deoarece a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale, ce

reglementează derularea procesului penal.

În argumentarea ordonanței din 23.06.2014, adoptată de către Prim-adjunctul

Procurorului General, Andrei Pântea, s-a invocat existența unui viciu fundamental, și

anume, încălcarea art. 2 al Convenției Europene pentru Apărare Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale, care garantează persoanei dreptul la viață, precum și o

investigare ineficientă a cazului, ceea ce nu este compatibil cu prevederile

Convenției. Însă, în cazul invocării existenței viciului fundamental, urmărirea penală

poate fi reluată nu mai târziu de un an, de la intrarea în vigoare a ordonanței de

scoatere a persoanei de sub urmărire penală și de clasare a cauzei penale. Termenul

de un an menționat, este un termen de decădere de drept.

Or, în cazul din speță, Prim-adjunctul Procurorului General, Andrei Pântea, la

emiterea ordonanței de reluare a urmăririi penale, nu a respectat acest termen,

deoarece urmărirea penală a fost reluată cu depășirea termenului de un an, stabilit de

legislația procesual penală.

În ordonanța procurorului ierarhic superior nu au fost reflectate, prezentate

careva motive plauzibile, care ar fi împiedicat reluarea urmăririi penale în termen de

un an stabilit de legislația procesuală penală. Mai mult, în perioadă de referință,

procurorul ierarhic superior era în drept să reia urmărirea penală, fără a solicita

autorizarea din partea judecătorului de instrucție. Respectiv, nu a existat nici un

impediment, nici de fapt nici de drept, ce ar fi împiedicat reluarea urmărirea penale în

termenul prevăzut de legislația procesuală penală.

Faptul omiterii de către procuror a termenului în interiorul căruia urma să fie

reluată urmărirea penală, nu poate fi imputat inculpatului, în caz contrar automat se

încalcă dreptul acestuia la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Sub aspectul vizat s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în

cauza Stoianiova și Nedelcu vs România, menționân că, ,,Parchetului îi era îngăduit

să redeschidă urmărirea penală fără a fi obligat să solicite autorizația vreunei instanțe

naționale, care să fie obligată să analizeze temeinicia cererii pentru a verifica, dacă

redeschiderea cauzei nu era inechitabilă și dacă timpul scurs de la data de încetare nu

era excesiv…”.

Astfel, în situația când procurorul ierarhic superior a avut o posibilitate reală,

fără careva impedimente să reia urmărirea penală, faptul omiterii termenului în

interiorul căruia urma să fie dispusă reluarea urmăririi penale, nu este imputabil

inculpatului. Or, în caz contrar dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 al

Convenției, devine iluzoriu, ceea ce este incompatibil cu prevederile Convenție,

deoarece omisiunea respectivă va fi reparată pe seama inculpatului.

De asemenea, după reluarea urmăririi penale de către procurorul ierarhic

superior, la 19.11.2014, prin ordonanța procurorului în Procuratura raionului

Cantemir, Todos V., inculpatul a fost pus sub învinuire de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 264 alin. (4) Cod penal, cu încălcarea prevederilor art. 63 Cod de

procedură penală, cu depășirea termenului aflării în calitate de bănuit, prevăzut de

legislația în vigoare.

Art. 63 alin. (2) pct. 3), Cod de procedură penală, enunță că organul de

urmărire penală nu este în drept să mențină în calitate de bănuit: 3) persoana în

privința căreia a fost dată o ordonanță de recunoaștere în această calitate – mai mult

de 3 luni, iar cu acordul Procurorului General și al adjuncților săi – mai mult de 6

luni.

Norma legală citată, indică expres termenul în care persoana recunoscută prin

ordonanța organului de urmărire penală în calitate de bănuit, poate fi ținută în această

calitate, precum și condițiile pentru prelungirea termenului respectiv.

După reluarea de către procurorul ierarhic superior a urmăririi penale în cauză,

în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală,

termenul de aflare a lui Bodolică Constantin în calitate de bănuit, este de 3 luni din

momentul reluării urmăririi penale. Respectiv, organul de urmărire penală urma în

acest termen să dispună punerea inculpatului sub învinuire, fie să dispună scoaterea

de sub urmărire penală.

Potrivit materialelor dosarului penal, Bodolică Constantin a fost pus sub

învinuire la 19.11.2014, adică peste 4 luni după reluarea urmăririi penale, ceea ce nu

este compatibil cu prevederile legislației procesual penale, normele constituționale

cât și practicile judiciare internaționale.

Art. 22 alin. (1) Cod de procedură penală stipulează, că nimeni nu poate fi

urmărit penal sau judecat pentru săvârșirea faptei penale cu privire la care a fost

emisă o ordonanță neanulată de încetare a urmăririi penale, de scoatere a persoanei de

sub urmărire penală și/sau de clasare a cauzei, sau de refuz în pornirea urmăririi

penale ori cu privire la care a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă de

condamnare, de achitare sau încetare a procesului penal.

Potrivit art. 4 al Protocolului nr. 7 al Convenției Europene pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, nimeni nu poate fi urmărit sau

pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru

care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și

procedurii penale ale acestui stat.

Conform alin. (7), art. 14 al Pactului internațional cu privire la drepturile civile

și politice, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit din pricina unei infracțiuni, pentru

care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă în conformitate cu

legea și cu procedura penală a fiecărei țări.

Așadar, în situația când ordonanța procurorului în Procuratura raionului Cahul,

Gavrușenco T., din 05.02.2013, a fost anulată prin ordonanța Prim-adjunctului

Procurorului General, cu dispunerea reluării urmăririi penale, după o perioadă mai

mare de un an, și cu încălcarea termenului aflării lui Bodolică Constantin în calitate

de bănuit prevăzut de legislație, a avut loc încălcarea dreptului inculpatului de a nu fi

urmărit de mai multe ori pentru una și aceeași faptă, garantat de Constituție și

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, precum și de Pactul internațional cu privire la drepturile civile și

politice

În motivarea soluției de reluare a urmăririi penale, s-a invocat efectuarea de

către organele de urmărire penală a unei investigații incomplete ale cazului, ceea ce

în coroborare cu normele procesual penale și prevederile practicii Curții Europene a

Drepturilor Omului, a dat naștere existenței unui viciu fundamental, și anume

încălcarea prevederilor art. 2 din Convenție, care garantează dreptul persoanelor la

viață, precum și dreptul la efectuarea unei anchete efective a condițiilor decesului.

Conform pct. 44), art. 6 Cod de procedură penlă, viciu fundamental în cadrul

procedurii precedente, care a afectat hotărârea pronunțată – încălcare esențială a

drepturilor și libertăților garantate de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale, de alte tratate internaționale, de Constituția Republicii

Moldova și de alte legi naționale.

Deși prin prisma practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, statele au

obligația de a realiza o investigație efectivă în cazul decesului persoanei, în scopul cu

rapiditate de a identifica persoana vinovată, totuși, faptul că, investigațiile au fost

petrecute în mod incomplet, nu poate fi imputabil nici uneia din părți. Or, în mod

automat plasează această parte în defavoare cu partea opusă. În pofida acestui fapt, de

mai multe ori s-a expus și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în diverse hotărâri

adoptate.

Astfel, în hotărârea Stoianova și Nedelcu vs România, Curtea a invocat că

carențele autorităților în sensul efectuării investigațiilor incomplete, nu sânt

imputabile părților și nu trebuie să-i pună într-o situație defavorabilă.

În practica sa relevantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menționat

că, ,, procurorul are obligația de a reflecta pretinse erori înainte de pronunțarea unei

hotărâri definitive, iar statul este cel care trebuie să-și asume erorile comise de

procuror și aceste erori nu trebuie reparate în detrimentul persoanei vizate în

procedura în cauză” (cauza Ștefan vs România).

În cauza Witney împotriva Regatului Unit, Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, a constatat că, ,,redeschiderea procedurii penale, nu reprezintă pentru

procuror o simplă posibilitate teoretică de a redeschide procedura penală, ci merge

vorba despre acțiunile concrete și nu despre rezultat”. Curtea a subliniat că,

procurorul în cauza respectivă, nu a demonstrat că reluarea urmăririi penale, are un

caracter excepțional.

Toate acțiunile procesuale, urmează să fie exercitate într-un termen rezonabil,

pentru a evita ,,ca o persoană inculpată să rămână prea mult în incertitudine cu privire

la soarta sa” (cauza Stogmuller împotriva Austriei, din 10 noiembrie 1969).

Analizând ordonanța procurorului ierarhic superior, prin care în privința lui

Bodolică Constantin, a fost reluată urmărirea penală, instanța a reținut că, procurorul

nu a relatat careva temeiuri plauzibile, care ar demonstra caracterul excepțional al

reluării urmăririi penale. Or, temeiul invocat privind investigațiile incomplete, este

imputabil în exclusivitate numai statului și nicidecum nu poate fi reparat pe seama

inculpatului.

În hotărârea Lari vs Moldova din 15 septembrie 2015, Curtea a relatat expres

că ,,obligația de a proteja dreptul la viață, în conformitate cu art. 2 din Convenție,

coroborată cu obligația generală a statului în temeiul art. 1 din Convenție de a

recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în

Convenție, impune în mod implicit că trebuie să existe o investigație oficială efectivă

atunci când persoanele au decedat în împrejurări suspecte”.

Astfel, din constatările Curții se desprinde că, responsabil pentru efectuarea

unei investigații efective este statul, și toată răspunderea pentru ineficiența acestei

obligații, tot îi revine statului. Iar scopul obligației sus menționate, este unul de

mijloace și nu de rezultat.

Autoritățile statului sunt obligate să întreprindă măsuri rezonabile și

disponibile, pentru asigurarea probelor cu privire la fapta comisă. Orice omisiune în

cadrul investigației care subminează capacitatea de a stabili cauza decesului, persoana

sau persoanele responsabile, riscă să iasă din acest standard (cauza Menson vs

Regatul Unit nr. 47916/99; Raikowska vs Polonia nr. 37393/02 din 27 noiembrie

2007).

În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, investigația

efectivă în cazul decesului unei persoane, este exclusiv obligația statului, și numai

statul suportă consecințele negative, în cazul efectuării unei investigații incomplete.

Consecințele negative ale investigației incomplete nu pot fi impuse pe seama

inculpatului, or, aceasta va fi în contradicție cu dispozițiile Constituției, legislației

procesuale în vigoare, precum și de prevederile Convenției.

Anume statul urmează să suporte consecințele greșelilor comise în cadrul unei

investigației penale, și aceste omisiuni nicidecum nu pot fi imputabile lui Bodolică

Constantin. Or, în mod automat îl pun pe ultimul într-o situație defavorabilă în cadrul

procesului penal. Mai mult că, odată fiind scos de sub urmărire penală și când

hotărârea respectivă a rămas definitivă de drept, persoana trebuie să fie în siguranță

că nu va fi urmărită penal pentru aceeași faptă. În caz contrar, drepturile prevăzute în

art. 6 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, își pierd efectul și devin iluzorii, ceea ce este inadmisibil din punct de

vedere al Convenției.

În acest sens, ordonanța de scoatere a inculpatului de sub urmărire penală și

clasarea procesului penal a fost anulată cu depășirea termenului de un an, în interiorul

căruia putea fi reluată urmărirea penală, din care motiv rezultă că, a rămas definitivă.

Din materialele cauzei nu denotă, că respectiva ordonanță a fost contestată de către

părți. Reieșind din cele expuse, a conchis asupra ilegalității ordonanței emise de către

Prim-adjunctul Procurorului General, Andrei Pântea, prin care a fost anulată

ordonanța emisă de către procurorul în Procuratura raionului Cahul, Gavrușenco T.,

privind scoatere lui Bodolică Constantin de sub urmărire penală și clasarea procesului

penal, cu dispunerea reluării urmăririi penale, pe respectiva cauza penală.

Odată cu constatarea ilegalității ordonanței de reluare a urmăririi penale, de

asemenea se constată și ilegalitatea ordonanței de punere sub învinuire a lui Bodolică

Constantin, emisă de către procurorul în Procuratura raionului Cantemir, Todos V. pe

19.11.2014, deoarece inculpatul a fost pus sub învinuire, cu depășirea termenului

prevăzut de legislație.

În conformitate cu art. 251 alin. (1), (2) și (3), Cod de procedură penală,

încălcarea prevederilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal

atrage nulitatea actului procedural numai în cazul în care s-a comis o încălcare a

normelor procesuale penale ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, că

încălcarea prevederilor legale referitoare la competența după materie sau după

calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea

ședinței de judecată, la participarea părților în cazurile obligatorii, la prezența

interpretului, traducătorului, dacă sânt obligatorii potrivit legii, atrage nulitatea

actului procedural și nulitatea prevăzută în alin.(2) nu se înlătură în nici un mod,

poate fi invocată în orice etapă a procesului de către părți, și se ia în considerare de

instanță, inclusiv din oficiu, dacă anularea actului procedural este necesară pentru

aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

Nulitatea unui act procedural poate atrage și nulitatea actelor procedurale

ulterioare, care se întemeiază pe actul nul ori depind de valabilitatea acestuia. Alin.

(2) art. 251 Cod de procedură penală, ține de nulitatea absolută a actelor procedurale.

Or, încălcările dispozițiilor legii arătate expres în acest alineat, au o importanță

deosebită în desfășurarea procesului penal, deoarece grav afectează actul de justiție,

precum și unele drepturi procesuale ale părților. Iar, potrivit alin. (2) art. 1 Cod de

procedură penală, procesul penal are ca scop protejarea persoanei, societății și statului

de infracțiuni, precum și protejarea persoanei și societății de faptele ilegale ale

persoanelor cu funcții de răspundere în activitatea lor legată de cercetarea

infracțiunilor presupuse sau săvârșite, astfel ca orice persoană care a săvârșit o

infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu

fie trasă la răspundere penală și condamnată.

Ce ține de aprecierea probelor în vederea probării vinovăției inculpatului

Bodolică Constantin, de săvârșirea infracțiunii incriminate, instanța nu urmează a se

se expune asupra acestora, în situația în care s-a constatat ca ilegală ordonanță Prim-

adjunctului Procurorului General, Andrei Pântea, privind reluarea urmăririi penale,

deoarece această ilegalitate atrage după sine și recunoașterea ca fiind ilegală

ordonanța de punere sub învinuire a lui Bodolică Constantin și toate acțiunile

procesuale efectuate ulterior.

În cazul în care ordonanțele menționate sunt lovite de nulitate, respectiv

probele accumulate, la fel, sunt lovite de nulitate, și urmează să fie lăsate fără

apreciere. Or, în cazul în care a fost constatată nulitatea absolută a ordonanțelor

menționate, probele acumulate nu pot fi interpretate în sensul probării vinovăției

inculpatului, că anume inculpatul a săvârșit fapta imputată. În prezența încălcărilor ce

duc la nulitatea absolută a ordonanței de punere sub învinuire a inculpatului Bodolică

Constantin, se atestă și ilegalitatea învinuirii acestuia de săvârșirea infracțiunii

imputate. Încălcările comise afectează grav drepturile procesuale ale inculpatului,

ceea ce nu este compatibil cu dreptul la un proces echitabil, consfințit în art. 6 al

Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

În prezența încălcărilor procesuale ce au avut ca consecință nulitatea absolută a

ordonanței de punere sub învinuire a inculpatului și respectiv a probelor acumulate

ulterior, nu poate fi constatat că fapta a fost săvârșită de inculpat cu punerea la baza

acestei concluzii a unor probe nule.

O astfel de abordare a cazului, cu constatarea că fapta a fost săvârșită de

inculpat, cu punerea la baza acestei concluzii a unor probe nule, duce la încălcarea

art. 21 din Constituția R. Moldova, care stipulează că, orice persoană acuzată de un

delict este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal,

în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile

necesare apărării sale.

Alegațiile procurorului privind obligația instanței de judecată de a constata

dacă fapta a fost săvârșită de inculpat și dacă sunt elementele constitutive ale

infracțiunii în acțiunile acestuia, și să dea o apreciere probelor administrate, sunt

lipsite de suport juridic, deoarece probele prezentate de către acuzator, care au fost

cercetate atât în prima instanța, cât și în instanța de apel, nu pot fi apreciate în sensul

demonstrării vinovăției lui Bodolică Constantin.

În speță sunt prezente circumstanțe care exclud posibilitatea atragerii

inculpatului la răspundere penală, în temeiul art. 391 alin. (1), pct. 6) Cod de

procedură penală, din care motiv urmează a fi încetat procesul penal în privința

acestuia.

Prima instanță, just a respins cerința procurorului, privind încasarea de la

inculpat a cheltuielilor de judecată, suportate pentru efectuarea expertizei autotehnice

a tractorului,,T – 25”, deoarece această expertiză a fost dispusă de către organul de

urmărire penală pentru acumularea probelor în procesul penal respectiv. Aceste

cheltuieli nu pot fi recuperate din contul inculpatului.

Acțiunile date țin de activitatea organului de urmărire penală, sarcina căruia

este depistarea circumstanțelor care dovedesc comiterea infracțiunii și identificarea

făptuitorului sau pentru înaintarea învinuirii făptuitorului. Trecerea în contul statului

a cheltuielilor în procesul penal se întemeiază de necesitatea desfășurării procesului

penal din oficiu, pentru ca nici un infractor să nu rămână nepedepsit.

Normele legislației procesual penale la momentul efectuării expertizelor

judiciare, în mod expres stipulau că, plata expertizelor judiciare se face din contul

mijloacelor bugetului de stat.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea parțială a deciziei menționate, cu

dispunerea rejudecării cauzei, de cătere aceiași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Recurentul a indicat că ordonanța de reluare a urmăririi penale din 23.06.2014,

adoptată de adjunctul Procurorului General, este una întemeiată și legală, întrucât prin

s-a stabilit ca viciu fundamental încălcarea esențială a drepturilor și libertăților

garantate de art. 2 CEDO, dreptul la viață a persoanei, prin care statul are obligația de

a realiza o investigație eficientă, atunci când o persoană este decedată.

Instanțele neîntemeiat s-au bazat în partea motivată a hotărârilor pe prevederile

hotărârii Curții Constituționale nr.12 din 14.05.2015. Potrivit art. 26 din legea cu

privire la Curtea Constituționlă din 13.12.1994, hotărârile Curții produc efecte numai

pentru viitor, deci nu au efect retroactiv.

Instanțele nu au soluționt cauza conform art. 385 alin. (1) Cod de procedură

penală, astfel nu au constatat dacă a avut loc fapta, dacă fapta a fost comisă de

inculpat, dacă sunt elementele infracțiunii, dar doar au descris probele administrate

fără o analiză.

În dispozitivele hotărârilor judecătorești lipsește mențiunea referitor la

legalitatea ordonanței de reluare a urmăririi penale din 23.06.2014 și a ordonanței de

punere sub învinuire din 19.11.2014.

Luând în considerație legalitatea ordonanței de reluare a urmăririi penale, prin

probele administrate și cercetate în ședința de judecată, a fost dovedită vinovăția

inculpatului.

În speță, s-a constatat încălcarea art. 3 din Convenție, și reieșind din practică, la

judecarea cauzelor penale referitoare la încălcarea drepturilor fundamentale – la caz,

dreptul la viață, instanțele naționale urmând să cerceteze dosarele inclusiv sub

aspectele enunțate și să adopte soluții, prin care să fie respectate cu diligență

drepturile atât ale persoanelor învinuite, cât și a părților vătămate.

Partea descriptivă a deciziei instanței de apel nu corespunde cerințelor art. 394

Cod de procedură penală.

Inculpații nu au fost achitați de învinuirea înaintată prin rechizitoriu, însă a

fost constatat faptul existenței unor acțiuni procesuale comise cu abateri de către

organul de urmărire penală, aceste acțiuni nefiind contestate de persoanele

cointeresate, ceea ce a dus la adoptarea de către instanța de judecată a unei hotărâri

de încetare a procesului penal.

Ordonanța adjunctului procurorului r-nului Cahul, Tabureanu A., din

22.08.2015, privind reluarea urmăririi penale, și nici ordonanțele de punere sub

învinuire a lui Stanila C. și Vancea D. din 28.09.2015 nu au fost contestate de către

partea apărării și învinuiți. Dar, și referința la rechizitoriu din 09.10.2015 din partea

apărării și învinuiți, lipsește la dosar.

Instanța de apel urma să facă o analiză și a cererii de recurs ordinar al

procurorului.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel,

hotărârea atacată nu cuprinde motivle pe care se întemeiaza soluția și instanța a admis

o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanța de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens. Potrivit art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroare gravă de fapt constituie

stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul este fondat în drept pe temeiul din art.

427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, cum ar fi că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde

motivle pe care se întemeiaza soluția și instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței (pct. 8 din decizie).

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederii enunțate, nu este specificat, în

raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii contestate, asupra

căror motive concrete din apelul declarat nu s-ar fi pronunțat instanța de apel și care

ar fi esența erorilor concrete de drept, și a circumstanțelor că instanța ar fi admis o

eroare gravă de fapt, raportată la exigențele art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală,

care ar fi afectat soluția instanței. (pct. 8. din decizie).

Mai mult, în recursul de pe rol lipsește cu desăvârșire și critica soluției

instanței de apel bazată pe prevederile art. 63 Cod de procedură penală.

Circumstanțele enunțate denotă că recursul declarat nu întrunește condițiile de

conținut în partea vizată, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din

oficiu recursul ordinar al procurorului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar

justifica și să se expună, apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept clar definite (pct. 8. din decizie), se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii contestate, inclusiv

cele reproduse în pct.7. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanța de

a constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea înaintată

inculpatului și încetarea procesului penal pe motiv că există circumstanțe prevăzute

de lege care exclud tragerea inculpatului la răspundere penală, în strictă conformitate

cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, ținând

cont de prevederile art. 7 alin. (1) Cod penal, art. 391 alin. (1) pct. 6), 394 alin. (4)

Cod de procedură penală, conform căror nimeni nu poate fi supus de două ori

urmăririi penale și pedepsei penale pentru una și aceeași faptă, hotărârea de încetare a

procesului penal se adoptă dacă există alte circumstanțe care exclud tragerea la

răspundere penală, partea descriptivă a sentinței de încetare a procesului penal trebuie

să conțină descrierea și motivarea temeiurilor pentru încetarea procesului penal.

Alegația recurentului că potrivit art. 26 al Legii cu privire la Curtea

Constituțională, hotărârile instanței produc efecte numai pentru viitor nu are

relevanță, deoarece redeschiderea unui proces penal irevocabil și reluarea urmăririi

penale pentru alte motive decât cele invocate în art. 22 alin. (2) și 287 alin. (4) Cod

de procedură penală contravin cerinților stipulate în art. 4 al Protocolului nr. 7

CEDO, că redeschiderea procesului penal poate avea loc doar dacă fapte noi ori

recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de

natură să afecteze hotărîrea pronunțată, acestea fiind obligatorii pentru organele de

drept naționale din data ratificării de către R.Moldova a Convenției, adică de la 12

septembrie 1997.

Totodată, potrivit ordonanței Prim-adjunctului Procurorului General, Andrei

Pîntea, din 23.06.2014, reluarea urmării penale în speță a fost dispusă în temeiurile

prescrise în art. 287 alin. (1) Cod de procedură penală, adică altele decât cele

prevăzute în art. 4 al Protocolului nr. 7 CEDO, deci neîntemeiat.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit deja obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct.

încetarea procesului penal, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei

pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița c.

Moldovei).

Pe lângă aceasta, în recursul vizat, recurentul critică hotărârea instanței de apel

în raport cu o altă cauză penală, invocând că: „Inculpații nu au fost achitați …,

aceste acțiuni nefiind contestate de persoanele cointeresate..., ordonanța adjunctului

procurorului r-nului Cahul, Tabureanu A., din 22.08.2015, privind reluarea

urmăririi penale, și nici ordonanțele de punere sub învinuire a lui Stanila C. și

Vancea D. din 28.09.2015 nu au fost contestate de către partea apărării și învinuiți.

Dar, și referința la rechizitoriu din 09.10.2015 din partea apărării și învinuiți,

lipsește la dosar..., Instanța de apel urma să facă o analiză și a cererii de recurs

ordinar al”, adică argumentele indicate în recursul declarat care nu au relevanță

pentru cauza de pe rol (pct. 8. din decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent, că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârea

contestată conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că recursul

ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, acesta urmează

a fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul-șef al Procuraturii

de circumscripție Cahul, Dumitru Calendari, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Cahul din 15 noiembrie 2018, în privința inculpatului Bodolică

Constantin Tudor, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 27 martie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun