1ra-497/19 — art.264 alin.1 CP

1ra-497/19 — art.264 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-497/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

27 februarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de avocatul Angela Babără în numele părții

civile Cojuhari Vasile, împotriva sentinței Judecătoriei Ialoveni din 16 decembrie

2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 14 noiembrie 2018,

în privința inculpatului

Negru Pavel.

Termenul de examinare

instanța de fond: 01.10.2013 – 16.12.2013,

instanța de apel: 01.11.2017 – 17.01.2018,

instanța de recurs: 15.03.2018 – 22.05.2018,

instanța de apel: 06.07.2018 – 14.11.2018,

instanța de recurs: 25.01.2019 – 27.02.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Negru Pavel

a fost condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, la amendă în mărime de 150

unități convenționale, ce constituie 3000 lei.

iulie 2013, orele 19:00, deplasându-se pe traseul Rezeni-Cărbuna, la volanul

automobilului „Mercedes E 220”, nr/î CNY xx, cu o viteză de aproximativ 70 km/h,

având în calitate de pasageri pe Țurcan Cristina, Pleșca Tatiana, Pleșca Ion și

Capbătut Victoria, în apropiere de intrarea în s. Cărbuna, r-nul Ialoveni, nu a ținut

cont de prevederile pct.45 subpunct.1) lit.a), b), și pct.2 din Regulamentul circulației

rutiere, care prevăd că „șoferul trebuie să conducă vehicolul în conformitate cu limita

1

de viteză stabilită ținând permanent seama de stare psihofiziologică ce influențează

atenția și recația, dexteritatea în conducere care iar pemite să prevadă situațiile

periculoase, iar în cazul în care limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate

de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chear să oprească pentru a nu pune în

pericol siguranța traficului, condiții care au fost ignorate de acesta, care la intrarea în

curbă, a pierdut controlul asupra volanului automobilului, tamponându-se într-o

fântână situată pe marginea traseului. Ca consecință a impactului produs pasagerelor

Pleșca Tatiana și Țurcanu Cristina, conform rapoartelor de expertiză medico-legală

nr.1901/D și 1868/D din 21.08.2013, le-au fost cauzate vătămări corporale medii.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina integral și s-a căit sincer de

cele comise.

În baza probelor administrate, instanța a concluzionat că vina inculpatului a

fost dovedită pe deplin și a încadrat acțiunile lui în baza art. 264 alin. (1) Cod penal,

ca încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere sau de exploatare a

mijloacelor de transport de către persoana care conduce minlocul de transport,

încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare medie a integrității corporale sau a

sănătății.

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța a ținut cont de prevederile art. 7,

61, 75, 76, 77, 78 Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, din motivul acesteia,

de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei, care atenuează răspunderea,

ca cința sinceră, recunoașterea vinei, caracteristica pozitivă la locul de trai, că anterior

nu a fost judecat, de lipsa circumstanțelor ce agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale acestuia, concluzionând că urmează a-i fi aplicată o pedeapsă sub formă

de amendă.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri în latura civilă,

prin care să se încaseze de la inculpat în beneficiul lui Cojuhari V. prejudiciul

material în sumă de 4500 euro, moral în mărime de 50.000 lei și 10.000 lei cu titlu de

cheltuieli pentru asistență juridică.

Apelanții au invocat că Cojuhari V. a încheiat un contract de locațiune cu

Pleșca I., la 27 iunie 2013, obiectul fiind mijlocul de transport „Mercedes E 220”, nr/î

CNY xx. La 02.07.2013 a fost telefonat de Pleșca I. și anunțat că automobilul dat în

locațiune a fost deteriorat în urma accidentului rutier și nu mai putea fi reparat.

Astfel, a solicitat să fie recunoscut în calitate de parte civilă, deoarece în urma

accidentului rutier, ca urmare a deteritorării mijlocului de transport, i s-a cauzat un

prejudiciu de 4500 euro.

Prin ordonanța organului de urmărire penală din 15.07.2013 a fost recunoscut

în calitate de parte civilă.

La 16.07.2013, de către Centrul de Expertize Independente a fost întocmit actul

de examinare și stabilire a defecțiunilor tehnice a mijlocului de transport, iar la

18.07.2013, a fost întocmit Raportul de examinare tehnico științific nr.533, prin care

s-a concluzionat că restaurarea automobilului „Mercedes E 220”, nr/î CNY xx,

deteriorat în urma accidentului rutier, este economic nerezonabil.

2

Examinarea cauzei în prima instanță a avut loc conform procedurii

simplificate, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, dar Cojuhari

V. nu a fost citat, prin ce i s-a încălcat flagrant drepturile, inclusiv cel al despgubirii și

a procesului echitabil.

Abia la 13.09.2017, a aflat despre sentința de condamnare a lui Negru P., iar

făcând cunoștință cu sentința a observat că instanța nu s-a expus asupra laturii civile,

desi, potrivit prevederilor legale, trebuia.

2018, apelul a fost repus în termen și a fost admis, casată sentința și pronunțată o

nouă hotărâre.

Negru Pavel a fost condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal la amendă în

mărime de 150 unități convenționale, ce constituie 3000 lei.

Acțiunea civilă înaintată de partea civilă Cojuhari Vasile a fost admisă în

principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se expună instanța în

ordinea procedurii civile.

Instanța de apel a constatat că la 02 iulie 2013, orele 19:00, inculpatul Negru

Pavel, deplasându-se pe traseul Rezeni-Cărbuna, la volanul automobilului „Mercedes

E 220”, nr/î CNY xx, cu o viteză de aproximativ 70 km/h, având în calitate de

pasageri pe Țurcan Cristina, Pleșca Tatiana, Pleșca Ion și Capbătut Victoria, în

apropiere de intrarea în s.Cărbuna, r-nul Ialoveni, nu a ținut cont de prevederile

pct.45 subpunct.(1) lit.a), b), și alin.(2) din Regulamentul circulației rutiere, care

prevăd că „șoferul trebuie să conducă vehicolul în conformitate cu limita de viteză

stabilită ținând permanent seama de stare psihofiziologică ce influențează atenția și

recația, dexteritatea în conducere care iar pemite să prevadă situațiile periculoase, iar

în cazul în care limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător,

el trebuie să reducă viteza sau chear să oprească pentru a nu pune în pericol siguranța

traficului, condiții care au fost ignorate de acesta, care la intrarea în curbă, a pierdut

controlul asupra volanului automobilului, tamponându-se într-o fântână situată pe

marginea traseului. Ca consecință a impactului produs, pasagerelor Pleșca Tatiana și

Țurcanu Cristina, conform rapoartelor de expertiză medico-legală nr.1901/D și

1868/D din 21.08.2013, le-au fost cauzate vătămări corporale medii.

Instanța a reținut că potrivit art. 402 Cod de procedură penală, termenul de

declarare a apelului este de 15 zile de la data pronunțării sentinței integrale. Conform

art. 403 alin. (1) Cod de procedură penală, apelul declarat după expirarea termenului

prevăzut de lege, este considerat ca fiind făcut în termen, dacă întârzierea a fost

determinată de motive întemeiate, iar apelul a fost declarat în cel mult 15 zile de la

începerea executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale.

Astfel, apelul declarat de către partea civilă Cojuhari V. urmează a fi repus în

termen, întrucât au fost elucidate motive întemeiate, și anume: sentința a fost

pronunțată în lipsa lui, care nu a fost înștiințat despre desfășurarea procesului penal și

a făcut cunoștință cu aceasta la 13.09.2017, conform înscrisului de pe coperta

dosarului penal, de către avocata Babără A. în interesele lui Cojuhari V..

Instanța a examinat cauza conform prevederilor art. 3641 Cod de procedură

penală, dar în partea constatoare a hotărârii a menționat că inculpatul este învinuit

3

că…, fără a constata starea de fapt pentru care l-a condamnat, eroare ce urmează a fi

corectată.

Prin ordonanța din 18.07.2013, Cojuhari V. a fost recunoscut în calitate de

parte civilă, cu prejudiciul pretins cauzat în sumă de 4500 euro.

Totodată, partea civilă Cojuhari V., în carul cererii de apel, a înaintat către

inculpat pretenții de despăgubiri, care urmau a fi întruchipate într-o acțiune civilă,

prin care să se solicite încasarea sumei de 4500 euro cu titlu de prejudiciul material,

pentru deteriorarea automobilului ”Mercedes Benz E 220”, de 50.000 lei ca

prejudiciul moral, cât și a sumei de 10.000 lei cheltuieli pentru asistență juridică.

Odată ce, pretențiile părții civile nu se dețin într-un act separat, cu indicarea

motivelor de fapt, de drept și a probelor întru susținerea pretențiilor înaintate,

acțiunea civilă necesită a fi admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului

despăgubirilor să se expună o instanță civilă.

acestei decizii și menținerea sentințe instanței de fond.

Recurentul a invocat că inculpatul a fost condamnat prin sentința Judecătoriei

Ialoveni la 16.12.2013 în baza art. 264 alin.(1) Cod penal, la amendă în mărime de

150 unități convenționale.

Prin ordonanța procurorului în Procuratura Ialoveni, Dermenjîi V., a fost

dispusă încetarea urmăriri penale și tragerea la răspundere contravențională a lui

Negru P., la fel fiindu-i aplicată amendă în mărime de 150 unități convenționale.

Deci, inculpatul pentru aceiași faptă a fost sancționat de două ori. Amenda prin

sentință a fost achitată, fiind anexat la materialele cauzei bonul de plată.

La 27.09.2013, adică peste 3 ani 9 luni și 10 zile partea civilă Cojuhari V.,

reprezentat de avocata Babără A., a declarat apel, solicitând casarea sentinței în latura

civilă.

Instanța de apel, a repus în termen apelul, a casat sentința și a pronunțat o nouă

hotărâre, impunând inculpatul la achitarea amenzii deja a treia oară, fără să existe o

cerință de repunere în termen a apelului, nu au fost prezentate probe care ar dovedi

imposibilitatea îndeplinirii actului procedural în termen, iar conform art. 403, 404

Cod de procedură penală, apelul putea fi declarat maxim în termen de 15 zile din

momentul începerii executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale.

Partea civilă nu a înaintat o acțiune civilă, conform cerințelor art. 219 Cod de

procedură penală și 166-167 Cod de procedură civilă.

Cojuhari V. și reprezentantul acestuia, conform titlului III și art. 401 Cod de

procedură penală, nu sunt părți în ceea ce priveșete latura penală, și respectiv nu erau

în drept să conteste sentința în această parte.

Astfel, inculpatului i-a fost încălcat dreptul de a nu fi urmărit sau pedepsit de

două ori pentru aceiași faptă.

mai 2018, recursul a fost admis, casată total decizia contestată și dispusă rejudecarea

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Instanța de recurs a reținut că Cojuhari V., în cadrul urmăririi penale a fost

recunoscut în calitate de parte civilă, la materialele cauzei se găsește cererea depusă

de acesta prin care a solicitat eliberarea unor acte din cauza penală, pentru a-și apăra

4

interesele în cauza civilă, fiind indicat totodată că el a și primit copia actelor solicitate

(f.d.39, 52).

Declarând apelul peste 3 ani și 9 luni, Cojuhari V. nu a adus niciun argument

referitor la faptul că nu și-a realizat dreptul la depunerea unei acțiuni civile.

De asemenea, instanța de apel, dispunând repunerea în termen a apelului și

admiterea acestuia cu casarea totală a sentinței primei instanțe, nu s-a expus asupra

faptului dacă Cojuhari V. face parte din categoria persoanelor care pot declara apel,

potrivit art. 401 alin. (1) Cod de procedură penală.

La fel, instanța de apel nu a verificat dacă a expirat termenul de prescripție

prevăzut la art. 60 Cod penal și nu a ținut că inculpatul a achitat amenda aplicată prin

sentința devenită definitivă și irevocabilă - situație de fapt, care urma să fie apreciată

prin prisma drepturilor fundamentale ale omului și să se decidă dacă pretinsele

încălcări ale drepturilor lui Cojuhari V. ce țin de încasarea despăgubirilor, pot avea un

caracter prioritar și ar permite încălcarea altor drepturi prevăzute de Constituția R.

Moldova, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și legislația națională.

Deci, este pripită concluzia instanței de apel privind repunerea în termen a

apelului și admiterea acestuia, fără să fi expus mai întâi asupra faptului dacă Cojuhari

V. cade sub incidența prevederilor art. 401 Cod de procedură penală.

În atare situație, fiind lipsite de temei orice afirmații despre limitarea

drepturilor lui Cojuhari V., care de fapt, prin învinuire și rechizitoriu, este recunoscut

în calitate de martor și conform art. 401 alin. (1) pct.5) Cod de procedură penală,

poate declara apel doar în ce privește cheltuielile judiciare cuvenite acestuia.

noiembrie 2018, apelul a fost respins, ca depus peste termen.

Instanța de apel a statutat că potrivit art. 401 alin.(1) pct. 4) Codu de procedură

penală, pot declara apel partea civilă și partea civilmente responsabilă, în ce privește

latura civilă.

Prin ordonanța procurorului din 16.07.2013, Cojuhari V. a fost recunoscut în

calitate de parte civilă. Ordonanța respectivă nu a fost contestată. Astfel, ultimul este

în drept să depună apel.

Conform art. 402 alin. (1) Codul de procedură penală, termenul de apel este de

15 zile de la data pronunțării sentinței integrale.

La calcularea termenului de apel determinant este constatarea momentului de

la care începe să curgă acesta. Termenul începe să curgă din ziua următoare în care

sentința a fost pronunțată. Față de cele ce preced, urmează a fi remarcat că Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Sutter vs. Elveția, a considerat că exigența

de publicitate a deciziilor nu trebuie neapărat să ia forma unei lecturi în voce a

hotărârii în cazul când hotărârea este publicată, înmânată sau expediată părților. De la

data pronunțării hotărârii începe a curge termenul de exercitare a căii de atac. Același

fapt este prevăzut și de legislația autohtonă.

Or, apelul declarat de către partea civilă Cojuhari Vasile împotriva sentinței,

este depus în afara termenului legal, reieșind din probele anexate la materialele

dosarului.

Astfel, sentința a fost pronunțată la 16 decembrie 2013.

5

În cadrul urmăririi penale, Cojuhari V. a fost recunoscut în calitate de parte

civilă pe cauza penală, iar la materialele cauzei se găsește cererea depusă de acesta

prin care a solicitat eliberarea unor acte din cauza penală, pentru a-și apăra interesele

în cauza civilă. Deci, dânsul cunoștea despre existența cauzei penale în care era

recunoscut în calitate de parte civilă.

Mai mult, partea civilă a fost citată pentru ședință în prima instanță care a avut

loc la 12.12.2013, fapt probat prin avizul de recepție (vol.I, f.d.106). Deci, apelantul

știa despre data ședinței de judecată.

Totodată, faptul emiterii sentinței la data de 16.12.2013 a fost făcut public prin

publicarea sentinței pe site-ul instanței de judecată.

Deci, apelantul, în mod normal, trebuia să cunoască data emiterii sentinței și

putea să cunoască această dată prin exprimarea unei simple diligențe (diligență care

se putea exprima prin vizualizarea site-ului, prin solicitarea informației de la instanță

etc.). Lipsa unei simple și ordinare diligențe, diligență care nu necesită cunoștințe sau

aptitudini speciale, este imputabilă apelantului și nu este una justificată.

De asemenea, perioada de peste 3 ani și 9 luni de depunere a apelului este una

nejustificată, existând probabilitatea omiterii și termenului de prescripție pentru

încasarea prejudiciului.

Conform art. 403 alin. (1) și (2) Codu de procedură penală, apelul declarat

după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen

dacă instanța de apel constată că întîrzierea a fost determinată de motive întemeiate,

iar apelul a fost declarat în cel mult 15 zile de la începerea executării pedepsei sau

încasării despăgubirilor materiale. Până la soluționarea repunerii în termen, instanța

de apel poate suspenda executarea hotărârii.

Potrivit art. 404 alin. (1)-(3) Codu de procedură penală, participantul la proces

care a lipsit atât la judecarea, cât și la pronunțarea sentinței și nu a fost informat

despre adoptarea sentinței poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu de 15

zile de la data începerii executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale.

Apelul declarat peste termen nu suspendă executarea sentinței

La caz, a fost omis termenul de 15 zile din momentul începerii executării

sentinței. Mai mult, la data examinării cauzei sentința a fost executată.

La declararea apelului peste un termen de mai mult de 3 ani și 9 luni, Cojuhari

V. nu a adus niciun argument referitor la faptul că nu și-a realizat dreptul la

depunerea unei acțiuni civile. Motiv din care sunt lipsite de temei și orice afirmații

despre limitarea drepturilor lui.

Cojuhari V., solicitând casarea deciziei instanței de apel și a sentinței instanței de

fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie recunoscut vinovat

în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea pedepsei sub formă de amendă în

mărime de 150 unități convenționale, fiind dispusă încasarea de la inculpat în

beneficiului lui Cojuhari V. a prejudiciului material în sumă de 4500 euro.

Recurenta a indicat că instanța de apel eronat a constatat că partea civilă

Cojuhari V., a fost citată pentru sedință în prima instanță la 12.12.2013, fapt

confirmat prin avizul de recepție. Or, avizul de recepție dovedește citarea

inculpatului, lipsind careva aviz de recepție cu privire la citarea părții civile.

6

Partea civilă nu a fost informată, nu știa despre terminarea urmăririi penale, nu

i s-a prezentat nici materialele de urmărire penală, nu cunoștea nici despre data

ședinței de judecată, respectiv nu putea prespune emiterea, publicarea pe site-ul

instanței de judecată a vreunei sentințe la data de 16.12.2013.

Din cauza necitării părții civile Cojuhari V. în instanța de judecată, ultimului i-

a fost încălcate drepturile prevăzute de CEDO.

În instanța de apel, a fost solicitată și invocată necesitatea și legalitatea

repunerii în termen a apelului. Or, partea civilă nici în ziua de azi nu a început

încasarea despăgubirilor.

Prin faptul că partea civilă nu a fost citată, înștiințată în vreun fel, nu i s-a

oferit posibilitatea să solicite despăgubiri în fața primei instanțe.

Conform art. 403 Cod de procedură penală, repunerea în termen a apelului

reprezintă mijlocul procesual prin care titularul dreptului de apel, care nu a putut

declara apel din cauze independente de voința lui, este repus în dreptul din care

fusese decăzut după expirarea termenului de apel.

Astfel, instanța de apel întemeiat și legal urma să repună în termen apelul

declarat.

Prima instanță nu s-a expus în hotărâre referitor la încasarea sau respingerea

încasării prejudiciului material în sumă de 4500 euro, cauzat de către inculpatul

Negru P. părții civile Cojuhari V., conform art. 387 Cod de procedură penală.

În drept, recursul este întemeiat în baza art. 427 alin. (1) pct. 5), 6), 15) Cod de

procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de această

instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

Sub acest aspect și în raport cu argumentele invocate în recursul ordinar (pct. 8.

din decizie), se reține că potrivit circumstanțelor reproduse în pct. 7. din prezenta

decizie, instanța de apel legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele de

fapt și de drept privind tardivitatea apelului declarat de partea civilă Cojuhari V., în

strictă conformitate cu dispozițiile legii.

Astfel, potrivit art. 338 alin. (1) Cod de procedură penală, partea dispozitivă a

hotărîrii motivate se pronunță în ședință publică. Conform art. 402 alin. (1) Cod de

procedură penală, termenul de apel este de 15 zile de la data pronunțării sentinței

integrale. În corespundere cu art. 231 alin. (3), (5) Cod de procedură penală la

calcularea termenelor pe zile nu se ia în calcul ziua de la care începe să curgă

termenul, nici ziua în care acesta se împlinește. Dacă ultima zi a unui termen cade

într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.

7

Conform jurisprudenței CtEDO, exigența de publicitate a deciziilor nu trebuie

neapărat să ia forma unei lecturi în voce a hotărârii în cazul când hotărârea este

publicată, înmânată sau expediată părților. De la data pronunțării hotărârii începe a

curge termenul de exercitare a căii de atac. Același fapt este prevăzut și de legislația

autohtonă (Hotărârea în cauza Sutter vs. Elveția).

Deci, termenul de exercitare a căii de atac începe a curge de la data pronunțării

hotărârii (Recomandarea Curții Supreme de Justiție, nr. 37, cu privire la pronunțarea hotărârilor

judecătorești în procesul penal).

Or, potrivit procesului-verbal al ședinței de judecată, sentința a fost pronunțată

integral la 16 decembrie 2013 (v. 1, f.d. 121).

Prin urmare, termenul de declarare a apelului a expirat la sfârșitul zilei de 02

ianuarie 2014.

Însă, potrivit parafei cancelariei Judecătoriei Ialoveni, apelul a fost înregistrat

la 26.09.2017, cu numărul de 3-1557/16, adică peste termenul prevăzut de lege (v. 1,

f.d. 129, pct. 3 din decizie).

Alte informații cu privire la data depunerii apelului respectiv în instanța de

fond și de apel nu există nici în dosar și nici în apelul nominalizat.

Totodată, art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală prescrie expres că, în cazul

în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen,

nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului

efectuat peste termen.

Rezultă că, termenul de apel este un termen legal și imperativ, astfel încât

nerespectarea lui atrage decăderea din exercițiul dreptului de a declara apel și

nulitatea oricărei cereri de apel înaintate după expirarea acestui termen (Hotărârea

Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 „Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de

apel”, pct. 6.).

Pe lângă aceasta, conform art. 403 alin. (1) și (2) Cod de procedură penală,

apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind

făcut în termen dacă instanța de apel constată că întîrzierea a fost determinată de

motive întemeiate, iar apelul a fost declarat în cel mult 15 zile de la începerea

executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale. Potrivit art. 404 alin. (1)-

(3) Cod de procedură penală participantul la proces care a lipsit atât la judecarea, cât

și la pronunțarea sentinței și nu a fost informat despre adoptarea sentinței, poate

declara apel și peste termen, dar nu mai târziu de 15 zile de la data începerii

executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale.

Conform jurisprudenței naționale, repunerea în termen a apelului reprezintă

mijlocul procesual prin care titularul dreptului de apel, care nu a putut declara apel

din cauze independente de voința lui, este repus în dreptul din care fusese decăzut

după expirarea termenului de apel. Repunerea în termen se operează doar avînd

prezente două condiții cumulative: întârzierea a fost determinată de motive

întemeiate: calamitate naturală, accident, boală ș.a., pe care apreciindu-le, instanța de

apel va constata dacă situația invocată de apelant constituie în mod efectiv o cauză de

împiedicare a declarării apelului; apelul a fost declarat în cel mult 15 zile de la

începerea executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale. Prin începerea

executării pedepsei se înțelege prima zi de intentare a procedurii de executare a

8

pedepsei nonprivative de libertate. Admiterea repunerii în termen produce efectul

apelului declarat în termen. În caz contrar, apelul va fi respins. Repunerea în termen

este o prerogativă a instanței de apel, care urmează să se pronunțe cu motivația

respectivă în textul deciziei (Hotărârea Plenului CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu privire la

practica judecării cauzelor penale în ordine de apel, pct. 7. - 8.).

În această consecutivitate se atestă că, la data declarării apelului, sentința era

executată integral, iar apelantul nu a invocat și dovedit împrejurări că întârzierea a

fost determinată de motive întemeiate: calamitate naturală, accident, boală ș.a. (pct. 3.,

7., 8. din decizie)

Argumentul recurentului că partea civilă nici în ziua de azi nu a început

încasarea despăgubirilor nu are relevanță, deoarece prin sentință nici nu s-a dispus și

încasarea unor pagube, iar prescripțiile din art. 403 alin. (1), (2), 404 alin. (1)-(3) Cod

de procedură penală condiționează declararea apelului în cel mult 15 zile de la

începerea executării pedepsei sau încasării despăgubirilor materiale, deci fiind

suficientă constatarea tardivității apelului doar în raport cu una din aceste două clauze

(pct. 2., 8. din decizie).

În același timp, soluția de respingere a apelului ca depus peste termen nu

implica o verificare a sentinței atacate, inclusiv privind pretinsa necitare legală a

părții civile în procedura prevăzută de art. 364/1 Cod de procedură penală și

nesoluționarea chestiunii cu privire la despăgubiri, întrucât instanța de apel nu putea

proceda la o verificare de fapt și de drept a acesteia decât în cadrul unui apel exercitat

în mod legal.

Pe lângă aceasta, potrivit art. 420 alin. (4) Cod de procedură penală, nu poate fi

atacată cu recurs sentința în privința căreia partea civilă nu a folosit calea apelului.

Rezultă că recursul ordinar nu are niciun suport legal în aspectul celorlalte

motive de fapt și de drept invocate, deoarece apelul tardiv echivalează cu nefolosirea

acestei căi de atac (pct. 3., 7., 8. din decizie).

La fel, este de menționat că solicitarea recurentului despre casarea deciziei

instanței de apel și a sentinței instanței de fond, cu pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care inculpatul să fie recunoscut vinovat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, cu

aplicarea pedepsei sub formă de amendă în mărime de 150 unități convenționale,

fiind dispusă încasarea de la inculpat în beneficiului lui Cojuhari V. a prejudiciului

material în sumă de 4500 euro, contravine și prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit.

c) Cod de procedură penală (pct. 8. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că decizia atacată

conține motive legale pe care se întemeiază soluția, fiind conformă și indicațiilor din

decizia Colegiului penal al Curții supreme de Justiție din 22 mai 2018 (pct. 6. din

decizie, art. 436 alin. (2) CPP), și că recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs va

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol, în raport cu motivele invocate, este

vădit neîntemeiat, el urmează a fi declarat inadmisibil.

9

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocata Angela Babără în

numele părții civile Cojuhari Vasile, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 14 noiembrie 2018, în privința inculpatului Negru Pavel Mihail, pe

motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 27 martie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

10