1ra-378/2019 — art. 190 alin. 4 CP

1ra-378/2019 — art. 190 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-378/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 februarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Sergiu Brigai, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 30 iulie 2018 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24 octombrie 2018, în

privința inculpatului

Roilean Nicolae XXXXX, născut la

XX XXXXXX XXXX, originar și locuitor al XXXXXX,

XXXXXX, XXXXXX, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 13.06.2018 – 30.07.2018,

instanța de apel: 24.08.2018 – 24.10.2018,

instanța de recurs: 26.12.2018 – 06.02.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Roilean Nicolae a fost

condamnat în baza art. 190 alin. (4) Cod penal, la 5 ani închisoare, cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții legate de gestionarea mijloacelor bănești pe un termen de 5

ani.

1

În baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei i-a fost suspendată condiționat,

pe o perioadă de probațiune de 5 ani.

De la inculpat s-au încasat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în mărime

de a câte 38.636 lei.

cu scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de

încredere, sub pretextul înregistrării unei întreprinderi în domeniul transportării

mărfurilor pe numele lui Dimitriu V. în or. Praga, Republica Cehia, și punerii banilor

în contul firmei nou create, a cerut de la ultimul bani în sumă de 8000 euro care,

conform cursului valutar de schimb al BNM la zi (1 euro/17,62 lei), constituia suma

de 140.960 lei.

În vederea realizării intenției sale infracționale, Roilean N. l-a asigurat și l-a

convins pe Dimitriu V. că suma de bani cerută, urmează a fi transmisă prin

intermediul șoferului de rută Chișinău-Praga, Mirciu I., care se afla în mun. Chișinău,

bd. Dacia 44, fapt ce și a fost realizat la data de 03 octombrie 2013, aproximativ ora

08.00. Ulterior, Mirciu I., fiind ajuns în Republica Cehia, or. Praga, i-a transmis lui

Roilean N. suma de 8000 euro, primiți de la Dimitriu V., pe care Roilean N. i-a

însușit, după care, până la momentul extrădării, eschivându-se de la executarea

angajamentului asumat și restituirea banilor proprietarului. În rezultatul acțiunilor lui

Roilean N., părții vătămate Dimitriu V. i-au fost cauzate daune materiale, în sumă

totală de 140.960 lei care, conform hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr. 951

din 20.12.2012, constituia 36,61 salarii medii lunare pe economie, iar potrivit art. 126

alin. (1) Cod penal, constituie daune în proporții mari.

Instanța a reținut că inculpatul, prin cerere scrisă, a recunoscut în totalitate

faptele indicate în rechizitoriu și probele administrate, solicitând examinarea cauzei

în procedură simplificată.

Deoarece aceste probe dovedesc integral vinovăția inculpatului, instanța i-a

încadrat acțiunile pe art. 190 alin. (4) Cod penal, ca escrocheria, adică dobândirea

ilicită a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, săvârșită cu

cauzarea de daune în proporții mari.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod

penal, că infracțiunea incriminată inculpatului se sancționează cu închisoare de la 7 la

10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită

activitate pe un termen de până la 5 ani, că lipsesc circumstanțe agravante, cele

atenuante fiind manifestarea căinței sincere, recuperarea în volum deplin a

prejudiciului material pricinuit, concluzionând că reeducarea și corectarea lui este

posibilă, în condițiile beneficierii reducerii pedepsei în conformitate cu art. 3641 alin.

(8) Cod de procedură penală, fără izolare de societate.

Or, potrivit art. 90 alin. (1) Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare

pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție, instanța de

judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge

la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului, pentru o

perioadă de probațiune.

2

Totodată, conform art. 229 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, astfel că

cererea acuzării privind încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului a

cheltuielilor pentru extrădare în mărime de 38.636 lei, urmează a fi admisă.

declarat apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 190 alin. (4) Cod penal la 5 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a ocupa funcții legate de gestionarea mijloacelor bănești pe un

termen de 5 ani, cu executare.

Apelantul a invocat că aplicarea unei pedepse nonprivative de libertate va duce

la favorizarea și încurajarea pe viitor a săvârșirii infracțiunilor similare, atât de către

inculpat, cât și de către alte persoane, aceasta fiind apreciată ca o atitudine tolerantă

din partea statului a comportamentului prejudiciabil și va diminua încrederea

societății în eficacitatea și echitatea sistemului de justiție.

Or, inculpatul prezintă pericol și urmează a fi izolat de societate pentru a nu

admite săvârșirea de către el a unor fapte mai grave, acesta fiind condamnat anterior

pentru comiterea unei alte infracțiuni cu intenție. Mai mult, la etapa urmăririi penale,

s-a eschivat de organul de urmărire penală și, fiind reținut pe teritoriul altui stat, a fost

extrădat pentru a fi suspus răspunderii penale.

Deci, nu au fost stabilite circumstanțe care ar duce la concluzia că nu este

rațional ca inculpatului să-i fie aplicată pedeapsa cu executare.

octombrie 2018, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a statuat că la stabilirea instanța de fond a acordat deplină

eficiență prevederilor art. 61, 75, 76, 77 Cod penal, art. 3641 Cod de procedură

penală, a ținut cont că inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă, a recunoscut vina

integral și se căiește sincer de cele comise, anterior nu a fost judecat, are familie, a

restituit integral prejudiciul cauzat, corijarea și reeducarea acestuia fiind posibilă cu

aplicarea unei pedepse cu 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcțiile

legate de gestionarea mijloacelor bănești pe un termen de 5 ani, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probațiune de 5 ani, instanța de

fond corect concluzionând că scopul pedepsei penale poate fi atins fără a-l izola de

societate, acordându-i acestuia șansa de a-și corecta comportamentul în sensul

respectării legii.

Pedeapsa stabilită de prima instanță și-a găsit justificare în comportamentul

inculpatului după comiterea infracțiunii, fiind atins scopul pedepsei de restabilire a

echității sociale, corectare a condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnatului, cât și a altor persoane, aceasta fiind

individualizată conform prevederilor legale, nefiind constatate temeiuri de casare a

sentinței.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii și dispunerea

rejudecării cauzei în aceeași instanță, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că concluziile instanței de fond privind aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal în privința inculpatului sunt pripite, fiind stabilit că

3

aceleași circumstanțe au fost reținute și la aplicarea pedepsei cu închisoare, ce indică

că acelorași situații de drept le-a fost acordată o dublă valență juridică, fapt

inacceptabil de teoria penală și practica judiciară.

Totodată, instanța de apel a omis gradul de pericol social al infracțiunii comise,

precum și faptul că inculpatul, pe parcursul urmăririi penale, s-a ascuns de organul de

urmărire penală, fiind supus procedurii de extrădare pentru a fi atras la răspundere

penală.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de

procedură penală.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă

în mod concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate

inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, ținând corect cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod

penal, 3641 Cod de procedură penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține

cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și

a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se

aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei

care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca

judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală

beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în

cazul pedepsei cu închisoare.

Totodată, potrivit art. 90 alin. (1) Cod penal, dacă, la stabilirea pedepsei cu

închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție,

4

instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa

stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

inculpatului, iar instanțele de fond și de apel just au reținut asemenea împrejurări,

acestea fiind recunoașterea vinovăției de către inculpat și căința sinceră de cele

comise, că anterior nu a mai fost condamnat, a reparat integral prejudiciul cauzat

părții vătămate, întemeiat concluzionând că corectarea și reeducarea lui este posibilă

fără izolare de societate, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate,

pentru o perioadă de probațiune.

Astfel, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 2., 4. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de a efectua

o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu

excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat că

obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi

înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea

CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, se observă că recursul declarat, potrivit argumentelor

invocate și reproduse în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica

modului în care instanțele au apreciat circumstanțele și probele cauzei, în latura

pedepsei aplicate inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2), a Codului

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea

probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea

este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei

de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei

legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul vizat au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra circumstanțelor pricinii care

au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu

5

poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,

cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă individualizată conform prevederilor legale, și că

recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Sergiu Brigai, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din

30 iulie 2018 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 24 octombrie

2018, în privința inculpatului Roilean Nicolae XXXXX, pe motiv că este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 06 martie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

6