1ra-354/2019 — art.264 alin.3 lit.a CP

1ra-354/2019 — art.264 alin.3 lit.a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-354/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

30 ianuarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție

Bălți, Valeriu Dubăsari, împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din 16 mai 2018 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 31 octombrie 2018, în privința

inculpatului

Gasnaș Eugeniu.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 02.01.2018 – 02.05.2018,

instanța de apel: 30.05.2018 – 14.11.2018,

instanța de recurs: 15.12.2018 – 30.01.2019.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Gasnaș Eugeniu a fost

condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal la 2 ani închisoare, cu privarea

de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 1 an.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe o perioadă de probațiune de 2 ani.

Acțiunea civilă a părții vătămate fost admisă în principiu, urmând ca asupra

cuantumului acesteia să se expună instanța în ordinea procedurii civile.

inculpatul Gasnaș Eugeniu, aflându-se la volanul automobilului „xx”, n/î xx 508, pe

traseul R-16 Bălți-Fălești-Sculeni, în apropierea s. xx, r-nul xxi, încălcând cerințele

pct. 45 subpct. (1) lit. a), d) din Regulamentul circulației rutiere regulile de securitate

a circulației conform cărui: ”conducătorul trebuie să conducă vehiculul în

1

conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de starea

psihofiziologică ce influiențează atenția și reacția; situația rutieră”, nu s-a isprăvit cu

conducerea vehiculului, a pierdut controlul asupra unității de transport, a ieșit pe

contrasens și s-a tamponat frontal în autocamionul „xx”, n/î xx xx 993, condus de

Țurcan Ion, în urma cărui fapt autocamionul ”xx” a fost proiectat pe ambele benzi ale

traseului, tamponând microbusul „xx”, n/î xx 650, condus regulamentar de către

Dereșovschi Piotr. În urma accidentului rutier, șoferului Dereșovschi Piotr, conform

raportului de expertiză judiciară 45/D din 21.02.2017, i-au fost cauzte vătătmări

corporale grave, periculoase pentru viață, sub formă de fractură închisă a femurului

stâng în 1/3 medie, cu deplasarea fragmentelor.

Instanța a reținut că, cauza fiind judecată în procedura simplificată, prevăzută

la art. 3641 Cod de procedură penală, probele administrate au dovedit pe deplin

vinovăția inculpatului și i-a încadrat acțiunile în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod

penal, ca încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a

mijloacelor de transport de către persoana, care conduce mijlocul de transport,

încălcare ce a cauzat din imprudență vătămarea gravă a integrității corporale sau a

sănătății.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei inculpatului, instanța a ținut cont

de prevederile art. 61, 75 Cod penal, de caracterul prejudiciabil și gradul social al

faptei comise, că inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă, care se pedepsește cu

închisoare de la 3 la 7 ani, de lipsa circumstanțelor agravante și prezența celor care

atenuează răspunderea, așa ca căința sinceră, săvârșirea pentru prima dată a unei

infracțiuni din imprudență, de persoana celui vinovat, caracteristica lui pozitivă de la

locul de trai, că este căsătorit, fiind unicul întreținător în familie, nu are antecedente

penale, a solicitat examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, ceea ce a simplificat judecarea cauzei, concluzionând că corectarea și

reeducarea inculpatului este posibilă prin stabilirea unei pedepse sub formă de

închisoare pe un termen de 2 ani, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 1 an, acesta, în conformitate cu prevederile art. 3641 (8)

Cod de procedură penală, beneficiind de reducerea cu o treime a limitelor de

pedeapsă cu închisoarea.

Totodată, instanța a concluzionat că inculpatul a conștientizat caracterul ilicit al

acțiunilor sale și efectul acestora asupra victimelor, recunoscând și regretând

săvârșirea faptelor, deci reeducarea și corectarea lui este posibilă fără privare de

libertate, cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

La fel, a statuat că partea vătămată a relatat că la moment este în imposibilitate

de a stabili cu exactitate suma prejudiciului material și cel moral.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal la 4 ani 6 luni

închisoare, cu executare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe

un termen de 4 ani.

Apelantul a invocat că instanța, contrar art. 75 Cod penal, nu a luat în

considerație principiile de individualizare a pedepsei, gravitatea faptei, care face parte

din categoria infracțiunilor grave, de consecințele survenite, că partea vătămată s-a

ales cu vătămări corporale grave, înaintând pretenții de ordina material și moral, care

au fost lăsate fără atenție din partea inculpatului.

2

De asemenea, instanța nu a dat apreciere nici faptului că în urma accidentului

rutier au avut de suferit încă patru persoane, doi dintre care s-au ales cu vătămări

corporale neînsemnate și doi cu vătămări corporale ușoare.

În aceste circumstanțe aplicarea față de inculpat a pedepsei neprivative de

libertate contravine prevederilor art. 61 alin. (2) Cod penal, deoarece pedeapsa are

drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane, astfel

nu v-a asigura atingerea scopului pedepsei.

2018, apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a statuat, că prima instanță a ținut cont în deplină măsură de

principiile generale de aplicare a pedepsei, consfințite în art. 61 alin. (2) Cod penal,

precum și de criteriile generale de individualizare a pedepsei potrivit art. 75 Cod

penal, care prevăd scopul pedepsei penale de restabilire a echității sociale, de corijare

a celui condamnat, de prevenirea săvârșirii de ei a noi infracțiuni.

Prin urmare, pedeapsa stabilită inculpatului este una echitabilă în raport cu fapta

săvârșită, aceasta corespunde împrejurărilor cauzei, normelor legale și va atinge

scopul de corectare și reeducare a inculpatului.

Închisoarea este una dintre cele mai grave pedepse și se aplică doar în cazurile

când corectarea și reeducarea condamnatului nu este posibilă fără izolarea lui de

societate.

Prin prisma prevederilor art. 7, 75 Cod penal, 394 alin. (1) pct. 1) Cod de

procedură penală, nu poate fi reținut argumentul recurentului, că prima instanță

incorect a ajuns la concluzia privind aplicarea art. 90 Cod penal față de inculpat.

Astfel, persoanei declarate vinovate trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă,

în limitele sancțiunii articolului și în bază căruia persoana se declară vinovată. În

același rând, după caz, instanța este în drept să aplice și prevederile art. 90 Cod penal.

Așadar, prima instanță la stabilirea pedepsei a ținut seama de criteriile generale

de individualizare a pedepsei și corect a aplicat prevederile art. 90 Cod penal, just

argumentând concluzia prin faptul că inculpatul la locul de trai se caracterizează

pozitiv, de primar a fost caracterizat ca fiind un cetățean disciplinat, onest, bun

gospodar, cu calități de organizator, cu inițiativă care se bucură de autoritate între

semenii săi, precum și că a contribuit la descoperirea infracțiunii, a solicitat

examinarea cauzei în baza prevederilor art. 3641 alin. (1) Cod de procedură penală, se

căiește de cele săvârșite.

Totodată, instanța a luat în considerare și că partea vătămată nu a contestat

sentința, acțiunea civilă înaintată de ultimul a fost admisă în principiu pe motiv că

dânsul mai are de suportat careva cheltuieli și inculpatul este deacord să i le restituie

ulterior integral, înțelegere la care au convenit în prima instanță, că inculpatul

anterior nu a avut conflicte cu legea, a săvârșit o infracțiune din imprudență, că

procurorul în instanța de fond a pledat pentru stabilirea pedepsei condiționate,

concluzionând că în astfel de circumstanțe este neîntemeiată solicitarea invocată în

apel referitor la stabilirea inculpatului a celei mai aspre pedepse sub formă de

închisoare, cu executare reală, când legea prevede și categorii alternative de

pedeapsă, că pedeapsa stabilită de către prima instanță a fost motivată, individualizată

și aplicată inculpatului în corespundere cu prevederile legale, iar careva interdicții de

aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal nu s-au constatat.

3

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea parțială a decizii și dispunerea

rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a invocat că pedeapsa principală și cea complementară, stabilită de

prima instanță și menținută de instanța de apel, este una minimă, reieșind din faptul

că în rezultatul acțiunilor inculpatului au avut de suferit 5 persoane și au fost

deteriorate trei mijloace de transport.

Instanțele greșit și-au motivat soluția la individualizarea executării pedepsei

aplicate inculpatului, discordanța între cele reținute și conținutul real al

circumstanțelor cauzei, iar ignorarea unor aspecte evidente, au avut drept consecință

pronunțarea unei concluzii premature și greșit motivate în privința aplicării

dispoziției art. 90 Cod penal.

Astfel, instanțele nu a avut în vedere scopul și criteriile de individualizare a

pedepsei, prevăzute de art. 61, 75 Cod penal, nu au ținut cont de circumstanțele reale

ale cauzei, care per ansamblu, nu permit instanței stabilirea unei pedepse cu

suspendarea condiționată a executării acesteia.

La stabilirea pedepsei, instanțele nu au luat în considerație motivul comiterii

infracțiunii, iar faptul că inculpatul a recunoscut vina, nu poate fi apreciat că s-a căit

sincer de cele comise, deoarece a recunoscut-o pentru a evita privarea de libertate și

asemenea persoane urmează a fi izolate de societate, pentru a preîntâmpina comitere

de noi infracțiuni din partea acestora.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură

penală.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a

hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă

în mod concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat și

apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei aplicate

inculpatei, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, ținând corect cont că inculpatul a săvârșit o

infracțiune gravă, dar nu are antecedente penale, este caracterizată pozitiv, nu au fost

stabilite circumstanțe agravante, cele atenuante fiind căința sinceră și recunoașterea

vinovăției, cât și de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, 3641 Cod de procedură

penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele

4

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a

recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se

facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală beneficiază de

reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu

închisoare.

Totodată, potrivit art. 90 alin. (1) Cod penal, instanța de judecată, poate

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare aplicate

inculpatului dacă, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat,

va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să o execute, iar atît prima

instanțele au reținut asemenea împrejurări, just concluzionând că corectarea și

reeducarea lui este posibilă fără izolare de societate, cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei cu închisoarea, pentru o perioadă de probațiune (pct. 4. din decizie).

Conform art. 264 alin (3) lit. a) Cod penal, persoana care a comis încălcarea

regulilor de securitate a circulației, ce a cauzat din imprudență o vătămare gravă a

integrității corporale sau a sănătății, este pasibilă de pedeapsă penală sub formă de

închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport

pe un termen de până la 4 ani.

Prin urmare, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale.

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanțelor privind doar aprecierea sau reaprecierea

circumstanțelor cauzei în latura pedepsei în alt sens decât cel pe care îl propune

procurorul este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este

lipsită de orice temei legal.

Totodată, motivele invocate în respectivul recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

cauzei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

5

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod evident, că instanțele nu au comis erori

de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârile contestate conțin

motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că a fost aplicată inculpatului o

pedeapsă individualizată conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este vădit

neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Bălți, Valeriu Dubăsari, împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din 16

mai 2018 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 31 octombrie 2018,

în privința inculpatului Gasnaș Eugeniu x, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată la 28 februarie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

6