1ra-2059/2018 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-2059/2018 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-2059/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun, Iurie Bejenaru,

Maria Ghervas,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursurile

ordinare declarate de procurorul în Procuratura de circumscripție Bălți, Liliana

Pasat și de avocata Angela Gherasim, în numele părții vătămate Cojocari Natalia,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 04 iulie 2018, în

privința inculpatei

Iurco Tatiana XXXXX, născută la

XX XXXXX XXXX, originară și locuitoare a XXXXXX,

XXXXXX, XXXX, XXX, cetățeancă a R.

Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 14.07.2015 – 14.12.2017,

instanța de apel: 25.01.2018 – 04.07.2018,

instanța de recurs: 04.10.2018 – 18.12.2018.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

fost condamnată în baza art. 190 alin. (4) Cod penal la 7 ani închisoare, cu privarea

de dreptul de a exercita activitate de gestionare a surselor financiare pe un termen

de 3 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, pentru femei, de la

momentul devenirii irevocabile a sentinței.

Prin aceeași sentință a fost condamnat și Poltorac Igor, în baza art. 190 alin.

(4) Cod penal la 8 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita activitate de

gestionare a surselor financiare pe un termen de 3 ani, cu executare, dar în privința

lui hotărârile judecătorești nu sunt atacate.

1

De la inculpata Iurco T. s-a încasat în beneficiul părții vătămate Cojocari N.

prejudiciul moral în mărime de 20.000 lei.

De la inculpatul Poltorac I. s-a încasat în beneficiul părții vătămate Cojocari

N. prejudiciul material în sumă de 8000 euro și cel moral în mărime de 20.000 lei.

De la inculpații Iurco T. și Poltorac I. s-a încasat, în mod solidar, în

beneficiul părții vătămate Cojocari N. cheltuielile de judecată pentru asistență

juridică în sumă de 10.000 lei.

acționând cu intenția îndreptată spre dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane,

prin înșelăciune și abuz de încredere, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al

acțiunilor sale și dorind survenirea consecințelor prejudiciabile, s-a adresat la

Cojocari N., cu care s-a cunoscut anterior, deoarece la finele anului 2014 Cojocari

N. a procurat de la dânsul și mama lui, Poltorac L., apartamentul nr. 23, din str.

XXXXXX, XXXXXX și, sub pretextul că mama lui din nou vinde apartamentul

său, și anume ap. nr. 22 din str. XXXXXX, XXXXXX, iar el este împuternicit să

petreacă negocieri cu potențialii cumpărători, în condițiile tranzacției date, și să

primească mijloace bănești în calitate de avans în vederea vânzării apartamentului

dat, însă, de fapt, neavând astfel de împuterniciri, profitând de încrederea lui

Cojocari N., s-a înțeles cu ultima despre costul acestui apartament în sumă de

16.000 euro, după care, cu ajutorul lui Iurco T. care, de mai multe ori, a comunicat

prin telefon cu partea vătămată Cojocari N., prezentându-se ca mama lui Poltorac

I., și anume Poltorac L., și confirma cuvintele acestuia despre necesitățile urgente

de bani pentru rezolvarea diferitor întrebări, prin înșelăciune și abuz de încredere,

în perioada din 27.02.2015 - 21.04.2015 a primit de la Cojocari N. și concubinul ei

Mirovschii A., în câteva rate, în calitate de avans pentru procurarea apartamentului

indicat, mijloace bănești în sumă totală de 8000 euro, echivalentul a 159.440 lei, pe

care ulterior i-a însușit ilegal, prin ce i-a cauzat lui Cojocari N. o daună în proporții

deosebit de mari.

Iurco T., în ziua nestabilită de către organul de urmărire penală a lunii

februarie 2015, acționând cu intenția îndreptată spre dobândirea ilicită a bunurilor

altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, dându-și seama de caracterul

prejudiciabil al acțiunilor sale și dorind survenirea consecințelor prejudiciabile,

împreună cu Poltorac I., care s-a adresat lui Cojocari N., cu care erau cunoscuți

anterior, deoarece la finele anului 2014 Cojocari N. a procurat de la dânsul și

mama lui, Poltorac L., apartamentul nr. 23, din XXXXXX, XXXXX și, sub

pretextul că mama lui din nou vinde apartamentul său, și anume apartamentul nr.

22, din XXXXXX, XXXXX, și el este împuternicit să petreacă negocieri cu

potențialii cumpărători în condiții tranzacției date și să primească mijloace bănești

în calitate de avans în vederea vânzării apartamentului dat, însă, de fapt, neavând

astfel de împuterniciri, profitând de încrederea lui Cojocari N., s-a înțeles cu ultima

despre costul acestui apartament în sumă de 16.000 euro, după care cu ajutorul ei,

care de mai multe ori a comunicat prin telefon cu partea vătămată Cojocari N.,

prezentându-se ca mama lui Poltorac I., și anume Poltorac L., confirmând cuvintele

acestuia despre necesitățile urgente de bani pentru rezolvarea diferitor întrebări,

prin înșelăciune și abuz de încredere, în perioada 27.02.2015 - 21.04.2015, a primit

2

de la Cojocari N. și concubinul ei Mirovschii A., în câteva rate, în calitate de avans

pentru procurarea apartamentului indicat, mijloace bănești în sumă totală de 8000

euro, echivalentul a 159.440 lei, pe care ulterior i-a însușit ilegal, prin ce i-a cauzat

lui Cojocari N. o daună în proporții deosebit de mari.

Instanța a reținut că inculpata Iurco T. a declarat că cunoaște că Poltorac I. i-

a vândut lui Cojocari N. un apartament. Ea i-a împrumutat acestuia bani pentru

privatizarea vilei, la cererea mamei lui. I-au fost întorși doar o parte din bani.

Inculpatul a procurat pe numele ei un telefon, pe care ea l-a achitat în rate. Nu a

sunat-o niciodată pe Cojocari N. și nici Poltorac nu a rugat-o să facă acest lucru.

Doar în discuția despre vilă, inculpatul Poltorac I. i-a transmis receptorul pentru a

confirma că cunoaște despre suma de bani împrumutați, ea crezând că vorbește cu

mama lui, lucru ce s-a întâmplat o dată sau de două ori.

Inculpatul Poltorac I. a indicat că nu i-a cerut niciodată lui Iurco T. să o sune

pe Cojocari N. A rugat o persoană de la colegiu să o contacteze pe aceasta, care s-a

prezentat ca fiind mama lui și care i-a spus lui Cojocari N. că urmează să rezolve

toate problemele cu el.

Partea vătămată Cojocari N. a relatat că a fost telefonată de, chipurile, mama

lui Poltorac I., care plângând, i-a spus că fiul ei a tamponat un automobil și are

nevoie de bani. Aceasta o suna regulat, a asigurat-o că actele sunt la ea și să nu-și

facă griji. Au convenit cu aceasta prin telefon că apartamentul va fi înregistrat pe

numele concubinului Mirovschii A. S-a întâlnit cu Poltorac I. lângă cadastru, iar

acesta și-a sunat mama, cu care a discutat și ea la telefon, și aceasta a confirmat că

fiul său se ocupă în totalitate de vânzarea apartamentului. I-a spus că îi va

transmite lui Poltorac I. suma de 1000 euro și aceasta a asigurat-o că totul va fi în

ordine, zicând că-i va transmite actele a doua zi. A fost convinsă că discută cu

mama lui Poltorac I. Ulterior, fiind la anchetator, unde se afla și Iurco T., a

recunoscut-o pe ultima după voce. Aceasta a confirmat că a telefonat-o la cererea

lui Poltorac I. și că el i-a promis că îi va da banii pentru vilă.

Martorul Poltorac L. a relatat că pe Iurco T. a cunoscut-o când fiul său

Poltorac I. a vândut primul apartament. O cunoaște și pe Cojocari N., aceasta a

venit la ea la serviciu și întrebat-o de ce nu s-a prezentat la notar în legătură cu

vânzarea celuilalt apartament. I-a spus că nu vinde niciun apartament și a încercat

să-l sune pe fiul ei, însă acesta nu i-a răspuns. Cojocari N. i-a spus că se va adresa

la poliție.

Instanța a concluzionat că vinovăția inculpaților este dovedită integral prin

probele administrate, și le-a încadrat acțiunile în baza art. 190 alin. (5) Cod penal,

ca escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune

sau abuz de încredere, săvârșită de două sau mai multe persoane, cu cauzarea de

daune în proporții deosebit de mari.

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpata Iurco T. să fie

achitată.

Apelantul a invocat că instanța de fond a apreciat eronat declarațiile părților

audiate.

3

Învinuirea înaintată inculpatei nu este întemeiată pe probe certe, nefiind

confirmată existența laturii subiective a infracțiunii imputate în acțiunile ei. Or,

infracțiunea de escrocherie se comite doar cu intenție directă și cu scop cupidant.

Atât în cadrul urmăririi penale cât și în instanța de judecată nu au fost prezentate

probe certe și neviciate că inculpata a cunoscut intențiile lui Poltorac I. de a însuși

de la Cojocari N. surse bănești și intenționat a contribuit la aceasta, precum și că ea

ar fi avut scop cupidant.

Totodată, din declarațiile inculpaților și ale martorilor nu rezultă implicarea

lui Iurco T. la niciuna din cele două tranzacții cu apartamentele dintre Poltorac L.

și Poltorac I. cu Cojocari N.

Au fost ignorate declarațiile martorului Ieșanu S. care a participat activ în

cadrul ambelor tranzacții cu apartamentele, de la finele anului 2014 și din martie-

aprilie 2015, cunoscând mai multe detalii importante pentru soluționarea corectă a

cauzei. Astfel, acesta a indicat că la vânzarea apartamentului a fost implicat doar

Poltorac I. Totodată, i-a dat telefonul lui pentru a efectua câteva apeluri, a

participat la diferite acțiuni legate de presupusa vânzare, inclusiv, la rugămintea lui

Poltorac I. a primit de la partea vătămată sume de bani pe care i-a transmis

acestuia. De câteva ori a fost prezent când ultimul a primit bani de la partea

vătămată în contul apartamentului. Or, Poltorac I. i-a mințit pe toți, inclusiv pe el,

despre intențiile sale. Nu a presupus că mama acestuia nu cunoștea despre acțiunile

lui privind vânzarea apartamentului.

În cazul tranzacției cu primul apartament, în decembrie 2014, la notar a fost

el, Poltorac I., Poltorac L. și cumpărătorul Cojocari N., unde au discutat, inclusiv

despre apartamentul care se vindea atunci.

Declarațiile lui Ieșanu S. confirmă afirmațiile lui Iurco T. că ea nu cunoștea

despre faptul că Poltorac I. vinde apartamentul mamei sale.

Mai mult, declarațiile acestuia în partea ce ține de întâlnirea la notar în

decembrie 2014 și de faptul că acolo Poltorac L. și Cojocaru N. au discutat în

particular, în fața notarului, unde au fost transmiși și banii pentru apartament, au

fost confirmate și de către notarul Agachi Aliona.

Pe lângă aceasta, partea vătămată a indicat că prima conversație telefonică

cu presupusa mamă a lui Poltorac I. a avut loc peste două luni după prima

tranzacție cu inculpatul, deci și ultima discuție cu aceasta.

Astfel, afirmația părții vătămate că a vorbit la telefon de câteva ori doar cu

Iurco T., pe care nu o cunoaște și nu vorbise pe viu anterior cu ea, iar la întâlnirea

la anchetator i-a recunoscut vocea peste o perioadă de circa două luni de la ultima

conversație telefonică, trezesc mari dubii, în special că partea vătămată a fost

invitată la organul de urmărire penală, cunoscând că acolo se află o persoană care

poate fi o potențială bănuită. Or, la acel moment, ofițerul de urmărire penală

discuta cu Iurco T. despre infracțiunea dată, fără ca aceasta să aibă careva statut

procesual, în lipsa apărătorului.

În același timp, partea vătămată a declarat că a fost invitată la organul de

urmărire penală pentru a aduce recipisele primite de la Poltorac I. și descifrările

telefonice, pe care le-a adus și le-a transmis la 27.05.2015, iar după ce Iurco T. a

răspuns la salutare, ea imediat i-a recunoscut vocea. Însă, potrivit procesului-verbal

4

de ridicare, Cojocari N. a prezentat organului de urmărire penală recipisele și

factura cu descifrările telefonice la data de 28.05.2017.

Astfel, se confirmă că la 27.05.2017 ofițerul de urmărire penală a invitat-o

pe Cojocari N. pentru a o prezinta pe Iurco T. ca persoana cu care a vorbit la

telefon ca fiind mama lui Poltorac I. și aceasta să confirme faptul prin

recunoașterea după voce, că anume cu această persoană a vorbit la telefon.

Or, apar dubii referitor la faptul că Cojocari N., având câteva convorbiri

telefonice cu o persoană necunoscută, peste două luni de la ultima conversație a

recunoscut vocea persoanei doar dintr-o salutare, iar în situația când a vorbit și a

auzit vocea naturală a lui Poltorac L., în discuțiile telefonice invocate de ea că au

avut loc peste două luni, nu și-a dat seama că nu e vocea lui Poltorac L.

Potrivit art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală, concluziile despre vinovăția

persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate

dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile prezentului cod,

se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.

Însă, dubiile apărute în cadrul urmăririi penale nu au fost înlăturate, cel puțin

prin metoda experimentului, pentru a constata dacă din mai multe voci auzite la

telefon, partea vătămată ar fi recunoscut vocea lui Iurco T.

Pe lângă aceasta, instanța de fond eronat a indicat că Iurco T. se cunoștea cu

Cojocari N., motiv din care s-au salutat în biroul anchetatorului, ambele

confirmând că prima dată s-au văzut în biroul anchetatorului.

La fel, instanța de fond a ignorat că Iurco T. a procurat un număr telefonic

„Orange” pe numele său, pe care l-a transmis în folosință lui Poltorac I. care nu

avea buletinul de identitate, ca ulterior, acesta să-l treacă pe numele său, iar în luna

februarie a blocat acest abonament, deoarece acesta nu și-a respectat promisiunea.

Totodată, fără nici un temei, instanța a presupus că inculpata Iurco T.,

comunicând din numele lui Poltorac L. cu Cojocari N., își dădea seama despre

tema discuției ce o purta și consecințele acestei discuții, nefiind probat că Iurco T.

cunoștea despre vânzarea apartamentului, cumpărătorul și condițiile tranzacției.

Chiar dacă instanța de fond ar fi avut certitudinea probelor pertinente,

concludente, care ar confirma învinuirea înaintată, la stabilirea pedepsei inculpatei,

instanța nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 75-79 Cod penal, fiind

ignorat că ea întreține doi copii minori, este caracterizată pozitiv, nu a fost în

conflict cu legea și nu a profitat de pe urma acțiunilor lui Poltorac I.

Este ilegală sentința și în partea admiterii acțiunii civile, aceasta nefiind

motivată prin probe.

Prin urmare, în acțiunile inculpatei nu au fost stabilite elementele infracțiunii

incriminate, aceasta urmând a fi achitată.

apelul a fost admis, casată sentința parțial, și pronunțată o nouă hotărâre.

Iurco Tatiana a fost condamnată în baza art. 196 alin. (2) lit. b) Cod penal la

2 ani închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe o perioadă de probațiune de 1 an.

5

Pretenția părții vătămate Cojocari N. privind încasarea prejudiciului moral

de la Iurco T. și Poltorac I. a fost respinsă ca neîntemeiată.

În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a statuat că instanța de fond a apreciat incorect probele

prezentate, reținând în acțiunile inculpatei elementele infracțiunii prevăzute de art.

190 alin. (4) Cod penal.

Conform art. 48 Cod penal, se consideră exces de autor săvârșirea de către

autor a unor acțiuni infracționale care nu au fost cuprinse de intenția celorlalți

participanți. Pentru excesul de autor, ceilalți participanți nu sunt pasibili de

răspundere penală.

Excesul de autor este o formă specifică de săvârșire a infracțiunii de către

unul sau mai mulți participanți la infracțiune, esența căruia rezidă în faptul că ei

săvârșesc activități infracționale care nu au fost cuprinse de intenția celorlalți

participanți.

Persoanele care au participat împreună la săvârșirea infracțiunii nu răspund

pentru acțiunile săvârșite de către unul dintre participanți, fără o înțelegere

prealabilă dintre participanți și fără contribuția acestora.

Astfel, este constatată cu certitudine înțelegerea inculpatei cu Poltorac I.

privind comiterea infracțiunii de deposedare a lui Cojocari N. de mijloacele

financiare, însă atât în prima instanță, cât și în instanța de apel nu au fost

prezentate probe privind confirmarea intenției lui Iurco T. de a însuși mijloacele

bănești, cât și însușirea banilor ce aparțin părții vătămate de către aceasta.

Instanța de apel a constatat că inculpata Iurco T., într-o zi nestabilită de

organul de urmărire penală a lunii februarie anului 2015, acționând cu intenție

directă, cu scop de cupidare și fără scop de însușire, prin înșelăciune și abuz de

încredere, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale și dorind

survenirea consecințelor prejudiciabile, împreună cu Poltorac I., care s-a adresat

lui Cojocari N., cu care a fost cunoscut anterior, deoarece la finele anului 2014,

aceasta a procurat de la dânsul și mama lui apartamentul situat în XXXXXX,

XXXXXX și, sub pretextul că mama lui din nou vinde un apartament, și anume

apartamentul nr. 22 din XXXXXX, XXXXXX, și el este împuternicit să petreacă

negocierile cu potențialii cumpărători, în condițiile tranzacției date, și să primească

mijloace bănești în calitate de avans în vederea vânzării apartamentului, însă, de

fapt, neavând astfel de împuterniciri, profitând de încrederea lui Cojocari N., s-a

înțeles cu ultima asupra prețului acestui apartament, în sumă de 16.000 euro. Iurco

T. de mai multe ori a comunicat prin telefon cu partea vătămată Cojocari N.,

prezentându-se ca fiind mama lui Poltorac I., și anume Poltorac L. și confirmând

cuvintele lui Poltorac I. cu privire la necesitățile urgente de bani pentru

rezolvarea diferitor întrebări. În rezultat, Cojocari N., în perioada 27.02.2015 -

21.04.2015 i-a transmis lui Poltorac I., în câteva rate, în calitate de avans pentru

procurarea apartamentului, mijloace bănești în sumă totală de 8000 euro,

echivalentul a 159.440 lei.

În rezultat, prin acțiunile comise de Iurco T., i-a fost cauzată lui Cojocari

N. o daună materială în proporții mari, acțiunile ei urmând a fi calificate în baza

art. 196 alin. (2) lit. b) Cod penal, ca cauzarea de daune materiale în proporții

6

mari proprietarului prin înșelăciune și abuz de încredere, săvârșită de două

persoane.

Din conținutul probelor administrate se reține implicarea inculpatei în

acțiunile infracționale organizate de Poltorac I., însă aceste probe nu pot fi

acceptate drept unele pertinente, concludente și utile în confirmarea învinuirii

înaintate acesteia în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 Cod penal.

Totodată, nu sunt puse la îndoială probele examinate care confirmă

existența acțiunilor infracționale comise de Iurco T. ce au influențat la

deposedarea lui Cojocari N. de mijloacele financiare, însă aceste acțiuni nu pot fi

calificate în baza art. 190 Cod penal.

Or, calificarea atribuită de procuror și preluată de instanța de fond pe art.

190 alin. (4) Cod penal nu și-a găsit confirmare prin materialul probant

administrat.

Astfel, probele administrate demonstrează cu certitudine că inculpata a

comis infracțiunea de cauzare de daune materiale prin înșelăciune, cu cauzarea

de daune în proporții mari părții vătămate, ce se încadrează la art. 196 alin. (2) lit.

b) Cod penal.

La fel, din circumstanțele cauzei se constată încălcarea drepturilor

personale patrimoniale ale lui Cojocari N. și a celor nepatrimoniale pentru care

poate fi dispusă repararea daunei morale.

Deci, instanța de fond a dispus greșit încasarea daunei morale, urmând a

fi casată soluția primei instanțe în latura încasării daunei morale atât de la Iurco

T., cât și de la Poltorac I. și respinsă această cerere ca fiind neîntemeiată.

recurs ordinar, solicitând casarea acestei decizii și menținerea sentinței instanței de

fond.

Recurenta a invocat că instanța de apel nu a acordat deplină valoare probelor

și a reținut inutilitatea unor probe, care întrunesc toate calitățile unei dovezi ce

poate fi pusă la baza unei sentințe de condamnare, formulând concluzii care nu se

racordă la ansamblul probator administrat.

Potrivit declarațiilor părții vătămate și ale martorilor, atât Poltorac I., cât și

Iurco T. au dobândit ilicit bunurile altei persoane prin înșelăciune și abuz de

încredere, cauzând daune în proporții mari.

Latura obiectivă a escrocheriei se exprimă prin dobândirea ilicită a bunurilor

altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere. Elementul material se

realizează prin acțiunea de dobândire ilicită a bunurilor, fiind întregit cu altele

două, conținute în textul normei - înșelăciune sau abuz de încredere.

Prin dobândirea ilicită a bunurilor se prezumă un act opus celui licit efectuat

cu rea-credință, prin care făptuitorul obține (pentru sine sau pentru altul)

transmiterea voită în proprietate, posesiune, detenție a bunului mobil sau imobil, a

altor valori străine sau drepturi asupra acestora.

Abuzul de încredere are la bază relațiile interpersonale stabilite între

făptuitor și victimă care, la rândul lor, au ca suport relațiile de prietenie, de

serviciu, de afaceri etc., care cunoscând o anumită evoluție și având amprenta

încrederii, sunt exploatate cu rea-voință de potențialul escroc la realizarea intenției

7

infracționale, spre exemplu, prin abuz de încredere este însușită averea

împrumutată de către vinovat de la un cunoscut fără a perfecta actele legale.

Potrivit pct. 15 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 22 din

28.06.2004, Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea

bunurilor, instanțele judecătorești trebuie să ia în considerație că în cazul

escrocheriei, victima transmite benevol bunurile către făptuitor, sub influența

înșelăciunii sau a abuzului de încredere, circumstanțe constatate în speța dată.

Mai mult, a fost omis caracterul social periculos al faptei comise și urmările

survenite, că infracțiunea a fost comisă cu intenție și a avut consecințe negative

asupra părții vătămate.

Însă, cu toate că inculpata nu a recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii

incriminate, ilegalitatea acțiunilor acesteia se confirmă prin probe pertinente, utile

și legal administrate.

Or, toate probele dovedesc că între inculpați a avut loc o înțelegere, cu un

scop bine determinat, iar acțiunile lor aveau un caracter consecutiv și consecvent în

vederea dobândirii bunurilor părții vătămate, prin înșelăciune și abuz de încredere.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală.

5.1. A declarat recurs ordinar și avocata Angela Gherasim, în numele părții

vătămate Cojocari Natalia, solicitând casarea acestei decizii și menținerea sentinței

instanței de fond.

Recurenta a indicat că probele administrate, examinate în ansamblu, prezintă

o situație clară și fără dubii a circumstanțelor de fapt, care au fost raportate corect

la prevederile legale.

Instanța de fond și-a fondat soluția adoptată pe probe legal administrate,

cercetate în ședința de judecată, în cadrul căreia părților procesului le-a fost

asigurată deplina exercitare a drepturilor, fiindu-le oferită posibilitatea să prezinte

dovezi în argumentarea poziției lor.

La fel, instanța de fond corect a soluționat și chestiunea privind acțiunea

civilă, în corespundere cu probele administrate și prevederile legale.

Instanța de apel, contrar soluției adoptată de instanța de fond, a respins

acțiunea civilă în partea ce ține de încasarea prejudiciului moral nu numai de la

Iurco T., dar și de la Poltorac I., care nici nu a contestat sentința adoptată.

Deci, se atestă lipsa unei motivări a soluției instanței de apel.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a

fi admise din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de această

instanță, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motive legale pe

care se întemeiază soluția, când motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

8

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanța de apel a comis

următoarele erori de drept.

Potrivit art. 414 alin. (1), (5) Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel și se pronunță asupra tuturor

motivelor invocate în apel. Conform art. 419 Cod de procedură penală, rejudecarea

cauzei de către instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru

examinarea cauzelor în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător.

Conform art. 101 alin. (1) și (4) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să

fie apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării

lor. Instanța de judecată este obligată să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau

inadmisibilitatea tuturor probelor administrate. În corespundere cu art. 394 alin. (1)

pct. 1) și 2) Cod de procedură penală, partea descriptivă a sentinței de condamnare

trebuie să cuprindă descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită,

indicându-se locul, timpul, modul săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție,

motivele și consecințele infracțiunii, probele pe care se întemeiază concluziile

instanței de judecată și motivele pentru care instanța a respins alte probe. Potrivit

cu art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii determinarea și

constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile

săvârșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală. Conform

art. 409 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de apel judecă apelul numai cu

privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de

apel și numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces. În

corespundere cu art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia instanței

de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus la admiterea

apelului, precum și motivele adoptării soluției date.

Potrivit jurisprudenței naționale, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să

se pronunțe instanța de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată a fost

săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări,

Chestiunile de drept pe care urmează să le soluționeze instanța de apel sunt: dacă

fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată,

dacă normele de drept procesual și penal au fost corect aplicate (Hotărârea Plenului

CSJ a RM din 12.12.2005, nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de

apel). Sentința trebuie să corespundă atât după formă, cât și după conținut cerințelor

art. 384-397 Cod de procedură penală. Sentința se expune în mod consecvent,

astfel ca noua situație să decurgă din cea anterioară și să aibă legătură logică cu ea,

excluzându-se folosirea formulărilor inexacte (Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din

12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct. 3., 39., 41.).

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, potrivit descriptivului și dispozitivului deciziei contestate (pct. 4. din

decizie):

a) a reîncadrat acțiunile inculpatei în baza art. 196 alin. (2) lit. b) Cod penal,

ca: „cauzarea de daune materiale în proporții mari proprietarului prin înșelăciune

9

și abuz de încredere, săvârșită de două persoane”, însă nu s-a referit în niciun fel

asupra elementului calificativ obligatoriu pentru infracțiunea respectivă „dacă

fapta nu constituie o însușire”.

Mai mult, a condamnat inculpata pe art. 196 alin. (2) lit. b) Cod penal pentru

cauzarea de daune materiale prin înșelăciune și abuz de încredere: „săvârșită de

două persoane”, „dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale și

dorind survenirea consecințelor prejudiciabile, împreună cu Poltorac I...,

confirmând cuvintele lui Poltorac I. cu privire la necesitățile urgente de bani

pentru rezolvarea diferitor întrebări. În rezultat, Cojocari N., în perioada

27.02.2015 - 21.04.2015 i-a transmis lui Poltorac I., în câteva rate, în calitate de

avans pentru procurarea apartamentului, mijloace bănești în sumă totală de

8000 euro, echivalentul a 159.440 lei”, deci în coparticipație cu Poltorac I., dar s-a

contrazis dispunând menținerea sentinței privind condamnarea ultimului pe art.

190 alin. (4) Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de escrocherie în aceleași

circumstanțe și împreună cu Iurco T., potrivit faptei criminale constatate de prima

instanță și menținută fără modificări de către instanța de apel, care, mai ales că, a

mai și conchis, confuz și neîntemeiat, că inculpații inițial ar fi avut înțelegerea să

comită infracțiunea prevăzută de art. 196 Cod penal, dar Poltorac I. a manifestat un

exces de autor;

b) a descris fapta criminală săvârșită de inculpată, prevăzută de art. 196 alin.

(2) lit. b) Cod penal, considerată ca fiind dovedită, în mod neclar și divergent,

indicând că: „cu intenție directă, cu scop de cupidare și fără scop de însușire, prin

înșelăciune și abuz de încredere, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al

acțiunilor sale și dorind survenirea consecințelor prejudiciabile, împreună cu

Poltorac I..., confirmând cuvintele lui Poltorac I. cu privire la necesitățile

urgente de bani pentru rezolvarea diferitor întrebări. În rezultat, Cojocari N., în

perioada 27.02.2015 - 21.04.2015 i-a transmis lui Poltorac I., în câteva rate, în

calitate de avans pentru procurarea apartamentului, mijloace bănești în sumă

totală de 8000 euro, echivalentul a 159.440 lei”, neconcretizând, deci nici

stabilind, cine a însușit sau nu aceste mijloace bănești.

Or, circumstanțele constatate în fapta criminală, de felul: „cu scop de

cupidare..., împreună cu Poltorac I..., confirmând cuvintele lui Poltorac I. cu

privire la necesitățile urgente de bani pentru rezolvarea diferitor întrebări. În

rezultat, Cojocari N., în perioada 27.02.2015 - 21.04.2015 i-a transmis lui

Poltorac I., în câteva rate, în calitate de avans pentru procurarea

apartamentului, mijloace bănești în sumă totală de 8000 euro, echivalentul a

159.440 lei”, cât și în concluziile că: „nu sunt puse la îndoială probele examinate

care confirmă existența acțiunilor infracționale comise de Iurco T. ce au influențat

la deposedarea lui Cojocari N. de mijloacele financiare”, denotă clar prezența în

acțiunile inculpatei a elementelor infracțiunii prevăzute la art. 190 alin. (4) Cod

penal;

c) a trecut în revistă dovezile administrate, dar nu a apreciat fiecare probă

separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei,

iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, inclusiv cu

10

circumstanțele concrete, de fapt și de drept, invocate în rechizitoriu, și nu a indicat

motivele pentru care a respins probele aduse în sprijinul acuzării.

Mai mult, aprecierea absolut confuză și divergentă că: „este constatată cu

certitudine înțelegerea inculpatei cu Poltorac I. privind comiterea infracțiunii de

deposedare a lui Cojocari N. de mijloacele financiare, însă atât în prima instanță,

cât și în instanța de apel nu au fost prezentate probe privind confirmarea intenției

lui Iurco T. de a însuși mijloacele bănești..., din conținutul probelor

administrate se reține implicarea inculpatei în acțiunile infracționale organizate

de Poltorac I., însă aceste probe nu pot fi acceptate drept unele pertinente,

concludente și utile..., nu sunt puse la îndoială probele examinate care confirmă

existența acțiunilor infracționale comise de Iurco T. ce au influențat la

deposedarea lui Cojocari N. de mijloacele financiare..., probele administrate

demonstrează cu certitudine că inculpata a comis infracțiunea de cauzare de

daune materiale prin înșelăciune, cu cauzarea de daune în proporții mari părții

vătămate..., nu corespunde exigențelor prescrise în art. 101 Cod de procedură

penală;

d) a concluzionat neclar și divergent că: „se constată încălcarea drepturilor

personale patrimoniale ale lui Cojocari N. și a celor nepatrimoniale pentru care

poate fi dispusă repararea daunei morale..., deci, instanța de fond a dispus

greșit încasarea daunei morale, urmând a fi casată soluția primei instanțe în

latura încasării daunei morale atât de la Iurco T., cât și de la Poltorac I. și

respinsă această cerere ca fiind neîntemeiată”, iar în dispozitiv a dispus, legal

nemotivat, că: „respinge ca neîntemeiată pretenția părții vătămate Cojocari N.

privind încasarea prejudiciului moral de la Iurco T. și Poltorac I.”, în situația în

care inculpatul Poltorac I. nici nu a declarat apel, fiindu-i menținută condamnarea

pe art. 190 alin. (4) Cod penal.

Circumstanțele expuse atestă în mod lucid că instanța de apel nu a judecat

cauza penală în condițiile legii, deoarece a adoptat o hotărâre care nu cuprinde

motive legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând

dispozitivul hotărârii, și că recursurile de pe rol sunt întemeiate.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către

instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de

recurs, se impune soluția admiterii recursurilor ordinare, casării totale a deciziei, și

dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

11

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

admite recursurile ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

circumscripție Bălți, Liliana Pasat, și de avocata Angela Gherasim, în numele părții

vătămate Cojocari Natalia, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Bălți din 04 iulie 2018 în privința inculpatei Iurco Tatiana XXXXXX, și dispune

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 17 ianuarie

2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

Iurie Bejenaru

Maria Ghervas

12