1cs-5/2019 — art. 287 al. 1, 2 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art. 287 al. 1, 2 CP
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-5/2019 — art. 287 al. 1, 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 1cs-5/2019 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E Î N C H E I E R E 16 ianuarie 2019 mun. Chișinău Colegiul penal în componența: Președinte – Iurie Diaconu, Judecători - Ion Guzun, Liliana Catan, a examinat cererea de strămutare declarată de către Președintele interimar al Curții de Apel Comrat, Dmitrii Fujenco, privind strămutarea judecării cauzei penale în privința lui Tiutin Roman, învinuit de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. a), 287 alin. (1) Cod penal, la o altă instanță egală în grad, Termenul de examinare a strămutării: 09.01.2019 – 16.01.2019.
C O N S T A T Ă : 1. Președintele interimar al Curții de Apel Comrat, Dmitrii Fujenco, a înaintat demers prin care a solicitat strămutarea judecării cauzei penale în privința inculpatului Tiutin Roman, învinuit de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de 287 alin. (2) lit. a), 287 alin. (1) Cod penal, de la Curtea de Apel Comrat la o altă instanță egală în grad, din următoarele motive. Prin decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 942-VIII din 20 noiembrie 2018, judecătorul Marina Galupa a fost eliberată din funcția de judecător la Curtea de Apel Comrat. Astfel, în Curtea de Apel Comrat activează doar șase judecători dintre care unul a fost suspendat din funcție prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 608/25 din 20 septembrie 2016, iar judecătorii Grigori Colev, Ștefan Starciuc și Afanasi Curdov, anterior au participat la examinarea recursului împotriva încheierii privind aplicarea măsurii preventive (f.d.
36-44), din care motiv nu este posibil de a forma complet pentru examinarea cauzei menționate. 2. Examinând demersul de strămutare a cauzei, în raport cu prevederile legii, Colegiul penal consideră că, acesta urmează a fi admis, reieșind din următoarele considerente. În conformitate cu art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului. Potrivit art. 46 alin. (2) Cod de procedură penală, strămutarea cauzei poate fi cerută de președintele instanței de judecată sau de către părți.
Reieșind din materialele cauzei, Colegiul penal constată că, judecătorii Curții de Apel Comrat, Grigori Colev, Ștefan Starciuc și Afanasi Curdov, anterior au participat la examinarea recursului împotriva încheierilor privind aplicarea măsurii preventive (f.d. 36-44), iar judecătorul Marina Galupa, prin decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 942-VIII din 20 noiembrie 2018, a fost eliberată din funcția de judecător la Curtea de Apel Comrat.
Astfel, având în vedere faptul că, în cadrul Curții de Apel Comrat activează șase judecători, dintre care Gubenco Serghei este suspendat din funcție, conform pct. 2 a dispozitivului hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr.608/25 din 20.09.2016, iar judecătorii Grigori Colev, Ștefan Starciuc și Afanasi Curdov au 1 participat la examinarea acestei cauze în calitate de judecători de instrucție, ceea ce conform art. 33 Cod de procedură penală, face imposibilă participarea acestora la judecarea cauzei, Colegiul penal reține că la această instanță de judecată este imposibilă formarea unui complet de judecători compatibili pentru a examina cauza dată, din care motiv se ajunge la concluzia de a admite demersul cu strămutarea judecării cauzei la o altă instanță egală în grad pentru a asigura soluționarea eficientă și obiectivă a cauzei.
Față de cele ce preced, reieșind din prevederile legii, Colegiul penal conchide că, pentru soluționarea rapidă, obiectivă și imparțială a cauzei penale este necesară strămutarea acesteia pentru judecare la Curtea de Apel Cahul care se află în apropiere. 3. În conformitate cu art. art. 46-49 Cod de procedură penală, Colegiul penal, D I S P U N E: Admite demersul înaintat de Președintele interimar al Curții de Apel Comrat, Dmitrii Fujenco cu privire la strămutarea judecării cauzei penale în privința inculpatului Tiutin Roman, învinuit de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. a), 287 alin. (1) Cod penal, cu strămutarea judecării cauzei penale de la Curtea de Apel Comrat la Curtea de Apel Cahul.
Încheierea este irevocabilă, pronunțată integral la 16 ianuarie 2019. Președinte Iurie Diaconu Judecători Ion Guzun Liliana Catan 2
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.