1ra-1990/2018 — art. 201/1 alin. 1 CP

1ra-1990/2018 — art. 201/1 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1990/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

28 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 27 iunie

2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 octombrie 2017,

declarat de inculpatul

Alexandrov Alexandr XXXXXX, născut la

XX XXXX XXXX, originar și locuitor al XXXXXX,

XXXXXX, XXXXXX cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 21.04.2016 – 27.06.2017,

instanța de apel: 22.08.2017 – 17.10.2017,

instanța de recurs: 13.09.2018 – 28.11.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 2011 alin. (1) Cod

penal, în redacția anterioară Legii nr. 196 din 28.07.2016.

A fost încetat procesul penal pe art. 2011 alin. (1) Cod penal în privința lui

Alexandrov Alexandr pe motiv că există alte circumstanțe care exclud tragerea la

răspundere penală – intervenirea legii care înlătură caracterul infracțional al faptei

comise de inculpat.

A., aflându-se la domiciliul din XXXXXX, XXXXXX, XXXXX, în urma unui

conflict iscat între el și fiica minoră a concubinei sale Berdova S. – XXXXXX,

născută la XXXXXX, urmărind scopul provocării suferințelor psihice și fizice unui

1

membru al familie, intenționat a agresat-o verbal, strigând la ea, apoi i-a aplicat o

lovitură, acțiuni prin care i-a determinat minorei XXXXXX sentimentul de frică,

frustrare, de conștientizare a incapacității de a se apăra împotriva violenței din partea

inculpatului.

Instanța a reținut că inculpatul a pledat nevinovat, indicând că la 06.10.2015,

seara, în timp ce se întorcea de la magazin, a observat-o pe XXXXXX în curtea

blocului cu câțiva prieteni de-ai săi. A întrebat-o când se va întoarce acasă, ea a

început să vorbească urât, adresându-i înjurături, iar el i-a dat o palmă și a plecat.

Totodată, vinovăția inculpatului se dovedește prin declarațiile părții vătămate,

ale martorilor și materialele scrise ale dosarului, coroborate cu aspecte din explicațiile

inculpatului și ale părții vătămate.

Astfel, partea vătămată XXXXXX a relatat că la 06.11.2015, inculpatul a fost

la școala pe care o frecventează ea, dar a fost alungat de acolo. Ulterior, când ea s-a

întors acasă, inculpatul a început să strige. Mai târziu, când acasă s-a întors bunica ei,

s-a iscat din nou o ceartă în timpul căreia inculpatul a lovit-o pe ea și pe bunică. Ea a

reușit să iasă din casă și a anunțat colaboratorii poliției.

Martorul Berdova A. a declarat că la 06.11.2015, când s-a întors acasă a văzut

că inculpatul striga la nepoata sa, apoi a lovit-o pe aceasta. Totodată, ei i-a spus că va

deceda în curând, XXXXXX va deveni prostituată, iar apartamentul îi va rămâne lui.

Când inculpatul a mers să fumeze, i-a dat telefonul mobil părții vătămate, care a

solicitat echipajul de poliție.

Prin conținutul raportului de Evaluare psihologică nr. 42 din 04.03.2016,

întocmit de Centrul național de prevenire a abuzului față de copii, în cazul copilului

XXXXXX s-a constatat ca sunt prezente negarea, confruntarea, rebeliunea,

expunerea la risc, tentative suicidale, de asemenea potrivit raportului, specificul de

funcționare a sferei afective indică la copil un nivel înalt de traumatism psihic cu

simptome specifice copiilor victime ale violenței domestice (emoționale și fizice):

sentiment de singurătate, trădare, abandon, neajutorare, frici, gânduri suicidale, crize

isterice, disfuncții neurovegetative.

Potrivit Raportului de expertiză psihiatrico-legală ambulatorie nr. 71a-2016 la

persoana expertizată nu se determină indici ai imaginației sporite, pătimita nu putea

opune rezistență deoarece se află într-o oarecare dependență, și prezintă diagnosticul -

tulburare de conduită limitată la contextul familial.

Or, probele administrate, apreciate din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de

vedere al coroborării lor, în conformitate cu art. 101 alin. (1) Cod de procedură

penală, confirmă cu certitudine vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

prevăzute de prevederile art. 2011 alin. (1) Cod penal, în redacția veche.

Conform art. 2011 Cod penal, în redacția Legii nr. 196 din 28.07.2016, în

vigoare din 03.09.2016, violența în familie reprezintă acțiunea sau inacțiunea

intenționată, manifestată fizic sau verbal, comisă de un membru al familiei asupra

unui alt membru al familiei, care a provocat suferință fizică, soldată cu vătămarea

ușoară a integrității corporale sau a sănătății, suferință psihică ori prejudiciu material

sau moral.

2

Art. 10 Cod penal prescrie că legea penală care înlătură caracterul infracțional

al faptei, care ușurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situația persoanei ce a

comis infracțiunea are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au

săvârșit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi.

Potrivit art. 391 alin. (6) Cod de procedură penală, sentința de încetare a

procesului penal se adoptă dacă există alte circumstanțe care exclud sau

condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală.

Astfel, inculpatul nu poate fi pedepsit conform sancțiunii 2011 alin. (1) Cod

penal, în redacția veche, ținând cont de modificările operate prin Legea nr. 196 din

28.07.2016, în vigoare din 16.09.2016, potrivit căror violența psihică a fost exclusă

din normă și, totodată, s-a instituit consecința ca element obligatoriu - soldarea cu

vătămare ușoară a integrității corporale sau a sănătății or, în speță s-a probat

vătămarea corporală neînsemnată și violența psihică.

Deci, se va recunoaște vinovat inculpatul de comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 2011 alin. (1) Cod penal, în redacția veche, cu încetarea procesului penal privind

învinuirea lui de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (1) Cod penal, pe

motivul că există alte circumstanțe care exclud tragerea la răspundere penală, și

anume intervenirea legii penale care înlătură caracterul infracțional al faptei comise

de inculpat.

pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să fie achitat.

Apelanta a invocat că în instanța de fond nu au fost prezentate probe care ar

demonstra vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate.

Or, partea vătămată a declarat că inculpatul s-a întors acasă, a început să strige

la ea, apoi a lovit-o. După acest incident ea a plecat de acasă, iar anterior, inculpatul a

bătut-o de mai multe ori.

Instanța de fond a pus la baza sentinței de condamnare declarațiile martorilor

Berdova A., Rafieva L. și Galuzinscaia O., care nu sunt martori oculari, iar cererea

privind audierea a doi martori ai apărării, unul dintre care a fost prezent și a văzut

cele întâmplate, a fost respinsă de instanța de fond, fiind încălcat dreptul inculpatului

la apărare și la un proces echitabil, fiind acceptate doar probele acuzării.

Deci, lipsind probe care ar dovedi că inculpatul a săvârșit infracțiunea

imputată, acesta urmează a fi achitat. Totodată, potrivit raportului nr. 71a-2016, în

perioada lunilor octombrie-noiembrie 2015, XXXXXX nu a suportat careva suferințe

psihice în rezultatul agresiunii fizice și verbale, iar din raportul de constatare nr. 4982

din 07.10.2015 rezultă că vătămări fizice lipsesc.

octombrie 2017, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de

fapt și vinovăția inculpatului care a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc.

Inculpatul nu a recunoscut vina și a explicat că la 06.10.2015, seara, în timp ce

se întorcea de la magazin, a observat-o pe XXXXXX în curtea blocului împreuna cu

câțiva prieteni de-ai săi. A întrebat-o când se va întoarce acasă, iar aceasta i-a vorbit

urât, adresându-i înjurături. El i-a dat o palmă și a plecat, iar partea vătămată s-a

întors acasă peste o lună.

3

Totodată, vinovăția inculpatului a fost dovedită prin probele administrate, și

anume:

declarațiile părții vătămate XXXXXX, potrivit căror la 06.11.2015, inculpatul

a fost la școala pe care o frecventează ea, dar a fost alungat de acolo. Ulterior, când ea

s-a întors acasă, inculpatul a început să strige. Mai târziu, când acasă s-a întors bunica

ei, s-a iscat din nou o ceartă în timpul cărei inculpatul a lovit-o pe ea și pe bunica sa.

Ea a reușit să iasă din casă și a anunțat colaboratorii poliției;

declarațiile martorul Berdova A., conform căror la 06.11.2015, când s-a întors

acasă a văzut că inculpatul striga la nepoata sa, apoi a lovit-o pe aceasta. Totodată, ei

i-a spus că va deceda în curând, XXXXX va deveni prostituată, iar apartamentul îi va

rămâne lui. Când inculpatul a mers să fumeze, i-a dat telefonul mobil părții vătămate,

care a solicitat echipajul de poliție;

raportului de Evaluare psihologică nr. 42 din 04.03.2016, întocmit de Centrul

național de prevenire a abuzului față de copii, conform cărui, în cazul copilului

XXXXXX s-a constatat ca sunt prezente negarea, confruntarea, rebeliunea,

expunerea la risc, tentative suicidale, de asemenea potrivit raportului, specificul de

funcționare a sferei afective indică la copil un nivel înalt de traumatism psihic cu

simptome specifice copiilor victime ale violenței domestice (emoționale și fizice):

sentiment de singurătate, trădare, abandon, neajutorare, frici, gânduri suicidale, crize

isterice, disfuncții neurovegetative.

raportului de expertiză psihiatrico-legală ambulatorie nr. 71a-2016, prin care la

partea vătămată nu se determină indici ai imaginației sporite, pătimita nu putea opune

rezistență deoarece se află într-o oarecare dependență, și prezintă diagnosticul -

tulburare de conduită limitată la contextul familial.

Or, instanța de fond a analizat obiectiv probele prin prisma art. 101 Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, veridicității și

coroborării lor, care în ansamblu, dovedesc fără echivoc vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (1) din Codul penal, (în redacția legii

nr. 167 din 09.07.2010), ca violența în familie, adică acțiunea intenționată manifestată

fizic și verbal comisă de un membru al familiei, asupra unui alt membru al familiei,

care a provocat suferință psihică și fizică.

Totodată, afirmațiile inculpatului că nu a comis fapta imputată, nu corespund

adevărului, sunt mincinoase, fiind făcute cu scopul de a se eschiva de la răspunderea

penală pentru faptele comise, acestea fiind combătute prin probele administrate.

Potrivit declaraților martorului Berdova A. la 06.11.2015, când s-a întors acasă

a văzut că inculpatul striga la nepoata sa, apoi a lovit-o pe aceasta, ei spunându-i că

va deceda în curând iar nepoata sa va deveni prostituată. Conform declarațiilor

martorului Rafieva L., inculpatul nu a negat că are un vocabular nu tocmai potrivit

pentru discuția cu un copil și că adesea o bătea pe XXXXXX cu scopul de a-i da

acesteia lecții de viață, iar martorul Rerih V. a indicat că în luna octombrie a văzut

cum inculpatul, aflându-se în curtea blocului în care locuiește, a lovit-o cu palma

peste față pe XXXXXX și a strigat al ea, întrebând-o ce caută acolo.

Astfel, declarațiile martorilor Berdova A., Rafieva L. și Rerih V., făcute în

instanța de fond, sunt consecvente, corespund cu declarațiile date în cadrul urmăririi

penale și coroborează cu celelalte probe administrate, martorii fiind preveniți de

4

răspunderea penală pentru darea declarațiilor intenționat false, nefiind stabilite

temeiuri de a aprecia critic aceste declarații.

Afirmațiile apărării că în raportul nr. 71a-2016, este indicat direct că în

perioada lunilor octombrie-noiembrie 2015, partea vătămată nu a suportat careva

suferințe psihice în rezultatul agresiunii fizice și verbale, iar din raportul de constatare

medico-legală nr. 4982 din 07.10.2015 rezultă că vătămări fizice lipsesc și că acestea

nu sunt probe care ar convinge instanța că inculpatul a săvârșit infracțiunea

incriminată, sunt irelevante.

Or, potrivit Raportului de expertiză psihiatrico-legală ambulatorie nr. 71a-2016

la persoana expertizată nu se determină indici ai imaginației sporite, pătimită nu putea

opune rezistență deoarece se află într-o oarecare dependență și prezintă diagnosticul -

tulburare de conduită limitată la contextul familial.

Conform Raportului de Evaluare psihologică nr. 42 din 04.03.2016, întocmit de

Centrul național de prevenire a abuzului față de copii, în cazul copilului XXXXXX

s-a constatat că sunt prezente negarea, confruntarea, rebeliunea, expunerea la risc,

tentative suicidale, iar specificul de funcționare al sferei afective indică la copil un

nivel înalt de traumatism psihic cu simptome specifice copiilor victime ale violenței

domestice (emoționale și fizice): sentiment de singurătate, trădare, abandon,

neajutorare, frici, gânduri suicidale, crize isterice, disfuncții neurovegetative.

Infracțiunea prevăzută la art. 2011 Cod penal, este o infracțiune materială și se

consideră consumată din momentul producerii suferințelor fizice, vătămării ușoare a

integrității corporale sau a sănătății, suferinței psihice ori a prejudiciului material sau

moral, iar pentru aplicarea răspunderii este necesar ca să se producă una din urmările

prejudiciabile enumerate în dispoziția acestei norme penale.

Prin urmare, solicitarea apărării privind achitarea inculpatului este neîntemeiată

or, vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (1) Cod

penal a fost dovedită pe deplin, în afara oricărui dubiu rezonabil, în baza probelor

administrate.

Totodată, instanța de fond corect a aplicat prevederile legale ale art. 10 Cod

Penal, care prescrie că legea penală care înlătură caracterul infracțional al faptei, care

ușurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situația persoanei care a comis

infracțiunea are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au săvârșit

faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra

persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente

penale. Legea penală care înăsprește pedeapsa sau înrăutățește situația persoanei

vinovate de săvârșirea unei infracțiuni nu are efect retroactiv.

Conform art. 391 alin. (6) Cod de procedură penală, sentința de încetare a

procesului penal se adoptă dacă există alte circumstanțe care exclud sau

condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală.

Deci, prima instanță întemeiat a concluzionat că inculpatul nu poate fi pedepsit

conform sancțiunii art. 2011 alin. (1) Cod penal, în redacția veche, ținând cont de

modificările operate prin Legea nr. 196 din 28.07.2016, în vigoare din 16.09.2016,

potrivit căreia violența psihică a fost exclusă din normă și totodată s-a instituit

consecința ca element obligatoriu - soldarea cu vătămare ușoară a integrității

corporale sau a sănătății, fiind probată vătămarea corporală neînsemnată și violența

5

psihică, inculpatul urmând a fi recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 2011 alin. (1) Cod penal, în redacția veche, cu încetarea procesului penal

privind învinuirea lui de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (1) Cod

penal, pe motivul că există alte circumstanțe care exclud tragerea la răspundere

penală, și anume intervenirea legii penale care înlătură caracterul infracțional al faptei

comise de inculpat.

adoptate și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie achitat.

Recurentul a indicat că partea vătămată a declarat că inculpatul s-a întors acasă,

a început să strige la ea, apoi a lovit-o. După acest incident ea a plecat de acasă, iar

anterior, inculpatul a bătut-o de mai multe ori.

Instanța de fond a pus la baza sentinței de condamnare declarațiile martorilor

Berdova A., Rafieva L. și Galuzinscaia O., care nu sunt martori oculari, iar cererea

privind audierea a doi martori ai apărării, unul dintre care a fost prezent și a văzut

cele întâmplate, a respinsă de instanța de fond, fiind încălcat dreptul inculpatului la

apărare și la un proces echitabil, fiind acceptate doar probele acuzării.

Deci, lipsind probe care ar dovedi că inculpatul a săvârșit infracțiunea

imputată, acesta urmează a fi achitat. Totodată, potrivit raportului nr. 71a-2016, în

perioada lunilor octombrie-noiembrie 2015, XXXXXX nu a suportat careva

suferințe psihice în rezultatul agresiunii fizice și verbale, iar din raportul de constatare

nr. 4982 din 07.10.2015 rezultă că vătămări fizice lipsesc.

Totodată, potrivit art. 390 alin. (1) pct. 1), 4) Cod de procedură penală, sentința

de achitare se adoptă dacă nu s-a constatat existența faptei infracțiunii, dacă fapta nu

este prevăzută de legea penală.

Or, această normă este aplicabilă speței, nefiind constatat că inculpatul a

săvârșit careva acte de violență în privința părții vătămate. Nici unul din martorii

audiați nu au fost martori oculari și nu au confirmat prezența violenței, poziția

apărării fiind confirmată prin raportul nr. 71a-2016 și raportul de constatare nr. 4982

din 07.10.2015.

Mai mult, potrivit normelor invocate, în cazul în care fapta nu este prevăzută

de legea penală se adoptă o sentință de achitare și nu de încetare.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 CPP.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod

de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin.

(5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină indicarea

temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii atacate în acest

sens.

6

Sub acest aspect se reține că în recursul ordinar declarat, în pofida prevederilor

enunțate, nu este indicat nici un temei din cele nominalizate în art. 427 alin. (1) Cod

de procedură penală, fiind omisă totalmente specificarea unor concrete erori de drept

și argumentarea ilegalității deciziei contestate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Rezultă, că recursul ordinar nu îndeplinește cerințele legale de conținut, iar

instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al

inculpatului cu circumstanțe în fapt și în drept, care l-ar justifica, și să se expună,

apoi, asupra unor temeiuri neargumentate legal de recurent.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța judecătorească

nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării

și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în

care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar definite (pct. 5. din decizie), se

reține că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent

că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept privind învinuirea înaintată inculpatului și încadrarea juridică justă a acțiunilor

infracționale ale acestuia în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal (în redacția Legii nr. 167

din 09.07.2010), în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar,

inclusiv declarațiile părții vătămate XXXXXX, ale martorilor Berdova A., Rafieva L.

și Rerih V., raportul de Evaluare psihologică nr. 42 din 04.03.2016, întocmit de

Centrul național de prevenire a abuzului față de copii, conform cărui, în cazul

copilului XXXXXX s-a constatat ca sunt prezente negarea, confruntarea, rebeliunea,

expunerea la risc, tentative suicidale, de asemenea potrivit raportului, specificul de

funcționare a sferei afective indică la copil un nivel înalt de traumatism psihic cu

simptome specifice copiilor victime ale violenței domestice (emoționale și fizice):

sentiment de singurătate, trădare, abandon, neajutorare, frici, gânduri suicidale, crize

isterice, disfuncții neurovegetative; raportului de expertiză psihiatrico-legală

ambulatorie nr. 71a-2016, prin care la persoana expertizată nu se determină indici ai

imaginației sporite, pătimita nu putea opune rezistență deoarece se află într-o oarecare

dependență, și prezintă diagnosticul - tulburare de conduită limitată la contextul

familial, toate probele fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1)

Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității,

veridicității și coroborării lor, instanța de apel pronunțându-se argumentat și detailat

asupra tuturor argumentelor invocate în apelul apărării, indicând și motivele pentru

care a respins dovezile și versiunile apărării, probele administrate pe caz demonstrând

clar că faptelor săvârșite li s-a dat o încadrare juridică corectă.

7

Or, soluția de încetare a procesului penal și netemeinicia recursului ordinar,

coroborează cu următoarele împrejurări.

Conform art. 8, 9, 10 alin. (1), 14 alin. (1), 113 alin. (1) Cod penal, infracțiunea

este o faptă (acțiune sau inacțiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârșită

cu vinovăție și pasibilă de pedeapsă penală. Caracterul infracțional al faptei și

pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvârșirii

faptei. Timpul săvârșirii faptei se consideră timpul când a fost săvârșită acțiunea

(inacțiunea) prejudiciabilă, indiferent de timpul survenirii urmărilor. Se consideră

calificare a infracțiunii determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte

între semnele faptei prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii,

prevăzute de norma penală. Legea penală care înlătură caracterul infracțional al

faptei, care ușurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situația persoanei ce a

comis infracțiunea are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au

săvârșit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi. Potrivit art. 285

alin. (1) și (2), 275 pct. 9) Cod de procedură penală, încetarea urmăririi penale este

actul de liberare a persoanei de răspunderea penală și de finisare a acțiunilor

procedurale, în cazul în care pe temei de nereabilitare legea împiedică continuarea

acesteia. Încetarea urmăririi penale are loc în cazurile de nereabilitare a persoanei,

prevăzute la art. 275 pct. 9) din prezentul cod, când există alte circumstanțe prevăzute

de lege care condiționează excluderea sau, după caz, exclud urmărirea penală.

În această consecutivitate, se atestă că conform rechizitoriului întocmit la

31.03.2016, inculpatul, la 06 noiembrie 2015, în urma unui conflict iscat între el și

fiica minoră a concubinei sale, urmărind scopul provocării suferințelor psihice și

fizice unui membru al familie, intenționat a agresat-o verbal, strigând la ea, apoi i-a

aplicat o lovitură, acțiuni prin care i-a determinat minorei XXXXXX sentimentul de

frică, frustrare, de conștientizare a incapacității de a se apăra împotriva violenței din

partea inculpatului.

Acțiunile lui au fost încadrate în baza art. 2011 alin. (1) Cod penal (în redacția

legii nr. 167 din 09.07.2010), ca violența în familie, adică acțiunea intenționată

manifestată fizic și verbal comisă de un membru al familiei, asupra unui alt membru

al familiei, care a provocat suferință psihică și fizică.

Prin urmare, inculpatul întemeiat a fost diferit justiției.

Însă, deja în cadrul judecării cauzei, prin Legea pentru modificarea și

completarea unor acte legislative nr.196 din 28.07.2016, în vigoare din 16.09.2016,

art. 2011 Cod penal a fost modificat, din dispozițiile lui fiind excluse elementele

calificative „care a provocat suferință fizică și psihică”.

În asemenea împrejurări și în temeiul aplicării principiului retroactivității Legii

penale noi, față de inculpatul care a comis faptele invocate în rechizitoriu dar în

cadrul judecării cauzei au apărut circumstanțe care, pe temei de nereabilitare

împiedică continuarea acesteia, urmează a fi adoptată o sentință de încetare a

procesului penal.

Or, potrivit 285 alin. (1) și (2), 275 pct. 9), art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, dacă există alte circumstanțe care exclud tragerea la răspundere

penală se adoptă sentința de încetare (pct. 2. - 5. din decizie).

8

Conform jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de a efectua

o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu

excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat că

obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi

înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument ( hotărârea

CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul declarat, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

au apreciat probele și circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel,

judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune

partea vătămată este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu

constituie un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de

procedură penală și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este

lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul de pe rol au constituit obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conține motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că

recursul ordinar este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi

declarat inadmisibil.

9

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de inculpatul Alexandrov

Alexandr XXXXXX, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 27 iunie 2017 și

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17 octombrie 2017, pe motiv

că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 21 decembrie 2018.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

10