1ra-1879/2018 — art. 190 alin. 2 lit. c CP

1ra-1879/2018 — art. 190 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1879/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

27 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun, Iurie Bejenaru,

Maria Ghervas,

a judecat în ședința de judecată, fără citarea părților la proces, recursurile

ordinare declarate de procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Natalia

Andronic, și de partea vătămată Cucu Vadim, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 27 iunie 2018, în privința inculpatului

Ilieș Ghenadie XXXXXX, născut la

XX XXXXX XXXX, originar și locuitor al XXXXXX,

XXXXXXX XXXX, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 24.07.2017 – 13.04.2018,

instanța de apel: 17.05.2018 – 27.06.2018,

instanța de recurs: 20.08.2018 – 27.11.2018.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit,

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal la 2 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții și de a exercita o anumită activitate

în domeniul de administrare a bunurilor străine pe un termen de 2 ani.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe un termen de probațiune de 2 ani.

Acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Cucu V. a fost admisă în

principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în

ordinea procedurii civile.

1

G., având scopul dobândirii ilicite a bunurilor altor persoane prin înșelăciune și

abuz de încredere, sub pretextul că va achita serviciile pentru transportarea

pământului de la SRL „Promacons SV” pe terenul ce-i aparține, l-a convins pe

Cucu V. să achite el transportul în sumă de 28.000 lei, prin ce i-a cauzat daune în

proporții considerabile.

Instanța a reținut că inculpatul Ilieș G. nu a recunoscut vina și a declarat că

au fost transportate 281 camioane cu pământ. Nu au convenit referitor la achitarea

serviciilor de transport și nu cunoaște de ce partea vătămată solicită suma de

28.800 lei, în luna iunie având o înțelegere doar în privința a 15 camioane. La

cererea părții vătămate de a achita suma solicitată, i-a comunicat că se vor clarifica,

având necesitatea de a se interesa cum se procedează în asemenea situație și nu

intenționa să se eschiveze de la plată, cu toate că nu au avut nici o înțelegere.

În baza probelor administrate, instanța a conchis ca este dovedită vinovăția

inculpatului, fiind întrunite toate elementele infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.

(2) lit. c) Codul penal, culpabilitatea acestuia rămânând în afara cărorva dubii

rezonabile.

Totodată, instanța a concluzionat că, având în vedere caracterul

contradictoriu și nedeterminat al pretențiilor înaintate de partea civilă Cucu V.

împotriva inculpatului, reieșind din faptul că explicațiile părții vătămate sunt

contradictorii pretențiilor înaintate, din învinuirea adusă urmând că acestuia i-a

fost cauzată o daună materială în sumă de 28.000 lei, iar în ședința de judecată a

pretins încasarea prejudiciului material în sumă de 28.800 lei, în conformitate cu

prevederile art. 221 alin. (1) - alin. (3) Cod de procedură penală, fiind imposibilă

stabilirea exactă a sumei despăgubirilor cuvenite părții civile, acțiunea civilă

urmează a fi admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor

cuvenite să hotărască instanța civilă, în temeiul art. 387 alin. (3) Cod de procedură

penală.

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat, iar acțiunea civilă

să fie respinsă.

Apelantul a invocat că acțiunile inculpatului nu întrunesc elementele

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal or, partea vătămată

având necesitatea de a transporta pământul de la șantier, tot el a achitat șoferii

camioanelor care au fost antrenați la căratul pământului.

Latura subiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 190 Cod penal se

caracterizează în primul rând prin vinovăție sub formă de intenție directă, organul

de urmărire penală și instanța de judecată urmând să dovedească că inculpatul nu

avea intenția să-și onoreze angajamentul asumat.

Mai mult, la judecarea cauzei penale nu au fost înlăturate divergențele între

declarațiile făcute de partea vătămată și martori.

2018, apelul a fost admis, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre.

2

Ilieș Ghenadie a fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii

prevăzute la art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, pe motiv că nu s-a constatat

existența faptei infracțiunii.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond a stabilit eronat circumstanțele

de fapt și de drept, care nu corespund probelor din dosar.

Astfel, vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute la art. 190

alin. (2) lit. c) Cod penal nu a fost demonstrată, iar probele administrate, analizate

prin prisma veridicității, pertinenței, utilității și concludenței nu demonstrează

existența faptei infracțiunii și vina inculpatului în cele incriminate.

Prin probele prezentate de procuror și cercetate de instanța de apel nu a fost

dovedită vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate.

Astfel, inculpatul se învinuiește că în perioada lunii august anul 2013, având

scopul dobândirii ilicite a bunurilor altor persoane prin înșelăciune și abuz de

încredere, sub pretextul că va achita serviciile pentru transportarea pământului de

la SRL „Promacons SV” pe terenul ce-i aparține, l-a convins pe Cucu V. să achite

el transportul în sumă de 28.000 lei, prin ce i-a cauzat daune în proporții

considerabile.

Or, vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190

alin. 2 lit. c) Cod penal nu a fost demonstrată, iar probele administrate, analizate

prin prisma veridicității, pertinenței, utilității și concludenței lor, nu demonstrează

vina inculpatului în cele incriminate.

Împrejurările ce determină necesitatea achitării inculpatului se constată

prin probele prezentate de acuzare și de apărare.

În cadrul cercetării judecătorești, nu a fost probată fapta și nici vinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, și anume nu a fost

demonstrată latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii încriminate, precum și

nu au fost prezentate probe concludente, pertinente și veridice care ar demonstra că

acesta a dobândit ilicit 28.000 lei.

Astfel, lipsește latura obiectivă a infracțiunii și intenția inculpatului de a

înșela partea vătămată or, aceste lucrări erau obligatorii și cheltuielile trebuiau

suportate de firmă, iar pământul trebuia evacuat de pe terenul unde intenționa să

edifice o construcție.

Nu a fost demonstrată nici intenția inculpatului de a însuși, prin înșelăciune

sau abuz de încredere, banii de pe urma evacuării pământului, care era obligația

părții vătămate și era inevitabilă.

Or, probele prezentate de acuzare și cercetate de instanța de fond și

suplimentar în instanța de apel, nu demonstrează vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunii de escrocherie, deoarece nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii și menținerea

sentinței instanței de fond.

Recurenta a invocat că contrar concluziilor instanței de apel, în acțiunile

inculpatului se regăsește latura obiectivă a infracțiunii de escrocherie, și anume de

3

dobândire ilicită, prin înșelăciune și abuz de încredere, a bunurilor altei persoane,

în proporții considerabile.

Realizarea laturii obiective a infracțiunii prevăzute la art. 190 alin. (2) Cod

penal s-a manifestat prin faptul că acesta, din intenții de câștig, a urmărit

dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere,

iar după achitarea de către partea vătămată a sumei de 28.000 lei pentru

transportarea pământului se ascundea de partea vătămată, eschivându-se de la

restituirea sumei de bani, pe care nu a achitat-o până în prezent.

Pe lângă aceasta declarațiile părții vătămate coroborează cu declarațiile

martorului Codița A., fiind pertinente și concludente.

Inculpatul a adoptat o conduită pentru a induce partea vătămată în eroare și

pentru a-i câștiga încrederea că-i va restitui banii pe care îi datorează, acțiuni ce

denotă intenția directă a acestuia de a dobândi ilicit bunurile altei persoane prin

înșelăciune, conștientizându-și acțiunile și faptul producerii prejudiciului victimei.

Deci, este eronată afirmația instanței de apel că suma de 28.000 lei achitată

de Cucu V. nu a fost însușită de inculpat or, partea vătămată a achitat pentru

serviciile de evacuare a pământului de pe șantierul unde lucra, iar inculpatul, de la

început, nu a avut intenția să-și execute obligațiile asumate față de partea vătămată,

recurgând la procedee frauduloase în detrimentul victimei.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile at. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală.

5.1. A declarat recurs ordinar și partea vătămată Cucu V., în care solicită

casarea acestei decizii și menținerea sentinței instanței de fond.

Recurentul a indicat că inițial între el și inculpat nu au existat niște acorduri,

însă după efectuarea lucrărilor și achitarea banilor pentru serviciile de evacuare a

pământului de către el, inculpatul a avut intenția de a se eschiva de la onorarea

acestora, invocând că suma de bani se află pe contul bancar și, deoarece este vineri,

este în imposibilitate de a-i ridica, astfel că acordul întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de escrocherie.

Circumstanțele cauzei denotă faptul că inculpatul a acționat pentru a induce

partea vătămată în eroare, pentru a-i câștiga încrederea că-i va restitui banii pe care

îi datorează, acțiuni ce dovedesc intenția directă de a dobândi ilicit bunurile altei

persoane prin înșelăciune, fiind conștient de faptul dat și de producerea

prejudiciului părții vătămate.

Or, probele administrate demonstrează că inculpatul, din start, nu a avut

intenția să-și execute obligațiile asumate față de partea vătămată, recurgând la

mijloace frauduloase în detrimentul victimei.

Prin urmare, în acțiunile inculpatului sunt întrunite elementele infracțiunii

prevăzute la art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, culpabilitatea acestuia fiind

dovedită în afara oricăror dubii rezonabile.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile at. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală.

argumentelor invocate, Colegiul penal lărgit concluzionează că acestea urmează a

fi admise din următoarele considerente.

4

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde

motive legale pe care se întemeiază soluția, când motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii.

Instanța de recurs doar verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect, Colegiul penal lărgit atestă că instanțele de fond și de apel

au comis următoarele erori de drept.

În primul rând, potrivit art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința

instanței de judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată. Conform art. 101

alin. (1) și (4) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din

punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor. Instanța de judecată

este obligată să motiveze în hotărâre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor

probelor administrate. Potrivit art. 394 alin. (1) pct. 1) și 2) Cod de procedură

penală, partea descriptivă a sentinței de condamnare trebuie să cuprindă descrierea

faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicându-se locul, timpul, modul

săvârșirii ei, forma și gradul de vinovăție, motivele și consecințele infracțiunii,

probele pe care se întemeiază concluziile instanței de judecată și motivele pentru

care instanța a respins alte probe.

Conform jurisprudenței naționale, sentința trebuie să corespundă atât după

formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală.

Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea

anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor

inexacte (Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct.

3., 39., 41.).

În pofida acestor prescripții legale, potrivit descriptivului și dispozitivului

sentinței, instanța de fond (pct. 1., 2. din decizie):

a) doar a trecut în revistă probele administrate pe caz, însă nu a apreciat

fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor,

inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept incriminate inculpatului în

rechizitoriu, nefiind clar care probe au fost puse la baza sentinței de condamnare și

care au fost respinse;

b) constatând în descriptivul sentinței fapta criminală ca fiind dovedită, în

special prin declarațiile părții vătămate, cu cauzarea-i de daune în proporții

considerabile în sumă de 28.000 lei, încadrând acțiunile inculpatului în temeiul

acestui element calificativ pe art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, s-a contrazis

ulterior, dispunând în dispozitiv admiterea acțiunii civile în principiu, pe motivul

declarațiilor dubioase ale părții vătămate, invocând: „caracterul contradictoriu și

nedeterminat al pretențiilor înaintate de partea civilă Cucu V. împotriva

inculpatului, reieșind din faptul că explicațiile părții vătămate sunt contradictorii

pretențiilor înaintate”.

5

Astfel, prima instanță nu a judecat fondul cauzei în conformitate cu rigorile

prevăzute de lege și a adoptat o hotărâre care nu cuprinde motive legale pe care se

întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând dispozitivul hotărârii.

În al doilea rând, conform art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza

penală. Potrivit art. 419 Cod de procedură penală, rejudecarea cauzei de către

instanța de apel se desfășoară potrivit regulilor generale pentru examinarea

cauzelor în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător. Conform art. 394

alin. (3) pct. 2) Cod de procedură penală, partea descriptivă a sentinței de achitare

trebuie să cuprindă descrierea circumstanțelor cauzei constatate de instanța de

judecată și enunțarea temeiurilor pentru achitarea inculpatului, cu indicarea

motivelor pentru care instanța respinge probele aduse în sprijinul acuzării.

Conform jurisprudenței naționale, sentința trebuie să corespundă atât după

formă, cât și după conținut cerințelor art. 384-397 Cod de procedură penală.

Sentința se expune în mod consecvent, astfel ca noua situație să decurgă din cea

anterioară și să aibă legătură logică cu ea, excluzându-se folosirea formulărilor

inexacte (Hotărârea Plenului CSJ nr. 22 din 12.12.2005 privind sentința judecătorească, pct.

3., 39., 41.).

Însă, instanța de apel, nu a respectat prescripțiile de drept nominalizate,

deoarece, potrivit descriptivului și dispozitivului deciziei contestate, rejudecând

cauza potrivit regulilor generale pentru examinarea cauzelor în primă instanță (pct.

a) a constatat în descriptivului sentinței mai multe temeiuri de achitare a

inculpatului, care se contrazic și se exclud reciproc, cum ar fi că: „vinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute la art. 190 alin. (2) lit. c) Cod

penal nu a fost demonstrată..., probele administrate nu demonstrează existența

faptei infracțiunii și vina inculpatului în cele incriminate..., nu a fost dovedită

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate..., vinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii nu a fost demonstrată..., probele

administrate nu demonstrează vina inculpatului în cele incriminate..., nu a fost

probată fapta și nici vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

incriminate..., nu a fost demonstrată latura obiectivă și subiectivă a

infracțiunii încriminate..., lipsește latura obiectivă a infracțiunii..., probele

prezentate nu demonstrează vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de

escrocherie, deoarece nu s-a constatat existența faptei infracțiunii”.

Totodată, în dispozitivul sentinței a indicat divergent, că inculpatul este

achitat din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii;

b) doar a trecut în revistă probele administrate pe caz, însă nu a apreciat

fiecare probă separat, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării

lor, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept indicate în rechizitoriu, și nu a

indicat motivele pentru care a respins probele acuzării.

Mai mult, concluzia neclară și divergentă că: „necesitatea achitării

inculpatului se constată prin probele prezentate de acuzare și de apărare”, nu

6

coroborează cu criteriile de apreciere a probelor prescrise în art. 101 Cod de

procedură penală.

Împrejurările expuse atestă în mod lucid că instanțele de fond și de apel nu

au judecat cauza penală în condițiile legii, deoarece au adoptat hotărâri care nu

cuprind motive legale pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazicând

dispozitivul hotărârii, și că recursurile ordinare sunt întemeiate.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de

recurs casează total hotărârea atacată și dispune rejudecarea cauzei de către

instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală și care nu pot fi corectate de către instanța de

recurs, se impune soluția admiterii recursurilor ordinare, casării totale a deciziei

contestate, și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să țină cont de împrejurările

expuse, să înlăture erorile menționate, să judece cauza în strictă conformitate cu

legea, să adopte o hotărâre legală și întemeiată.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

admite recursurile ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Natalia Andronic, și de partea vătămată Cucu Vadim,

casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 27 iunie 2018,

în privința inculpatului Ilieș Ghenadie XXXXX, și dispune rejudecarea cauzei de

către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 20

decembrie 2018.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

Iurie Bejenaru

Maria Ghervas

7