1ra-1929/2018 — art. 190 alin. 2 CP

1ra-1929/2018 — art. 190 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-1929/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

18 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte – Iurie Diaconu,

Judecători –Ion Guzun, Liliana Catan, Iurie Bejenaru și Maria Ghervas,

judecând în ședință, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către

avocatul Miroslav Căuș în numele inculpatului, prin care solicită casarea sentinței

Judecătoriei Ungheni, sediul Nisporeni din 29 septembrie 2017 și a deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 20 iunie 2018, în cauza penală privindu-

l pe

Turculeț Gheorghii XXXXX, născut la XXXXX,

originar din XXXXX, domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

c o n s t a t ă:

2017, Gheorghii Turculeț a fost recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, la 2 ani închisoare, cu executarea

pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa

funcții de gestionare a bunurilor materiale pe un termen de 1 an.

S-a dispus încasarea de la inculpatul Gheorghii Turculeț în beneficiul lui

Evghenia Turculeț prejudicial material în sumă de 35 000 lei.

Turculeț la 30 mai 2011, urmărind scopul dobândirii în mod ilicit a bunurilor altei

persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, știind cu certitudine că casa de

locuit situată în XXXXX, cu numărul cadastral XXXXX, aparține părinților săi,

Evghenia și Victor Turculeț, care au procurat-o de la Zinaida Pastuhov, însă nu au

fost întocmite actele de vânzare-cumpărare, s-a deplasat personal la ultima și

1

comunicându-i că s-a înțeles cu părinții săi să perfecteze actele casei pe numele său

și cărora le-a achitat suma de 25 000 lei, a convins-o să întocmească o procură pentru

vânzarea casei sus menționate pe numele lui Angela Nichita, care a perfectat ilegal

fără acordul proprietarilor un contract de vânzare-cumpărare a casei de locuit,

situate în XXXXX, cu numărul cadastral XXXXX, pe numele soției sale, Elena

Turculeț, cauzând astfel proprietarilor Evghenia și Victor Turculeț, o daună

materială considerabilă în sumă de 35 000 lei.

inculpatului Gheorghii Turculeț, prin care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea

cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatul să fie achitat de sub

învinuirea de comitere a infracțiunii imputate, pe faptul lipsei în acțiunile acestuia

a elementelor constitutive ale componenței de infracțiune.

În motivarea apelului avocatul a invocat că, instanța eronat a interpretat

raporturile civile, și anume dreptul de proprietate, atribuindu-le lui Evghenia și

Victor Turculeț, care de fapt nu au perfectat documentele, iar proprietar legal fiind

Zinaida Pastuhov, care putea după bunul ei plac să administreze bunul ce-i

aparține cu drept privat.

De asemenea, avocatul a indicat că, instanța nu a argumentat proveniența

daunei considerabile în sumă de 35 000 lei, ceia ce este inadmisibil la emiterea unei

sentințe de condamnare în baza art. 190 alin. (2) Cod penal.

Mai mult, apelantul a susținut că, instanța de fond a trecut cu vederea decizia

Curții Supreme de Justiție din 9 aprilie 2014, care a menținut decizia Curții de Apel

Chișinău din 30 octombrie 2013, prin care a fost respinsă acțiunea la cererea lui

Victor Turculeț către Zinaida Pastuhov cu privire la anularea contractului de

cumpărare-vânzare, reținând doar că instanța nu poate pune la baza pronunțării

sentinței aceste două documente, or decizia relevă faptul că toate acțiunile privind

înstrăinarea bunului dat au fost legale: consimțământul proprietarului Zinaida

Pastuhov de a înstrăina bunul, reprezentarea din partea lui Angela Nichita care a

participat la perfectarea documentelor ca reprezentant al proprietarului, însăși

tranzacția întărită notarial, care încă o data demonstrează faptul nevinovăției

inculpatului.

Totodată, apărătorul a menționat dezacordul cu aprecierea probelor de către

prima instanță, pronunțând o sentință de condamnare bazată doar pe presupuneri.

fost respins apelul declarat de către Sergiu Tîmbur în numele inculpatului, cu

menținerea sentinței.

4.1. În motivarea deciziei, instanța de apel a statuat că, instanța de fond a

2

respectat normele procesuale, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod

obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o apreciere legală din

punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar toate în

ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, corect ajungând la concluzia

privind vinovăția inculpatului în comiterea faptei incriminate.

Astfel, instanța de apel a menționat că, ansamblul de probe cercetate și

examinate prezintă o situație clară și fără dubii a circumstanțelor de fapt, fiind

raportate just la prevederile legale, și anume: declarațiile părții vătămate Evghenia

Turculeț; declarațiile martorilor Victor Turculeț, Anna Ardeleanu, Zinaida Pastuhov,

Angela Nichita; procesul-verbal de confruntare din 20 februarie 2015, dintre partea

vătămată Evghenia Turculeț și învinuitul Gheorghii Turculeț (f.d.113); procesul-verbal de

confruntare din 20 februarie 2015, dintre martorul Victor Turculeț și învinuitul Gheorghii

Turculeț (f.d.114); procesul-verbal de confruntare din 18 martie 2015, dintre martorul

Zinaida Pastuhov și învinuitul Gheorghii Turculeț (f.d.116); copia recipisei din 20

noiembrie 2002 (f.d.19).

Subsecvent, instanța de apel a indicat că, prima instanță corect a constatat că,

inculpatul a comis fapta imputată care corect a fost încadrată în baza art. 190 alin.

(2) lit. c) Cod penal, escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune si abuz de încredere, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Așadar, instanța de apel a remarcat că, inculpatul a acționat cu intenția de a

înșela partea vătămată Evghenia Turculeț și martorul Zinaida Pastuhov,

prezentând situații, informații și documente întocmite contrar situației de fapt, în

urma cărora a însușit casa de locuit.

Instanța de apel a apreciat nerecunoașterea vinei de către inculpat drept o

metodă de a se eschiva de la răspunderea penală și ca o libertate de mărturisire

împotriva sa, consfințită în art. 21 Cod de procedură penală, care desigur nu

echivalează cu achitarea inculpatului, în cursul judecării cauzei fiind prezentate

probe care dovedesc cu certitudine vinovăția lui în comiterea infracțiunii de

escrocherie ce i se impută.

Totodată, instanța de apel a constatat că, Evghenia și Victor Turculeț în anul

2002 au procurat de la Zinaida Pastuhov casa de locuit cu suma de 10 000 lei, fapt

confirmat de cei trei în declarațiile sale, cât și de recipisa anexată la dosarul penal,

precum și de declarațiile martorului Anna Ardeleanu care confirmă respectiva

tranzacția.

Argumentele inculpatului precum că, a cumpărat casa de la Zinaida Pastuhov

și că n-a știut că părinții săi o cumpărase, instanța de apel le-a respins ca fiind

neîntemeiate, deoarece se contrazic cu materialele cauzei.

3

De asemenea, instanța de apel a indicat că, instanța de fond just a reținut si

faptul, că afirmația inculpatului prezentată lui Zinaida Pastuhov precum că, a

achitat 30 000 lei părinților săi pentru casă, este mincinoasă pentru a induce în

eroare ultima și pentru a obține încrederea ei, cu scopul dobândirii ilicite a bunului

menționat.

Mai mult, instanța de apel a respins ca fiind neîntemeiată alegația inculpatului

precum că, de la vârsta de 12 ani și până în anul 2010 n-a cunoscut despre faptul

procurării de către părinții săi a casei, or în această perioadă părinții săi au dispus

de această casă, efectuând diferite lucrări agricole, de construcție, de amenajare etc.,

văzute și știute de inculpat.

Totodată, instanța de apel a menționat că, instanța de fond corect n-a pus la

baza sentinței deciziile Curții Supreme de Justiție din 09 aprilie 2014 și Curții de

Apel Chișinău din 30 octombrie 2013, prin care s-a respins cererea de chemare în

judecată înaintată de Evghenia Turculeț împotriva lui Zinaida Pastuhov, Elena

Turculeț intervenienții accesorii OCT Nisporeni și notarul public Teodor Profire cu

privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare, din motivul că inculpatul

n-a fost parte a acestui proces. Existența unor asemenea decizii nu exclude

examinarea cazului sub aspect penal. Cu atât mai mult, că instanța de fond a stabilit

prezența infracțiunii de escrocherie în acțiunile inculpatului care n-au obiectul

examinării în instanța civilă.

De asemenea, instanța de apel a statuat că, instanța de fond corect a respins

argumentul apărării referitor la tragerea la răspundere a lui Zinaida Pastuhov,

deoarece în ședința de judecată s-a stabilit cert că inculpatul a săvârșit un act de

rea-credință, care are un caracter penal. Într-un mod eronat și fără careva probe,

apărarea susține că Zinaida Pastuhov se face vinovată în acest caz.

Instanța de apel a respins argumentul apărării precum că instanța a pronunțat

o sentința de condamnare bazată doar pe presupuneri, or la baza învinuirii și

sentinței au fost luate în calcul declarațiile părții vătămate, a martorilor și

documentele care confirmă intenția și scopul inculpatului de a dobândi ilegal casa

de locuit.

Totodată, instanța de apel a indicat că, instanța de fond nu a recunoscut lui

Evghenia și Victor Turculeț dreptul de proprietate asupra bunul menționat, or în

cadrul procesului penal acestora le-a fost apreciată doar calitatea de parte vătămată

și martor, fiind audiați asupra circumstanțelor cauzei în aceste calități procesuale.

Cu referire la dispunerea încasării prejudiciului material de la inculpat în

beneficiul părții vătămate în sumă de 35 000 lei, instanța de apel a remarcat că,

instanța de fond a încasat-o reieșind din cerințele părții vătămate, care a indicat în

4

cererea sa că suma respectivă i-a fost cauzată în urma înșelăciunii și deposedării

ilegale de respectivul imobil, or s-a stabilit cert că inculpatul știa că casa respectivă

a fost procurată anterior de către părinții săi, fapt ce rezultă din declarațiile

ultimilor, precum și din situația care a fost până la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare, care se exprimă prin posesia și folosința casei de familia

Turculeț pe parcursul a mai mulți ani. Însăși apărarea confirmă, că părinții săi au

deținut imobilul timp de 8 ani, fapt ce rezultă că inculpatul cunoștea acest fapt într-

un mod sigur și cert. Presupusa permisiune de a cumpăra casa este afirmată doar

de inculpat, dar nu și de părinții săi. Și nici transmiterea de către inculpat către

părinții săi a banilor și bunurilor nu se confirmă. Părinții inculpatului au fost de

acord să-i transmită casa cu drept de proprietate cu condiția întreținerii lor, dar nu

să o vândă cum afirmă apărarea.

Cât ține de argumentul apărării referitor la termenul de urmărire penală

invocat în ședința de judecată a instanței de apel, instanța de apel l-a respins ca

fiind neîntemeiat, or chiar dacă procurorul a admis o eroare mecanică și n-a indicat

data emiterii ordonanței (f.d.65 Vol.I), din aceasta rezultă clar, că termenul de

urmărire penală a expirat la 22.12.2013 și de atunci se fixează termenul urmăririi

penale până la 14.02.2014. Este ordonanța de fixare a termenului, care a fost

semnată de către procuror, din care rezultă clar că termenul a fost prelungit. Toate

actele de procedură au fost efectuate în interiorul termenului urmăririi penale,

acestea sunt absolut legale și produc efecte juridice, astfel contrazic alegațiile

avocatului.

Cu referire la pedeapsa aplicată inculpatului, instanța de apel a conchis că,

instanța de fond a respectat principiile și criteriile de individualizare a pedepsei,

dând deplină eficiență scopurilor pedepsei penale și aplicându-i inculpatului o

pedeapsă în limita normei penale și potrivit circumstanțelor cauzei.

Astfel, instanța de apel a statuat că, instanța de fond a luat în considerație

caracterul și gradul prejudiciabil al faptei, aceasta fiind o infracțiune gravă, scopul

îmbogățirii ilicite prin înșelăciune și abuz de încredere, deposedarea de avere a

părinților săi, personalitatea inculpatului, nerecunoașterea vinei contrar probelor

legal administrate ce dovedesc vinovăția, nerecuperarea daunelor materiale,

neconștientizarea faptei infracționale comise, lipsa de regrete și căinței sincere,

comportamentul inculpatului la urmărirea penală și în instanța de fond în sensul

neîndeplinirii obligațiunilor procesuale, sustragerea de la prezența în fața

organelor de drept, lipsa evidenței la medicul psihiatru și narcolog, caracteristica

pozitivă de la locul de trai, lipsa anterioarelor condamnări, lipsa unui loc de muncă,

de legăturile sale de familie, atitudinea lui față de faptele comise, influența pedepsei

5

asupra corectării și reeducării lui.

Reieșind din cele menționate mai sus, instanța de apel a concluzionat că,

pedeapsa stabilită inculpatului sub formă de închisoare cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis, este echitabilă faptei infracționale săvârșite, este în

corespundere cu împrejurările faptei, pericolul social ridicat și consecințele

acțiunilor acestuia pentru partea vătămată, precum și în conformitate cu normele

legale, instanța apel a conchis că va atinge scopul de corectare și reeducare a

inculpatului, careva temeiuri de casare a sentinței în latura pedepsei nefiind

stabilite.

Miroslav Căuș în numele inculpatului în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de

procedură penală, prin care solicită casarea deciziei, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei decizii prin care inculpatul să fie achitat de sub învinuirea

înaintată.

În motivarea recursului declarat, apărătorul susține că, instanțele anterioare

contrar ansamblului de probe administrat în respectiva cauză penală l-au recunoscut

vinovat pe inculpat de comiterea infracțiunii de escrocherie, or la materialele

dosarului nu a fost anexat vreun act care să ateste tranzacția de vânzare-cumpărare

între Evghenia Turculeț și Zinaida Pastuhova.

Totodată, recurentul menționează că, partea descriptivă a deciziei contrazice

dispozitivul acesteia, or aceasta dispune încasarea prejudiciului material în mărime

de 35 000 lei, sumă ce constituie prețul imobilului, iar în motivare susține că nu i-a

atribuit lui Evghenia Turculeț dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar a

recunoscut-o conform procedurii penale, parte vătămată.

De asemenea, avocatul indică că instanța de apel eronat a respins cererea

înaintată de către acesta privind interogarea în calitate de martori pe Ion Grigor,

Uliana Cataraga, Nicolae Turculeș, Valentina Mocanu, Olga Chiosa și Aurelia

Turculeț, astfel încălcându-i dreptul la un proces echitabil sub aspectul egalitatea în

arme.

Recurentul, a menționat că instanța de apel printr-o motivare neclară a respins

argumentul apărării precum că organul de urmărire penală a admis o eroare și

anume expirarea termenului desfășurării urmăririi penale.

motivele invocate, ținând cont de opiniile procurorului și a părții vătămate

expuse în referințe, care au solicitat declararea inadmisibilității recursului,

Colegiul penal lărgit constată că acesta urmează a fi admis din următoarele

considerente.

6

În speță se constată că recurentul s-a conformat prevederilor art. 422 Cod

de procedură penală și a declarat recurs ordinar în termen.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură

penală, judecând recursul, instanța de recurs este în drept să admită recursul,

să caseze, parțial sau total, hotărârea atacată, să rejudece cauza și să pronunțe

o nouă hotărâre.

Potrivit prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art.

427 Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent. Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile

instanței de apel pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel la judecarea cauzei.

În sensul prevederilor din art. 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8), 419 Cod de

procedură penală și a jurisprudenței naționale, instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel. Instanța de apel se pronunță

asupra tuturor motivelor invocate în apel.

În același context, Colegiul penal lărgit menționează că, hotărârile

pronunțate de instanțele ierarhic inferioare trebuie să fie motivate atât în fapt,

cât și în drept, în corespundere cu prevederile legislației în vigoare. Necesită a

se avea în vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea

superficială sau motivarea în termeni vagi-evazivi, reprezintă motiv de casare.

Colegiul penal lărgit indică că, avocatul Miroslav Căuș în recurs, drept

temeiuri pentru declararea recursului a invocat prevederile art. 427 alin. (1) pct.

6) și 8) Cod de procedură penală, și anume cazurile când instanța de apel nu s-

a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivului hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței și nu au fost

întrunite elementele de infracțiune.

Verificând legalitatea hotărârii atacate sub aceste aspecte, Colegiul penal

lărgit reține că, temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, și-a găsit confirmarea în cauza dată.

Astfel, Colegiul penal lărgit ajunge la concluzia că dispozitivul deciziei

instanței de apel este contradictoriu părții descriptivei a deciziei, or instanța de

apel prin dispunerea încasării de la inculpat în beneficiul părții vătămate a

7

prejudiciului material în sumă de 35 000 lei, ceea ce constituie valoarea

imobilului, își motivează soluția precum că ,,(…) instanța de fond a încasat-o

reieșind din cerințele părții vătămate, care a indicat în cererea sa că suma respectivă i-

a fost cauzată în urma înșelăciunii și deposedării ilegale de respectivul imobil, or s-a

stabilit cert că inculpatul știa cu bună știință, că casa respectivă a fost procurată

anterior de către părinții săi, fapt ce rezultă din declarațiile ultimilor, precum și din

situația care a fost până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, care se

exprimă prin posesia și folosința casei de familia Turculeț pe parcursul mai multor

ani”.

Mai mult, instanța de apel în motivarea deciziei pronunțate a susținut că

,,instanța de fond nu a recunoscut lui Evghenia și Victor Turculeț dreptul de

proprietate asupra bunul menționat, or în cadrul procesului penal acestora le-a fost

apreciată doar calitatea de parte vătămată și martor, fiind audiați asupra

circumstanțelor cauzei în aceste calități procesuale”, or această motivare este

contradictorie celor menționate mai sus cât și dispozitivului deciziei.

Totodată, Colegiul penal lărgit menționează că, instanța de apel urma să

stabilească cu certitudine cui îi aparține bunul respectiv, iar la încasarea

prejudiciului material să stabilească mărimea exactă a prejudiciului cauzat prin

probele administrate, astfel instanța de apel contrar celor menționate mai sus

indică doar că ,,suma de 35 000 lei a încasat-o reieșind din cerințele părții vătămate,

care a indicat în cererea sa suma respectivă”.

De asemenea, Colegiul penal lărgit indică că motivarea deciziei contravine

rechizitoriului și anume în rechizitoriu se indică că ,,care a perfectat ilegal fără

acordul proprietarilor un contract de vânzare-cumpărare a casei de locuit”, astfel

instanța de apel cât și instanța de fond condamnând inculpatul în baza

rechizitoriului înaintat, confirmă că Evghenia și Victor Turculeț, sunt

proprietarii imobilului în cauză, pe când conform probelor administrate în

respectiva cauză penală, aceștia nu au obținut dreptul de proprietate asupra

imobilului situat în XXXXX.

Mai mult, conform deciziei Curții Supreme de Justiție din 09 aprilie 2014,

care a menținut decizia Curții de Apel Chișinău din 30 octombrie 2013, a fost

respinsă acțiunea lui Victor Turculeț către Zinaida Pastuhov, cu privire la

anularea contractului de vânzare-cumpărare, or acest fapt demonstrează că

acțiunile privind înstrăinarea bunului au fost legale, iar Evghenia și Victor

Turculeț nu sunt proprietarii bunului în litigiu.

Astfel, instanța de apel în pct. 4.1. din prezenta decizie îl condamnă pe

inculpat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal,

8

fără a-și motiva clar poziția, enumeră probele și fără o analiză amplă a acestora

indică că ,,ansamblul de probe cercetate și examinate prezintă o situație clară și fără dubii

a circumstanțelor de fapt”, or simplul fapt că instanța de apel a enumerat probele

nu reprezintă o motivare în corespundere cu rigorile art. 6 al Convenției

europene a drepturilor omului.

În acest context, Colegiul penal lărgit menționând prevederile art. 100 alin.

(4) și art. 101 alin. (1)-(4) Cod de procedură penală, și invocând doctrina juridică

națională, remarcă faptul că, verificarea probelor este o activitate a instanței

privind constatarea veridicității probei sub aspectul corespunderii datelor de

fapt pe care le conține proba cu realitatea obiectivă. Verificarea constă în

analiza probelor strânse, coroborarea lor cu alte probe, verificarea sursei de

proveniență a probelor. Verificarea probelor poate avea loc doar prin aplicarea

procedeelor probatorii prevăzute de Codul de procedură penală și se

efectuează la toate fazele procesului penal. Sunt supuse verificării atât datele

de fapt, cât și mijloacele de probă din care au fost obținute.

Probele se verifică atât prin efectuarea acțiunilor procesuale prevăzute de

prezentul cod, cât și printr-o analiză logică a conținutului probei, a coroborării

lor.

Aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente ale

procesului penal, deoarece întregul volum de muncă depusă de către organele

de urmărire, instanțele judecătorești, cât și de părțile din proces, se

concretizează pe soluția ce va fi dată în urma acestei activități. Aprecierea

probelor după intima convingere trebuie să se bazeze pe prevederile legale.

Intima convingerea se întemeiază pe examinarea tuturor probelor în ansamblu,

sub toate aspectele complet și obiectiv.

În opinia instanței de recurs, instanța de apel la fel ca și prima instanță nu

au pătruns în esența problemei de fapt și de drept, fiind prezentă discrepanța

între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, ignorarea unor

aspecte evidente, ce au avut drept consecință pronunțarea unei concluzii

premature și nemotivate.

Colegiul penal lărgit reamintește că, obligația de motivare a hotărârilor

judecătorești face parte din setul de garanții stabilit pentru existența unui

proces echitabil.

Conform jurisprudenței CtEDO, expuse în cazurile aplicării art. 6 al

Convenției, o hotărâre motivată demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul

procesului penal, oferă posibilitatea ca această hotărâre să poată fi verificată în

cadrul căilor de atac și oferă posibilitatea persoanelor interesate de a pregăti o

9

cerere de apel sau recurs (Suominen v. Finlandei § 37(2003), Kuznetsov și alții v.

Rusiei § 85. (2007)).

În afară de aceasta, motivarea hotărârilor este un instrument important în

asigurarea transparenței justiției și existența unui control social asupra acesteia

(Hirvisaari v. Finlanda, § 30 (2001)).

Obligația instanței de a motiva sentința, constă în necesitatea de stabilire a

adevărului, iar judecătorul să-și formeze convingerea asupra acestui adevăr și

că realitatea este conformă convingerilor sale. Totodată obligația motivării este

o garanție pentru părți în primul rând, precum și pentru alte persoane care pot

cunoaște motivele pentru care judecătorul a pronunțat sentința respectivă.

Motivarea este importantă pentru părți în cazul exercitării dreptului de atac a

sentinței precum și pentru instanțele superioare, care să o poată verifica din

punctul de vedere al legalității și temeiniciei acesteia.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit conchide că, nemotivarea clară și concisă

a soluției pronunțate de către instanța de apel reprezintă prin sine

neexaminarea fondului apelului de către instanța de apel, ce se consideră eroare

de drept și este temei pentru recurs.

Astfel, Colegiul penal lărgit menționează că, instanța de apel la judecarea

apelului a comis erori de drept, prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, deoarece hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția adoptată ori motivarea soluției contrazice dispozitivului

hotărârii sau acesta este expus neclar.

Totodată, Colegiul penal lărgit indică că, eroarea comisă de către instanța

de apel nu poate fi corectată în ordinea procedurii de recurs, deoarece instanța

de recurs nu este abilitată cu atribuții de a judeca cauza și a se pronunța asupra

legalității hotărârii, substituind instanța care a judecat apelul cu încălcarea

prevederilor legale.

La rejudecarea cauzei instanța de apel are obligația cu strictețe să respecte

prevederile art. 414 Cod de procedură penală, să înlăture erorile enumerate mai

sus, să verifice minuțios legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor prezentate, să studieze și corect să aprecieze juridic materialele cauzei

în tot ansamblul lor, să țină seama de cele expuse în prezenta decizie legate de

justa apreciere, sub toate aspectele, complet și obiectiv a tuturor împrejurărilor

cauzei, să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în cererea de apel și

recurs și, în dependență de datele obținute, să pronunțe o hotărâre legală,

întemeiată și motivată, care să corespundă prevederilor art. 417 Cod de

procedură penală.

10

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e :

admite recursul ordinar declarat de către avocatul Miroslav Căuș în numele

inculpatului, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 20 iunie

2018, în privința lui Turculeț Gheorghii XXXXX și dispune rejudecarea cauzei de

către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac, pronunțată integral la 15 ianuarie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Ion Guzun

Liliana Catan

Iurie Bejenaru

Maria Ghervas

11