- Dosarul nr.
- 2ra-1966/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 14 august 2013
- Părțile
- Jîrnov Natalia vs Vucol-Ulier Vadim
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-1966/13 — Recunoaşterea nulităţii certificatului de moştenitor testamentar
prima instanţă: Sv.Garştea-Bria dosarul nr. 2ra-1966/13 instanţa de apel: M.Ciugureanu, M.Moraru, G.Zubati ÎNCHEIERE 14 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Iuliana Oprea, Ion Vîlcov examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Vucol-Ulier Vadim, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Jîrnov Natalia şi Jîrnov Alexandru împotriva lui Vucol-Ulier Vadim, notarul Colun Angela, ÎS „Cadastru" privind recunoaşterea nulităţii certificatului de moştenitor testamentar, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 noiembrie 2012 prin care s-a respins apelul declarat de Vucol-Ulier Vadim şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.
Chişinău din 26 iunie 2012, c o n s t a t ă La 10 aprilie 2012 Jîrnov Natalia şi Jîrnov Alexandru s-au adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Vucol-Ulier Vadim, notarul Colun Angela, ÎS „Cadastru" privind recunoaşterea nulităţii certificatului de moştenitor testamentar. În motivarea acţiunii s-a indicat că, Nataliei Jîrnov, lui Victor Vucol şi Alexandru Jîrnov conform ordinului nr. 030044 din 07.02.1986 le-a fost repartizat în folosinţă apartamentul nr. 30 din str. L. Deleanu, 1, mun. Chişinău. Conform hotărîrii Agenţiei de Privatizare a Consiliului municipal Chişinău din 08.06.2007, nr. 41, lui Victor Vucol i-a fost transmis în proprietate privată prin contractul de cumpărare-vînzare, transmitere-primire nr. 8741, 4/10 cotă-parte din apartamentul nominalizat.
Acest contract a fost înregistrat la OCT Chişinău la 31.10.2007, bunului imobil fiindu-i atribuit numărul cadastral 0100509.103.030. Menţionează reclamanţii că, în baza testamentului nr. 20145 din 27.10.2007 autentificat de notarul privat Colun Angela, fiul lui Victor Vucol, şi anume Vadim Vucol-Ulier, a moştenit cota-parte din apartament ce-i aparţinea tatălui său. Astfel, el a dobîndit dreptul de proprietate prin succesiune în baza art. 320 alin.(2) Cod civil. Dreptul de proprietate asupra bunului imobil transmis lui Vadim Vucol-Ulier prin certificatul de moştenitor testamentar eliberat la 16.03.2009 şi anume 4/10 cotă-parte 1 din apartamentul nr. 30 din str. L. Deleanu, 1, mun. Chişinău, a trecut înregistrarea la Organul Cadastral Teritorial Chişinău la 16.03.2009.
Indică reclamanţii că, prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 17.01.2011 hotărîrea Agenţiei de Privatizare a Consiliului municipal Chişinău din 08.06.2007, nr. 41 şi contractul de cumpărare-vînzare, transmitere-primire a 4/10 cotă-parte din apartamentul nr. 30 din str. L. Deleanu, 1, mun. Chişinău în proprietate privată lui Victor Vucol sub nr. 8741 din 31.10.2007 au fost anulate. Hotărîrea menţionată a Curţii de Apel a devenit irevocabilă şi definitivă prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 25.05.2011. Astfel, în baza hotărîrii instanţei de judecată dreptul de proprietate asupra 4/10 cotă-parte din apartamentul nr. 30 din str. L. Deleanu, 1, mun. Chişinău al defunctului Vucol Victor a fost recunoscut nul şi deci, certificatul de moştenitor testamentar eliberat la 16.03.2009 de către notarul privat Colun Angela asupra patrimoniului succesoral al cet.
Vucol Victor succesorului Vadim Vucol-Ulier de asemenea este nul. Invocă reclamanţii că, conform prevederilor art. 219 Cod civil, anularea actului iniţial atrage şi nulitatea actului subsecvent. Solicită, declararea nulă a certificatului de moştenitor testamentar nr. 3036 pe dosarul succesoral nr. 2/184548/2008, eliberat lui Vadim Vucol-Ulier de către notarul privat Colun Angela asupra 4/10 cotă-parte din apartamentul nr. 30 din str. L. Deleanu, 1, mun. Chişinău; obligarea Întreprinderii de Stat „Cadastru" de a introduce schimbări în Registrul bunurilor imobile şi a exclude pe Vucol-Ulier Vadim din acest registru ca proprietar al 4/10 cotă-parte din apartamentul nr. 30 din str. L. Deleanu, 1, mun.
Chişinău. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 26 iunie 2012, acţiunea a fost admisă, fiind dispusă recunoaşterea nulă a certificatului de moştenitor testamentar nr. 3036 din 16 martie 2009 (dosarul succesoral nr. 2/184548/2008), eliberat lui Vucol- Ulier Vadim asupra 4/10 cotă-parte din apartamentul nr. 30 din str. Liviu Deleanu, 1, mun. Chişinău de către notarul privat Angela Colun şi înregistrat la ÎS „Cadastru" OCT Chişinău cu nr. cadastral 0100509.103.01.030, hotărîrea în cauză servind drept temei pentru introducerea modificărilor corespunzătoare în Registrul bunurilor imobile privind apartamentul nr. 30 din str. Liviu Deleanu, 1, mun. Chişinău. S-a radiat din Registrul bunurilor imobile înscrierea privind înregistrarea dreptului de proprietate lui Vucol-Ulier Vadim asupra 4/10 cotă-parte din apartamentul nr. 30 din str. Liviu Deleanu, 1, mun.
Chişinău - 0100509.103.01.030. Împotriva hotărîrii primei instanţe Vucol – Ulier Vadim a declarat apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 noiembrie 2012 s-a respins apelul declarat de Vucol-Ulier Vadim şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 26 iunie 2012. La 15 martie 2013 Vucol-Ulier Vadim a declarat recurs solicitînd admiterea acestuia, casarea dispoziţiilor judecătoreşti şi remiterea pricinii la rejudecare. 2 În susţinerea recursului, recurentul a indicat că nu este de acord cu decizia instanţei de apel, pe care o consideră nefondată şi ilegală, fiind emisă cu încălcarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural. Menţionează recurentul că instanţele de judecată la examinarea cauzei au admis încălcarea normelor de drept procedural prin faptul că pricina a fost examinată în lipsa sa, precum şi prin faptul că la judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului.
Verificînd legalitatea hotărîrii contestate prin prizma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către Vucol-Ulier Vadim urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Vucol-Ulier Vadim este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.
3 Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele de judecată au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material şi procedural, şi apreciind probele administrate în conformitate cu prevederile art.130 CPC, au pronunţat o hotărîre legală şi întemeiată. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece sunt declarative şi nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Instanţa de recurs reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Astfel, reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi apreciat corect probele prezentate, au aplicat corect normele de drept material şi procesual, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Vucol-Ulier Vadim ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Vucol-Ulier Vadim se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Iuliana Oprea Ion Vîlcov 4