- Dosarul nr.
- 3ra-1596/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 13 noiembrie 2013
- Părțile
- ÎI Budeanu vs IFS Edineţ
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-1596/13 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: M.Iftodi dosarul nr. 3ra-1596/13 instanţa de apel: A.Gheorghieş, N.Chircu, V.Harmaniuc ÎNCHEIERE 13 noiembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul : Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de ÎI „Budeanu”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de ÎI „Budeanu” către Inspectoratul Fiscal de Stat Edineţ cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 11 aprilie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către ÎI „Budeanu”, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Edineţ din 27 noiembrie 2012, c o n s t a t ă La 10 octombrie 2012, reclamantul ÎI „Budeanu” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Inspectoratul Fiscal de Stat Edineţ cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acţiunii reclamantul ÎI „Budeanu” a indicat, că la 27 iunie 2012 a fost efectuat un control operativ la întreprinderile producătoare de var din s. Trinca, r-nul. Edineţ în urma căreia de către inspectorii fiscali, s-a întocmit un proces-verbal privind încălcările fiscale. Încălcarea încriminată precum că lipsesc actele de provenienţă a materiei prime - piatra de var şi lemn nu este întemeiată, deoarece aceste acte au fost prezentate inspectorului, însă nu a fost luat în consideraţie. La 23 iulie 2012 şeful Inspectoratului Fiscal de Stat Edineţ a emis în baza materialelor acumulate superficial decizia nr.918 în baza căreia i-a fost aplicată amendă în mărime de 10000 lei. Consideră decizia dată ilegală, şi solicită anularea acesteia.
Prin hotărârea Judecătoriei Edineţ din 27 noiembrie 2012, cererea de chemare în judecată a fost respinsă. La data de 13 decembrie 2012 ÎI „Budeanu”, a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, cerând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîrii prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă. În motivarea apelului a indicat că, hotărârea menţionată o consideră ilegală, deoarece instanţa de fond nu a constatat corectitudinea circumstanţelor de fapt ale pricinii, aplicînd eronat normele de drept material la examinarea cauzei.
Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 11 aprilie 2013, apelul declarat de către ÎI „Budeanu” a fost respins, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Edineţ din 27 noiembrie 2012. La adoptarea soluţiei sale, instanţa de apel a ajuns la concluzia că prima instanţă a respectat normele materiale şi procesuale, a verificat complet, sub toate aspectele în mod obiectiv circumstanţele cauzei şi a dat probelor administrate o apreciere legală din punct de vedere al pertinenţei, concludentei, utilităţii şi veridicităţii lor, iar toate în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, corect ajungînd la concluzia de respingere a acţiunii ca neîntemeiate. Instanţa de apel a reţinut că, la 27 iunie 2012 la ÎI „Budeanu” s-a efectuat un control de către inspectorii fiscali ai IFS Edineţ, ca urmare s-a întocmit un proces- verbal privind încălcările fiscale.
La 23 iulie 2012 de către IFS Edineţ s-a emis decizia nr. 918, prin care ÎI „Budeanu" a fost sancţionată în baza art. 253 alin.(1) CF al RM la amendă în mărime de 10 000 lei - împiedicarea controlului fiscal prin neasigurarea accesului în încăperile de producţie, în depozite, în locurile de păstrare a bunurilor, în spaţiile comerciale şi în spaţiile cu o altă destinaţie, prin neprezentarea de explicaţii, date, informaţii şi documente, necesare organului fiscal, asupra problemelor care apar în timpul controlului. Instanţa de apel a considerat că, la momentul sancţionării apelantei şi examinării contestării acesteia, apelanta n-a prezentat careva probe, ce ar dovedi ilegalitatea deciziei contestate, în strictă conformitate cu prevederile art. 267 alin.(3) CF al RM.
La 12 august 2013 ÎI „Budeanu” a contestat cu recurs decizia Curţii de Apel Bălţi din 11 aprilie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului recurenta a indicat că, consideră hotărîrile judecătoreşti ilegale şi neîntemeiate, deoarece în cadrul examinării cauzei instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a litigiului şi a aplicat şi interpretat eronat normele dreptului material şi procedural, fapt ce a dus la pronunţarea unei decizii ilegale şi neîntemeiate. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil.
În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către ÎI „Budeanu”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurenţilor se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.
Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către ÎI „Budeanu”, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.
Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către ÎI „Budeanu”ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către ÎI „Budeanu”, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru