3ra-840/15 — Contestarea actului administrativ

dosarul nr. 3ra-840/15 prima instanță: M. Ghervas instanţa de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol ÎNCHEIERE 22 iulie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iurie Bejenaru, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea comercială „Casa Ceaiului” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii comerciale „Casa Ceaiului” societate cu răspundere limitată împotriva Biroului vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 februarie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea comercială „Casa Ceaiului” societate cu răspundere limitată şi menţinută hotărârea Judecătoriei Botanica, municipiul Chişinău din 30 iulie 2014, c o n s t a t ă: La 25 ianuarie 2011, SC „Casa Ceaiului” SRL a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Biroului vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că la 23 noiembrie 2010 la Biroul vamal Chişinău a fost depusă pentru perfectare declaraţia vamală nr. 3027I43950, prin care a fost declarat importul mărfii - ceai în asortiment, efectuat de SC „Casa Ceaiului” SRL, declarant fiind SRL „Politrans Broker”. Menţionează că autoritatea vamală nu a acceptat valoarea în vamă indicată de declarant şi la 25 noiembrie 2010 a înmânat agentului economic o scrisoare prin care a solicitat prezentarea documentelor suplimentare, iar prin scrisoarea nr. 47/4 din 30 noiembrie 2010 documentele solicitate au fost puse la dispoziţia colaboratorilor respectivi. Susține că necătînd la aceasta, la 02 decembrie 2010 colaboratorii Biroului vamal Chişinău au emis actul de inspecţie, prin care s-a dispus majorarea valorii în vamă.

Concomitent, în declaraţia privind valoarea în vamă a mărfurilor a fost introdusă menţiunea privitor la majorarea valorii în vamă a mărfii, efectuată în legătură cu neprezentarea tuturor documentelor solicitate şi neconcordanţa în documentele prezentate. 1 Afirmă că nici declarantul şi nici agentul economic nu au fost de acord cu concluziile colaboratorilor Biroului vamal Chişinău privitor la majorarea valorii în vamă a mărfii, precum şi cu acțiunile acestora la determinarea valorii, fapt care a fost adus la cunoștința autorităţii vamale în modul prevăzut de lege, însă autoritatea vamală nu a luat nici o atitudine, refuzând absolut nemotivat validarea declaraţiei vamale şi eliberarea mărfii.

Invocă că brokerul vamal SRL „Politrans Broker”, reieşind din obligaţiunile sale, a decis achitarea diferenţei stabilite de organul vamal, cu contestarea ulterioară a acesteia, însă primind banii în sumă de 111250 lei în cont, autoritatea vamală a refuzat eliberarea mărfii şi validarea declaraţiei vamale, motivând aceste acţiuni prin faptul că nu brokerul, ci agentul economic trebuie să achite această diferenţă. Mai invocă că abia la 14 decembrie 2010, declaraţia vamală nr. 3027I43950 din 23 noiembrie 2010 a fost validată, iar marfa a fost eliberată în adresa agentului economic. Consideră acţiunile colaboratorilor Biroului vamal Chişinău la examinarea declaraţiei vamale nr. 3027I43950, precum şi la stabilirea valorii în vamă a mărfii, ca fiind ilegale și care contravin procedurii stabilite.

Menţionează că nu este clar şi nu există nici un act administrativ care ar conţine informaţia privitor la metoda aplicată de autoritatea vamală la majorarea valorii în vamă a mărfii, precum şi la cifrele (şi provenienţa lor) care au stat la baza calculelor efectuate. Acest fapt contravine întru totul legislaţiei din domeniu, în special, Legii cu privire la tariful vamal, care prin art. 10 alin. (2) prevede că principala metodă este metoda determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă. În cazul în care principala metodă nu poate fi aplicată, se folosesc alte metode. Fiecare din metodele succesive se aplică doar în cazul în care valoarea în vamă nu poate fi determinată prin metoda precedentă.

Nu este clar dacă a fost respectată consecutivitatea aplicării acestor metode şi din care considerente a fost imposibilă aplicarea metodei precedente. Susţine că nu există nici un document, care ar indica la existența căror va dubii (şi proveniența lor), privitor la valoarea declarată de broker. Legislaţia prevede că valoarea poate fi majorată doar în cazul existenţei unor dubii. Afirmă că autoritatea vamală a încălcat flagrant art. 199 alin. (1) din Codul vamal, care prevede că verificarea declaraţiei vamale, a documentelor le efectuează organul vamal în cel mult 10 zile din momentul primirii declaraţiei. În cazul dat, termenul a fost depăşit neîntemeiat.

Invocă că autoritatea vamală a ignorat totalmente Regulamentul cu privire la modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul RM, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 600 din 14 mai 2002. Mai invocă că la 10 decembrie 2010, în adresa Serviciului Vamal, precum şi a Biroului vamal Chişinău a fost înaintată o cerere prealabilă, prin care au fost contestate acţiunile colaboratorilor Biroului vamal Chişinău, însă prin scrisoarea nr. 28/11-221 din 11 ianuarie 2011 Serviciul Vamal a informat că nu au fost depistate careva abateri, iar Biroul vamal Chişinău nu a dat nici un răspuns.

Prin urmare, solicită recunoaşterea acţiunilor colaboratorilor Biroului vamal Chişinău, manifestate prin majorarea neîntemeiată a valorii în vamă a mărfii şi 2 examinarea declaraţiei vamale nr. 3027 I 43950 din 23 noiembrie 2010, ca fiind ilegale, anularea declaraţiei privind valoarea în vamă a mărfurilor, prin care s-a dispus majorarea valorii în vamă a mărfii, restituirea sumei supraplăţii de 111250 lei agentului economic SC „Casa Ceaiului” SRL şi validarea declarației vamale nr.3027 I 43950 din 23 noiembrie 2010 în varianta depusă inițial.

Ulterior, SC „Casa Ceaiului” SRL a depus cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitând recunoaşterea acţiunilor colaboratorilor Biroului vamal Chişinău, manifestate prin majorarea neîntemeiată a valorii în vamă a mărfii şi examinarea declaraţiei vamale nr. 3027 I 43950 din 23 noiembrie 2010, ca fiind ilegale, anularea actului de inspecţie din 02 decembrie 2010, modificarea declaraţiei vamale nr. 3027I43950 din 23 noiembrie 2010 prin validarea ei în varianta depusă iniţial şi încasarea de la pârât a sumei achitate suplimentar în mărime de 113181,17 lei.

Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 15 martie 2012 acţiunea a fost admisă, a fost recunoscută ilegală determinarea de către Biroul vamal Chişinău valoarea în vamă a mărfii din declaraţia vamală nr. 3027I43950 din 23 noiembrie 2010 conform metodei 6, a fost anulat ca ilegal actul de inspecţie din 02 decembrie 2010 şi a fost obligat Biroul vamal Chişinău să restituie pe contul bancar al SC „Casa Ceaiului” SRL suma de 113181,70 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2012 a fost corectată greşeala în partea introductivă a hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2012 şi, anume, în loc de 26 martie 2012 a fost scris 15 martie 2012. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 martie 2013 a fost admis recursul declarat de către Biroul vamal Chişinău, casată integral hotărârea primei instanţe şi remisă pricina spre rejudecare la Judecătoria Botanica, mun.

Chişinău. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 30 iulie 2014 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 februarie 2015 a fost respins apelul declarat de către SC „Casa Ceaiului” SRL şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 23 aprilie 2015, în termenul prevăzut de lege, SC „Casa Ceaiului” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii sau restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. Recurenta SC „Casa Ceaiului” SRL, în motivarea recursului, a indicat că nu este de acord cu hotărârile judecătoreşti, deoarece instanţele judecătoreşti incorect şi eronat au aplicat normele de drept material şi normele de drept procedural.

Menţionează că prin încheierea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 13 noiembrie 2013 a fost atras în proces brokerul vamal SRL „Politrans Broker” în calitate de intervenient accesoriu de partea sa. Acest fapt a fost indicat şi în hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 30 iulie 2014, însă necătînd la aceasta, instanţa de apel nu a citat intervenientul accesoriu la examinarea apelului. În aceste condiţii, devine evident faptul că instanţa de apel a încălcat drepturile persoanei atrase în proces, fapt ce constituie încălcare a normelor de drept procedural. 3 Susţine că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au trecut cu vederea şi au lăsat fără apreciere juridică argumentele invocate în cererea de chemare în judecată şi în cererea de apel.

La baza hotărârilor judecătoreşti au fost puse doar argumentele intimatului, care necesită a fi apreciate drept o părere proprie a reprezentantului acestuia, neavând nici suport legal, nici logic. Afirmă că instanţele nu au dat apreciere faptului că declaraţia vamală se întocmeşte de brokerul vamal, care selectează metoda de determinare a valorii în vamă. Respectiv, dacă autoritatea vamală a avut obiecţii la textul sau datele din declaraţie, trebuia să notifice brokerul despre acest fapt. Invocă că instanţele de judecată au trecut cu vederea faptul că prin scrisoarea de însoţire nr. 47/4 din 30 noiembrie 2010 au fost prezentate toate documentele solicitate suplimentar.

Respectiv, nu poate fi vorba despre nerespectarea Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul RM, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 600 din 14 mai 2002. Cu atât mai mult, în şedinţa de judecată a primei instanţe s-a solicitat informaţia privind soarta documentelor prezentate suplimentar. Ca rezultat, s-a constatat că, deşi, aceste documente au parvenit în cancelaria biroului vamal, ele nu au fost anexate la documentele prezentate anterior şi soarta lor de mai departe nu este cunoscută. Deci, este vorba despre o atitudine neglijentă a colaboratorilor biroului vamal faţă de atribuţiile lor.

Mai invocă că instanţele judecătoreşti au trecut cu vederea faptul aplicării de autoritatea vamală a metodei de rezervă de determinare a valorii în vamă a mărfii, încălcîndu-se astfel normele naţionale şi internaţionale, care prevăd obligativitatea aplicării consecutive a metodelor, cu indicarea în mod obligatoriu a cauzelor imposibilităţii aplicării metodei precedente. Menţionează că instanţele judecătoreşti nu au ţinut cont de cele indicate în Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 4 din 24 decembrie 2010 cu privire la practica examinării în contencios administrativ a litigiilor legate de aplicarea legislaţiei vamale. Susţine că intimatul a declarat că a fost folosită metoda de rezervă, însă nu a putut da nici o explicaţie privitor la faptul imposibilităţii acceptării metodei de bază şi a altor metode consecutiv.

Afirmă că SC „Casa Ceaiului”, fiind distribuitorul oficial al mărcii comerciale „AKBAR” pe teritoriul RM, se ocupa de importul acestui ceai de mai mult timp (începând cu 2006) şi nu era la prima operaţiune de import. Deci, autoritatea vamală putea fără nici un impediment să facă o analiză comparativă cu preţurile de import anterioare. În acest caz, este evidentă aplicarea arbitrară a legii, în special la selectarea metodei de determinare a valorii în vamă a mărfii, iar nefolosirea metodei nr. 1 a fost absolut nemotivată, inoportună şi, drept consecinţă, ilegală. Invocă că în baza aceluiaşi contract din 2006, care a fost considerat (doar pentru această operaţiune) suspect de către vamă, au fost efectuate şi anterior, şi ulterior operaţiuni de import.

Doar un singur exemplu, declaraţia vamală nr.3029I7803 din 11 aprilie 2011 a fost aplicat „liberul de vamă” fără careva obiecţii, deşi, au fost indicate aceleaşi acte şi aceleaşi preţuri. Deci, este evidentă 4 atitudinea selectivă şi subiectivă a autorităţii vamale faţă de agentul economic, fapt inadmisibil în astfel de relaţii economice. Mai invocă că reprezentantul intimatului nu a prezentat nici o probă relevantă, care ar dovedi că recurenta a micşorat valoarea în vamă a mărfii sau a prezentat date neautentice în acest sens; declarantul incorect a selectat şi folosit metoda nr. l de determinare a valorii în vamă a mărfii; solicitarea documentelor suplimentare şi legătura cauzală între aceste documente şi preţul valorii în vamă a mărfii; întocmirea actului de inspecţie; valoarea mărfii importate este acea indicată în actul de inspecţie; prin care formulă a fost stabilit costul mărfii importate şi necesitatea reţinerii mărfii în vamă supra termen.

Menţionează că la soluţionarea acestui litigiu, instanţele de judecată nu au elucidat toate faptele, care pot avea importanţă pentru emiterea unei hotărâri legale şi obiective, inclusiv a fost ignorată legislaţia internaţională din domeniu. Acest fapt constituie prin sine încălcarea dreptului la o justiţie achitabilă. Din conţinutul hotărârilor contestate nu este clar de ce nu se acceptă argumentele expuse de recurentă şi nu se regăsesc răspunsurile la întrebările, care reies din cererea de chemare în judecată şi cererea de apel. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SC „Casa Ceaiului” SRL nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

5 În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate şi au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SC „Casa Ceaiului” SRL ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de Societatea comercială „Casa Ceaiului” societate cu răspundere limitată se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iurie Bejenaru Ion Corolevschi 6