Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-626/20
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
24 iunie 2020
Părțile
SRL Maxvival-Prim vs Primăria mun. Chişinău
Pe scurt
Suspendarea executarii actului administrativ individual contestat

3ra-626/20 — Contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-626/20 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani ( jud: I.Secrieru) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău ( jud: A.Miniciuna, V.Mihaila, V.Sîrbu ) ÎNCHEIERE 24 iunie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Maria Ghervas Judecătorii Victor Burduh Nina Vascan Examinând cererea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Maxvival-Prim”, cu privire la suspendarea executării dispoziției nr.205-d din 30 martie 2018, emisă de viceprimarul mun.Chișinău, Nistor Grozavu, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Maxvival-Prim” împotriva Primăriei mun.

Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ, c o n s t a t ă: La data de 07 iunie 2018, Societatea cu Răspundere Limitată „Maxvival-Prim” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun. Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ. Prin hotărârea din 24 septembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râşcani acţiunea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Maxvival-Prim” a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia din 17 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Maxvival-Prim” și menținută hotărârea din 24 septembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râşcani.

La data de 26 martie 2020, prin intermediul poștei electronice, ulterior, la data de 21 mai 2020, pe suport de hârtie, cu semnătura olografă, Societatea cu Răspundere Limitată „Maxvival-Prim”a depus recurs motivat împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărîrii primei instanțe și a deciziei instanţei de apel, cu emiterea unei noi decizii prin care să fie admisă acțiunea, fiind dispusă anularea refuzului Primăriei mun.Chișinău nr. 02-114/3091 din 05 iunie 2018 și anularea integrală a dispoziției nr.205-d din 30 martie 2018, emisă de viceprimarul mun.Chișinău, Nistor Grozavu, sau în partea ce se referă la Societatea cu Răspundere Limitată „Maxvival-Prim” și foișoarele deținute de aceasta.

1 Totodată, în cererea de recurs, recurenta a solicitat suspendarea executării dispoziției nr.205-d din 30 martie 2018, emisă de viceprimarul mun.Chișinău, Nistor Grozavu. Examinând cerința privind suspendarea actului judecătoresc contestat, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide respingerea acesteia reieșind din următoarele motive. În speţă, instanţa reţine că recurenta a solicitat suspendarea executării dispoziției nr.205-d din 30 martie 2018, emisă de viceprimarul mun.Chișinău, Nistor Grozavu. La caz, cerința cu privire la dispunerea suspendării actului administrativ contestat în temeiul art. 214 din Codul administrativ, instanța concluzionează că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă din următoarele considerente.

Conform art. 214 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ, suspendarea executării actului administrativ individual contestat poate fi solicitată de către reclamant instanţei de judecată care examinează acţiunea de contencios administrativ.

Reclamantul poate solicita instanţei de judecată competente suspendarea executării actului administrativ individual pînă la înaintarea acţiunii în contencios administrativ dacă autoritatea publica învestită cu soluţionarea cererii prealabile a refuzat suspendarea sau nu a soluţionat cererea de suspendare în termenul stabilit la art. 172 alin. (3). Instanţa de judecată poate dispune suspendarea executării actului administrativ individual din motivele prevăzute la art. 172 alin. (2). În conformitate cu prevederile art. 172 alin. (2) din Codul de procedură civilă, motivele suspendării sunt: a) existenţa unor suspiciuni serioase şi rezonabile privind legalitatea actului administrativ individual defavorabil; b) existenţa pericolului iminent de producere a unor prejudicii ireparabile prin executarea în continuare a actului administrativ individual defavorabil.

Este de menţionat că solicitarea de a suspenda executarea dispoziției nr.205-d din 30 martie 2018, emisă de viceprimarul mun.Chișinău, Nistor Grozavu, nu a fost motivată de către recurentă, nefiind prezentate probe întru argumentarea acesteia. Mai mult, prin decizia din 02 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost suspendată executarea dispoziției nr.205-d din 30 martie 2018, emisă de viceprimarul mun.Chișinău, Nistor Grozavu, în privința Societății cu Răspundere Limitată „Maxvival- Prim”, fiind interzisă punerea acesteia în aplicare, pînă la examinarea în fond a cauzei. Astfel, din considerentele menționate, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea cu privire la suspendarea dispoziției nr.205-d din 30 martie 2018, emisă de viceprimarul mun.Chișinău, Nistor Grozavu.

În conformitate cu art. 195, art. 214, din Codul administrativ, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Maxvival- Prim”, cu privire la suspendarea executării dispoziției nr.205-d din 30 martie 2018, emisă de viceprimarul mun.Chișinău, Nistor Grozavu, în cauza de contencios administrativ, la 2 cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Maxvival- Prim” împotriva Primăriei mun. Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ. Încheierea este irevocabilă.

Preşedintele completului, Judecătorul Maria Ghervas Judecătorii Victor Burduh Nina Vascan 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.