SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr 53526/18 N.L. împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului Secțiunea a cincea, care se află la 9 februarie 2023 într-un comitet compus din Carlo Ranzoni , președintele Mattias Guyomar, Mykola Gnatovskyy , judecători și Martina Keller, adjunctă la secțiune a cererii nr 53526/18 împotriva Republicii Franceze, printre care și o resortisantă a acestui stat, M. N.L. (inclusiv reclamanta mai întâi) născută în 1954 și rezidentă în Décines-Charpieu, reprezentată de domnul E. Capé, avocat la Lyon, a sesizat Curtea la 8 noiembrie 2018 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, decizia de a nu divulga identitatea recurentei, în conformitate cu art. 47 alineatul (4) din Regulamentul de procedură; După ce a intenționat acest lucru, pronunță decizia următoare: "Această cauză se referă la o procedură privind internarea psihiatrică a reclamantei care se plânge că a fost în În cazul în care, în urma unei cereri de asistență medicală, reclamantul a fost spitalizat de mai multe ori fără consimțământ, cu încălcarea articolelor 6 și 13 din convenție, înainte de faptele la originea prezentei cereri, recurenta a fost spitalizată de mai multe ori sub un regim de asistență medicală fără consimțământ. Ea indică că a consultat ulterior avocatul său, M Cap, cele 1 și 15 La 20 septembrie 2017, prefectul Rhône a luat un ordin de menținere a unei măsuri psihiatrice (sub forma unei spitalizări complete) în ceea ce privește recurenta în perioada 23 septembrie 2017-23 martie 2018. La 2 octombrie 2017, recurenta a fost spitalizată din oficiu la centrul spitalicesc al Vinatier din Bron. La 3 octombrie 2017, prefectul a luat un nou decret privind reintegrarea în spitalizare completă. La 10 octombrie 2017, JLD a Tribunalului de Mare Instanță din Lyon, sesizat de prefect pe baza articolului L. 3211-12-1 din Codul de sănătate publică ( CSP a informat-o pe aceasta din urmă, spitalul și procurorul Republicii, precum și avocatul permanent, că la 13 octombrie urma să aibă loc spitalizarea recurentei, într-o sală special amenajată a spitalului. În ziua în care a avut loc audierea, avocatul permanent a declarat judecătorului că reclamanta a refuzat să vorbească cu acesta și să se prezinte în instanță. Prin ordonanța din 13 octombrie 2017, JLD a dispus menținerea în spitalizare completă fără consimțământul recurentei pe motiv că condițiile prevăzute la articolul L. 3213-1 din CSP au fost completate și, în acest scop, s-a bazat pe un aviz motivat al unui medic din 9 octombrie 2017, conform căruia spitalizarea trebuia să continue în mod necesar. La 20 octombrie 2017, JLD a transmis o copie a ordonanței către avocatul permanent, în mână, precum și către directorul spitalului pentru notificarea recurentei. Capul a trimis faxuri la grefa tribunalului, la prefect, precum și la spital, pentru a primi o copie a dosarului de spitalizare al clientei sale. El a precizat că aceasta din urmă a însărcinat o treime, a venit să-i facă o vizită la spital, să-i transmită o scrisoare la data de 16 octombrie în care a informat că a fost internată împotriva voinței ei. În aceeași zi, prefectul i-a trimis o copie a celor trei hotărâri prefectale referitoare la admiterea în spital, la 24 mai 2016, la menținerea asistenței psihiatrice, la 20 septembrie 2017, și, respectiv, la reintegrarea în spitalizare completă, la 3 octombrie 2017. Prin urmare, judecătorul i-a răspuns dlui JLD, în lipsa desemnării unui avocat, recurenta a fost reprezentată de un avocat permanent în ședința din 13 octombrie 2017. Întrucât recurenta îl desemnează în mod expres drept consiliu, pentru a-i putea comunica înscrisurile dosarului. 12. la avocat, care susține că a obținut o copie a dosarului la 6 noiembrie 2017, a făcut o declarație de apel prin fax din 8 noiembrie 2017, precizând că recurenta a fost mandatată și consultată încă din luna septembrie pentru a pregăti un eventual litigiu cu spitalul. În recursul său, acesta a invocat o lipsă de motivare a hotărârilor prefectale și a ordonanței JLD în ceea ce privește justificarea menținerii în spitalizare, în ceea ce privește posibilitatea de a determina pericolul clientei sale, în culpă a procedurii, precum și interdicția impusă recurentei de către acesta de a comunica cu exteriorul. 13. La 13 noiembrie 2017, reprezentantul spitalului a prezentat recurentei un act de notificare a ordonanței JLD la 13 octombrie 2017, care a inclus semnăturile a doi profesioniști din spital, recurenta refuzând să semneze acest document. 14. Printr-o ordonanță din 16 noiembrie 2017, instanța de apel din Lyon a declarat recursul inadmisibil ca fiind întârziat din următoarele motive (...) ]L] a recursului nu este admisibilă pentru că a fost efectuată dincolo de termenul de 10 zile care expira (...) la 23.11.2017 la 24 de ore. (...) Notificarea făcută la 13.10.2017 a fost regulată (...) pentru că a fost [făcută] pacientei care nu a prezentat - o în persoană cât mai curând posibil prin orice mijloc prin care să se poată stabili recepția. (...) [Prezenta] despre care nu se poate admite că nu a fost convocată în fața judecătorului în fața căruia a refuzat să apară la data de 13.10.2017; . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 11 mai 2018, Curtea de Casație și-a declarat recursul inadmisibil în calitate de judecător în fața unui spital, pe motiv că acesta din urmă nu a fost parte la instanță și l-a respins pentru surplus, reținând în special următoarele motive: [...] care a fost așteptată după ce a constatat că [rectoreasa], care a fost convocată în mod regulat, nu a fost citată, ordonanța arată că decizia [JLD] a fost efectuată de doi profesioniști din unitatea gazdă, care, din cauza refuzului pacientei de a semna confirmarea de primire, au declarat că a prezentat decizia la 13 octombrie 2017 și că, prin urmare, notificarea efectuată în cel mai scurt timp prin orice mijloc care permite stabilirea primirii acesteia (...) este regulată [...]. ; că din aceste decizii și aprecieri, primul președinte a dedus cu exactitate că cererea interjucată la 8 noiembrie 2017 era inadmisibilă, întrucât termenul de recurs a avut loc de la data notificării (...). 16. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, recurenta se plânge de respingerea pentru întârziere a apelului său împotriva ordonanței de menținere în spitalizare, pe care o susține că a fost în mare măsură privată de posibilitatea de a contesta legalitatea internării sale psihiatrice. 4 din Convenție conține garanții procedurale separate de cele de la art. 6. În consecință, chiar presupunând că acest din urmă articol este aplicabil în partea sa civilă, art. 5 alin. (4) constituie o lex specialis Manzano Diaz c. Belgia, nr 26402/17, § 26, 18 mai 2021, precum și referințele menționate anterior. [GC], nr. 31195/96, § 69, CEDO 1999-II. În special, în Hotărârea Innseher c. Germania ([GC], nr. 11111/12 și 27505/14, § 251, 4 decembrie 2018) și Venet c. Belgia 27703/16, §§ 31-34, 22 octombrie 2019). Curtea amintește, de asemenea, că părțile sunt obligate să efectueze cu diligență actele de procedură referitoare la cauza lor (Unión Alimentaria Sanders S.A. c. Spania, 7 iulie 1989, § 35, Seria A n 157, Teuschler c. Germania (dec.), nr 47636/99, 4 octombrie 2001 și Bąkowska c. Polonia, n 335399/02, § 54, 12 ianuarie 2010). 19. În speță, deși a arătat că recurenta era plasată într-o situație deosebit de vulnerabilă, Curtea constată că a putut totuși să organizeze, solicitându-l pe Mhead pentru apărarea intereselor sale, să pregătească un litigiu în cazul în care ar face obiectul unei spitalizări fără consimțământ. Curtea constată, de asemenea, că, în ziua în care a avut loc ședința în fața JLD, reclamanta, care nu a desemnat în mod oficial un avocat pentru a o reprezenta, a refuzat orice contact cu un avocat permanent, precum și să se prezinte în persoană. În plus, deși interzice comunicarea cu exteriorul de care face obiectul, se pare că aceaceasta a fost în măsură să transmită o scrisoare avocatului său, prin intermediul unui terț care a vizitat-o în timpul spitalizării din oficiu, fără a-l ține la curent cu organizarea unei ședințe la 13 octombrie 2017 (punctul 8 de mai sus 20). În plus, Curtea ia notă de faptul că, până la 20 octombrie 2017, avocatul desemnat de recurent trebuie să fie privit ca fiind în mod necesar informat cu privire la existența procedurii în litigiu, având în vedere diligențele pe care le-a efectuat în acea zi (punctul 8 de mai sus). Or, nu reiese din documentele din dosar sau din înscrisurile recurentei că a încercat să contacteze colegul său, desemnat în mod permanent în ziua în care a avut loc încuviințarea și nici nu a arătat că s-ar fi deplasat direct la grefa instanței, în scopul de a obține o copie a ordonanței JLD înainte de expirarea termenului de apel care trebuie să fie privit ca fiind declanșată în mod regulat de notificarea adresată avocatului permanent. În cele din urmă, Curtea constată că: avocatul recurentei nu a făcut uz de posibilitatea de a prezenta, începând cu 20 octombrie 2017, o declarație din proprie inițiativă cu titlu conservator, în așteptarea de a primi o copie a dosarului sau chiar o declarație din apel motivată, în cadrul căreia ar fi fost în măsură să dea o declaraie din proprie iniiativă care, în opinia sa, să șteargă notificarea în instană în faa JLD. 21. Având în vedere ansamblul considerentelor menționate anterior, Curtea nu vede niciun motiv pentru a contesta soluția reținută de instanța de apel, care, după ce a admis regularitatea actului de notificare a ordonanței JLD recurentei, a respins apelul său ca fiind întârziat, o astfel de soluție nu fiind imputabilă autorităților interne (Ivanova și Ivassova c. Rusia, 797/14 și 67755/14, §§ 49-51, 26 ianuarie 2017 și referințele citate). 22. În consecință, cererea este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 9 martie 2023. Martina Keller Carlo Ranzoni Adjunct Președinte
Requête n
o
53526/18
N.L.
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme cinquième section, siégeant le 9 février 2023 en un comité composé de
:
Carlo Ranzoni
, président
,
Mattias Guyomar,
Mykola Gnatovskyy
, juges
,
et de Martina Keller,
greffière adjointe
de section
,
Vu
:
la requête n
o
53526/18 contre la République française et dont une ressortissante de cet État, M
me
la requérante
») née en 1954 et résidant à Décines-Charpieu, représentée par M
e
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de ne pas divulguer
l’identité de la requérante, conformément à
l’article 47 § 4 du règlement,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
La présente affaire concerne une procédure relative à l’internement psychiatrique de la requérante qui se plaint d’avoir été dans l’impossibilité de faire appel contre l’ordonnance du juge des libertés et de la détention («
JLD
») ordonnant son maintien en hospitalisation complète sans consentement, en violation des articles 6 et 13 de la Convention.
2.
Avant les faits à l’origine de la présente requête, la requérante avait été hospitalisée à plusieurs reprises sous un régime de soins sans consentement. Elle indique avoir par la suite consulté son avocat, M
e
Tête, les 1
er
et 15
septembre 2017, afin de préparer un éventuel recours en cas de nouvelle hospitalisation.
3.
Le 20 septembre 2017, le préfet du Rhône prit un arrêté portant maintien d’une mesure de soins psychiatriques (sous la forme d’une hospitalisation complète) à l’égard de la requérante, pour la période du 23
septembre 2017 au 23 mars 2018.
4.
La requérante indique que, le 2 octobre 2017, elle fut hospitalisée d’office au centre hospitalier du Vinatier de Bron («
l’hôpital
»).
5.
Le 3 octobre 2017, le préfet prit un nouvel arrêté portant réintégration en hospitalisation complète.
6.
Le 10 octobre 2017, le JLD du tribunal de grande instance de Lyon, saisi par le préfet sur le fondement de l’article L.
3211-12-1 du code de la santé publique («
CSP
»), informa ce dernier, l’hôpital et le procureur de la République, ainsi que l’avocat de permanence, que l’audience concernant l’hospitalisation de la requérante était prévue le 13
octobre suivant, dans une salle spécialement aménagée de l’hôpital.
7.
Le jour de l’audience, l’avocat de permanence déclara au juge que la requérante avait refusé de lui parler ainsi que de se présenter à l’audience. Par une ordonnance du 13
octobre 2017, le JLD ordonna le maintien en hospitalisation complète sans consentement de la requérante au motif que les conditions prévues par l’article L.
3213-1 du CSP étaient remplies. Pour ce faire, il se fonda sur un avis motivé d’un médecin en date du 9
octobre 2017, selon lequel l’hospitalisation «
devait se poursuivre nécessairement
», l’état mental de l’intéressée imposant des soins assortis d’une surveillance médicale constante. À l’issue de l’audience, le JLD transmit une copie de l’ordonnance à l’avocat de permanence, en main propre, ainsi qu’au directeur de l’hôpital pour notification à la requérante.
8
.
Le 20 octobre 2017, M
e
Tête envoya des télécopies au greffe du tribunal, au préfet, ainsi qu’à l’hôpital, afin de se voir communiquer une copie du dossier d’hospitalisation de sa cliente. Il précisa que cette dernière avait chargé un tiers, venu lui rendre visite à l’hôpital, de lui transmettre une lettre datée du 16 octobre dans laquelle elle l’informait d’avoir été hospitalisée contre son gré.
9.
Le même jour, le préfet lui adressa une copie des trois arrêtés préfectoraux relatifs respectivement à l’admission à l’hôpital, en date du 24
mai 2016, au maintien des soins psychiatriques, en date du 20 septembre 2017, et à la réintégration en hospitalisation complète, en date du 3 octobre 2017.
10.
Le 23 octobre 2017, jour de l’expiration du délai d’appel contre l’ordonnance du 13 octobre, M
e
Tête adressa une télécopie au greffe du JLD, afin d’obtenir en urgence l’ordonnance du 13 octobre, dont il allègue avoir appris l’existence le jour même en téléphonant au tribunal.
11
.
Par un courrier du même jour, le JLD lui répondit qu’en l’absence de désignation d’un avocat, la requérante avait été représentée par un avocat de permanence à l’audience du 13 octobre 2017. Le juge demanda dès lors à M
e
Tête que la requérante le désigne expressément comme son conseil, afin de pouvoir lui communiquer les pièces du dossier.
12.
L’avocat, qui soutient avoir obtenu une copie du dossier le 6
novembre 2017, fit une déclaration d’appel par télécopie du 8
novembre 2017, précisant que la requérante l’avait mandaté et consulté dès le mois de septembre pour préparer un éventuel contentieux avec l’hôpital. Dans son recours, il invoqua un défaut de motivation des arrêtés préfectoraux et de l’ordonnance du JLD quant à la justification du maintien en hospitalisation, l’impossibilité de déterminer la dangerosité de sa cliente, l’irrégularité de la procédure, ainsi que l’interdiction faite par l’hôpital à la requérante de communiquer avec l’extérieur.
13.
Au cours de l’audience d’appel du 13 novembre 2017, le représentant de l’hôpital produisit un acte de notification de l’ordonnance du JLD à la requérante en date du 13 octobre 2017, comportant les signatures de deux professionnels de l’hôpital, la requérante ayant refusé de signer ce document.
14.
Par une ordonnance du 16 novembre 2017, la cour d’appel de Lyon déclara l’appel irrecevable comme tardif pour les motifs suivants
:
«
(...) ]L]’appel n’est pas recevable pour avoir été fait au-delà du délai de 10 jours qui expirait (...) le 23.11.2017 à 24 heures.
(...) La notification faite le 13.10.2017 était régulière (...) pour avoir été [faite] à la patiente qui n’avait pas comparu en personne dans les meilleurs délais par tout moyen permettant d’en établir la réception. (...)
[La requérante] dont il ne peut être admis qu’elle n’avait pas été convoquée devant le juge devant lequel elle a refusé de comparaître le 13.10.2017 puisqu’elle a refusé de parler à l’avocate de permanence qui a cherché à dialoguer avec elle, a bien été mise en mesure d’exercer le droit effectif de faire appel puisque l’ordonnance en copie indique bien que l’appel doit être fait dans un délai de 10 jours (...).
»
La requérante forma un pourvoi en cassation contre cette ordonnance.
15.
Le 11 mai 2018, la Cour de cassation déclara son pourvoi irrecevable en tant qu’il était dirigé contre l’hôpital, au motif que ce dernier n’avait pas été partie à l’instance, et le rejeta pour le surplus, en retenant notamment les motifs suivants :
«
(...) attendu qu’après avoir constaté que [la requérante], régulièrement convoquée, n’a pas comparu, l’ordonnance relève que la décision du [JLD] a été effectuée par deux professionnels de l’établissement d’accueil, qui, en raison du refus de la patiente de signer l’accusé de réception, ont attesté lui avoir remis la décision le 13 octobre 2017 et retient que, dès lors, la notification, effectuée dans les meilleurs délais par tout moyen permettant d’en établir la réception (...) est régulière
; que de ces énonciations et appréciations, le premier président a exactement déduit que l’appel interjeté le 8
novembre 2017 était irrecevable, le délai de recours ayant couru à compter de la notification (...).
»
16.
Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, la requérante se plaint du rejet pour tardiveté de son appel contre l’ordonnance du maintien en hospitalisation, dont elle soutient qu’il l’a indûment privée de la possibilité de contester la légalité de son internement psychiatrique.
17.
En matière de privation de la liberté, l’article 5
§
4 de la Convention contient des garanties procédurales particulières distinctes de celles de l’article 6. Il s’ensuit que, même à supposer que ce dernier article soit applicable dans son volet civil, l’article 5 § 4 constitue une
lex specialis
(
Manzano Diaz c. Belgique
, n
o
26402/17, § 26, 18 mai 2021, et les références citées). Il en est de même s’agissant de l’article 13 (
Nikolova c. Bulgarie
[GC], n
o
31195/96, § 69, CEDH 1999-II). Maîtresse de la qualification juridique, la Cour examinera donc le grief de la requérante sous l’angle de l’article 5 § 4.
18.
Les principes généraux relatifs aux garanties découlant de l’article
5
§
4 sont notamment résumés dans les arrêts
Ilnseher c. Allemagne
([GC], n
os
10211/12 et 27505/14, § 251, 4 décembre 2018) et
Venet c.
Belgique
(n
o
27703/16, §§
31-34, 22 octobre 2019). La Cour rappelle également que les parties sont tenues d’accomplir avec diligence les actes de procédure relatifs à leur affaire (
Unión Alimentaria Sanders S.A. c. Espagne
, 7
juillet 1989, §
35, Série A n
o
157,
Teuschler c.
Allemagne
(déc.), n
o
47636/99, 4
octobre 2001, et
Bąkowska c.
Pologne
, n
o
33539/02, §
54, 12
janvier 2010).
19.
En l’espèce, tout en relevant que la requérante était placée dans une situation de particulière vulnérabilité, la Cour constate qu’elle a néanmoins pu s’organiser, en sollicitant M
e
Tête pour la défense de ses intérêts, pour préparer un contentieux au cas où elle ferait l’objet d’une hospitalisation sans consentement. La Cour note par ailleurs que le jour de l’audience devant le JLD, la requérante, qui n’avait pas formellement désigné un avocat pour la représenter, a refusé tout contact avec l’avocat de permanence ainsi que de comparaître en personne. En outre, bien qu’elle dénonce l’interdiction de communiquer avec l’extérieur dont elle fait l’objet, il apparaît qu’elle a été en mesure de transmettre une lettre à son avocat, par l’intermédiaire d’un tiers qui lui a rendu visite durant son hospitalisation d’office, sans d’ailleurs le tenir au courant de la tenue d’une audience le 13
octobre 2017 (paragraphe
8 ci-dessus).
20.
En outre, la Cour note que l’avocat désigné par la requérante doit être regardé comme ayant nécessairement appris l’existence de la procédure litigieuse au plus tard le 20 octobre 2017, compte tenu des diligences qu’il a effectuées ce jour-là (paragraphe 8 ci-dessus). Or, il ne ressort ni des pièces du dossier ni des écritures de la requérante qu’il aurait cherché à contacter son confrère, désigné au titre de la permanence le jour de l’audience, ni qu’il se serait déplacé directement au greffe du tribunal, afin d’obtenir une copie de l’ordonnance du JLD avant l’expiration du délai d’appel qui doit être regardé comme ayant été régulièrement déclenché par la notification effectuée auprès de l’avocat de permanence. Enfin, la Cour constate que l’avocat de la requérante n’a pas fait usage de la possibilité de présenter, dès le 20 octobre 2017, une déclaration d’appel succincte, à titre conservatoire, dans l’attente de recevoir une copie du dossier, voire une déclaration d’appel motivée, dans le cadre de laquelle il aurait été en mesure d’invoquer l’irrégularité qui, selon lui, entache la notification de l’audience tenue devant le JLD.
21.
Compte tenu de l’ensemble des considérations qui précèdent, la Cour ne voit pas de raison de remettre en cause la solution retenue par la cour d’appel, qui après avoir admis la régularité de l’acte de notification de l’ordonnance du JLD à la requérante, a rejeté son appel comme tardif, une telle irrecevabilité n’étant en rien imputable aux autorités internes (
Ivanova et Ivashova c. Russie
, n
os
797/14 et 67755/14, §§
49-51, 26
janvier 2017, et les références citées).
22.
Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article
35
§§
3
a)
et
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 9 mars 2023.
Martina Keller
Carlo Ranzoni
Greffière adjointe
Président