1ra-1509/2018 — art. 174 alin. 1 CP

Dosarul nr. 1ra-1509/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

24 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Elena Covalenco,

Judecători Iurie Diaconu, Liliana Catan,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura UTA

Găgăuzia, oficiul Centru, Fedora Gheorghieva, împotriva sentinței Judecătoriei

Comrat din 07 februarie 2018 și deciziei Curții de Apel Comrat din 27 martie

2018, în privința inculpatului

Croitor Semion XXXXX, născut la

XX XXX XXXX, originar și locuitor al r-nului XXXX, s.

XXXXX, str. XXXXX, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 03.08.2017 – 18.01.2018,

instanța de apel: 28.02.2018 – 27.03.2018,

instanța de recurs: 28.06.2018 – 24.10.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

judecată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Croitor

Semion a fost condamnat în baza art. 174 alin. (1) Cod penal la 3 ani închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe o perioadă de probațiune de 1 an.

Cererea procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare, suportate în

cadrul urmăririi penale, în sumă de 3433 lei a fost respinsă ca nefondată.

1

S., aflându-se în casa lui din s. XXXXX, str. XXXX, știind cu certitudine că

XXXXXX, născută la XXXXXX, nu a atins vârsta de 16 ani, a întreținut cu ea

un raport sexual.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 174 alin. (1) Cod penal,

ca raportul sexual altul decât violul, comis asupra unei persoane despre care se știa

cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani.

Totodată, instanța a conchis că demersul acuzării privind încasarea de la

inculpat a cheltuielilor judiciare în mărime de 3433 lei, suportate pentru efectuarea

expertizelor medico-legale, este neîntemeiat, deoarece acestea sunt efectuate în

mod obligatoriu din contul statului, în vederea obținerii probelor și formulării

învinuirii.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să

fie încasate de la inculpat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă de

3433 lei.

Apelantul a invocat că potrivit art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală,

cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul

statului.

Or, în cazul în care inculpatul a săvârșit cu intenție o infracțiune, pe lângă

pedeapsa stabilită, urmează să suporte și cheltuielile financiare legate de

investigarea infracțiunii comise și, doar când inculpatul este în imposibilitate să

achite aceste cheltuieli, ele urmează a fi încasate din contul bugetului de stat.

respins ca nefondat.

Instanța de apel a statuat, că potrivit art. 229 Cod de procedură penală,

instanța de judecată urmează să constate starea materială a inculpatului la

soluționarea chestiunii privind repartizarea cheltuielilor.

Or, instanța este în drept, dar nu și obligată, să constrângă inculpatul la

repararea cheltuielilor judiciare.

Totodată, în conformitate cu obiectivele procesului penal și ale principiului

umanismului, luând în considerație situația financiară a inculpatului și faptul că are

la întreținere un copil minor și concubina, că în instanțele de fond și de apel i-a fost

oferită asistență juridică garantată de stat, cheltuielile judiciare în mărime de 3433

lei suportate în cadrul urmăririi penale nu pot fi încasate de la acesta, urmând a fi

trecute în contul statului.

recurs ordinar, în care solicită casarea parțială a acestei decizii și pronunțarea unei

noi hotărâri, prin care să fie încasate din contul inculpatului cheltuielile judiciare

în mărime de 3433 lei.

Recurenta a invocat că art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală prevede că

cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat.

2

Or, inculpatul care a săvârșit o infracțiune cu intenție, urmează, în afară de

pedeapsa penală, să suporte și toate cheltuielile financiare legate de investigarea

infracțiunii comise.

Mai mult, prin Legea nr. 316 din 22.12.2017, în vigoare din 09.02.2018 a

fost abrogat alin. (2) din art. 143 Cod de procedură penală, care prevedea că plata

expertizelor judiciare efectuate în cazurile stabilite la alin. (1) se face din contul

mijloacelor bugetului de stat, modificare ce confirmă că cheltuielile judiciare

suportate în cadrul cauzei penale se pun în seama inculpatului.

În drept, recursul este fondat pe temeiul prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu argumentele invocate în recursul ordinar, se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept privind chestiunea cheltuielilor judiciare în strictă conformitate

cu prevederile normelor de procedură penală, corect ținând cont de prevederile art.

385 alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, care prescriu expres că la adoptarea sentinței, instanța de judecată

soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să plătească cheltuielile

judiciare, suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se

plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate, expertiza

se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, în cazurile când prin alte probe nu

poate fi stabilit adevărul în cauză, instanțele just, argumentat și în limitele

competenței legale statuând că, în speță, cheltuielile pentru efectuarea expertizei

medico-legale a părții vătămate urmează a fi făcută din contul mijloacelor

bugetului de stat, instanța de apel pronunțându-se argumentat asupra tuturor

motivelor invocate în apelul acuzării.

Este și de remarcat că recursul, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care

instanțele au apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor judiciare (pct. 5.

din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2)

a Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

3

recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor

judiciare, total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de

apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor

de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei

în latura cheltuielilor judiciare în alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea este

o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de

drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recursurile ordinare la fel este lipsită de orice

temei legal.

Totodată, motivele invocate în respectivul recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

cauzei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Pe lângă aceasta, conform art. 3 Cod de procedură penală, în desfășurarea

procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul judecării cauzei în

instanța judecătorească. Legea procesuală penală poate avea efect ultraactiv, adică

dispozițiile ei, în perioada de tranziție la o nouă lege procesuală penală, pot rămâne

aplicabile acțiunilor procesuale reglementate de legea nouă. Caracterul ultraactiv

se stipulează în legea nouă.

Astfel, argumentele recurentei că: „prin Legea nr. 316 din 22.12.2017, în

vigoare de la 09.02.2018 alin. (2) al art. 143 Cod de procedură penală, a fost

abrogat”, nu au niciun suport juridic, deoarece sentința a fost adoptată până la

modificările din 09.02.2018, deci prima instanță corect aplicând legea care era în

vigoare în timpul judecării cauzei, iar instanța de apel just s-a condus de prescripția

că respectiva normă procesuală penală nouă nu are efect ultraactiv. Mai mult,

instanțele de fond și de apel, la motivarea soluției, nici nu au făcut referire la

prevederile art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală (pct. 1. - 5. din decizie).

Este de reținut și că, potrivit art. 435 alin. (1) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța admite recursul, casează hotărârea atacată, rejudecă

cauza și pronunță o nouă hotărâre, doar dacă nu se agravează situația inculpatului.

Astfel, soluția solicitată de recurent – „emiterea unei decizii noi prin care să

se încaseze de la inculpat cheltuielile de judecată în beneficiul statului pentru

efectuarea expertizei medico-legale, în mărime de 3433 lei”, nu cade sub incidența

normei vizate, deoarece ar agrava situația inculpatului, adică nu are niciun suport

juridic (pct. 5. din decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

4

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și

că recursul ordinar declarat este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a

fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura

UTA Găgăuzia, oficiul Centru, Fedora Gheorghieva, împotriva sentinței

Judecătoriei Comrat din 07 februarie 2018 și deciziei Curții de Apel Comrat din 27

martie 2018, în privința inculpatului Croitor Semion XXXXX, pe motiv că este

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral.

Președinte Elena Covalenco

Judecători Iurie Diaconu

Liliana Catan

5