1ra-1423/2018 — art. 201-1 alin. 1 lit. a CP

Dosarul nr. 1ra-1423/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

24 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Elena Covalenco,

Judecători Iurie Diaconu, Liliana Catan,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Dorina Tăut, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din

04 septembrie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 10

aprilie 2018, în privința inculpatului

Bragarciuc Vitali XXXXX, născut la

XX XXXX XXXX în or. XXXXX, locuitor al r-nului

XXXXX, s. XXXXX, str. XXXXXX XX, cetățean al R.

Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 18.08.2017 – 04.09.2017,

instanța de apel: 16.02.2018 – 10.04.2018,

instanța de recurs: 18.06.2018 – 24.10.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

judecată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, Bragarciuc

Vitali a fost condamnat în baza art. 2011 alin. (1) lit. a) Cod penal la 8 luni

închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe o perioadă de probațiune de 2 ani.

Cererea procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare, suportate în

cadrul urmăririi penale, în sumă de 320 lei a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

1

inculpatul Bragarciuc V., acționând cu intenție directă, aflându-se la gazda

amplasată în ap. XX din bd. XXXXX, mun. XXXXX, unde locuiește împreună

cu concubina Stratieva M. și copiii acesteia, a inițiat un conflict cu fiica vitregă,

minora XXXXX, a.n. XXXX, în rezultatul căreia i-a aplicat multiple lovituri cu

pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, după care a apucat-o de păr și

a continuat să o lovească, aplicându-i o lovitură puternică cu piciorul în cap,

cauzându-i, potrivit raportului de expertiză judiciară nr. 1666/D din 02.08.2017,

vătămare ușoară, manifestată prin traumă cranio-cerebrală închisă, fractura oaselor

nazale fără deplasare, echimoză și edem al țesuturilor moi la nivelul fetei,

excoriații la nivelul gâtului, care au putut fi cauzate în rezultatul acțiunii traumatice

a unui obiect contondent dur, posibil în timpul și circumstanțele indicate și

condiționează dereglarea sănătății de scurtă durată.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în

rechizitoriu și vina, a solicitat examinarea cauzei în baza probelor administrate în

cadrul urmăririi penale, s-a căit sincer, are la întreținere 3 copii minori, pedeapsa

urmând a-i fi stabilită cu aplicarea prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală.

În același timp, cheltuielile solicitate de acuzare de a fi recuperate din contul

inculpatului, sunt cheltuieli suportate în cadrul urmăririi penale în vederea

acumulării probelor ce demonstrează vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii incriminate și urmează a fi trecute în contul statului.

declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care să fie încasate de la inculpat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în

sumă de 320 lei.

Apelantul a invocat că instanța de fond a ignorat prevederile art. 229 alin. (2)

Cod de procedură penală, potrivit căror instanța de judecată poate obliga

condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare, cu excepția sumelor plătite

interpreților, traducătorilor, precum și apărătorilor în cazul asigurării inculpatului

cu avocat care acordă asistență juridică garantată de stat, atunci când aceasta o cer

interesele justiției și condamnatul nu dispune de mijloacele necesare.

Or, în conformitate cu prevederile normelor procesuale, instanța urma să

oblige condamnatul să achite cheltuielile judiciare suportate din contul statului.

2018, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a statuat că art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală

prescrie că cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în

contul statului.

Potrivit art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare se

plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate, prevederi

ce nu obligă statul să suporte cheltuielile, ci să le achite la momentul necesar

pentru a facilita operativitatea acțiunilor organului de urmărire penală.

Totodată, art. 143 alin. (1) Cod de procedură penală indică cazurile când

efectuarea expertizei este obligatorie, iar art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală

2

(în vigoare până la 09.02.2018) prevedea expres că plata expertizelor judiciare

efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul mijloacelor bugetului

de stat.

Prin urmare, fiind stabilit că sentința a fost adoptată până la abrogarea

prevederilor alin. (2) din art. 143 Cod de procedură penală, cererea acuzării de a

încasa cheltuielile judiciare din contul inculpatului în beneficiul statului nu are

suport juridic legal, urmând a fi respinsă ca nefondată.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea parțială a acestei decizii și

dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurenta a indicat că art. 227 alin. (3) Cod de procedură penală stipulează

că cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede

altă modalitate.

Aceasta fiind o normă generală, nu obligă statul să suporte cheltuielile, ci să

le achite la momentul necesar pentru a facilita operativitatea acțiunilor organului

de urmărire penală și pentru a nu condiționa termenul rezonabil prin încasarea

cheltuielilor judiciare de la părțile în proces.

Totodată, legislatorul a expus suficient de clar în art. 229 Cod de procedură

penală obligativitatea suportării cheltuielilor judiciare de către condamnat, astfel

că, în circumstanțele în care acuzarea a prezentat dovada cheltuielilor suportate la

efectuarea expertizei judiciare în sumă de 320 lei, soluția instanțelor de fond și de

apel de a respinge încasarea acestor cheltuieli este neîntemeiată.

Or, efectuarea cheltuielilor judiciare într-o cauză penală este provocată de

săvârșirea unei infracțiuni, care impune desfășurarea urmăririi și a judecării cauzei

pentru aplicarea legii penale celui ce a comis-o, iar cheltuielile judiciare sunt

imputabile inculpatului condamnat pentru săvârșirea infracțiunii, temeiul juridic

fiind vinovăția sa infracțională, deoarece fără săvârșirea infracțiunii astfel de

cheltuieli nu s-ar fi efectuat.

Mai mult, prin Legea nr. 316 din 22.12.2017, în vigoare din 09.02.2018,

alin. (2) al art. 143 Cod de procedură penală a fost abrogat – prin ce se atestă

intenția legiuitorului de a pune cheltuielile judiciare în sarcina inculpatului.

În drept, recursul este fondat pe temeiul din art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

3

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu argumentele invocate în recursul ordinar, se

atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor contestate,

inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanțele de fond și de apel au constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept privind chestiunea cheltuielilor judiciare în strictă conformitate

cu prevederile normelor de procedură penală, corect ținând cont de prevederile art.

385 alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3), 143 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură

penală, care prescriu expres că la adoptarea sentinței, instanța de judecată

soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să plătească cheltuielile

judiciare, suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, care se

plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate, expertiza

se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea gradului de

gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale, instanțele just,

argumentat și în limitele competenței legale statuând că, în speță, cheltuielile

pentru efectuarea expertizei medico-legale a părții vătămate urmează a fi făcute din

contul mijloacelor bugetului de stat, instanța de apel pronunțându-se argumentat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul acuzării în aspectul vizat.

Este și de remarcat că recursul, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care

instanțele au apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor judiciare (pct. 5.

din decizie).

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 27, 414 alin. (1) și (2)

a Codului de procedură penală, instanța de judecată poate obliga condamnatul să

recupereze cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor

judiciare, total sau parțial, condamnatul, judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de

apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor

de fond și de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei

în latura cheltuielilor judiciare în alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea este

o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de

drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recursurile ordinare la fel este lipsită de orice

temei legal.

Totodată, motivele invocate în respectivul recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. - 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

cauzei care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței

4

CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie

2007, pct. 20, cazul Bujnița c. Moldovei).

Pe lângă aceasta, conform art. 3 Cod de procedură penală, în desfășurarea

procesului penal se aplică legea care este în vigoare în timpul judecării cauzei în

instanța judecătorească. Legea procesuală penală poate avea efect ultraactiv, adică

dispozițiile ei, în perioada de tranziție la o nouă lege procesuală penală, pot rămâne

aplicabile acțiunilor procesuale reglementate de legea nouă. Caracterul ultraactiv

se stipulează în legea nouă.

Astfel, argumentele recurentei că: „prin Legea nr. 316 din 22.12.2017, în

vigoare de la 09.02.2018 alin. (2) al art. 143 Cod de procedură penală, a fost

abrogat”, nu au niciun suport juridic, deoarece sentința a fost adoptată până la

modificările din 09.02.2018, deci prima instanță corect aplicând legea care era în

vigoare în timpul judecării cauzei, iar instanța de apel just s-a condus de prescripția

că respectiva normă procesuală penală nouă nu are efect ultraactiv. (pct. 1. - 5. din

decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și

că recursul ordinar declarat este unul vădit neîntemeiat.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că

acesta este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a

fi declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Dorina Tăut, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din

04 septembrie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 10

aprilie 2018, în privința inculpatului Bragarciuc Vitali XXXXX, pe motiv că este

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral.

Președinte Elena Covalenco

Judecători Iurie Diaconu

Liliana Catan

5