1ra-1498/2018 — art. 145 alin. 2 lit. e/1 CP

1ra-1498/2018 — art. 145 alin. 2 lit. e/1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1498/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

01 august 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Bălți, Elena Lisnic, împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din 15

decembrie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 14 martie

2018, în privința inculpatului

Vatamaniuc Ivan XXX, născut la

XX XXXX XXXX în s. XXXXXX, r-nul XXXXXX,

locuitor al s. XXXXX, r-nul XXXXX, cetățean al R.

Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 23.11.2017 – 15.12.2017,

instanța de apel: 02.02.2018 – 14.03.2018,

instanța de recurs: 27.06.2018 – 01.08.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală,

Vatamaniuc Ivan a fost condamnat în baza art. 145 alin. (2) lit. e1) Cod penal, la 10

ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis, începând din 15.12.2017,

cu includerea perioadei aflării în arest preventiv de la 04.10.2017 până la

15.12.2017.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul lui Spatari I. prejudiciul material în

mărime de 30.000 lei și moral de 100.000 lei.

Cererea procurorului privind încasarea cheltuielilor judiciare a fost respinsă

ca neîntemeiată.

1

inculpatul Vatamaniuc I., fiind în relații de concubinaj de aproximativ 7 ani cu

Vatamaniuc L. și locuind împreună la domiciliul lor din s. XXXX, r-nul XXXXX,

intenționat, înțelegând caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, fiind în stare de

ebrietate, în rezultatul unui conflict cu aceasta, i-a aplicat două lovituri cu un cuțit

de bucătărie, una în regiunea anterioară a hemitoracelui stâng și una în regiunea

posterioară-inferioară a hemitoracelui drept, de la care victima a decedat pe loc.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut vina, a solicitat judecarea

cauzei în procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, declarând că

se afla în relații de concubinaj cu partea vătămată și locuiau împreună. La 04

octombrie 2017, fiind în stare de ebrietate, s-a certat cu aceasta și a înjunghiat-o cu

cuțitul de bucătărie.

În baza probelor administrate, instanța a considerat ca fiind demonstrată

vinovăția inculpatului și i-a încadrat acțiunile pe art. 145 alin. (2) lit. e1) Cod penal,

ca omorul, săvârșit asupra unui membru de familie.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod

penal și art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, de faptul că inculpatul a

săvârșit o infracțiune excepțional de gravă, sancțiunea cărei prevede închisoare de

la 15 la 20 ani, fiind în stare de ebrietate, dar nu are antecedente penale, a

contribuit activ la descoperirea infracțiunii, nu se află la evidența medicului

narcolog și psihiatru, că s-au stabilit circumstanțe atenuante - examinarea cauzei în

baza probelor administrate la urmărire penală, căința sinceră și participarea activă

la stabilirea adevărului, concluzionând ca fiind echitabilă și oportună aplicarea în

privința lui a pedepsei cu închisoarea, în condițiile beneficierii, în baza art. 3641

alin. (8) Cod de procedură penală, de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă

prevăzute de lege.

Totodată, instanța a statuat că, în conformitate cu art. 229 alin. (1) Cod de

procedură penală, cheltuielile judiciare prescrise la art. 227 Cod de procedură

penală sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

Însă, acuzarea nu a indicat în care din compartimentele specificate în art.

227 Cod de procedură penală se încadrează cheltuielile suportate la efectuarea

expertizei medico-legale a cadavrului și a expertizei psihiatrice a inculpatului în

sumă de 4914,70 lei, nefiind prezentate probe care să confirme achitarea acestei

sume, precum și a neacoperirii plăților respective din sumele alocate de stat, după

cum prevede art. 227 Cod de procedură penală, nefiind invocate nici prevederile

legale care ar impune plata acestei sume inculpatului sau dacă legea nu prevede

altă modalitate de plată.

Or, nu a fost prezentată nici o factură sau alte înscrisuri care să probeze plata

și cuantumul acesteia, în situația în care suma solicitată ar reprezenta eventual

cheltuieli în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală.

Astfel, cererea acuzării privind încasarea cheltuielilor pentru efectuarea

expertizelor urmează a fi respinsă, aceste cheltuieli fiind suportate de stat care,

reieșind din obligațiile pozitive ce țin de desfășurarea procesului penal, trebuie să

acționeze prompt și eficient în vederea descoperirii infracțiunilor și contracarării

activității infracționale, iar cheltuielile necesare pentru realizarea acțiunilor care

confirmă vinovăția inculpatului nu pot fi puse în sarcina ultimului.

2

Prin urmare, fiind stabilit că ordonatorul expertizelor judiciare este organul

de urmărire penală, urmează a fi respinsă cererea acuzării privind încasarea sumei

de 4914,70 lei din contul inculpatului.

declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri,

prin care inculpatului să-i fie aplicată o pedeapsă de 13 ani închisoare, cu încasarea

cheltuielilor judiciare în mărime de 4914,70 lei.

Apelantul a invocat că instanța de fond a reținut greșit în calitate de

circumstanțe atenuante – examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza

de urmărire penală și participarea activă la stabilirea adevărului or, în condițiile

examinării cauzei în procedura prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală,

inculpatul deja a beneficiat de reducerea limitelor pedepsei prevăzute cu o treime,

ce ar însemna că aceleiași situații de drept i se va acorda o dublă valență juridică.

Aprecierea participării active la stabilirea adevărului ca circumstanță

atenuantă este eronată, infracțiunea comisă de inculpat fiind una evidentă, care nu

necesită un anumit grad de complexitate la investigarea ei.

Potrivit art. 78 alin. (4) Cod penal, în caz de concurs al circumstanțelor

agravante și celor atenuante, coborârea pedepsei până la minimul sau ridicarea ei

până la maximul prevăzut la articolul corespunzător din partea specială a Codului

penal, nu este obligatorie.

Însă, hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția ce a generat faptul aplicării pedepsei cu închisoare la limita minimă, aceasta

fiind greșit individualizată în raport cu prevederile legale.

Totodată, nu s-a ținut cont de influența pedepsei aplicate asupra reeducării și

corectării inculpatului, restabilirea echității sociale, precum și prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni atât din partea acestuia, cât și a altor persoane, fiindu-i creată o

situație prea blândă, ce contravine scopului legii penale prevăzut la art. 2 alin. (2)

Cod penal și scopului legii de procedură penală prevăzut la art. 1 alin. (2) Cod de

procedură penală.

În același timp, în cadrul stabilirii circumstanțelor infracțiunii, au fost

suportate cheltuieli judiciare în sumă de 4914,70 lei, iar la etapa urmăririi penale,

când inculpatul beneficia de prezumția nevinovăției, aceste cheltuieli nu au fost și

nici nu puteau fi puse în seama lui, potrivit art. 228 Cod de procedură penală,

aceste cheltuieli fiind alocate de stat.

Conform art. 229 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt

suportate de condamnat sau, în cazurile prevăzute în acest articol, sunt trecute în

contul statului. Or, inculpatul fiind recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii

incriminate și condamnat, cheltuielile judiciare în sumă de 4914,70 lei, urmau a fi

încasate din contul acestuia, instanța de fond interpretând eronat dispozițiile

normei legale privind achitarea cheltuielilor judiciare.

2018, apelul a fost respins, ca nefondat.

Instanța de apel a statuat că la determinarea pedepsei instanța de fond a ținut

cont de toate circumstanțele constatate, în conformitate cu prevederile art. 61, 75

Cod penal, aplicându-i inculpatului o pedeapsă corespunzătoare caracterului și

gradului de pericol social al faptei comise, fiind stabilit că acesta a săvârșit o

3

infracțiune excepțional de gravă, se caracterizează pozitiv, anterior nu a fost

judecat, fiind reținute și consecințele survenite în rezultatul comiterii infracțiunii.

Or, inculpatului întemeiat i-a fost aplicată o pedeapsă sub formă de

închisoare la limita minimă, fiind corectă concluzia că corectarea lui este posibilă

doar cu izolare de societate.

Astfel, pedeapsa i-a fost numită inculpatului în limitele prevăzute de

sancțiunea articolului incriminat, cu aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod

de procedură, lipsind temeiuri pentru agravarea ei.

Totodată, inculpatul nu a contestat sentința instanței de fond, iar în instanța

de apel a fost de acord cu pedeapsa stabilită.

Deci, pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de fond se încadrează în

limitele sancțiunii, inclusiv cu aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de

procedură, iar temeiuri pentru agravarea pedepsei și aplicarea unei pedepse mai

aspre nu sunt, aceasta fiind una echitabilă și corespunzătoare circumstanțelor

cauzei.

Prin urmare, pedeapsa stabilită inculpatului de instanța de fond corespunde

prevederilor art. 7, 61, 75 Cod penal, fiind motivată, individualizată și aplicată în

limitele prevăzute de lege, hotărârea adoptată fiind legală și întemeiată.

La fel, și alegațiile acuzării că instanța a reținut circumstanțe atenuante

cărora li s-a acordat o dublă valență juridică, sunt irelevante. Or, acestora nu li s-a

acordat dublă valență juridică, pedeapsa fiindu-i stabilită inculpatului în limitele

legale prevăzute de sancțiunea normei penale, cu aplicarea corespunzătoare a

prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală. Nu au fost încălcate nici

prevederile art. 78 alin. (4) Cod penal, or, circumstanțele concrete ale cauzei, și

anume, atitudinea inculpatului față de infracțiunea comisă, care se căiește sincer de

cele comise, ce constituie circumstanță atenuantă prevăzută de art. 76 Cod penal,

face posibilă stabilirea pedepsei la limita minimă prevăzută de sancțiunea

articolului corespunzător, iar această circumstanță nu a fost luată în considerație la

aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, adică nu i s-a dat

o dublă valență.

Însă, nefiind constatate alte circumstanțe decât cele stabilite de instanța de

fond, instanța de apel nu este în drept să aplice inculpatului o pedeapsă mai aspră

decât cea numită de instanța de fond în lipsa unor motive clare și legale, starea de

fapt și de drept în instanța de apel rămânând aceeași care a fost stabilită de instanța

de fond.

În același timp, instanța de fond legal și întemeiat a conchis că cheltuielile

suportate la efectuarea acțiunilor de urmărire penală nu se încasează de la inculpat,

deoarece sunt cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi penale în vederea acumulării

probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției acestuia în comiterea

infracțiunii incriminate, cheltuieli ce sunt trecute în contul statului.

Astfel, concluzia se întemeiază pe dispozițiile art. 227 alin. (3) Cod de

procedură penală, potrivit cărora cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate

de stat dacă legea nu prevede altă modalitate.

Potrivit art. 228, 229 Cod de procedură penală, de către condamnat pot fi

compensate cheltuielile judiciare suportate de către martori, partea vătămată, partea

civilă, asistenții procedurali, interpreți, traducători, experți, specialiști,

4

reprezentanții legali ai părții vătămate, ai părții civile, celelalte cheltuieli judiciare

fiind plătite din sumele alocate de stat.

Or, în cauza dată au fost suportate cheltuieli judiciare în legătură cu

efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală în sumă totală de 4914,70 lei,

acestea fiind cheltuieli pentru efectuarea acțiunilor procesuale ce țin de

administrarea probatoriului și formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina părții

acuzării.

recurs ordinar, în care solicită casarea deciziei menționate și dispunerea rejudecării

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurenta a indicat că la stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de apel nu

a luat în considerație prevederile art. 61, 75 Cod penal, ignorând caracterul

periculos al faptei comise și consecințele survenite în urma săvârșirii infracțiunii.

Mai mult, instanța de apel neîntemeiat a considerat ca fiind legală poziția

instanței de fond privind reținerea ca circumstanțe atenuante a examinării cauzei în

ordinea art. 3641 Cod de procedură penală, căința sinceră și contribuirea activă la

descoperirea infracțiunii or, fiind examinată cauza în procedură simplificată,

inculpatul a beneficiat deja de reducerea limitelor pedepsei prevăzută de norma

infracțiunii incriminate, circumstanțe ce nu pot fi reținute ca atenuante, în cazul

dat, aceleiași situații de drept fiindu-i acordată o dublă valență juridică.

Potrivit art. 78 alin. (4) Cod penal, în caz de concurs al circumstanțelor

agravante și a celor atenuante, coborârea pedepsei până la minimul sau ridicarea

până la maximul prevăzut la articolul corespunzător din partea specială a Codului

penal, nu este obligatorie.

Deci, corijarea inculpatului este posibilă doar prin aplicarea unei pedepse cu

închisoare pe un termen de 13 ani or, cu toate că vinovăția acestuia a fost

confirmată prin probele administrate, el nu a reparat prejudiciul cauzat

succesorului părții vătămate.

Totodată, cheltuielile judiciare în sumă de 4914,70 lei au fost suportate de

către stat în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în cauza penală, acestea

fiind generate de acțiunile inculpatului.

Conform art. 229 alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare

sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului.

Însă, poziția instanței de apel de a trece în contul statului cheltuielile

judiciare este neargumentată or, art. 227 alin. (1) Cod de procedură penală prescrie

că cheltuielile judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea

bunei desfășurări a procesului penal.

În drept, recursul este fondat pe temeiul din art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10)

Cod de procedură penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

5

instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul când hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursul

ordinar (pct. 5. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea descriptivă

a hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din prezenta decizie,

relevă în mod concludent că instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei

aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură

penală și prescripțiilor de drept material, just luând în considerare personalitatea

inculpatului, consecințele faptei comise de el și gradul sporit de pericol social al

infracțiunii săvârșite, ținând corect cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal,

3641 Cod de procedură penală, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont

de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea

penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă

conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei,

instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor

indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

În consecutivitatea enunțată, instanțele de fond și de apel, just au

concluzionat că pedeapsa aplicată inculpatului sub formă de închisoare la limita

minimă a sancțiunii articolului incriminat este una echitabilă, legală și întemeiată,

luând în calcul că acesta s-a căit sincer de cele săvârșite, anterior nu a fost

condamnat și se caracterizează pozitiv, circumstanțe atenuante care, potrivit art. 76

Cod penal, permit stabilirea pedepsei minime.

Mai mult, potrivit art. 76 alin. (2) Cod penal, instanța de judecată poate

considera drept circumstanțe atenuante și alte circumstanțe, neprevăzute la alin.

(1), iar prin hotărârea nr. 19 din 26.03.2018 a Plenului Curții Supreme de Justiție

de modificare și completare a Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr.13

din 16.12.2013 „Cu privire la aplicarea prevederilor art. 3641 Cod de procedură

penală, de către instanțele judecătorești”, pct. 35 alin. (2) din ultima hotărâre a fost

exclus. Prin urmare, reținerea circumstanței atenuante recunoașterea vinovăției la

individualizarea pedepsei nu mai presupune starea de acordare a dublei valențe

aceleiași situații de drept atunci când cauza se examinează în procedură

6

simplificată, iar alegațiile acuzării că: „...în cazul dat, aceleiași situații de drept

fiindu-i acordată o dublă valență juridică”, sunt absolut nefondate.

Argumentele recurentului că: „instanța de apel neîntemeiat a considerat ca

fiind legală poziția instanței de fond privind reținerea ca circumstanțe atenuante a

examinării cauzei în ordinea art. 3641 Cod de procedură penală, căința sinceră și

contribuirea activă la descoperirea infracțiunii...” sunt nefondate și pe motiv

inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa în limitele legale prevăzute de sancțiunea

normei penale, coroborate cu prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 2., 4. din decizie).

Pe lângă aceasta, instanțele de fond și de apel, legal și întemeiat au constatat

și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind chestiunea cheltuielilor

judiciare în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală,

corect ținând cont de prevederile art. 385 alin. (1) pct. 14), 227 alin. (1) și (3), 143

alin. (1) pct. 1), 3) Cod de procedură penală, care prescriu expres că la adoptarea

sentinței, instanța de judecată soluționează cine și în ce proporție trebuie obligat să

plătească cheltuielile judiciare, suportate pentru asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede

altă modalitate, expertiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru

constatarea cauzei morții, stării psihice și fizice a bănuitului, învinuitului,

inculpatului, iar plata acestor expertize judiciare se face din contul mijloacelor

bugetului de stat, instanțele just, argumentat și în limitele competențelor legale

statuând că, în speță, cheltuielile pentru efectuarea expertizei medico-legale a părții

vătămate și expertizei psihice a inculpatului urmează a fi făcute din contul

mijloacelor bugetului de stat.

În același timp, recursul ordinar, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care

instanțele de fond și de apel au apreciat circumstanțele cauzei în latura cheltuielilor

judiciare și a pedepsei aplicate inculpatului.

Însă, pornind de la relevanțele art. 229 alin. (1) și (3), 6 pct. 111), 27, 414

alin. (1) și (2), instanța de judecată poate obliga condamnatul să recupereze

cheltuielile judiciare, instanța poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau

parțial condamnatul, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în aspectul cheltuielilor

judiciare și a pedepsei penale în alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea, este

o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de

drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice

temei legal.

7

Mai mult, motivele invocate în aceste recurs au constituit deja obiect de

examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în

acest sens (pct. 2. – 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor

pricinii care au fost puse la baza sentinței, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate

servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița

versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că

hotărârile contestate conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, că

inculpatului i s-au aplicat pedepse individualizate conform prevederilor legale, și

că recursul ordinar este vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Bălți, Elena Lisnic, împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din 15

decembrie 2017 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 14 martie

2018, în privința inculpatului Vatamaniuc Ivan XXXX, pe motiv că este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 22 august 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

8