1ra-1303/2018 — art. 361 alin. 2 lit. b CP.

1ra-1303/2018 — art. 361 alin. 2 lit. b CP. (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1303/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

12 septembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Vladimir Timofti,

Judecători – Victor Boico, Nadejda Toma,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar

declarat de către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău,

Devder Djulieta, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 21 martie 2018, emisă în cauza penală în

privința lui

Grigoriev Andrei Alexandr, născut la

XXXXX, originar și locuitor al sat.

XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță:

de la 31.07.2017 - până la 12.01.2018

instanța de apel:

de la 30.01.2017 - până la 21.03.2018

instanța de recurs ordinar:

de la 01.06.2018 – până la 12.09.2018

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură

penală, legal executată.

A C O N S T A T A T :

2018, Grigoriev Andrei a fost recunoscut vinovat de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (2) lit. b) Cod penal și în baza

acestei norme, i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de amendă în

mărime de 420 de unități convenționale, echivalentul sumei de 21 000 lei.

Cerința părții acuzării cu privire la încasarea cheltuielilor judiciare

de la inculpat, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Grigoriev Andrei, în perioada cuprinsă între prima decadă a lunii

ianuarie 2017 și data de 17.03.2017, deținând în posesie în baza procurii

XXXXX din 30.10.2015, autocamionul de model „XXXXX” cu n/î

bulgărești XXXXX și nr. caroseriei XXXXX nefiind în posibilitate de a-l

exploata din motivul expirării termenului reviziei tehnice, cu scop de

cupiditate, manifestat prin intenția de a se eschiva de la achitarea taxei

1

pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în

Republica Bulgaria, precum și a plății pentru testarea stării tehnice a

acestei unități de transport, a decis să intre în posesia unui ecuson și

raport de verificare tehnică falsificate, a vehiculului în cauză. În scopul

realizării intențiilor sale, în perioada de timp sus-numită, într-un loc

nestabilit, prin intermediul unor persoane neidentificate, Grigoriev

Andrei a obținut și a intrat în posesia actului însoțitor pentru

autocamionul de model „XXXXX” cu n/î bulgărești XXXXX și nr.

caroseriei XXXXX și anume a blanchetelor ecusonului și raportului de

verificare tehnică a vehiculului, nr. XXXXX din 10.01.2017, considerate a

fi niște documente care atestă examinarea la data sus-indicată de către

Stația de testare auto din or. XXXXX, Bulgaria, a acestui mijloc de

transport și lipsa neajunsurilor și defecțiunilor tehnice, cu valabilitate pe

teritoriul și în afara teritoriului Republicii Bulgaria, care-i oferea lui

Grigoriev Andrei dreptul de circulație în traficul național și internațional

rutier cu autovehiculul indicat, în perioada de valabilitate a ecusonului și

raportului de verificare tehnică a autovehiculului, nr. XXXXX din

10.01.2017, documente care, conform concluziilor din raportului de

constatare tehnico – științifică nr. 138 din 30.03.2017, sunt confecționate

din hârtie, cu elemente fluorescente în spectrul ultra-violet, cu folosirea

metodelor de tipar offset-plasa de fiond și textile de culoare albastră, cu

folosirea metodei de imprimare laser monocromatic - rubricile și textele,

instrument scriptural (pix cu bilă) – semnăturile, nu la întreprinderea

specializată în confecționarea blanchetelor de documente.

Ulterior, conștientizând faptul că, deține documente oficiale

falsificate prin contrafacere de către alte persoane, urmărind scopul

folosirii unor acte oficiale false, Grigoriev Andrei a deținut blanchetele

ecusonului și raportului de verificare tehnică a vehiculului nr. XXXXX

din 10.01.2017, eliberate pentru autocamionul de model „XXXXX” cu n/î

bulgărești XXXXX și nr. caroseriei XXXXX, până la 17.03.2017, ora 12:35,

când le-a prezentat împreună cu automobilul în cauză, colaboratorilor

echipei mobile din cadrul Direcției Regionale Vest a Departamentului

Poliției de Frontieră, în cadrul unui control de frontieră de rutină, în s.

Feteasca, com. Călmățui, r-ul Hîncești, care se află în apropierea

Punctului de Trecere a Frontierei de Stat „Leușeni”.

procurorul în Procuratura r-ului Hîncești, Vasile Disculțu, solicitând

casarea parțială a sentinței în partea stabilirii pedepsei inculpatului

precum și soluționării cererii privind încasarea cheltuielilor judiciare, cu

emiterea unei decizii în această parte, prin care inculpatului Grigoriev

2

Andrei, să-i fie aplicată pedeapsa de 500 unități convenționale cu

încasarea cheltuielilor judiciare în mărime de 2880 de lei.

În susținerea cererii declarate, apelantul a invocat că, pentru

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (2) lit. b) Cod penal, este

prevăzută pedeapsa minimă de 550 de unități convenționale, iar prin

aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, în

coroborare cu prevederile art. 64 alin. (3) Cod penal, noua limită minimă

de pedeapsă nu poate fi mai mică de 500 de unități convenționale. Cu

referire la cheltuielile judiciare, acuzatorul de stat a invocat că acestea

urmau a fi încasate de la inculpat, în temeiul prevederilor art. 143 alin.

(2) și 229 alin. (2) Cod de procedură penală, în mărime de 2880 de lei.

martie 2018, a fost admisă cererea de apel declarată de către procuror,

casată sentința în partea stabilirii pedepsei inculpatului Grigoriev A. și

pronunțată o nouă hotărâre în această parte, potrivit modului stabilit

pentru prima instanță, prin care:

Lui Grigoriev Andrei, recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 361 alin. (2) lit. b) Cod penal, i-a fost stabilită o

pedeapsă, cu aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, sub formă de amendă în mărime de 500 de unități convenționale,

echivalentul sumei de 25 000 lei.

Cerința acuzatorului de stat privind încasarea de la inculpatul

Grigoriev Andrei, în beneficiul statului, a sumei de 2880 lei cu titlu de

cheltuieli pentru întocmirea rapoartelor de constatare tehnico – științifică

și de expertiză judiciară, a fost respinsă ca neîntemeiată.

În rest, sentința a fost menținută fără modificări.

4.1. Instanța de apel a constatat că, la pronunțarea sentinței, prima

instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a

concluzionat că, inculpatul Grigoriev Andrei a săvârșit infracțiunea

prevăzută la art. 361 alin. (2) lit. b) Cod penal, împrejurări constatate din

totalitatea de probe acumulate la cauza penală, fiind corect apreciate,

respectându-se prevederile art. 101 Cod de procedură penală, din punct

de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității, iar toate în

ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor, motiv pentru care,

vinovăția inculpatului nici nu a fost contestată.

Referindu-se la argumentele invocate de către apelant privind

aplicarea eronată a pedepsei în privința inculpatului, instanța de apel, a

considerat că, acestea sunt întemeiate reieșind din raționamentul că,

potrivit prevederilor art. 361 alin. (2) lit. b) Cod penal, pedeapsa cu

amendă este cert stabilită de la 550 la 950 unități convenționale. Astfel,

3

reieșind din prevederile art. 64 alin. (3) Cod penal, rezultă că mărimea

amenzii nu poate fi mai mică de 500 de unități convenționale, fapt

confirmat și prin pct. 34 din Hotărârea explicativă a Curții Supreme de

Justiție nr.13 din 16.12.2013 „Cu privire la aplicarea prevederilor art.3641

Cod de procedură penală de către instanțele judecătorești”, prin urmare,

reieșind din cele constatate supra, inculpatului recunoscut vinovat prin

sentință de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (2) lit. b) Cod

penal, cu aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură

penală, instanța de apel a considerat ca fiind corect, de a aplica o

pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 500 de unități

convenționale, echivalentul sumei de 25000 lei.

Cu referire la solicitarea acuzatorului de stat privind încasarea de

la inculpat în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare, instanța de apel

a considerat că, această cerință este neîntemeiată și corect a fost respinsă

de către prima instanță, deoarece cheltuielile invocate, prin prisma

prevederilor art. 228 alin. (4) Cod de procedură penală, nu urmează a fi

puse în sarcina inculpatului întrucât, acestea sunt puse pe seama statului

prin intermediul organelor de resort care pornesc urmărirea penală și

sunt cheltuieli evidente și necesare în vederea constatării faptei

infracționale, dar nu cheltuieli suplimentare suportate de către organul

de urmărire penală în legătură cu efectuarea urmăririi penale.

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Djulieta Devder,

prin care, invocând temeiurile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, a solicitat casarea parțială a deciziei, în partea ce ține de

neîncasarea cheltuielilor de judecată în mărime de 2880 lei, cu remiterea

cauzei la rejudecare în instanța de apel, într-un alt complet de judecată.

În argumentarea cererii depuse, recurentul a susținut că:

- instanța de apel, n-a îndeplinit cerințele stipulate în prevederile

art.101, 394, 414 Cod de procedură penală, și n-a indicat temeiurile care

au dus la respingerea apelului declarat de acuzatorul de stat, iar acestea

constituie temei de drept pentru recurs ordinar deoarece, hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, în partea ce

ține de respingerea solicitării procurorului de încasare a cheltuielilor de

judecată;

- legiuitorul a expus suficient de clar în norma art. 229 Cod de

procedură penală, obligativitatea suportării cheltuielilor judiciare de

către condamnat. Prin urmare în situația când art. 229 alin. (1) Cod de

procedură penală, stipulează direct că inculpatul suportă cheltuielile

judiciare, soluția instanțelor judecătorești de a respinge încasarea acestor

4

cheltuieli, este neîntemeiată, or, procurorul în apelul declarat a făcut

dovada cheltuielilor suportate de stat la efectuarea expertizelor judiciare;

- efectuarea cheltuielilor de judecată într-o cauză penală este

provocată de săvârșirea infracțiunii, care evident impune desfășurarea

urmăririi și a judecării cauzei pentru aplicarea legii penale celui ce a

comis-o, ca urmare, cheltuielile judiciare sunt imputabile inculpatului

condamnat pentru săvârșirea infracțiunii, temeiul juridic fiind fapta sa

infracțională, deoarece fără săvârșirea infracțiunii astfel de cheltuieli nu

s-ar fi efectuat;

- obligația inculpatului condamnat de a suporta cheltuielile

judiciare este principială, devreme ce săvârșirea infracțiunii atrage în

mod inevitabil desfășurarea urmăririi penale și a judecării cauzei,

inclusiv pentru a i se aplica infractorului pedeapsa de a suporta

cheltuielile judiciare îi revine acestuia în principal;

- prin Legea nr. 316 din 22.12.2017 (publicată în Monitorul Oficial

40-41108 din 09.02.2018), alin. (2) art. 143 Cod de procedură penală, a fost

abrogat prin ce se atesta intenția legiuitorului de a pune cheltuielile

judiciare în sarcina inculpatului. Potrivit prevederilor alin. (1) art. 3 Cod

de procedură penală, în desfășurarea procesului penal se aplică legea

care este în vigoare în timpul urmăririi penale sau al judecării cauzei;

- trecerea cheltuielilor judiciare în contul statului, este în

contradicție și cu prevederile art. 16 alin. (2) din Constituția RM, potrivit

căreia: „Toți cetățenii R. Moldova sunt egali in fața legii și a autorităților

publice...”, iar banii cheltuiți de stat în urma acțiunilor infracționale a

făptașului, care este recunoscut vinovat în modul stabilit de lege, sunt

bani publici ce revin din contribuțiile cetățenilor. De asemenea, alin. (1)

art. 1398 Cod civil, prevede obligarea reparării prejudiciului patrimonial

cauzat prin acțiuni sau omisiuni, de cei care acționează față de altul în

mod ilicit, cu vinovăție, este obligat să repare prejudiciul patrimonial. În

acest sens prevalează legea supremă, adică Constituția RM și în cazul dat

prejudiciul cauzat nu este numai a statului, dar a tuturor cetățenilor,

impozitele cărora nu ar trebui să acopere cheltuielile unor făptași ce

intenționat au comis infracțiuni. Astfel se va garanta și cerințele art. 6 § 1

CEDO, ce garantează fiecărei persoane dreptul la un proces echitabil și în

special, egalitatea părților în proces, care, în procesele judiciare în care se

ciocnesc interese opuse, presupune că fiecare parte trebuie sa aibă

posibilitate rezonabilă de a prezenta cauza sa în condiții în care nici una

părți nu deține prioritate vădită;

- se constată inegalitatea părților în proces și punerea proprietății

publice, garantate de art. 127 alin. (2) din Constituția RM, într-o situație

5

defavorizată față de condamnatul care a acționat ilicit față de bugetul

public, ceea ce, conform legislației în vigoare și jurisprudenței CEDO, nu

poate fi admis;

- experiența statelor europene la acest capitol (Germania, Estonia,

Letonia, România), unde lucrurile stau altfel, practicile în domeniu, la

toate etapele unui proces penal, pun sarcina achitărilor pe seama

persoanei care a săvârșit infracțiunea și nu pe umerii contribuabililor

onești. Astfel, experiența europeană presupune virarea sumelor necesare

pentru avansarea cheltuielilor judiciare către bugetul organelor de drept

pentru ca, în cele din urmă, acestea să fie achitate de persoana

recunoscută vinovată de comiterea infracțiunii.

declarat, în coraport cu materialele cauzei, Colegiul penal conchide că

acesta urmează a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat, din

următoarele considerente.

În speță se constată că, recurentul s-a conformat prevederilor art.

422 Cod de procedură penală și a declarat recurs ordinar în termen.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură

penală, instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a

recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, fără citarea

părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă inadmisibilitatea

acestuia, în cazul în care constată că recursul declarat este vădit

neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor

stipulate expres de art. 427 Cod de procedură penală, care în mod

obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent, iar potrivit art. 427 alin.

(1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu

recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel la judecarea cauzei.

La caz se reține că, recurentul contestă decizia instanței de apel

indicând în calitate de temei pentru recurs, prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală, în sensul că hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, criticând decizia

instanței de apel anume în partea motivării soluției acesteia privind

respingerea apelului declarat de procuror în partea soluționării

cheltuielilor de judecată suportate în prezenta cauză penală.

Verificând legalitatea deciziei sub aspectul contestat, în urma

cercetării materialelor cauzei, Colegiul penal reține că, motivele invocate

6

de recurent în susținerea temeiului de drept nominalizat, nu s-au

confirmat, în acest context fiind aduse următoarele considerente.

Colegiul penal, analizând textul deciziei atacate atestă că, instanța

de apel s-a expus argumentat și motivat asupra cerinței părții acuzării cu

privire la încasarea din contul inculpatului a cheltuielilor judiciare,

solicitare ridicată spre soluționare și în prezentul recurs ordinar,

bazându-și soluția privind respingerea apelului procurorului în această

parte, pe prevederile art. 228 alin. (4) Cod de procedură penală, iar

instanța de recurs ordinar, în virtutea corectitudinii acestei motivări,

pentru a evita repetări inutile, o acceptă și o însușește, fapt ce vine în

corespundere și cu jurisprudența CtEDO.

În acest sens, Colegiul penal face trimitere la pct. 37 a hotărârii în

cauza Albert vs. România din 16.02.2010, în care s-a statuat că, art. 6 §1

din CEDO, deși obligă instanțele să-și motiveze deciziile, nu poate fi

interpretat ca impunere de a da un răspuns detaliat pentru fiecare

argument (cauza Van de Hurk vs Olanda, 19 aprilie 1994, pct. 61), cu

toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă,

fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie printr-

un alt mod, să examineze chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Colegiul penal apreciază critic alegațiile recurentului cu privire la

faptul că, instanța de apel la examinarea cauzei, nu a ținut cont de

prevederile art. 101, 229, 394, 414 Cod de procedură penală, or, instanța

de apel a reținut corect circumstanțele suportării cheltuielilor judiciare,

care nu urmează a fi puse în sarcina inculpatului Grigoriev Andrei,

întrucât acestea sunt puse pe seama statului prin intermediul organelor

de resort care pornesc urmărirea penală și sunt cheltuieli evidente și

necesare în vederea constatării faptei infracționale, dar nu cheltuieli

suplimentare suportate de către organul de urmărire penală.

În speță, efectuarea expertizei judiciare a fost impusă în baza

prevederilor art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, deoarece

prin alte metode nu era posibilă stabilirea adevărului și respectiv, a fost

dispusă de către organul de urmărire penală, iar potrivit prevederilor

art. 75 alin. (3) din Legea cu privire la expertiza judiciară și statutul

expertului judiciar, nr. 68 din 14.04.2016: „În cauzele penale, cheltuielile

pentru efectuarea expertizei sunt suportate de către ordonatorul expertizei

judiciare din bugetul alocat, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 142 alin. (2)

din Codul de procedură penală al Republicii Moldova”.

În această ordine se reține că, potrivit prevederilor art. 142 alin. (2)

Cod de procedură penală: „Părțile, din inițiativă proprie și pe cont propriu,

sunt în drept, prin intermediul organului de urmărire penală, al procurorului

7

sau al instanței de judecată, să înainteze instituției publice de expertiză

judiciară/biroului de expertiză judiciară o cerere privind efectuarea expertizei

judiciare pentru constatarea circumstanțelor care, în opinia lor, vor putea fi

utilizate în apărarea intereselor lor”, în speță fiind stabilit cu certitudine că,

numirea expertizei judiciare costul efectuării căreia, se solicită de a fi

încasat din contul inculpatului Grigoriev Andrei, în calitate de ordonator

este organul de urmărire penală, care în temeiul prevederilor art. 143

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, a avut obligația să dispună

efectuarea expertizei tehnice a documentelor, în vederea constatării

autenticității documentelor ce servesc obiect material al componenței de

infracțiune incriminate inculpatului, având totodată, potrivit art. 100

alin. (1) Cod de procedură penală, competența administrării probelor în

procesul penal, or, în lipsa unui raport de expertiză ce ar demonstra cu

certitudine falsificarea documentelor oficiale, folosite de inculpatul

Grigoriev Andrei la exploatarea autocamionului de model „XXXXX”

înmatriculat în Republica Bulgaria, nu era posibilă stabilirea

componenței de infracțiune și înaintarea învinuirii lui Grigoriev Andrei.

Abrogarea art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală, pe care

recurentul o apreciază ca fiind un argument major în susținerea

solicitării sale, nu are relevanță la caz deoarece efectuarea măsurilor

procesual-penale, costul cărora se solicită de a fi încasat de la inculpatul

Grigoriev Andrei, a fost petrecută până la abrogarea alin. (2) art. 143 Cod

de procedură penală prin Legea nr. 316 din 22.12.2017 (publicată în

Monitorul Oficial cu nr. 40-41108 din 09.02.2018), astfel argumentul

recurentului cu privire la faptul că ,, prevederile alin. (1) art. 3 Cod de

procedură penală, potrivit cărora în desfășurarea procesului penal se aplică legea

care este în vigoare în timpul urmăririi penale sau al judecării cauzei„ este

formal și inaplicabil speței deferite.

Atât timp cât statul are obligația, în sensul art. 6 CEDO, de a

dovedi vinovăția persoanei trasă la răspundere penală în conformitate cu

prevederile art. 24, 56 Cod de procedură penală, prin intermediul

agenților săi, care la rândul lor, conform art. 96, 97 Cod de procedură

penală, au sarcina probațiunii, legea penală îi garantează acuzatului

dreptul la prezumția nevinovăției prin prisma art. 8 Cod de procedură

penală, liberându-l de obligația de a-și demonstra nevinovăția,

raționament care își găsește aplicabilitate și în raport cu orice chestiune

conexă, necesară pentru demonstrarea vinovăției inculpatului, cum este

efectuarea la caz a expertizei și raporturilor de constatare.

Astfel, dispunerea de către organul de urmărire penală a efectuării

raporturilor de constatare și expertizei tehnice a documentelor, a fost o

8

acțiune indispensabilă procesului penal, or, la acea etapă Grigoriev

Andrei beneficia de prezumția nevinovăției, care îl libera de obligația de

a-și demonstra nevinovăția, așadar ultimul neavând careva îndatoriri

pecuniare față de dispozițiile și acțiunile organului de urmărire penală,

care în virtutea legii are obligația de a acumula probe pentru stabilirea

adevărului pe caz, iar punerea în sarcina persoanei recunoscute vinovate

de comiterea unei infracțiuni, a achitării cheltuielilor judiciare pentru

acțiunile organului de urmărire penală, nu poate fi reținută atât timp cât

legea procesual-penală reglementează clar și explicit acest aspect.

În plenitudinea celor constatate, reieșind din corectitudinea

respingerii, de către prima instanță și instanța de apel, a solicitării

procurorului privind recuperarea cheltuielilor de judecată din contul

inculpatului, apreciind netemeinicia argumentelor invocate în recursul

ordinar deferit prezentei examinări, Colegiul penal conchide asupra

inadmisibilității acestuia, deoarece este vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Djulieta Devder, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 martie 2018,

în cauza penală în privința lui Grigoriev Andrei Alexandr, deoarece este

vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 12 octombrie 2018.

Președinte Vladimir Timofti

Judecători Victor Boico

Nadejda Toma

9