1ra-1168/2018 — art. 287 al.1 CP

1ra-1168/2018 — art. 287 al.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1168/2018

Curtea Supremă de Justiție

DECIZIE

04 septembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Timofti Vladimir,

judecători – Cobzac Elena, Toma Nadejda, Țurcan Anatolie, Boico Victor,

a judecat în ședință, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către

inculpatul Scurtu Anatolie cu avocatul acestuia Delijan Victor, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia din 22 mai 2017 și a deciziei

Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 27 februarie 2018, în cauza penală

privindu-l pe

Scurtu Anatolie Xxxxx, născut la xxxxx, originar și

domiciliat în sat. Xxxxx, str. Xxxxx, r-nul Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Asupra recursului în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit al

Curții Supreme de Justiție,

C O N S T A T Ă :

prevăzută de art. 3641 Cod de procedură penală, Scurtu Anatolie a fost recunoscut

vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (1) Cod penal, și i s-a

stabilit pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 500 (cinci sute) unități

contravenționale, ceea ce constituie 10000 (zece mii) lei.

S-a încasat de la Scurtu Anatolie în folosul lui Ștîrbulov Iuri suma de 1 300 (una

mie trei sute) lei în contul recuperării prejudiciul material și suma de 10000 (zece

mii) lei, în contul recuperării prejudiciului moral, iar în total 11300 (unsprezece mii

trei sute) lei.

2016 aproximativ la orele 18:00, ora precisă nu a fost stabilită, fiind colaborator al

Penitenciarului nr. 1 Taraclia, aflându-se la marginea orașului Taraclia în partea de

1

vest, în apropierea str. Podgornaia, fiind în stare de ebrietate, din intenții huliganice,

fără careva motiv întemeiat, urmărind scopul încălcării ordinii publice și cauzarea

violenței fizice în prezența altor colaboratori ai Penitenciarului nr. 1 Taraclia, s-a

apropiat de colegul său Ștîrbulov Iuri și intenționat i-a aplicat o lovitură cu pumnul

în regiunea capului, de la care ultimul a căzut jos pe pământ. Ulterior, în continuarea

acțiunilor sale infracționale a continuat să-i aplice părții vătămate lovituri cu

picioarele pe diferite părți ale corpului, pricinuindu-i leziuni corporale sub formă de:

traumă cranio-cerebrală închisă, manifestată prin comoție cerebrală, excoriații pe

frunte și cap, excoriații și echimoze pe torace, excoriații pe abdomen, echimoză pe

umărul drept, excoriații pe coate, excoriație pe mîna dreaptă, excoriații pe ambii

genunchi, produse la acțiunea traumatică cu obiect contondent dur, ce condiționează

dereglarea sănătății de scurtă durată și se califică ca vătămare corporală ușoară.

Acțiunile lui Scurtu Anatolie au fost încadrate în prevederile art. 287 alin. (1)

Cod penal, conform indicilor: „huliganismul, adică acțiunile intenționate care

încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței asupra

persoanelor, precum și acțiunile care, prin conținutul lor, se deosebesc printr-o

obrăznicie deosebită”.

solicitat casarea parțială a sentinței instanței de judecată în partea stabilirii pedepsei

sub formă de amendă, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit

modului pentru prima instanță, prin care să fie liberat de răspundere penală cu

tragerea la răspundere contravențională în temeiul art. 55 Cod penal sau să-i fie

aplicată o pedeapsă mai blîndă decît cea prevăzută de lege în baza art. 79 Cod penal,

în mărimea minimă prevăzută de art. 287 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 3641

alin. (8) Cod de procedură penală.

În motivarea apelului a invocat că, calificarea infracțiunii nu o contestă, însă nu

este de acord cu pedeapsa stabilită de către prima instanță și suma prejudiciului

material și moral încasat în folosul părții vătămate.

A invocat inculpatul că, instanța de judecată nemotivat a considerat

imposibilitatea aplicării la stabilirea pedepsei a prevederilor art. 55,79 Cod penal,

așa cum el anterior nu a fost judecat, se caracterizează pozitiv, vina a recunoscut-o

și se căiește sincer de cele comise. De asemenea mai invocă și faptul, că instanța de

fond nu a luat în considerație că el are la întreținere soția, trei copii minori și bunelul,

născut în 1936, care în total depind de întreținerea lui. Chiar în cazul în care instanța

a constatat imposibilitatea aplicării prevederilor art. 55, 79 Cod penal, persistau

temeiuri motivate, care justifică posibilitatea aplicării unei amenzi minime față de

el.

Ce ține de încasarea în beneficiul părții vătămate a prejudiciului material în sumă

de 1 300 lei, susține lipsa căror-va probe în acest sens, de asemenea nu sunt

2

prezentate careva probe întru confirmarea cauzării prejudiciului moral, din care

considerente instanța de judecată urma să admită în principiu acțiunea civilă.

La 29 martie 2017 inculpatului i-a fost adusă învinuirea în baza art. 287 alin. (1)

Cod penal, fiind indicate aceleiași circumstanțe din ordonanța din 14 noiembrie

2016, iar în sentința primei instanțe de asemenea au fost constatate circumstanțele,

care au avut loc pe data de 29 iulie 2016.

Apelantul în cererea sa a susținut, că organul de urmărire penală s-a folosit de

faptul, că el nu cunoaște legislația și nu i-a adus la cunoștință ordonanța de începere

a urmăririi penale din 14 noiembrie 2016, în aceiași zi fiindu-i aduse la cunoștință

drepturile și obligațiunile sale, prin ce 1-a privat de dreptul de a contesta actele emise

de organul de urmărire penală în modul corespunzător prevăzut de lege.

Inculpatul, în susținerea opiniei sale, a invocat prevederile art. 63, 64, 66, 275,

391 Cod de procedură penală și a solicitat încetarea procesului penal.

Prin urmare, apelantul a solicitat casarea sentinței Judecătoriei Cahul, sediul

Taraclia din 22 mai 2017 cu emiterea unei noi hotărîri, prin care să fie încetat

procesul penal în privința sa, acuzat de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 287

alin. (1) Cod penal, în temeiul existenței încălcării dreptului la apărare. Acțiunea

civilă înaintată de partea vătămată Ștîrbulov Iuri a o admite în principiu, fiind lăsată

spre examinare în ordinea procedurii civile.

apelul declarat de inculpatul Scurtu Anatolie, a fost respins, ca nefondat și menținută

sentința fără modificări.

4.1. În motivarea soluției date instanța de apel a indicat că, cauza a fost

examinată în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, așa cum

inculpatul Scurtu Anatolie a depus cererea autentică de examinare a cauzei în baza

probelor administrate în faza de urmărire penală (f.d.110), declarînd că recunoaște

săvîrșirea faptelor indicate în rechizitoriu și prin încheierea protocolară a

Judecătoriei Taraclia din 02 mai 2017 a fost admisă cererea inculpatului și s-a dispus

judecarea cauzei în procedura simplificată, în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală (f.d. 118).

Inculpatul Scurtu Anatolie nu a contestat circumstanțele de fapt constatate de

instanța de fond și nici calificarea faptei imputate, dar este rezervat asupra pedepsei

aplicate și acțiunii civile depusă de partea vătămată Știrbulov Iuri.

Vina inculpatului nominalizat în comiterea faptei imputate și-a găsit confirmare

prin ansamblul de probe detaliat analizate și corect apreciate de instanța de fond, iar

pedeapsa stabilită fiind una echitabilă și conformă infracțiunii comise de către Scurtu

Anatolie. Or, în această privință apelul inculpatului Scurtu Anatolie nu este fondat.

Instanța de apel a reținut că, instanța de fond corect a ajuns la concluzia că,

inculpatul Scurtu Anatolie a comis infracțiunea prevăzută de art. 287 alin.(l) Cod

penal, conform indicilor; „huliganismul, adică acțiunile intenționate care încalcă

3

grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței asupra persoanelor,

precum și acțiunile care, prin conținutul lor, se deosebește printr-o obrăznicie

deosebită”, împrejurări care au fost constatate și elucidate din totalitatea de probe

administrate în cauza penală și care au fost obiectiv apreciate, respectîndu-se

prevederile art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de

vedere al coroborării lor.

În aceste împrejurări, instanța de apel a constatat că, instanța de fond a ținut cont

de circumstanța atenuată stabilită în cadrul judecării cauzei - săvîrșirea pentru prima

dată a unei infracțiuni mai puțin grave, cît și circumstanțele agravante - comiterea

infracțiunii în stare de ebrietate, de asemenea instanța a reținut și faptul că, inculpatul

a comis infracțiune intenționată, care potrivit art. 16 Cod penal se clasifică ca

infracțiune mai puțin gravă. Tot instanța la numirea pedepsei a indicat că, careva

circumstanțe excepționale, care ar oferi instanței posibilitatea aplicării art. 79 Cod

penal nu s-au constatat, cît și lipsa temeiurilor pentru aplicarea prevederilor art. 55

Cod penal.

Nu a fost acceptat nici argumentul inculpatului, că instanța de fond i-a stabilit o

pedeapsă prea severă și neechitabilă, fără a fi examinate posibilitățile aplicării

prevederilor art. 55 sau 79 Cod penal, deoarece instanța a examinat această

oportunitate, constatînd lipsa căror-va circumstanțe excepționale și temei pentru

examinarea cauzei și de stabilire a pedepsei în baza art. 79 Cod penal sau încetarea

cauzei penale cu tragere la răspundere contravențională în baza art. 55 Cod penal.

Astfel, instanța de fond reieșind din faptul că cauza penală a fost examinată potrivit

prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală a stabilit pedeapsa corespunzătoare

faptelor comise de către Scurtu Anatolie.

Așadar, instanța de apel a menționat că inculpatul Scurtu Anatolie a comis

infracțiunea prevăzută de art. 287 alin. (1) Cod penal, „huliganismul, adică acțiunile

intenționate care încalcă grosolan ordinea publică, însoțite de aplicarea violenței

asupra persoanelor, precum și acțiunile care, prin conținutul lor, se deosebesc

printr-o obrăznicie deosebită”, care pînă la operarea modificărilor în baza Legii nr.

207 din 29 iulie 2016, în vigoare la 07 noiembrie 2016 se pedepsește cu amendă în

mărime de la 200 la 700 unități convenționale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani. Prin

reducerea limitelor minime și maxime de pedeapsă cu o pătrime, se stabilește noua

limită minimă și maximă de pedeapsă sub formă de amendă, care este de la 150

unități convenționale la 525 unități convenționale, adică prin aplicarea prevederilor

art. 3641 alin.(8) Cod de procedură penală, pedeapsa se reduce cu o pătrime din

maximul și din minimul prevăzut de sancțiune, stabilindu-se noi limite cu care

trebuie să opereze instanța de judecată la stabilirea pedepsei inculpatului, nefiind

obligatoriu să-i stabilească inculpatului anume minimul prevăzut.

La speță, instanța de fond a indicat că, în cadrul judecării cauzei penale nu a

4

constatat circumstanțe pentru aplicarea prevederilor art. 55 Cod penal, cu atît mai

mult partea vătămată Ștîrbulov Iuri a solicitat repararea prejudiciului material și

moral în urma comiterii infracțiunii de către Scurtu Anatolie, acțiunea fiind admisă

parțial și încasat de la inculpat prejudiciul material în sumă de 1300 lei și moral în

sumă de 10000 lei.

În conformitate cu art. 79 alin. (1) Cod penal, ținînd cont de circumstanțele

excepționale ale cauzei, legate de scopul și motivele faptei, de rolul vinovatului în

săvîrșirea infracțiunii, de comportarea lui în timpul și după consumarea infracțiunii,

de alte circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei,

precum și de contribuirea activă a participantului unei infracțiuni săvîrșite în grup la

descoperirea acesteia, instanța de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita

minimă, prevăzută de legea penală pentru infracțiunea respectivă, sau una mai

blîndă, de altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie.

Din norma legală citată supra rezultă că, aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal

este prerogativa instanței de judecată, că în cazul în care se vor constata circumstanțe

excepționale și ar justifica stabilirea unei pedepse sub limita minimă, prevăzută de

legea penală pentru infracțiunea respectivă, instanța le va aplica. La caz, instanța de

fond examinînd toate circumstanțele și luîndu-le în considerație, a constatat lipsa

circumstanțelor excepționale.

Colegiul judiciar a relevat, că instanța de fond la stabilirea pedepsei penale în

privința inculpatului a luat în considerație toate prevederile legale în coraport cu

circumstanțele cauzei, totodată ținînd cont de restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului și aplicarea în privința acestuia a unei pedepse echitabile.

Or, potrivit art. 7 alin. (1) Cod penal, la aplicarea legii penale se ține cont de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, de persoana celui vinovat

și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.

Referitor la argumentele inculpatului privind admiterea neîntemeiată de către

instanța de fond a acțiunii civile înaintate de partea vătămată Ștîrbulov Iuri și

cuantumului prejudiciului material și moral, care consideră că neîntemeiat a fost

încasat de către instanța de fond de la inculpat în beneficiul lui Ștîrbulov Iuri,

Colegiul penal l-a considerat neîntemeiat, din argumentele ce succed.

În conformitate cu art. 1422 alin. (1) și (2) Cod civil, în cazul în care persoanei i

s-a cauzat un prejudiciu moral (suferințe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează

la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum și în alte cazuri prevăzute de

legislație, instanța de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la

reparația prejudiciului prin echivalent bănesc. Prejudiciul moral se repară indiferent

de existența și întinderea prejudiciului patrimonial.

Potrivit art. 1423 Cod civil, mărimea compensației pentru prejudiciu moral se

determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea

suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al

5

autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în

care această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate. Caracterul și

gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de judecată, luînd în

considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, precum și statutul social

al persoanei vătămate.

Iar, art. 219 alin. (4) Cod de procedură penală stipulează, că la evaluarea

cuantumului despăgubirilor materiale ale prejudiciului moral, instanța de judecată ia

în considerare suferințele fizice ale victimei, prejudiciul agrement sau estetic,

pierderea speranței în viață, pierderea onoarei prin defăimare, suferințele psihice

provocate de decesul rudelor apropiate etc.

Instanța de apel a reținut că din materialele dosarului se desprinde faptul, că

potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.465/D din 09 decembrie 2016 la

cet. Știrbulov Iuri s-a constatat: traumă cranio-cerebrală închisă, manifestată prin

comoție cerebrală, excoriații pe frunte și cap, excoriații și echimoze pe torace,

excoriații pe abdomen, echimoză pe umărul drept, excoriații pe coate, excoriație pe

mîna dreaptă, excoriații pe ambii genunchi, produse la acțiunea traumatică cu obiect

contondent dur, ce condiționează dereglarea sănătății de scurtă durată și se califică

ca vătămare corporală ușoară (f.d.45).

Faptul, urmării tratamentului de către Ștîrbulov Iuri în urma acțiunilor

infracționale comise de către Scurtu Anatolie se confirmă prin extrasul din fișa

medicală a bolnavului și înscrisurile anexate cu privire la tratament, cît și bonurile

de plată pentru deplasările efectuate, iar cuantumul prejudiciului moral încasat este

corespunzător acțiunilor ilegale comise de către inculpat față de partea vătămată

Știrbulov Iuri și care ar aduce o satisfacție echitabilă ultimului.

Referitor la alegațiile apărării că, de către organul de urmărire penală a fost ratat

termenul de trei luni prevăzut la art. 63 alin. (4) Cod de procedură penală de înaintare

a învinuirii, Colegiul judiciar a notat următoarele.

Instanța de apel a constatat că, prin ordonanța procurorului în procuratura

raionului Taraclia din 14 noiembrie 2016 s-a dispus începerea urmăririi penale pe

faptul acțiunilor huliganice prevăzute la art. 287 alin. (1) Cod penal, fiind constatat

faptul că la data de 19 iulie 2016, aproximativ la orele 18.00 colaboratorul

Penitenciarului nr.1 Taraclia Scurtu Anatolie, fiind în stare de ebrietate alcoolică,

aflîndu-se în loc public la marginea orașului Taraclia în partea de vest, în apropierea

str. Podgornaia, intenționat din intenții huliganice, încălcînd grosolan ordinea

publică în prezența altor persoane a maltratat colegul de serviciu din cadrul

Penitenciarului nr. 1 Taraclia, Ștîrbulov Iuri, cauzîndu-i leziuni corporale ușoare cu

dereglarea sănătății de scurtă durată (f.d. l) - din această redacție a dispozitivului

rezultă că, organul de urmărire penală nu din momentul inițial al pornirii urmăririi

penale i-a atribuit lui Scurtu Anatolie statutul procesual de bănuit, așa cum nu a

indicat concret fapta pe care o consideră infracțiune, încadrarea juridică a

6

infracțiunii, și că această infracțiune este săvârșită anume de Scurtu Anatolie.

Instanța de apel a conchis, că partea apărării greșit a ajuns la concluzia, precum

că, la caz, calitatea de bănuit, Scurtu Anatolie a obținut-o din momentul pornirii

urmăririi penale, precum că și a fost menținut în această calitate mai mult de 3 luni.

Astfel spus în partea rezolutivă a ordonanței de pornire a urmăririi penale din 14

noiembrie 2016 nu se regăsește familia Scurtu, dimpotrivă se menționează că

procesul penal se intentează pe faptul de huliganism și nu împotriva persoanei

concrete.

Mai mult ca atât, norma art. 63 alin. (l) Cod de procedură penală, stipulează clar

calitatea de bănuit, astfel bănuitul este persoana fizică față de care există anumite

probe că a săvârșit o infracțiune până la punerea ei sub învinuire.

Persoana poate fi recunoscută în calitate de bănuit prin unul din următoarele acte

procedurale, după caz: 1) procesul-verbal de reținere; 2) ordonanța sau încheierea de

aplicare a unei măsuri preventive neprivative de libertate; 3) ordonanța de

recunoaștere a persoanei în calitate de bănuit. Alin.(2) al normei indicate, prevede

cazurile în care persoana nu este în drept să fie menținută în calitate de bănuit. Prin

urmare, în art.64 Cod de procedură penală, nu este menționat nimic despre ordonanța

de pornire a urmăririi penale.

Prin urmare, în art.64 Cod de procedură penală, nu este menționat nimic despre

ordonanța de pornire a urmăririi penale.

În speță, la data de 29 martie 2017, Scurtu Anatolie a fost recunoscut în calitate

de învinuit, și emisă ordonanța de punere sub învinuire, fiindu-i incriminată

comiterea infracțiunii prevăzute de art.287 alin.(l) Cod penal.

La art. 287 Cod de procedură penală, sunt prevăzute circumstanțele care exclud

urmărirea penală, și anume: urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost

pornită, nu poate fi efectuată, și va fi încetată în cazurile în care : l) nu există faptul

infracțiunii; 2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune; 3) fapta nu

întrunește elementele infracțiunii, cu excepția cazurilor cînd infracțiunea a fost

săvîrșită de o persoană juridică; 4) a intervenit termenul de prescripție sau amnistia;

5) a intervenit decesul făptuitorului; 6) lipsește plîngerea victimei în cazurile în care

urmărirea penală începe, conform art.276, numai în baza plîngerii acesteia sau

plîngerea prealabilă a fost retrasă; 7) în privința unei persoane există o hotărîre

judecătorească definitivă în legătură cu aceeași acuzație sau prin care s-a constatat

imposibilitatea urmăririi penale pe aceleași temeiuri; 8) în privința unei persoane

există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a

urmăririi penale pe aceleași acuzații; 9) există alte circumstanțe prevăzute de lege

care condiționează excluderea sau, după caz, exclud urmărirea penală.

Colegiul judiciar, nu a constatat unul din temeiurile indicate în norma legală a

art. 287 Cod de procedură penală, și respectiv respinge alegațiile apărării la acest

capitol.

7

Anatolie cu avocatul acestuia, Delijan Victor, în termen la data de 27 aprilie 2018,

prin care indicînd temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6), 11), 14) Cod de

procedură penală și art.6 CEDO, a solicitat casarea acestora, cu emiterea unei

hotărîri noi privind încetarea procesului penal în privința lui Scurtu Anatolie în

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.287 alin.(1) Cod penal în legătura cu

încălcarea dreptului la apărare și admiterea acțiunii civile înaintată de către partea

vătămată în principiu cu explicarea părții vătămate dreptului de a depune acțiune

civilă în ordinea procedurii judiciare civile.

În motivarea cererii de recurs recurentul a indicat motive similare ca și în cererea

de apel, și anume că:

- apărarea consideră că anume prin ordonanța de pornire a urmăririi penale a

fost stabilit statutul de bănuit a lui Scurtu Anatolie și în conformitate cu prevederile

art. 63 Cod de procedură penală, anume din data de 14.11.2016 urma să fie calculat

termenul de 3 luni pînă la înaintarea învinuirii de către organul de urmărire penală

lui Scurtu Anatolie;

- conținutul ordonanței privind pornirea urmăririi penale din 14.11.2016 în baza

art.287 alin.(1) Cod penal este expus într-o manieră care exclude apariția

suspiciunilor față de persoane alte decît Scurtu Anatolie. Mai mult ca atît prevederile

art.287 alin.(1) Cod penal nici nu presupun participarea mai multor persoane, altfel

acțiunile urmau să fie încadrate juridic în prevederile art.287 alin.(2) Cod penal;

- însă de către organul de urmărire penală învinuirea lui Scurtu Anatolie i-a fost

înaintată la data de 29.03.2017, fiind încălcate prevederile art.63 Cod de procedură

penală, care 1-a obligat pe procuror să-i înainteze învinuirea lui Scurtu Anatolie. În

baza prevederilor art.63 alin.(4) Cod de procedură penală organul de urmărire penală

nu a emis ordonanța privind scoaterea lui Scurtu Anatolie de sub urmărirea penală

pînă la data de 14.02.2017;

- în conformitate cu prevederile art.64 Cod de procedură penală apărarea

consideră că organul de urmărire penală s-a folosit de necunoașterea de către

inculpat a drepturilor sale, nu i-a adus la cunoștință în termeni stabiliți de legislație

ordonanța privind pornirea urmăririi penale din 14.11.2016. Totodată lui Scurtu

Anatolie nu i-au fost explicate în aceeași zi drepturile lui, prin ce inculpatul a fost

privat de dreptul de a ataca ordonanța privind pornirea urmăririi penale procurorului

ierarhic superior, ori de a adresa în conformitate cu prevederile art.313 Cod de

procedură penală instanței de judecată o cerere privind scoaterea de sub urmărirea

penală a lui Scurtu Anatolie. Astfel au fost încălcate drepturile inculpatului stipulate

în art. 64 Cod de procedură penală în calitate de bănuit, și cele stipulate în art.66 Cod

de procedură penală în calitate de inculpat;

- recurentul menționează că Hotărîrea Curții Constituționale nr.26 din

23.11.2010, este aplicabilă speței date;

8

- recurentul menționează că au fost ignorate prevederile art. 6 paragraf 3 CEDO

și practica CEDO (cauza Deweer contra Belgiei, cauza Engel și alții vs Olanda,

Ozturk vs Germania).

lărgit consideră că acesta urmează a fi respins ca inadmisibil, cu menținerea deciziei

atacate din următoarele motive.

Conform prevederilor art.435 alin.(1) pct.1) Cod de procedură penală, judecînd

recursul, instanța de recurs este în drept să-l respingă ca inadmisibil, cu menținerea

hotărîrii atacate.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin

hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

Colegiul penal lărgit reține, că cauza în privința lui Scurtu Anatolie a fost

examinată în procedura prevăzută la art.3641 Cod de procedură penală – în baza

probelor administrate la urmărirea penală, acceptate de inculpat, așa cum acesta a

depus cererea autentică de examinare a cauzei în baza probelor administrate în faza

de urmărire penală (f.d.110), declarînd că recunoaște săvîrșirea faptelor indicate în

rechizitoriu.

Drept temeiuri pentru recursul declarat au fost invocate prevederile art. 427 alin.

(1) pct. 6), 11) și 14) Cod de procedură penală, însă fără a fi descrise detaliat -

temeiuri care nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului ordinar declarat.

Cu privire la temeiurile invocate de recurenți prevăzute la pct. 6), 11) și 14) alin.

(1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit le consideră neîntemeiate

și declarative, și menționează că acesta nu le-a descris și nu le-a specificat detaliat.

Respectiv, în atare situație, Colegiul penal lărgit, va respinge, ca nefondate, alegațiile

titularului dreptului de recurs în această parte, reiterând faptul că invocarea unor

pretinse erori admise la etapa judecării cauzei de către instanța de apel, urmează a fi

precedate de o motivare corespunzătoare privind esența acestora și indicarea expresă

a circumstanțelor cauzei cărora sunt subsecvente.

Față de cele ce preced, Colegiul penal lărgit amintește că motivele invocate de

recurenți în recurs au fost obiectul judecării în instanța de apel, iar materialul

probator al cauzei penale dovedește legalitatea temeiurilor de fapt și de drept, care

au dus la pronunțarea hotărârii de condamnare a inculpatului în baza învinuirii

înaintate. Din atare considerente, Colegiul penal lărgit menționează că, în cauza

deferită judecății, nu au fost admise careva erori de către instanța de apel, iar

alegațiile recurenților sub acest aspect sunt vădit nefondate, neavând nici un suport

probator. Pe cale de consecință, se reiterează că decizia instanței de apel corespunde

tuturor prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală, argumentată și

întemeiată.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurenți, Colegiul penal lărgit,

9

specifică că judecând apelul instanța de apel a examinat cauza sub toate aspectele,

complet și obiectiv, adoptând o soluție corectă de menținere a sentinței, care este

argumentată și corespunzătoare cumulului de probe administrate și nemijlocit

verificate în ședințele de judecată în condițiile art.100 alin. (4) Cod de procedură

penală și, totodată, care au fost just apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și

coroborării reciproce, în baza cărora s-a stabilit cu certitudine că inculpatul Scurtu

Anatolie a săvârșit infracțiunea prevăzută de art.287 alin. (1) Cod penal în

circumstanțele descrise în actul de sesizare a instanței.

În desfășurarea acestei idei, instanța de recurs ordinar specifică că, așa cum

rezultă din textul deciziei atacate, instanța de apel și-a motivat decizia în

conformitate cu prevederile art.417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus, la caz, la

respingerea apelului declarat, cu menținerea sentinței prin care Scurtu Anatolie a

fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.287 alin. (1) Cod penal.

Colegiul penal lărgit respinge, ca nefondate, argumentele din recursul declarat

referitor la faptul că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil,

prevăzut de art.6 CEDO, procesul penal urmează a fi încetat, pe motiv că au fost

încălcate prevederile art.63, 64 Cod de procedură penală, termenul legal de 3 luni,

de deținere în calitate de bănuit a inculpatului, considerînd că calcularea acestuia

urmează a fi începută din data pornirii urmăririi penale, relatînd, că acestea au fost

invocate și în cererea de apel suplimentară, asupra cărora instanța de apel s-a expus

detaliat, motivare pe care instanța de recurs și-o însușește, considerînd-o legală și

întemeiată.

Suplimentar la motivarea instanței de apel privind respingerea argumentului

enunțat, Colegiul penal lărgit reține și prevederile Deciziei nr. 25 Curții

Constituționale din 29 martie 2018, de inadmisibilitate a sesizării nr.20g/2018

privind excepția de neconstituționalitate a art. 63 alin. (1) punctele 1)-3) și alin. (2)

pct. 3) Cod de procedură penală (recunoașterea calității de bănuit a persoanei).

Astfel, în punctele 25-36 din Decizie, Curtea Constituțională, a reținut că

modalitățile de recunoaștere a persoanei în calitate de bănuit reglementate de

art. 63 alin. (1) Cod de procedură penală se referă la prima componentă a

conceptului de „acuzație în materie penală” în sensul Convenției, și anume la

„notificarea oficială, din partea autorității competente, privind suspiciunea

referitoare la comiterea unei fapte penale”.

Legislatorul le-a acordat organelor de urmărire penală și instanțelor de judecată

competența de a aprecia, în fiecare caz concret, dacă acțiunile procedurale efectuate

în cadrul urmăririi penale au produs sau nu repercusiuni importante pentru situația

persoanei și dacă, în consecință, persoanei trebuie să-i fie recunoscută calitatea

de bănuit în sensul alin.(11) al art. 63 din Cod de procedură penală , având în vedere

10

particularitățile fiecărui caz concret.

Curtea observă că soluția legislativă prevăzută de alin. (11) din articolul 63

din cod reprezintă o excepție de la alin. (1) din același articol și corespunde celui

de-a doilea element al noțiunii de „acuzație în materie penală” în sensul

Convenției, care se manifestă prin existența unor „repercusiuni importante

asupra situației (persoanei)”. Excepția menționată constă în faptul că, în cazul în

care față de o persoană există anumite bănuieli rezonabile cu privire la săvârșirea

unei infracțiuni și în raport cu aceasta sunt efectuate anumite acțiuni procedurale,

care creează repercusiuni importante asupra situației persoanei, organele de

urmărire penală au obligația de a recunoaște această persoană în calitate de

bănuit în decurs de 5 zile din momentul de începere a primei acțiuni

procedurale.

Analizînd circumstanțele cauzei, în raport cu normele relevante, Colegiul

consideră nefondate argumentele apărării precum că: „anume prin ordonanța de

pornire a urmăririi penale, conținutul căreia exclude apariția suspiciunilor față de

alte persoane decît inculpatul, a fost stabilit statutul de bănuit a lui Scurtu Anatolie

și în conformitate cu prevederile art. 63 Cod de procedură penală, anume din data

de 14.11.2016 urma să fie calculat termenul de 3 luni pînă la înaintarea învinuirii

de către organul de urmărire penală lui Scurtu Anatolie”, pe motiv, că la caz nu au

fost stabilite careva repercusiuni importante pentru situația inculpatului, din

momentul adoptării ordonanței de începere a urmăririi penale, deci la caz nu se

regăsește încălcarea prevederilor art.63, 64 Cod de procedură penală, după cum

invocă apărarea, organul de urmărire penală a înaintat învinuirea lui Scurtu Anatolie

la data de 29.03.2017, în limitele prevederilor legale, or la caz acesta nu a deținut

statutul de bănuit.

În acest context se reține, că modalitățile de recunoaștere a persoanei în

calitate de bănuit stabilite de art. 63 alin.(1) Cod de procedură penală sunt

reglementate în mod limitativ, iar problema abordată de apărare își găsește soluția

în cuprinsul alin.(11) din același articol, care prevede că ordonanța de recunoaștere

a persoanei în calitate de bănuit și informația despre drepturile prevăzute la

art. 64 se aduc la cunoștință în decurs de 5 zile [...] din momentul de începere a

primei acțiuni procedurale efectuate în raport cu acesta.

Din materialele cauzei nu rezultă, că în raport cu inculpatul au fost efectuate

careva acțiuni procedurale, care ar putea fi calificate ca repercusiuni importante

pentru situația persoanei, atât sub aspectul unei „acuzații în materie penală”, în

sensul art. 6 § 1 din Convenție, cât și sub aspectul dispozițiilor articolului 63

alin.(11) Cod de procedură penală.

În astfel, de circumstanțe, Colegiul relevă, că Hotărîrea Curții Constituționale

nr.26 din 23.11.2010, reținută de recurenți, nu este aplicabilă la caz.

Prin urmare, se constată, că argumentele recurenților sunt nefondate, decizia

11

instanței de apel este legală și întemeiată, careva temei de a interveni în aceasta

lipsește.

În privința criticilor recurenților, prin care aceștia au indicat că „a fost încălcat

art.6 CEDO”, Colegiul penal lărgit reține că aceste motive sunt neîntemeiate și

constituie opinia subiectivă a recurenților, or, decizia instanței de apel cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe care instanța de

apel le-a expus în partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o motivare conform

rigorilor și exigențelor din art. 6 CEDO, cauzele CEDO menționate (cauza Deweer

contra Belgiei, cauza Engel și alții vs Olanda, Ozturk vs Germania) nu sunt relevante

speței date.

În baza celor expuse, Colegiul penal lărgit conchide că recursul ordinar declarat

de către inculpatul Scurtu Anatolie cu avocatul acestuia Delijan Victor, urmează a fi

respins ca inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat, cu menținerea deciziei atacate,

deoarece temeiurile invocate de recurenți nu s-au confirmat în instanța de recurs

ordinar.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către inculpatul Scurtu

Anatolie cu avocatul acestuia Delijan Victor, împotriva deciziei Colegiului judiciar

al Curții de Apel Cahul din 27 februarie 2018, în cauza penală privindu-l pe Scurtu

Anatolie Xxxxx, cu menținerea deciziei atacate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 11 octombrie 2018.

Președinte Timofti Vladimir

Judecători Cobzac Elena

Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Boico Victor

12