1ra-1277/2018 — art. 290 al. 1 CP

1ra-1277/2018 — art. 290 al. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1277/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

17 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Nicolae Gordilă,

Judecători – Ion Guzun, Elena Covalenco, Liliana Catan, Iurie Diaconu,

judecînd în ședință, fără participarea părților, recursul ordinar, declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Cahul, Vitali Cebotari, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 07 martie

2018, în cauza penală în privința lui

Gîrnu Gheorghe XXX, născut la XXX,

originar și domiciliat în XXX.

Termenul examinării cauzei:

Instanța de fond de la 29.12.2016 pînă la 23.01.2017;

Instanța de apel de la 16.03.2017 pînă la 07.03.2018;

Instanța de recurs de la 30.05.2018 pînă la 17.07.2018.

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție asupra recursului ordinar în

cauză în baza actelor din dosar,

C O N S T A T Ă :

Gheorghe a fost achitat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) Cod

penal, din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

de către organul de urmărire penală i se impută că contrar prevederilor Legii cu

privire la regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă din 08.06.2012, precum

și a „Regulamentului cu privire la regimul armelor și al munițiilor cu destinație

civilă” aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 293 din 23.04.2014, neavând

autorizație corespunzătoare pentru achiziționarea și păstrarea munițiilor aferente a

procurat în circumstanțe necunoscute de la persoane neidentificate de către organul

de urmărire penală 59 cartușe de calibru 9x18 mm Makarov, cu miez din metal moale

(aliaj din plumb) cu lovitură centrală, confecționate industrial, dintre care patruzeci

cartușe la uzina „Тульский патронный завод” or. Tula, Federația Rusă, iar

nouăsprezece cartușe la uzina „Луганский патронный завод” or. Lugansc, Ukraina

și 35 cartușe de calibru 9x19mm (9m Lunger) cu lovitură centrală, cu gloanțe cu miez

din metal moale (aliaj din plumb), confecționat industrial la uzina „Compania

Brasiliera de Cartuhos” or. San Paulo, Brazilia, care potrivit raportului de expertiză

nr. 829 din 05.02.2015 se referă la categoria muniții și sunt utile pentru trageri,

păstrându-le la domiciliul său temporal-închiriat, până la 16.12.2014, fiind în aceiași

zi depistate și ridicate în rezultatul percheziției efectuate de către ofițerul de urmărire

penală al organului de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne, instituit în

cadrul Departamentului Poliției de Frontieră al MAI - Cazacu Valentin.

apel, prin care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri, prin care Gîrnu Gheorghe să fie recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 290 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea pedepsei sub formă de

închisoare pe un termen de doi ani. Totodată, a solicitat aplicarea art. 90 Cod penal cu

1

dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei, pe o perioadă de

probațiune de un an.

În motivarea apelului s-a menționat că, instanța de judecată a dat o apreciere

juridică greșită atât circumstanțelor de fapt și de drept stabilite, cât și probelor

examinate în cadrul cercetării judiciare. Ordonanța de punere sub învinuire a lui

Gîrnu Gheorghe conține acele elemente obligatorii cu referire la data, locul,

mijloacele și modul de săvârșire a infracțiunii, caracterului vinei, motivelor și

semnelor calificative pentru încadrarea juridică a faptei.

Faptul că ordonanța de punere sub învinuire nu conține descrierea

circumstanțelor cu referire la procurarea munițiilor de către Gîrnu Gheorghe, nu

poate genera opinia că învinuirea este insuficientă. În cadrul urmăririi penale nu a

fost posibil de stabilit cu exactitate circumstanțele în care Gîrnu Gheorghe a procurat

acele muniții, însă din declarațiile martorilor care au participat la efectuarea

percheziției la domiciliul inculpatului rezultă că, cet. Gîrnu Gheorghe a comunicat

precum că acele muniții depistate la locul lui de domiciliu temporar au fost

achiziționate și păstrate de către el pentru a efectua trageri în vederea antrenării

abilităților profesionale.

La fel, în vederea excluderii faptului că munițiile depistate sunt cele din dotare,

iar Gîrnu Gheorghe le deținea și păstra legal conform prevederilor Legii cu privire la

regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă din 08.06.2012, precum și a

,,Regulamentului cu privire la regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă”,

aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 293 din 23.04.2014, au fost audiați martorii

Cazacu Valentin, Severin Sergiu, Lupașciuc Sergiu care activează în cadrul aceleiași

instituții, comunicând instanței că atât armele de foc și munițiile din dotare nu pot fi

păstrate la domiciliu, acestea fiind la evidență strictă și predate numeric conform

actului de recepție odată cu finisarea turei de serviciu. În același sens, în cadrul

urmăririi penale a fost interpelată subdiviziunea specializată a Departamentului

Poliției de Frontieră (informația nr. 35-6-4-1098 din 24.02.2015).

În partea calificativului ,,procurarea munițiilor” instanța nu a luat în considerație

declarațiile acestor martori și nu le-a dat o apreciere critică, ignorându-le pertinența și

concludența lor, limitându-se doar la o expunere formală că actele procedurale -

ordonanța de punere sub învinuire și rechizitoriul nu sunt concrete, faptul că la

materialele de urmărire penală nu se atestă careva acte procedurale care ar adeveri

inițierea unei urmăriri penale în privința persoanelor de la care a procurat munițiile

Gîrnu Gheorghe, la fel nu constituie un argument obiectiv, deoarece reieșind din

declarațiile acelorași martori rezultă că inculpatul le-a comunicat la locul efectuării

percheziției că acestea au fost procurate la unul din magazinele specializate, iar lipsa

unei ordonanțe de disjungere în acest sens nu este temei de a considera ordonanța de

punere sub învinuire a lui Gîrnu Gheorghe neclară sau care ar duce la nulitatea ei.

În mare parte instanța a argumentat achitarea lui Gîrnu Gheorghe din motivul

ilegalității unei acțiuni de urmărire penală și actului procedural ce rezultă din aceasta,

invocând ilegalitatea percheziției efectuate la domiciliul inculpatului cât și a

procesului-verbal, fapt care anterior a fost constatat prin decizia Curții de Apel

Chișinău din 04.05.2015, și care nu a fost pusă la baza învinuirii lui Gîrnu Gheorghe,

și nu a fost supus analizei probelor în rechizitoriu sau în lista probelor prezentate

instanței și celorlalți participanți.

Cu referire la raportul de expertiză balistică nr. 829 din 05.02.2015, coroborate

cu declarațiile expertului Gîndea Ion, instanța a făcut interpretare greșită cu referire și

2

la această probă prezentată de către acuzare. Din materialele de urmărire penală

rezultă că percheziția efectuată la locul de trai a lui Gîrnu Gheorghe a fost efectuată

într-o altă cauză penală. Tot atunci, în aceiași cauză penală au fost efectuate

percheziții concomitente la domiciliul mai multor persoane în rezultatul cărora la

unele din aceste persoane au fost depistate și ridicate arme și muniții.

Probele din dosar, în cumul confirmă vinovăția inculpatului de săvârșirea

infracțiunii incriminate, însă instanța eronat a apreciat și declarațiile martorilor, care

au indicat că percheziția a fost efectuată în baza ordonanței procurorului.

a fost respins ca nefondat apelul declarat de către procuror, cu menținerea sentinței.

4.1. Pentru a se pronunța, instanța de apel a menționat că, prima instanță corect

a emis sentința, prin care Gîrnu Gheorghe a fost achitat în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 290 alin. (1) Cod penal, din motivul lipsei faptei infracțiunii.

Corectă a fost trimiterea instanței de fond la faptul că, din conținutul ordonanței

de punere sub învinuire și a rechizitoriului, sub aspectul învinuirii formulate, se

constată că învinuirea înaintă conține expresii generale, și anume, că Gîrnu Gheorghe

contrar prevederilor Legii cu privire la regimul armelor și al munițiilor cu destinație

civilă din 08.06.2012, precum și a „Regulamentului cu privire la regimul armelor și al

munițiilor cu destinație civilă”, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 293 din

23.04.2014, neavând autorizație corespunzătoare pentru achiziționarea și păstrarea

munițiilor aferente a procurat în circumstanțe necunoscute de la persoane

neidentificate de către organul de urmărire penală 59 de cartușe. Deci, învinuirea nu

cuprinde normele concrete din Legea și Regulamentul invocate de acuzare, care ar fi

fost încălcate de către Gîrnu Gheorghe, și au dus la comiterea faptei incriminate,

astfel, nefiind indicat modul de săvârșire a infracțiunii imputate. Astfel, just instanța

de fond a conchis că învinuirea formulată în ordonanța de punere sub învinuire și

rechizitoriu în privința lui Gîrnu Gheorghe de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

290 alin. (1) Cod penal, poartă un caracter general, fără a fi concretizat și analizat

modul săvârșirii faptei prejudiciabile.

Instanța de apel a reținut întemeiată concluzia primei instanțe că, învinuirea

formulată în actele procedurale întocmite de procuror la faza de urmărire penală, nu

este destul de motivată și nu conține informații suficiente cu privire la învinuirea

înaintată lui Gîmu Gheorghe, fapt ce afectează esența dreptului la apărare, care

devine astfel un drept teoretic și iluzitoriu, dar nu unul concret și efectiv așa cum, o

impune și jurisprudența CEDO în această materie.

Din materialele dosarului rezultă că 16.12.2014 procurorul prin ordonanță a

dispus efectuarea percheziției la domiciliul lui Gîrnu Gheorghe din or. Cahul, str.

Sanatoriului 11, ap. 5, deoarece în cadrul urmăririi penale în cauza penală nr.

2014870119, pornită la 19.09.2014 de către Secția urmărire penală a Direcției

regionale Sud a DPF al MAI în baza art. 27, 248 alin. (5), lit. b), d) Cod penal, și

având o presupunere rezonabilă că la domiciliul lui Gîrnu Gheorghe s-ar putea aflat

produse de tutungerie și alte obiecte folosite în activități criminale.

Totodată, la materialele dosarului s-a constatat că, la 16.12.2014 de către ofițerul

de urmărire penală al organului de urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne,

instituit în cadrul Departamentului Poliției de Frontieră al MAI - Cazacu Valentin,

împreună cu Patrașcu Radu, Lupașciuc Sergiu, Coroi Radu și Gisca Victor au

efectuat percheziția la domiciliului lui Gîrnu Gheorghe, situat în or. Cahul, str.

Sanatoriului 11, ap. 5.

3

Instanța de apel a menționat că, chiar dacă rezultă că presupusa percheziție a fost

efectuată la domiciliului lui Gîmu Gheorghe, situat în or. Cahul, str. Sanatoriului 11,

ap. 5, din informația prezentată de primarul orașului Cahul, rezultă că așa adresă

există în orașul Cahul, însă la adresa indicată nu există careva locuință (Vol. I,

f.d.76). Martorul Rotaru Maria a menționat că are un apartament în or. Cahul, str.

Ștefan cel Mare 48, ap. 5, care a fost dat în chirie unui băiat tânăr pe nume Gheorghe,

din luna noiembrie 2014 până în luna martie - aprilie 2015. Cât privește apartamentul

de pe str. Sanatoriului 11, ap. 5, or. Cahul, a invocat că acesta nu a fost dat în chirie

lui Gîrnu Gheorghe așa cum, nu mai are nici un alt apartament pe str. Sanatoriului în

or. Cahul, ci doar pe str. Ștefan cel Mare 48 și acel în care ea locuiește de pe str.

Ștefan cel Mare 32, ap. 7, or. Cahul. În apartamentul dat în chirie, a indicat că era

doar patul, aragazul și o măsuță, în rest nu era nimic, practic era gol când i l-a dat

acestuia în chirie.

Astfel, din probele anexate la dosar, care au fost cercetate în instanța de fond și

suplimentar în instanța de apel nu s-a rezultat că, prin acțiunile inculpatului a fost

săvârșită infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) Cod penal. Cele menționate

denotă netemeinicia argumentului acuzării, că chipurile materialele dosarului

demonstrează că la caz, s-a constatat existența faptei infracțiunii.

De asemenea, din probatoriu anexat la dosar nu s-a desprins de cine și la ce

moment a fost realizată împachetarea și sigilarea, cât și aplicarea semnăturii pe

pachetul cu obiectele, care chipurile au fost ridicate, ori, din materialele dosarului s-a

decurs că în or. Cahul, str. Sanatoriului 11, ap. 5, la 16.12.2014, la domiciliul lui

Gîrnu Gheorghe a fost efectuată percheziția, deci, chiar de s-a purces la percheziție și

ridicare de obiecte, inclusiv și 59 de cartușe de calibru 9x18 mm Makarov și

35cartușe de calibru 9xl9mm (9m Lunger), reprezentantul organului de urmărire

penală, care a efectuat percheziția, nu a menționat în procesul-verbal de percheziție în

ce loc și în ce împrejurări au fost descoperite cele 59 de cartușe de calibru 9x18 mm

Makarov și 35 cartuse de calibru 9xl9mm (9m Lunger).

Astfel, instanța de apel a menționat că, consemnările specificate denotă

aplicabilitatea prevederilor art. 94 alin. (1), pct. 8) Cod de procedură penală, conform

căruia ,,în procesul penal nu pot fi admise ca probe și prin urmare, se exclud din

dosar, nu pot fi prezentate în instanța de judecată și nu pot fi puse la baza sentinței

sau a altor hotărîri judecătorești datele care au fost obținute cu încălcări esențiale de

către organul de urmărire penală a dispozițiilor prezentului cod”. Fapt ce a

demonstrat că prima instanță corect a conchis că, organul de urmărire penală la

efectuarea percheziției nu a respectat prevederile procesual-penale cu caracter

imperativ, care determină cu o claritate absolută procedura de efectuare a percheziției

sau de ridicare de obiecte și documente, cât și datele care urmează a fi menționate în

procesul-verbal de percheziție, pentru a putea fi considerată o probă admisibilă în

cauza penală.

Totodată, instanța de apel a precizat că, chiar dacă de către martorii Gîndea Ion,

Cazacu Valentin, Lupașciuc Sergiu, Severin Sergiu, Patrașcu Radu se invocă faptul

că la Gîrnu Gheorghe au fost depistate muniții, aceștia diferit indică locul aflării

cartușelor, unii indică că au fost găsite într-un pat din una din camere, alții au indicat

că într-un dulap într-o cutie au fost depistate și ridicate de organul de urmărire penală,

dar nu se desprinde că acestea au fost împachetată în modul prevăzut de lege, la

momentul ridicării. Toți martorii au indicat că au fost împachetate în modul

4

corespunzător de cei care au participat la efectuarea percheziției, însă materialele

dosarului demonstrează contrariul.

Instanța a specificat că, ținând cont de faptul că procesul-verbal de percheziție

nu conține mențiuni despre locul în care au fost descoperite acele cartușe, invocate și

că aceste obiecte ridicate au fost împachetate și sigilate de către persoana care a

efectuat percheziția, la locul percheziției, cerințe obligatorii la efectuarea acțiunii

procesuale de percheziție în cadrul căreia sunt ridicate careva obiecte, instanța de

fond just a conchis că proba acuzării cu procesul-verbal de percheziție din 16

decembrie 2014 nu poate fi admisă ca probă și nici pusă la baza unei sentințe de

condamnare, or sunt admisibile probele pertinente, concludente și utile administrate

în conformitate cu prezentul cod, iar chestiunea admisibilității datelor în calitate de

probe o decide instanța de judecată, în temeiul art. 95 alin. (1), (2) Cod de procedură

penală. La fel, instanța de apel ca și instanța de fond, nu a putut trece cu vederea

faptul că efectuarea percheziției de către organul de urmărire penală la 16 decembrie

2014 în domiciliul lui Gîrnu Gheorghe, a fost efectuată în baza ordonanței

procurorului, și fiind supusă verificării sub aspectul legalității efectuării acestei

acțiuni procesuale, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 04 mai 2015, a fost

declarată ilegală. Așa cum, potrivit art. 251 alin. (1), (4) Cod de procedură penală,

prevede că ,,încălcarea prevederilor legale care reglementează desfășurarea

procesului penal atrage nulitatea actului procedural numai în cazul în care s-a comis o

încălcare a normelor procesuale penale ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea

acelui act. Încălcarea oricărei alte prevederi legale decât cele prevăzute în alin. (2)

atrage nulitatea actului dacă a fost invocată în cursul efectuării acțiunii - când partea

este prezentă, sau la terminarea urmăririi penale, când partea i-a cunoștință de

materialele dosarului, sau în instanța de judecată - când partea a fost absentă la

efectuarea acțiunii procesuale, precum și în cazul în care proba este prezentată

nemijlocit în instanță”.

Tot din materialele dosarului s-a menționat că aceste bunuri, care chipurile au

fost ridicate de la domiciliul lui Gîrnu Gheorghe, nu au fost fixate cu ajutorul

mijloacelor tehnice, prin fotografierea acestora și anexarea la materialele dosarului.

Abia la 17.02.2015 cartușele menționate au fost recunoscute și anexate ca corpuri

delicte la procesul penal, deci rezultă că organul de urmărire penală nu a întreprins

măsuri pentru sigilarea acestora, întru excluderea posibilității substituirii, modificării

sau efectuării altor acțiuni în privința acestora. Astfel, nu este clar ce muniții au ajuns

la expert pentru efectuarea raportului de expertiză așa cum, nu este clar la ce moment

aceste obiecte au fost împachetate, unde s-au păstrat și în ce mod până a fi transmise

expertului și cum au fost delimitate presupusele muniții ridicate de la Gîrnu

Gheorghe, de celelalte ridicate de la altă persoană. Așa cum, din raportul de expertiză

s-a constatat că materialele puse la dispoziția expertului, pe lângă arme, sunt și 475

de cartușe dintre care 59 de cartușe de calibru 9x18 mm Makarov și 35 cartușe de

calibru 9x19mm (9m Lunger), însă fără a fi specificat dacă în aceste 457 de cartușe

au fost incluse și cele 59 de cartușe de calibru 9x18 mm Makarov și 35 cartușe de

calibru 9x19mm (9m Lunger) ridicate de la domiciliul lui Gîrnu Gheorghe în cadrul

percheziției efectuate la 16 decembrie 2014, adică obiectele - 59 de cartușe de calibru

9x18 mm Makarov și 35 cartușe de calibru 9x19mm (9m Lunger), care au fost

recunoscute în prezenta cauza penală, ca corpuri delicte. Astfel, este de notat că

materialele dosarului confirmă că a fost pierdut lanțul efectuării ridicării, împachetării

și persoanei care a întreprins acțiunile date. Inculpatul indică, însă la faptul că la

5

domiciliul său nu a fost efectuată vre-o percheziție și nici nu a fost ridicat nimic.

Acesta menționează că nici nu au intrat martorii dați în ziua aia în apartamentul, pe

care îl închiria, și că de ar fi fost ridicat ceva, urma să înregistreze prin mijloacele ce

le au în dotare colaboratorii Poliției de Frontieră.

În asemenea circumstanțe, instanța de apel a reținut că, chiar de s-a indicat de

persoanele ce au participat la percheziție că din apartamentul inculpatului ar fi fost

găsite muniții, de ar fi fost ridicat ceva, urmau a fi împachetate acele obiecte, sigilate

în prezența inculpatului, deci era necesară respectarea procedurii stabilite în acest caz

de prevederile art. 131 alin. (5) Cod de procedură penală, cu transmiterea ulterioară în

modul corespunzător către expert. Ceea ce nu a fost efectuat în cazul dat în modul

stabilit așa cum, persoana ce ridică un bun ce reprezintă probă în cauza penală, este

obligat să păstreze integritatea acestui bun. Astfel, just a conchis prima instanță că

partea acuzării nu a prezentat probe care să demonstreze în afara oricărui dubiu că

obiectele care se pretinde că au fost ridicate de la domiciliul lui Gîrnu Gheorghe - 59

de cartușe de calibru 9x18 mm Makarov și 35 cartușe de calibru 9xl9mm (9m

Lunger), constituie muniție, și pot fi considerate ca obiect material al infracțiunii

prevăzute de art. 290 alin. (1) Cod penal. De asemenea, nu este clar din ce

considerente, după ce au fost supuse expertizei munițiile menționate, au fost distruse

și nu restituite așa cum, acestea au fost recunoscute ca corpuri delicte în cauza penală

și de erau restituite tuburile, acest fapt ducea la posibilitatea stabilirii provenienței

munițiilor date și adevărului în cauză.

De asemenea, s-a notat că potrivit procesului-verbal de percheziție din

16.12.2014 restul documentelor și obiectelor ridicate au fost împachetate în pachetul

nr. 2. Potrivit raportului de expertiză balistică, expertului-criminalistic i-au pus la

dispoziție 3 arme, un pistol cu 2 încărcătoare și 475 de cartușe. Obiectele date au fost

prezentate la examinare printr-un curier, ambalate într-un pachet de polietilenă de

culoare neagră și o cutie din carton de culoare cafenie, încleiate de jur-împrejur cu

bandă adezivă de tip „scotch”, la fel, prin intermediul bandei adezive sunt încleiate

câte un fragment de foaie de hârtie de culoare albă, pe care sunt prezentate texte

explicative scrise de tipar cu colorant negru, despre conținutul pachetelor cu

semnătura ordonatorului și aplicată impresiunea ștampilei rotunde cu inscripția

„direcția urmărire penală Departamentul Poliției de Frontieră Ministerul Afacerilor

Interne”. Deci, expertului nu i s-a prezentat spre examinare pachetul nr. 2, care era

indicat în procesul-verbal de percheziție din data de 16.12.2014, la materialele cauzei

lipsind careva act de despachetare a pachetului nr. 2 ridicat la data de 16.12.2014.

Toate acestea denotă că just instanța de fond a concluzionat că presupusele cartușe

ridicate de la domiciliul temporar închiriat al inculpatului, nu a constituit obiectul

examinării efectuate de expertul criminalistic în raportul de expertiză nr. 829 din data

de 05.02.2015. Astfel, cele notate supra demonstrează netemeinicia argumentelor

acuzării indicate în cererea de apel depusă, și care au fost susținute în instanța de apel

la examinarea acestei cauze.

Instanța de apel a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 389 Cod de

procedură penală ”(1) sentința de condamnare se adoptă numai în condiția în care, în

urma cercetării judecătorești, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii a fost

confirmată prin ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată. (2) Sentința de

condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri sau, în mod exclusiv ori în principal,

pe declarațiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale și citite în instanța de

judecată în absența lor. (3) Declarațiile martorilor depuse în timpul urmăririi penale

6

pot fi puse la baza sentinței de condamnare numai în ansamblu cu alte probe

suficiente de învinuire și cu condiția că, la urmărirea penală, a avut loc confruntarea

cu bănuitul, învinuitul sau că martorul a fost audiat în condițiile art. 109 și 110, în

cazul în care inculpatul nu a participat la confruntare cu acest martor în cadrul

ședinței de judecată ”.

Potrivit art. 390 Cod de procedură penală, „(1) sentința de achitare se adoptă

dacă: 1) nu s-a constatat existența faptei infracțiunii;...

Vinovăția persoanei în săvârșirea faptei se consideră dovedită numai în cazul

când instanța de judecată, călăuzindu-se de principiul prezumției nevinovăției,

cercetând nemijlocit toate probele prezentate, iar îndoielile, care nu pot fi înlăturate,

fiind interpretate în favoarea inculpatului și în limita unei proceduri legale, a dat

răspunsuri la toate chestiunile prevăzute în art. 385 Cod de procedură penală, inclusiv

fiind necesar de a stabili faptul dacă s-a constatat existența faptei infracțiunii.

S-a menționat că, la examinarea cauzei, cercetând suplimentar probele

administrate în instanța de fond, s-a stabilit că probele administrate în cauză nu au

fost de natură a conduce la stabilirea vinovăției inculpatului. Nici din declarațiile

martorilor audiați în prezenta cauză penală și nici din depozițiile inculpatului, nu s-a

desprins informații suficiente în sprijinul acuzării, precum că la caz, s-a constatat

existența faptei infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) Cod penal și că aceasta a

fost comisă de Gîrnu Gheorghe. Ceea ce denotă că nici în cadrul urmăririi penale,

nici în prima instanță și nici în instanța de apel nu s-a confirmat faptul că Gîrnu

Gheorghe ar fi săvârșit careva acțiuni îndreptate spre săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 290 alin. (1) Cod penal. Chiar dacă partea acuzării a indicat că în cadrul

urmării penale au fost dobândite probe directe, ce dovedesc vinovăția lui Gîrnu

Gheorghe în săvârșirea infracțiunii imputate, este de menționat că martorii audiați în

cadrul cauzei penale, nu au furnizat informații suficiente pentru a considera că

declarațiile acestora pot fi apreciate ca pertinente, concludente și utile, care ar

confirma vinovăția lui Gîrnu Gheorhe în comiterea faptelor încriminate.

Totodată, s-a reținut faptul că atât timp, cât probele nu sunt dobândite în modul

stabilit de lege, nu se confirmă că au fost ridicate la fața locului, anume de la

persoana dată, și că s-a păstrat integritatea acestora, cât și nu sunt înlăturate dubiile cu

privire la modul de păstrare a acestora că nu ar fi fost schimbate, nu poate fi formată

concluzia despre vinovăția lui Gîrnu Gheorghe de comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 290 alin. (1) Cod penal.

Instanța de apel a notat că, nu este exclus că obiecte date ar fi fost împachetate

înainte de a fi trimise la expertiză așa cum, din materialele dosarului nu rezultă cert

de către cine au fost împachetate și la ce etapă și că au fost respectate prevederile

legii în acest sens. La fel, instanța de apel a menționat că, Curtea europeană a reținut

că omisiunile sau erorile autorităților trebuie să servească în beneficiul bănuitului,

învinuitului, inculpatului. Cu alte cuvinte, riscul oricărei erori comise de către

organul de urmărire penală, sau chiar de către o instanță, urmează să fie suportat de

către stat, iar corectarea acesteia nu trebuie să fie pusă în sarcina persoanei în cauză.

Astfel, s-a menționat că, pentru a fi pronunțată o hotărâre, legea impune instanței de

judecată ca circumstanțele cauzei penale să fie cercetate multiaspectual, echitabil,

obiectiv a tuturor aspectelor acesteia, inclusiv și respectarea tuturor prevederilor

normative de principiu ale legislației procesuale naționale. Deci, prin sentința

contestată, nu s-a admis o ingerință în dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art.

6 CEDO așa cum, prima instanță corect a stabilit faptul că la caz, nu au fost întrunite

7

prevederile art. 93 Cod penal, deoarece atât timp cât anumite obiecte au fost obținute

fără respectarea prevederilor legislației în vigoare, acestea nu pot fi considerate ca

probe într-o cauză penală.

Așa cum, în cazul dat de către procuror nu au fost prezentate probe, care ar

confirma vinovăția lui Gîrnu Gheorghe în acuzarea înaintată, just prima instanță a

conchis că este necesar de a fi pronunțată o hotărâre de achitarea a acestuia de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) Cod penal. Concluzie, care după

părerea instanța de apel s-a bazat pe cercetarea tuturor probelor administrate în cauza

penală, cercetate suplimentar în instanța de apel, și care au fost corect apreciate prin

prisma pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu prin

coroborare, respectându-se prevederile art. 101 Cod de procedură penală.

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 16) Cod de procedură penală, declară recurs

ordinar, prin care solicită casarea acesteia, cu transmiterea cauzei la rejudecare în

instanța de apel, în alt complet de judecată. Recurentul invocă dezacordul cu decizia

instanței de apel menționînd aceleași motive din cererea de apel (pct. 3 din prezenta

decizie). De asemenea, instanța de apel nu a ținut seama în deplină măsură de

prevederile art. 26, 27, 99-101 Cod de procedură penală. Ordonanța de punere sub

învinuire al cet. Gîrnu Gheorghe conține elementele obligatorii indicate la art. 281

Cod de procedură penală, ori, faptul că în ordonanță de punere sub învinuire nu se

conține descrierea circumstanțelor privind procurarea munițiilor de către Gîrnu

Gheorghe, nu poate genera opinia că învinuirea este insuficientă. Totodată, nu poate

fi acceptată opinia instanței precum că învinuirea nu conține norme concrete care ar fi

încălcat Gîrnu Gheorghe, ori, în ordonanță de punere sub învinuire este specificată

Legea nr. 13 cu privire la regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă din

08.06.2012, precum și Regulamentul cu privire la regimul armelor și al munițiilor cu

destinație civilă. Recurentul invocă practica Curții Supreme de Justiție privind

condamnarea inculpaților pe cauze analogice.

Colegiul penal lărgit concluzionează că, acesta urmează a fi respins ca inadmisibil din

următoarele considerente.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecând recursul,

instanța respinge recursul ca inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate.

Potrivit textului recursului declarat de procuror, din temeiurile de casare a

deciziei instanței de apel rezultă art. 427 alin. (1) pct. 6), 16) Cod de procedură

penală, care stipulează că, hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în cazul în care

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea

soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței și norma de drept aplicată

în hotărârea atacată contravine unei hotărâri de aplicare a aceleiași norme date

anterior de către Curtea Supremă de Justiție.

Raportând normele nominalizate la situația în cauză, instanța de recurs

apreciază că, temeiurile la care se referă autorul recursului nu sunt aplicabile din

punct de vedere al prezentelor erori de drept, care ar fi temei de implicare a instanței

de recurs în sensul casării deciziei instanței de apel, or instanța de apel a verificat

8

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din dosar, iar conținutul deciziei corespunde

prevederilor art. 414, 417 Cod de procedură penală, astfel, argumentul expus în

recurs este neîntemeiat și se respinge, deoarece soluția criticată este una corectă ce

rezultă din cumulul de probe prezentate și anexate la materialele cauzei și respectiv

cercetate în ordinea prevăzută de lege, dînduli-se aprecierea cuvenită.

Instanța de apel, rejudecând cauza în fapt și în drept, potrivit procesului-verbal

al ședinței de judecată, astfel constatându-se repetat că, probele prezentate de

acuzatorul de stat nu indică la faptul că, Gîrnu Gheorghe se consideră culpabil în

acțiunile imputate lui de acuzare.

De asemenea, recurentul mai indică că, în partea descriptivă a deciziei instanței

de apel a fost reținut că, în acțiunile lui Gîrnu Gheorghe ,, nu s-a constatat existența

faptei infracțiunii” de art. 290 alin. (1) Cod penal, ceea ce constituie în opinia

acuzatorului de stat o eroarea de drept.

Colegiul penal menționează că, temeiurile invocate de recurent și anume art. 427

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, nu persistă în cauză, iar hotărârea atacată

este legală și întemeiată. Or, în esența soluția în privința lui Gîrnu Gheorghe rămânea

aceiași ,,achitarea”.

Totodată, în recursul ordinar, procurorul a invocat în drept temei de casare a

deciziei instanței de apel prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, precum că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate

în apelul procurorului.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat

asupra căror motive concrete din apelul procurorului nu s-ar fi pronunțat instanța de

apel, omițându-se totalmente motivarea ilegalității deciziei contestate în acest sens,

cu indicarea unor concrete erori în aspectul vizat.

De asemenea, instanța de recurs menționează că, critica referitor la procedura de

apreciere a probelor ține de starea de fapt a cauzei, care este de competența

instanțelor de fond și apel. La etapa recursului ordinar instanța de recurs nu

efectuează un control asupra fondului cauzei, ci verifică aplicarea corectă a normelor

de drept material și de procedură față de faptele constatate de instanța de fond ori,

după caz, de instanța de apel. Această verificare se efectuează numai în limita

temeiurilor formulate în recurs.

Dreptul instanței de recurs de judecare și în baza temeiurilor neinvocate în speța

examinată este inaplicabil, dat fiind că cererea de recurs a fost depusă în defavoarea

persoanei achitate.

Astfel, cu referire la motivele invocate de recurent, precum că „decizia instanței

de apel, în partea menținerii sentinței primei instanțe, în partea achitării de sub

învinuirea de comitere a infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) Cod penal, este

neîntemeiată, ilegală, deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor

invocate în apel, hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii și acesta este expus neclar,

instanțele de judecată, adoptînd soluția de achitare a lui Gîrnu Gheorghe s-au limitat

la o motivare insuficientă și contrară probatoriului administrat pe cauză, or procurorul

a invocat probe concrete ce confirmă vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 290 alin. (1) Cod penal”, Colegiul penal lărgit constată că sunt

neîntemeiate și constituie poziția subiectivă a recurentului, totodată din conținutul

deciziei instanței de apel (f.d. 107-130, vol. II), rezultă că aceasta s-a pronunțat într-o

9

manieră detaliată și argumentată la toate motivele invocate de procuror în apel,

nefiind identificate careva omisiuni în privința acestui aspect, iar motivele neesențiale

invocate în apel, care au rămas fără argumentare, nu afectează soluția corectă, care

este corespundere cu probele administrate la cauza penală, verificate în ședința

instanței de apel (f.d. 103-105, vol. II) descrise la pagina 115-121 a deciziei, astfel,

instanța de apel n-a admis o eroare gravă de fapt care ar fi constituit un temei de

casare sub acest aspect și corect a constatat că aceste probe sunt insuficiente pentru al

condamna pe Gîrnu Gheorghe în baza art. 290 alin. (1) Cod penal, conformându-se

prevederilor art. 8 alin. (3) și art. 414 alin. (5) Cod de procedură penală, art. 6 §2

CEDO, după cum statuează și CEDO în pct. 77 din hotărârea sa în cauza Barbera,

Messegué și Jabardo contra Spaniei din 06 decembrie 1988, că „art. 6 §2 CEDO

întruchipează principiul prezumției de nevinovăție. Se impune, printre altele, că, o

instanță de judecată nu ar trebui să înceapă cu ideea preconcepută că învinuitul a

comis infracțiunea, iar sarcina probei este pe urmărirea penală, și de orice îndoială ar

trebui să beneficieze acuzatul. De asemenea, rezultă că este sarcina organului de

urmărire penală de a informa acuzatul despre acuzarea care i se aduce împotriva sa,

astfel ca acesta să poată pregăti și prezenta apărarea, organul de urmărire penală

avînd și atribuția de a aduce suficiente dovezi pentru a-l condamna”.

În același sens, cu privire la motivele invocate de recurent, precum că „atît în

cadrul urmăririi penale, cît și în cadrul examinării în fond și în apel a cauzei penale,

incontestabil a fost stabilit că Gîrnu Gheorghe a procurat în circumstanțe necunoscute

organului de urmărire penală munițiile, vinovăția lui Gîrnu Gheorghe în săvîrșirea

infracțiunii incriminate este dovedită de probele acumulate la cauza penală și anume:

declarațiile martorilor Cazacu Valentin, Severin Sergiu, Lupașciuc Sergiu, Colegiul

penal lărgit atestă că acestea nu pot fi acceptate, deoarece instanța de apel în decizia

sa (f.d. 107-130, vol. II), just a menținut achitarea lui Gîrnu Gheorghe de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) Cod penal, întemeindu-și soluția pe

cumulul de probe administrat și examinat în instanța de fond, verificat în instanța de

apel, fapt confirmat de cuprinsul procesului-verbal al ședinței de judecată în instanța

de apel, corect apreciate prin prisma art. 100, 101 Cod de procedură penală, din punct

de vedere al pertinenții, concludenții, utilității și veridicității, iar toate probele în

ansamblu, din punct de vedere al coroborării lor.

Totodată, ce ține de motivele invocate de recurent, Colegiul penal constată că

acestea constituie opinia subiectivă a recurentului și nu pot fi acceptate, deoarece

instanța de apel s-a expus argumentat asupra acestor motive invocate de recurent în

decizia sa (pct. 4.1. al prezentei decizii), iar temeiuri de a pune la îndoială

veridicitatea acestor argumente nu se identifică de instanța de recurs, care le acceptă

și pentru a evita repetări inutile, le însușește, fapt ce vine în corespundere cu

jurisprudența CEDO, care statuează că art. 6§1 din CEDO, deși obligă instanțele să

își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunînd un răspuns detaliat

pentru fiecare argument, cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o

instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin

alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Astfel, Colegiul penal reține că, instanța de apel, judecând cauza și verificând

probele în ședința de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100 alin. (4) Cod de

procedură penală, le-a dat o apreciere justă potrivit art. 101 Cod de procedură penală,

din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității și coroborărilor,

stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel ajungând la concluzia

10

corectă cu privire nevinovăția inculpatului Gîrnu Gheorghe în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. art. 290 alin.(1) Cod penal.

Reieșind din cele expuse, Colegiul penal apreciază ca fiind corectă concluzia

instanței de apel, deoarece corespunde circumstanțelor de fapt ale cauzei, temeiurile

invocate de recurent și anume art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, nu

persistă în cauză, iar hotărîrea atacată este legală și întemeiată, ceea ce impune soluția

de a respinge ca inadmisibil recursului.

Consecvent, instanța de recurs reține că, cauza penală la care a făcut referire

recurentul în recurs - nr.1ra-650/17, nu are aplicabilitate speței în cauză, deoarece

circumstanțele cauzei nu sunt similare speței date, or, în cauza la care se face referire,

percheziția a fost efectuală legal, pe când din speța supusă judecății este contrariul.

Astfel, reieșind din cele expuse supra, Colegiul penal lărgit a ajuns la concluzia

că, temeiurile invocate de recurent prin prisma erorilor de drept prevăzute de art. 427

alin. (1) pct. 6), 16) Cod de procedură penală nu și-au găsit confirmare la examinarea

recursului declarat, deoarece la judecarea cauzei în ordine de apel, instanța a respectat

prevederile legale relevante, prescrise de art. 414-417 Cod de procedură penală

adoptând o hotărâre legală și întemeiată, de aceea se impune decizia de respingere a

recursului ca inadmisibil.

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Cahul, Vitali Cebotari, împotriva deciziei Colegiului

judiciar al Curții de Apel Cahul din 07 martie 2018, în cauza penală, în privința lui

Gîrnu Gheorghe XXX, cu menținerea hotărîrei atacate.

Decizia este irevocabilă.

Publicată integral la 15 august 2018.

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători: Ion Guzun

Elena Covalenco

Liliana Catan

Iurie Diaconu

11