1ra-1649/2018 — art. 290 alin. 1 CP

1ra-1649/2018 — art. 290 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1649/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

08 august 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Moraru Constantin, prin

care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07

mai 2018, în cauza penală privindu-l pe

Grigorița Alexei Xxxxx, născut la xxxxx, originar și

domiciliat în mun. Xxxxx, str. Xxxxx ap. xx.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

Grigorița Alexei Xxxxx, a fost achitat de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii

prevăzută de art. 290 alin. (1) Cod penal, din motiv că fapta nu a fost săvârșită de

către inculpat.

Grigorița Alexei este învinuit, că la data de 09 februarie 2015 în jurul orei 08:35, în

cadrul percheziției efectuată pe adresa mun. Xxxxx, str. Xxxxx ap. xx a fost depistat

și ridicat un cartuș care, conform raportului de expertiză nr. 2170 din 23 februarie

2015, face parte din categoria munițiilor, este cartuș militar calibrul 5.45 mm, cu

lovitură centrală, având glonț cu miez de metal dur, confecționat industrial la uzina

din orașul Barnaul Federația Rusă și este destinat pentru efectuarea de trageri din

arme cu țeavă ghintuită pe care îl purta și păstra în apartamentul nr. xx amplasat pe

str. Xxxxx mun. Xxxxx, unde locuia Grigorița Alexei.

Astfel, de către organul de urmărire penală, Grigorița A., a fost învinuit de

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) Cod penal, adică purtarea,

păstrarea munițiilor fără autorizație corespunzătoare.

acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima

1

instanță, prin care a-l recunoaște vinovat pe Grigorița A. de comiterea infracțiunii

prevăzută de art. 290 alin. (1) Cod penal, stabilindu-i pedeapsă cu închisoare pe un

termen de 2 ani, cu executare în penitenciar de tip semiînchis și a înceta procesul

penal în conformitate cu art. 389 alin. (4) pct. 2) Cod de procedură penală, art. 2 din

Legea privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova nr. 210 din 29.07.2016.

În motivarea apelului declarat a invocat că:

- sentința de achitare este ilegală și neîntemeiată, deoarece la emiterea

acesteia, instanța apreciind probele, a conchis greșit și neîntemeiat că fapta

incriminată lui Grigorița A., nu a fost săvârșită de inculpat;

- instanța la aprecierea probelor nu a ținut cont de faptul că infracțiunea a fost

săvârșită de către Grigorița Alexei, care a păstrat munițiile (cartușul de calibru 5.45

mm), fără autorizația corespunzătoare și care anterior a fost de cinci ori condamnat

pentru săvârșirea diferitor infracțiuni, inclusiv la moment ispășește pedeapsa în

penitenciar;

- instanța la emiterea sentinței a dat o apreciere incorectă unor probe

prezentate de acuzatorul de stat, concluzionând că nu demonstrează vinovăția

inculpatului;

- martorul, Grigorița Ludmila, fiind audiată în ședința de judecată, a declarat

că este mama inculpatului, iar cartușul depistat în cadrul percheziției la domiciliul

lor putea să fie adus cu mult timp în urmă de către fostul ei soț, Xxxxx, cu care nu

trăiesc împreună de mulți ani fiindcă el are domiciliul permanent în Federația Rusă

și are o altă familie. Aceste declarații urmează a fi apreciate critic, fiindcă relațiile

cu fostul soț s-au înrăutățit și a declarat că el putea să aducă în apartament cartușul

menționat;

- martorul, Grigorița Anatolie, fiind audiat în ședința de judecată a declarat că

este fratele inculpatului, iar cartușul depistat în cadrul percheziției aparține tatălui

său, Xxxxx, care l-a adus de la armată cu aproximativ 10 ani în urmă. Aceste

declarații, la fel, urmează a fi apreciate critic, din motiv că relațiile cu tatăl s-au

înrăutățit din motivul că ultimul a părăsit familia cu copii și are loc permanent de

trai în Federația Rusă, și are o altă familie.

fost respins apelul declarat ca nefondat și menținută sentința.

instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, just ajungând la

concluzia de a-l achita pe Grigorița A. de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii

prevăzute de art. 290 alin. (1) Cod penal, din motiv că fapta nu a fost săvârșită de

către inculpat.

Instanța de apel a considerat, că prima instanță a analizat obiectiv cumulul de

probe prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate probele în ansamblu din

punct de vedere al coroborării lor și just a adoptat o sentință de achitare în privința

lui Grigorița A.

2

Reieșind din cumulul de probe cercetate și verificate în cadrul ședinței

instanței de apel, instanța a concluzionat că apelul procurorului este neîntemeiat,

fiind bazat pe presupuneri neargumentate și fără a avea vreun suport juridic

probant, motiv din care urmează a fi respins.

Analizând declarațiile inculpatului, a martorului audiat pe viu în instanța de

apel, cercetând probele materiale prezentate de către partea acuzării, instanța de

apel a reținut că, prima instanță corect a concluzionat că vinovăția inculpatului

Grigorița A., în comiterea infracțiunii imputate acestuia, nu este dovedită și nu se

confirmă prin ansamblul de probe cercetate în ședința instanței de apel.

Temeiul invocat de acuzare cu privire la aprecierea critică a declarațiilor

martorului Grigorița Ludmila, pe motiv că relațiile sale cu fostul soț s-au înrăutățit,

care în cadrul ședinței primei instanțe a declarat că este mama inculpatului, iar

cartușul depistat în cadrul percheziției la domiciliul lor putea să fie adus cu mult

timp în urmă de către fostul ei soț, Mardari Anatolie, cu care nu locuiește împreună

de mulți ani fiindcă el are domiciliul permanent în Federația Rusă și are o altă

familie, nu a fost reținut ca plauzibil de către instanța de apel, deoarece fiind audiat

în cadrul ședinței instanței de apel martorul nominalizat a susținut pe deplin

declarațiile date în instanța de fond și a confirmat faptul că cartușul care a fost

ridicat și depistat în cadrul percheziției aparținea fostului ei soț care este plecat în

Federația Rusă.

Proba invocată de către acuzare și anume ordonanța din 22.10.2015, cu privire

la scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Mardari Anatolie, din motiv că

fapta nu a fost săvârșită de către învinuit (f.d. 97-98, v. 1), nu confirmă vinovăția lui

Grigorița Alexei în comiterea faptei imputate și nu poate fi pusă la baza sentinței de

condamnare.

Nu a fost reținut ca plauzibil argumentul apelantului potrivit căruia, instanța

la emiterea sentinței a dat o apreciere incorectă unor probe prezentate de către

acuzatorul de stat, concluzionând că nu demonstrează vinovăția lui. Dimpotrivă,

ansamblul probelor, analizate și apreciate prin prisma prevederilor art. 101 Cod de

procedură penală, coroborează cu declarațiile inculpatului și nu confirmă, că acesta

a săvârșit infracțiunea de purtare, păstrare a munițiilor fără autorizație

corespunzătoare.

De către instanța de apel a fost apreciat critic argumentul acuzatorului de stat

potrivit căruia, Grigorița Alexei, anterior a fost condamnat de 5 ori pentru

săvârșirea diferitor infracțiuni, inclusiv la moment ispășește pedeapsa în

penitenciar, deoarece antecedentele penale sau condamnările anterioare ale

inculpatului pot fi luate în considerație doar la individualizarea pedepsei, ci nu la

stabilirea vinovăției acestuia.

Astfel, instanța de apel, analizând probele și apreciindu-le prin prisma

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, consideră că, fapta prevăzută de

art. 290 alin. (1) Cod penal, nu a fost săvârșită de către inculpat și nu a fost

dovedită vinovăția acestuia prin probe suficiente, pertinente, concludente și utile,

administrate în conformitate cu legea procesuală penală, iar sentința de achitare

3

adoptată la caz este una întemeiată.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că, nu s-a demonstrat prin probe

incontestabile faptul comiterii de către Grigorița Alexei a infracțiunii prevăzută de

art. 290 alin. (1) Cod penal, motiv din care urmează să fie achitat.

care solicită casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de

apel, de către un alt complet de judecată.

În motivarea recursului procurorul invocă:

- instanța de apel nu a supus verificării probele prezentate în sprijinul acuzării,

făcând trimitere unilateral la argumentele invocate în sentință și care au fost puse la

baza achitării;

- vina inculpatului în săvârșirea infracțiunii imputate este dovedită pe deplin

prin probele administrate în cadrul urmăririi penale și cercetate în instanța de

judecată, fiind indicate și ca motive ale apelului procurorului, iar instanța de apel

nu s-a expus asupra acestora sau nu le-a apreciat, ori le-a apreciat eronat, fiind

respinsă puterea de acuzare, fără o motivare plauzibilă sau bazată pe probe ce ar

combate învinuirea imputată inculpatului;

- decizia instanței de apel de menținere a sentinței de achitare a inculpatului

este neîntemeiată și pasibilă a fi casată, deoarece este contrară stării de fapt stabilite

în baza probelor examinate în cadrul cercetării judecătorești și contravine

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală;

- instanța de apel nu s-a expus, nu a cercetat și nu a apreciat la justa valoare

probele expuse în apelul procurorului care dovedesc cu certitudine vinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii imputate;

- la emiterea sentinței și respectiv deciziei, instanțele de judecată apreciind

probele prezentate de acuzare, au conchis greșit și neîntemeiat, că fapta incriminată

lui Grigorița A., nu a fost săvârșită de inculpat;

- instanțele de ambele nivele la emiterea hotărârilor au dat o apreciere

incorectă probelor prezentate de acuzatorul de stat, concluzionând că nu

demonstrează vinovăția lui Grigorița A., în apartamentul căruia a fost depistat și

ridicat cartușul, dar au admis și pus la baza hotărârilor de achitare alegațiile

martorilor Grigoriță A., care este fratele inculpatului și Grigorița L., care este mama

inculpatului, astfel fiind evident că în apărarea fratelui și respectiv feciorului au

pus povara responsabilității pe seama fostului soț, Mardari A., care nu are acces în

apartamentul inculpatului, deoarece de mulți ani este stabilit cu traiul în Federația

Rusă, fapt confirmat de ambii martori. Aceste declarații ale martorilor nominalizați

mai sus, urmează a fi apreciate critic, deoarece sunt condiționate de relațiile

tensionate cu fostul soț, ce s-au înrăutățit după divorț;

- în cadrul urmăririi penale, la data de 29.09.2015, în vederea stabilirii tuturor

circumstanțelor cazului a fost petrecută confruntare între învinuiții Grigorița A. și

Mardari A., de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 290 Cod penal. Ulterior, la

data de 22.10.2015, învinuitul Mardari A., a fost scos de sub urmărire penală, pe

4

motiv că fapta nu a fost săvârșită de acesta, ordonanță care nu a fost contestată de

nimeni;

- vinovăția inculpatului se mai dovedește prin conținutul procesului verbal de

percheziție din 09.02.2015, conținutul raportului de expertiză balistică nr. 217 din

23.02.2015 și procesului verbal de audiere a învinuitului, Mardari A., din

23.09.2015, ce coroborează cu alte probe acumulate în cadrul urmăririi penale;

- instanța de apel a menținut neîntemeiat sentința de achitare, fără a se expune

asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat de procuror.

În drept, recursul este întemeiat în baza art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală.

penală, inculpatul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

solicitând de a-l respinge, deoarece procurorul care a instrumentat cazul a dat

dovadă de incompetență, în rezultatul cărui fapt a fost deținut în condiții foarte

rele.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca

fiind vădit neîntemeiat din următoarele considerente:

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că argumentele invocate în

recurs sânt vădit neîntemeiate.

Precum rezultă din recursul ordinar declarat de către procuror, Colegiul penal,

atestă invocarea temeiului pentru recurs prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală și anume, în opinia autorului, persistând cazurile de casare, când

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

În argumentarea recursului ordinar declarat la caz, procurorul susține că

decizia instanței de apel urmează a fi casată, cu remiterea cauzei la rejudecare, dat

fiind că instanța nu a apreciat la justa valoare probele expuse în apelul

procurorului, care în opinia acestuia dovedesc cu certitudine vinovăția lui Grigorița

A. în săvârșirea infracțiunii imputate.

Așadar, temeiul pentru recurs invocat de către recurent prin prisma pct. 6)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, în cauza supusă judecării este aplicabil

atunci când instanța de apel nu s-a expus asupra tuturor motivelor invocate în apel

și nu s-a motivat întemeiat hotărârea judecătorească. Adică, este necesar ca

hotărârea pronunțată să fie motivată atât în fapt, cât și în drept.

În atare situație, Colegiul penal respinge ca nefondate alegațiile recurentului și

reiterează că invocarea unor pretinse erori admise la etapa judecării cauzei de

instanța de apel, urmează a fi precedate de o motivare corespunzătoare privind

esența acestora și indicarea expresă a circumstanțelor cauzei cărora sunt

subsecvente.

5

Verificând hotărârea atacată, Colegiul apreciază că aceasta cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe care instanța de apel le-a

expus în partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o motivare conformă rigorilor

și exigențelor impuse de art. 6 CEDO.

De asemenea, instanța de recurs în prezenta speță nu acceptă criticile

recurentului, precum că hotărârea instanței de apel este una nemotivată și ilegală,

deoarece nu au fost luate în considerație probele prezentate de către partea

acuzării, semnalându-se astfel nerespectarea cerințelor art. 414 alin. (6) Cod de

procedură penală, care prevăd că instanța de apel nu este în drept să-și întemeieze

concluziile pe probele cercetate de prima instanță dacă ele nu au fost verificate în

ședința de judecată a instanței de apel și nu au fost consemnate în procesul-verbal.

Tot aici, urmează să se rețină, că motivarea hotărârii este un proces de analiză și

sinteză a actelor și lucrărilor dosarului care nu presupune în mod necesar

expunerea tuturor elementelor amănunțit, atât timp cât sunt valorificate toate

aspectele relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate

componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii penale de achitare, adică așa

cum s-a procedat, de altfel, în cauza dată. Instanța de apel fiind investită cu o

situație de fapt, ca urmare a efectuării cercetării judecătorești, a expus situația de

fapt reținută în cauză și a concluzionat corect că Grigorița A., urmează a fi achitat

de cele incriminate în baza art. 290 alin. (1) Cod penal, deoarece fapta nu a fost

săvârșită de inculpat.

Prin urmare, contrar celor invocate de către procuror, Colegiul penal

verificând suplimentar lucrările dosarului, remarcă că judecând apelul instanța a

examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, audiind suplimentar

inculpatul, martorul Grigorița L. și a cercetat materialele dosarului, adoptând în

consecință o soluție corectă de menținere a sentinței de achitare în privința lui

Grigorița A., care a fost învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin.

(1) Cod penal.

Tot la acest capitol, instanța de recurs reține că, așa cum rezultă din textul

deciziei atacate, instanța de apel s-a expus asupra tuturor motivelor esențiale

invocate în apel, motivându-și decizia în conformitate cu prevederile art. 417 alin.

(1) pct. 8) Cod de procedură penală, respectiv hotărârea cuprinde temeiurile de fapt

și de drept ce au dus, la caz, la respingerea apelului declarat de către procuror, cu

menținerea sentinței de achitare.

Pe de altă parte, raportat la criticile procurorului, Colegiul constată că acesta se

referă exclusiv doar la chestiunea de apreciere a probelor. Elocvent în acest sens, se

impune precizarea că aprecierea probelor este unul din cele mai importante

momente ale procesului penal, deoarece întregul volum de muncă depus de către

organele de urmărire penală, instanțele judecătorești, cât și de părțile în proces, se

concentrează pe soluția ce va fi dată în urma acestei activități. Aprecierea probelor

după intima convingere a judecătorului trebuie să se bazeze pe prevederile legale,

iar convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor probelor în ansamblu,

sub toate aspectele, complet și obiectiv. Legea stabilește că probele admisibile sunt

6

apreciate după pertinența, concludența, veridicitatea și utilitatea acestora, iar toate

probele în ansamblu lor sunt apreciate din punct de vedere al coroborării acestora.

Însă, cu referire la faptul dacă chestiunea de apreciere a probelor poate fi

invocată la această etapă a procedurilor, instanța de recurs reiterează că la etapa

judecării recursului nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă apreciere

materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decât cea constatată de

instanțele ierarhic inferioare, aceasta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond.

În speța deferită judecării nu s-a constatat discrepanța între cele reținute de

instanțele de fond în vederea achitării inculpatului și conținutul real al probelor sau

ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei

soluții decât cea pe care materialul probator o redă.

De altfel, simplul fapt că pot exista două puncte de vedere distincte cu privire

la modul de apreciere a probelor nu este un motiv suficient și plauzibil pentru a

dispune rejudecarea unei cauze penale, după cum solicită procurorul.

Deci, Colegiul penal consemnează că instanțele ierarhic inferioare, verificând

cele imputate lui Grigorița A., au conchis corect că partea acuzării nu a acumulat și

prezentat instanței careva probe verosimile, pertinente și concludente, ce ar

demonstra indubitabil vinovăția inculpatului de comitere a infracțiunii de purtare

și păstrare a munițiilor fără autorizație corespunzătoare.

În prezenta speța, potrivit probelor administrate, Colegiul reține din

declarațiile martorului învinuirii și anume Grigorița Ludmila, date în cadrul

judecării cauzei în instanța de apel (f.d. 89 v. 2), că cartușul depistat în

apartamentul lor aparținea fostului soț. Conținutul declarațiilor acestui martor în

cadrul examinării cauzei penale au fost constante și nu a fost schimbate nici în

cadrul urmăririi penale și nici la etapa judecării cauzei în prima instanță.

La fel, declarații asemănătoare a făcut și martorul Grigorița Anatolie, care a

specificat în cadrul audierii în prima instanță, că glontele a fost al tatălui său,

Mardari A. (f.d. 11 v. 2).

Declarațiile martorilor învinuirii Grigorița L. și Grigorița A., coroborează cu

declarațiile inculpatului, care pe tot parcursul urmăririi penale, cât și a judecării

cauzei în instanțele de fond a declarat, că glontele depistat nu-i aparține lui, dar

fostului concubin al mamei sale.

Alte probe ce ar indica direct sau indirect la inculpat, ca persoană ce ar fi comis

infracțiunea imputată, nu au fost administrate la caz, iar conținutul procesului-

verbal de percheziție din 09.02.2015, confirmă doar faptul depistării unui cartuș în

apartamentul unde a locuit și inculpatul de rând cu alți membri ai familiei, ceea nu

a fost negat de ultimul sau alte persoane. Astfel, proba menționată nu indică la

inculpat ca fiind autorul crimei imputate. Respectiv, nici raportul de expertiză

balistică nr. 217 din 23.02.2015 nu indică la inculpat ca făptuitor al infracțiunii

prevăzute de art. 290 alin. (1) Cod penal, dar confirmă doar faptul apartenenței

cartușului la categoria munițiilor.

Din procesul-verbal de confruntare efectuat între inculpat și fostul concubin al

mamei sale, Mardari A., se atestă la fel, că Grigorița A., a indicat în fața ofițerului

7

de urmărire penală și celuilalt învinuit în cauza dată, adică Mardari A., că glontele

depistat în apartamentul lor aparține ultimului, adică a avut o poziție fermă pe tot

parcursul urmăririi penale, iar această poziție a inculpatului nu a fost combătută

prin careva probe, învinuirea fiind bazată doar pe presupunerile organului de

urmărire penală. Faptul că, fostul concubin al mamei sale a fost scos de sub

urmărire penală prin ordonanța din 22.10.2015 (f.d. 97 v.1), nu indică în careva mod

la inculpatul, Grigorița A., ca persoană vinovată în săvârșirea infracțiunii imputate.

În cauza supusă judecării Colegiul notează, că prima instanță în hotărârea

adoptată a făcut o analiză amplă a probelor administrate la caz, în raport cu

învinuirea înaintată inculpatului, oferind răspunsuri argumentate la criticile

esențiale invocate de către partea acuzării, care de altfel au fost similare și în

procedurile de apel și recurs ordinar. Prin urmare, dat fiind faptul că prima

instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv

cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, astfel întemeiat a

ajuns la concluzia privind nevinovăția inculpatului, în săvârșirea infracțiunii

menționate mai sus, astfel încât instanța de apel nu a avut temeiuri de a devia de la

concluziile menționate în sentința de achitare.

Prin urmare, Colegiul consideră că prima instanță și instanța de apel au ținut

cont de prevederile art. 389 alin. (1) Cod de procedură penală, ce stipulează că,

sentința de condamnare se adoptă numai în condiția în care, în urma cercetării

judecătorești, vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii a fost confirmată prin

ansamblul de probe cercetate de instanța de judecată, precum și de norma art. 8

alin. (3) Cod de procedură penală, ce prevede că, concluziile despre vinovăția

persoanei de săvîrșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate

dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile prezentului cod,

se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.

De menționat este și acel fapt că, din conținutul recursului declarat, Colegiul

atestă critici privind aprecierea eronată a probelor de către prima instanță și

instanța de apel, însă aprecierea probelor ține de examinarea cauzei în fapt și în

drept, de către aceste instanțe, iar dezacordul părților în acest sens nu constituie

temei pentru desființarea unei hotărîri judecătorești și temei pentru recurs deoarece

nu este prevăzut în alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Generalizând cele expuse mai sus și constatând, că în cauză există o

concordanță deplină între probele administrate și situația de fapt stabilită de prima

instanță și instanța de apel în privința inculpatului, Grigorița A., nefiind identificată

de instanța de recurs vre-o eroare judiciară, ce ar putea servi drept temei de casare

a hotărârii judecătorești atacate, Colegiul penal consideră ca fiind vădit

neîntemeiate criticile formulate de către procuror în recursul ordinar deferit spre

examinare.

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, acesta urmează a fi

declarat inadmisibil.

Colegiul penal,

8

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Moraru Constantin, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07 mai 2018, în cauza penală

privindu-l pe Grigorița Alexei Xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 29 august 2018.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

9