1ra-1088/18 — art.291 CP

1ra-1088/18 — art.291 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.1ra-1088/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 iunie 2018 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07 martie 2018, declarat

de către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Bradu Valentina, în cauza

penală în privința inculpatului

Cazacu Vasile XXX, născut la XXX,

originar și domiciliat în XXX.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

Vasile a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.291 alin.(1) Cod penal la 1 an

închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis.

S-a dispus încasarea din contul lui Cazacu Vasile încasarea cheltuielilor judiciare

în mărime de 45,07 lei.

procedură penală, a constatat că Cazacu Vasile, la 18 noiembrie 2017, ora 06.00,

încălcând cu bună-știință cerințele de păstrare a armelor de foc și a munițiilor în locuri

speciale, de neadmitere a păstrării încărcate a armei de foc, de neadmitere a lăsării armei

de foc fără supraveghere și fără mijloace speciale care să asigure securitatea celor din jur,

adică a admis nerespectarea regulilor ce asigură siguranța armelor și munițiilor și ar

împiedica folosirea lor de către alte persoane, fixate în prevederile art.4 alin.(9), 14

alin.(1)-(3) lit.a) - c), 15 alin.(1) lit.a) și b) din Legea privind regimul armelor și al

munițiilor cu destinație civilă nr.130 din 08.06.2012, care statuează că-persoanele fizice

care au dreptul să dețină, să poarte, să folosească arme sunt obligate să asigure securitatea

lor; titularul dreptului de deținere și, după caz, de port și de folosire a armelor letale și

neletale supuse autorizării are obligația de a păstra arma înscrisă în permisul de armă în

condiții de securitate și de a nu permite accesul la ea al persoanelor neautorizate;

păstrarea la domiciliul deținătorului a armelor letale și neletale supuse autorizării se face

în locuri special destinate, în seif metalic fixat de podea sau de perete, astfel încât să fie

1

exclus accesul persoanelor neautorizate; arma poate fi purtată numai de titularul

permisului corespunzător, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să fie

asigurată în cazul în care, în condiții de uzină, este prevăzut să aibă piedică de siguranță

și să nu fie armată; să stea în permanență introdusă în toc, în loc ascuns vederii; să se afle

în permanență numai asupra sa; transportul armelor de vânătoare, pentru care s-a eliberat

permis de armă cu drept de deținere, de la domiciliul deținătorului la locul unde urmează

să se desfășoare vânatul, potrivit legii, se face în următoarele condiții: armele trebuie

ținute în husă, neîncărcate; precum și în condițiile prevederilor pct.42 și 52 din

Regulamentul cu privire la regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.293 din 23.04.2014, potrivit cărora titularul dreptului de

deținere este obligat: să păstreze armele și munițiile letale și neletale supuse autorizării la

domiciliu, în dulapuri metalice special amenajate, care sînt asigurate cu sistem de

închidere cu cheie sau cifru astfel, încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate;

de a transporta armele până la locul de destinație în huse și în stare descărcată, a lăsat fără

supraveghere arma de foc de vânătoare, de model „MP-153”, cu nr.0015336178, calibrul

12x76, deținută în mod legal, încărcată cu un cartuș, pe un pat din locuința proprie din

s.Verejeni, r-nul Telenești.

În urma păstrării armei de foc de vânătoare de model „MP-153” și a munițiilor

într-o manieră evident neglijentă, Cazacu Vasile a creat condiții de folosire a acestora de

către o altă persoană, prin ce s-a pus în pericol sporit securitatea publică și s-au produs

urmări grave, deoarece, la aceeași dată, ora 14.00, fiul său minor XXX, depistând arma

încărcată și fără supraveghere, a efectuat o împușcătură din ea în direcția minorului XXX,

care se afla în vizită la acesta, cauzându-i ultimului, potrivit raportului de expertiză

medico-legală nr.133 din 14.12.2017, vătămări corporale grave periculoase pentru viață

sub formă de plagă prin armă de foc cu alice oarbă a toracelui, penetrantă în cavitățile

pleurale: orificiu de intrare cu lipsă de țesut în regiunea anterioară a umărului stâng și

parțial regiunea claviculară stângă cu defect de țesut, fracturi multischiloase a claviculei

stângi și coastelor 1-4 pe stânga, fracturi a vertebrelor toracale 2,3, lezarea ambelor vase

subclaviculare pe stânga, vaselor și mușchilor intercostali pe stânga, lezarea ambilor

plămâni cu lipsa de țesut și contuzie pulmonară, lezarea pleurei parietale și mușchilor

intercostali pe dreapta; echimoze rotunde mici în regiunea suprascapulară stângă, leziuni

care au dus la hemoragie internă acută masivă și au provocat moartea victimei minore în

scurt timp.

- procurorul, care a solicitat casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei,

rejudecarea cauzei în această parte, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care lui

V.Cazacu, în baza art.291 alin.(1) Cod penal, să-i fie stabilită pedeapsa de 2 ani

închisoare, cu executarea ei în penitenciar de tip semiînchis, invocând că instanța nu a dat

deplină eficiență prevederilor art.61 și 75 Cod penal și i-a stabilit inculpatului o pedeapsă

prea blândă; - pedeapsa aplicată inculpatului nu este proporțională infracțiunii săvârșite și

urmărilor acesteia - decesul copilului minor și efectele dăunătoare asupra stării psihice a

copilului minor - fiul inculpatului; - instanța nu a ținut cont de persoana inculpatului și

neîntemeiat a reținut drept circumstanță atenuantă recunoașterea vinovăției, fără a-și

2

motiva decizia în partea stabilirii mărimii pedepsei penale și greșit a stabilit tipul

penitenciarului;

- inculpatul, care a solicitat casarea cesteia în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea

cauzei în această parte, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să-i fie aplicată o

pedeapsă neprivativă de libertate, invocând că instanța nu a dat deplină eficiență

prevederilor art.75 Cod penal și i-a stabilit o pedeapsă prea aspră și nu a ținut cont că a

comis o infracțiune mai puțin gravă pentru prima dată, este angajat în câmpul muncii, are

un copil minor la întreținere, și-a recunoscut vina și a solicitat examinarea cauzei în

procedură simplificată; - instanța nu a ținut cont de prevederile art.78 alin.(4) Cod penal.

apelurile declarate de către procuror și inculpat au fost respinse ca nefondate.

În motivarea soluției pre-citate, instanța de apel a reținut că sentința a fost

contestată doar în partea stabilirii pedepsei penale.

Astfel, examinând argumentelor recursurilor prin prisma materialelor cauzei și a

legislației pertinente, instanța de apel a conchis că, la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei penale, prima instanță a dat deplină eficiență prevederilor art.61, 75 Cod penal,

ținând cont de toate circumstanțele cauzei, de gravitatea infracțiunii săvârșite, care face

parte din categoria celor mai puțin grave, de persoana inculpatului, care nu are

antecedente penale, la locul de trai se caracterizează satisfăcător, că și-a recunoscut vina

și s-a căit sincer pentru fapta comisă, solicitând examinarea cauzei în procedură

simplificată, că circumstanțe agravante nu au fost stabilite, precum și de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, corect stabilindu-i categoria

și termenul pedepsei penale.

În context, cu referire la circumstanța atenuantă - recunoașterea vinei, reținută de

către prima instanță, instanța de apel a precizat că această circumstanță a condiționat

admiterea cererii inculpatului privind examinarea cauzei penale în ordine simplificată și

respectiv, aceiași circumstanță nu poate fi reținută în același timp și cu titlu de

„circumstanță atenuantă”, deoarece ar însemna că aceleiași circumstanțe să-i fie acordată

o dublă valență juridică.

De asemenea, instanța de apel a respins argumentele procurorului invocate în

sensul agravării pedepsei penale și anume, că prima instanță nu a ținut cont de urmările

cauzate prin acțiunile inculpatului - moartea minorului, dar și urmările care ar putea fi

cauzate în rezultatul folosirii armei de foc, or, reieșind din elementele constitutive ale

infracțiunii imputate inculpatului, „urmările prejudiciabile” nu formează semn

component al infracțiunii.

Totodată, contrar celor afirmate de partea acuzării, instanța a ținut cont de urmările

infracțiunii săvârșite în prezenta cauză penală, fiindu-i aplicată cea mai aspră pedeapsă

din cele prevăzute la sancțiunea normei penale, cea mai aspră modalitate de executare a

pedepsei.

Cu referire la tipul penitenciarului în care inculpatul urmează să-și execute

pedeapsa, instanța de apel a precizat că latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de

art.291 Cod penal, se caracterizează prin săvârșirea infracțiunii prin imprudență, iar în

virtutea art.72 alin.(2) Cod penal, persoanele care au săvârșit infracțiunea din imprudență,

3

își execută pedeapsa în penitenciar de tip deschis.

Cu referire la argumentele invocate de către inculpat întru aplicarea unei pedepse

neprivative de libertate, instanța de apel a precizat că circumstanțele: aflarea la întreținere

a unui copil minor, faptul că este angajat în câmpul muncii, săvârșirea pentru prima dată

a unei infracțiuni mai puțin grave și că succesorii legali ai victimei nu au pretenții de

ordin material sau moral față de el, nu sunt suficiente pentru aplicarea unei pedepse

penale neprivative de libertate.

Mai mult, instanța a reiterat că pedeapsa de un an închisoare, cu executarea ei în

penitenciar de tip deschis, stabilită de către prima instanță este o pedeapsă proporțională,

atât în raport cu gravitatea efectivă a faptei comise, cât și cu personalitatea inculpatului.

invocând temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură penală,

solicită casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei penale, cu dispunerea rejudecării

cauzei în această parte, în aceeași instanță de apel, pe motiv că instanța nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel; - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția; - s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale, nu s-a dat deplină eficiență prevederilor art.61 și 75 Cod penal inculpatului fiindu-

i stabilită o pedeapsă prea blândă, care nu este proporțională infracțiunii săvârșite și

urmărilor acesteia; - instanța nu și-a motivat decizia în partea stabilirii mărimii pedepsei

penale, limitându-se doar la descrierea art.7, 61, 75-77 Cod penal; - pedeapsa aplicată

inculpatului nu-și va realiza scopul de corectare și reeducare; - instanța a stabilit greșit

tipul penitenciarului, or în speță, s-a stabilit că inculpatul intenționat și cu bună-știință a

încălcat cerințele de păstrare a armelor de foc și a munițiilor în locuri speciale, de

neadmitere a păstrării încărcate a armei de foc, de neadmitere a lăsării armei de foc fără

supraveghere și fără mijloace speciale care să asigure securitatea celor din jur, astfel fiind

aplicabile prevederile art.72 alin.(3) Cod penal.

procuror în raport cu materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide

asupra inadmisibilității acestuia din următoarele considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel poate

fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond ori de

apel.

Recurentul în recurs a invocat ca temei de casare a deciziei instanței de apel

art.427 alin.(1) pct.6), 10) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărîrea instanței

de apel conține o eroare de drept în cazul în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor invocate în apel; hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția; s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate, Colegiul penal constată

că acestea nu și-au găsit confirmare.

Totodată, Colegiul reține că autorul recursului este de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, și critică hotărârea instanței de apel numai referitor la pedeapsa aplicată lui

V.Cazacu.

4

Motivele recurentului, precum că instanțele incorect au individualizat pedeapsa

penală și greșit au determinat tipul penitenciarului, Colegiul penal le consideră drept

lipsite de temei.

La acest capitol, Colegiul relevă că persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea

unei infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii

articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

Totodată, conform art.75 alin.(1) Cod penal, la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite,

de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează

ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Pedeapsa are drept scop și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

inculpatului, cât și a altor persoane. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lîngă

scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul

făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizată în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare. Chestiunea de individualizare a

pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și

autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Complementar, potrivit principiului umanismului, legea penală nu urmărește

scopul de a cauza suferințe fizice sau de a leza demnitatea omului.

În această ordine de idei, Colegiul penal constată că la stabilirea pedepsei lui

V.Cazacu, instanța de apel a ținut seama pe deplin de principiile, prevăzute de art.7, 61

Cod penal și de criteriile generale de individualizare, de caracterul și gradul de pericol

social al infracțiunii săvârșite, stipulate în art.75 Cod penal, de toate circumstanțele

cauzei, de gravitatea infracțiunii, care face parte din categoria celor mai puțin grave, de

persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, la locul de trai se caracterizează

satisfăcător, că și-a recunoscut vina și s-a căit sincer pentru fapta comisă, solicitând

examinarea cauzei în procedură simplificată, că circumstanțe agravante nu au fost

stabilite, precum și de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, și corect a stabilit categoria și termenul pedepsei penale.

În acest sens, Colegiul menționează că, reieșind din textul hotărârilor judecătorești

pronunțate, contrar celor afirmate de recurent, circumstanțele la care se face referire, au

fost luate în considerare de instanță la numirea pedepsei și astfel, argumentele invocate

de către recurent nu pot fi acceptate pentru casarea hotărârii judecătorești.

În concluzie, Colegiul penal constată că la stabilirea pedepsei lui V.Cazacu,

instanța de apel a dat deplină eficiență împrejurărilor cauzei, considerând că acestuia i-a

fost stabilită o pedeapsă echitabilă, în limitele prevăzute de sancțiunea normei penale în

baza căreia a fost declarat vinovat, pedeapsa fiind individualizată conform prevederilor

legale.

De asemenea, Colegiul notează că, instanțele corect au stabilit tipul

penitenciarului, având în vedere prevederile art.72 alin.(2) Cod penal, iar argumentele

recurentului, precum că, în speță, s-a stabilit că inculpatul intenționat și cu bună-știință a

5

încălcat cerințele de păstrare a armelor de foc și a munițiilor în locuri speciale, de

neadmitere a lăsării armei de foc fără supraveghere și fără mijloace speciale care să

asigure securitatea celor din jur, astfel fiind aplicabile prevederile art.72 alin.(3) Cod

penal, nu este plauzibil, or, potrivit rechizitoriului (f.d.214 v.1), la stabilirea faptei

infracționale nu a fost reținut că aceasta a fost săvârșită „intenționat”, ci doar cu „bună-

știință”, ultimul aspect fiind propriu stării de imprudență, manifestată prin încredere

exagerată.

Respectiv, așa cum prevede art.72 alin.(3) Cod penal, pentru ca persoanei să-i fie

stabilită executarea pedepsei închisorii în penitenciar de tip semiînchis, aceasta trebuie să

săvârșească o infracțiune cu intenție, situație străină speței de față. Subsecvent,

argumentul recurentului, precum că inculpatului urma să-i fie stabilit tipul penitenciarului

în condițiile art.72 alin.(3) Cod penal, nu este întemeiat din punct de vedere al legislației

penale.

Totodată, Colegiul penal constată că recurentul indică aceleași argumente ca și în

apel, asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat detaliat la pct.5.6.-5.11 ale deciziei,

soluție pe care instanța de recurs și-o însușește pe deplin și a cărei reluare nu se mai

impune, fapt ce este în deplină concordanță cu jurisprudența și practica Curții Europene

pentru Drepturile Omului, care în cauza Albert vs România din 16.02.2010, în pct.37 al

Hotărârii a statuat că, dacă art.6 § 1 din Convenția EDO obligă instanțele să își motiveze

deciziile, acesta nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare

argument (Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria A nr.

288). Cu toate acestea, noțiunea de proces echitabil necesită ca o instanță internă care nu

și-a motivat decizia, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară fie prin

alt mod, să fi examinat totuși în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu

se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Helle

împotriva Finlandei, 19 decembrie 1997, pct.60).

Cu referire la argumentul recurentului, precum că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel și hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, Colegiul penal, așa cum a fost stabilit mai sus, reiterează că

recursul repetă textul apelului, argumentele expuse de recurent fiind anterior invocate în

apel, iar instanța de apel, examinându-le în ansamblu, le-a dat o apreciere

corespunzătoare, conform art.414 Cod de procedură penală, pronunțându-se argumentat

și detaliat asupra lor.

Subsecvent, Colegiul conchide că decizia instanței de apel cuprinde atât fondul

apelului declarat de către procuror, cât și temeiurile de fapt și de drept care au fost puse la

baza ei, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417

Cod de procedură penală.

Prin urmare, argumentele recurentului sunt neîntemeiate, decizia instanței de apel

fiind bine argumentată, motivată și în concordanță cu prevederile art.394 Cod de

procedură penală.

Deci, analizând materialele cauzei și hotărârea instanței de apel atacată, Colegiul

penal nu constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărârii judecătorești

contestate.

6

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței

de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată

că este vădit neîntemeiat.

În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că temeiurile invocate de către

procuror nu sunt acceptabile din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar da

temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii contestate și, potrivit

legii, se dispune inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Bradu Valentina, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 07 martie 2018, în cauza penală în privința lui Cazacu Vasile, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 iulie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

7