1ra-1377/2018 — art.361 alin.1 CC

1ra-1377/2018 — art.361 alin.1 CC (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1377/2018

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

23 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul lărgit în următoarea componență:

președinte Timofti Vladimir

judecători Toma Nadejda

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

Boico Victor

judecând, fără citarea părților la proces, recursul ordinar declarat de procurorul

în Procuratura de circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2018, în cauza

penală în privința lui

Spinei Sergiu XXXXX, născut la

XXXXX, originar XXXXX, domiciliat în

XXXXX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

procesul penal de învinuire a lui Spinei Sergiu în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 291 Cod penal a fost încetat, deoarece fapta acestuia constituie o contravenție.

Spinei Sergiu a fost recunoscut vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de

art. 361 alin. (1) Cod contravențional și aplicată sancțiune contravențională sub formă

de amendă în mărime de 10 unități convenționale, în sumă de 500 lei.

legal revolverul cu glonț de model „Nagan” cal. 762*25 mm, XXXXXși arma cu țeavă lisă

de model „IJ-27-1C” cal. 12*76 mm, XXXXX, neglijând și demonstrând superficialitatea

în raport de respectarea obligațiunilor corespunzătoare fixate în prevederile art. 14 al.

1 și al. 2 al Legii privind regimul armelor și munițiilor cu destinație civilă nr. 130 din

08.06.2012, la fel și anexa nr. 3 al Legii sus menționate precum și prevederile pct. 42

din Hotărârea Guvernului nr. 293 din 23.04.2014 privind aprobarea Regulamentului cu

privire la regimul armelor și munițiilor cu destinație specială care stabilesc, că titularul

1

dreptului de deținere a armelor letale și neletale supuse autorizării, are obligația de a

păstra arma înscrisă în permisul de armă în condiții de securitate și de a nu permite

accesul la ea al persoanelor neautorizate, iar păstrarea la domiciliu al deținătorului a

armei se face în locuri special destinate, în seif metalic fixat de podea sau de perete,

astfel încât să fie exclus accesul persoanelor neautorizate, fiind obligat să asigure

integritatea armei, la data de 08 aprilie 2017, în intervalul de timp cuprins între orele

11:59 min. - 12:15 min., a admis păstrarea neglijentă a armelor respective în

apartamentul nr. XXXXX din str. M. Costin XXXXX mun. Chișinău, fapt soldat cu

sustragerea pe ascuns a acestora de către persoane necunoscute și urmat de pornirea

de către SUP IP Rîșcani al DP mun. Chișinău la data de 08 aprilie 2017 a cauzei penale

XXXXX.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate de către organul de urmărire penală în

baza art. 291 Cod penal, după semnele calificative - păstrarea neglijentă a armelor de

foc și a munițiilor, însă, prima instanță a considerat că, fapta comisă de inculpat

urmează a fi încadrată în baza art. 361 alin. (1) Cod contravențional, constatând cu

certitudine că, Spinei Sergiu, prin imprudență a încălcat regulile de deținere și port a

armei individuale, manifestată prin neasigurarea integrității armei și excluderea

accesului a persoanelor terțe la ea, aceasta fiind sustrasă de persoane necunoscute, de

asemenea, comițând, inacțiunea prin nerespectarea modului stabilit de păstrare a

armelor și munițiilor și anume în seif metalic fixat pe podea sau de perete.

pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit, pentru prima instanță, prin

care Spinei Sergiu să fie recunoscut culpabil în comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 291 Cod penal și să-i fie aplicată o pedeapsă sub formă de amendă penală în

mărime de 500 unități convenționale.

În motivare a invocat că, instanța de fond în mod eronat a apreciat circumstanțele

cazului și probele administrate, ajungând la concluzia că fapta inculpatului cade sub

incidența a două acte legislative cu aceiași putere juridică - Codul penal (art. 291) și

Codul contravențional (art. 361 alin. (1)) și în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 7

al Legii privind actele normative nr. 780 din 27.12.2001 aplicabile fiind prevederile

actului posterior, în cazul de față a Codului contravențional, deoarece acesta a fost

adoptat și a intrat în vigoare, ulterior Codului penal.

În opinia acuzării, instanța urma să ia în considerație că deși aceeași faptă, cade

sub incidența a două acte normative, calificarea acțiunilor urmează a fi efectuată în

raport cu caracterul prejudiciabil al urmărilor produse sau eventuale. În cazul

contravenției prevăzute de art. 361 alin. 1 Cod contravențional este suficientă doar

simpla constatare a încălcării prevederilor „Legii privind regimul armelor și al

munițiilor cu destinație civilă” nr.130 din 08.06.2012, la fel și a anexei nr. 3 a Legii sus –

menționate, precum și prevederilor pct. 42 din Hotărârea Guvernului nr.293 din

23.04.2014 „Privind aprobarea Regulamentului cu privire la regimul armelor și al

munițiilor cu destinație civilă” fără survenirea vre-unei consecințe.

În speță, însă, ca urmare a imprudenței inculpatului, au fost comise de către terțe

persoane, infracțiunile prevăzute de art. 186 și art. 290 Cod penal, precum și creată

premiza comiterii de către acestea a unor alte acțiuni social periculoase cu folosirea

2

armelor sustrase, fapt, care incontestabil urmează a fi apreciate drept urmări grave și

încadrate în baza art. 291 Cod penal.

fost respins ca nefondat apelul declarat, cu menținerea hotărârii atacate fără modificări.

corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv cumulul de probe

prin рrisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludenții, veridicității și coroborării lor, corect concluzionând asupra reîncadrării

acțiunilor inculpatului Spinei Sergiu din art. 291 Cod penal, după semnele calificative -

păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor în baza art. 361 alin. (1) Cod

contravențional, după semnele calificative - încălcarea regulilor de deținere, port și

transport al armei individuale.

Instanța de apel, analizând componența de infracțiune prevăzută la art.291 Cod

penal și circumstanțele speței, a conchis că, în acțiunile lui Spinei Sergiu nu se atestă

elementele infracțiunii de păstrare neglijentă a armelor, și în acest sens, fiind reținute și

prevederile art. 31 al Legii nr. 110 din 18 mai 1994 cu privire la arme, pct. 25 din

Regulile cu privire la comercializarea, achiziționarea, păstrarea, portul, aplicarea,

transportarea armelor individuale aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44 din

18.01.1995.

La fel, instanța de apel a considerat corectă concluzia primei instanțe, care a

indicat că, atât potrivit prevederilor art. 291 Cod penal, cât și art. 361 alin. (1) Cod

contravențional, latura subiectivă poate fi manifestată prin imprudență, astfel, că fapta

comisă de către inculpat cade sub incidența a două acte legislative cu aceeași forță

juridică și notificând art. 6 alin. 7 al Legii privind actele normative nr. 780 din

27.12.2001, a constatat că, Codul contravențional este un act legislativ ulterior Codului

penal, deoarece Codul penal a fost adoptat la data de 18.04.2002, intrând în vigoare la

data de 13.09.2002, iar Codul contravențional a fost adoptat la 24.10.2008 și intrat în

vigoare la 31.05.2009. Prin urmare, în speță, urmează a fi aplicate prevederile

contravenționale, or aceste acte legislative promovează soluții diferite, pentru aceeași

faptă persoana poate fi atrasă atât la răspundere penală, cât și la răspundere

contravențională.

În acest context, instanța de apel a subliniat că fapta lui Spinei Sergiu constituie în

esență contravenția prevăzută de art. 361 alin. (1) Cod contravențional, de vreme ce nu

au fost cauzate careva urmări prejudiciabile de pe urma inacțiunii acestuia, or, din

cumulul de probe administrat la prezenta cauza penală nu sunt prezente date concrete,

precum că prin încălcarea regulilor de deținere a armei și munițiilor de către inculpat,

au fost create condiții pentru ca arma de foc să fi fost posibil de a fi folosită de către alte

persoane, prin ce s-ar fi pus în pericol securitatea publică.

De asemenea, s-a menționat că linia de demarcare dintre infracțiunea prevăzută

de art. 291 Cod penal și contravenția reglementată de art. 361 alin. (1) Cod

contravențional este foarte sensibilă, iar atunci când există careva îndoieli cu privire la

calificarea corectă a acțiunilor făptuitorului, instanțele urmează a se ghida de principiul

„in dubio pro reo”, adică să trateze toate îndoielile în favoarea făptuitorului, cu

aplicarea legii mai blânde, adică în speță a răspunderii contravenționale.

3

atacată, cu recurs ordinar de către procuror, la 10 martie 2018, care, invocând

temeiurile de drept prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. (6) și (12) Cod de procedură

penală, solicită casarea totală a acesteia cu dispunerea rejudecării cauzei în instanță

apel în alt complet de judecată.

În motivare relevă că, instanțele de judecată, în mod eronat au apreciat

circumstanțele cazului și probele administrate, ajungând la concluzia că fapta

inculpatului cade sub incidența a două acte legislative cu aceiași putere juridică - Codul

penal (art. 291) și Codul contravențional (art. 361 alin. 1) și în conformitate cu

prevederile art. 6 alin. 7 al Legii privind actele normative nr. 780 din 27.12.2001

aplicabile fiind prevederile actului posterior, în cazul de față a Codului contravențional,

deoarece acesta a fost adoptat și a intrat în vigoare, ulterior Codului penal.

În opinia acuzării, instanța urma să ia în considerație că deși aceiași faptă, cade

sub incidența a două acte normative, calificarea acțiunilor urmează a fi efectuată în

raport cu caracterul prejudiciabil al urmărilor produse sau eventuale, or, în cazul

art. 361 Cod contravențional prevede răspunderea pentru „încălcarea regulilor de

deținere, port și transport al armei individuale și a munițiilor aferente”, pe când fapta

prevăzută de art. 291 Cod penal - pentru „păstrarea neglijentă a armelor de foc și

munițiilor”.

Prin urmare, instanțele de judecată nu au ținut cont de acțiunile și

comportamentul inculpatului în momentul producerii faptului infracțional, or:

 în primul rând dânsul avea obligația legală a asigura păstrarea corespunzătoare

a armelor de foc deținute legal, conform normelor impuse de către stat, instituite

anume în vederea excluderii cărorva consecințe grave ale utilizării necorespunzătoare

a acestora;

 în altă ordine de idei, el în mod conștient a încălcat acele obligații impuse

dânsului de lege, cu atât mai mult că, însuși el confirmă atitudinea sa neglijentă și chiar

criminală, chiar și prin faptul că a lăsat „deschisă ușa apartamentului, iar din coridorul

scării se vedea arma de vânătoare”, ceea ce în mod repetat dovedește acea neglijență

criminală, în sensul normei penale admise și manifestate de Spinei Sergiu Vasile.

Totodată, recurentul menționează că, în speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 6

și art.7 al Legii cu privire la actele normative, deoarece nu există careva concurență

între actele normative ce ar pune la dubiu modalitatea de interpretare și aplicare a

acestora, odată ce sunt analizate și expuse două fapte distincte, deoarece conform

art. 116 alin. (1) Cod de procedură penală, normă generală se consideră norma penală

care prevede două sau mai multe fapte prejudiciabile, iar normă specială - norma

penală care prevede numai cazurile particulare ale acestor fapte, iar alin. (2) prevede

că, în cazul concurenței dintre norma generală și cea specială, se aplică numai norma

specială.

că acesta urmează a fi admis din următoarele considerente.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept să admită recursul, să caseze total

4

decizia atacată și să dispună rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care

eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Potrivit art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel. Alin. (4) și (5) al aceleiași norme, prevede că în vederea

soluționării apelului, instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor,

pronunțându-se asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Conform cerințelor art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de drept, asupra

cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin apel se

transmit instanței de apel, sunt: dacă fapta reținută ori imputată a fost săvârșită ori nu,

dacă fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce împrejurări a fost comisă, dacă

probele au fost apreciate corect de prima instanță prin prisma cumulului de probe

anexate la dosar, în conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost

individualizată și aplicată just; dacă normele de drept procesual, penal, administrativ

ori civil au fost corect aplicate. În cazul în care s-ar constata încălcări ale prevederilor

legale referitor la ele, hotărârea instanței de fond urmează a fi desființată cu

rejudecarea cauzei.

În acest sens sunt relevante și prevederile punctului 22.2 din Hotărârea Plenului

Curții Supreme de Justiție nr. 22 din 12 decembrie 2005 ,, Cu privire la practica

judecării cauzelor penale în ordine de apel”, cu modificările ulterioare, care stipulează

că: ,,…în decizie se expune concluzia generală a instanței pe marginea apelului și

temeiurile de fapt și de drept, motivele adoptării soluției respective. Instanța de apel

este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor indicate în apel. Nerespectarea

acestor cerințe echivalează cu nerezolvarea fondului apelului”.

Prin urmare, decizia instanței de apel, conform art. 417 Cod de procedură penală,

trebuie să cuprindă fapta constatată de prima instanță și conținutul dispozitivului

sentinței, fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus după caz, la

respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele adoptării soluției date. Potrivit

cerințelor aceluiași articol, chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia

să se pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă

fapta reținută ori numai imputată a fost săvârșită ori nu, dacă fapta a fost comisă de

inculpat și în ce împrejurări a fost comisă, dacă probele corect au fost apreciate prin

prisma cumulului de probe anexate la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de

procedură penală.

Totodată, instanța de recurs menționează, că potrivit art. 93 alin. (1) și alin. (2)

Cod de procedură penală, probele sunt elemente de fapt dobândite în modul stabilit de

prezentul cod, care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la

identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăției, precum și la stabilirea altor

împrejurări importante pentru justa soluționare a cauzei, și în calitate de probe în

procesul penal se admit elementele de fapt constatate prin intermediul următoarelor

5

mijloace: 1) declarațiile bănuitului, învinuitului, inculpatului, ale părții vătămate, părții

civile, părții civilmente responsabile, martorului; 2) raportul de expertiză, etc.

Conform art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, toate probele administrate în

cauza penală vor fi verificate sub toate aspectele, complet și obiectiv. Verificarea

probelor constă în analiza probelor administrate, coroborarea lor cu alte probe,

administrarea de noi probe și verificarea sursei din care provin probele, în

conformitate cu prevederile prezentului cod, prin procedee probatorii respective, iar în

conformitate cu art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să fie

apreciată din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar

toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor.

Analizând decizia recurată, Colegiul lărgit conchide că, instanța de apel a ignorat

prevederile indicate supra, deoarece judecând cauza în ordine de apel nu a verificat

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, a menținut concluziile aberante ale primei

instanțe: „Instanța de fond just a reținut că atît potrivit prevederilor art. 291 Cod penal,

cît și art. 361 al. (1) Cod contravențional, latura subiectivă poate fi manifestată prin

imprudență. Astfel, se constată că fapta comisă de către inculpat cade sub incidența a

două acte legislative cu aceeași forță juridică.

În conformitate cu art. 6 al. 7 al Legii privind actele normative nr. 780 din

27.12.2001, în cazul în care între două acte legislative cu aceeași forță juridică apare un

conflict de norme ce promovează soluții diferite asupra aceluiași obiect al reglementării,

se aplică prevederile actului posterior.

Astfel, se constată că Codul penal a fost adoptat la data de 18.04.2002, intrând în

vigoare la data de 13.09.2002, iar Codul contravențional a fost adoptat la 24.10.2008 și

intrat în vigoare la 31.05.2009. În acest sens se constată că Codul contravențional este un

act legislativ ulterior Codului penal și potrivit regulii enunțate urmează a fi aplicate în

speță prevederile contravenționale, or aceste acte legislative promovează soluții diferite,

pentru aceeași faptă persoana poate fi atrasă atât la răspundere penală, cât și la

răspundere contravențională.” (f.d.147)

De asemenea, nu este clară concluzia instanței de apel, și anume: „Urmează de

subliniat că linia de demarcare dintre infracțiunea prevăzută de art. 291 Cod penal și

contravenția reglementată de art. 361 alin. (1) Cod contravențional este foarte sensibilă,

iar atunci când există careva îndoieli cu privire la calificarea corectă a acțiunilor

făptuitorului, instanțele urmează a se ghida de principiul „in dubio pro reo”, adică să

trateze toate îndoielile în favoarea făptuitorului, cu aplicarea legii mai blânde, adică în

speță a răspunderii contravenționale.” (f.d.148)

Colegiul lărgit menționează că, art. 1 alin. (2) Cod penal, stipulează că, Codul penal

este actul legislativ care cuprinde norme de drept ce stabilesc principiile și dispozițiile

generale și speciale ale dreptului penal, determină faptele ce constituie infracțiuni și

prevede pedepsele ce se aplică infractorilor. Această definiție are la bază prevederile

art.72 alin. (3) lit. n) din Constituția, conform cărora prin lege organică se

reglementează infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora.

Potrivit art. 6 alin. (1) Cod penal, persoana este supusă răspunderii penale și

pedepsei penale numai pentru fapte săvârșite cu vinovăție, iar art.14 alin. (1) Cod penal

definește noțiunea de infracțiune, care este o faptă (acțiune sau inacțiune)

6

prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție și pasibilă de pedeapsă

penală.

Din materialele cauzei penale, instanța de recurs reține că, acțiunile inculpatului

au fost încadrate de către organul de urmărire penală în baza art. 291 Cod penal, după

semnele calificative - păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor, însă, prima

instanță a recalificat fapta comisă de inculpat în baza art. 361 alin. (1) Cod

contravențional, după semnele calificative - încălcarea regulilor de deținere, port și

transport al armei individuale, soluția, fiind menținută de către instanța de apel, fără a

analiza probelor administrate la dosar, prin prisma art. 101 Cod de procedură penală.

În această ordine de idei, Colegiul lărgit consideră necesar de a menționa că,

obiectul juridic special al infracțiunii prevăzute de art. 291 Cod penal îl constituie

securitatea publică în sfera de comportare cu armele de foc și munițiile, iar latura

obiectivă a infracțiunii are caracter alternativ ale acțiunii prejudiciabile, care sunt:

a) păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor; b) transmiterea armelor de foc

sau a munițiilor altor persoane.

Păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor constă în încălcarea regulilor

de păstrare a armelor de foc și a munițiilor cu destinație civilă și Hotărârea Guvernului

nr. 293 din 23.04.2014 privind aprobarea Regulamentului cu privire la regimul armelor

și munițiilor cu destinație civilă.

Sub incidența art.291 Cod penal cad doar acele încălcări ale regulilor de păstrare a

armelor de foc și a munițiilor care au creat condiții de folosire a acestora de către alte

persoane. Aceasta se exprimă prin faptul că, proprietarul sau deținătorul legal al

armelor de foc sau al munițiilor nu a întreprins destule măsuri care ar exclude accesul

altor persoane la arma de foc sau muniții.

Păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor, precum și transmiterea

acestora altor persoane constituie componența de infracțiune prevăzută de art. 291

Cod penal, atât în cazul în care în urma acestor acțiuni sau inacțiuni au survenit urmări

(consecințe) grave, cât și în lipsa unor asemenea consecințe.

Latura subiectivă a infracțiunii menționate se caracterizează prin imprudență

exprimată în neglijență (în prezența modalității de păstrare a armelor de foc sau a

munițiilor) sau prin intenție directă (în prezența modalității de transmitere a armelor

de foc sau a munițiilor).

Reieșind din cele expuse supra, Colegiul lărgit consideră că, instanțele de fond

pripit au ajuns la concluzia că în acțiunile inculpatului Spinei Sergiu nu sunt întrunite

elementele infracțiunii prevăzute de art. 291 Cod penal, or, din materialele cauzei se

reține că, Spinei Sergiu deținea legal arme de foc, însă a admis păstrarea neglijentă a

acestora în apartamentul pe care îl închiria pe perioada efectuării lucrărilor de

reparație la domiciliul său, deoarece armele au fost sustrase pe ascuns de către

persoane necunoscute, în momentul când Spinei Sergiu a lăsat descuiată ușa

apartamentului pe o perioadă de 15-20 min. și a plecat din apartament.

De asemenea, Colegiul lărgit atrage atenția și asupra faptului că, principiul „in

dubio pro reo” la care s-a referit instanța de apel, nu este aplicabil în speța dată, or, in

dubio pro reo exprimă principiul juridic conform căruia, îndoiala (de exemplu, din

7

cauza insuficientelor de probe) acuzatorului, devine favorizantă inculpatului sau

persoanei acuzate (reo).

Aplicarea acestui principiu juridic protector (in dubio pro reo) este strâns legată

de principiul legalității, astfel că, pentru a judeca pe cineva în vreun sediu penal,

comportamentul său ar trebui să fie cuprins ca penalizant de vreuna din legile deja

existente la momentul procesului. În cazul în care, posterior, articolul de lege,

incriminant, agravează, suavizează (ușurează) sau abrogă pedeapsa, nu trebuie să se

aplice legea, conformă cu vigoare ei la data faptelor din proces, ci se aplica aceea dintre

ele care ii este cea mai favorabila acuzatului „în această ipoteză, ne aflăm în prezența

retroactivității legii penale”.

Deci, concluziile instanțelor de fond precum că, legea contravențională este mai

favorabilă legii penale, indicând că, Codul contravențional în speță prevalează față de

Codul penal, Colegiul lărgit le consideră concluzii ce nu pot justifica adoptarea soluției

pronunțate, fiind eronate în esența sa.

Din considerentele menționate, Colegiul lărgit conchide că soluția adoptată de

către instanța de apel este contrară prevederilor legale, astfel, instanța de apel,

judecând cauza dată, a comis eroarea de drept prevăzută în art. 427 alin.(1) pct. 6) Cod

de procedură penală, la care se face referire în recurs, eroare ce nu poate fi corectată de

către instanța de recurs, deci există temeiul de casare a soluției adoptate de către

instanța de apel.

Reieșind din aceste circumstanțe, Colegiul lărgit consideră necesar a casa total

decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2018, cu dispunerea

rejudecării cauzei de către instanța de apel, în strictă conformitate cu prevederile

legale.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să se conducă de prevederile

art. 436 Cod de procedură penală, care stabilește procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să se pronunțe în modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile legale

asupra motivelor indicate în apelul declarat, să cerceteze, să verifice și să aprecieze

profund probele administrate pe parcursul procesului penal în strictă conformitate cu

cerințele legii, să le dea apreciere cuvenită cu argumentarea admisibilității sau

inadmisibilității fiecărei probe examinate, să-și argumenteze clar concluziile sale în

decizia adoptată, ținând cont de motivele casării deciziei atacate, de practica unitară în

acest domeniu, de practica relevantă a CtEDO, să pronunțe o hotărâre legală și

întemeiată.

penală, Colegiul lărgit,

D E C I D E:

Se admite recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin, se casează total decizia Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2018, în cauza penală în privința lui Spinei

Sergiu XXXXX, și se dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

8

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Pronunțată integral la data de 22 noiembrie 2018.

Președinte Timofti Vladimir

Judecător Toma Nadejda

Judecător Țurcan Anatolie

Judecător Cobzac Elena

Judecător Boico Victor

9