1ra-1368/18 — art.264 alin.3 lit.a CP

1ra-1368/18 — art.264 alin.3 lit.a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.1ra-1368/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

18 iulie 2018 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 martie 2018, declarat de către partea

vătămată Ciudin Maxim în cauza penală în privința lui

Losenco Ilie Ion,.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

Ilie a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.264 alin.(3) lit.a) Cod penal la 3 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 2 ani.

În temeiul art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

închisorii pe o perioadă de probațiune de 2 ani.

Acțiunea civilă a fost admisă parțial, dispunându-se încasarea de la Losenco Ilie în

beneficiul lui Ciudin Maxim a prejudiciului moral în sumă de 30000 lei și a cheltuielilor de

judecată în sumă de 10000 lei, iar în partea prejudiciului material, a fost admisă în principiu,

urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor materiale să se pronunțe instanța în ordinea

procedurii civile, în rest acțiunea a fost respinsă.

S-a respins, ca neîntemeiată, solicitarea procurorului cu privire la încasarea cheltuielilor

de judecată de la Losenco Ilie.

penală, a constatat că Losenco Ilie, la 06 februarie 2015, aproximativ la ora 20.20, aflându-se

la volanul autovehiculului de model „ Mercedes E220”, cu n/î xx și deplasându-se din direcția

str.Florilor, pe str.Studenților spre bd.Moscovei, mun.Chișinău, fără a manifesta prudență

sporită la trafic, fără a aprecia corect situația rutieră în care se afla autovehiculul la momentul

respectiv, fara a lua în considerație starea lucrurilor în traficul rutier ce reflectă gradul de

protecție a participanților la el împotriva accidentelor și consecinței acestora, fără a ține

1

permanent de totalitatea factorilor ce caracterizează condițiile rutiere de care trebuie să țină

cont fiecare conducător la determinarea vitezei, benzii de circulație și a modalităților de

conducere a vehiculului, încălcând cerințele pct.45, pct.11 lit.f) și 3 din Regulamentul

circulației rutiere care prevede că: ,,Conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate

cu limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de următorii factori: a) starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b) dexteritatea în conducere care i-ar permite

să prevadă situațiile periculoase; c) starea tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii;

d) situația rutieră, iar în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate

de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol

siguranța traficului”; „Conducătorul de vehicul, înainte de plecare și în timpul deplasării, este

obligat: f) să cedeze trecerea pietonilor la trecerile pentru pietoni cu circulația nedirijată”;

„Participanții la trafic care circulă pe drumurile publice, inclusiv pietonii, sunt obligați să se

conformeze Regulamentului de circulație rutieră, mijloacelor de semnalizare rutieră și semnale

rutiere folosite în circulație și prin acțiunile lor să nu cauzeze prejudicii altor participanți la

trafic, să nu-i expună pericolului, precum și să nu creeze neîntemeiat obstacole circulației care

ar depăși pe acele care sînt provocate de circumstanțe iminente”, cât și prevderile art.22 alin.

(4) din Legea nr.13l-XVI din 07.06.2007 „Privind siguranța traficului rutier”, care stipulează

că „Participanții la trafic sunt obligați să manifeste un comportament care să asigure fluența și

siguranța traficului, să nu pericliteze siguranța unor alți participanți la trafic” și, ca urmare, la

trecerea nedirijată pentru pietoni, pe marcajul rutier orizontal longitudinal 1.14.1 Anexa nr.4

RCR, în zona de acțiune - indicatoarelor rutiere 5.50.1 și 5.50.2 Anexa nr. 3 RCR, a comis

tamponarea pietonului Ciudin Maxim, care traversa regulamentar carosabilul din dreapta spre

stânga relativ deplasării autovehiculului în cauză, căruia conform raportului de expertiză

medico-legală nr.83 l/D din 18.06.2015, i-a fost cauzată vătămare corporală gravă, sub formă

de fractura osului temporal drept cu implicarea ambelor lamele subadiacent pneumocefalie;

contuzie hemoragică; fractura osului frontal în regiunea apropiată sinusului frontal pe stînga;

hemosinuisită frontal, subadiacent pneumocefalie, fractura ambelor oase a gambei stângi în 1/3

medie cu deplasare.

acesteia în latura civilă în partea prejudiciului moral și material, cu pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care să fie încasat integral prejudiciul moral și material solicitat și formulat în

acțiunea civilă, invocând că instanța neîntemeiat a micșorat suma prejudiciului moral, fără a-l

raporta la gradul de gravitate a leziunilor corporale cauzate, fără a reține că în urma accidentului

rutier s-a ales cu diverse traumatisme, cu fractura ambelor oase ale gambei stângi, cu fractura

la clavicula dreaptă, fractura maxilarelor, suportând diverse intervenții chirurgicale, în urma

cărora s-a ales cu diverse cicatrici, fiind limitat fizic din cauza durerilor persistente, fiind nevoit

să evite orice mișcare mai complexe cu piciorul, resemnându-se cu gândul că nu va mai putea

alerga, dansa, practica sportul, dar și psihic, legate de frica de a efectua careva mișcări cu

piciorul fracturat fără a simti durere, că din cauza fracturii la claviculă, este nevoit să nu ridice

greutăți cu mâna dreaptă, din cauza contuziei cerebrale a fost nevoit să evite schimbările bruște

2

de temperatură, stresul, suprasolicitarea mintală și intelectuală, cu tratamente medicamentoase

la 3-6 luni, recuparea maxilarelor, a osului molar, a normalizării vederii cu ochiul drept și a

reducerii durerii din dinții superiori din partea dreaptă, prin ce i-a fost cauzat un prejudiciu

estetic și de agrement, deoarece toate în ansamblu îi produc un disconfort psihic în public, fiind

nevoit să ascundă cicatricele, renunțând de a purta pe timpul verii pantaloni scurți, continuă să

șchiopăteze; instanța greșit a individualizat pedeapsa aplicată inculpatului și a stabilit acestuia

o pedeapsă prea blândă, prin ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, ce

contravine art.6 § 1 CEDO.

admis parțial apelul declarat de partea vătămată M.Ciudin, casată sentința în partea acțiunii

civile și pronunțată în această parte o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care s-a dispus încasarea de la Losenco Ilie în beneficiul părții vătămate Ciudin

Maxim a prejudiciului moral în mărime de 50000 lei și a prejudiciului material în mărime de

42943,55 lei. În rest, sentința a fost menținută.

Instanța de apel a constatat că prima instanță corect a examinat și acceptat cererea

inculpatului I.Losenco privind judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, considerând că din aceste probe rezultă că fapta inculpatului este stabilită și

există suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei

pedepse, după cum o cer prevederile art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală. Prin urmare,

prima instanță a respectat normele procesuale, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod

obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o apreciere legală din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar în ansamblu - din punct de

vedere al coroborării lor, corect ajungând la concluzia privind vinovăția inculpatului I.Losenco

în comiterea infracțiunii prevăzute de art.264 alin.(3) lit.a) Cod penal, făcând o încadrare

juridică justă a acțiunilor acestuia.

În același conținut, instanța de apel a reținut că indiferent de aplicarea sau nu a

prevederilor art. 3641 Cod de procedură penală, la judecarea cauzei penale prevalează existența

procesului echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării

adevărului, însă în speța dedusă judecății, s-a stabilit cu certitudine respectarea principiului

aflării adevărului, atâta timp cât organul de urmărire penală a dispus pornirea urmăririi penale

în baza art. 264 alin.(3) lit.a) Cod penal, I.Losenco, pe etape, dobândind calitatea procesuală

de bănuit/învinuit/inculpat, a recunoscut faptele indicate de acuzare, dar și circumstanțele

descrise de specialiști și parte vătămată. Mai mult, aceasta reprezintă o instituție a procesului

penal și nicidecum nu afectează drepturile reale și patrimoniale ale părții vătămate.

Concomitent, instanța de apel a respins și argumentul părții vătămate, precum că prima

instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă prea blândă, reținând că instanța la stabilirea tipului

și termenului pedepsei a ținut cont de rigorile prevăzute de art.7, 75, 76, 77 Cod penal și a

aplicat lui I.Losenco o pedeapsă echitabilă, proporțională faptei comise.

La fel, instanța de apel a respins și argumentul părții vătămate, precum că inculpatul a

făcut declarații false, reflectând careva discuții care le-a avut cu inculpatul în afara ședințelor

3

de judecată, în afara procesului, deoarece, instanța de apel are ca obiect de studiu legalitatea și

temeinicia sentinței, iar eventualele suspiciuni referitor la caracterul declarațiilor unor

participanți la proces urmând a se examina într-o procedură separată, prevăzută de Codul de

procedură penală.

Totodată, instanța de apel, verificând legalitatea hotărârii primei instanțe în partea

soluționării acțiunii civile, a constatat că, deși prima instanță just a dedus existența temeiurilor

legale de a încasa din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate a prejudiciului moral,

însă nu a ținut cont de suferințele psihice și morale la care a fost supus și este supusă partea

vătămatră, care s-a ales cu vătămare corporală gravă, fiindu-i fracturate ambele picioare,

efectele accidentului produs fiind active și în prezent, considerând că suma de 50000 lei cu titlu

de prejudiciu moral va fi una echitabilă.

De asemenea, instanța de apel a considerat întemeiat motivul părții vătămate, care a

solicitat casarea soluției primei instanțe în partea prejudiciului material, care s-a dispus de

prima instanță de a fi soluționat în ordinea procedurii civile, deoarece ca rezultat al faptei

prejudiciabile săvârșite de inculpat, partea vătămată a avut necesitate de tratament, iar

cheltuielile de tratare urmează a fi suportate de inculpat.

Reținând faptul că în prima instanță, partea vătămată și-a majorat și completat pretențiile

din acțiunea civilă, solicitând încasarea de la I.Losenco prejudiciul material în sumă de

94943,55 lei, iar în instanța de apel inculpatul i-a achitat suma de 62000 lei, dintre care suma

de 10000 lei pentru cheltuieli de judecată, instanța de apel a considerat că prejudiciul material

ce urmează a fi dispus spre încasare de la inculpat în folosul părții vătămate constituie suma

de 42943,55 lei.

care, invocând temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6), 10), 12) Cod de procedură penală,

solicită casarea acestora, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri, prin care să fie

încasat de la inculpat în beneficiul său prejudiciul moral în mărime de 100000 lei; - în rest

invocând repetat aceleași motive ca și în apel, descrise la pct.3 al prezentei decizii.

materialele dosarului și motivele invocate, ținând cont de opinia procurorului expusă în

referință, care a solicitat declararea recursului ca inadmisibil, Colegiul penal decide asupra

inadmisibilității acestuia din următoarele considerente.

Din textul recursului declarat se constată că recurentul invocă drept temei de casare a

hotărârilor judecătorești prevederile art.427 alin.(1) pct.6), 10) și 12) Cod de procedură penală

și anume, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale și faptei săvârșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită.

Instanța de recurs, referitor la invocarea pretinsei erori prevăzute de art.427 alin.(1)

pct.6) Cod de procedură penală, precum că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel.

4

La acest capitol, făcând o analiză a criticilor expuse în recursul declarat de către partea

vătămată în raport cu apelul declarat și textul deciziei, Colegiul penal constată că recursul

repetă textul apelului, argumentele expuse de recurent fiind anterior invocate în apel, iar

instanța de apel examinându-le în ansamblu și dându-le o apreciere corespunzătoare, conform

art.414, 417 Cod de procedură penală, s-a pronunțat argumentat și motivat asupra lor, a indicat

temeiurile de fapt și de drept care au dus la admiterea parțială a apelului, în latura civilă, în

partea prejudicului moral și material, precum și motivele adoptării respectivei soluții.

Concluziile instanței în acest sens fiind descrise detaliat la pct.55-84 a deciziei, inclusiv și în

pct.4 al prezentei decizii, în ce privește argumentele referitor la interogarea martorilor,

întemeirea soluției doar pe declarațiile inculpatului, dispunerea efectuării expertizei, precum și

referitor la individualizarea pedepsei.

Astfel, în scopul evitării repetării inutile a alegațiilor instanțelor ierarhic inferioare,

Colegiul penal își însușește argumentele enumerate în hotărârile contestate, fapt ce este în

deplină concordanță cu jurisprudența și practica Curții Europene pentru Drepturile Omului,

care în cauza Albert vs România din 16.02.2010, a statuat în pct.37 al hotărârii că art.6§1

CtEDO, deși obligă instanțele să-și motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca

impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument și extinderea la care se aplică această

obligație de a prezenta motive poate să varieze în dependență de caracterul deciziei,

În continuare, nu pot fi reținute de instanța de recurs nici afirmațiile recurentului, precum

că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, deoarece așa cum

rezultă din textul deciziei atacate, instanța de apel, la adoptarea hotărârii, a respectat prevederile

art.417 alin.(8) Cod de procedură penală, astfel, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept

care au dus, la caz, la respingerea argumentelor părții vătămate enunțate supra și admiterea

parțială a apelului în latura civilă, cu adoptarea soluției expuse în pct.4) din prezenta decizie.

Mai mult, Colegiul penal menționează că motivarea hotărârii este un proces de analiza

și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului, care nu presupune în mod necesar expunerea tuturor

elementelor de amănunt, atâta timp cât sunt valorificate toate aspectele relevante din punct de

vedere probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii ale unei motivări a hotărârii

penale, așa cum s-a procedat, de altfel, în cauza dată. Investită cu o situație de fapt, instanța de

apel, ca urmare a efectuării cercetării judecătorești, a expus situația de fapt reținută pe baza

probatoriului verificat și a concluzionat corect ca acesta se circumscrie încadrării juridice în

baza art.264 alin.(3) lit.a) Cod penal, potrivit căruia I.Losenco a fost condamnat.

De asemenea, instanța de recurs consideră neîntemeiat argumentul recurentului, precum

că acțiunile inculpatului greșit au fost încadrate, astfel faptei săvârșite i s-a dat o încadrare

juridică greșită, temei regăsit de pct.12) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, din

considerentul că instanța de apel nu a făcut o altă încadrare juridică decât cea în baza căreia

inculpatul a fost pus sub învinuire. Infracțiunea de care a fost recunoscut vinovat I.Losenco

este una din imprudență și nu din intenție, deoarece fapta prejudiciabilă a fost comisă din

neglijență.

5

Similar, instanța de recurs reține că, partea vătămată face trimitere și la temeiul prevăzut

de art.427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală - s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale, considerând că pedeapsa aplicată inculpatului este una prea

blândă.

La acest capitol Colegiul penal atestă că, potrivit art.61 Cod penal, pedeapsa penală este

o măsură de constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se

aplică de instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni,

cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor lor, având drept scop restabilirea echității

sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnatului, cât și a altor persoane.

Conform art.75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni

i se aplică o pedeapsă echitabilă, iar la stabilirea categoriei și termenului pedepsei instanța de

judecată are obligația să țină seama de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia.

Astfel, Colegiul reține că persoanei declarate vinovate trebuie să i se aplice o pedeapsă

echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în baza căruia persoana se declară vinovată. În

același rând, după caz, instanța este în drept să aplice și prevederile Părții Generale a Codului

penal, în special, a prevederilor art.90 Cod penal.

Sancțiunea art.264 alin.(3) lit.a) Cod penal, în baza căruia I.Losenco a fost declarat

vinovat, prevede o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de la 3 la 7 ani.

Prin hotărîrile judecătorești lui I.Losenco, cu aplicarea prevederilor art.3641 Cod de

procedură penală, i-a fost stabilită pedeapsa de 3 ani închisoare, deci, rezultă că aceasta s-a

aplicat cu respectatea prevederilor legale.

Potrivit art.90 alin.(1) Cod penal, la stabilirea pedepsei cu închisoarea de cel mult 5 ani

pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru infracțiunile săvârșite din

imprudență, ținând seama de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, instanța de

judecată poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului.

Colegiul penal menționează că, la stabilirea pedepsei inculpatului I.Losenco, atât prima

instanță, cât și cea de apel, au ținut seama pe deplin de principiile de aplicare a pedepsei,

prevăzute de art.61 Cod penal, de criteriile generale de individualizare a ei, stipulate în art.75

Cod penal, de toate circumstanțele cauzei care agravează ori atenuează răspunderea, de

persoana inculpatului, de influența pedepsei aplicate asupra corijării și reeducării acestuia și,

reieșind din scopul pedepsei penale, a considerat posibilă corijarea și reeducarea inculpatului

fără izolarea lui de societate, dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilite

acestuia pe un termen de probațiune de 2 ani, în temeiul art.90 Cod penal.

Prin urmare, instanțele de fond la stabilirea pedepsei inculpatului au respectat

prevederile legii, iar în atare situație, careva interdicții de suspendare condiționată a executării

pedepsei de 3 ani stabilite acestuia, legea nu prevede, deoarece suspendarea executării

6

condiționate a pedepsei, conform art.90 alin.(4) Cod penal, poate avea loc și în cazul săvârșirii

unei infracțiuni de categorie gravă.

Astfel, Colegiul penal conchide că, concluzia instanțelor de fond corespunde

circumstanțelor cauzei și criteriilor de stabilire a pedepsei, aceasta fiind aplicată în limitele

legale.

De asemenea, în sensul enunțat supra, este de remarcat și faptul că la nivel comunitar și

internațional există o serie de reglementări juridice care promovează necesitatea implementării

sancțiunilor penale alternative la pedeapsa închisorii, dintre care fac parte Regulile de la Tokyo,

Regulile de la Beijing, Recomandarea Comitetului de miniștri al statelor membre UE nr.(92)

16, referitoare la Regulamentul European privind sancțiunile și măsurile comunitare, din care

rezultă că suspendarea condiționată a executării pedepsei se subsumează categoriei sancțiunilor

penale alternative la pedeapsa închisorii și în acest context se impune a fi percepută ca având

fizionomia unei adevărate pedepse, care este o măsură de constrângere și un mijloc de

reeducare a condamnatului, prin executarea căreia se urmărește formarea unei atitudini corecte

față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Pe motivele reținute supra, instanța de recurs consider neîntemeiate afirmațiile

recurentului, precum că instanța de apel nu s-a expus asupra prevederilor art.61,75,76 Cod

penal și că a aplicat inculpatului o pedeapsă prea blândă, deoarece din partea descriptivă a

deciziei rezultă clar motivele pe care se întemeiază soluția instanței de apel în partea

individualizării pedepsei stabilite inculpatului, care a fost just reținută și care s-a apreciat

reieșind din scopul pedepsei aplicate, ce poate fi atins în absența executării efective a acesteia,

din încrederea și posibilitatea îndreptării inculpatului într-o anumită perioadă de timp,

coraportată la consecințele negative pe care le implică privarea de libertate, care are impact

puternic asupra statusului psiho-fizic, înstrăinarea față de familie și modul său de viață, precum

și recuperarea prejudiciului cauzat în urma faptei prejudiciabile comise.

Cu referire la dezacordul recurentului cu soluția instanței de apel în latura civilă, care a

dispus încasarea de la inculpat în beneficiul său a prejudiciului moral în sumă de 50000 lei,

considerând că suma dispusă spre încasarea este inechitabilă în coraport cu suferințele fizice și

psihice suportate de el, pe care o estimează la suma de 100000 lei, Colegiul penal atestă că,

prin noțiunea de prejudiciu moral se înțeleg suferințele psihice sau fizice cauzate prin acțiuni

sau omisiuni care atentează la valorile nepatrimoniale ce aparțin persoanei din momentul

nașterii sau la bunurile dobândite prin lege.

Conform art.1423 alin.(1) Cod civil, mărimea compensației pentru prejudiciul moral se

determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice

sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al autorului prejudiciului, dacă

vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în care această compensare poate aduce

satisfacție persoanei vătămate.

Mai mult, caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice le apreciază instanța de

judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, precum și statutul

social al persoanei vătămate.

7

Instanțele judecătorești, la determinarea mărimii compensației pentru prejudiciul moral,

trebuie neapărat să ia în considerație atât aprecierea subiectivă privind gravitatea cauzării

suferințelor psihice sau fizice părții vătămate, cât și datele obiective care certifică acest fapt,

îndeosebi: - importanța vitală a drepturilor personale nepatrimoniale și a bunurilor (viața,

sănătatea, libertatea, onoarea, demnitatea etc.); - nivelul (gradul) suportării de către persoana

vătămată a suferințelor psihice sau fizice (pricinuirea vătămării corporale, pierderea sau

limitarea capaității de muncă etc.); - felul vinovăției (intenția, imprudența) persoanei care a

cauzat prejudiciul, inclusiv situația familială și materială a persoanei care poartă răspundere

pentru cauzarea prejudiciului moral părții vătămate.

Verificând legalitatea soluției instanței de apel, în ce privește prejudiciul moral dispus

spre încasare de la inculpat în folosul părții vătămate în mărime de 50000 lei, Colegiul penal îl

consideră unul echitabil, la care instanța de apel a ținut cont de prevederile art.1423 alin.(1)

Cod civil coroborat cu art.219 alin.(4) Cod de procedură penală, iar la determinarea

cuantumului acestuia, a reținut atât gravitatea suferințelor fizice și psihice suportate de partea

vătămată M.Ciudin în urma vătămărilor corporale cauzate, cuantumul dispus spre încasare de

către instanța de apel, este justificat, la care s-a ținut cont inclusiv de persoana inculpatului și

a părți vătămate, de starea lor materială, precum și de vinovăția inculpatului.

Instanța de recurs ține să enunțe că, unul din criteriile orientative generale de apreciere a

prejudiciului moral este criteriul echității, care exprimă că îndemnizația trebuie să prezinte o justă

despăgubire, iar cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit astfel încât acesta să aibă efect

compensatoriu, și nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru autorii daunelor, și nici

venituri nejustificate pentru victimele daunelor.

Privitor la volumul prejudiciului moral solicitat de partea vătămată, Colegiul penal

menționează că, deși este cert că aceasta a suferit anumite prejudicii morale, totuși cuantumul

despăgubirii prejudiciului moral solicitat de la inculpat este excesiv de mare, concluzie ce

rezultă din practica judiciară privind aplicarea legislației referitor la încasarea despăgubirilor

morale.

Astfel, Colegiul constată că decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului și

temeiurile de fapt și de drept care au dus la admiterea parțială a apelului, precum și motivele

adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură penală.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinând

admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârilor judecătorești, este în

drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit

neîntemeiat.

Astfel, reieșind din circumstanțele indicate, Colegiul penal decide asupra

inadmisibilității recursului ordinar declarat de partea vătămată M.Ciudin, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

8

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către partea vătămată Ciudin Maxim,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 martie 2018, în cauza

penală în privința lui Losenco Ilie, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 15 august 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

9