1ra-211/18 — art. 264 alin. 1 CP

1ra-211/18 — art. 264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-211/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

16 ianuarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Iurie Diaconu

Elena Covalenco

Ion Guzun

judecând în ședință fără participarea părților recursul ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Vitalie Călugăreanu, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie

2017, în cauza penală în privința lui

Rața Ilie xxxx, născut la xxxx în r. xxxx,

domiciliat în xxxx,

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță: 26.06.2017-21.09.2017;

instanța de apel: 10.10.2017-26.10.2017;

instanța de recurs: 18.12.2017-16.01.2018.

C O N S T A T Ă :

2017, Rața Ilie a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod

penal la amendă în mărime de 400 (patru sute) unități convenționale, ce constituie

20000 (douăzeci mii) lei, fără privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

A fost respinsă ca fiind neîntemeiată acțiunea civilă înaintată de acuzatorul de

stat împotriva lui Rața Ilie cu privire la încasarea prejudiciului material în mărime de

320 lei.

Rața Ilie posedînd permis de conducere valabil de categoria corespunzătoare, fiind

treaz, conducea automobilul de model „Opel Combo” cu numărul de înmatriculare

xxxx, deplasîndu-se pe str. Ismail din direcția str. Uzinelor spre str. Mihai Sadoveanu,

mun. Chișinău, nu a manifestat prudență sporită la trafic, nu a ținut permanent cont de

totalitatea factorilor ce caracterizează condițiile rutiere de care trebuie să țină cont

fiecare conducător la determinarea vitezei, benzii de circulație și a modalităților de

conducere a vehiculului, prin ce a încălcat prevederile pct. 45 a Regulamentului

Circulației Rutiere (RCR) care prevede că 1) Conducătorul trebuie sa conducă

1

vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținînd permanent seama de

următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; b)

dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situații periculoase; c) starea

vehiculului și particularitățile încărcăturii; d) situația rutieră. 2) în cazul în care limita

vizibilității apar obstacole care pot fî observate de conducător, el trebuie să reducă

viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului, pct. 11 lit.

f) al Regulamentului Circulației Rutiere, care prevede că, conducătorul de vehicul este

obligat la trecerile pentru pietoni cu circulația nedirijată să cedeze trecerea pietonilor

aflați în traversarea drumului pe partea carosabilului în direcția de mers a vehiculului,

ajungînd la trecerea de pietoni nedirijată, a tamponat pietonul Gudumac Anna, născută

la xxxx, care traversa strada Vadul lui Vodă, mun. Chișinău pe la trecerea pietonală, de

la dreapta spre stânga conform direcției automobilului sus indicat, cauzându-i conform

raportului de expertiză medico-legală nr. 6560/E din 19.06.2017, fractura maleolei

laterale gleznei drepte, subluxația plantei spre lateral; plagă contuză în regiunea

gleznei drepte, care au fost rezultatul acțiunii traumatice a unui obiect contondent dur,

posibil în timpul și circumstanțele indicate, condiționează dereglarea sănătății de lungă

durată și conform acestui criteriu se califică ca vătămare medie a integrității corporale.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit, pentru

prima instanță, prin care Rața Ilie să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza

art.264 alin.(1) Cod penal la amendă în mărime de 600 u.c., cu privarea de dreptul de a

conduce mijlocul de transport pe un termen de 2 ani și admiterea solicitării privind

încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 320 lei, pentru efectuarea expertizei

medico-legale în privința părții vătămate Gudumac Anna, cu dispunerea încasării

acestora din contul inculpatului în beneficiul statului.

În motivarea cererii procurorul a invocat că:

- deși instanța de fond, la emiterea sentinței a dat o apreciere corectă probelor

administrate de organul de urmărire penală, nu a luat în considerație gravitatea

infracțiunii incriminate și nu a stabilit o pedeapsă care ar duce la corectarea și

reeducarea inculpatului și mai mult ca atât, nu poate fi neglijat nici comportamentul

acestuia după comiterea accidentului rutier și anume că el a părăsit locul faptei, fără să

înștiințeze organele de drept;

- art.64 alin.(3) Cod penal prevede că: „Mărimea amenzii pentru persoanele

fizice se stabilește în limitele de la 500 la 3000 unități convenționale”, or, instanța a

aplicat o amendă sub limitele prevăzute;

- reieșind din prevederile art. 61 Cod penal și art. 75 Cod penal, pedeapsa are

drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea condamnatului, cât și a altor

persoane, iar din considerentul că la săvîrșirea infracțiunii inculpatul s-a folosit de

dreptul de conducere a mijlocului de transport, partea acuzării a considerat că în

2

privința inculpatului urmează să fie aplicată o pedeapsă mai aspră și anume: aplicarea

pedepsei penale principale, cât și aplicarea pedepsei complementare sub formă de

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport;

- este necesară aplicarea în privința lui Rața Ilie a pedepsei complementare

menționate deoarece mijlocul de transport este un izvor de pericol social sporit pentru

participanții la trafic, mai ales că în prezent se comit cu frecvență sporită infracțiuni

similare, ce majorează gradul prejudiciabil al acestora și rezonanța lor socială;

- în baza sentinței a fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea procurorului privind

încasarea de la condamnat în contul statului a cheltuielilor judiciare în mărime de 320

lei, or, în această parte, sentința este ilegală pe motiv că obligația inculpatului este

inclusiv de a suporta cheltuielile judiciare, întrucât săvîrșirea unei infracțiuni atrage în

mod inevitabil desfășurarea urmăririi penale și a judecării cauzei, pentru a i se aplica

pedeapsa infractorului, obligația de a suporta cheltuielile judiciare îi revine în principal

acestuia, chiar dacă partea vătămată și partea civilă au determinat, prin cererile lor,

producerea unor cheltuieli; de asemenea, obligația de a suporta cheltuielile judiciare

este integrală, incluzând toate cheltuielile necesare pentru pronunțarea unei hotărâri de

condamnare de către prima instanță și în astfel de circumstanțe, cheltuielile de judecată

suportate de către stat în cauza penală de învinuire a lui Rața Ilie urmează să fie

încasate din contul acestuia.

2017 a fost respins ca nefondat apelul declarat, cu menținerea sentinței instanței de

fond fără modificări.

4.1. Instanța de apel a constatat că, instanța de fond a dat o apreciere corectă

probelor și circumstanțelor cauzei penale, examinând probele administrate din punct

de vedere a utilității și veridicității lor, sub toate aspectele, complet și în mod obiectiv,

încadrând just acțiunile inculpatului în temeiul prevederilor art. 264 alin.(1) Cod penal,

însă legalitatea sentinței a fost contestată în partea individualizării pedepsei și anume,

acuzatorul de stat a considerat că instanța de fond a aplicat o pedeapsă prea blândă

inculpatului.

Verificând sentința instanței de fond în partea stabilirii pedepsei, Colegiul penal

a conchis că individualizând pedeapsa, instanța de fond corect a constatat potrivit

probatoriului administrat, că inculpatul are antecedente penale stinse, infracțiunea

incriminată este săvârșită din imprudență, se caracterizează pozitiv, are la întreținere

un copil invalid de gradul II, nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru. La

fel, instanța de fond a ținut cont de gradul de pericol social al infracțiunii comise, de

faptul că inculpatul nu a anunțat organele de poliție despre comiterea accidentului.

În calitate de circumstanțe atenuante stabilite de art. 76 Cod penal a fost reținută

de instanță căința sinceră și recunoașterea vinovăției, iar circumstanțe agravante

prevăzute de art. 77 Cod penal, în privința inculpatului instanța nu a reținut.

Având în vedere cele expuse, Colegiul penal a considerat că, instanța de fond

3

întemeiat a concluzionat că corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă prin

aplicarea unei pedepse sub formă de amendă, în mărime de 400 unități convenționale,

apreciind pedeapsa respectivă ca una echitabilă și proporțională faptei comise de către

inculpat.

Ținând cont de textul sancțiunii articolului incriminat, inculpatul în baza acestui

articol poate fi sancționat în cazul „amendă în mărime de până la 650 unități

convenționale” fără aplicarea pedepsei complementare, întrucât fraza „cu (sau fără)

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani”

se referă doar la pedeapsa cu închisoarea.

În aceste circumstanțe, Colegiul penal a concluzionat că instanța de fond a

pronunțat o sentință legală, întemeiată și motivată, stabilind o pedeapsă aptă să

conducă la realizarea scopurilor sancțiunii, contribuind la reeducarea inculpatului.

Cu referire la cererea acuzatorului de stat, privind încasarea cheltuielilor

judiciare suportate pentru efectuarea expertizei medico-legale în mărime de 320 lei,

instanța de apel a considerat că instanța de fond corect a apreciat ca fiind neîntemeiată

această solicitare, or, conform prevederilor art. 143 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură

penală, expertiza se dispune și se efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea

gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale.

Conform prevederilor art. 143 alin. (2) Cod de procedură penală, plata

expertizelor judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul

mijloacelor bugetului de stat.

Astfel, având în vedere că efectuarea expertizei medico-legale a fost dispusă de

către organul de urmărire penală, în vederea administrării probatoriului și formulării

învinuirii, care sunt puse în sarcina acuzării, cheltuielile suportate în cadrul urmăririi

penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii

incriminate, prin numirea efectuării expertizei judiciare, plățile pentru efectuarea

expertizei vor fi achitate din contul mijloacelor bănești a bugetului de stat și nu

urmează a fi puse pe seama inculpatului.

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală, prin care solicită

casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță, în alt complet de

judecată, din motiv că:

- instanța de fond nemotivat și incorect a ajuns la concluzia că, în privința

inculpatului poate fi aplicată o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de norma

generală penală, eroare preluată de către instanța de apel, iar în cazul dat aplicarea unei

pedepse mai blânde nu este posibilă, deoarece sunt impedimente prin existența art. 64

alin. (3) Cod penal și dacă sancțiunea art. 264 alin. (1) Cod penal, prevede pedeapsa cu

amendă în mărime de până la 650 unități convenționale, pedeapsa sub formă de

amendă urmează a fi numită în limitele minime generale de 500 unități convenționale;

- decizia instanței de apel este neîntemeiată și în partea respingerii solicitării

4

procurorului privind încasarea de la inculpat în contul statului a cheltuielilor judiciare

în mărime de 320 lei, reieșind din faptul că inculpatul condamnat trebuie să suporte

aceste cheltuieli, deoarece fără săvârșirea infracțiunii cheltuielile nu s-ar fi realizat.

inculpatului, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca fiind inadmisibil, deoarece

motivele invocate nu sunt temei care ar duce la casarea hotărârii recurate.

invocate, Colegiul penal lărgit consideră că recursul urmează a fi admis din

următoarele considerente.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept să îl admită, să dispună

rejudecarea de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi

corectată de către instanța de recurs.

Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze, atunci când se constată comiterea unei erori de drept, care a dus

la adoptarea unei hotărâri ilegale, totodată verificând dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Colegiul penal lărgit a statuat asupra admiterii recursului declarat de procuror și

casării parțiale a deciziei instanței de apel, cu trimiterea cauzei la rejudecare, reieșind

din următoarele considerente de fapt și de drept prezente în cauză.

Potrivit argumentelor invocate de recurent, ultimul formulează critici împotriva

deciziei instanței de apel, în particular referindu-se la erorile prescrise de pct. 6) și 10)

alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală și anume, instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția sau instanța a aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Colegiul lărgit reține, că recurentul este de acord cu starea de fapt stabilită de

instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor lui Rața Ilie, și

critică decizia contestată doar în partea ce ține de respingerea solicitării privind casarea

cheltuielilor judiciare și sub aspectul individualizării greșite a pedepsei aplicate.

Analizând decizia recurată, Colegiul reține că instanța de apel și-a argumentat pe

deplin și riguros soluția la capitolul încasării din contul inculpatului în beneficiul

statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 320 lei, soluție pe care instanța de recurs o

consideră justă și întemeiată și a cărei reluare nu se mai impune.

De rând cu cele menționate, Colegiul reține că în speță sunt prezente erorile de

drept invocate de titularul recursului, iar concluziile instanțelor de fond prin care s-a

decis stabilirea pedepsei sub formă de amendă în mărime de 400 unități convenționale

pentru infracțiunea în baza căreia inculpatul a fost condamnat, sunt pripite.

5

Lecturând decizia menționată, Colegiul constată că, argumentarea instanței de

apel privind menținerea soluției primei instanțe în ce privește pedeapsa aplicată

inculpatului, care a fost considerată ca fiind una echitabilă, este prematură, deoarece

prin prisma prevederilor ar. 64 alin. (3) Cod penal, care stipulează că mărimea amenzii

pentru persoanele fizice se stabilește în limitele la 500 la 3000 unități convenționale…

și dacă sancțiunea art. 264 alin. (1) Cod penal, prevede pedeapsa cu amendă în mărime

de până la 650 unități convenționale, pedeapsa sub formă de amendă urma a fi numită

în limitele minime generale de 500 unități convenționale.

Astfel, respingând apelul procurorului, instanța de apel nu a verificat în modul

cuvenit toate argumentele invocate de apelant și nu a clarificat obiectiv toate

circumstanțele cauzei supuse judecării, adoptând o decizie pripită în latura

individualizării pedepsei lui Rața Ilie, or, pedeapsa este echitabilă atunci când este

capabilă de a contribui la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi

corectarea condamnatului și prevenirea comiterii de noi infracțiuni atât de condamnat,

cât și de alte persoane.

În sensul cerințelor art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de drept pe

care le poate soluționa instanța de apel sunt: dacă fapta întrunește elementele

infracțiunii; dacă infracțiunea a fost corect calificată; dacă pedeapsa a fost

individualizată și aplicată just; dacă normele de drept au fost corect aplicate.

Sub acest aspect, Colegiul reține că, la adoptarea sentinței de condamnare

instanța de judecată soluționând chestiunea privind categoria și termenul de pedeapsă

ce urmează a fi stabilită inculpatului, este obligată să motiveze aplicarea acesteia

ținând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei.

În acest context, se amintește că, potrivit prevederilor art.75 Cod penal, prin

criterii generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele stabilite de lege de

care este obligată să se conducă instanța de judecată la aplicarea fiecărei pedepse,

pentru fiecare persoană vinovată în parte. Legea penală acordă instanței de judecată o

posibilitate largă de aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii

penale și a pedepsei penale, ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

agravează sau atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării

și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Totodată, pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată corect, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze

scopurile legii penale și pedepsei penale, prevăzute de art. 61 Cod penal, în strictă

conformitate cu dispozițiile părții generale a Codului penal și în limitele fixate în

partea specială.

Rezumând cele menționate mai sus, Colegiul lărgit conchide că instanța de apel

nu și-a motivat suficient soluția în partea stabilirii cuantumului pedeapsei inculpatului,

6

situație care cade și sub incidența erorii de drept cuprinsă în prevederea art. 427

alin.(1) pct.6) și 10) Cod de procedură penală.

În atare situație, recursul procurorului urmează a fi admis, casată decizia în

partea stabilirii pedepsei aplicate inculpatului, cu trimiterea cauzei la rejudecare în

această parte, în aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată, deoarece eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să se conducă de prevederile art.

436 Cod de procedură penală, care stabilește procedura de rejudecare și în limitele

acesteia, să se pronunțe în modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile

legale asupra motivelor indicate în apel de procuror, ținând cont de motivele casării

deciziei atacate și să pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu

prevederile art. 414, 417, 419 Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Vitalie Călugăreanu, casează parțial decizia Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 26 octombrie 2017, în partea stabilirii pedepsei, în cauza penală în

privința lui Rața Ilie și dispune rejudecarea cauzei în această parte, în aceiași instanță

de apel, în alt complet de judecată.

În rest, dispozițiile deciziei recurate se mențin.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia pronunțată integral la 30 ianuarie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Elena Covalenco

Iurie Diaconu

Ion Guzun

7