1ra-1496/2018 — art. 264 alin. 1 CP

Dosarul nr. 1ra-1496/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

18 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Moraru Constantin, prin

care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03

aprilie 2018, în cauza penală privindu-l pe

Moiseev Ruslan Xxxxx, născut la xxxxx, originar și

domiciliat mun. Chișinău str. Xxxxx, ap. xx.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T A T :

în procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

Moiseev Ruslan Xxxxx, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin.

(1) Cod penal, la amendă în mărime de 500 unități convenționale, ceea ce constituia

la data comiterii infracțiunii suma de 25.000 lei, fără privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea procurorului privind încasarea

cheltuielilor de judecată.

orei 18:00, aflându-se la volanul automobilului de serviciu de model ”Mercedes

Vario” cu n/î XX, ce aparține XXXXX, deplasându-se pe traseul G-109, Bulboaca-

Delacău, r-nul Anenii Noi, la km 6, în apropierea s. Delacău, încălcând regulile de

securitate a circulației rutiere, manifestând neatenție în timpul conducerii

mijlocului de transport, a adormit și pierzând controlul volanului, a derapat și s-a

tamponat într-un copac de pe acostamentul drumului, iar ca consecință pasagerul

din automobil, Cazac V., s-a ales cu vătămare corporală medie.

1

Moiseev R. a încălcat regulile de securitate a circulației rutiere stipulate în RCR

în vigoare și anume:

- pct. 10 alin. (1) lit. b) „Persoana care conduce un autovehicul trebuie să posede

cunoștințe și să execute cerințele RCR, precum și să posede dexteritatea necesară de

a conduce în siguranță vehiculul pe drum".

- pct. 45 alin. (1) „Conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu

limita de viteză stabilită, ținând permanent seama de următorii factori:

a) starea psihofiziologică ce influențează atenția și reacția,

b) dexteritatea în conducere care iar permite să prevadă situațiile periculoase.

În rezultatul accidentului rutier, ca consecință a imprudenței lui Moiseev R.,

Cazac V. a suferit vătămare corporală medie.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, fapta

inculpatului Moiseev R. a fost calificată de drept în baza art. 264 alin. (1) Cod penal

și anume – încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana care conduce

mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență vătămarea medie a integrității

corporale și a sănătății.

parțială a acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care să fie dispusă încasarea din contul

inculpatului în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 768 lei.

În motivarea apelului declarat, a indicat că:

- instanța, la pronunțarea sentinței a respins cererea privind încasarea

cheltuielilor de judecată - 768 lei, care urmează a fi achitată de inculpat în beneficiul

statului, suportate pentru efectuarea expertizei judiciare de stabilire a gradului

vătămărilor corporale, solicitată de acuzare conform prevederilor art. 227-229 Cod

de procedură penală.

a fost respins ca nefondat apelul procurorului cu menținerea sentinței.

corectă concluzia primei instanțe privind determinarea și constatarea juridică a

corespunderii exacte între elementele faptei prejudiciabile săvârșite de inculpatul

Moiseev R. și semnele componenței de infracțiune prevăzute de art. 264 alin. (1)

Cod penal.

În viziunea instanței de apel, prima instanță la stabilirea pedepsei a acordat

deplină eficiență prevederilor art. art. 7, 61, 75 Cod penal, ținând cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, care este mai puțin gravă, de motivul acesteia, de persoana

celui vinovat, de circumstanțele cauzei ce atenuează și agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatului, corect și

rațional a aplicat față de ultimul pedeapsă sub formă de amendă, deoarece

inculpatul a recunoscut vina integral, s-a căit sincer de cele comise, având la

întreținere un copil minor.

2

Totodată, instanța de apel a reținut că deși inculpatul anterior la data de 21

septembrie 2001 a fost condamnat în baza art. 88 pct. 1 și 6 Cod penal, (redacția

1961), la 18 ani de închisoare, amnistiat și eliberat înainte de termen prin încheierea

din data de 24 iulie 2008, fiind executată integral pedeapsa la data de 09 mai 2012,

iar antecedentul penal nu a fost stins, prima instanță just a conchis, că prin

săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal în

cazul în care antecedentele penale ale acestuia nu au fost stinse, nu constituie stare

de recidivă, deoarece potrivit art. 88 pct. 1 și 6 Cod penal, (redacția 1961),

infracțiunea a fost comisă cu vinovăție sub formă de intenție, iar infracțiunea

prevăzută de art. 264 alin. (1) Cod penal, a fost comisă cu vinovăție sub formă de

intenție față de fapta prejudiciabilă și imprudență față de urmările prejudiciabile.

Instanța de apel a menționat, că nu poate reține argumentele acuzatorului de

stat precum că prima instanță eronat nu a încasat cheltuielile de judecată în sumă

de 768 lei din contul inculpatului, deoarece aceste cheltuieli au fost efectuate în

vederea demonstrării vinovăției inculpatului.

prin care solicită casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei și pronunțarea

unei noi hotărâri privind încasarea din contul inculpatului a cheltuielilor judiciare

în sumă de 768 lei.

În motivarea recursului invocă argumente similare cu cele invocate în apel.

În drept, procurorul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, din

următoarele considerente:

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel. Astfel, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și/sau material.

La temeiurile de drept ale recursului declarat, autorul invocă temeiul de casare

prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și anume că, hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția.

Totodată din textul recursului, Colegiul atestă, că autorul în esență critică

decizia instanței de apel adoptată în latura civilă, prin care a fost menținută

hotărârea primei instanțe, prin care a fost respinsă solicitarea acuzatorului de stat

3

de a fi încasate din contul inculpatului, cheltuielile judiciare pentru efectuarea

expertizei judiciare, în sumă de 768 lei.

Așadar, în privința alegaților invocate de procuror se constată, că au constituit

obiect de discuție în instanța de apel și asupra cărora această instanță s-a expus

întemeiat, concluzii pe care le susține și instanța de recurs.

În cauza deferită judecării, recurentul solicită invocând prevederile art. 227 și

229 alin. (1) Cod de procedură penală, încasarea cheltuielilor suportate pentru

efectuarea expertizei judiciare de stabilire a gradului vătămărilor corporale, în

sumă de 768 lei, motivând că legea prevede ca condamnatul să suporte cheltuielile

judiciare.

La cele invocate supra, instanța de recurs menționează, că aceste argumente

ale recurentului sunt neîntemeiate, deoarece dispoziția art. 143 prevede, că

expertiza se dispune și se efectuează în mod obligatoriu pentru constatarea

circumstanțelor enumerate în aliniatul nominalizat, inclusiv și în cazul când prin

alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză (art. 143 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală).

Instanța de recurs relevă dispoziția alin. (2) art. 229 potrivit căreia, instanța de

judecată poate obliga condamnatul să recupereze cheltuielile judiciare... Prin urmare, se

atestă că norma dată nu poartă un caracter imperativ, ci unul facultativ, lăsând la

discreția instanței de a hotărî asupra chestiunii plății cheltuielilor judiciare, ținând

cont de împrejurările cauzei și suportării acestor cheltuieli.

La fel, Colegiul evidențiază, că în cazurile când expertiza a fost dispusă de

către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată la solicitarea

acuzatorului de stat, plățile necesare pentru efectuarea expertizei vor fi achitate din

contul mijloacelor bănești a bugetului de stat.

Prin urmare, se reține că raportul de constatare nr. 3999 din 08 septembrie

2017 și raportul de expertiză judiciară nr. 152/D din 23 octombrie 2017, au fost

ordonate de către organul de urmărire penală în vederea stabilirii circumstanțelor

cauzei, constituind acțiuni procesuale ce țin de administrarea probatoriului și

formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina părții acuzării.

În acest sens, Colegiul penal statuează, că cheltuielile suportate în cadrul

urmăririi penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea

infracțiunii imputate, prin numirea efectuării expertizei în prezenta cauză,

reprezintă cheltuieli judiciare ce urmează a fi achitate din bugetul de stat.

Astfel, sunt apreciate ca fiind corecte concluziile instanței de apel referitoare la

respingerea solicitării înaintate de către acuzatorul de stat privind încasarea de la

inculpatul, Moiseev R. a sumei de 768 lei, cu titlu de cheltuieli suportate pentru

efectuarea expertizei în prezenta cauză.

Mai mult ca atât, instanța de recurs menționează, că nu pot fi reținute

alegațiile recurentului, potrivit cărora se menționează, că alin. (2) art. 143 Cod de

procedură penală a fost abrogat (Legea nr. 316 din 22 decembrie 2017, MO nr. 40-

17/2018 din 09 februarie 2018), iar cheltuielile judiciare urmau a fi încasate din contul

4

inculpatului, deoarece infracțiunea a fost comisă de către inculpat la data de 05

septembrie 2017, astfel alin. (2) al art. 143 Cod de procedură penală, la acel moment

era în vigoare din 05 noiembrie 2013, republicat în MO nr. 284-251 la aceiași dată.

În aceste condiții, Colegiul penal, consideră că nu este incident în speță cazul

de casare invocat de către recurent, ce ar servi drept temei de implicare a instanței

de recurs, în sensul casării hotărârii judecătorești contestate, în latura civilă.

Din considerentele expuse, Colegiul penal apreciază, că argumentele invocate

de recurent sânt nefondate, ceea ce impune concluzia privind inadmisibilitatea

recursului ordinar declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Moraru Constantin, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 03 aprilie 2018, în cauza penală în

privința lui Moiseev Ruslan Xxxxx, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 15 august 2018.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

5