1ra-1319/18 — art. 264 alin. 4; 266 CP

1ra-1319/18 — art. 264 alin. 4; 266 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1319/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

10 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători: Liliana Catan

Elena Covalenco

Iurie Diaconu

Ion Guzun

judecând, fără participarea părților, recursurile ordinare declarate de către

procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Moraru Constantin, succesorul

părții vătămate Potlog Iurie, Dunai Maria și avocatul Spoială Vladimir în numele

inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 19 martie 2018 și sentinței Judecătoriei Criuleni, sediul Central din 27

iunie 2017, în cauza penală în privința lui

Bularga Igor Xxxxx, născut la xx.xx.xxxx,

originar și domiciliat în Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Instanța de fond: 30.12.2016 - 27.06.2017;

Instanța de apel: 14.07.2017 - 19.03.2018;

Instanța de recurs: 04.06.2018 - 10.07.2018.

C O N S T A T Ă:

Igor a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (4) și art. 266 Cod

penal, fiindu-i stabilită pedeapsa în baza:

- art. 264 alin. (4) Cod penal - 4 ani închisoare;

- art. 266 Cod penal - 2 ani închisoare;

Conform art. 84 alin. (l) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul

parțial al pedepselor aplicate, i s-a stabilit lui Bularga Igor pedeapsă definitivă sub

formă de închisoare pe termen de 4 ani 6 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de

tip semiînchis.

S-a admis acțiunea civilă a succesorului părții vătămate Dunai Maria și s-a încasat

de la inculpat în beneficiul acesteia 55 000 lei, dintre care prejudiciul moral în sumă de

50 000 lei și prejudiciul material în sumă de 5 000 lei.

S-a admis acțiunea civilă a părții civile Agenția pentru Protecția Consumatorilor

și s-a încasat de la inculpat în beneficiul Agenției pentru Protecția Consumatorilor

prejudiciul material în sumă de 127 840 lei.

1

octombrie 2016, aproximativ ora 19.00, conducând automobilul de serviciu de model

„Dacia Logan”, cu numărul de înmatriculare X XX xxx, pe drum public și anume

traseul Chișinău-Brest-Odesa km 258 în apropierea satului Măgdăcești, raionul

Criuleni, fiind în stare de ebrietate alcoolică, având astfel o concentrație de alcool în

sânge de 1,20 g/1, manifestând imprudență exprimată prin încrederea exagerată în sine,

dându-și seama că acțiunile sale ar putea provoca consecințe social periculoase, dar

fiind predominat de ideia nechibzuită că ele vor putea fi evitate, contrar prevederilor

pct. 45 alin. (1) lit. a), b), c), d) și alin. (2) art. 52 pct. 2) al Regulamentului Circulației

Rutiere (aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.357 din

13.05.2009), care obligă conducătorul să conducă vehicolul în conformitate cu limita

de viteză stabilită, să țină permanent seama de starea psihofiziologică ce influențează

atenția și reacția, de dexteritatea în conducere ce i-ar permite să prevadă situațiile

periculoase, de situația rutieră care s-a exprimat prin aceia că se deplasa pe un traseu

național, iar spațiul de vizibilitate era redus deoarece era pe timp de noapte și traficul

era aglomerat, iar în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole care pot fi

observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu

pune în pericol siguranța la trafic, la fel conducătorul de vehicul trebuie să manifeste

prudență sporită și, în caz de necesitate, să reducă viteza până la limita, care i-ar garanta

siguranța traficului sau chiar să oprească, în cazurile în care se deplasează pe lângă

bicicliști, la fel conducătorul era obligat să mențină în timpul depășirii un interval

lateral suficient în raport cu vehiculul pe care îl depășește, mai cu seamă la depășirea

bicicletelor, conducătorul automobilului nu a redus viteza sau chiar să oprească reeșind

din starea carosabilului, spațiul de vizibilitate și de faptul că conducea în stare de

ebrietate alcoolică, dar a continuat deplasarea mai departe, în rezultatul cărui fapt 1-a

tamponat în partea din spate pe Potlog Iurie, care se deplasa pe carosabil și conducea

o bicicletă, după care a fost aruncat pe acostament și astfel, victimei i-au fost cauzate

vătămări corporale grave sub formă de traumă cranio-cerebrală deschisă, plagă

contuză, hemoragie în țesuturile moi ale capului, fractura oaselor bolții și bazei

craniului hemoragie intracerebrală, hemoragie subarahnodiană, fractura coastelor pe

dreapta, lezarea pulmonului drept, hematorax din dreapta, fractura humerusului drept,

care a dus imediat la decesul acestuia.

Tot el, la 10 octombrie 2016, aproximativ ora 19.05, după comiterea accidentului

rutier soldat cu decesul persoanei pe traseul Chișinău-Brest-Odesa km 258 în

apropierea satului Măgdăcești, raionul Criuleni, fiind în stare de ebrietate alcoolică,

având astfel o concentrație de alcool în sânge de 1,20 g/1, manifestând intenție,

urmărind scopul eschivării de la răspundere și pedeapsă penală, contrar prevederilor

pct. 12 alin. (1) și (2) al Regulamentului Circulației Rutiere (aprobat prin Hotărârea

Guvernului Republicii Moldova nr. 357 din 13.05.2009), care prevede că conducătorul

de vehicol implicat într-un accident rutier este obligat: a) să oprească imediat vehiculul

2

semnalizându-1 în conformitate cu punctul 37 subpunctul 1) litera a) din Regulament;

b) să nu schimbe poziția vehiculului și a obiectelor de pe carosabil provenite ca urmare

a accidentului în traficul rutier; c) să acorde primul ajutor, să cheme ambulanța în cazul

în care în accident au fost cauzate traumatisme persoanelor, iar dacă aceasta nu este

posibil sau în cazurile de urgență - să asigure transportarea persoanei traumatizate la

cea mai apropiată unitate medicală cu un vehicul de ocazie ori cu propriul vehicul, să

declare la unitatea medicală identitatea sa, prezentând permisul de conducere sau alt

act, precum și certificatul de înmatriculare a vehiculului, ulterior să revină la locul

accidentului; d) să elibereze carosabilul deplasând vehiculul pe acostament ori cât mai

aproape de bordura trotuarului, atunci când în urma accidentului nu sunt persoane

decedate și/sau traumatizate, iar prezența pe carosabil a vehiculului implicat în accident

face dificil sau blochează traficul rutier; e) să marcheze locul inițial al vehiculului,

obiectelor ce țin de accident și a persoanei traumatizate, dacă se impune schimbarea

poziției acestora pentru acordarea primului ajutor, transportarea persoanei traumatizate

cu propriul vehicul la unitatea medicală sau pentru eliberarea carosabilului; f) să

asigure pe cât posibil, păstrarea urmelor, precum și ocolirea locului accidentului; g) să

anunțe despre accident poliția și să rămână pe loc până la sosirea lucrătorilor de poliție;

h) să nu consume băuturi alcoolice sau droguri, precum și să nu administreze

medicamente preparate în baza acestora până nu va fi supus testării alcoolscopice, sau,

după caz, examinării medicale și recoltării probelor biologice, Bularga Igor nu a ținut

cont de cele menționate în Regulament și a părăsit locul accidentului rutier, fiind

ulterior reținut de inspectorii de patrulare.

Acțiunile inculpatului au fost calificate în baza art. 264 alin. (4) Cod penal, după

semnele - încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a

mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport în stare

de ebrietate, încălcare ce a cauzat din imprudență decesul persoanei și în baza art. 266

Cod penal, după semnele - părăsirea locului accidentului rutier de către o persoana

care conducea mijlocul de transport în stare de ebrietate și care a încălcat regulile de

securitate a circulației și de exploatare a mijlocului de transport, încălcare ce a cauzat

din imprudență decesul unei persoane.

3.1. procurorul, care a solicitat casarea acesteia, din motivul blândeței pedepsei,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri prin care lui Bularga Igor, în baza

art. 264 alin. (4) Cod penal, a-i fi stabilită pedeapsa sub formă de 6 ani închisoare, cu

ispășirea acesteia în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a conduce

mijlocul de transport pe termen de 5 ani, iar în baza art. 266 Cod penal - 2 ani

închisoare, cu ispășirea în penitenciar de tip semiînchis.

Conform art. 84 alin. (l) și (4) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, lui

Bularga Igor a-i stabili pedeapsă definitivă de 7 ani închisoare, cu executarea în

penitenciar de tip semiînchis.

3

A încasa din contul inculpatului cheltuieli judiciare pentru efectuarea expertizelor

în mărime de 2 262 lei.

În susținerea apelului a indicat că instanța de fond i-a stabilit inculpatului o

pedeapsă prea blândă, fără a ține cont de faptul că acesta a comis infracțiunile fiind în

stare de ebrietate alcoolică, nu a reparat prejudiciul cauzat, imediat după comiterea

accidentului a părăsit locul comiterii infracțiunii și nu a acordat ajutor persoanei

traumate. Mai mult ca atât, reținerea lui Bularga Igor a fost posibilă doar după

intervenția angajaților INP care au aplicat arma din dotare. Prin urmare analizând

personalitatea inculpatului, în coraport cu prezența circumstanțelor agravante la cauză,

instanța neîntemeiat a aplicat o pedeapsă prea blândă acestuia, iar o pedeapsă reală mai

mare, își v-a atinge scopul legii penale de reeducare a acestuia.

Totodată, instanța de fond nu s-a expus asupra pedepsei complimentare sub formă

de privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport prevăzută de sancțiunea art.

264 alin. (4) Cod penal.

De asemenea cheltuielile de judecată în sumă de 2 260 lei urmează a fi încasate

din contul inculpatului.

3.2. succesorul victimei Dunai Maria, care a solicitat casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță.

În motivarea apelului a indicat că instanța de judecată nu a respectat rigorile art.

385 alin. (1) Cod de procedură penală la adoptarea sentinței și nu a efectuat

recalificarea învinuirii, în parte, de la art. 264 alin. (4) la art. 264 alin. (3) lit. b) și alin.

(4) Cod penal, or calificarea juridică a acțiunilor inculpatului doar în baza art. 264 alin.

(4) Cod penal, face imposibilă stabilirea completă și concretă a faptei incriminate lui

Bularga Igor.

Cu referire la acțiunea civilă există neconcordanțe deoarece paguba încasată în

beneficiul succesorului victimei este în mărime de 55 000 lei, iar în beneficiul Agenției

pentru Protecția Consumatorului, prejudiciul material a fost stabilit în mărime de 127

840 lei. De asemenea, instanța de fond nu s-a expus asupra recuperării costului

bicicletei în mărime de 12 000 lei.

3.3. avocatul Anatolie Hotineanu în numele inculpatului, care a solicitat casarea

totală a sentinței cu pronunțarea unei noi hotărâri de încetare a procesului penal și

achitarea lui Bularga Igor, motivând că martorii apărării au comunicat evenimentele

care au avut loc însă au menționat că nu au observat persoana care conducea la acel

moment autoturismul, or probele cauzei dovedesc nemijlocit producerea accidentului

însă nu și comiterea lui de către inculpat. Totodată la emiterea sentinței instanța de fond

a ignorat declarațiile de autodenunțare a lui Bularga Mihail.

3.4. avocatul Vladimir Spoială în numele inculpatului, care a solicitat casarea

parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri prin care executarea pedepsei de 4

ani 6 luni închisoare stabilită lui Bularga Igor în baza art. 264 alin. (4), 266 Cod penal,

a fi suspendată condiționat în temeiul art. 90 Cod penal.

4

În susținerea apelului a indicat că la caz, sunt aplicabile prevederile art. 90 Cod

penal în privința inculpatului, acesta se află în detenție timp de 1 an și a conștientizat

cele săvârșite. Anterior, Bularga Igor nu a comis careva infracțiuni sau contravenții,

fiind la prima abatere de la lege, la locul de trai și la serviciu se caracterizează pozitiv,

are un copil minor la întreținere.

au admis parțial apelurile procurorului și succesorului victimei, Dunai Maria, s-a casat

parțial sentința în partea stabilirii pedepsei, cu pronunțarea în această parte a unei noi

hotărâri potrivit căreia:

Lui Bularga Igor, recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (4) Cod

penal și art. 266 Cod penal, i s-a stabilit următoarea pedeapsă:

- în baza art. 264 alin. (4) Cod penal - 5 (cinci) ani închisoare cu executare în

penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe

termen de 5 (cinci) ani;

- în baza art. 266 Cod penal - 2 (doi) ani închisoare cu executare în penitenciar de

tip semiînchis.

În conformitate cu prevederile art. 84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni,

prin cumul parțial al pedepselor aplicate, lui Bularga Igor i s-a stabilit pedeapsă

definitivă de 6 (șase) ani închisoare, cu ispășire în penitenciar de tip semiînchis, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe termen de 5 (cinci) ani.

În rest sentința a fost menținută.

S-au respins ca nefondate apelurile declarate de către avocații Anatolie Hotineanu

și Vladimir Spoială în numele inculpatului.

4.1. În susținerea poziției sale instanța de apel a menționat că la pronunțarea

sentinței prima instanță corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a ajuns

la concluzia că Bularga Igor a săvârșit infracțiunile imputate lui. Aceste împrejurări au

fost constatate din totalitatea de probe acumulate la cauza penală sus-indicată și care

au fost corect apreciate, respectându-se prevederile art. 101 Cod de procedură penală,

din punct de vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate

probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor.

Colegiul a relatat că în ședința instanței de apel, inculpatul a recunoscut integral

vinovăția în comiterea infracțiunilor imputate. Totodată, prin apelul depus de către

avocatul Hotineanu Anatolie a fost contestată și vinovăția, fiind solicitată achitarea

inculpatului. Astfel, reieșind din faptul că apelul depus de către avocatul Hotineanu

Anatolie nu a fost retras, Colegiul a considerat necesar de a se expune pe marginea

ambelor apeluri depuse în interesele inculpatului.

Analizând declarațiile succesorului părții vătămate, Dunai Maria a martorilor

Roșca Vadim, Crasnoboiev Adrian, Vrînceanu Serghei și Dragomirețchi Vasile,

procesul-verbal de cercetare la fața locului din 10 octombrie 2016 și fotografiile

anexate (vol.1, f.d.9-18), procesul-verbal de cercetare la fața locului din 10 octombrie

5

2016 și fotografiile anexate (vol.1, f.d.20-38), raportul de expertiză medico-legală nr.

166 din 29 octombrie 2016 (vol.1, f.d.106-107), raportul de expertiză nr.1323 din 08

decembrie 2016 (vol.1, f.d.122-130), raportul de expertiză chimică din data de 30

decembrie 2016, din care rezultă că pe portbagajul bicicletei au fost depistate urme de

vopsea caracteristice automobilului condus de inculpat și apreciindu-le, din punct de

vedere al coroborării lor cu celelalte probe analizate, Colegiul a constatat că ele

demonstrează cu certitudine vina inculpatului în comiterea infracțiunilor imputate și

care combat argumentele declarate de către inculpat. Colegiul a conchis că, declarațiile

depuse de către inculpatul prin care inițial nu-și recunoștea vina în comiterea

infracțiunilor imputate lui, sunt declarații ce nu corespund adevărului, depuse în

încercarea de a se eschiva de la răspunderea penală și se combat prin probele analizate

și apreciate supra, prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală.

La individualizarea și stabilirea categoriei și termenului pedepsei inculpatului,

instanța de apel a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal și anume de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de condițiile de viață

ale familiei acestuia precum și de scopul pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării inculpatului.

Conform art. 16 alin. (4) Cod penal, infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (4)

Cod penal săvârșită de inculpat, în funcție de caracterul și gradul prejudiciabil, se

atribuie la categoria infracțiunilor grave, iar infracțiunea prevăzută de art. 266 Cod

penal se atribuie la categoria infracțiunilor ușoare. Luând în considerație totalitatea

circumstanțelor atenuante (repararea parțială a prejudiciului, recunoașterea vinovăției

(inițial - parțială, ulterior - integrală)) și gradul prejudiciabil al infracțiunilor comise,

Colegiul a considerat necesar de a stabili inculpatului pedeapsă aproape de mijlocul

pedepsei prevăzută de sancțiunea art. 264 alin. (4) Cod penal, deoarece la caz, impactul

circumstanțelor atenuante nu justifică numirea unei pedepse mai aproape de minimul

stabilit.

În cazul infracțiunii prevăzute de art. 266 Cod penal, Colegiul a considerat necesar

de a stabili maximul, deoarece comiterea acestei infracțiuni în vederea evitării

răspunderii penale de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (4) Cod penal,

indică la un grad prejudiciabil sporit.

Cu referire la aplicarea în privința inculpatului a prevederilor art. 90 Cod penal,

Colegiul a menționat că urmarea prejudiciabilă în cazul infracțiunii comise are un aport

substanțial inclusiv asupra raporturilor sociale normale care urmează să existe.

Existența unei asemenea urmări prejudiciabile și dispunerea suspendării condiționate

pentru comiterea unei astfel de infracțiune implică, de regulă, imposibilitatea

restabilirii echității sociale ca scop al pedepsei prevăzute de art. 61 Cod penal. Ținând

cont de specificul acestor infracțiuni și modalitatea de comitere a lor, Colegiul a atestat

că în privința inculpatului este inaplicabilă suspendarea executării pedepsei.

6

Totodată instanța a reiterat că inculpatul, fiind în stare de ebrietate, a comis o

infracțiune și pentru a evita răspunderea penală pentru comiterea ei, a comis o altă

infracțiune. Această circumstanță indică la orientarea antisocială a inculpatului și la

concluzia că este necesară executarea reală a pedepsei pentru atingerea scopurilor

acesteia.

De asemenea, Colegiul a menționat că aplicarea art. 90 Cod penal este imposibilă

deoarece Bularga Igor este condamnat pe un termen mai mare decât prevede legea

pentru a aplica prevederile respective (adică mai mare de 5 ani), iar una din infracțiunile

comise pentru care a fost condamnat a fost comisă cu intenție. În consecință, Colegiul

a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului urmează să fie executată real, stabilidu-

se astfel o individualizare a pedepsi care este legală, întemeiată, proporțională faptei

comise și circumstanțelor reale și personale.

Referitor la solicitarea succesorului victimei Dunai Maria privind încasarea

prejudiciului material în mărime de 12 000 lei invocat drept costul bicicletei, Colegiul

a indicat că suma respectivă urma a fi dovedită prin probe care ar confirma nemijlocit

valoarea bunului respectiv, însă acest fapt nu a fost efectuat, corect fiind încasat de

instanța de fond în beneficiul acesteia, prejudiciul material în sumă de 5 000 lei.

La stabilirea cuantumului prejudiciului moral, Colegiul a verificat dacă acesta este

în coraport echitabil cu circumstanțele cauzei, și anume nivelul (gradul) suportării de

către succesorul victimei a suferințelor fizice; vârsta victimei, care în mod incontestabil

amplifică suferințele morale a succesorului victimei; capacitatea făptuitorului de a

recupera prejudiciul moral; condițiile socio-economice a societății unde locuiește

succesorul victimei; aplicarea uniformă a cunatumului prejudiciului moral în cazuri

comparabile. Reieșind din aceste circumstanțe, Colegiul a reținut că prima instanță

corect și echitabil a stabilit cuantumul prejudiciului moral în cauza respectivă.

Cât ține de încasarea cheltuielilor judiciare, Colegiul a conchis că instanța de fond

corect a apreciat și a aplicat normele legale. Argumentele procurorului invocate în apel

au fost considerate neîntemeiate, deoarece cheltuielile judiciare au fost pentru

efectuarea expertizelor biologice și traseologice, iar art. 143 alin. (1) pct. 2) Cod de

procedură penală, prevede că expertizele s-au dispus și s-au efectuat în mod obligatoriu

pentru constatarea motivului decesului și traumele suferite în urma accidentului și alte

chestiuni care au fost necesare soluționării cazului. Colegiul a constatat că rapoartele

de expertiză menționate au fost efectuate la solicitarea organului de urmărire penală

până la intrarea în vigoare a Legii prin care a fost exclus alin. (2) al art. 143 Cod de

procedură penală.

5.1. procurorul, care invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală, solicită casarea parțială a acesteia, doar în partea cheltuielilor

judiciare, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt complet de

judecată.

7

În motivarea recursului procurorul indică că trecerea cheltuielilor judiciare în

contul statului intră în contradicție cu prevederile art. 16 alin. (2) din Constituția RM,

care stipulează că „toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii și a

autorităților publice…” iar banii cheltuiți de stat în urma acțiunilor infracționale a

făptașului, care este recunoscut vinovat în modul stabilit de lege, sunt bani publici ce

revin din contribuțiile cetățenilor.

Soluția instanței de apel, prin care a fost respins apelul procurorului referitor la

neîncasarea cheltuielilor de judecată contravine normelor procesual penale în vigoare.

Astfel, potrivit prevederilor art. 227 alin. (1) Cod de procedură penală, „cheltuielile

judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfășurări

a procesului penal”. Potrivit alin. (3) a aceleiași norme „cheltuielile judiciare se plătesc

din sumele alocate de stat dacă legea nu prevede altă modalitate. Alineatul (3) a normei

indicate este o normă generală și nu obligă statul să suporte cheltuielile ci să le achite

la momentul necesar pentru a facilita operativitatea acțiunilor organului de urmărire

penală și pentru a nu condiționa termenul rezonabil prin încasarea cheltuielilor

judiciare de la părțile în proces. Totodată, legislatorul a expus suficient de clar în art.

229 Cod de procedură penală obligativitatea suportării cheltuielilor judiciare de către

condamnat.

5.2. succesorul părții vătămate Dunai Maria, care invocând prevederile art. 427

alin. (1) pct. 6), 8), 12) Cod de procedură penală, solicită casarea deciziei instanței de

apel cu dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță de apel, în alt complet de

judecată.

Totodată recurenta solicită să fie obligat Bularga Igor să achite în beneficiul

acesteia costul bicicletei în sumă de 15 000 lei în calitate de prejudiciu material

pricinuit prin infracțiune și prejudiciul moral în sumă de 1 000 000 lei, pentru

suferințele fizice, psihice și morale cauzate de către inculpat în urma comiterii

infracțiunii.

În motivarea recursului indică:

- instanța de apel, examinând cauza nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apelul său;

- la emiterea deciziei instanța nu a ținut cont de prevederile art. 414 alin. (1) Cod

de procedură penală, astfel nu a raportat acțiunile lui Bularga Igor la elementul

corespunzător din cuprinsul alin. (3) al art. 264 Cod penal. Consideră recurenta că se

impune necesitatea recalificării învinuirii, în parte, de la art. 264 alin. (4) Cod penal la

art. 264 alin. (3) lit. b), alin. (4) Cod penal. Așadar, învinuirea imputată lui Bularga

Igor nu este concretă, iar aceasta duce la imposibilitatea constatării faptei pentru care

a fost judecat și în consecință la ilegalitatea hotărârilor;

- instanța de apel nu a audiat în calitate de martori pe Dunai Cristina și Verdeș

Ștefan pentru verificarea circumstanței de fapt - a consumat sau nu victima băuturi

alcoolice;

8

- instanța a evitat să aprecieze declarațiile de autodenunțare ale lui Bularga Igor

prin prisma art. 312 Cod penal, deoarece acesta a depus mărturii false;

- consideră inoportună aprecierea cuantumului prejudiciului moral stabilit de

instanțele de fond în mărime de 50 000 lei, de către instanță fiind ignorat aspectul

moral, nerespectându-se principiul proporționalității pedepsei penale și echității

despăgubirii morale. Consideră că comportamentul provocator al inculpatului în timpul

comiterii infracțiunii, schimbarea declarațiilor dar și atitudinea arogantă în procesul

investigațiilor operative, în cadrul ședințelor de judecată, îi îndreptățește solicitarea

prejudiciului moral în sumă de 1 000 000 lei, care nici pe departe nu acoperă costul

unei vieți omenești;

- pe dosar nu a fost dispusă efectuarea unei expertize merceologice în scopul

evaluării costului bicicletei.

5.3. avocatul Spoială Vladimir în numele inculpatului, care invocând prevederile

art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, solicită casarea parțială a sentinței,

casarea totală a deciziei instanței de apel cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care

executarea pedepsei stabilită lui Bularga Igor prin sentința instanței de fond, să fie

parțial suspendată în temeiul art. 901 Cod penal, și anume 2 ani 3 luni cu executare în

penitenciar de tip semiînchis și 2 ani 3 luni cu suspendare.

În motivarea recursului avocatul indică:

- infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul face parte din categoria

celor grave, fiind comisă din imprudență pentru care este posibilă aplicarea art. 90 Cod

penal, părții vătămate i-au fost restituite pagubele materiale, inculpatul s-a aflat în arest

de mai bine de un an de zile, timp în care a conștientizat cele comise și se căiește sincer;

- cât ține de personalitatea inculpatului avocatul menționează că acesta anterior

nu a comis careva infracțiuni sau contravenții, nu are antecedente penale, la locul de

trai și de serviciu se caracterizează pozitiv, are un copil minor la întreținere. La faza de

urmărire penală cât și în cadrul examinării cauzei în apel a recunoscut vina și a

contribuit activ la descoperirea infracțiunii, totodată a achitat cheltuielile de

înmormântare succesorului părții vătămate;

- recurentul, solicitând aplicarea în privința lui Bularga Igor a prevederilor art. 901

Cod penal, indică că inculpatul la moment se deține în Penitenciarul nr. 13, în condiții

degradante și inumane, astfel fiind încălcate prevederile art. 3 CEDO;

- ținând cont că Bularga Igor a executat efectiv o parte din pedeapsa stabilită de

instanța de judecată, și anume 1 an 5 luni, și raportând acest fapt la prevederile art. 385

alin. (5) Cod de procedură penală care stipulează că o zi de arest preventiv se va calcula

ca 2 zile închisoare, actualmente Bularga Igor are efectiv executat termenul de 3 ani,

prin urmare acestuia îi mai rămâne spre executare termenul de 1 an 6 luni din pedeapsa

de 4 ani 6 luni stabilită de instanța de fond.

5.4. Pe marginea recursurilor declarate de către procuror și succesorul victimei

Dunai Maria, depune referință avocatul Spoială Vladimir în numele inculpatului,

9

solicitând instanței de recurs a le respinge ca neîntemeiate cu admiterea recursului său

declarat în numele inculpatului.

materialelor din dosar, Colegiul penal lărgit luând în considerație prevederile art. 435

alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, conchide că acestea urmează a fi respinse

din următoarele considerente.

Conform art. 424 Cod de procedură penală, instanța de recurs judecă recursul

numai cu privire la persoana la care se referă declarația de recurs în raport cu

calitatea pe care aceasta o are în proces și numai în limitele temeiurilor prevăzute în

art. 427 Cod de procedură penală, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor

neinvocate, fără însă a i se agrava situația.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept material

sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

6.1. Cu referire la recursul procurorului, Colegiul lărgit menționează că acesta

indică ca temei de drept pentru casarea deciziei recurate pct. 6) alin. (1) al art. 427 Cod

de procedură penală, însă de fapt invocă dezacordul cu soluția instanței de apel privind

respingerea încasării de la inculpat a cheltuielilor de judecată în mărime de 2262 lei,

pentru efectuarea rapoartelor de expertiză medico-legală nr. 659 din 08.11.2016 și

expertizei traseologice nr. 1323 din 08.12.2016.

Colegiul menționează că la judecarea cauzei instanța de apel a ținut cont de

prevederile art. 229 alin. (1) și (3) Cod de procedură penală, care stipulează că

cheltuielile judiciare sunt suportate de condamnat sau sunt trecute în contul statului și

instanța poate elibera de aceste cheltuieli, total sau parțial, condamnatul sau persoana

care trebuie să suporte cheltuielile judiciare în caz de insolvabilitate a acestora sau

dacă plata cheltuielilor judicare poate influența substanțial asupra situației materiale

a persoanelor care se află la întreținerea lor.

Concomitent, soluția instanței de apel este susținută și de prevederile art. 227 alin.

(3) Cod de procedură penală, adică cheltuielile judiciare se plătesc din sumele alocate

de stat dacă legea nu prevede altă modalitate.

Colegiul menționează că, argumentele invocate de către recurent în susținerea

solicitării înaintate sunt neîntemeiate, deoarece cheltuielile judiciare au fost suportate

pentru efectuarea rapoartelor de expertiză medico-legală nr. 659 din 08.11.2016 și

expertizei traseologice nr. 1323 din 08.12.2016, or art. 143 alin. (1) pct. 1), 6) Cod de

procedură penală, prevede expres că, expertiza se dispune și se efectuează în mod

obligatoriu pentru constatarea cauzei morții și în alte cazuri când prin alte probe nu

10

poate fi stabilit adevărul în cauză, iar alin. (2) art. 143 Cod de procedură penală (în

vigoare la momentul efectuării expertizei) stipula că, plata expertizelor judiciare

efectuate în cazurile prevăzute la alin. (1) se face din contul bugetului de stat.

Mai mult ca atât, dispozițiiile alin. (3), art. 75 al Legii nr. 68 din 14.04.2016 cu

privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar, expres stabilește că „în

cauzele penale, cheltuielile pentru efectuarea expertizei sunt suportate de către

ordonatorul expertizei judiciare din bugetul alocat, cu excepția cazurilor prevăzute la

art. 142 alin. (2) din Codul de procedură penală”, la caz, ordonatorul expertizei fiind

organul de urmărire penală și nu partea apărării, prin urmare, instanța de apel corect a

ajuns la concluzia de a nu încasa din contul inculpatului cheltuielile judiciare solicitate

de acuzatorul de stat.

În urma celor expuse, Colegiul penal nu a constatat prezența erorii de drept

invocată de recurent ce ar fi afectat hotărârea atacată sub aspectele contestate, iar

solicitările recurentului nu au suport legal, prin urmare soluția adoptată de către instanța

de apel este întemeiată, iar recursul declarat urmează a fi respins ca inadmisibil.

6.2. Cu referire la recursul succesorului părții vătămate, Dunai Maria, Colegiul

constată că potrivit conținutului acestuia, recurentul critică decizia sub aspectul pct. 6),

8), 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală care stipulează că hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise când instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, nu au fost întrunite

elementele infracțiunii sau instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o

altă faptă decît cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția

cazurilor reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blânde și când

faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită, însă Colegiul consideră că

temeiurile respective, nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului declarat, în

acest sens menționând următoarele.

Din start, Colegiul constată contradicții în cerințele recursului succesorului părții

vătămate Dunai Maria, or pe de o parte solicită instanței de recurs remiterea cauzei la

rejudecare, iar pe de alta, solicită a fi obligat inculpatul să-i achite prejudiciul material

și moral, astfel nefiind clară poziția acesteia.

Sub aspectul pct. 6) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, recurenta invocă

faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul

său, însă în recursul declarat nu indică anume asupra căror motive din apel nu s-a expus

instanța de apel, prin urmare Colegiul lărgit consideră că temeiul pentru recurs

menționat supra, a fost invocat de recurent declarativ.

Colegiul, analizând decizia atacată, conchide că instanța de apel la examinarea

cauzei a respectat prevederile art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (1) pct. (8) Cod de

procedură penală și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apelurile declarate.

11

Referitor la temeiul prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală

invocat de succesorul părții vătămate în recursul său, Colegiul penal menționează că,

sub aspectul situației de „neîntrunire a elementelor infracțiunii” se înțeleg acele cazuri

când s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al acestei infracțiuni,

lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea). Totodată,

Colegiul reține că recurenta nu-și motivează recursul prin prisma temeiului invocat,

astfel nefiind clară poziția acesteia vis-a-vis de indicarea erorii respective în recursul

său.

Cât ține de temeiul pentru recurs stipulat de pct. 12) alin. (1) al art. 427 Cod de

procedură penală invocat, Colegiul reține că recurenta nu este de acord cu calificarea

acțiunilor inculpatului doar în baza art. 264 alin. (4) Cod penal, considerând că acțiunile

acestuia urmează a fi încadrate și în baza alin. (3) lit. b) din norma penală menționată,

Colegiul, întru respingerea celor menționate de recurentă, reiterează că potrivit art. 113

Cod de procedură penală, se consideră calificare a infracțiunii determinarea și

constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârșite

și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală. Calificarea oficială a

infracțiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de către persoanele care

efectuează urmărirea penală și de către judecători.

Potrivit materialelor cauzei, Bularga Igor este învinuit de faptul că a încălcat

regulile de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport și a

condus mijlocul de transport în stare de ebrietate, încălcare ce a cauzat din imprudență

decesul unei persoane, ulterior părăsind locul accidentului rutier, acțiunile acestuia

fiind încadrate în baza art. 264 alin. (4) și 266 Cod penal.

Prevederile art. 325 Cod de procedură penală stipulează că judecarea cauzei în

primă instanță se efectuează numai în privința persoanei puse sub învinuire și numai

în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. Modificarea învinuirii în instanța de

judecată se admite dacă prin aceasta nu se agravează situația inculpatului și nu se

lezează dreptul lui la apărare. Modificarea învinuirii în sensul agravării situației

inculpatului se admite numai în cazurile și în condițiile prevăzute de legea procesual

penală.

Totodată, potrivit prevederilor art. 326 Cod de procedură penală, procurorul care

participă la judecarea cauzei penale în primă instanță și în instanța de apel este în

drept să modifice, prin ordonanță, învinuirea adusă inculpatului în cadrul urmăririi

penale în sensul agravării ei dacă probele cercetate în ședința de judecată dovedesc

incontestabil că inculpatul a săvârșit o infracțiune mai gravă decât cea incriminată

anterior, aducând la cunoștință inculpatului, apărătorului lui și, după caz,

reprezentantului legal al inculpatului noua învinuire.

Reieșind din cele precitate, Colegiul menționează că dreptul de a modifica o

învinuire adusă inculpatului, în sensul agravării ei, revine exclusiv procurorului, dar

12

nicidecum instanței de judecată. Prin urmare, în speță, instanțele de fond, corect l-au

condamnat pe Bularga Igor pentru faptele indicate în învinuire, iar cerința recurentei

în sensul reîncadrării acțiunilor inculpatului în sensul agravării situației acestuia, este

contrară legislației în vigoare.

Calificarea corectă a infracțiunilor asigură respectarea de către organele de drept

și instanțele de judecată a legalității ca principiu constituțional, din care derivă și alte

principii fundamentale ale dreptului penal. Ca rezultat al calificării corecte a

infracțiunii sunt garantate drepturile și interesele legitime ale făptuitorului prin

aplicarea pedepsei penale prevăzute de legiuitor anume pentru infracțiunea comisă și

imputată acestuia, dar nu pentru o altă infracțiune, de o gravitate mai înaltă.

Cu referire la solicitarea recurentei privind atragerea inculpatului la răspundere

penală în baza art. 312 Cod penal, Colegiul menționează că subiecții activi ai

infracțiunii respective sunt persoanele fizice responsabile, care au statut special

prevăzut de procedura penală, și anume: martor, partea vătămată, specialist, expert,

interpret sau traducător, pe când inculpatul nu poartă răspundere pentru declarațiile

sale.

Cât ține de solicitarea recurentei privind încasarea de la inculpat a costului

bicicletei în sumă de 15 000 lei drept prejudiciu material pricinuit prin infracțiune, în

apel fiind solicitată suma de 12 000 lei, Colegiul reține că instanța de apel s-a expus

motivat asupra cerinței respective, corect indicând că fiecare parte trebuie să

dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiilor

sale dacă legea nu dispune altfel. Astfel suma solicitată de recurentă, care diferă de cea

solicitată în instanța de apel, urma a fi dovedită prin probe care arată nemijlocit

valoarea bicicletei. Mai mult, atât pe parcursul urmăririi penale cât și în instanța de

fond, succesorul victimei nu menționează nimic despre costul bicicletei, solicitând de

la inculpat doar cheltuielile pentru înmormântarea victimei și pentru masa de pomenire,

relatând că alte pretenții materiale față de acesta nu are, cu excepția pagubei morale

(f.d. 160, vol. II). Abia în cererea de apel declarată, recurenta solicită încasarea în

beneficiul său și a valorii bicicletei, însă fără a prezenta careva probe materiale în

vederea demonstrării sumei respective.

Cu referire la prejudiciul moral încasat de către instanțele de fond în beneficiul

recurentei, Colegiul lărgit reține că legiuitorul a acordat prerogative anume instanței de

judecată de a aprecia și determina cuantumul prejudiciului moral ce urmează a fi

încasat. Or, art. 1423 alin. (1) Cod civil, coroborat cu art. 219 alin. (4) Cod de procedură

penală, expres prevede că mărimea compensației pentru prejudiciul moral se determină

de către instanță în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice

cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al făptuitorului prejudiciului și de

măsura în care compensarea poate aduce satisfacere persoanei vătămate. Ținând cont

de aceste împrejurări, se urmărește scopul ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori

pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei. Astfel, instanța de recurs

13

menționează că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daunele

materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată

prin evaluare.

În speță Colegiul consideră că instanțele de fond just au considerat suma de 50

000 lei dispusă de a fi încasată de la inculpat în beneficiul succesorului părții vătămate

drept una echitabilă, care corespunde suferințelor psihice suportate de aceasta în urma

acțiunilor inculpatului, or suma de 1 000 000 lei solicitată este exagerată, ținându-se

cont de faptul că inculpatul are la întreținere un copil minor, iar Dunai Maria nu este

rudă apropiată cu defunctul, legătura lor fiind rezultatul relației de concubinaj.

În viziunea instanței de recurs concluziile expuse pe larg de către instanța de apel

în decizia sa, sunt juste iar criticile recurentei nu constituie temeiuri de a răsturna

situația în prezenta cauză, ce ar necesita intervenția instanței ierarhic superioare, în

sensul casării hotărârii judecătorești adoptate de instanța de apel. Reținând prevederile

sus menționate, Colegiul penal conchide că nu există temei legal pentru admiterea

recursului ordinar declarat de succesorul părții vătămate Dunai Maria și, potrivit legii

decide respingerea acestuia ca inadmisibil.

6.3. Cu referire la recursul avocatului Spoială Vladimir în numele inculpatului,

Colegiul lărgit reține că în susținerea acestuia avocatul a invocat prevederile art. 427

alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală, însă nespecificând care anume eroare

prevăzută la pct. 6) a fost comisă de către instanța de apel, însă potrivit cerinței

înaintate, instanța deduce că de fapt motivele recursului respectiv se încadrează în

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală care prevede că

hotărârea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel în cazul când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale. Instanța de recurs menționează însă că,

prevederile la care se referă autorul recursului nu sunt aplicabile din punctul de vedere

al prezenței erorii de drept, care ar servi ca temei de implicare a instanței în sensul

casării deciziei instanței de apel.

Colegiul reține că, recurentul deși este de acord cu starea de fapt stabilită de

instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului, critică

decizia contestată doar în partea ce ține de pedeapsa stabilită, considerând-o prea aspră,

solicitând aplicarea unei pedepse non privative de libertate.

După cum s-a menționat, temeiul pentru recurs semnalat de recurent nu este

incident în prezenta cauză, iar instanța de apel și-a motivat just soluția adoptată,

acordând deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75, Cod penal la soluționarea

chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei în privința inculpatului, stabilite

conform sancțiunilor articolelor incriminate, iar în sprijinul statuării respective se

relevă următoarele.

Așa cum se reține din doctrina penală, în cazul săvârșirii unei infracțiuni instanța

de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

14

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama de

regulile și principiile prevăzute de Codul penal la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul penal, în baza căruia

a fost condamnat inculpatul.

Astfel, conform alin. (1) art. 75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea

specială a prezentului cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a

prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată

ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de

condițiile de viață ale familiei acestuia.

De asemenea, se reține că la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere

principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvârșite, care se măsoară după

cuantumul pedepsei prevăzute de textul incriminator, urmând ca celelalte două criterii

alăturate și distincte - persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanța și-a format opinia

cu privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale săvârșite.

La stabilirea categoriei și mărimii pedepsei, instanța de apel a ținut cont de

gravitatea infracțiunilor săvârșite, de motivul acestora, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

acestuia.

În conformitate cu art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de

constrângere statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului ce se

aplică de instanțele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit

infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții drepturilor lor. Pedeapsa are drept

scop restabilirea echității sociale, corectarea și resocializarea condamnatului, precum

și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici să

înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Instanța de recurs precizează că solicitarea avocatului privind aplicarea în privința

inculpatului a art. 90 Cod penal, este neîntemeiată, or faptul că inculpatul la locul de

trai și de serviciu se caracterizează pozitiv, are un copil minor la întreținere, la faza de

urmărire penală cât și în cadrul examinării cauzei în apel a recunoscut vina și a

contribuit activ la descoperirea infracțiunii, totodată a achitat cheltuielile de

15

înmormântare succesorului părții vătămate, nu pot servi ca circumstanțe pentru

aplicarea în privința lui Bularga Igor a unei pedepse neprivative de libertate.

Este de menționat totuși faptul că inculpatul a comis accidentul rutier fiind în

stare de ebrietate alcoolică, accident care s-a soldat cu decesul unei persoane,

iar ulterior, în vederea evitării răspunderii pentru fapta comisă, intenționat a

părăsit locul accidentului.

Subsidiar, Colegiul penal relevă că, textul art. 90 alin. (1) Cod penal prin sintagma

„poate”, oferă posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de a aplica prevederile

acestei norme. Acest fapt rezultă și din prevederile legale, care stipulează că: „ Dacă...

instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat,

va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită,

poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei...indicând numaidecât

în hotărâre motivele...”.

Astfel, din examinarea condițiilor în care poate fi acordată suspendarea executării

pedepsei, rezultă că aceasta nu este un drept al inculpatului, ci o facultate, pe care

instanța de judecată este liberă să aprecieze dacă este sau nu cazul să o acorde.

Raționamentul instanței de a suspenda executarea pedepsei depinde, de rând cu

celelalte circumstanțe ale cauzei, de personalitatea vinovatului, de comportamentul

acestuia anterior și după săvârșirea infracțiunii, în timpul urmăririi penale sau al

judecății. Reieșind din cele expuse, din materialele cauzei, instanța de recurs conchide

că, concluzia instanței de apel referitor la stabilirea pedepsei privative de libertate în

privința inculpatului este fondată și întemeiată.

Colegiul lărgit nu se va expune pe marginea solicitării avocatului privind aplicarea

în privința inculpatului a prevederilor art. 901 Cod penal și art. 385 alin. (5) Cod de

procedură penală, deoarece aceasta nu a fost înaintată în cadrul examinării cauzei în

instanța de apel, iar potrivit art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală, temeiurile

menționate la alin. (1) pot fi invocate în recurs doar în cazul în care au fost invocate

în apel sau încălcarea a avut loc în instanța de apel.

După cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul constată că instanța de apel

și-a motivat decizia în conformitate cu art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură

penală, decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus la casarea parțială a

sentinței instanței de fond, or în fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor preve-

derilor legii de procedură penală, ea fiind legală și întemeiată, soluție pe care instanța

de recurs și-o însușește pe deplin și a cărei reluare nu se mai impune, având în vedere

și faptul că verificând hotărârea atacată în raport cu prevederile art. 424 alin. (2) Cod

de procedură penală, temeiuri de casare a acesteia nu s-au stabilit.

Reieșind din cele expuse, Colegiul concluzionează că instanța de apel a pronunțat

o decizie întemeiată și motivată prin stabilirea în privința inculpatului a unei pedepse

privative de libertate, pedeapsă care răspunde scopului de corectare și reeducare a

inculpatului prevăzut de art. 61 Cod penal, care va duce la formarea unei atitudini

16

pozitive a acestuia față de ordinea de drept, regulile de conviețuire socială și principiile

morale, iar argumentul invocat de recurent privind aplicarea pedepsei non privative de

libertate, urmând a fi declarat ca neîntemeiat.

În urma celor expuse, Colegiul penal nu a constatat prezența erorilor de drept

invocate de recurenți ce ar fi afectat hotărârea atacată sub aspectele contestate, iar

solicitările acestora nu au suport probatoriu și contravin probelor administrate în cauză,

prin urmare soluția adoptată de către instanța de apel este fondată și întemeiată, iar

recursurile declarate sunt inadmisibile.

penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibile recursurile ordinare declarate de către procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Moraru Constantin, succesorul părții vătămate

Potlog Iurie, Dunai Maria și avocatul Spoială Vladimir în numele inculpatului,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 19 martie 2018 în

cauza penală în privința lui Bularga Igor, cu menținerea hotărârii atacate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 07 august 2018.

Președinte: Nicolae Gordilă

Judecători: Liliana Catan

Elena Covalenco

Iurie Diaconu

Ion Guzun

17