Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 02.08.2018

1cc-20/2018 — art. 313 CPP

HOTĂRÂRE
02.08.2018
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
art. 313 CPP
Temei legal
art. 45 CPP
Citează această cauză
1cc-20/2018 — art. 313 CPP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1cc-20/2018 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 02 august 2018 mun. Chișinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența: Președinte Nicolae Gordilă, Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco, examinând sesizarea Judecătoriei Cahul, privind soluționarea conflictului negativ de competență, în cauza privind condamnata Creangă Tina Xxxxxx, C O N S T A T Ă : 1. La 03 aprilie 2018, condamnata Creangă Tina, a depus la Judecătoria Hîncești o plângere, în care contestă decizia Penitenciarului nr. 7 – Rusca, din 29.03.2018, prin care a fost sancționată disciplinar. 2. Conform încheierii din 29 iunie 2018, Judecătoria Hîncești și-a declinat competența și a trimis cauza Judecătoriei Cahul.

Instanța a reținut că potrivit art. 4731 Cod de procedură penală, împotriva actelor organului care pune în executare hotărârea judecătorească de condamnare privativă de libertate (închisoare, detențiune pe viață) condamnatul poate declara plângere judecătorului de instrucție din instanța în a cărei rază teritorială se află organul respectiv. Soluționarea plângerii are loc conform prevederilor art. 471. Potrivit art. 469 alin. (1) pct. 18) Cod de procedură penală, la executarea pedepsei, instanța de judecată soluționează și alte chestiuni prevăzute de lege care apar în procesul executării pedepselor de către condamnat. Conform art. 470 alin. (1) Cod de procedură penală, chestiunile privind executarea hotărârilor prevăzute la art. 469 alin. (1) pct. 18) se soluționează de către instanța de judecată din raza de activitate a organului sau a instanței care execută pedeapsa.

Din informația Penitenciarului nr. 7 – Rusca, nr. 9/259 din 28.06.2018, rezultă că, condamnata Creangă Tina la 08.06.2018 a fost escortată în Penitenciarul nr. 5 - Cahul, unde se deține până în prezent (f.d. 11). 1 În aceste împrejurări, examinarea plângerii ține de competența Judecătoriei Cahul, care se află în raza de activitate a instituției unde condamnata Creangă Tina execută pedepasa cu închisoare. 3. Conform încheierii din 20 iulie 2018, Judecătoria Cahul, la fel și-a declinat competența, sesizând Curtea Supremă de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Instanța a indicat că potrivit plângerii depuse de Creangă Tina, aceasta nu este de acord cu decizia de sancționare aplicată de administrația Penitenciarului nr. 7 – Rusca, la 29.03.2018, prin care a fost sancționată disciplinar.

Potrivit art. 4731 Cod de procedură penală, împotriva actelor organului care pune în executare hotărârea judecătorească de condamnare privativă de libertate (închisoare, detențiune pe viață), condamnatul poate declara plângere judecătorului de instrucție din instanța în a cărei rază teritorială se află organul respectiv. Condamnata a depus plângere împotriva deciziei Penitenciarului nr. 7 - Rusca, astfel, plângerea respectivă ține de competența judecătorului de instrucție al Judecătoriei Hîncești, din raza de activitate a Penitenciarului care a aplicat sancțiunea disciplinară și nu a Judecătoriei din raza de activitate a Penitenciarului în care se deține pentru moment condamnata. 4. Soluționând respectivul conflict de competență, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție face următoarele concluzii.

Potrivit art. 45 alin. (1), (2), (5) Cod de procedură penală, când două instanțe își declină competența (conflict negativ de competență), conflictul se soluționează de instanța ierarhic superioară comună. Instanța ierarhic superioară comună este sesizată de către instanța care ultima și-a declinat competența. În aspectul vizat se reține că, în corespundere cu art. 2481 alin. (2) Cod de executare, plângerea împotriva deciziei privind aplicarea sancțiunii disciplinare se examinează în conformitate cu prevederile art. 471 alin. (3) și art. 4731 din Codul de procedură penală. Conform art. 4731 alin. (1) Cod de procedură penală, împotriva actelor organului care pune în executare hotărârea judecătorească de condamnare privativă de libertate (închisoare, detențiune pe viață), condamnatul poate declara plângere judecătorului de instrucție din instanța în a cărei rază teritorială se află organul respectiv.

Potrivit art. 471 alin. (3) Cod de procedură penală, participarea condamnatului în ședința de judecată este obligatorie, cu excepția cazurilor în care acesta, fiind legal citat, nu s-a prezentat în instanță. Condamnatul prezent la ședință are dreptul să ia cunoștință de materialele prezentate instanței, să participe la examinarea lor, să înainteze cereri, inclusiv de recuzare, să dea explicații, să prezinte probe. Prescripțiile de drept nominalizate, prevăd clar și expres că soluționarea plângerilor declarate în baza art. 4731 alin. (1) Cod de procedură penală, ține de competența teritorială a judecătorului de instrucție din instanța locului aflării organului care a emis actul contestat, conform procedurii prevăzute la art. 471 alin. (3) Cod de procedură penală.

2 Prin urmare, încheierea Judecătoriei Hîncești din 29 iunie 2018, este neîntemeiată. În asemenea circumstanțe, se impune soluția stabilirii competenței judecării respectivei cauze de către Judecătoria Hîncești. 4. În conformitate cu prevederile art. 45 Cod de procedură penală, Colegiul penal, D I S P U N E: trimiterea plângerii condamnatei Creangă Tina Xxxxxx, în care contestă decizia Penitenciarului nr. 7 – Rusca, din 29.03.2018, prin care a fost sancționată disciplinar, Judecătoriei Hîncești pentru soluționare conform competenței. Încheierea este irevocabilă. Președinte Nicolae Gordilă Judecători Iurie Diaconu Elena Covalenco 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2018-08-03
0,95
1cc-19/18 — art.45 CPP
Dosarul 1cc-19/18 Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 03 august 2018 mun.Chişinău Colegiul penal în următoarea componenţă: Preşedinte Nicolae Gordilă, Judecători Elena Covalenco, Iurie Diaconu, examinînd sesizarea Judecătoriei Cahu
CSJ 2018-04-24
0,94
1cc-7/18 — conflict de competență
Dosarul nr. 1cc-7/2018 Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 24 aprilie 2018 mun. Chişinău Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte – Nicolae Gordilă, Judecători – Liliana Catan şi Ion Guzun, examinând s
CSJ 2018-04-20
0,94
1cc-6/2018 — art. 45 CPP
Dosarul nr. 1cc-6/2018 Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 20 aprilie 2018 mun. Chişinău Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: președinte – Nadejda Toma, judecători – Anatolie Ţurcan și Elena Cobzac, examinând
CSJ 2019-04-18
0,94
1cs-86/2019 — art. 469 CPP
Dosarul nr. 1cs-86/2019 Curtea Supremă de Justiţie Î N C H E I E R E 18 aprilie 2019 mun. Chişinău Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componenţa: Preşedinte – Timofti Vladimir, Judecători – Boico Victor, Toma Nadejda, a examina
CSJ 2014-08-01
0,93
1cc-11/2014 — art. 473 CPP
Dosarul nr.1cc-11/2014 Curtea Supremă de Justiție Î N C H E I E R E 01 august 2014 mun. Chișinău Colegiul penal în componență: președinte – Nicolae Gordilă, judecătorii – Ion Guzun și Elena Covalenco, examinînd sesizarea Judecătoriei Buiuca
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă