1ra-1255/2018 — art. 179 alin. 2 CP

1ra-1255/2018 — art. 179 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra–1255/2018

CC UU RR TT EE AA SS UU PP RR EE MM ĂĂ DD EE JJ UU SS TT II ȚȚ II EE

D E C I Z I E

03 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte GORDILĂ Nicolae

judecători CATAN Liliana

COVALENCO Elena

DIACONU Iurie

GUZUN Ion

judecând, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de avocatul Ciocanu

Aliona în numele inculpatului și de partea vătămată Colibaba Natalia, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 07 februarie 2018, în cauza

penală privindu-l pe

GRĂTIANU Mihail XXXXX, născut la

XXXXX, originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Instanța de fond: 30.06.2017 – 16.11.2017;

Instanța de apel: 04.12.2017 – 07.02.2018;

Instanța de recurs: 28.05.2018 – 03.07.2018.

Asupra recursurilor ordinare declarate, în baza actelor din dosar, Colegiul penal

lărgit

C O N S T A T Ă:

dispus încetarea procesului penal în privința lui Grătianu M. în baza art. 179 alin. (2) Cod

penal, în temeiul art. 109 Cod penal, în legătură cu împăcarea părților.

04 aprilie 2017, aproximativ la ora 21:00, fiind în stare de ebrietate alcoolică, prin

înțelegere prealabilă cu Antipov Al., intenționat, cu scopul violării ilegale a domiciliului,

fără acordul și împotriva voinței proprietarului au pătruns în gospodăria situată în s.

Ștubieni, r-nul Rîșcani, care aparține cet. Colibaba N. Aflîndu-se ilegal în gospodăria

ultimei aproximativ 20 min., au numit-o pe cet. Colibaba N. cu cuvinte obscene și la

cerința acesteia de a părăsi gospodăria nu au reacționat, după care cet. Grătianu M. i-a

aplicat ultimei o lovitură cu pumnul în regiunea feței, cauzîndu-i dureri fizice.

1

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate, instanța a

reținut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 179 alin. (2) Cod penal, violarea de domiciliu, adică pătrunderea și

rămînerea ilegală în domiciliul unei persoane, fără consimțămîntul acesteia și refuzul de

a-l părăsi la cererea ei, cu aplicarea violenței.

art. 401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către procuror, care a

solicitat casarea acesteia și adoptarea unei hotărîri de condamnare în privința lui Grătianu

M. în baza art. 179 alin. (2) Cod penal, la 2 ani închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis și cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o

perioadă de probațiune de 2 ani.

În motivarea apelului, s-a indicat că, sancțiunea art. 179 alin. (2) Cod penal prevede

pedeapsa cu amendă în mărime de la 550 la 950 unități convenționale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 140 la 240 ore, sau cu închisoare de pînă la 3

ani. Potrivit art. 16 alin. (3) din Codul penal, infracțiuni mai puțin grave se consideră

faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de

pînă la 5 ani inclusiv.

Potrivit art. 109 alin. (1) din Codul penal, împăcarea este actul de înlăturare a

răspunderii penale pentru o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, infracțiuni prevăzute

la capitolele II-VI din partea specială a Codului penal, precum și în cazurile prevăzute de

procedura penală.

Prin sentință, în temeiul art. 109 alin. (1) Cod penal, procesul penal în privința lui

Grătianu M. a fost încetat în legătură cu împăcarea părților. Însă, poziția instanței este una

complet eronată, legea fiind interpretată și aplicată greșit, atâta timp cât instanța s-a bazat

pe un articol din Codul penal și a nesocotit alte prevederi ale legislației penale. Și anume

art. 22 din Constituție, care garantează principiul neretroactivității legii, potrivit căruia

nimeni nu va fi condamnat pentru acțiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu

constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai aspră decît

cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.

În corespundere cu Hotărîrea Curții Constituționale din 21.09.2017, s-a constatat că,

instituția împăcării este reglementată de dispozițiile art. 109 Cod penal și constituie una

din cauzele care înlătura răspunderea penală. Prin Legea nr.130 din 09 iunie 2016, în

vigoare din 15.07.2016, au fost instituite noi condiții de aplicare a instituției împăcării.

Astfel, în conformitate cu noile cerințe, împăcarea poate fi încheiată dacă:

1) persoana nu are antecedente penale pentru infracțiuni similare comise cu

intenție;

2) dacă în privința sa nu a mai fost dispusă încetarea procesului penal, ca rezultat al

împăcării, pentru infracțiuni similare comise cu intenție în ultimii cinci ani.

De asemenea, apelantul a evidențiat că Curtea Constituțională a constatat că această

ultimă condiție nu vizează infracțiunile comise anterior, ci se aplică doar în cazul

împăcării părților în cadrul proceselor penale pentru infracțiunile săvârșite după intrarea

2

în vigoare a Legii nr. 130 din 9 iunie 2016, termenul de cinci ani fiind o cerință pentru

aplicarea împăcării în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

Prin instituirea termenului de cinci ani, în cadrul căruia împăcarea penală nu poate fi

încheiată dacă anterior a existat o împăcare, în temeiul căreia a fost dispusă încetarea

procesului penal în privința persoanei, pentru infracțiuni similare comise cu intenție,

legiuitorul nu a operat modificări în legea penală cu privire la conținutul unei infracțiuni

sau pedepse, dar a instituit condiții suplimentare la încheierea împăcării.

Astfel, Curtea Constituționale a reținut că împăcările încheiate în ultimii cinci ani

până la momentul intrării în vigoare a modificărilor operate de legiuitor constituie, de

facto, fapte care s-au produs și trebuie luate în considerare de organele de urmărire penală

sau instanțele judecătorești la aplicarea instituției împăcării sub imperiul legii noi.

procurorului a fost admis, cu casarea integrală a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Grătianu M a fost recunoscut

vinovat și condamnat în temeiul art. 179 alin. (2) Cod penal la 1 an închisoare.

În temeiul art. 85 alin. (1) Cod penal, pentru cumul de sentințe, prin cumularea

parțială a pedepselor, la pedeapsa deja stabilită inculpatului i-a fost adăugată parțial

pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei Rîșcani din 02 februarie 2016, definitiv

fiindu-i aplicată pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, cu executarea acesteia în

penitenciar de tip semiînchis.

sentinței, prima instanță eronat a trasat concluzia despre încetarea procesului penal în

condițiile prevăzute de art. 109 Cod penal. În speță nu este admisibilă înlăturarea

răspunderii penale în privința lui Grătianu M. pentru comiterea violării de domiciliu pe

motiv de împăcare cu partea vătămată, odată ce, anterior, în decurs a cinci ani până la

săvîrșirea acestei infracțiuni, în privința sa a fost dispusă încetarea procesului penal ca

rezultat al împăcării pentru infracțiune de violare de domiciliu.

Instanța a respins, ca nefondate, alegațiile părții apărării, care a pretins că

modificările operate în art. 109 Cod penal nu sunt aplicabile speței, întrucît aplicarea

retroactivă este posibilă doar dacă se invocă o lege mai favorabilă. În acest sens, s-a notat

că noile condiții de aplicare a instituției împăcării au fost introduse prin Legea nr.130 din

09.06.2016, în vigoare din 15.07.2016. Prin instituirea acestei condiții legiuitorul nu a

operat modificări în legea penală cu privire la conținutul unei infracțiuni sau pedepse, dar

a instituit condiții suplimentare la încheierea împăcării.

Astfel, împăcările încheiate în ultimii cinci ani până la momentul intrării în vigoare a

modificărilor operate de legiuitor constituie, de facto, fapte care s-au produs și trebuie

luate în considerare de organele de urmărire penală sau instanțele judecătorești la

aplicarea instituției împăcării sub imperiul legii noi. Or, potrivit jurisprudenței CtEDO

practica de a lua în considerare evenimentele desfășurate în trecut trebuie distinsă de

noțiunea aplicării retroactive a legii, stricto sensu.

3

În continuare, s-a notat că odată ce de către prima instanță au fost stabilite

împrejurările de fapt referitoare la comiterea infracțiunii de violare a domiciliului, fiind

constatată cu certitudine vinovăția lui Grătianu M., acțiunile acestuia corect fiind

încadrate conform art.179 alin.(2) Cod penal și ținând cont că respectivele aspecte ale

sentinței nu au fost contestate, iar în ședința de judecată a instanței de apel părțile nu au

invocat necesitatea cercetării suplimentare a probelor puse la baza sentinței, instanța de

apel a purces la individualizarea pedepsei în privința lui Grătianu M. pentru comiterea

infracțiunii nominalizate.

La aprecierea categoriei pedepsei penale ce urmează a fi aplicată inculpatului

Grătianu M. în baza art.179 alin. (2) Cod penal, instanța de apel a ținut seama că, deși

procurorul-apelant a solicitat aplicarea pedepsei sub formă de închisoare cu suspendarea

executării acesteia pe o perioadă de probațiune, în ședința instanței de apel reprezentantul

acuzatorului de stat a pledat pentru aplicarea pedepsei sub formă de închisoare cu

executarea ei reală, invocând că anterior în privința lui Grătianu M. a fost pronunțată

sentința de condamnare, cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de probațiune,

însă acesta nu și-a făcut concluziile, fiind necesară aplicarea pedepsei sub formă de

închisoare, prin prisma art.85 Cod penal. Respectiv, argumentele procurorului expuse în

cadrul ședinței de judecată referitor la oportunitatea aplicării față de Grătianu M. a unei

pedepse sub formă de închisoare cu executare reală, s-au apreciat ca fiind întemeiate.

Prin sentința Judecătoriei Rîșcani din 21.01.2008 în privința lui Grătianu M. în

temeiul art.109 Cod penal a fost încetat procesul penal pe învinuirea adusă acestuia în

comiterea infracțiunii prevăzute de art.186 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal, pe motivul

împăcării părților; prin sentința Judecătoriei Rîșcani din 20.08.2014 în privința lui

Grătianu M. în temeiul art.109 Cod penal a fost încetat procesul penal pe învinuirea adusă

acestuia în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (l) Cod penal; prin sentința

Judecătoriei Rîșcani din 02.02.2016 Grătianu M. a fost condamnat în baza art.174 alin.(l)

Cod penal la 4 ani închisoare, în temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei fiind

suspendată pe o perioadă de probațiune de 3 ani.

Din cele expuse rezultă, că Grătianu M. comițând anterior trei infracțiuni, pentru una

dintre care a fost suspus răspunderii penale fiindu-i stabilită pedeapsa condiționată,

ultimul careva concluzii nu și-a făcut în legătură cu comportamentul său, ceea ce denotă

că pedeapsa aplicată inculpatului anterior nu și-a atins scopul, iar stabilirea repetată a unei

pedepse condiționate nu este oportună cazului.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că va fi justificată aplicarea față de Grătianu

M. a unei pedepse sub formă de închisoare, cu executarea reală a acesteia. Totodată,

potrivit actelor cauzei, s-a constatat că, prin sentința Judecătoriei Rîșcani din 02.02.2016

Grătianu M. a fost condamnat în baza art.174 alin.(l) Cod penal la pedeapsa închisorii pe

un termen de 4 ani, iar în temeiul art.90 Cod penal executarea pedepse i-a fost suspendată

condiționat pe o perioadă de probațiune de 3 ani. În atare împrejurări - cumul de sentințe,

este impusă aplicarea prevederilor art.85 alin.(l) Cod penal, la pedeapsa stabilită prin

prezenta decizie urmând a fi adăugată parțial pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei

4

Rîșcani din 02.02.2016, cu stabilirea în privința lui Grătianu M. a pedepsei definitive sub

formă de închisoare, cu executarea reală a acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

acționînd în numele inculpatului și partea vătămată Colibaba N. au atacat decizia cu

recurs.

6.1. Avocata solicită casarea deciziei instanței de apel, cu menținerea sentinței de

încetare a procesului penal în temeiul art. 109 Cod penal în privința lui Grătianu M.

Recurenta nu este de acord cu poziția instanței de apel de inaplicabilitatea art. 109

Cod penal, care prevede împăcarea părților cu efectul de încetare a procesului penal.

Potrivit art. 10 Cod penal, legea penală care înlătură caracterul infracțional al faptei,

care ușurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situația persoanei care a comis

infracțiunea are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au săvârșit

faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra persoanelor

care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente penale. Pertinente

în acest sens sunt și statuările CtEDO, care în cauza Scoppola vs Italia a indicat că art. 7

din Convenție nu garantează doar principiul neretroactivității legii penale mai severe, dar

de asemenea, și implicit principiul retroactivității legii penale mai blânde. Acest principiu

se transpune prin regula, după care, dacă legea penală în vigoare la momentul comiterii

infracțiunii și legile penale posterioare, adaptate înainte de pronunțarea unei decizii

definitive sunt diferite, judecătorul trebuie să o aplice pe acea ale cărei dispoziții sunt mai

favorabile acuzatului.

Potrivit art. 109 alin. (1) și (2) Cod penal în varianta modificată introdusă prin Legea

nr. 130 din 09.06.2016, în vigoare din 15.07.2016, împăcarea este actul de înlăturare a

răspunderii penale pentru o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, iar în cazul

minorilor, și pentru o infracțiune gravă, infracțiunile prevăzute în capitolele II-VI din

Partea Specială, precum și în cazurile prevăzute de procedura penală, dacă persoana nu

are antecedente penale pentru infracțiuni similare comise cu intenție sau dacă în privința

sa nu a mai fost dispusă încetarea procesului penal, ca rezultat al împăcării, pentru

infracțiuni similare comise cu intenție în ultimii cinci ani. Împăcarea este personală și

produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale și până la retragerea

completului de judecată pentru deliberare.

Astfel prin varianta expusă supra a art. 109 Cod penal, care este în vigoare de la

15.07.2016, aplicabilitatea institutului împăcării părților se condiționează de restricția

dacă în privința sa nu a mai fost dispusă încetarea procesului penal, ca rezultat al

împăcării, pentru infracțiuni similare comise cu intenție în ultimii cinci ani.

Restricționarea în cauză se aplică din data intrării în vigoare a legii, din 15.07.2016,

și nu poate avea efect retroactiv de condiționare cu cazuri de împăcare până la această

dată, or în coraport cu art. 10 alin (1) Cod penal doar legea penală care înlătură caracterul

infracțional al faptei, care ușurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situația

persoanei care a comis infracțiunea are efect retroactiv, pe când în situația în care se

înrăutățește situația inculpatului, nu poate fi aplicată o astfel de condiționare.

5

Reflectând pct. 53 al Hotărârii Curții Constituționale nr. 14 din 27 mai 2014, se

stipulează că în sensul art. 22 din Constituție coroborat cu art. 10 din Cod penal,

neretroactivitatea legii penale vizează orice circumstanță care duce la înrăutățirea situației

persoanei, fără a se limita doar la mărimea și categoria pedepsei aplicate.

Astfel, prin condiționarea aplicării retroactive a legii, în special art. 109 Cod penal,

care este ținut de situații anterioare, ce înrăutățește situația inculpatului, totodată încălcând

unul din principiile fundamentale ale statului de drept - previzibilitatea normelor juridice

și prevalarea normelor constituționale asupra normelor incluse în legi organice, acțiuni

contrare dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3).

De asemenea, recurenta menționează că, în cauza E.K. vs. Turcia din 07 februarie

2002, Curtea Europeană a reafirmat cerințele previzibilității legii penale și formulării

suficient de clare a acesteia: „Această condiție se consideră îndeplinită atunci când

justițiabilul, citind textul dispoziției pertinente și, în caz de necesitate, cu ajutorul

interpretării acesteia de către instanțele judecătorești, poate să știe pentru ce acțiuni și

inacțiuni poate fi supus răspunderi; penale. (§51)”

Legea penală are repercusiunile cele mai dure comparativ cu alte legi sancționatoare,

ea incriminează faptele cele mai prejudiciabile, respectiv, norma penală trebuie să dispună

de o claritate desăvârșită pentru toate elementele componenței infracțiunii în cazul

normelor din partea specială a legii penale. Această condiție este indispensabilă și în cazul

normelor din partea generală a legii penale.

Revenind asupra Hotărârii Curții Constituționale nr. 27 din 21.09.2017 recurenta a

citat pct. 55-57, menționând că instanța de apel eronat nu a aplicat prevederile art. 109

Cod penal, întrucît din interpretarea constituțională a normei date această ultimă condiție

nu vizează infracțiunile comise anterior.

Totodată, se afirmă că instanța de apel a emis o decizie ilegală și nefondată, în

exclusivitate fiind ghidată de poziția acuzării, încălcând dreptul inculpatului la un proces

echitabil, încălcând dreptul lui la apărare, încălcând orice norme și principii în prezentarea

și interpretarea probelor.

Colegiul Curții de Apel a ignorat declarațiile inculpatului și ale părții vătămate.

Instanța de apel s-a manifestat în favoarea acuzării, încălcând principiul prezumției

nevinovăției. Fiind judecată cauza în Judecătoria Drochia sediul Rîșcani, în procedură

generală, instanța formal a indicat probe de la urmărirea penală, acestea nefiind cercetate

în cadrul ședinței de judecată, toate discuțiile fiind duse în jurul cererii de împăcare și de

încetare a procesului penal.

Pe faptele incriminate lui Grătianu M. în instanța de judecată nici inculpatul, nici

partea vătămată, nici martori nu au fost audiați.

Instanța de apel, casând sentința primei instanțe și aplicându-i lui Grătianu M. o

pedeapsă cu închisoare, fără reluarea cercetării judecătorești, fără verificarea probelor în

cadrul unui proces echitabil, fără audierea pe cauză și pe faptele incriminate a părții

vătămate, a martorilor și a inculpatului, i-a încălcat inculpatului dreptul la apărare și la un

6

proces echitabil. Din decizia Curții de Apel Bălți este evident că probele în ședința

instanței de apel nu au fost cercetate.

Instanța de apel nu a apreciat la justa valoare circumstanțele de fapt și nu a audiat

niciun participant la proces, discuții fiind doar despre aplicabilitatea art. 109 Cod penal.

Instanța de apel agravând situația inculpatului prin decizia de condamnare la

închisoare, absolut greșit și nefondat a ajuns la concluzia că prima instanță a ținut cont

de rigorile art. 101 Cod de procedură penală și a respectat normele procesuale, a dat

probelor administrate o apreciere legală din punct de vedere al pertinenței, concludentei,

utilității, veridicității și din punct de vedere al coroborării lor, corect stabilind vinovăția

inculpatului Grătianu M. în comiterea violării de domiciliu, urmând în continuare să

individualizeze și să stabilească pedeapsa penală, pe când ultima eronat a concluzionat că

în condițiile speței este posibilă încetarea procesului penal în privința ultimului pe art. 179

alin. (2) Cod penal, din motivul împăcării părților.

Chestiunile asupra cărora Curtea de Apel trebuia să se pronunțe, atunci când 1-a

condamnat pe Grătianu M. și, astfel, a casat sentința de încetare a procesului penal în

privința acestuia, nu au fost examinate în modul corespunzător, ca o chestiune de proces

echitabil. Este nemotivată și neconvingătoare aplicarea pedepsei închisorii lui Grătianu M.

anume în circumstanțele cauzei examinate și în formularea prezentată de instanța de apel.

În drept, avocata își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 427 alin. (1) pct.

6) Cod de procedură penală.

6.2. Partea vătămată Colibaba N. solicită casarea deciziei instanței de apel, cu

adoptarea unei hotărîri de achitare în privința inculpatului sau cu dispunerea încetării

procesului penal, pentru următoarele motive.

Recurenta susține că inculpatul nu a comis infracțiunea de violare a domiciliului său

în circumstanțele descrise în rechizitoriu și nu a aplicat violența față de dînsa sau membrii

familiei, prima instanță corect a dispus încetarea procesului penal, deoarece părțile s-au

împăcat, iar instanța de apel fără a asculta versiunea părții vătămate față de cele întîmplate

eronat și neîntemeiat a ajuns la concluzia că Grătianu M. urmează a fi condamnat în baza

art. 179 alin. (2) Cod penal.

În drept, partea vătămată își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 427 alin.

(1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală.

conchide că acestea sunt întemeiate și urmează a fi admise, cu casarea totală a deciziei

instanței de apel și menținerea în vigoare a sentinței, din următoarele considerente.

Cu titlul preliminar, se relevă că obiectul cenzurii instanței de recurs este limitat doar

la chestiunile de drept, or rațiunea și finalitatea exercitării acestei căi de atac, constă în

înlăturarea erorilor admise de instanța ierarhic inferioară la etapa precedentă de judecare a

cauzei, iar controlul judecătoresc pe care acesta îl declanșează, are un rol preventiv și unul

reparator.

Potrivit prevederilor din art. 434 Cod de procedură penală, judecând recursul

împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

7

verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialelor din dosar și se pronunță asupra

tuturor motivelor invocate în recursuri de titularii acestora.

În drept, soluția instanței de recurs se fundamentează pe prevederile din art. 435 alin.

(1) pct. 2) lit. a) Cod de procedură penală potrivit cărora judecând recursul instanța este în

drept să-l admită, cu casarea totală a hotărârii atacate și menținerea sentinței, cînd apelul a

fost greșit admis.

La caz, au fost depuse două cereri de recurs de către părți procesuale adverse,

avocata Ciocanu A., care acționează în interesele și numele inculpatului Grătianu M. și

partea vătămată Colibaba N., totuși lecturând recursurile se constată că titularii își

exprimă dezacordul cu decizia instanței de apel și pledează pentru casarea acesteia, cu

adoptarea unei soluții favorabile inculpatului, de aceea în contextul ce urmează criticele

invocate de ambele părți vor fi analizate prin cumularea acestora într-un singur context.

Din cereri rezultă că temeiurile de casare pe care părțile își fundamentează

recursurile se cuprind în art. 427 alin. (1) pct. 6) și 8) Cod de procedură penală, iar

criticele ce vizează decizia instanței de apel se referă preponderent la două aspecte, în

primul rând, se pretinde că a fost încălcat dreptul inculpatului la apărare și a fost viciată

procedura de judecare a cauzei în ordine de apel prin faptul că părțile nu au fost audiate,

iar la baza soluției de condamnare a inculpatului au fost puse probe necercetate nemijlocit

de către instanța de apel și, în al doilea rînd, se critică neaplicabilitatea art. 109 Cod penal.

Verificând alegațiile expuse supra, în raport cu actele cauzei și decizia recurată, se

constată că acestea sunt întemeiate din ambele puncte de vedere semnalate de părți, de

aceea Colegiul a ajuns la conchiderea de a casa integral hotărârea instanței de apel și a

menține în vigoare sentința în privința lui Grătianu M. pronunțată de Judecătoria Drochia,

sediul Rîșcani.

Într-un prim aspect, ținând seama de esența erorilor evidențiate de părți, urmează de

menționat că, declanșând o continuare a judecării cauzei în fond, apelul este o cale de atac

sub aspect atât faptic, cât și juridic, adică odată exercitat produce un efect devolutiv

complet, provocând un control integral pe marginea fondului cauzei deferite judecății și

vizavi de normele materiale sau procesuale incidente speței.

La judecarea apelului, instanța este în drept să cerceteze suplimentar probele

administrate de prima instanță (care pot fi, de altfel, apreciate diferit față de felul cum au

fost evaluate de prima instanță), precum și să administreze probe noi, pentru elucidarea

adevărului și pentru formularea unei concluzii temeinice vizavi de acuzația imputată

inculpatului prin actul de învinuire și cel de sesizare a instanței.

Pe lîngă cele consemnate, este necesar de a face o precizare substanțială, și anume

că, după investirea instanței de apel cu soluționarea cauzei, părților trebuie să le fie

asigurate toate garanțiile unui proces echitabil, ceea ce la caz nu s-a respectat.

Potrivit proceselor-verbale ale ședințelor de judecată desfășurate de instanța de apel,

precum și reieșind nemijlocit din textul hotărârii judecătorești adoptate de Curtea de Apel

Bălți se constată că instanța, contrar dispozițiilor legale conținute în art. 413 și 414 din

Codul de procedură penală, nu a supus verificării probatoriul din dosar și nu a audiat

8

părțile prezente la cercetarea judecătorească vizavi de vinovăția imputată inculpatului în

baza art. 179 alin. (2) Cod penal, dar a supus dezbaterilor întrebarea privitoare la soluția

de încetarea a procesului penal în temeiul art. 109 Cod penal, adoptată de prima instanță.

Raportat la cele ce preced, Colegiul reiterează statuările jurisprudențiale ale Curții

Europene unde s-a evidențiat că, instanțele care au responsabilitatea de a decide cu privire

la vinovăția sau nevinovăția unui acuzat ar trebui, în principiu, să fie în măsură să audieze

victimele, învinuitul și martorii în persoană, precum și să cerceteze întreg probatoriu din

dosar, evaluând credibilitatea acestuia.

Pentru identitate de rațiuni, Colegiul penal lărgit consideră că întemeierea concluziei

despre vinovăția lui Grătianu M. în baza art. 179 alin. (2) Cod penal, fără a supune

cercetării nemijlocite probele acumulate la dosar, este contrară garanțiilor unui proces

echitabil, în sensul art. 6 § 1 din Convenție.

Criticele avansate de ambii recurenți în acest aspect sunt întemeiate și constituie unul

din temeiurile de casare a hotărârii recurate. Or, desființarea deciziei instanței de apel,

prezintă relevanță și din punct de vedere al remedierii drepturilor fundamentale ale

inculpatului afectate prin soluția instanței, printre care se enumeră și respectarea

prezumției de nevinovăției a acestuia. În acest aspect, nu în zădar Curtea Europeană a

reamintit că prezumția de nevinovăție, consacrată de paragraf. 2 al art. 6 din Convenție,

este un element al noțiunii de proces echitabil în materie penală, care trebuie interpretată

în lumina jurisprudenței Curții în acest aspect.

În sensul art. 6 paragraf. 2 din Convenție prezumția de nevinovăție este încălcată

dacă, fără să fi fost în mod prealabil stabilită vinovăția acuzatului și, în special, fără ca

acesta să fi avut posibilitatea să-și exercite dreptul la apărare, o decizie judiciară care îl

privește, reflectă că acesta este vinovat. Chiar și în lipsa unei constatări formale, este

suficient să existe o argumentație care să lase să se întrevadă că judecătorul l-a considerat

vinovat pe inculpat.

În speță, anume această constatarea a fost trasată de către magistrații instanței de

apel, cu încălcarea garanțiilor procesuale de care urma să beneficieze inculpatul potrivit

legii. Indubitabil că afectarea dreptului la apărare a inculpatului este de natură să vicieze

actul procesual întocmit de instanța de apel, ceea ce în consecință duce la casarea

integrală a acestuia.

Totodată, Colegiul apreciază ca fiind vădit nefondate argumentele formulate de

instanța de apel privitor inaplicabilitatea institutului împăcării părților prin prisma art. 109

Cod penal și, în acest sens, se expun următoarele.

Din actele dosarului se constată că, prima instanță a dispus încetarea procesului

penal în privința lui Grătianu M. în baza art. 179 alin. (2) Cod penal, în temeiul art. 109

Cod penal, în legătură cu împăcarea părților. La baza acestei soluții a stat manifestul

expres al părților despre încheierea tranzacției de împăcare și renunțarea părții vătămate la

orice pretenții față de inculpat.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței, la sesizarea procurorului, instanța de

apel a casat-o integral pronunțând o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit pentru prima

9

instanță, prin care Grătianu M a fost recunoscut vinovat și condamnat în temeiul art. 179

alin. (2) Cod penal la 1 an închisoare, cu aplicarea art. 85 alin. (1) Cod penal, pentru

cumul de sentințe, prin cumularea parțială a pedepselor. La pedeapsa deja stabilită

inculpatului i-a fost adăugată parțial pedeapsa din sentința Judecătoriei Rîșcani din 02

februarie 2016, definitiv fiindu-i aplicată pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, cu

executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a consemnat în partea descriptivă a deciziei

precum că: „ ... noile condiții de aplicare a instituției împăcării au fost introduse prin

Legea nr.130 din 09.06.2016, în vigoare din 15.07.2016. Prin instituirea acestei condiții

legiuitorul nu a operat modificări în legea penală cu privire la conținutul unei infracțiuni

sau pedepse, dar a instituit condiții suplimentare la încheierea împăcării.

Astfel, împăcările încheiate în ultimii cinci ani până la momentul intrării în vigoare

a modificărilor operate de legiuitor constituie, de facto, fapte care s-au produs și trebuie

luate în considerare de organele de urmărire penală sau instanțele judecătorești la

aplicarea instituției împăcării sub imperiul legii noi. Or, potrivit jurisprudenței CtEDO

practica de a lua în considerare evenimentele desfășurate în trecut trebuie distinsă de

noțiunea aplicării retroactive a legii, stricto sensu.”

Contrar celor consemnate de instanța de apel, Colegiul penal lărgit, în deplin acord

cu prima instanță, apreciază că, cauzei deferite judecății îi sunt incidente dispozițiile art.

109 Cod penal. Această concluzie, se fundamentează în mare parte pe statuările din

Hotărârea Curții Constituționale nr. 27 din 21 septembrie 2017 privind excepția de

neconstituționalitate a unor prevederi din art. 109 alin. (1) din Codul penal, care au fost

interpretate denaturat de către Curtea de Apel Bălți.

Or, în abordarea problemei de constituționalitate a prevederilor din art. 109 alin. (1)

din Codul penal, Curtea Constituțională a luat în considerare atât principiile consacrate în

Constituție și în dreptul intern, cât și cele statuate în jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, și a decis asupra constituționalității acestei norme, inclusiv din

aspectele criticate de autorii sesizării.

Din conținutul hotărârii Curții se observă că aceasta vizează, inter alia, tălmăciri

despre aplicabilitatea la faptele comise anterior a art. 109 Cod penal, în redacția normei

amendate prin Legea nr.130 din 9 iunie 2016. Pentru a fi mai expliciți, se relevă că

amendamentele introduse prin Legea 130/2016 se referă la completarea alin. (1) din art.

109 Cod penal și instituirea unor condiții subsidiare pentru a beneficia de circumstanțele

de producere a efectelor împăcării.

Alineatul (1) al normei precitate s-a completat în final cu textul „ , dacă persoana nu

are antecedente penale pentru infracțiuni similare comise cu intenție sau dacă în privința

sa nu a mai fost dispusă încetarea procesului penal, ca rezultat al împăcării, pentru

infracțiuni similare comise cu intenție în ultimii cinci ani”.

Curtea de Apel, exceptând efectele neretroactivității acestei legi penale, a considerat

că precondițiile de mai sus sunt aplicabile speței, având în vedere că: „Prin sentința

Judecătoriei Rîșcani din 21.01.2008 în privința lui Grătianu M. în temeiul art.109 Cod

10

penal a fost încetat procesul penal de învinuirea adusă acestuia în comiterea infracțiunii

prevăzute de art.186 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal, pe motivul împăcării părților; prin

sentința Judecătoriei Rîșcani din 20.08.2014 în privința lui Grătianu M. în temeiul

art.109 Cod penal a fost încetat procesul penal de învinuirea adusă acestuia în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (1) Cod penal; prin sentința Judecătoriei Rîșcani

din 02.02.2016 Grătianu M. a fost condamnat în baza art.174 alin.(1) Cod penal la 4 ani

închisoare, în temeiul art. 90 Cod penal, cu suspendarea executării pedepsei pe o

perioadă de probațiune de 3 ani.”

Colegiul penal lărgit observă că, instanța de apel statuând asupra faptului că, în

privința inculpatului Grătianu M. în ultimii cinci ani au mai fost încetate procesele penale

în temeiul art. 109 Cod penal și acesta a mai fost condamnat pentru infracțiuni similare, a

casat sentința afirmând că institutul împăcării repetate a părților este restricționat de lege.

De fapt, curgerea termenului de cinci ani în cadrul căruia împăcarea penală nu poate

fi încheiată dacă anterior a existat o împăcare, în temeiul căreia a fost dispusă încetarea

procesului penal în privința persoanei, pentru infracțiuni similare comise cu intenție,

pornește doar pentru infracțiunile săvârșite după intrarea în vigoare a Legii 130/2016, nu

și viceversa.

Vorbind despre acțiunea legii penale în timp, urmează de consemnat că, potrivit art.

10 alin. (1) Cod penal, legea penală care înlătură caracterul infracțional al faptei, care

ușurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situația persoanei ce a comis infracțiunea

are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au săvârșit faptele respective

până la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra persoanelor care execută

pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente penale. Prin sintagma „în alt

mod, ameliorează situația persoanei care a comis infracțiunea” legiuitorul a avut în

vedere orice prevedere legală nouă care, prin aplicarea sa, în orice mod ar crea o situație

mai favorabilă persoanei față de situația prevăzută de legea în vigoare la momentul

comiterii faptei.

Același principiu este consacrat și de actele internaționale în domeniul drepturilor

omului la care Republica Moldova este parte, precum Declarația Universală a Drepturilor

Omului - art.11, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice - art.15.

Articolul 7 din Convenție cu denumirea marginală „Nici o pedeapsă fără lege” consacră,

de asemenea, principiul neretroactivității legii penale. În jurisprudența sa, Curtea

Europeană a statuat că articolul 7 din Convenție nu se limitează numai la interzicerea

aplicării retroactive a legii penale în detrimentul unui acuzat (Del Río Prada v. Spania,

[MC] hotărâre din 21 octombrie 2013, § 78); Welch v. Regatul Unit al Marii Britanii și

Irlandei de Nord, hotărâre din 9 februarie 1995, § 36; Jamil v. Franța, hotărâre din 8 iunie

1995, § 35). Acesta consacră, de o manieră mai generală, și principiul legalității

incriminării și a pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) (Kokkinakis v. Grecia,

hotărâre din 25 mai 1993, §52). Pe lângă interzicerea în special a extinderii conținutului

infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni, acesta

mai prevede și principiul conform căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată

11

extensiv în defavoarea acuzatului. (Coëme și alții v. Belgia, hotărâre din 22 iunie 2000 §

145; Bașkaya și Okçuoğlu v. Turcia [MC], hotărâre din 8 iulie 1999, §§ 42-43).

Avînd în vedere că modificările din Legea 130/2016 au instituit unele precondiții

suplimentare pentru ca inculpatul să poată beneficia de încetarea procesului penal în

privința sa datorită împăcării cu partea vătămată, care nu erau în vigoare cînd Grătianu M.

a săvîrșit infracțiunile: art.186 alin. (2) lit. b), c), d) Cod penal, art. 179 alin. (1) Cod

penal, art. 174 alin. (1) Cod penal, acestea nu se aplică cu efect retroactiv, deoarece în caz

contrar prin decăderea din dreptul de a beneficia de prevederile art. 109 Cod penal,

inculpatului i se agravează situația. Or, efectul legii în timp este ghidat de principiul

acțiunii legii, potrivit căruia legea se aplică tuturor faptelor în timpul în care se află în

vigoare, are eficiență deplină și continuă din momentul intrării în vigoare și până la

abrogarea ei. Legea penală care într-un mod sau altul acționează în detrimentul

inculpatului nu se aplică faptelor săvârșite de acesta înainte de intrarea ei în vigoare, adică

nu are efect retroactiv.

Așadar, noile cerințe fixate de legislator în alin. (1) din art. 109 Cod penal își produc

efectul cu precădere doar pentru faptele posterior intrării în vigoare.

De altfel, pentru a sublinia încă o dată despre modul de aplicare a noilor prevederi ce

vizează interdicția împăcării repetate stabilite la art. 109 alin. (1) din Cod penal, Colegiul

notează unele raționamente din Hotărîrea Curții Constituționale citată supra, și anume:

„57. Curtea observă că această ultimă condiție nu vizează infracțiunile comise

anterior, ci se aplică doar în privința împăcării părților în cadrul proceselor penale

pentru infracțiunile săvârșite după intrarea în vigoare a Legii nr.130 din 9 iunie 2016,

iar termenul de cinci ani fiind o cerință pentru aplicarea împăcării în cazul săvârșirii

unei noi infracțiuni. Totodată, prevederile acestei legi produc efecte in integrum pentru

toate persoanele care întrunesc condițiile de aplicare a împăcării de la momentul intrării

în vigoare a legii.

cadrul căruia împăcarea penală nu poate fi încheiată dacă anterior a existat o împăcare,

în temeiul căreia a fost dispusă încetarea procesului penal în privința persoanei, pentru

infracțiuni similare comise cu intenție, legiuitorul nu a operat modificări în legea penală

cu privire la conținutul unei infracțiuni sau pedepse, dar a instituit condiții

suplimentare la încheierea împăcării. Astfel, simpla reglementare a unui termen în care

persoana nu poate beneficia de instituția împăcării nu are caracterul formulării unei legi

nefavorabile, ci are semnificația de a institui doar un cadru legal pentru atingerea

scopului legii penale de prevenire a săvârșirii unor noi infracțiuni. Or, statul are o largă

marjă de apreciere în alegerea măsurilor necesare pentru combaterea criminalității.”

Interpretarea pe care a reținut-o instanța de apel vizavi de statuările din Hotărârea

Curții Constituționale este vădit eronată, întrucât instanța constituțională expres și explicit

a consemnat că precondițiile din art. 109 Cod penal, introduse prin Legea 130/2016 nici

într-un caz nu vizează infracțiunile comise anterior de inculpat, ci se aplică doar în

12

privința împăcării părților în cadrul proceselor penale pentru infracțiunile săvârșite după

intrarea în vigoare a Legii respective.

Pe cale de consecință, instanța de recurs conchide asupra faptului că prima instanță

corect a dispus încetarea procesului penal în privința lui Grătianu M. în baza art. 179 alin.

(2) Cod penal, aplicând corect dispozițiile legii materiale și procesual-penale în vigoare la

momentul instrumentării cauzei.

În subsidiar, instanța de recurs ține să remarce că, Grătianu M. urmează a fi eliberat

din penitenciar, dacă în privința lui nu este aplicată măsura preventivă sub formă de arest

sau acesta nu execută pedeapsa penală în baza altor hotărâri judecătorești, din motiv că se

casează decizia instanței de apel, prin care dînsul a fost condamnat, cu menținerea în

vigoare a sentinței de încetare a procesului, legalitatea căreia a fost verificată.

Colegiul penal lărgit

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de avocatul Ciocanu Aliona în numele

inculpatului și de partea vătămată Colibaba Natalia, casează total decizia Colegiului penal

al Curții de Apel Bălți din 07 februarie 2018, în cauza penală privindu-l pe Grătianu

Mihail XXXXX, cu menținerea sentinței Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani din 16

noiembrie 2017, potrivit căreia procesul penal în privința lui Grătianu Mihail, învinuit de

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (2) Cod penal, în temeiul art. 109 Cod

penal, a fost încetat, în legătură cu împăcarea părților.

Grătianu Mihail XXXXX urmează a fi eliberat din penitenciar, dacă în privința lui

nu este aplicată măsura preventivă sub formă de arest sau acesta nu execută pedeapsa

penală în baza altor hotărâri judecătorești.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 31 iulie 2018.

Președinte GORDILĂ Nicolae

Judecători CATAN Liliana

COVALENCO Elena

DIACONU Iurie

GUZUN Ion

13