1ra-1845/2018 — art. 151 alin. 2 lit. b CP

1ra-1845/2018 — art. 151 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-1845/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

13 noiembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în componența:

președinte COVALENCO Elena

judecători CATAN Liliana

DIACONU Iurie

GUZUN Ion

BEJENARU Iurie

judecând, fără participarea părților, recursul ordinar declarat de avocatul Zadorojnîi

Andrei în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2018, în cauza penală privindu-l pe

CROITORU Ion XXXXX, născut la

XXXXX, originar și domiciliat în XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 29.03.2017 – 02.03.2018;

Instanța de apel: 11.04.2018 – 05.06.2018;

Instanța de recurs: 15.08.2018 – 13.11.2018.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală legal

executată.

C O N S T A T Ă :

vinovat și condamnat în baza art. 151 alin. (2) lit. b) Cod penal la 10 ani închisoare, cu

executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Acțiunea civilă înaintată de XXXXX a fost admisă integral, fiind dispusă încasarea din

contul inculpatului a prejudiciului material în mărime de 7000 lei.

ianuarie 2017, aproximativ la orele 22:30, aflându-se în strada din s. Marinici, r-nul

Nisporeni, fiind în stare de ebrietate, în urma relațiilor ostile apărute în urma unui conflict

inițiat cu partea vătămată minoră XXXXX, născut la XXXXX, urmărind scopul vătămării

integrității corporale, intenționat i-a aplicat multiple lovituri cu un obiect din lemn peste cap

și corp, cauzându-i conform raportului de expertiză medico-legală nr. 19 „D” din 13

februarie 2017, vătămări corporale grave, periculoasă pentru viață.

Pe baza stării de fapt descrise supra, acțiunile inculpatului au fost încadrate juridic în

temeiul art. 151 alin. (2) lit. b) Cod penal, vătămarea intenționată gravă a integrității

1

corporale și a sănătății, care este periculoasă pentru viață, acțiunea săvârșită cu bună

știință asupra unui minor.

art. 402-403 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apeluri de către procuror și

apărătorul Marian I. în numele inculpatului.

3.1. Procurorul, invocând ilegalitatea sentinței în partea neîncasării cheltuielilor de

judecată, a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei cu adoptarea unei noi hotărâri în

această parte, prin care să se dispună încasarea din contul inculpatului a sumei de 57 lei.

În acest sens, s-a menționat că, odată cu stabilirea vinovăției inculpatului în săvârșirea

unei infracțiuni, acestuia îi revine și obligația de a plăti statului toate cheltuielile efectuate

de la începerea urmăririi penale și până la punerea în executare a hotărârii de condamnare.

În cazul dat, inculpatul Croitoru I. nu este o persoană vulnerabilă, adică încasându-se de la

acesta cheltuielile judiciare în sumă de 57 lei, nu se va influența substanțial asupra situației

materiale a persoanelor care se află la întreținerea lui.

3.2. Apărătorul inculpatului, Marian I., a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei

și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunile inculpatului să fie recalificate din art.

151 alin. (2) lit. b) Cod penal, în cele din art. 151 alin. (1) Cod penal, cu stabilirea unei

pedepsei prin prisma art. 90 Cod penal.

Apelantul a indicat că instanța de fond nu a ținut cont de toate circumstanțele cauzei și

nu a apreciat corespunzător probele din dosar, or din depozițiile martorului Croitoru N., care

a fost emoționată și a spus că este vecină cu partea vătămată, nu este corect de a conchide că

aceștia erau vecini, întrucât locuiesc la o distanță impunătoare, adică destul de departe ca să

fie vecini, iar inculpatul nu putea să cunoască despre faptul că partea vătămată, XXXXX,

este minor.

În opinia avocatului, prima instanță eronat a statuat că, inculpatul cunoștea despre

minoratul victimei, dat fiind că, deși Croitoru I. și partea vătămată XXXXX, locuiesc în

comuna Marinici, aceasta este alcătuită din satul Marinici, satul Ieleneșteni, satul

Călimănești și satul Heleșteni, unde sunt în total un număr impunător de locuitori, și apoi

Croitoru I. s-a aflat mult timp peste hotarele țării, în Federația Rusă, toate acestea conduc la

opinia că partea nu putea să cunoască cu certitudine că XXXXX este minor.

De asemenea, s-a menționat că martorul Gaimer A., care a inițiat împreună cu partea

vătămată conflictul, nu a fost audiat. Instanța nu a ținut cont nici de solicitarea apărării cu

referire la reținerea temeiului din art. 76 lit. g.) Cod penal, ca circumstanță atenuantă, care

expres prevede că ilegalitatea sau imoralitatea acțiunilor victimei, dacă ele au provocat

infracțiunea, contribuie la atenuarea pedepsei aplicate inculpatului. În speță, sunt evidente

acțiunile părții vătămate, care l-a ora 22:30 a pătruns în gospodăria inculpatului, apoi în

casă, a numit-o cu cuvinte necenzurate pe soția acestuia, a forțat ușa și până la urmă a intrat

cu o bâtă în casă să se răfuiască fizic cu inculpatul. Prima instanță doar a stabilit că, la caz,

nu sunt careva circumstanțe agravante, fără să se expună asupra celor atenuante.

Cu referire la acțiunea civilă înaintată de partea vătămată privind încasarea

prejudiciului material în sumă de 7000 lei, s-a menționat că, deși inculpatul recunoaște și

2

dorește să acopere cheltuielile pe care le-a suportat partea, totuși suma acestora trebuie

probată de partea adversă.

avocatului Marian I. declarat în numele inculpatului a fost respins, ca nefondat, cu

admiterea apelului declarat de procuror și cu casarea sentinței în partea neîncasării

cheltuielilor judiciare și pronunțarea unei noi hotărâri în această parte, prin care s-a dispus

încasarea din contul inculpatului în beneficiul statului a sumei de 57 lei, pentru efectuarea

expertizei judiciare.

Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

a apreciat circumstanțele de fapt și de drept, probele au fost apreciate în modul

corespunzător, iar acțiunile inculpatului corect au fost încadrate juridic în baza art. 151 alin.

(2) lit. b) Cod penal.

Instanța de apel a consemnat că, la caz, este indubitabil că Croitoru I., intenționat,

cunoscând că partea vătămată XXXXX, născut la XXXXX, este minor, având cu sine o bâtă

din lemn, i-a aplicat multiple lovituri peste cap și corp, cauzându-i vătămări corporale grave,

periculoase pentru viață, fapt confirmat prin declarațiile părții vătămate, a martorului

Croitoru N. și prin probele anexate la dosar, dar și prin recunoașterea parțială a învinuirii de

către inculpat.

Prin urmare, solicitarea privind reîncadrarea acțiunilor inculpatului din art. 151 alin.

(2) lit. b) Cod penal, în art. 151 alin. (1) Cod penal, nu poate fi acceptată, ne având bază

legală și probantă, mai mult că partea apărării nu a prezentat instanței nici o probă în acest

sens, iar din probele existente în dosar s-a stabilit cu certitudine că inculpatul cunoștea

faptul că partea vătămată era minoră, la momentul agresării acesteia de către inculpat.

Astfel, vina lui Croitoru I. de vătămarea intenționată gravă a integrității corporale și a

sănătății, care este periculoasă pentru viață, acțiune săvârșită cu bună știință asupra unui

minor, a fost dovedită pe deplin. De asemenea, Curtea a considerat că, la stabilirea pedepsei,

s-a ținut seama de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei, care atenuează sau agravează răspunderea.

Instanța de fond la stabilirea categoriei și termenului pedepsei, corect a aplicat

prevederile art. 7, 75 Cod penal și a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul

acesteia, de personalitatea celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, precum și de scopul pedepsei enunțat în art. 61 Cod penal.

Cu privire la alegațiile apelantului în partea soluționării acțiunii civile, instanța a

evidențiat că, în baza prevederilor legale în materie, dreptul la compensarea bănească a

prejudiciului material îl au persoanele prejudiciate direct. Conform probelor prezentate de

către acuzatorul de stat și partea civilă, în urma săvârșirii infracțiunii, ultimului i-a fost

cauzat un prejudiciu material care este estimat la 7000 lei, fapt recunoscut și de inculpat, din

care considerent, instanța întemeiat a dispus încasarea de la Croitoru I. a acestei sume.

Pe de altă parte, analizând raționamentele expuse de procuror în cererea de apel,

instanța a statuat că acestea sunt întemeiate, iar solicitarea privind încasarea cheltuielilor

judiciare în sumă de 57 lei, de la inculpat în beneficiul statului, urmează a fi admisă integral.

3

În acest sens, făcând trimitere la art. 227 și 229 Cod de procedură penală, instanța a

menționat că, plata cheltuielilor judiciare urmează a fi puse în sarcina inculpatului atâta timp

cât Croitoru I. a recunoscut că a aplicat lovituri părții vătămate, iar din probele cercetate s-a

stabilit cu certitudine culpa inculpatului de comiterea infracțiunii incriminate, or, efectuarea

expertizelor care reprezintă obiectul de studiu al instanței de apel, au avut la geneză

comportamentul infracțional al inculpatului.

numele inculpatului a declarat recurs ordinar, prin care solicită casarea parțială a deciziei, cu

adoptarea unei hotărâri de recalificare a acțiunilor reținute în sarcina inculpatului din art.

151 alin. (2) lit. b) Cod penal, în cele din art. 151 alin. (1) Cod penal, cu stabilirea unei

pedepsei de 5 ani privațiune de libertate, prin prisma art. 90 Cod penal, totodată se solicită

anularea încasării din contul inculpatului a sumei de 57 lei, cheltuită de stat pentru

efectuarea expertizei judiciare.

Recurentul evidențiază că, în descrierea faptei imputate inculpatului, instanțele nu au

indicat semnul calificativ „cu bună știință asupra unui minor”, despre care fapt a atenționat

și la etapa precedentă de judecare a cauzei.

Instanțele de fond nu au ținut cont de toate circumstanțele cauzei și nu au apreciat

corespunzător faptul că din constituția părții vătămate și comportamentul acestuia, nu se

poate de conchis cu certitudine că persoana este minoră.

În opinia avocatului, faptul că martorul Gaimer A., care a inițiat împreună cu partea

vătămată conflictul, nu a fost audiat, este o lacună a instanțelor, pentru că acesta putea

furniza informație importantă pentru soluționarea cauzei.

În conținutul pct. 39 din decizia instanței de apel, în mod arbitrar, se face referire că

inculpatul cunoștea despre faptul că partea vătămată era minoră, iar argumentele

apărătorului privind recalificarea faptei, au fost desconsiderate de instanță, fiind respinse

arbitrar și superficial prin mențiunea că: „ ... din materialele cauzei s-a stabilit faptul că

inculpatul cunoștea că partea vătămată era minor”.

Totodată, se menționează că partea apărării nu a contestat latura obiectivă a

infracțiunii comise de inculpat, fiind de acord că, în urma acțiunilor întreprinse de Croitoru

I. părții vătămate XXXXX i-au fost cauzate leziuni corporale grave, periculoase pentru

viață.

Instanța de apel, s-a expus detaliat asupra elementelor constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 151 Cod penal, cu toate că încadrarea juridică a faptei în baza art. 151 Cod

penal nici nu a fost contestată de părți și, din contra, a omis să-și argumenteze soluția vizavi

de criticele concrete avansate de apelant cu referire la cunoașterea faptului că victima era

minoră.

Recurentul susține că, contrar poziției susținute de partea apărării, în pct. 40-42 a

deciziei contestate, Colegiul penal din nou reexaminează probele în vederea semnelor

calificative enumerate în alin. (1) art. 151 Cod penal și deja recunoscute de inculpat.

Însă, de fapt instanța nu a analizat dacă inculpatul cu bună știință (cu certitudine)

cunoștea despre minoratul părții vătămate XXXXX Instanțele inferioare doar au copiat

rechizitoriul, ignorând constatările efectuate în cadrul cercetărilor judecătorești. XXXXX,

4

fiind audiat la urmărirea penală și în ședința instanței de fond, a declarat că „niciodată nu

am discutat despre vârsta mea și nu cred că dlui (adică Croitoru I.) cunoștea cu

certitudinea ce vârsta am”, extras din procesul-verbal de audierea părții vătămate XXXXX

din data de 09.02.2017, fila dosarului 26 verso.

Instanțele inferioare nu au contrapus data faptei comise - 09.01.2017 și data când

victima XXXXX a atins majoratul - 25.01.2017, diferența constituie doar 2 săptămâni,

termenul care nu poate fi urmărit, dacă nu știi concret data nașterii persoanei. Ca atare,

sarcina prezentării probelor învinuirii îi revine procurorului, dar nu apărării după cum a

consemnat instanța de apel.

Prin ordonanța din 08.02.2017 corect s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire

la săvârșirea infracțiunii prevăzute anume de art. 151 alin. (1) Cod penal (f.d. 1).

Ulterior, prin ordonanța procurorului (f.d. 71), Croitoru I. a fost pus sub învinuire în

baza art. 151 alin. (2) lit. b) Cod penal și anume pentru „vătămarea intenționată gravă a

integrității corporale sau a sănătății, acțiune săvârșită asupra unui minor”. Aceiași

formulare a învinuirii a fost repetată și în actul final de învinuire (f.d. 81).

Analizând circumstanțele cauzei, constatările, fapta descrisă prin ordonanță de pornire

a urmăririi penale (f.d. 1), prin ordonanța din 10.02.2017 de recunoaștere a lui Croitoru I. în

calitate de bănuit (f.d. 46), prin ordonanța de punere a lui Croitoru I. sub învinuire (f.d. 71),

prin rechizitoriul (f.d. 81), precum și lipsa descrierii faptei în actul judecătoresc, cu referire

la „acțiune săvârșită cu bună știință asupra unui minor”, rezultă că faptei săvârșite i s-a

dat o încadrare juridică greșită.

În afară de omisiunile indicate supra, dând o încadrarea juridică incorectă, instanțele

de fond încălcând art. 61, 75, 76, 78 Cod penal au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale, motivul de casare prevăzut de art. 427 alin.(l) pct. 10) Codul de

procedură penală. În textul hotărârilor atacate nu se conțin aprecierile instanței de fond și de

apel privitor la circumstanțele atenuante și posibilitatea aplicării pedepsei cu suspendarea

executării.

Instanțele inferioare nu au ținut cont de faptul, că inculpatul a recunoscut faptele

indicate și formulate în rechizitoriul, s-a căit sincer de cele comise, a contribuit activ la

descoperirea infracțiunii, a recunoscut vinovăția, circumstanțe prevăzute de art. 76 alin. (1)

lit. f) Cod penal. Inculpatul benevol a reparat paguba pricinuită, fapt confirmat prin cererea

lui XXXXX, unde se menționează că el personal a primit de la Croitoru O. - 7000 lei, suma

pretinsă de acesta în acțiunea civilă și circumstanță prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. e) Cod

penal. La fel, s-a ignorat că acțiunile victimei au avut un caracter ilegal și imoral, care au

provocat comiterea infracțiunii.

Avocatul susține că, în speță sunt întrunite toate condițiile pentru dispunerea

suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate lui Croitoru I., iar instanțele

inferioare nu au examinat oportunitatea stabilirii lui Croitoru I. pedepsei cu executare, adică

s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor art. 90 Cod penal.

Totodată, instanța de apel în mod greșit a admis apelul depus de procuror și a dispus

casarea sentinței, rejudecarea cauzei cu adoptarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit,

5

pentru prima instanță, prin care din contul inculpatului a fost încasată suma de 57 lei pentru

cheltuielile de judecată, survenite în legătură cu efectuarea expertizei medico-legale.

Astfel, se reține că expertiza medico-legală a fost ordonată de către organul de

urmărire penală în vederea constatării gradului de gravitate și a caracterului vătămărilor

integrității corporale, fiind acțiuni procesuale ce țin de administrarea probatoriului și

formularea învinuirii, care sunt puse în sarcina părții acuzării.

Prin urmare, se atestă că instanța de apel incorect a soluționat apelul procurorului și

greșit 1-a admis, or astfel de cheltuieli ce sunt suportate în cadrul urmăririi penale în

vederea demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, prin

numirea efectuării expertizelor judiciare, reprezintă cheltuieli judiciare ce sunt achitate din

bugetul statului.

În drept, recurentul își întemeiază cererea pe prevederile inserate la art. 427 alin. (1)

pct. 6), 8), 10), 12) Cod de procedură penală.

procurorul a depus referință privitor la opinia sa asupra recursului declarat de avocatul

Zadorojnîi A. în numele inculpatului, menționând că acesta urmează a fi declarat

inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat, deoarece este lipsit de temeiuri legale.

conchide asupra admiterii acestuia, pentru considerentele expuse în contextul ce urmează.

Pornind de la aceea că obiectul cenzurii instanței de recurs este limitat la analiza

chestiunilor de drept, respectiv rațiunea și finalitatea exercitării acestei căi de atac, se

rezumă la înlăturarea erorilor de drept admise de instanța ierarhic inferioară, la etapa

precedentă de judecare a cauzei, regulă stipulată și în art. 434 Cod de procedură penală.

În concordanță cu dispoziția art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt

asupra cărora trebuie să se pronunțe prima instanță și care, prin apel, se transmit instanței de

apel, cuprind următoarele aspecte: dacă fapta reținută a fost săvârșită ori nu, dacă fapta a

fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce împrejurări a fost comisă, dacă există

circumstanțe atenuante și agravante, dacă probele corect au fost apreciate prin prisma art.

101 Cod de procedură penală. În ceea ce privește chestiunile de drept pe care urmează să le

soluționeze instanța de apel, acestea se referă la: dacă fapta întrunește elementele

infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată

și aplicată just, dacă normele de drept procesual sau penal au fost corect aplicate.

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la chestiunile

nominalizate supra, hotărârea instanței de apel urmează a fi desființată, cu dispunerea

rejudecării cauzei.

Soluția instanței de recurs adoptată pe marginea acestei cauze, în drept, se întemeiază

pe dispoziția art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, potrivit căreia

judecând recursul instanța este în drept să-l admită, cu casarea totală a hotărârii atacate și

dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată, în

cazul în care esența erorii judiciare admise nu poate fi înlăturată de către instanța de recurs

la această etapă a procedurii.

6

Reieșind din conținutul cererii de recurs, se constată că, avocatul Zadorojnîi A.,

pledând pentru desființarea parțială a deciziei instanței de apel și a sentinței, se pronunță

pentru adoptarea unei noi soluții, prin care Croitoru I. să fie recunoscut vinovat de

săvârșirea infracțiunii stipulate de art. 151 alin. (1) Cod penal, cu respingerea solicitării

procurorului privind încasarea cheltuielilor de judecată de la inculpat.

În esență, recurentul evidențiază că instanțele de fond au desconsiderat argumentele

părții apărării privitor la faptul că inculpatul nu avea de unde să cunoască cu certitudine

despre minoratul părții vătămate la momentul comiterii infracțiunii, reținând în sarcina

acestuia o încadrare juridică greșită, neconfirmată prin probele din dosar.

Din analiza coroborată a motivelor expuse în recurs, Colegiul constată că acestea se

subscriu cazurilor de casare prevăzute de pct. 6) și 12) din alin. (1) al art. 427 Cod de

procedură penală, iar argumentele avansate de titularul cererii sunt întemeiate și urmează a

fi admise ad integrum.

Înainte de a purcede la expunerea de motive, care au stat la baza casării integrale a

deciziei instanței de apel, Colegiul ține să consemneze că, declanșând o continuare a

judecării cauzei în fond prin prisma prevederilor art.408-411 Cod de procedură penală,

apelul produce mai multe efecte: suspensiv, devolutiv, neagravarea situației în propriul apel

și extensiv. Apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept, adică odată exercitat are

efect devolutiv complet, în sensul că provoacă un control integral atât în fapt, cât și în drept,

asupra cauzei deferite judecății. Respectiv, la judecarea apelului, instanța este în drept să

cerceteze suplimentar probele administrate de prima instanță (care pot fi, de altfel, apreciate

diferit față de felul cum au fost evaluate de prima instanță), pentru elucidarea adevărului și

pentru formularea unei concluzii temeinice vizavi de acuzația imputată inculpatului prin

actul de învinuire și cel de sesizare a instanței.

Inter alia, instanța de apel mai este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor

invocate în apel, iar nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor invocate

echivalează cu nerezolvarea fondului apelului și, în acest caz, decizia urmează a fi casată, cu

rejudecarea cauzei în apel, așa cum cere art.435 Cod de procedură penală, întrucât o

asemenea eroare judiciară nu poate fi corectată în instanța de recurs. La caz, omisiunile

instanței de apel au viciat iremediabil procedura desfășurată împotriva inculpatului, afectând

echitabilitatea întregului proces, care este o valoare comună pentru Constituția Republicii

Moldova și pentru Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale.

Pentru început, recurentul pretinde că cele reclamate de partea apărării în cererea de

apel, în mare parte, au rămas fără un răspuns bine argumentat, bazat pe elementele

probatorii din dosar, ceea ce echivalează cu nerezolvarea fondului apelului declarat.

După cum se învederează în Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al

Judecătorilor Europeni (CCJE) privind calitatea hotărârilor judecătorești, pentru a fi de

calitate, hotărârea judecătorească trebuie percepută de justițiabil drept rezultatul unei

aplicări pertinente a regulilor de drept, al unei proceduri echitabile și al unei aprecieri

convingătoare a faptelor.

7

Hotărârea trebuie, în principiu, să fie motivată. Calitatea hotărârii depinde în principal

de calitatea motivației. O motivație bună este o necesitate imperioasă care nu poate fi

neglijată în favoarea celerității. Motivația permite nu numai o mai bună înțelegere și

acceptare a hotărârii de către justițiabil ci este mai ales o garanție împotriva arbitrarului. De

aceea, aceasta trebuie să fie coerentă, clară și lipsită de ambiguități și de contradicții, care

trebuie să permită urmărirea unui raționament ce a condus judecătorul la soluția adoptată în

final.

În subsidiar, în același Aviz se evidențiază că, motivația trebuie să răspundă

pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloacelor de apărare. Această

garanție este esențială, deoarece permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au

fost examinate și deci că judecătorul a ținut cont de ele.

La caz, instanța de apel nu a dat răspuns la toate capetele de cerere din apelul

apărătorului, prin aceasta nerezolvând fondul apelului declarat. Or, în esență, apelantul-

apărătorul inculpatului a pretins în cererea de apel că, partea acuzării nu a probat faptul că

inculpatul a cunoscut cu certitudine despre minoratul victimei, ceea ce a avut drept

consecință încadrarea juridică greșită a acțiunilor reținute în sarcina lui Croitoru I.

La acest argument, care a fost fundamental pentru cererea de apel, instanța a formulat

următoarea concluzie: „39. ... Colegiul nu poate reține argumentele apărătorului în partea

în care a solicitat ca acțiunile inculpatului să fie recalificate de la alin. (2) la alin. (1) art.

151 Cod penal, or din materialele cauzei s-a stabilit faptul că inculpatul cunoștea că partea

vătămată este minor.

lit. b) Cod penal, în art. 151 alin. (1) Cod penal, nu poate fi efectuată, ne având bază legală

și probantă, or nu a prezentat instanței nici o probă în acest sens, care ar dovedi cele

invocate, mai mult ca atât prin probele expuse mai sus s-a stabilit faptul că inculpatul era

la curent că partea vătămată XXXXX la momentul săvârșirii infracțiunii era minor.”

Caracterul succint al concluziei formulate de instanța de apel față de criticele părții

apărării este calificat de Colegiul penal lărgit ca fiind o motivare insuficientă și irelevantă,

contrară standardelor procedurale inserate la art. 6 paragraf. 1 din Convenția Europeană.

În cauza Vetrenko c. Moldovei în hotărârea din 18 mai 2010, instanța de contencios

european, a statuat că unul din standardele art. 6 din Convenție declară că este în sarcina

instanțelor naționale de a considera cele mai importante argumente ridicate de părți și de a

aduce motive în sensul acceptării sau refuzului acestora. Chiar dacă sfera argumentelor

asupra cărora instanțele urmează să aducă argumente proprii poate depinde de

circumstanțele particulare ale cauzei, totuși o omisiune de a considera un argument serios

sau examinarea într-o manieră vădit arbitrară este în sine incompatibilă cu noțiunea unui

proces echitabil.

Prin urmare, Colegiul se raliază la cele menționate de recurent privitor la aceea că, în

conținutul pct. 39 din decizia instanței de apel, în mod arbitrar, se face referire că inculpatul

cunoștea despre faptul că partea vătămată era minoră, argumentele apărătorului în acest sens

fiind desconsiderate și respinse superficial de instanță prin mențiunea că: „ ... din

materialele cauzei s-a stabilit faptul că inculpatul cunoștea că partea vătămată era minor”.

8

Totodată, corect avocatul Zadorojnîi A. evidențiază că partea apărării nu a contestat

latura obiectivă a infracțiunii comise de inculpat, fiind de acord că în urma acțiunilor

întreprinse de Croitoru I. părții vătămate XXXXX i-au fost cauzate leziuni corporale grave,

periculoase pentru viață. Cu toate acestea, instanța de apel, s-a expus detaliat prin raportare

la doctrina juridică, asupra tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.

151 Cod penal, ceea ce nici nu a fost contestat de părți și, din contra, a omis să-și

argumenteze corespunzător soluția vizavi de criticele concrete avansate de apelant cu

referire la cunoașterea faptului că victima era minoră.

În același context, instanța de recurs observă că, contrar poziției susținute de partea

apărării în apel, în pct. 40-42 a deciziei contestate, instanța de apel din nou a reexaminat

probele din dosar în vederea constatării existenței semnelor calificative enumerate în art.

151 alin. (1) Cod penal, care deja au fost recunoscute integral de inculpat. În fapt,

neanalizând dacă inculpatul cu certitudine cunoștea despre minoratul părții vătămate

XXXXX la momentul comiterii infracțiunii.

Toate acestea, conduc la ideea că, în această speță, instanțele inferioare au copiat

rechizitoriul, ignorând constatările efectuate în cadrul urmăririi penale și a cercetării

judecătorești, unde XXXXX, fiind audiat la urmărirea penală și în ședința instanței de fond,

a declarat expres că: „niciodată nu am discutat despre vârsta mea și nu cred că dlui (adică

Croitoru I.) cunoștea cu certitudinea ce vârsta am” - extras din procesul-verbal de audierea

părții vătămate XXXXX din data de 09 februarie 2017, f.d. 26 verso. Declarații similare se

regăsesc și în conținutul sentinței și a deciziei instanței de apel.

De altfel, în cadrul cercetării judecătorești se administrează probe anume pentru

lămurirea faptelor și împrejurărilor importante cauzei, sub toate aspectele, în condiții de

nemijlocire, publicitate și contradictorialitate, în scopul perceperii directe a probelor de către

instanța de judecată pentru formularea opiniei vizavi de vinovăția persoanei trimise în

judecată în raport cu fapta descrisă în rechizitoriu.

Încadrarea juridică a faptei are importanță atât pentru aplicarea corectă a legii penale,

cât și pentru modul de desfășurare a judecății determinând, nu în ultimul rând, concordanța

între conținutul legal al infracțiunii și conținutul constitutiv al acesteia. Mecanismul de

încadrare juridică a faptei presupune implicit stabilirea textului din legea penală, care

prevede și sancționează fapta socialmente periculoasă ce face obiectul cauzei penale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Adrian Constantin contra României a

statuat că dispozițiile art.6 §3 lit. a) din Convenție exprimă necesitatea acordării unei atenții

deosebite notificării „acuzației” aduse persoanei și îi recunoaște acuzatului dreptul de a fi

informat nu doar cu privire la cauza acuzației, adică la faptele materiale de care este acuzat

și pe care se bazează acuzația, dar și despre încadrarea juridică a faptelor, și aceasta în mod

detaliat. În materie penală, o informare precisă și completă cu privire la acuzațiile aduse

unei persoane și deci cu privire la încadrarea juridică pe care instanța o poate reține

împotriva sa, este o condiție esențială a echității procedurii.

Prin urmare, odată cu rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să-și revadă soluția

în partea în care a statuat asupra faptului că, din probele acumulate la dosar rezultă cu

certitudine că inculpatul a cunoscut despre starea de minorat a victimei.

9

Nu în ultimul rând, se atrage atenția instanței de apel că, partea apărării, atât în cererea

de apel, cât și în cea de recurs, face referire expresă la faptul că, în descrierea faptei

imputate inculpatului, instanțele nu au indicat și nu au descris semnul calificativ „cu bună

știință asupra unui minor”, reținând calificarea în baza art. 151 alin. (2) lit. b) Cod penal și

constatând că Croitoru I.:

„ … la 09 ianuarie 2017, aproximativ la orele 22:30, aflându-se în strada din s.

Marinici, r-nul Nisporeni, fiind în stare de ebrietate, în urma relațiilor ostile apărute în

urma unui conflict inițiat cu partea vătămată minoră XXXXX, născută la XXXXX, urmărind

scopul vătămării integrității corporale, intenționat i-a aplicat multiple lovituri cu un obiect

din lemn peste cap și corp, cauzându-i conform raportului de expertiză medico-legală nr.

19 „D” din 13 februarie 2017, vătămări corporale grave, periculoasă pentru viață.”

Deci, în descrierea faptei reținute în sarcina inculpatului pe art. 151 alin. (2) lit. b) Cod

penal, instanțele au desconsiderat descrierea detaliată a semnului calificativ: „cu bună

știință asupra unui minor”. Or, imputarea prevederilor de la lit. b), presupune că făptuitorul

trebuie să aibă certitudinea privind vârsta victimei, care poate fi dedusă din maniera de

conduită a acesteia, din aspectul ei exterior sau din alte surse. În doctrina juridică s-a

evidențiat că, în cazul în care infractorul consideră, în mod întemeiat, că victima a atins

majoratul, iar aceasta nu corespunde realității nu-i poate fi imputată circumstanța agravantă

prevăzută la lit. b). Totodată, aceasta nu înseamnă că făptuitorul nu urmează a fi tras la

răspundere pentru infracțiunea de vătămare intenționată gravă a integrității corporale și a

sănătății în formă neagravată, adică în baza alin. (1) al art. 151 Cod penal.

În acest aspect, partea apărării justificat a menționat că, instanțele de fond nu au ținut

cont de toate circumstanțele cauzei și nu au apreciat corespunzător faptul că din constituția

părții vătămate și comportamentul acestuia, nu se poate de conchis cu certitudine că

persoana este minoră. La fel, corect, se expune apărătorul inculpatului, că instanțele

inferioare nu au supus analizei faptul că data comiterii infracțiunii a fost - 09.01.2017, iar

data când victima XXXXX a atins majoratul - XXXXX, diferența fiind doar de 2 săptămâni,

termenul care nu poate fi urmărit, dacă nu știi concret data nașterii persoanei.

Ca atare, sarcina prezentării probelor întru confirmarea învinuirii îi revine

procurorului, dar nu apărării după cum a consemnat instanța de apel în conținutul deciziei

recurate.

Fiind consecvenți în cele expuse, se impune concluzia că instanțele de fond au ales să

rămână reticente la o serie de aspecte fundamentale pentru justa soluționarea a cauzei

deferite judecății, analizând superficial circumstanțele de fapt și de drept ale acesteia, fără a

pătrunde în esență, formulând niște concluzii generale și neîntemeiate cu privire la stabilirea

vinovăției inculpatului Croitoru I. în baza art. 151 alin. (2) lit. b) Cod penal.

Pe lângă cele expuse, instanța de recurs mai menționează că, în partea încasării

cheltuielilor de judecată de la inculpat în beneficiul statului, soluția, la fel, urmează a fi

revizuită de Curtea de Apel, or accentele în soluționarea chestiunii date urmează a fi puse pe

reglementările legale legate de compensarea cheltuielilor judiciare pentru efectuarea

expertizelor, care sunt regăsite în art. 142 alin. (2) Cod de procedură penală, coroborat cu

art. 75 al Legii cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar, nr. 68 din 14

10

aprilie 2016, ce stabilesc exhaustiv că cheltuielile pentru efectuarea expertizei judiciare

urmează a fi suportate de către ordonatorul acestei acțiuni procesuale, dacă inițiativa emană

de la ultimul, iar proba obținută va fi utilizată pe parcursul procesului penal în vederea

susținerii învinuirii.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să se conducă de prevederile relevante

din art. 436 Cod de procedură penală, care reglementează procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să se pronunțe corespunzător și în strictă conformitate cu prevederile legii penale și

procesual-penale asupra tuturor circumstanțelor de fapt și de drept expuse în prezenta

decizie, ținând seama de motivele casării acesteia, să înlăture omisiunile admise și să

pronunțe o hotărâre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de

procedură penală.

penal lărgit

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Zadorojnîi Andrei în numele inculpatului,

casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 05 iunie 2018, în cauza

penală privindu-l pe Croitoru Ion XXXXX, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași

instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată, pronunțată integral la 11 decembrie 2018.

Președinte COVALENCO Elena

Judecător CATAN Liliana

Judecător DIACONU Iurie

Judecător GUZUN Ion

Judecător BEJENARU Iurie

11