1ra-311/2018 — art. 171 alin. 1 CP

1ra-311/2018 — art. 171 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-311/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

24 aprilie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte - Constantin Alerguș,

judecătorii - Anatolie Țurcan, Elena Cobzac, Iurie Diaconu, Ion Guzun,

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de inculpatul

Sibov Nicolai, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de

Apel Comrat din 17 octombrie 2017, în cauza penală în privința lui

Sibov Nicolai XXXXX, născut la XXXXX, originar

și domiciliat în mun. XXXXX, str. XXXXX,

XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

prima instanță: 24.07.2014-14.03.2016;

instanța de apel: 31.03.2016-14.06.2016;

18.05.2017-17.10.2017;

instanța de recurs: 29.09.2016-21.03.2017;

10.01.2018-24.04.2018.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

intentată în privința lui Sibov N., în baza art. 171 alin. (1) Cod penal, a fost

încetată din motivul că există alte circumstanțe care exclud tragerea la

răspundere penală.

că la 13.08.2012, în jurul orei 0200, fiind în stare de ebrietate alcoolică, aflându-se

în casa de locuit amplasată pe adresa str. XXXXX, mun. XXXXX, având intenția

satisfacerii poftei sexuale cu partea vătămată XXXXX, a determinat-o pe ultima

să întrețină cu el un raport sexual, la care dânsa a refuzat.

Fiind respins de către partea vătămată, Sibov N., aplicând influența psihică

în privința lui XXXXX, exprimată prin amenințări și violență fizică, a doborât-o

pe un pat metalic, ținând mâinile acesteia.

Astfel, suprimând rezistența din partea lui XXXXX, Sibov N. a întreținut cu

ea un raport sexual, contrar voinței acesteia.

Dimineața, în aceeași zi, în jurul orei 0900, Sibov N. continuând acțiunile

infracționale orientate spre constrângerea lui XXXXX la întreținerea unui raport

1

sexual, aplicând influența psihică manifestată prin amenințarea cu omor, a

determinat-o să întrețină cu el un raport sexual.

Partea vătămată XXXXX, a perceput amenințările lui Sibov N. și violența

aplicată, ca fiind reale, inspirându-i o frică sufletească deosebită și înțelegând că

rezistența opusă de ea poate fi înfrântă prin acțiunile inculpatului, a acceptat

cerințele inculpatului contrar voinței sale.

Tot la 13.08.2012, în jurul orei 1700, Sibov N. aflându-se în casa de locuit

amplasată pe adresa str. XXXXX, XXXXX, mun. XXXXX, acționând intenționat

împotriva voinței părții vătămate XXXXX, a întreținut forțat cu ea un raport

sexual.

avocatul Colodeev R. în numele inculpatului, care a solicitat casarea acesteia

cu pronunțarea unei hotărâri de achitare, din motiv că fapta inculpatului nu

întrunește elementele infracțiunii.

În argumentarea ilegalității sentinței apărarea a invocat, că prima instanță

a dat apreciere doar legalității acțiunilor Procuraturii UTA Găgăuzia în partea

anulării ordonanței Procuraturii mun. Comrat din 06.03.2013 privind scoaterea

lui Sibov N. de sub urmărire penală și anularea ordonanței Procuraturii mun.

Comrat din 24.12.2013 privind încetarea urmăririi penale în cauza penală nr.

2012190246, însă probelor prezentate în învinuirea lui Sibov N. și argumentelor

apărării, nu le-a fost dată apreciere.

În opinia apelantului, nici la etapa urmăririi penale, nici în cadrul cercetării

judecătorești nu au fost administrate probe concludente și suficiente pentru a

conchide asupra vinovăției lui Sibov N. în săvârșirea infracțiunii incriminate.

Astfel, a invocat că argumentele acuzatorului de stat nu corespund

realității, or, potrivit declarațiilor inculpatului, „partea vătămată singură a dorit

să plece împreună cu ei în mun. Comrat, nimeni nu a constrâns-o pe XXXXX

împotriva voinței ei să se așeze în automobilul „taxi”.

Totodată, declarațiile inculpatului sunt confirmate prin declarațiile

martorilor Plujnicova М., Cara Iv. și Dimitroglo Iv.

A accentuat apărarea, că potrivit declarațiilor inculpatului, XXXXX,

aflându-se în automobil, a acceptat propunerea acestuia de a întreține un raport

sexual, iar staționând la barul „XXXXX” („XXXXX”,) situat în mun. XXXXX,

ieșind din automobil și îndreptându-se spre bar în scopul procurării unor

produse alimentare, partea vătămată i-a strigat în urmă ca el să cumpere și

prezervative.

Însă deoarece în barul indicat nu erau prezervative ei au plecat la stația de

alimentare „XXXXX” în mun. XXXXX, unde au cumpărat prezervative, iar după

aceea s-au întors la domiciliul lui Curtev Ig., amplasat pe adresa str. XXXXX,

XXXXX, mun. XXXXX unde au consumat bere.

2

Apărarea a subliniat, că aceste declarații ale inculpatului coroborează cu

declarațiile taximetristului cu care s-au deplasat inculpatul și partea vătămată,

iar depozițiile ultimei precum că raporturile sexualele-a întreținut cu Sibov N. în

mod forțat, nu corespund realității.

În acest sens a relatat, că martorii Plujnicova M. și Curtev Ig. au explicat, că

în noaptea de 13.08.2012, în timpul aflării la domiciliul lui Curtev Ig., partea

vătămată s-a comportat liniștit, a comunicat cu Sibov N., iar ultimul nu a forțat-o

pe XXXXX

Conform rapoartelor de examinare medico-legală nr. 22 din 14 august 2012

și nr. XXXXX „XXXXX” din 22.07.2013, la partea vătămată XXXXX, în regiunea

mâinilor nu au fost depistate vătămări corporale sub formă de excoriații,

echimoze și alte urme caracteristice strângerii, strivirii. Pe organele genitale la fel

nu au fost depistate vătămări corporale.

Analogic, în conformitate cu raportul de expertiză medico-legală nr. 444

din 06.06.2014,la cercetarea corpurilor delicte nu au fost depistate careva defecte

sub formă de ruperea țesăturii de pe rochie, în care partea vătămată XXXXX era

îmbrăcată în noaptea de 12 spre 13.08.2012, care ar confirma că ea a

opusrezistență activă față de Sibov N.

A mai evidențiat, că potrivit declarațiilor părții vătămate, după ce ea a

părăsit domiciliul unde era împreună cu Sibov N., a fost dusă acasă cu un

automobil de marca/model „VAZ-2109”, de culoare albă de către trei tineri:

Semion (șofer), Serghei (tot el Timur) și Feodor, care de asemenea au violat-o.

În baza acestui fapt prin ordonanța procurorului în Procuratura mun.

Comrat, Hadji E. din 03.07.2013, materialele dosarului penal din prezenta cauză

penală de învinuire a lui Sibov N. au fost disjunse într-o procedură separată cu

nr. XXXXX, care prin ordonanța din 23.05.2014 a fost suspendată în baza art. 2871

alin. (1) pct.2) Cod de procedură penală, din motivul neidentificării persoanelor

care au săvârșit această infracțiune.

În astfel de circumstanțe, avocatul a menționat că acuzatorul de stat nu a

prezentat probe concludente care ar certifica vinovăția lui Sibov N. în săvârșirea

infracțiunii incriminate.

Mai mult, însuși partea vătămată a declarat în prima instanță că a

întreținut două raporturi sexuale cu inculpatul, în noaptea de 12 spre 13.08.2012

și respectiv, aproximativ la ora 1700, la 13.08.2012, însă nu și la ora 0900 a aceleiași

zile.

În afară de aceasta, din ordonanța de suspendare a urmăririi penale în

cauza penală nr. 2013190272 din 23.05.2014, partea vătămată XXXXX, la

13.08.2012, în intervalul de timp 0900- 2000, s-a aflat într-o altă parte a orașului, la

o distanțăesențială de la domiciliul amplasat pe adresa str. XXXXX, XXXXX,

mun. XXXXX.

3

La acest aspect, a relatat avocatul că martorul Bolgar Ig., care la momentul

petrecerii evenimentelor activa în cadrul poliției criminale IP Comrat și a

desfășuratacțiunile procedurale inițiale orientate spre identificarea persoanelor, a

explicat că în urma audierii martorilor Plujnicova M. și Cara Iv., a aflat, că

XXXXX, în noaptea de 12 spre 13.08.2012, până la momentuldeplasării împreună

cu Sibov N. Și alții în mun. Comrat, în apropierea barului „XXXXX” amplasat în

s. XXXXX, mun. XXXXX în salonul unui automobil de culoare

întunecată,aîntreținut raporturi sexuale cu trei persoane neidentificate.

Astfel, a subliniat că urmele de proveniență biologică depistate pe hainele

părții vătămate (rochie) puteau proveni în urma raporturilor sexuale între partea

vătămată și cele trei persoane neidentificate în salonul automobilului de culoare

întunecată în s. XXXXX, în noaptea de 13.08.2012, câtși în urma violului părții

vătămate de către trei persoane neidentificate (Semion, Serghei (tot el și Timur) și

Feodor, care a avut loc la 13.08.2012, ora 2000.

La fel, a mai indicat apărarea, că partea vătămată XXXXX, din momentul

depunerii cererii la IP Comrat, de repetate ori și-a schimbat depozițiile referitor

la faptele relatate, l-a denunțat pe Sibov N. la insistența mamei sale, deoarece îi

era frică de ea.

În acest sens, martorul Lelenco (Uzun) Ana, a declarat, că mama părții

vătămate i-a propus suma de 1000 lei, ca să dea declarații false referitor la faptul

că a fost împreună cu XXXXX și Sibov N. în noaptea de 12 spre 13.08.2012 și a

văzut cele petrecute, însă dânsa a declarat că nu îl cunoaște pe Sibov N.

În continuare la IP Comrat, în baza cererii lui Sibov N., în privința lui

Pometco E. a fost pornită urmărirea penală conform elementelor constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 314 alin. (1) Cod penal.

Cu referire la prevederile art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală, a invocat

apărarea, că concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșireainfracțiunii nu

pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot

fi înlăturate, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.

În viziunea apărării, prima instanță a ajuns la concluzia privind legalitatea

ordonanțelor Procuraturii mun. Comrat din 06.03.2013 privind scoaterea lui

Sibov N. de sub urmărire penală și din 24.12.2013 privind încetarea urmăririi

penale în cauză nr. 2012190246 din motivul lipsei în acțiunileacestuia a

elementelor constitutive ale infracțiunii, fapt ce constituie temei pentru

pronunțarea unei sentințe de achitare în conformitate cu art. 390 alin. (1) pct. 3)

Cod de procedură penală, dar nu a sentinței de încetare a urmăririi penale în

baza art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

partea vătămată XXXXX, a solicitat casarea sentinței cu pronunțarea unei

noi hotărâri, prin care Sibov N. să fie recunoscut vinovat de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (1) Cod penal.

4

În dezacord cu sentința atacată, partea vătămată a remarcat, că prima

instanță neîntemeiat a ajuns la concluzia, că reluarea urmăririi penale în privința

lui Sibov N., pentru una și aceeași faptă, este inadmisibilă.

În acest sens a invocat, că prima instanță la adoptarea sentinței s-a bazat pe

hotărârea Curții Constituționale nr. 12 din 14.05.2015 „Privind excepția de

neconstituționalitate a articolului 287 alin.(1) din Codul de procedură penală”

(reluarea urmăririi penale) în privința raporturilor, care au apărut și au existat

până la adoptarea ei.

Cu referire la prevederile art. 28 alin. (2) Legea „Cu privire la Curtea

Constituțională”, a menționat că actele normative sau unele părți ale acestora

declarate neconstituționale devin nule și nu se aplică din momentul adoptării

hotărârii respective a Curții Constituționale. Concomitent, în virtutea cerințelor

art. 26 alin. (7) Legea „Cu privire la Curtea Constituțională”, hotărârile Curții

Constituționale produc efect numai pentru viitor.

Prin urmare, chiar dacă reluarea ulterioară a procedurii penale în privința

lui Sibov N., nu a fost întemeiată pe fapte noi sau recent descoperite sau pe

depistarea încălcării esențiale în cadrul efectuării urmării penale anterioare, ceea

ce în realitate nu a avut loc, aplicarea efectelor juridice ale hotărârii Curții

Constituționale, care a fost adoptată și a devenit irevocabilă la 14.05.2015 la

raporturile și actele adoptate, executate și care au generat anumite efecte juridice,

nu au un caracter retroactiv și în principiu este inadmisibilă.

Pe de altă parte a mai remarcat, că instanța de judecată, adoptând

hotărârea de încetare a procesului penal, a ajuns la concluzia privind ilegalitatea

reluării urmăririi penale în privința lui Sibov N., efectuată în baza ordonanței

procurorului din 13.02.2014, ignorând faptul, că prin încheierea Judecătoriei

Comrat din 21.05.2014, această ordonanță a fost recunoscută ca legală.

a fost respins apelul părții vătămate, admis apelul declarat de avocatul Colodeev

R. în numele inculpatului, casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Sibov N. a fost achitat de sub

învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (1) Cod penal, din

motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

menționat, că prima instanță eronat a ajuns la concluzia încetării procesului

penal, din motivul existenței circumstanțelor care exclud tragerea la răspundere

penală.

Așadar, apreciind probele prezentate de părți, instanța de apel a conchis

că, în acțiunile inculpatului lipsesc semnele calificative ale infracțiunii

incriminate, ceea ce servește temei de achitare a inculpatului.

5

În acest sens a remarcat instanța de apel, că partea acuzării nici în prima

instanță și nici în instanța de apel nu a prezentat probe care ar confirma faptul, că

inculpatul Sibov N. a săvârșit infracțiunea imputată :

În susținerea acestei opinii, instanța de apel a reieșit din probele cercetate,

și anume: declarațiile inculpatului Sibov N. (f.d. 39, vol.III), părții vătămate XXXXX

(f.d. 194-196, vol.II, 38, vol.III) martorilor Plujnicova M. (f.d. 198-199, vol.II), Pometco

Ec. (f.d. 200-201, vol.II), Curtev Ig. (f.d. 204, vol.II), Lelenco (Uzun) A. (f.d. 220, vol.II),

Cara Iv. (f.d. 209, vol.II), Dimitroglo Iv. (f.d. 224, vol.II), Stanu V. (f.d. 211-212, vol.II),

Bolgar Ig. (f.d. 213, vol.I) precum și a probelor scrise, anexate la dosar.

Instanța de apel a reținut, că inculpatul Sibov N. pe parcursul urmăririi

penale și până la sfârșitul cercetării judecătorești, a negat faptul întreținerii cu

partea vătămată XXXXX a raportului sexual cu aplicarea constrângerii psihice și

fizice, explicând că aceasta a întreținut benevol cu el relații sexuale, iar aceste

argumente ale inculpatului în cadrul cercetării judecătorești nu au fost

combătute prin alte probe.

Cu referire la declarațiile părții vătămate, instanța de apel a menționat că

XXXXX, în cadrul urmăririi penale și cercetării judecătorești a dat depoziții

contradictorii, care nu coroborează între ele, precum nu coroborează nici cu

rechizitoriul, depozițiile martorilor sau cu alte materiale ale cauzei penale, deci

nu pot fi puse la baza hotărârii.

Astfel, instanța de apel a notat că declarațiile părții vătămate se combat

prin: procesul-verbal de înregistrare a infracțiunii depistate la 02.07.2013 (f.d. 131,

vol.I); raportul de examinare medico-legală nr. 22 din 14.08.2012 (f.d. 37-38, vol.I);

raportul de expertiză medico-legală nr. 160 din 07.12.2012 (f.d. 95-96, vol.I); depozițiile

martorilor Cara Iv. (f.d. 209, vol.II); Dimitroglo Iv. (f.d.224, vol.II); Plujnicova M. (f.d.

198-199, vol.II); Curtev Ig. (f.d. 204, vol.II); Lelenco (Uzun) Ana (f.d. 220, vol.II).

Reieșind din totalitatea probelor menționate, instanța de apel a conchis că

acestea nu permit de a constata vinovăția inculpatului, nefiind demonstrată

intenția, faptul întreținerii raportului sexual contrar voinței părții vătămate fără

acordul ei, folosind violența fizică și psihică sau starea de neputință a victimei.

Instanța de apel a subliniat, că principiul prezumției nevinovăției

presupune, că vinovăția inculpatului trebuie să fie dovedită fără careva dubii,

prin ansamblul suficient al probelor admisibile și veridice, însă astfel de probe

nu au fost prezentate în instanța de judecată.

În aceste circumstanțe, instanța de apel a ajuns la concluzia, că reieșind din

probele cercetate, faptele inculpatului Sibov N. nu întrunesc elementele

infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (1) Cod penal.

procurorul, care, invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct.

12) Cod de procedură penală, a solicitat casarea acesteia și menținerea sentinței

de încetare a procesului penal.

6

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia a menționat că, instanța

de apel greșit a apreciat probele prezentate în învinuirea înaintată inculpatului,

or, probatoriul administrat permite de a conchide asupra vinovăției lui Sibov N.

de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (1) Cod penal.

avocatul Cîlcic V. în numele părții vătămate, invocând temei de drept

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, a solicitat casarea

deciziei instanței de apel, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel.

În motivarea recursului, cu referire la prevederile art. art. 414 alin. (5), 418

alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, recurentul a invocat că instanța de apel

este obligată de a se pronunța asupra tuturor motivelor invocate în apel,

expunând în decizia adoptată temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza

respingerii motivelor invocate în apel, însă în decizia contestată instanța de apel

nu a motivat nici într-un mod din ce considerente sunt respinse argumentele

invocate în apelul părții vătămate.

21 martie 2017, recursurile declarate au fost admise, casată total decizia instanței

de apel și dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt

complet de judecată.

argumentele invocate de recurenți își găsesc reflectare în starea reală a lucrurilor

statuată în cauza dată, or, din conținutul deciziei contestate rezultă că instanța de

apel susținând versiunea prezentată de inculpat și avocatul acestuia cu privire la

evenimentele petrecute în noaptea de 12 spre 13.08.2012, a apreciat declarațiile

părții vătămate ca fiind contradictorii și fiind combătute prin totalitatea de probe

acumulate la dosar, inclusiv prin declarațiile martorului Plujnicova M. (f.d. 198,

199, vol. II), însă fără a dezvălui în conținutul deciziei care ar fi esența acelor

contradicții depistate de instanță.

Astfel, analizând textul deciziei recurate, instanța de recurs a constatat că

de fapt instanța de apel a reprodus în actul de dispoziție adoptat doar unele

pasaje din declarațiile martorului Plujnicova M., indicând selectiv doar

circumstanțele favorabile inculpatului, evitând să descrie în conținutul deciziei

declarațiile acestui martor prin care se menționează că „(…) Aliona era afară, pe un

pat amplasat într-o parte a casei.

Aliona era deprimată, într-o stare nu prea bună, aceasta plângea, iar fiind

întrebată de ce plânge, nu a răspuns nimic. Pe pat, lângă Aliona nu era nimeni (…) (f.d.

198, 199, vol. II)”.

În același context, prezintă importanță și conținutul procesului-verbal de

confruntare între partea vătămată și martorul Plujnicova M., unde ultima a

declarat, că „(…) dimineața, după ora 06.00, când a ieșit afară a văzut că pe patul de

afară dormea Sibov N., iar alături stătea Aliona și plângea, era îmbrăcată în rochie alb-

negru. Când a întrebat-o de ce plânge, ea nu a răspuns la întrebare, numai a spus că

7

mama sa o va certa, iar în acel moment martorul a bănuit că Aliona putea fi violată de

către Sibov N., deoarece în acea noapte el era foarte beat (f.d.54, vol.II, verso).”La fel, au

fost lăsate fără apreciere și declarațiile martorului Stanu V., care a relatat, că „…atunci

când s-a întors acasă a văzut-o pe Aliona, care stătea pe patul de afară, în spatele lui

Sibov N. și plângea.

A întrebat-o pe Aliona ce s-a întâmplat, însă aceasta nu a răspuns (…) (f.d. 211-

212, vol.II)”.

Cu referire la circumstanțele evidențiate, instanța de recurs a menționat că,

respingând declarațiile părții vătămate ca fiind contradictorii, în partea

descriptivă a deciziei, instanța de judecată urma să desfășoare analiza integrală a

probelor pe care s-a bazat la formularea acestei concluzii, cu indicarea motivelor

care au stat la baza pronunțării unei asemenea soluții și din care considerente ele

urmează a fi respinse ca probe, dar nu să indice parțial doar acele fragmente din

depozițiile martorilor care în opinia instanței denotă nevinovăția inculpatului.

Totodată, instanța de recurs a evidențiat că, judecând apelul declarat de

partea vătămată XXXXX, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în acest apel prin care a fost invocată netemeinicia soluției

adoptate de către prima instanță și expuse în pct. 3.1. din prezenta decizie, ci s-a

limitat de a indica în contextul unei singure fraze cu caracter generic, că apelul

părții vătămate este pasibil respingerii, fără a argumenta motivul din care s-a

ajuns la o asemenea concluzie.

2017, apelul declarat de avocatului Colodeev R. în numele inculpatului a fost

respins ca neîntemeiat, admis apelul părții vătămate XXXXX, casată sentința și

pronunțat o nouă hotărâre, potrivi cărei Sibov N. a fost recunoscut vinovat de

săvârșirea infracțiunii prevăzute art. 171 alin. (1) Cod penal și liberat de la

răspunderea penală din motivul expirării termenului de prescripție pentru

tragerea la răspunderea penală.

și apreciind probele prezentate de părți, a conchis că, în acțiunile inculpatului

există semnele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (1) Cod

penal, în legătură cu ce acesta urmează a fi recunoscut vinovat în săvârșirea

infracțiunii respective.

Astfel, instanța de apel a menționat că, potrivit sentinței, în calitate de

circumstanță care exclude tragerea la răspundere penală a inculpatului, prin

instanța a reținut ordonanța procurorului întocmită anterior la 24.12.2013, cu

privire la încetarea procesului penal (f.d. 185-187, vol. I).

Reieșind din cele menționate instanța de apel a considerat, că argumentele

indicate sunt neîntemeiate și nu pot fi puse la baza unei hotărâri judecătorești.

Prin urmare instanța de apel a indicat că, la adoptarea hotărârii instanța de

judecată a aplicat prevederile hotărârii Curții Constituționale nr. 12 din

8

14.05.2015 privind excepția de neconstituționalitate a art. 287 alin. (1) din Codul

de procedură penală (reluarea urmăririi penale) în privința raporturilor, care au

apărut și au existat până la adoptarea ei.

Instanța de apel a conchis că, chiar dacă presupunem, că reluarea

ulterioară a procedurii penale în privința lui Sibov N., nu a fost întemeiată pe

datele despre circumstanțele noi sau noi descoperite sau pe depistarea încălcării

esențiale în cadrul efectuării urmăririi penale anterioare, ceea ce în realitate nu ar

fi avut loc, aplicarea efectelor juridice ale hotărârii Curții Constituționale, care a

fost adoptată și a devenit irevocabilă la 14.05.2015 la raporturile și acte, adoptate,

executate și care au generat anumite efecte juridice inclusiv și nu au un caracter

retroactiv și în principiu este inadmisibilă.

În context, instanța de apel suplimentar a menționat că, prima instanță

adoptând hotărârea de încetare a procesului penal în cauză și concluzionând

asupra ilegalității reluării urmăririi penale în privința inculpatului conform

ordonanței procurorului din 13.02.2014 (pct. 36 a sentinței), a ignorat acel fapt că,

ordonanța menționată anterior a fost supus controlului judecătoresc și a fost

recunoscută ca fiind legală prin încheierea Judecătoriei Comrat din 21.05.2014

(f.d. 27-31, vol. II).

Astfel, circumstanțele, care deja erau verificate și apreciate de către o

instanță de judecată, absolut neîntemeiat au fost revizuite și declarate ilegale,

necăutând că, încheierea menționată este în vigoare.

Analizând în continuare chestiunea legată de vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (1) Cod penal, instanța de apel a

constatat că, cumulul de probe anexat la materialele cauzei confirmă faptul

săvârșirii de către inculpat a infracțiunii imputate.

Reieșind din circumstanțele expuse, instanța de apel a conchis că,

vinovăția inculpatului în comiterea faptei incriminate se confirmă prin

materialele cauzei, însă, sentința de condamnare trebuie să fie dispusă fără

stabilirea pedepsei, cu liberarea de la răspunderea penală în temeiul art. 389 alin.

(4) pct. 3) Cod de procedură penală, fără stabilirea pedepsei, în legătură cu

expirarea termenului de prescripție pentru tragerea la răspunderea penală.

Astfel, reținând prevederile art. 60 alin. (1) lit. b) Cod penal și faptul că

infracțiunea a fost săvârșită de inculpat la 13.08.2012, adică 5 ani din ziua

comiterii infracțiunii date deja au expirat la 13.08.2017, precum și faptul că

inculpatul, nu s-a eschivat de organul de urmărire penale și de instanțele de

judecată, în perioada dată nu a comis infracțiuni noi, respective termenele de

prescripție nu s-au suspendat, în legătură cu ce instanța de apel a considerat că,

inculpatul urmează a fi recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 171 alin. (1) Cod penal și liberat de la răspunderea penală în legătură cu

expirarea termenului de prescripție pentru tragerea la răspunderea penală.

9

care invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 11) Cod de

procedură penală, solicită casarea acesteia și menținerea în vigoare a sentinței.

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia invocă următoarele

argumente:

- la examinarea cauzei în instanța de apel a fost admisă o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția;

- prin ordonanța procurorului din 06.03.2013, Sibov N. a fost scos de sub

urmărirea penală, iar prin ordonanța din 24.12.2013, a fost dispus încetarea

urmăririi penale în cauză nr. 2012190246, din motivul lipsei în acțiunile

inculpatului a elementelor constitutive ale infracțiunii;

- prin ordonanța procurorului Procuratura UTA Găgăuzia din 06.03.2013,

ordonanța din 24.12.2013, a fost anulată ca fiind ilegală, cu reluarea urmăririi

penale;

- temei pentru reluarea urmăririi penale a servit faptul că, ”(…) procurorul

nu a făcut o evaluare corectă a declarațiilor părții vătămate XXXXX (…) Nu a fost dată

evaluarea adecvată și încheierii examenului medico-legal nr. 160 “D” din 22.04.2013,

precum și încheierea examenului biologic criminalistic din 14.01.2013”;

- prin ordonanța procurorului din 13.05.2014, inculpatul a fost pus sub

învinuire, incriminându-i-se săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (1)

Cod penal;

- conform art. 287 alin. (4) Cod de urmărire penală, reluarea urmăririi

penale poate avea loc doar în interiorul termenului de prescripție de tragere la

răspundere penală pentru fapta respectivă, cu excepția cazului când aceasta este

necesară pentru reabilitarea persoanei;

- reluarea urmăririi penale după încetarea ei și redeschiderea procesului

penal desfășurat în cauză prin ordonanța din 13.02.2014 cu aplicarea și în

condițiile alin. (1) art. 287 Cod de procedură penală constituie o încălcare

flagrantă a garanțiilor instituite prin art. 21 din Constituție, art. 4§1 și §2 a

Protocolului nr. 7 la CoEDO și art. 22 Cod de procedură penală ce asigură

dreptul inculpatului, de a nu fi urmărit, judecat și pedepsit de mai multe ori

pentru aceeași faptă;

- reluarea urmăririi penale încetate și redeschiderea procesului penal

desfășurat în cauză cu aplicarea art. 287 alin. (1) Cod de procedură penală,

contrare art. 21 din Constituție și declarate neconstituționale de cărte Curtea

Constituțională constituie și o încălcare flagrantă a principiului legalității

procesului penal garantat de art. 7 alin. (1) Cod de procedură penală, deoarece

nici o lege care reglementează desfășurarea procesului penal nu are putere

juridică dacă este în contradicție cu Constituția.

11.1. În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de

procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra

10

recursului ordinar declarat, solicitând inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit

neîntemeiat și lipsit de temeiuri legale.

motivele invocate, Colegiul penal ajunge la concluzia că acesta urmează a fi

admis, cu casarea totală a hotărârii atacate și menținerea sentinței, pe motiv că

apelul a fost greșit admis, din următoarele considerente.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. a) Cod de procedură

penală, judecând recursul, instanța de recurs este în drept să admită recursul, să

caseze total hotărârea atacată și să mențină hotărârea primei instanțe, când

apelul a fost greșit admis, în cazul în care se constată că există circumstanțele

stipulate de art. 391 alin. (1) pct. 6) Cod penal, adică, există alte circumstanțe care

exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere

penală.

Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de

apel, inclusiv și să o caseze total, atunci când se constată comiterea unei erori de

drept, care a dus la adoptarea unei hotărâri ilegale de către instanța de apel.

În susținerea recursului declarat, autorul acestuia invocă temeiurile

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 11) Cod de procedură penală, însă din

conținutul acestuia, dânsul solicită casarea deciziei instanței de apel și

menținerea în vigoare a sentinței prin care a fost dispus încetarea procesului

penal intentat în baza art. 171 alin. (1) Cod penal, din motiv că există alte

circumstanțe care exclud tragerea la răspundere penală.

Pe lângă temeiurile invocate de recurent, Colegiul penal constată că în cauză

se întrevede și temeiul prevăzut de art. 427 alin.(1) pct.14) Cod de procedură

penală, potrivit căruia poate fi atacată cu recurs hotărârea instanței de apel în

cazul în care Curtea Constituțională a recunoscut neconstituțională prevederea

legii aplicate în cauza respectivă.

Analizând motivele pe care și-a întemeiat inculpatul recursul, descrise la pct.

”(…)chiar dacă presupunem, că reluarea ulterioară a procedurii penale în privința lui

Sibov N., nu a fost întemeiată pe datele despre circumstanțele noi sau noi descoperite sau

pe depistarea încălcării esențiale în cadrul efectuării urmăririi penale anterioare, ceea ce

în realitate nu ar fi avut loc, aplicarea efectelor juridice ale hotărârii Curții

Constituționale, care a fost adoptată și a devenit irevocabilă la 14.05.2015 la raporturile

și acte, adoptate, executate și care au generat anumite efecte juridice inclusiv și nu au un

caracter retroactiv și în principiu este inadmisibilă (...), prima instanță adoptând

hotărârea de încetare a procesului penal în cauză și concluzionând asupra ilegalității

reluării urmăririi penale în privința inculpatului conform ordonanței procurorului din

13.02.2014 (pct. 36 a sentinței), a ignorat acel fapt că, ordonanța menționată anterior a

fost supus controlului judecătoresc și a fost recunoscută ca fiind legală prin încheierea

Judecătoriei Comrat din 21.05.2014 (f.d. 27-31, vol. II)”, fără a-și argumenta poziția

11

prin prisma prevederilor art.287 alin.(1) Cod de procedură penală.

Astfel, instanța de apel, a omis să sublinieze că, de fapt, ordonanța emisă de

procurorul în Procuratura mun. Comrat, Hadji E. din 24.12.2013, prin care s-a

dispus încetarea urmăririi penale în privința lui Sibov N., pe motiv că fapta nu

conține elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.171 alin. (1) Cod

penal, a fost consfințită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, reieșind din

interpretările date de legiuitor în art.467 Cod de procedură penală, potrivit

cărora hotărârile judecătorești definitive și ordonanțele procurorului privind

încetarea urmăririi penale sânt obligatorii pentru toate persoanele fizice și

juridice din țară, și au putere executorie pe întregul teritoriu al R.Moldova.

Prin urmare, Colegiul penal reține că, prima instanță, stabilind cu

certitudine toate aspectele de fapt și de drept, corect a dispus, în temeiul art. 391

alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, încetarea procesului penal intentat în

privința lui Sibov N. în baza art. 171 alin. (1) Cod penal, din motiv că există alte

circumstanțe care exclud tragerea la răspundere penală, aplicând principiul non

bis in idem.

Principiul dat este reglementat în art.4 al Protocolulului nr.7 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, care stipulează că

„nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași stat pentru

săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost deja condamnat printr-o hotărâre definitivă

conform legii și procedurii penale ale aceluiași stat”

În consecință, dreptul persoanei de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de

mai multe ori se deduce, indubitabil, din prevederile art.7 alin.(2) Cod penal,

potrivit cărora „nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale și pedepsei penale

pentru una și aceeași faptă” și de art.22 alin.(1) Cod de procedură penală, care

stipulează că „nimeni nu poate fi urmărit de organele de urmărire penală, judecat sau

pedepsit de instanța judecătorească de mai multe ori pentru aceeași faptă”.

Situația dată este reglementată și de prevederile art.287 alin.(4) Cod de

procedură penală, conform cărora hotărârea organului de urmărire penală de

scoatere a persoanei de sub urmărirea penală sau de încetare a urmăririi penale,

precum și hotărârea judecătorească definitivă, împiedică reluarea urmăririi

penale, punerea sub o nouă învinuire mai gravă pentru aceeași persoană, pentru

aceiași faptă, cu excepția cazurilor când fapte noi ori recent descoperite sau un

viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotărârea

pronunțată.

Fapte noi constituie date despre circumstanțele de care nu avea cunoștință

organul de urmărire penală la data adoptării ordonanței atacate și care nu

puteau fi cunoscute la acea dată. Noi trebuie să fie probele administrate în cadrul

cercetării altor cauze, și nu mijloacele de probă prin care se administrează probe

deja cunoscute în cauza respectivă;

12

Fapte recent descoperite sînt faptele care existau la data adoptării ordonanței

atacate, însă nu au putut fi descoperite. Atitudinea unei părți care, cunoscînd un

fapt sau o împrejurare ce-i era favorabilă, a preferat să păstreze tăcerea nu poate

justifica mențiunea unei erori judiciare și nu poate constitui un obstacol la

admiterea reluării urmăririi penale dacă prin alte mijloace de probă asemenea

împrejurări nu au putut fi descoperite la acel moment.

Raportând prevederea menționată supra la actele cauzei se constată că,

urmărirea penală în cauza dată a fost pornită la 13.11.2012 de către organul de

urmărire penală a CP Comrat, conform elementelor infracțiunii prevăzute de

art.171 alin.(1) Cod penal, în privința lui Sibov N.

Prin ordonanța din 06.12.2012, emisă de către ofițerul de urmărire penală al

SUP CP Comrat, Chiseev O., Sibov N. a fost recunoscut în calitate de bănuită în

cauza penală nr. 2012190426.

La 24.12.2013, prin ordonanța procurorului în Procuratura mun. Comrat,

Hadji E. s-a dispus încetarea urmăririi penale și scoaterea de sub urmărire penală

a lui Sibov N., pe motivul lipsei în acțiunile lui a elementelor constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 171 alin. (1) Cod penal.

Prin ordonanța Procurorului UTA Găgăuzia (Gagauz Yeri), Caraivan R. din

13.02.2014, a fost anulată ordonanța emisă de procurorul în Procuratura mun.

Comrat, Hadji E. din 24.12.2013, cu reluarea urmăririi penale, iar temei pentru

redeschiderea procesului penal în privința lui Sibov N. a servit faptul că

”(...)organul de urmărire penală nu a cercetat sub toate aspectele, complet și obiectiv

circumstanțele cauzei, nu s-au verificat declarațiile părții vătămate XXXXX, concluziile

rapoartelor de expertiză medico-legală nr. 160 ”D” din 22.04.2013 și 1236 din

14.01.2013. Nu au fost organizate confruntări între părți, iar de la inculpat nu au fost

prelevate probe de salivă și sânge, pentru numirea expertizei biologice”, făcându-se

trimitere la prevederile art. 287 alin. (1) Cod penal.

Analizând ordonanța sus menționată, emisă de procuror, Colegiul penal

constată că, ordonanța de reluare a urmăririi penale și punerea sub învinuire a

lui Sibov N. L. contravin prevederilor art.6 pct.44), art.22 alin.(2), 287 alin.(4) Cod

de procedură penală, art.4 Protocolul 7 al CEDO și art.7 alin.(2) Cod penal,

deoarece, reieșind din textul ordonanței de reluare a urmăririi penale din

13.02.2014, menționate supra, în privința lui Sibov N., Colegiul penal atestă că, la

caz, nu au fost constatate careva circumstanțe noi ori recent descoperite sau un

viciu fundamental, care ar fi condiționat reluarea urmăririi penale în cauza dată,

astfel persoana în cauză, a „beneficiat” de o repetare a urmăririlor, iar principiul

non bis in idem consacrat în art.4 din Protocolul nr.7, vizează și cazul dublelor

urmăriri (cauza Franz Fisher vs Austria).

Or, potrivit jurisprudenței CEDO, după ce s-a închis definitiv o procedură

penală „chiar și simpla formulare a unor bănuieli cu privire la nevinovăția unei

persoane este nelegală„ (cauza Asan Rushiti vs Austria din 21.03.2000, cauza Vostic vs.

13

Austria din 17.10.2002).

Totodată, Colegiul penal reține că, potrivit Hotărârilor Curții

Constituționale din 23.11.2010 și 14.05.2015, au fost declarate drept

neconstituționale prevederile art.63 alin.(6) și, respectiv art.287 alin.(1) Cod de

procedură penală.

La fel, aceste stipulări au fost reținute și în decizia Curții Constituționale

nr.81 din 18.11.2016, unde Curtea în pct.25 a atenționat încă o dată că, în cazul în

care ordonanțele de reluare a urmăririi penale nu sunt întemeiate pe

circumstanțele prevăzute la art.287 alin.(4) Cod de procedură penală, acestea

sunt lovite de nulitate absolută și nu produc consecințe juridice, totodată a notat

că, neretroactivitatea hotărârilor instanței de jurisdicție constituțională nu poate prevala

în situația în care la baza hotărârilor judecătorești sunt puse prevederi legale care

contravin drepturilor și libertăților fundamentale și prin efect sunt declarate

neconstituționale.

Astfel, prin soluționarea definitivă a litigiului Sibov N. a fost privat de un

remediu efectiv al apărării drepturilor și intereselor sale legitime.

Mai mult, Colegiul reține că, potrivit art.287 alin.(4) Cod de procedură

penală, în cazurile în care ordonanțele de încetare a urmăririi penale, clasare a

cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire au fost adoptate legal,

reluarea urmăririi penale poate avea loc numai dacă apar fapte noi sau recent

descoperite ori un viciu fundamental în cadrul urmăririi precedente a afectat

hotărârea respectivă.

Colegiul conchide că în cauză, nu au fost stabilite careva fapte noi sau recent

descoperite ori un viciu fundamental care în cadrul urmăririi precedente ar fi

afectat hotărârea respectivă, prin urmare ordonanța din 13.02.2014 este contrară

prevederilor art.22 și 287 alin.(4) Cod de procedură penală, de unde se prezumă

că procesul penal în privința lui Sibov N. neîntemeiat a fost reluat.

În consecință, având în vedere cele expuse și ținând seama de hotărârea

Curții Constituționale cu privire la declararea neconstituționalității prevederilor

din art.287 alin.(1) Cod de procedură penală și de cele stipulate în art.251 Cod de

procedură penală, Colegiul penal conchide că ordonanța de reluare a urmăririi

penale, în cazul în care a fost încetată urmărirea penală în privința lui Sibov N.

din motivul lipsei în acțiunile lui a elementelor infracțiunii prevăzute de art. 171

alin.(1) Cod penal, nu este întemeiată pe circumstanțele prevăzute în art.287

alin.(4) Cod de procedură penală, este lovită de nulitatea absolută și nu produce

careva consecințe juridice.

Prin urmare, Colegiul penal conchide că concluzia primei instanțe este

corectă în ce privește încetarea procesului penal în privința lui Sibov N. intentat

în baza art. 171 alin. (1) Cod penal, pe motiv că există alte circumstanțe care

exclud tragerea la răspundere penală.

14

Reținând cele invocate, Colegiul conchide că eroarea comisă de instanța de

apel urmează a fi corectată, având în vedere că apelul declarat de partea

vătămată neîntemeiat a fost admis, prin casarea deciziei instanței de apel cu

menținerea sentinței primei instanțe în privința lui Sibov N.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Admite recursul ordinar declarat de inculpatul Sibov Nicolai, casează total

decizia Colegiului judiciar al Curții de Apel Comrat din 17 octombrie 2017, cu

menținerea sentinței Judecătoriei Comrat din 14 martie 2016, în cauza penală în

privința lui Sibov Nicolai XXXXX.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 24 mai 2018.

Președinte Constantin Alerguș

Judecătorii Anatolie Țurcan

Elena Cobzac

Iurie Diaconu

Ion Guzun

15