1ra-1116/18 — art.2641 alin.4 CP

Dosarul nr.1ra-1116/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 iunie 2018 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită

casarea sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 30 noiembrie 2017 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07 martie 2018, declarat de către avocatul

Suduc Marian în numele inculpatului

Burlacenco Petru XXX, născut la

XXX, originar și domiciliat în

XXX.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă:

Burlacenco Petru a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.2641 alin.(4) Cod

penal la 3 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

procedură penală, a constatat că Burlacenco Petru, la 31 martie 2017, ora 00.50, neavând

permis de conducere, fiind la volanul automobilului de model „Dacia Logan” cu n/î

XXX, se deplasa pe str.Ion Creangă, mun.Chișinău. În timpul deplasării, Burlacenco

Petru, cunoscând cu certitudine că încalcă prevederile pct.14 din Regulamentul circulației

rutiere, potrivit cărora conducătorului de vehicul îi este interzis să conducă vehiculul în

stare de ebrietate, sub influența drogurilor sau altor substanțe contraindicate, sub

influența preparatelor medicamentoase care provoacă reducerea reacției, fiind bolnav,

traumatizat sau într-o stare avansată de oboseală de natură să-i afecteze capacitatea de

conducere, fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, pentru conducere

neadecvată, la intersecția str.Ion Creangă și Tudor Vladimirescu, mun.Chișinău, a fost

stopat de către inspectorul de patrulare rutieră Lașcu Sergiu. Ulterior, în procesul

verificării actelor, colaboratorii de poliție au simțit din partea lui Burlacenco Petru miros

puternic de alcool și drept urmare, fiind suspectat de conducerea mijlocului de transport

în stare de ebrietate alcoolică, a fost transportat la Dispensarul republican de narcologie

de pe str.Petru Rareș 32, mun.Chișinău, unde a fost supus examinării medicale de

constatare a faptului de consumare a alcoolului, stării de ebrietate și naturii ei, și s-a

stabilit că în sângele acestuia, concentrația de alcool a fost de 0,93 g/l, iar în aerul expirat

a fost 0,44 mg/l, ceea ce în conformitate cu prevederile art.134 Cod penal, se califică ca

stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

care a solicitat casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei, cu pronunțarea în această

1

parte a unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

inculpatului să-i fie stabilită o pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul

comunității, la limita minimă, invocând că instanța nu a ținut cont că inculpatul a comis o

infracțiune ușoară, și-a recunoscut vina, se căiește sincer pentru fapta comisă, solicitând

examinarea cauzei în procedură simplificată, antecedentele penale îi sunt stinse.

apelul declarat de către avocatul M.Suduc în numele inculpatului a fost respins ca

nefondat.

În motivarea soluției instanța de apel a reținut că sentința a fost contestată doar în

partea stabilirii pedepsei penale.

Astfel, instanța a indicat că, contrar celor afirmate de avocat, la stabilirea

categoriei și termenului pedepsei penale, prima instanță a dat deplină eficiență

prevederilor art.61 și 75 Cod penal, ținând cont de toate circumstanțele cauzei, de

gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria celor ușoare, de persoana

inculpatului, care anterior a fost judecat, dar care nu și-a corijat comportamentul și a

comis din nou o infracțiune cu utilizarea mijlocului de transport pentru care nu deținea

dreptul de a-l conduce, fiind în stare de ebrietate cu grad avansat, punând în pericol viața

altor participanți la trafic, că circumstanțe atenuante sau agravante nu au fost reținute, că

și-a recunoscut vina și s-a căit sincer pentru fapta comisă, solicitând examinarea cauzei în

procedură simplificată, precum și de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, și corect a conchis că realizarea scopului pedepsei penale va fi

posibilă doar prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, cu executarea reală a ei.

în numele inculpatului care, invocând temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.5) și 6) Cod

de procedură penală, solicită casarea acestora în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea

cauzei în această parte și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatului să-i fie

aplicată o pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității, la limita

minimă, invocând că cauza a fost judecată în apel fără citarea legală a inculpatului, care a

fost în imposibilitate de a se prezenta din motiv de boală; - instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția; - instanța nu a dat deplină eficiență prevederilor

art.75 Cod penal și i-a aplicat inculpatului o pedeapsă prea aspră, apreciind greșit gradul

de periculozitate socială; - instanța neîntemeiat a reținut drept circumstanță pentru

aplicarea unei pedepse sub formă de închisoare, faptul că inculpatul anterior a fost

judecat; - instanța nu a ținut cont de circumstanțele care atenuează pedeapsă penală, că

starea materială a familiei nu este ușoară, că este antrenat în câmpul muncii, are loc

permanent de trai, și-a recunoscut vina, se căiește sincer pentru fapta comisă, solicitând

examinarea cauzei în procedură simplificată.

materialele dosarului și motivele invocate, ținând cont de opinia procurorului expusă în

referință, prin care se solicită declararea inadmisibilității recursului ordinar, Colegiul

penal decide asupra inadmisibilității acestuia din următoarele considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel poate

fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond ori de

apel.

Recurentul în recurs a invocat ca temei de casare a deciziei instanței de apel

art.427 alin.(1) pct.5) și 6) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul când cauza a fost judecată în apel fără citarea legală

2

a unei părți sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta, instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Colegiul penal sesizează că, deși recurentul nu a invocat, din conținutul recursului

mai reiese că acesta consideră că în speță s-a aplicat o pedeapsă individualizată contrar

prevederilor legale, temei prevăzut de art.427 alin.(1) pct.10) Cod de procedură penală.

Analizând temeiurile enumerate supra în raport cu motivele invocate în recursul

declarat, Colegiul penal constată că acesta nu și-a găsit confirmare la examinarea

recursului.

Concomitent, Colegiul reține că autorul recursului este de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, și critică hotărârea instanțelor de fond numai referitor la pedeapsa aplicată.

Instanța de recurs consideră că motivele invocate de recurent la acest capitol sunt

lipsite de temei legal.

Astfel, Colegiul penal relevă că, persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei

infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii articolului în

baza căruia persoana se declară vinovată.

Totodată, conform art.75 alin.(1) Cod penal, la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii săvârșite,

de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează

ori agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Pedeapsa are drept scop și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

inculpatului, cât și a altor persoane. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă

scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, în ce privește comportamentul

făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie

individualizată în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii

penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare. Chestiunea de individualizare a

pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și

autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Subsecvent, instanța de recurs reține că instanțele de fond au dat deplină eficiență

prevederilor art.7, 61 și 75 Cod penal, ținând cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, care

face parte din categoria celor ușoare, de persoana inculpatului, care anterior a fost

judecat, că circumstanțe atenuante sau agravante nu au fost reținute, că și-a recunoscut

vina și s-a căit sincer pentru fapta comisă, solicitând examinarea cauzei în procedură

simplificată, precum și de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, și corect au conchis că realizarea scopului pedepsei penale va fi posibilă doar

prin aplicare unei pedepse privative de libertate, cu executarea reală a ei.

Colegiul penal reține că, la această concluzie, instanțele de fond au ajuns având în

vedere, inclusiv faptul că inculpatul anterior, în repetate rânduri a fost condamnat, însă

pedepsele aplicate nu au avut efect corectiv asupra inculpatului, acesta, cunoscând despre

caracterul infracțional al faptei sale, în lipsa unui permis de conducere și fiind în stare de

ebrietate cu grad avansat, a urcat la volanul automobilului, punând în pericol viața și

sănătatea altor persoane.

Neîntemeiate consideră Colegiul penal argumentele recurentului, precum că la

stabilirea pedepsei, instanța de apel nu a ținut cont de circumstanțele atenuante prezente

în cauză, precum și că inculpatul și-a recunoscut vina, s-a căit sincer pentru fapta comisă,

solicitând examinarea cauzei în procedură simplificată.

3

În acest sens, Colegiul menționează că, reieșind din textele hotărârilor

judecătorești pronunțate, contrar celor afirmate de recurent, circumstanțele la care se face

referire, au fost luate în considerare de instanță la numirea pedepsei și astfel, argumentele

invocate de către recurent nu pot fi acceptate pentru casarea hotărârii judecătorești.

În concluzie, Colegiul penal constată că la stabilirea pedepsei lui P.Burlacenco

instanța de apel a dat deplină eficiență împrejurărilor cauzei, considerând că acestuia i-a

fost stabilită o pedeapsă echitabilă, în limitele prevăzute de sancțiunea normei penale în

baza căreia a fost declarat vinovat, pedeapsa fiind individualizată conform prevederilor

legale.

Cu referire la argumentul recurentului, precum că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel și hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, Colegiul remarcă că recursul repetă textul apelului,

argumentele expuse de recurent fiind anterior invocate în apel, iar instanța de apel,

examinându-le în ansamblu, le-a dat o apreciere corespunzătoare, conform art.414 Cod

de procedură penală, pronunțându-se argumentat și detaliat asupra lor.

Subsecvent, Colegiul conchide că decizia instanței de apel cuprinde atât fondul

apelului declarat de către avocatul M.Suduc în numele inculpatului, cât și temeiurile de

fapt și de drept care au fost puse la baza ei, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce

se încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură penală.

Prin urmare, argumentele recurentului sunt neîntemeiate, decizia instanței de apel

fiind bine argumentată, motivată și în concordanță cu prevederile art.394 Cod de

procedură penală.

Cu referire la argumentul recurentului, precum că cauza a fost judecată în apel fără

citarea legală a unei părți sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta,

Colegiul penal îl apreciază ca fiind declarativ.

Astfel, potrivit proceselor-verbale ale ședințelor de judecată din 24.01.2018 și din

07.02.2018 (f.d.78 și 81), din motiv că inculpatul nu s-a prezentat fiind legal citat cu aviz

de recepție (f.d.75, 77), instanța de apel, examinând posibilitatea examinării cauzei în

lipsa acestuia și constatând că nu este posibil, a amânat examinarea cauzei.

Complementar, instanța de apel precizează că potrivit certificatului eliberat de

IMSP Ciocana din 22.01.2018 (f.d.80), inculpatului începând cu data respectivă i s-a

recomandat efectuarea tratamentului pentru o perioadă de 7-10 zile, adică până pe

01.02.2018.

Respectiv, pentru ședințele de judecată din 07.02.2018 și 07.03.2018, inculpatul

nu a avut impedimente să se prezinte, iar starea sănătății sale, certificată prin documentul

indicat mai sus, nu poate fi invocată.

Mai mult, la ședința de judecată din 07.03.2018, soluționând posibilitatea

examinării cauzei în lipsa inculpatului, care cunoștea despre data și ora ședinței,

apărătorul inculpatului, M.Suduc, care în recurs invocă, precum că „cauza a fost judecată

în apel fără citarea legală a unei părți sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a

se prezenta”, a considerat posibilă examinarea cauzei în apel în lipsa inculpatului (f.d.83-

85). Totodată, recurentul nu a prezentat nicio probă materială ce ar confirma faptul că

inculpatul la data de 07.03.2018, din motiv de boală, a fost în imposibilitate de a se

prezenta în ședința de judecată.

Respectiv, solicitarea acestuia privind casarea deciziei instanței de apel pe motivul

indicat supra este cel puțin neîntemeiată, mai mult că inculpatul nu a contestat personal

hotărârea judecătorească sub acest aspect. Ba mai mult, avocatul este lăsat să-i apere

interesele și în instanța de recurs, fapt ce prezumă încrederea acordată avocatului de către

inculpat.

4

Deci, analizând materialele cauzei și hotărârea instanței de apel atacată, Colegiul

penal nu constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea hotărârii judecătorești

contestate.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței

de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată

că este vădit neîntemeiat.

În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că temeiurile invocate de către

avocatul M.Suduc în numele inculpatului nu sunt acceptabile din punct de vedere al

prezenței erorilor de drept, care ar da temei de implicare a instanței de recurs în sensul

casării hotărârii contestate și, potrivit legii, se dispune inadmisibilitatea recursului, ca

fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Suduc Marian în

numele inculpatului Burlacenco Petru, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 07 martie 2018, în cauza penală în privința lui Burlacenco Petru, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 11 iulie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

5