1ra-762/2018 — art. 264 alin. 3 lit. a CP

1ra-762/2018 — art. 264 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul 1ra-762/18

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

19 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Nadejda Toma,

judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Anatolie Țurcan, Victor

Boico,

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de avocatul

Odobescu Ghenadie în numele părții vătămate Cașciuc Serghei, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 24 ianuarie

2018, în cauza penală în privința lui

Lelic Vadim XXXX,

născut la xxxx, originar din s. Xxxx, r-nul Xxxx,

domiciliat în r-nul Xxxx, s. Xxxx.

Date referitoare la termenul de examinare a cauzei:

fond);

apel);

recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală legal

executată.

C O N S T A T Ă :

2017, pronunțată în baza probelor administrate la faza de urmărire penală,

potrivit prevederilor art. 3641 CPP, Lelic Vadim a fost condamnat în baza art. 264

alin.(3) lit.a) Cod penal la 4 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar

de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 3 ani.

În temeiul art. 90 Cod penal, pedeapsa închisorii a fost suspendată

condiționat pe o perioadă de probă de 4 ani.

A fost admisă în principiu acțiunea civilă înaintată de partea vătămată

Cașciuc Serghei, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe

instanța în ordinea procedurii civile.

A fost admisă acțiunea civilă în partea încasării prejudiciului moral și s-a

dispus încasarea de la Lelic Vadim în beneficiul lui Cașciuc S. prejudiciul moral

în mărime de 50 000 lei, cheltuielile de asistență juridică în sumă de 2000 lei,

1

precum și s-a încasat de la inculpat în beneficiul statului cheltuielile de judecată

în sumă de 320 lei.

la 15 iunie 2017, aproximativ la ora 10 00, deținând permis de conducere,

deplasându-se cu automobilul de model „Xxxx”, cu n/î Xxx, pe traseul M 14 km

82+950, r-nul Edineț, direcția spre or. Briceni, a ieșit la depășire fără a se asigura

că nu pune în pericol circulația rutieră din sens opus, în rezultatul căruia a intrat

în coleziune laterală cu autobusul de rută Criva-Chișinău, de model “Xxxx” cu

n/î Xxx, ce se deplasa regulamentar pe partea dreaptă din direcția or. Edineț spre

mun. Bălți, deteriorându-i oglinda retrovizorie din stânga și aripa laterală stânga

din spate. După care, fiind pe aceeași bandă, s-a ciocnit frontal cu automobilul de

model „Xxxx”, cu n/î Xxx, condus de Cașciuc Serghei, care se deplasa după

autobusul sus-menționat. În urma ciocnirii frontale, automobilul de model

„Xxxx”, a fost aruncat în afara părții carosabile.

În rezultatul accidentului rutier, șoferului Cașciuc S., i-au fost cauzate

conform raportului de expertiză judiciară nr. 89-D din 19.06.2017, vătămare

corporală gravă, periculoasă pentru viață.

părții vătămate Cașciuc Serghei, care a solicitat, casarea sentinței și pronunțarea

unei hotărâri de condamnare a lui Lelic V., cu excluderea prevederilor art. 90

Cod penal, totodată să fie admisă integral acțiunea civilă privind încasarea

prejudiciului material și moral.

În argumentarea apelului a indicat că pedeapsa stabilită este una prea

blândă în coraport cu fapta comisă care nu își va realiza scopul restabilirii

echității sociale și corectării celui vinovat.

Astfel, dispoziția art. 90 Cod penal, obligă instanțele de judecată să indice

expres în hotărârea adoptată motivele condamnării cu suspendare condiționată a

executării pedepsei, însă instanța nu a motivat aplicarea acestor prevederi,

limitându-se la enumerarea circumstanțelor pe care le-a considerat atenuante.

Totodată a menționat că instanța a redus cuantumul prejudiciului moral,

fără a ține seama că victima a suportat și continuie să suporte dureri imense,

fiind internat la spital, fapt ce îi afectează enorm starea acestuia.

Vătămările integrității corporale, alte vătămări a sănătății sunt numite și

prejudicii corporale. În dependență de individ și de sensibilitatea acestuia, orice

durere fizică, cauzată prin lezare, schilodire, vătămare presupune și o suferință

psihică.

Valoarea prejudiciului moral sub forma suferințelor psihice suportate de

2

partea vătămată le estimează la suma de 300 000 lei, care rezultă din fapta ilicită

a autorului accidentului rutier care constă în atingeri aduse personalității fizice,

psihice.

Menținerea unei proporționalități între suferințele provocate, care deși nu

pot fi valorificate, trebuie estimate, raportat la vârsta victimei și alte

particularități ale acesteia, însă instanța greșit a reținut situația de fapt și a

micșorat cuantumul prejudiciului moral fiind încasată suma de 50 000 lei.

La determinarea mărimii compensației pentru prejudiciul moral, trebuie

neapărat să i-a în considerație atât aprecierea subiectivă privind gravitatea

cauzării suferințelor psihice sau fizice părții vătămate, cât și datele obiective care

certifică acest fapt.

a fost admis apelul avocatului Odobescu Gh. în numele părții vătămate Cașciuc

S., casată parțial sentința în latura civilă, cu pronunțarea unei noi hotărâri în

partea data.

A fost admisă parțial acțiunea civilă înaintată de Cașciuc S. dispunându-se

încasarea de la Lelic V. prejudiciul material în sumă de 18435,3 lei, prejudiciul

moral în sumă de 80 000 lei și cheltuieli pentru asistență juridică în sumă de 2 000

lei.

Dispozițiile sentinței privind pedeapsa penală, corpurile delicte au fost

menținute, iar cele cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată, au fost

excluse.

aspectele, prin prisma art.101 Cod de procedură penală, a examinat și apreciat

probele administrate în cauză, care dovedesc cu certitudine vinovăția lui Lelic V.

în săvârșirea infracțiunii imputate, corect a stabilit circumstanțele de fapt și

vinovăția inculpatului.

De asemenea, instanța a conchis că măsura de pedeapsă a fost aplicată

legal și corect de către instanța de fond, care nu contravine legii, ținând cont de

prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal și art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

precum și de gravitatea faptei penale, urmările prejudiciabile, motivul săvârșirii

infracțiunii, persoana inculpatului, care este atras pentru prima dată la

răspundere penală, a recunoscut vina și s-a căit sincer în cele săvârșite.

Prin urmare, instanța de fond just a conchis că corectarea și reeducarea

inculpatului poate avea loc fără izolarea de societate și corect a aplicat în

privința lui Lelic Vadim prevederile art. 90 Cod penal.

3

La fel, instanța a considerat că, având date suficiente referitor la cheltuielile

de ordin material suportate de partea vătămată pentru tratament, a obiectelor de

igienă personală și produselor alimentare, urma să soluționeze cerințele

formulate în acțiune, din care motiv a dispus încasarea sumei de 18 435,3 lei, fapt

confirmat prin bonurile de plată.

Totodată, a dispus majorarea cuantumului daunei morale reieșind din

suferințele fizice și morale suportate de partea vătămată în legătură cu trauma

primită ca rezultat al acțiunilor criminale a inculpatului, fiind încasat prejudiciul

moral în sumă de 80 000 lei.

În temeiul art.1423 alin. (1) Cod Civil coroborat cu art.219 alin.(4) Cod de

procedură penală, mărimea compensației pentru prejudiciul moral se determină

de către instanță în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau

fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al făptuitorului

prejudiciului și de măsura în care compensarea poate aduce satisfacerea

persoanei vătămate.

Cât privește cheltuielile suportate pentru asistența juridică, instanța a

menționat că urmează a fi încasată mărimea solicitată de 2000 lei, or potrivit art.

96 alin.(1) Cod de procedură civilă, instanța judecătorească obligă partea care a

pierdut procesul să compenseze părții care a avut câștig de cauză cheltuielile ei

de asistență juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare și

rezonabile.

Astfel, instanța a luat în considerație activitatea desfășurată de către

avocatul Odobescu Gh. în prezenta cauză și anume: pregătirea documentelor

necesare pentru inițierea acțiunii civile în procesul penal, precum și participarea

la toate ședințele de judecată, unde a reprezentat interesele părții vătămate.

De asemenea a conchis că instanța de fond eronat a dispus încasarea de la

inculpat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă de 320 lei, care

urmează a fi excluse.

Potrivit art. 143 alin.(1) pct.2) și 3) CPP, expertiza se dispune și se

efectuează, în mod obligatoriu, pentru constatarea gradului de gravitate și a

caracterului vătămărilor integrității corporale, precum și stării psihice a

învinuitului. Alin.(2) al normei menționate stipulează că plata expertizelor

judiciare efectuate în cazurile prevăzute la alin.(1) se face din contul mijloacelor

bugetului de stat.

Ținând cont de faptul că raportul de expertiză medico-legală nr.89 D din

19.06.2017 a fost efectuat în sensul art. 93 alin.(2) pct.1) CPP în calitate de probă,

4

fiind pus la baza învinuirii, este neîntemeiată soluția instanței cu privire la

încasarea cheltuielilor judiciare.

Odobescu Gh. în numele părții vătămate Cașciuc S., care invocând temeiul de

drept prevăzut la art. 427 alin.(1) pct.6) CPP, solicită casarea acestuia cu

condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, cu excluderea art.90 Cod penal,

inclusiv și să fie admisă integral acțiunea civilă.

A indicat că pedeapsa și modalitatea de executarea a acesteia trebuie

individualizată în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea

respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Astfel, instanța nu a ținut cont de vătămările corporale grave cauzate

victimei, și greșit i-a aplicat prevederile art.90 Cod penal.

Prin urmare, leziunile corporale grave cauzate lui Cașciuc S. în urma

accidentului rutier necesită tratament medicamentos costisitor, inclusiv și până la

moment ultimul se află în stare de coma cerebrală și nu se știe cu certitudine

dacă își va reveni.

Tratamentul constituie o urgență, este necesară o supraveghere strictă a

subiectului pentru menținerea funcțiunilor sale vitale.

Instanțele judecătorești la stabilirea pedepsei inculpatului au făcut referire

la prevederile art. 75 Cod penal, însă pedeapsa stabilită o consideră prea blândă,

care nu poate fi echitabilă cu fapta care a dus la vătămările corporale grave.

Potrivit practicii judiciare o pedeapsă prea blândă generează dispreț față

de ea și nu este eficientă nici pentru corectarea învinuitului, cât și pentru

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

La individualizarea pedepsei urmează a se ține cont de urmările grave care

au fost cauzate în rezultatul accidentului și anume de faptul că partea vătămată

este o persoană de vârstă tânără, iar în urma celor cauzate, sănătatea lui cu anii

poate să se înrăutățească.

Totodată, au avut de suferit și rudele victimei prin faptul că vătămările

integrității corporale, traumele fizice cât și cele psihice le-au constituit emoții

negative, care le-au generat o tulburare sufletească în urma tragediei comise.

La adoptarea sentinței, individualizând pedeapsa, instanța de judecată

urma să respecte prevederile art. 385 alin.(1), 394 alin.(1), (2) CPP, conform cărora

este obligată să indice în partea descriptivă a sentinței care sunt circumstanțele

care atenuează sau agravează răspunderea inculpatului, date care caracterizează

persoana acestuia, precum și motivele soluției adoptate referitoare la stabilirea

pedepsei sau la liberarea de pedeapsă penală.

5

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat

de către avocat, considerându-l inadmisibil, ca fiind vădit neîntemeiat.

penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis, din următoarele

considerente.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct.2) lit. c) Cod de procedură penală, judecând

recursul instanța este în drept să admită recursul, cu casarea totală sau parțială a

hotărârii atacate și să rejudece cauza, cu pronunțarea unei noi hotărâri, dacă nu

se agravează situația condamnatului.

În recursul declarat de avocatul Odobescu Gh. în numele părții vătămate

Cașciuc S. se invocă temei de casare a deciziei instanței de apel pct.6) alin.(1)

art.427 Cod de procedură penală care stipulează că hotărârile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel, când nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel

sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar,

însă acesta critică hotărârea atacată sub aspectul individualizării greșite a

executării pedepsei stabilite inculpatului, solicitând excluderea art.90 Cod penal,

astfel se întrevede temeiul pentru recurs de la pct.10) al normei nominalizate.

Prin urmare, instanța de recurs relevă că recurentul critică decizia instanței

de apel în partea menținerii concluziilor instanței de fond privind aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal, considerând concluziile instanțelor în această

parte greșite și în contradicție cu probatoriul administrat la etapa urmăririi

penale și cercetării judiciare, neconforme scopului legii penale și principiului

individualizării răspunderii penale și pedepsei penale.

Astfel, Colegiul penal constată că, deși probele au fost legal administrate și

corect apreciate, iar instanțele judecătorești inferioare just au stabilit starea de

fapt, corect încadrând acțiunile inculpatului în prevederile art. 264 alin.(3) lit.a)

Cod penal, însă, aceasta pripit a ajuns la concluzia că scopul pedepsei penale

prevăzut la art. 61 alin.(2) Cod penal, poate fi atins prin dispunerea suspendării

executării pedepsei stabilite în temeiul art. 90 Cod penal.

În acest context instanța de recurs relevă că la stabilirea pedepsei pentru

fiecare persoană vinovată în parte, instanța de judecată este obligată să se

conducă de cerințele (regulile) stabilite de lege, sau altfel spus, de criteriile

generale de individualizare a pedepsei prevăzute la art. 75 Cod penal.

6

Prin urmare, legea penală acordă instanței de judecată o posibilitate largă

de aplicare în practică a principiului individualizării răspunderii penale și a

pedepsei penale, ținând cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care agravează sau

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului.

Limitele termenelor de pedeapsă, prevăzute în partea specială, sunt

determinate de încadrarea juridică a faptei și reflectă gravitatea infracțiunii

săvârșite. Gravitatea acesteia constă în modul și mijloacele de săvârșire a faptei,

de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmările

produse sau care s-ar fi putut produce.

Raportând cele menționate la speța supusă judecării Colegiul lărgit

constată că, pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, cu privarea

de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani stabilită de

instanța de fond, care a fost menținută prin decizia instanței de apel lui Lelic V.

este echitabilă și se încadrează în limitele sancțiunii normei penale în baza căreia

a fost declarat vinovat, însă concluzia instanței de a nu pune în executare

pedeapsa stabilită, este una pripită și neargumentată, care contravine

circumstanțelor cauzei și practicii stabilite în acest sens.

Așadar, instanța de recurs ține să menționeze că, după efectuarea

procedurii de individualizare și stabilire a categoriei, cuantumului și duratei

pedepsei, în cazul stabilirii închisorii, continuă operațiunea de individualizare a

acesteia, dar în aspectul de executare a pedepsei deja stabilite, prin numirea

tipului de penitenciar și soluționarea chestiunii dacă pedeapsa numită

inculpatului, urmează a fi pusă în executare ori scopul pedepsei poate fi atins

prin suspendarea executării pedepsei aplicate vinovatului pe un termen de

probă.

În speță, sancțiunea normei penale în baza căreia inculpatul a fost

condamnat (art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal), prevede închisoare de la 3 la 7 ani

cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până

la 4 ani, iar în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (4) Cod penal, se consideră

infracțiune gravă.

Din conținutul sentinței, care a fost menținută prin decizia instanței de

apel, la capitolul stabilirii pedepsei inculpatului, instanța de fond a menționat că

la numirea acesteia a ținut cont de persoana inculpatului și gravitatea faptei

comise, stabilindu-i pedeapsa - 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a

7

conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani, iar în temeiul art. 90 Cod

penal a dispus suspendarea executării acesteia.

La acest capitol, Colegiul lărgit ține să menționeze, că deși legea nu

îngrădește libertatea instanței de judecată de a-și forma convingerea cu privire la

posibilitatea făptuitorului de a se îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei, ea

(legea) obligă instanța să-și motiveze hotărârea de suspendare condiționată a executării

pedepsei, indicând precis acele motive pe care s-a întemeiat convingerea ei.

Analizând sub acest aspect textul sentinței, Colegiul penal constată, că

instanța de fond nu și-a argumentat în general concluzia la acest capitol,

menționând doar ”(…) că instanța a ajuns la concluzia că nu este rațional ca

inculpatul să execute real pedeapsa stabilită sub formă de închisoare, fiind posibilă

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal – suspendarea condiționată a executării

pedepsei”.

Astfel, reieșind din cele nominalizate, instanța de recurs conchide că

concluzia primei instanțe privind stabilirea pedepsei închisorii cu dispunerea

suspendării acesteia este pripită, neîntemeiată și absolut neargumentată.

În continuare Colegiul relevă că avocatul în numele părții vătămate

nefiind deacord cu sentința considerând-o prea blândă a contestat-o cu apel.

Curtea de apel menținând soluția în latura penală, și-a argumentat decizia

de respingere a apelului reținând următoarele: ,,(…) ținând cont de caracteristica

pozitivă de la locul de domiciliu a lui Lelic V., lipsa antecedentelor penale, recunoașterea

vinei și căința sinceră, care au determinat examinarea cauzei în procedura prevăzută de

art. 3641 CPP, temeiuri care fundamentează proporționalitatea între scopul reeducării

infractorului, motive din care Colegiul conchide că corect s-a ajuns la concluzia aplicării

suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii în baza art. 90 Cod penal,

acordându-i inculpatului posibilitatea corectării fără a-l priva de libertate, astfel ca pe

perioada probațiunii să demonstreze efectul educativ al pedepsei penale”.

Reținând cele nominalizate, Colegiul penal lărgit conchide că instanțele de

fond pripit și absolut nefondat au individualizat executarea pedepsei stabilite lui

Lelic V., greșit reținând ca temei pentru aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal -

recunoașterea vinei și căința sinceră, fără a ține cont de gravitatea infracțiunii

comise și consecințele acesteia.

În cazul infracțiunilor săvârșite din imprudență, aprecierea conduitei

persoanei vinovate depinde de atitudinea sa față de fapta comisă, față de victimă

ori de partea vătămată, de compasiunea ce o manifestă în privința ultimilor,

8

cărora, deși neintenționat, însă li s-au produs daune materiale și în special,

morale, care, după caz, nu mai pot fi recuperate.

Prin urmare, instanța de recurs, în speța dată, găsește întemeiate

argumentele recursului declarat de avocat în numele părții vătămate și constată

că, concluzia instanțelor judecătorești, precum că scopul legii penale poate fi

atins și fără executarea pedepsei reale cu închisoare, ca fiind neîntemeiată și din

acest motiv o exclude, nefiind considerat faptul că, prin această soluție se

înrăutățește situația condamnatului.

În susținerea acestei concluzii se rețin și circumstanțele în care a fost

comisă infracțiunea incriminată inculpatului, fapt ce determină Colegiul

lărgit să conchidă asupra incorectitudinii aplicării pedepsei neprivative de

libertate în privința lui Lelic V.

Aceasta se statuează având în vedere că inculpatul a comis o infracțiune

gravă, care atentează la valoarea primordială protejată de legea penală - viața și

sănătatea persoanei, or dreptul la viață al oricărei persoane prevăzut de

art. 2 CEDO prevalează asupra altor drepturi, iar Curtea Europeană acordă

dreptului la viață o semnificație cu totul aparte situându-l printre articolele

primordiale ale Convenției.

Totodată, instanța de recurs reține că infracțiunea a fost săvârșită în

prezența altor factori declanșatori cum sunt, prezența stării de oboseală a

inculpatului, care a pierdut controlul asupra mijlocului de transport -

circumstanță care nu putea fi neglijată de instanțele judecatorești la constatarea

oportunității suspendării executării pedepsei, precum și consecințele care au

survenit ulterior și anume cauzarea vătămărilor corporale grave a părții

vătămate Cașciuc S., care necesită tratament medicamentos costisitor, inclusiv și

la moment victima se află în stare de comă cerebrală, nefiind cunoscut faptul

când ultimul își va reveni.

Discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al

circumstanțelor cauzei, au avut drept consecință pronunțarea unei concluzii

premature în privința aplicării pedepsei cu executarea suspendată, or aplicarea

unei pedepse inechitabile poate avea consecință violarea drepturilor omului

protejate de Convenția Europeană.

Generalizând cele menționate mai sus, Colegiul consideră că excluderea

aplicării prevederilor art. 90 Cod penal, în raport cu soluția prevăzută la art. 435

alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, care stipulează că judecând

recursul, instanța admite recursul, casează hotărârea atacată, rejudecă cauza și

pronunță o nouă hotărâre, dacă nu se agravează situația condamnatului, nu

9

poate fi considerată o agravare a situației acestuia, deoarece nu s-a făcut o altă

reîncadrare a faptei în sensul agravării și nici nu s-a dat o altă individualizare a

pedepsei stabilite în același sens.

De asemenea, reieșind din conținutul recursului, avocatul Odobescu Gh. în

numele părții vătămate critică decizia contestată în latura civilă în partea

prejudiciului moral, solicitând admiterea integrală a acțiunii civile înaintată, însă

fără a argumenta soluția în acest sens.

Astfel, Colegiul specifică că instanța de apel corect a concluzionat

admiterea parțială a acțiunii civile înaintate în partea recuperării prejudiciului

moral în sumă de 80 000 lei în beneficiul lui Cașciuc S., ținând cont de

prevederile art. 1423 alin.(1) Cod civil coroborat cu art. 219 alin.(4) Cod de

porocedură penală, iar la determinarea cuantumului acestuia, a reținut

gravitatea vătămărilor corporale cauzate în urma infracțiunii săvârșite din

imprudență, de suferințele fizice și psihice suportate de partea vătămată,

posibilitatea reală materială al inculpatului, precum și de faptul că, condamnarea

inculpatului în sine constituie la fel, o satisfacție echitabilă pentru partea

vătămată, iar cuantumul prejudiciului moral solicitat de 300 000 lei fiind unul

exagerat, având în vedere situația inculpatului, starea familiară, care are la

întreținere doi copii minori, nefiind încadrat în câmpul muncii. Prin urmare,

suma încasată în beneficiul părții vătămate cu titlu de prejudiciu moral, este o

sumă reală și corespunde faptelor comise, care compensează consecințele

negative ale prejudiciului suportat de către victimă.

Din considerentele expuse, Colegiul lărgit conchide că, recursul declarat de

avocatul Odobescu Gh. în numele părții vătămate Cașciuc S. urmează a fi admis,

casate parțial hotărârile instanțelor de fond și apel în latura stabilirii pedepsei

inculpatului, cu excluderea aplicării prevederilor art. 90 Cod penal.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E:

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Odobescu Ghenadie în

numele părții vătămate Cașciuc Serghei, casează parțial sentința Judecătoriei

Edineț, sediul Central din 26 septembrie 2017 și decizia Colegiului penal al Curții

de Apel Bălți din 24 ianuarie 2018, în latura penală, în cauza penală în privința

lui Lelic Vadim, rejudecă cauza și pronunță o nouă hotărâre conform căreia

exclude aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

10

Lelic Vadim se consideră condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod

penal, la 4 ani închisoare, cu executarea în penitenciar de tip deschis, cu privarea

de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani.

Termenul de executare a pedepsei lui Lelic Vadim urmează a fi calculat

din momentul reținerii acestuia.

În rest, dispozițiile hotărârilor contestate se mențin.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 06 iulie 2018.

Președinte Nadejda Toma

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Anatolie Țurcan

Victor Boico

11