1ra-941/2018 — art. 332 alin. 1 CP

1ra-941/2018 — art. 332 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-941/2018

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

DECIZIE

05 iunie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

judecând, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către inculpat și

avocatul său, Zamfir Pavel, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Strășeni

sediul Călărași din 01 decembrie 2017 și a deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 25 ianuarie 2018, în cauza penală privindu-l pe

Galbură Gheorghe Xxxxx, născut la xxxxx, originar și

domiciliat în r-nul Xxxxx s. Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

în baza actelor din dosar,

A C O N S T A T AT:

procedura judecării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

Galbură Gheorghe Xxxxx, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 332 alin.

(1) Cod penal, prin aplicarea prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

la 8 luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de

dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe termen de

2 ani.

Conform art. 90 Cod penal, i-a fost dispusă suspendarea condiționată a executării

pedepsei, pe o perioadă de probațiune de 1 an, dacă nu va săvârși o nouă infracțiune,

îndreptățind prin comportare exemplară încrederea acordată.

Prin aceeași sentință, a fost încetat procesul penal privind învinuirea lui Nacu T.

de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 314 alin. (1) și art. 361 alin. (2) lit. b) Cod

penal, în baza Legii nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia în legătură cu aniversarea

a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, în privința căruia

hotărârile judecătorești nu se contestă.

pădurar în Ocolul Silvic Hîrjauca, fiind persoană publică, de comun acord cu Nacu

T., care activează în același ocol silvic în funcție de pădurar, urmărind scopul

diminuării numărului de contravenții nedescoperite pe faptul tăierilor ilicite și

1

sustragerii de masă lemnoasă, deținând buletinul de identitate eliberat pe numele lui

Macari Fiodor, a.n. xxxx, intenționat, au falsificat procesul-verbal cu privire la

contravenție silvică, ce reprezintă document oficial care acordă drepturi și eliberează

de obligații, în care au introdus date vădit denaturate, precum că Macari Fiodor ar fi

tăiat ilicit 17 arbori din cantonul nr. 16, parcela 120 O.S. Hîrjauca și ar fi sustras masa

lemnoasă, cauzând ÎSS pentru Silvicultură Călărași un prejudiciu material în sumă de

350 lei, prin ce a comis contravenția prevăzută la art. 122 alin. (1) Cod

contravențional, creând astfel aparența activității reușite la depistarea,

preîntâmpinarea și înlăturarea consecințelor contravențiilor.

Respectivul procesul-verbal a fost expediat Inspecției Ecologice Călărași și în

urma examinării, Macari Fiodor, a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenției

prevăzute de art. 122 alin. (1) Cod contravențional, fiindu-i aplicată o sancțiune în

formă de amendă în mărime de 800 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, respectivele acțiuni a lui Galbură Gh. au

fost calificate de drept de către instanța de judecată în baza art. 332 alin. (1) Cod penal

– falsul în acte publice, adică înscrierea de către o persoană publică, în documentele oficiale a

unor date vădit false, precum și falsificarea unor astfel de documente, dacă aceste acțiuni au

fost săvârșite din alte interese personale.

inculpatului, care a solicitat casarea acesteia, în partea aplicării pedepsei

complementare, cu pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a

exercita o anumită activitate pe un termen de 2 ani, să fie înlăturată.

În motivarea apelului a invocat:

- solicitând examinarea cauzei în procedura prevăzută de art. 3641 Cod de

procedură penală, inculpatul a mizat pe reducerea pedepsei principale cu o treime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare și înlăturarea

pedepsei complementare;

- pe parcursul urmăririi penale și examinării cauzei în instanță de judecată,

inculpatul a dat dovadă de un comportament adecvat, a recunoscut integral

culpabilitatea, careva consecințe în rezultatul acțiunilor lui nu au survenit, acesta

anterior nu a fost atras la răspundere penală, se caracterizează pozitiv, este încadrat

oficial în câmpul muncii, are la întreținere un copil minor, iar soția este grav bolnavă;

- instanța de fond, din motive inexplicabile, a constatat numai o singură

circumstanță atenuantă - săvârșirea pentru prima dată a unei infracțiuni ușoare, însă

această abordare nu este adecvată, reieșind din personalitatea inculpatului,

comportamentului acestuia, stării familiare, etc.;

- prima instanță, deși se referă în speță la prevederile art. 75 alin. (1) Cod penal,

nu-și motivează poziția vis-a-vis de mărimea pedepsei, limitându-se la aplicarea unui

termen de pedeapsă mediu, care putea fi impus și în cazul examinării pricinii în

ordine generală, fără a ține cont și de circumstanțele atenuante constatate;

- dispoziția art. 78 alin. (2) din Codul penal, prevede că în cazul în care instanța

de judecată constată circumstanțe atenuante la săvârșirea infracțiunii, pedeapsa

complementară, prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată.

2

Astfel, având în vedere circumstanțele atenuante invocate și constatate în speța dată,

partea apărării consideră, că pedeapsa complementară sub formă de privarea de

dreptul de a exercita activitate în domeniul administrării întreprinderilor urmează a fi

înlăturată în privința inculpatului;

- în raport cu circumstanțele cauzei, inclusiv cu cele atenuante, nu este oportun,

ca Galbură Gh., să fie privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o

anumită activitate pe un termen de 2 ani, deoarece, în acest caz ar avea de suferit nu

numai însăși condamnatul, prin lipsirea de un loc de muncă, dar și familia acestuia,

care ar fi lipsită de un mijloc legal de existență și venit.

fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința atacată.

stabilit corect starea de fapt și de drept ce corespunde probelor din dosar, care au fost

apreciate corect, încadrând just acțiunile inculpatului, Galbură Gh., în baza art. 332

alin. (1) Cod penal.

Totodată, instanța de apel a reținut, că autorul apelului este de acord cu starea de

fapt stabilită de prima instanță, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, criticând sentința doar în partea aplicării pedepsei complementare sub

formă de privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții. Însă, în opinia instanței de

apel lipsesc temeiuri de implicare în sensul casării hotărârii contestate în partea

individualizării și stabilirii pedepsei.

Referitor la solicitarea avocatului de excludere a pedepsei complementare sub

formă de privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, instanța de apel a

menționat, că sancțiunea art. 332 alin. (1) Cod penal, în baza căreia a fost condamnat

inculpatul, Galbură Gh., prevede obligatoriu aplicarea pedepsei complementare -

privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate

pe un termen de la 2 la 5 ani.

Prin urmare, instanța de apel a menționat, că în cazul stabilirii pedepsei

complementare obligatorii, instanța de judecată nu va aplica această pedeapsă, cu

condiția că sancțiunea normei Părții Speciale a Codului penal pentru infracțiunea

respectivă, prevede o asemenea pedeapsă și au fost constatate circumstanțe

excepționale ale cauzei.

În opinia instanței de apel, în speța respectivă nu există careva circumstanțe

excepționale care ar justifica neaplicarea pedepsei complementare sub formă de

privarea de dreptul de a de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită

activitate față de Galbură Gh., iar prevederile art. 79 Cod penal, invocate de avocat,

sunt inaplicabile, învederând și faptul că inculpatul a comis o infracțiune, ce atentează

la relațiile sociale cu privire la buna desfășurare a activității de serviciu în sfera

publică, care presupune îndeplinirea de către o persoană publică a obligațiilor de

serviciu în mod corect, fără abuzuri, cu respectarea intereselor publice, precum și a

drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice și ale celor juridice.

Subsidiar instanța de apel a notat, că la nivel legislativ nu este dată noțiunea de

circumstanțe excepționale ale cauzei. Însă, reieșind din textul normei prevăzute la

alin. (1) art. 79 Cod penal, rezultă că la acestea se atribuie așa circumstanță sau un

3

cumul de circumstanțe care micșorează esențial gravitatea faptei și a consecințelor ei,

gradul sau pericolul social al persoanei vinovatului.

Analizând argumentele invocate de către apelant, instanța de apel a considerat

că circumstanțele elucidate de apărător, precum că inculpatul a dat dovadă de un

comportament adecvat, a recunoscut integral culpabilitatea, careva consecințe în

rezultatul acțiunilor acestuia nu au survenit, anterior nu a fost atras la răspundere

penală, se caracterizează pozitiv, este încadrat oficial în câmpul muncii, are la

întreținere un copil minor, soția este bolnavă, nu constituie circumstanțe excepționale,

acestea fiind circumstanțe comune care au fost luate în considerație de către instanța

de fond la individualizarea pedepsei aplicate lui Galbură Gh.

Finalmente, instanța de apel a statuat, ca fiind neîntemeiată solicitarea

avocatului cu privire la neaplicarea pedepsei complementare în privința inculpatului,

Galbură Gh., reținând că ultimul a comis o infracțiune ce atentează la relațiile sociale

cu privire la buna desfășurare a activității de serviciu în sfera publică, infracțiune ce

are o rezonanță socială deosebită, iar legea penală prevede expres aplicarea pedepsei

complementare în acest caz. Totodată, nu se atestă careva temeiuri de aplicare a

prevederilor art. 79 Cod penal, deoarece la caz nu există careva circumstanțe

excepționale care ar condiționa excluderea pedepsei complementare, motiv pentru

care se respinge ca nefondată solicitarea apărării de excludere a pedepsei

complementare aplicate în privința inculpatului, iar pedeapsa numită de către prima

instanță este una echitabilă, ce nu contravine prevederilor legale, este raportată la

circumstanțele speței și va atinge scopul legii penale, va duce la restabilirea echității

sociale, corectarea și resocializarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni, atât din partea condamnatului, cât și a altor persoane.

6.1 Avocatul, Zamfir Pavel, în numele inculpatului, care solicită casarea acestora

și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care pedeapsa complementară – privarea de

dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un

termen de 2 ani, aplicată lui Galbură Gh., să fie înlăturată.

În motivarea recursului invocă:

- la stabilirea pedepsei complementare inculpatului, Galbură Gh., pentru

infracțiunea comisă, instanțele de fond nu au acordat deplină eficiență prevederilor

art. 61, 65, 75, 78 Cod penal;

- partea apărării, în apelul declarat nu a invocat și solicitat recunoașterea în speță,

a careva circumstanțe excepționale, fapt ce poate fi dedus din conținutul apelului

declarat, cât și din textul deciziei recurate. În apel, partea apărării și-a întemeiat

solicitarea de înlăturare a pedepsei complementare, în baza art. 78 alin. (2) Cod penal,

având în vedere circumstanțele atenuante invocate și constatate în speță, considerând

astfel că pedeapsa complementară sub formă de privarea de dreptul de a exercita

activitate pe un termen de 2 ani, aplicată lui Galbură Gh., urmează a fi înlăturată, însă

instanța de apel nu a făcut referire la prevederile normei penale menționate mai sus,

axându-se numai pe lipsa în speță a careva circumstanțe excepționale. Astfel, în apel a

fost solicitat înlăturarea pedepsei complementare, iar instanța de apel a invocat lipsa

temeiurilor de neaplicare a pedepsei complementare;

4

- instanța de apel nejustificat a respins alegațiile părții apărării și nu a luat în

considerație circumstanțele atenuante invocate în apel și nu a reacționat la acestea și

anume: starea sănătății soției inculpatului, care este invalid de gradul II și nu

lucrează, având o pensie sub limita necesităților elementare, faptul că mai are la

întreținere și un copil minor în vârstă de 9 ani;

- instanța de apel, urma să ia în considerație faptul că inculpatul a recunoscut

vina, careva consecințe în rezultatul acțiunilor acestuia nu au survenit, anterior nu a

fost atras la răspundere penală, se caracterizează pozitiv, este încadrat oficial în

câmpul muncii, are la întreținere un copil minor și soție grav bolnavă;

- prima instanță a constata numai o singură circumstanță atenuantă – săvârșirea

pentru prima dată a unei infracțiuni ușoare, fără a-și justifica poziția, care ulterior a

fost menținută și de instanța de apel, abordare care nu este adecvată, reieșind din

personalitatea inculpatului, comportamentul acestuia și starea familială;

- în raport cu circumstanțele cauzei, inclusiv cele atenuante, nu este oportun ca

inculpatul să fie privat de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o

anumită activitate pe un termen de 2 ani, deoarece ar avea de suferit nu doar acesta,

dar și familia ultimului, care va fi lipsită de un mijloc legal de venit;

- în speță sintagma - privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a

exercita o anumită activitate, nu este corectă, urmând a fi specificat că inculpatul

Galbură Gh., urma să fie privat de dreptul de a ocupa funcții și exercita activitate

anume în domeniul silviculturii, fapt ce urma a fi reflectat.

În drept, recurentul își întemeiază recursul în baza pct. 6), 10) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală.

6.2 Inculpatul, care solicită casarea acestora, în partea pedepsei complementare,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie exclusă pedeapsa

privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate

pe un termen de 2 ani, prin aplicarea prevederilor art. 79 Cod penal.

În motivarea recursului invocă:

- instanța de apel examinând cererea de apel declarată de către avocatul, Zamfir

P., în numele inculpatului neîntemeiat a făcut trimitere la declarațiile părților

vătămate, Roșca E., Dodan O., martorilor Purcel V., Tăbăcaru A., plângerea lui Roșca

E., probe ce nu se referă la învinuirea adusă lui Galbură Gh.;

- instanța de apel nu a acordat deplină eficiență argumentelor invocate și nu a

luat în considerație toate circumstanțele cauzei, adică nu a ținut cont de caracterul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, care este una ușoară, a recunoscut vina, a

contribuit la descoperirea infracțiunii, în procesul judecării cauzei a solicitat

examinarea acesteia în procedură simplificată, în conformitate cu prevederile art. 3641

Cod de procedură penală, recunoscând în totalitate cele incriminate, regretând de cele

comise;

- instanța nu a luat în considerație personalitatea inculpatului și anume că este

încadrat în câmpul muncii, este căsătorit și are la întreținere un copil minor, iar soția

este grav bolnavă, fiind unicul întreținător al familiei, fiind caracterizat doar pozitiv,

anterior nu a fost în conflict cu legea penală;

5

- la pronunțarea sentinței, în partea dispozitivă a fost menționat, că inculpatului i

se aplică privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită

activitate pe un termen de 2 ani, respectiv la punerea în executare a sentinței, ce a fost

menținută și prin hotărârea instanței de apel, vor apărea semne de întrebare cu privire

la funcția de care este privat sau activități desfășurarea cărora este interzisă

inculpatului.

În drept, inculpatul își întemeiază recursul în baza pct. 6), 10) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală.

penală, procurorul a depus referință asupra recursului declarat de către apărător, pe

care-l consideră nefondat, deoarece la aplicarea pedepsei inculpatului pentru

infracțiunea comisă, instanța de apel a acordat deplină eficiență prevederilor art. 61,

75 Cod penal și just a ajuns la concluzia, că careva temeiuri de aplicare a prevederilor

art. 79 Cod penal, ce ar condiționa excluderea pedepsei complementare nu există la

caz.

lărgit concluzionează că acestea urmează a fi respinse, din următoarele considerente:

8.1 Cu referire la recursul declarat de către avocatul Zamfir Pavel, în numele

inculpatului

Reieșind din prevederile alin. (2) art. 424 Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute de art. 427 aceluiași

Cod.

În conformitate cu art. 427 Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel

poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și apel în baza temeiurilor stipulate expres în acest articol.

Din cuprinsul recursului declarat de către apărătorul inculpatului, Galbură Gh.,

se reține că autorul invocă ca temeiuri de drept pentru casarea hotărârilor

judecătorești, pct. 6), 10) din alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală și anume, că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea

atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; s-au aplicat pedepse individualizate

contrar prevederilor legale.

Așadar, Colegiul penal lărgit constată din recursul declarat, că recurentul nu

contestă starea de fapt stabilită de instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a

acțiunilor săvârșite, invocând dezacordul cu concluziile instanțelor de fond în partea

ce se referă la imposibilitatea înlăturării pedepsei complementare stabilite

inculpatului în prezenta speță.

Referitor la temeiurile de casare, invocate de recurent și stipulate la pct. 6) alin.

(1) art. 427 Cod de procedură penală, precum că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel și hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, Colegiul penal statuează, că aceste temeiuri pentru

recurs, în prezenta speță nu sunt incidente. La acest capitol, instanța de recurs

menționează, că prin apelul declarat de către apărătorul inculpatului Galbură Gh.,

acesta a invocat ca argumente de bază dezacordul cu aplicarea în privința

6

inculpatului a pedepsei complementare, deoarece există un cumul de împrejurări

referitoare la personalitatea inculpatului, ce în opinia sa permite neaplicarea acesteia,

adică chestiune asupra căreia urma să se expună instanța de apel. În cele din urmă,

verificând dacă instanța de apel s-a pronunțat asupra criticilor invocate de apelant și

dacă hotărârea adoptată conține concluzii întemeiate asupra considerentelor expuse,

în viziunea Colegiului, această instanță nu a admis erori esențiale și nu a neglijat

prevederile alin. (5) art. 414 Cod de procedură penală, fiind oferit răspuns la problema

abordată de către partea apărării, care a și constituit fondul apelului. Astfel, instanța

de recurs consideră, că hotărârea contestată corespunde cerințelor prevăzute la alin.

(8) art. 417 Cod de procedură penală, cuprinzând temeiuri de fapt și de drept, ce au

dus la respingerea apelului declarat de către apărătorul inculpatului.

Totodată, în urma studiului argumentelor invocate în prezentul recurs, în raport

cu circumstanțele reținute în prezenta cauză, în opinia Colegiului nu și-a găsit

confirmarea nici temeiul pentru recurs invocat de către recurent și prevăzut la pct. 10)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, deoarece instanțele de fond și-au motivat

întemeiat soluția adoptată, acordând deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod

penal, la soluționarea chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei inculpatului,

inclusiv celei complementare, fără a fi admise careva erori în acest sens, stabilind în

privința acestuia o pedeapsă echitabilă.

Deci, precum a fost menționat mai sus, în partea individualizării pedepsei,

partea apărării își exprimă dezacordul, cu aplicarea în privința inculpatului a

pedepsei complementare, adică privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de

a exercita o anumită activitate pe un termen de 2 ani, considerând că aceasta poate fi

înlăturată prin prisma art. 78 alin. (2) Cod penal, care prevede că în cazul în care

instanța de judecată constată circumstanțe atenuante la săvârșirea infracțiunii, pedeapsa

complementară, prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată.

La criticile recurentului nominalizate mai sus, instanța de recurs relevă, că în

cazul săvârșirii unei infracțiuni, instanța de judecată este singura în măsură să

înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul care

a comis infracțiunea, având deplina libertate de acțiune în vederea realizării

operațiunii respective, ținând seama de regulile și principiile prevăzute de Codul

penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Opozant celor invocate de recurent, precum că în privința inculpatului reieșind

din multitudinea de circumstanțe și împrejurări ce-i atenuează răspunderea, conform

art. 78 alin. (2) Cod penal, exista posibilitatea înlăturării pedepsei complementare

stabilită acestuia prin sentință, Colegiul lărgit menționează, că reieșind din norma

penală invocată ca fiind relevantă la caz, aceasta este aplicabilă în situația în care

pedeapsa complementară prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, nu este

obligatorie („cu sau fără”), atunci aceasta poate fi înlăturată (a se vedea pct. 10 al

Hotărârii Plenului CSJ Nr. 13 din 11.11.2013 Cu privire la unele chestiuni ce vizează

individualizarea pedepsei penale). Însă, în prezenta speță se atestă, că sancțiunea art. 332

alin. (1) Cod penal, pentru care a fost condamnat inculpatul Galbură Gh., prevede

pedeapsă cu amendă în mărime de la 850 la 1350 unități convenționale sau cu

închisoare de până la 2 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa

7

anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Deci, Colegiul penal constată, că pedeapsa complementară, pentru comiterea

infracțiunii imputate inculpatului, Galbură Gh., este una obligatorie, respectiv în

cazul dat pedeapsa complementară obligatorie poate fi înlăturată numai în condițiile

art. 79 alin. (1) Cod penal, fapt ce a fost analizat întemeiat de către instanța de apel,

anume prin prisma acestei norme, din motiv că partea apărării în esență a solicitat ca

inculpatului să nu-i fie aplicată această pedeapsă complementară, stabilită de prima

instanță.

Prin urmare, Colegiul statuează, că deoarece împrejurările și circumstanțele

invocate de către partea apărării, ce în opinia sa îi atenuează răspunderea penală

inculpatului, nu constituie circumstanțe excepționale și de fapt apărătorul nici nu

pretinde ca acestea să fie de categorie excepțională, insistând anume la aplicarea

prevederilor art. 78 alin. (2) Cod penal, care nu sunt incidente în speța dată, respectiv

instanța de apel justificat nu a reținut prevederile art. 79 alin. (1) Cod penal,

considerând imposibil de a înlătura pedeapsa complementară stabilită inculpatului,

Galbură Gh., în cauza deferită judecării. Astfel, în prezenta speță nu sunt temeiuri

legale de a înlătura sau a nu aplica pedeapsa complementară obligatorie prevăzută de

sancțiunea art. 332 alin. (1) Cod penal, pentru care a fost condamnat inculpatul.

În această ordine de idei, Colegiul penal, consideră că instanța de apel întemeiat

a conchis că toate împrejurările și circumstanțele semnalate și considerate de către

partea apărării a fi atenuante, au fost învederate de către prima instanță, la stabilirea

termenului pedepsei cu închisoare și individualizarea modului de executare a acestei

pedepse, numindu-i în cele din urmă un termen minimal de 1 an cu suspendare

condiționată, conform art. 90 Cod penal și totodată, un termen minim de 2 ani a

pedepsei complementare obligatorii, prevăzută de sancțiunea normei imputate

inculpatului la caz.

În ce privește alegația recurentului, referitor la faptul că instanțele de fond

trebuiau să specifice concret în care domeniu inculpatul, Galbură Gh., este privat de

dreptul de a ocupa funcții și exercita activitate, urmând a fi indicat anume în

domeniul silviculturii, ceea ce nu au făcut, Colegiul penal menționează că aceasta, nu

a fost invocată în cererea de apel de către partea apărării pentru a fi obiect de discuție

în instanța de apel, respectiv ținând cont de prevederile art. 427 alin. (2) Cod de

procedură penală, nu poate fi invocată la etapa recursului ordinar, din care motiv

instanța de recurs nu se va expune asupra criticii date.

Generalizând cele menționate, Colegiul penal conchide, că în prezenta cauză nu

și-au găsit confirmarea temeiurile de recurs la care face referire avocatul Zamfir P.,

lipsind motive de a interveni în soluțiile adoptate de către instanțele de fond, la

capitolul stabilirii pedepsei complementare inculpatului Galbură Gh.

8.2 Cu referire la recursul declarat de către inculpatul Galbură Gh.

Din sumarul recursului declarat, se atestă că inculpatul invocă ca temei de casare

prevederile pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, semnalând totodată și

temeiul pentru recurs prevăzut la pct. 10) al aceleiași norme.

8

Însă, Colegiul penal lărgit remarcă, că unul din scopurile legii procesual penale

este asigurarea egalității pentru toate părțile interesate în procesul penal, respectiv

acest deziderat impune disciplinarea activității procesuale, inclusiv și prin stabilirea

unor termene peremptorii.

În conformitate cu art. 421 Cod de procedură penală, coraportat la art. 401,

persoanele menționate în dispoziția acestei norme procesuale sânt în drept să declare

recurs ordinar. Astfel, inculpatul fiind în drept să declare recurs ordinar, inclusiv în

latura penală.

Reieșind din prevederile art. 422 Cod de procedură penală, termenul de

declarare a recursului ordinar este de 30 zile de la data pronunțării deciziei.

Din actele dosarului, rezultă că dispozitivul deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău a fost pronunțat la data 25 ianuarie 2018, în prezența tuturor

participanților la proces, inclusiv a inculpatului și apărătorului acestuia, Zamfir P.,

fapt confirmat prin procesul-verbal al ședinței de judecată al instanței de apel (f.d. 44

v. 3), din care rezultă că aceștia au fost înștiințați despre ziua pronunțării deciziei

motivate pentru data de 22 februarie 2018.

Rezultând din procesului-verbal al ședinței de judecată în instanța de apel (f.d.

45 v. 3) se denotă, că la data de 22 februarie 2018, în prezența procurorului, a fost

pronunțată decizia motivată, fiindu-i înmânată o copie a acesteia, precum și

apărătorului inculpatului, fapt confirmat prin recipisa din aceeași dată (f.d. 60 v. 3).

Tot aici, se constată că inculpatul nu s-a prezentat la pronunțarea deciziei motivate,

fiindu-i expediat prin poștă copia acesteia (f.d. 61 v. 3).

Prin urmare, Colegiul atestă că inculpatul, Galbură Gh., a declarat recurs ordinar

suplimentar împotriva deciziei instanței de apel la data de 18 mai 2018, fapt confirmat

prin amprenta ștampilei Secției grefă (f.d. 76 v. 3).

În prezenta speță, Colegiul penal relevă, că termenul de 30 de zile pentru

declararea recursului se calculează începând cu data de 23 februarie 2018 și se

epuizează la sfârșitul zilei de 26 februarie 2018 (dat fiind faptul, că a 30-a zi și anume

24.02.2018 este o zi de sâmbătă, adică zi de odihnă), pe când inculpatul a depus recurs

suplimentar, abia la data de 18 mai 2018, adică după expirarea termenului de 30 zile

prevăzut pentru depunerea recursului ordinar.

Așadar, instanța de recurs menționează, că în cauza dată inculpatul a fost

înștiințat în prezența avocatului său, despre data pronunțării deciziei integrale, însă

acesta nu s-a prezentat, astfel asumându-și responsabilitatea pentru realizarea

dreptului de atac asupra deciziei nominalizate, respectiv în cazul neprezentării la

pronunțarea deciziei integrale, ultimul urma să dea dovadă de diligență la realizarea

dreptului său de a ataca hotărârea instanței de judecată, cu care probabil putea să nu

fie de acord.

În conformitate cu prevederile alin. (2) și (3) art. 230 Cod de procedură penală, în

cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen,

nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea actului

efectuat peste termen. La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se ia în calcul ora

sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se

împlinește.

9

Termenul de recurs este absolut și are caracter imperativ, în sensul că depășirea

lui atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, iar recursul declarat după

expirarea termenului se va respinge ca tardiv, deoarece legea procesual-penală ce

reglementează procedura examinării recursului ordinar, nu prevede posibilitatea de

repunere în termen a recursului, precum nu prevede nici depunerea unui recurs

suplimentar în afara termenului de 30 zile prevăzut de lege.

Învederând cele expuse mai sus, instanța de recurs statuează că recursul

suplimentar declarat de către inculpatul, Galbură Gh., a fost depus peste termenul

legal de 30 de zile, prevăzut de art. 422 Cod de procedură penală.

Potrivit prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

recurs judecând recursul, este în drept de al respinge ca inadmisibil, cu menținerea

hotărârii atacate, în cazul în care se constată că recursul nu a fost declarat cu

respectarea condițiilor legale (este tardiv sau inadmisibil) ori nu este întemeiat legal

(este nefondat). Recursul este nefondat în cazul când hotărârea atacată este legală,

întemeiată și motivată.

În temeiul celor expuse mai sus, instanța de recurs constatând, că recursul

declarat de către avocatul Zamfir P., în numele inculpatului, este unul neîntemeiat, iar

cel suplimentar al inculpatului, Galbură Gh., a fost declarat cu încălcarea prevederilor

art. 422 Cod de procedură penală, a ajuns la concluzia privind respingerea acestora ca

inadmisibile.

Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Se resping ca inadmisibile recursurile ordinare declarate de către inculpat și

avocatul său, Zamfir Pavel, cu menținerea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 25 ianuarie 2018, în cauza penală privindu-l pe Galbură Gheorghe

Xxxxx.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la data de 03 iulie 2018.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

10