A DOUA SECȚIUNE CAUZA DA graffière adjunct de secțiune Având în vedere cererea (n 69489/10) îndreptată împotriva Republicii Türkie și inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Ahmet Da 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 24 ianuarie 2023, a fost adoptat la această dată, adoptat la această dată, având în vedere observațiile părților, după ce a deliberat în camera Consiliului la data de 24 ianuarie 2023, a fost reprezentat de agentul său, dl Hac OBIECTIVUL LIFFAR Cererea se referă la condamnarea reclamantului, atunci primar adjunct al districtului Ceylanp La 28 martie 2004, au avut loc alegeri municipale în Türkiye.
După numărarea voturilor, DEHAP a câștigat aceste alegeri în districtul Ceylanp În conformitate cu procesul verbal din 17 aprilie 2004 întocmit de poliție, reclamantul a răspuns la 16 aprilie 2004 unor susținători ai DEHAP care erau adunați în fața tribunalului, solicitându-le să se adune a doua zi în număr mare în același loc. Într-o zi, reclamantul ar fi invitat mulțimea să facă un sit-in în fața tribunalului până când consiliul electoral le-a dat o explicație.
Acest Sit-in ar fi durat aproximativ 15 minute în timpul cărora grupul ar fi împiedicat traficul rutier, după care mulțimea s-ar fi îndreptat spre sediul DEHAP, perturbând circulația timp de încă 5 minute și declanșând sloganuri precum Biji Serok Apo Vom rupe pe capul tău lumea fără Öcalan La 23 decembrie 2009, instanța corecțională l-a condamnat pe reclamant la un an și șase luni de închisoare în temeiul articolului 28 din Legea 2911 prin trimitere la articolele 22 și 23 litera (e) din aceeași lege [a se vedea alineatul (1) ] 11 de mai jos. Cu toate acestea, el a decis să suspende pronunțarea sentinței timp de cinci ani.
S-a pronunțat o opoziție formulată de reclamant împotriva acestei hotărâri, instanța de judecată a lui Șanläurfa a respins-o la 29 ianuarie 2010. EVALUAREA CURȚII PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE ARTICOLUL 11 DIN CONVENȚIE Curtea constată că recurentul se consideră victimă a unei încălcări a articolelor 10 și 11 din Convenție, ca urmare a condamnării sale pentru organizarea unui protest. Guvernul luptă această teză. El consideră că nu a avut nici o interferență în exercitarea de către reclamant a dreptului său la libertatea de exprimare și de întrunire, în măsura în care, în opinia sa, el a acționat într-o manifestare nepăsătoare. Acesta indică faptul că protestatarii scandau sloganuri în favoarea unei organizații teroriste și împiedicau circulația și, prin urmare, consideră că condamnarea reclamantului era prevăzută de lege și că era necesară într-o societate democratică.
Având în vedere modul în care reclamantul și-a exprimat obiecțiunile și desfășurarea faptelor din speță, Curtea consideră că problema juridică principală a prezentei cauze se află pe singurul teren al articolului 11 din convenție (compararea Kudrevičius și a altor acte din Lituania [GC], nr 37553/05, § 85, CEDO 2015). În speță, Curtea constată că manifestarea în litigiu a reunit peste opt sute de persoane, că aceasta a dat naștere unui sit-in și că protestatarii s-au împrăștiat fără să comită acte violente.
Pentru Curte, faptul că unii protestatari au scandat cu această ocazie sloganurile considerate ilegale nu poate justifica în sine faptul că reclamantul este privat de dreptul de a manifesta (comparativ Kemal șetin c. Turcia, nr 3704/13, § 39, 26 Mai 2020).În ceea ce privește faptul că reclamantul a făcut obiectul unei urmăriri penale, că a fost găsit vinovat de organizarea unui protest ilegal și că a fost condamnat la închisoare cu suspendare și, având în vedere cele de mai sus, consideră că această condamnare constituie o ingerință a autorităților publice în exercitarea de către persoana în cauză a dreptului său la libertatea de întrunire. 10. Curtea ia notă în al doilea rând că nu este de acord cu controversele dintre părți că ingerința în litigiu era prevăzută de lege (art. 28 din Legea 2911) și că aceasta urmărea un scop legitim în raport cu art. 11 alineatul (2) din convenție.
Curtea arată că reclamantul a fost condamnat pe baza articolului 28 din Legea nr. 2911. Dispoziția în cauză a fost considerată ilegală în ceea ce privește art. 22 și art. 23 alineatul (1) litera (a) din lege. (e) din legea menționată anterior. În același timp, aceste dispoziții interziceau, la momentul faptei, manifestarea pe drumurile publice, pe autostrăzi și în fața clădirilor care asigură un serviciu public. 12. În conformitate cu observațiile părților și cu documentele prezentate de acestea, evenimentul în cauză a fost organizat la câteva zile după transferul buletinelor de vot către Consiliul electoral pentru revizuirea rezultatelor alegerilor care conferă DeHAP victorie în districtul Ceylanpćnar.
În opinia Curții, această manifestare prezenta un interes legitim pentru solicitant, în calitate de membru al partidului politic respectiv 13. Curtea ia notă apoi de faptul că manifestarea na .. a durat în total aproximativ 20 de minute și că a fost .. și apoi dispersată fără violență.
Tribunalul intern l-a condamnat pe reclamant fără a lua notă de caracterul pașnic al demonstrației și nici nu a căutat să se știe dacă acesta a apărat un interes legitim în acest sens 14. Curtea amintește în această privință că libertatea de a organiza o reuniune pașnică sau de a participa la aceasta are o importanță atât de mare încât nu se poate admite că aceasta face obiectul niciunei limitări la adresa unui membru al unui partid politic care nu comite el însuși niciun act reproșabil cu această ocazie (Gün și alții c. Turcia, 8029/07, § 83, 18 iunie 2013). Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, era excesiv să se condamne reclamantul la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare pe motiv că a organizat o manifestare contrară dispozițiilor Legii nr. 2911. Nu există nicio îndoială că pedeapsa aplicată reclamantului, chiar și cu o suspendare a pronunțării sale, era de natură să provoace o efectul descurajator asupra exercitării de către persoana în cauză a dreptului de a demonstra garantat prin art. 11 din Convenție (compararea acestor dispoziții, § 54). Prin urmare, nu s-a stabilit că intervenția a fost necesară într-o societate democratică sau că aceasta răspunde unei nevoi sociale impetuoase 15. În consecință, a avut loc o încălcare a articolului 11 din Convenție.
41 CONVENȚIA 16. Reclamantul solicită 15 000 EUR (EUR) pentru daune morale și 2 000 EUR pentru daune materiale și solicită, de asemenea, suma de 2 554 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. EUR pentru cheltuieli de avocat (primul interviu al reclamantului cu avocatul său, pregătirea cererii, pregătirea duplicăi ca răspuns la observațiile guvernului și prezentarea cererii în temeiul articolului 41), cheltuieli poștale și cheltuieli de fotocopiere. În sprijinul cererii sale, reclamantul prezintă o copie a Convenției de acordare a drepturilor de vot semnată la 11 februarie 2018. Guvernul contestă toate pretențiile reclamantului pe motiv că sumele solicitate ar fi excesive și nejustificate.
18. Curtea acordă reclamantului suma de 1 500 EUR pentru prejudiciu moral, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă (compararea Kemal betin, citată anterior, § 60) și respinge toate pretențiile de la În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea amintește că un reclamant nu poate obține rambursarea acesteia decât în măsura în care realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor sunt stabilite. În speță, și ținând seama de documentele prezentate de solicitant, Curtea consideră rezonabilă acordarea sumei de 500 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată de către reclamant cu titlu de impozit pe această sumă. 20. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
PE CES, CURȚIA, ÎN L În conformitate cu art. 11 din Convenție, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului: 500 EUR (mii de mii cinci sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă, pentru daune morale 500 EUR (cinci cenți EUR), plus orice sumă care poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit pe această sumă, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 14 februarie 2023, în temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dorothee von Arnim Egidijus Kūris Grefier Adjunct Președinte
AFFAIRE DAĞTEKİN c. TÜRKİYE (Requête n o 69489/10) ARRÊT STRASBOURG 14 février 2023 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Dağtekin c. Türkiye, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un comité composé de : Egidijus Kūris , président , Pauliine Koskelo, Frédéric Krenc , juges , et de Dorothee von Arnim, greffière adjointe de section , Vu la requête (n o 69489/10) dirigée contre la République de Türkiye et dont un ressortissant de cet État, M. Ahmet Dağtekin (« le requérant »), né en 1960 et résidant à Șanlıurfa, représenté par M e R. Yalçındağ Baydemir, avocate à Diyarbakır, a saisi la Cour le 14 août 2010 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »), Vu la décision de porter à la connaissance du gouvernement turc (« le Gouvernement »), représenté par son agent, M. Hacı Ali Açıkgül, chef du service des droits de l’homme au ministère de la Justice de la Türkiye, le grief formulé sur le terrain des articles 10 et 11 de la Convention et de déclarer la requête irrecevable pour le surplus, Vu les observations des parties, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 janvier 2023, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date :
1. La requête concerne la condamnation du requérant, alors maire adjoint du district de Ceylanpınar (Șanlıurfa) et membre du parti politique DEHAP (Parti démocratique du peuple), pour organisation d’une manifestation illégale sur la voie publique, infraction sanctionnée par la loi n o 2911 sur les réunions et défilés publics (« la loi n o 2911 »).
2.Le 28 mars 2004, des élections municipales eurent lieu en Türkiye. Après décompte des suffrages, le DEHAP remporta ces élections dans le district de Ceylanpınar. Le résultat ayant été contesté, les bulletins de vote conservés par le conseil électoral de ce district furent transférés le 14 avril 2004 pour réexamen au conseil électoral de la préfecture de Șanlıurfa (« le conseil électoral »), situé au palais de justice.
3.Selon le procès-verbal d’incident établi le 17 avril 2004 par la police, le requérant s’adressa le 16 avril 2004 à des partisans du DEHAP qui s’étaient réunis devant le palais de justice, les appelant à se rassembler le lendemain en grand nombre au même endroit. Au jour dit, le requérant aurait invité la foule à procéder à un sit-in devant le palais de justice jusqu’à ce que le conseil électoral leur fournît une explication. Ce sit-in aurait duré environ quinze minutes pendant lesquelles le groupe aurait entravé la circulation routière, après quoi la foule se serait dirigée vers le siège du DEHAP, perturbant la circulation pendant cinq minutes supplémentaires et lançant des slogans tels que « Biji Serok Apo » (« Vive le président Apo [Öcalan] »), « Öcalan Öcalan », « Öcalan’sız dünyayı bașınıza yıkarız » (« Nous briserons sur votre tête le monde sans Öcalan »), « AKP șașırma bizi dağa tașırma » (« AKP [Parti de la justice et du développement], ne t’égare pas, ne nous fais pas partir dans les montagnes »).
4.Le 15 octobre 2004, le procureur de la République de Șanlıurfa engagea des poursuites pénales contre le requérant, accusé d’avoir organisé une manifestation illégale.
5.Le 23 décembre 2009, le tribunal correctionnel condamna le requérant à un an et six mois d’emprisonnement en application de l’article 28 de la loi n o 2911 par renvoi aux articles 22 et 23 e) de la même loi (voir le paragraphe 11 ci-dessous). Il décida toutefois de surseoir au prononcé du jugement pendant cinq ans. Saisie d’une opposition formée par le requérant contre ce jugement, la cour d’assises de Șanlıurfa la rejeta le 29 janvier 2010.
6. La Cour observe que le requérant s’estime victime d’une violation des articles 10 et 11 de la Convention du fait de sa condamnation pour avoir organisé une manifestation.
7.Le Gouvernement combat cette thèse. Il estime qu’il n’y a pas eu ingérence dans l’exercice par le requérant de son droit à la liberté d’expression et de réunion dans la mesure où, selon lui, il s’agissait d’une manifestation non pacifique. Il indique qu’en effet les manifestants avaient scandé des slogans en faveur d’une organisation terroriste et entravé la circulation. Il considère donc que la condamnation du requérant était prévue par la loi et qu’elle était nécessaire dans une société démocratique.
8.Eu égard à la manière dont le requérant a formulé ses griefs et au déroulement des faits de l’espèce, la Cour estime que la question juridique principale posée par la présente affaire se situe sur le seul terrain de l’article 11 de la Convention (comparer Kudrevičius et autres c. Lituanie [GC], n o 37553/05, § 85, CEDH 2015).
9.En l’espèce, la Cour note que la manifestation litigieuse a réuni plus de huit cents personnes, qu’elle a donné lieu à un sit-in et que les manifestants se sont dispersés sans commettre d’actes violents. Pour la Cour, le fait que certains manifestants ont scandé à cette occasion des slogans considérés comme illégaux ne peut en soi justifier que le requérant soit privé du droit de manifester (comparer Kemal Çetin c. Turquie , n o 3704/13, § 39, 26 mai 2020). Or elle relève que le requérant a fait l’objet de poursuites pénales, qu’il a été reconnu coupable d’organisation d’une manifestation illégale et qu’il a été condamné à une peine de prison avec sursis. Elle estime, au vu de ce qui précède, que cette condamnation constitue une ingérence des autorités publiques dans l’exercice par l’intéressé de son droit à la liberté de réunion.
10.La Cour note en l’occurrence qu’il ne prête pas à controverse entre les parties que l’ingérence litigieuse était prévue par la loi (l’article 28 de la loi n o 2911) et qu’elle poursuivait un but légitime au regard de l’article 11 § 2 de la Convention. Le différend en l’espèce porte sur la question de savoir si l’ingérence était « nécessaire dans une société démocratique ». 11 . La Cour relève que le requérant a été condamné sur le fondement de l’article 28 de la loi n o 2911. La disposition en question punit d’une peine d’emprisonnement le fait d’organiser et de diriger une manifestation illégale. La Cour note qu’en l’espèce la manifestation a été considérée comme illégale au regard de l’article 22 et de l’article 23, alinéa e), de ladite loi. Lues conjointement, ces dispositions interdisaient, à l’époque des faits, de manifester sur les voies publiques, sur les autoroutes et devant les bâtiments assurant un service public.
12.D’après les observations des parties et les documents produits par elles, la manifestation en question avait été organisée quelques jours après le transfert des bulletins de vote au conseil électoral pour réexamen par celui-ci des résultats des élections donnant la victoire au DEHAP dans le district de Ceylanpınar. Aux yeux de la Cour, cette manifestation présentait pour le requérant, en sa qualité de membre dudit parti politique, un intérêt légitime.
13.La Cour note ensuite que la manifestation n’avait duré au total qu’une vingtaine de minutes et qu’elle s’était déroulée puis dispersée sans violence. Or le tribunal interne a condamné le requérant sans prendre note du caractère pacifique de la manifestation ni chercher à savoir s’il y défendait un intérêt légitime.
14.La Cour rappelle à cet égard que la liberté d’organiser une réunion pacifique ou d’y participer revêt une importance telle qu’on ne saurait admettre qu’elle fasse l’objet de la moindre limitation à l’égard d’un membre d’un parti politique qui ne commet lui-même aucun acte répréhensible à cette occasion ( Gün et autres c. Turquie , n o 8029/07, § 83, 18 juin 2013). La Cour estime que dans ces circonstances il était excessif de condamner le requérant à une peine d’emprisonnement avec sursis au motif qu’il aurait organisé une manifestation contraire aux dispositions de la loi n o 2911. Il ne fait pas de doute que la peine infligée au requérant, même assortie d’un sursis à son prononcé, était de nature à provoquer un « effet dissuasif » sur l’exercice par l’intéressé du droit de manifester garanti par l’article 11 de la Convention (comparer Kemal Çetin , précité, § 54). Partant, il n’a pas été établi que l’ingérence fût « nécessaire dans une société démocratique » ou qu’elle répondît à un « besoin social impérieux ».
15.Il s’ensuit qu’il y a eu violation de l’article 11 de la Convention.
16. Le requérant demande 15 000 euros (EUR) pour préjudice moral et 2 000 EUR pour dommage matériel. Il réclame par ailleurs au titre des frais et dépens la somme de 2 554 EUR pour frais d’avocat (premier entretien du requérant avec son avocat, préparation de la requête, préparation de la duplique en réponse aux observations du Gouvernement et présentation de la demande au titre de l’article 41), frais postaux et frais de photocopie. À l’appui de sa demande, le requérant présente une copie de la convention d’honoraires d’avocat signée le 11 février 2018.
17.Le Gouvernement conteste toutes les prétentions du requérant au motif que les montants réclamés seraient excessifs et non justifiés.
18.La Cour octroie au requérant la somme de 1 500 EUR pour préjudice moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur cette somme (comparer Kemal Çetin , précité, § 60), et rejette toutes les prétentions de l’intéressé pour dommage matériel.
19.Concernant les frais et dépens, la Cour rappelle qu’un requérant ne peut en obtenir le remboursement que dans la mesure où leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux se trouvent établis. En l’espèce et tenant compte des justificatifs présentés par le requérant, la Cour estime raisonnable de lui accorder la somme de 500 EUR, plus tout montant pouvant être dû par le requérant à titre d’impôt sur cette somme.
20.La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, Déclare la requête recevable ; Dit qu’il y a eu violation de l’article 11 de la Convention ; Dit , a) que l’État défendeur doit verser au requérant dans un délai de trois mois les sommes suivantes, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement : 1 500 EUR (mille cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur cette somme, pour dommage moral ; 500 EUR (cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû par le requérant à titre d’impôt sur cette somme, pour frais et dépens ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 14 février 2023, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Dorothee von Arnim Egidijus Kūris Greffière adjointe Président