1ra-240/18 — art. 317 alin. 2 lit. b CP

1ra-240/18 — art. 317 alin. 2 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-240/2018

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

D E C I Z I E

24 aprilie 2018 mun. Chișinău

Colegiul lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

președinte: Toma Nadejda,

judecători: Timofti Vladimir, Alerguș Constantin, Țurcan Anatolie și Cobzac

Elena

a judecat în ședință, fără citarea părților, recursul ordinar, declarat de

avocatul Gandrabur Valeriu în numele inculpatului Muntean Anatolii, prin care

se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01

noiembrie 2017, în cauza penală privindu-l pe

Muntean Anatolii XXXXX, născut la

XXXXX, originar din r-nul XXXXX, s.

XXXXX, domiciliat în XXXXX, or.

XXXXX, str. XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 18.05.2017 – 29.09.2017;

Instanța de apel: 23.10.2017 – 01.11.2017;

Instanța de recurs: 21.12.2017 – 24.04.2018;

A C O N S T A T AT :

2017, Muntean Anatolii a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 317 alin. (2) lit. b) Cod penal, procesul penal fiind încetat în

legătură cu expirarea termenului prescripției tragerii la răspundere penală

prevăzut de art. 46 alin. (3) Cod penal, (în redacția legii penale în vigoare la

data de 24 martie 1961).

Muntean Anatolii a comis evadarea din locurile de deținere, săvârșită de

persoana care execută pedeapsa cu închisoare, săvârșită de două sau mai multe

persoane în următoarele circumstanțe:

Muntean Anatolii executând pedeapsa privativă de libertate în

Penitenciarul nr. 9 „ Pruncul” în conformitate cu sentința Judecătoriei Strășeni

din 23 martie 1995, sub formă de închisoare pe un termen de 9 ani, împreună și

1

prin înțelegere prealabilă cu condamnații, Cojocari I. și Furnica S., acționând cu

intenție directă, intenționat, la data de 18 februarie 1996, executând pedeapsa

privativă de libertate în CC-9, Pruncul, mun. Chișinău, în urma înțelegerii

prealabile cu ostașii unității militare de carabinieri a MAI nr. 1002, cu scopul de

a se eschiva de la ispășirea pedepsei penale, au evadat din instituția

penitenciară sus-numită și până în prezent nu a fost reținut.

Instanța de fond a constatat că prin acțiunile sale intenționate, Muntean

Anatolii, a comis infracțiunea prevăzută de art. 317 alin. (2) lit. b) Cod penal,

individualizată prin „evadarea din locurile de deținere, de persoana care

execută pedeapsa cu închisoare, săvârșită de două sau mai multe persoane”.

admiterea apelului, casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Muntean

Anatolii să fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 317 alin. (2) lit. b) Cod penal și condamnat la pedeapsă sub formă de 6 ani

închisoare cu executare în penitenciar de tip închis; în termenul executării

închisorii stabilite lui Muntean Anatolii, să fie inclusă durata deținerii acestuia

în arest preventiv, de la 03 mai 2017, ora 18:00 până la data pronunțării

sentinței.

Totodată procurorul a solicitat ca în temeiul art. 85 alin. (1) Cod penal,

pentru cumul de sentințe, la pedeapsa aplicată inculpatului, de adăugat

pedeapsa de 7 ani 9 luni și 16 zile privațiune de libertate, partea neexecutată a

pedepsei stabilită de sentința anterioară, în total prin cumul parțial, stabilindu-i

o pedeapsă definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 13 ani și 9 luni

închisoare, care în baza art. 72 alin. (4) Cod penal, să fie executată în

penitenciar de tip închis.

În susținerea apelului depus, a invocat următoarele argumente:

- deși instanța de fond corect a menționat că conform prevederilor art. 46

Cod penal, în redacția anului 1961, persoana nu poate fi trasă la răspundere

penală, dacă de la data săvârșirii infracțiunii au trecut cincisprezece ani și

prescripția nu a fost întreruptă prin săvârșirea unei noi infracțiuni, incorect a

apreciat momentul consumării infracțiunii prevăzute la art. 317 alin. (2) lit. b)

Cod penal, de către inculpat, greșit constatând că din lucrările dosarului nu

rezultă că în perioada de la 18 februarie 1996, până la data de 03 mai 2017,

inculpatul a săvârșit careva infracțiuni. Astfel, Muntean Anatolii a fost reținut la

03 mai 2017, ora 18:00, de la acest moment și urmând a fi calculat termenul de

15 ani prevăzut la art. 46 Cod penal în redacția anului 1961, or, infracțiunea de

evadare din locurile de detenție, este o infracțiune formală și ea se consideră

consumată din momentul încetării activității infracționale (de exemplu, din

momentul predării făptuitorului) sau datorită unor circumstanțe care împiedică

această activitate (de exemplu, făptuitorul este reținut). Aceasta întrucât

infracțiunea specificată la art. 317 Cod penal, este o infracțiune continuă ce se

caracterizează prin săvârșirea neîntreruptă, timp nedeterminat, a activității

infracționale;

2

- astfel, procurorul consideră că în cazul inculpatului, perioada de la 18

februarie 1996, până la data de 03 mai 2017, nu este o perioadă, după cum a

menționat instanța când acesta nu a săvârșit infracțiuni, ci din contra, perioada

când el continua a săvârși infracțiunea de evadare;

- mai indică procurorul că instanța în lipsa unui suport legal, a dispus

computarea termenului deținerii în arest preventiv pe prezenta cauză de la 03

mai 2017 ora 18:00 până la 29 septembrie 2017 orele 14.00, în termenul

executării pedepsei stabilite de 9 ani închisoare, stabilit anterior prin sentința

Judecătoriei Strășeni din 23 martie 1995, deoarece Muntean Anatolii s-a aflat în

stare de arest preventiv de la 03 mai 2017 ora 18:00 până la 29 septembrie

2017 orele 14.00 în cadrul cauzei penale de învinuire a acestuia în săvârșirea

infracțiunii prevăzute la art. 317 alin. (2) lit. b) Cod penal, astfel că computarea

arestului în condițiile art. 395 Cod de procedură penală, urma a fi făcută cu

eventuala pedeapsă cu închisoarea aplicată pentru săvârșirea infracțiunii

pentru care acesta a fost pus sub învinuire și pentru care cauza penală a fost

deferită justiției, adică pentru infracțiunea prevăzută de art. 317 alin. (2) lit. b)

Cod penal, și nicidecum la o pedeapsă definitivă și irevocabilă stabilită printr-o

sentință anterioară, o parte a căreia el deja a și executat-o, conform răspunsului

Penitenciarului nr. 13, mun. Chișinău din cadrul Departamentului Instituțiilor

Penitenciare nr. 5/5907 din 19 mai 2017, pedeapsa executată de către Muntean

Anatolii, conform sentinței Judecătoriei Strășeni din 23 martie 1995, constituie,

1 an, 2 luni și 13 zile, iar pedeapsa neexecutată a acestuia constituind 7 ani, 9

luni si 16 zile;

- în cele din urmă, consideră acuzatorul de stat că cumularea eventualei

pedepse stabilite prin sentința emisă pe cauza penală de învinuire a lui Muntean

Anatolii în săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 317 alin. (2) lit. b) Cod penal,

și partea neexecutată stabilită prin sentința Judecătoriei Strășeni din 23 martie

1995, urma a fi făcută în condițiile art. 85 alin. (1) Cod penal, prevederile legale

la care instanța nu a făcut și nici nu putea face referire în condițiile emiterii

sentinței din 29 septembrie 2017.

2017, apelul declarat de acuzatorul de stat a fost admis, cu casarea sentinței și

pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță,

prin care Muntean Anatolii a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 317 alin. (2) lit. b) Cod penal și condamnat în baza acestei legi

la 3 ani și 6 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

În conformitate cu art. 85 alin. (1) Cod penal a fost adăugată parțial

pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei Strășeni din 23 mai 1995, și i-a fost

aplicată definitiv pedeapsa închisorii pe un termen de 8 ani, cu executare în

penitenciar de tip închis.

inculpatul a recunoscut vinovăția și a refuzat să depună mărturii, instanța de

apel a constatat că vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii prevăzute de art.

317 alin. (2) lit. b) Cod penal, este dovedită prin următoarele probe

3

administrate, cercetate în instanța de fond și verificate în ședința instanței de

apel, și anume:

– declarațiile martorului Popovici Anatolie (f. d. 92);

- materialul caracteristic (f. d. 85);

- sentința Tribunalului Militar, mun. Chișinău din 21 iunie 1996 (f. d. 122 –

128);

- decizia Colegiului penal al Judecătoriei Supreme a RM din 30 iulie 1997 (f.

d. 129 – 130);

- sentința Judecătoriei Strășeni din 23 mai 1995;

- răspunsul Penitenciarului nr. 13 mun. Chișinău din cadrul DIP nr. 5/5907

din 19 mai 2017 (f. d. 65).

Instanța de apel a reținut că în cazul de față infracțiunea de evadare din

locurile de detenție și-a găsit deplină confirmare, datorită probatoriului

administrat la caz, de altfel însuși inculpatul a recunoscut faptul evadării sale

din Penitenciarul nr. 9 Pruncul.

De asemenea, instanța de apel a remarcat, că starea de fapt reținută și de

drept apreciată concordă cu circumstanțele stabilite și probele administrate în

cauză, relevate și analizate în cuprinsul sentinței, verificate în apel.

Pe această linie de concluzie, instanța de apel a considerat că în cazul de față,

lipsesc temeiurile de fapt și de drept a se da o nouă apreciere juridică a

acțiunilor inculpatului, sub aspectul admiterii de către instanța de fond a unei

concluzii juste, care se regăsește în ordonanța de punere sub învinuire a lui

Muntean Anatolii.

Considerentele instanței de fond, în viziunea instanței de apel sunt motivate

și argumentate din punct de vedere al temeiniciei și legalității, sub aspectul, că

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de evadare din locurile de

detenție, imputată este dovedită în cadrul procesului penal, astfel fapta acestuia,

întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art. 317 alin. (2) lit. b) Cod

penal.

Totuși, instanța de apel a identificat că în cazul de față, instanța de fond

prematur și neîntemeiat a conchis asupra încetării procesului penal pornit în

baza art. 317 alin. (2) lit. b) Cod penal, în privința inculpatului, axându-se pe

temeiurile prevăzute la art. 46 alin. (3) Cod penal, (în redacția legii penale în

vigoare la data de 24 martie 1961).

Așa dar, prin sentința Judecătoriei Strășeni din data de 23 martie 1995,

Muntean Anatolie a fost condamnat în baza art. 121 alin. (2) pct. 1), 2), 6), 7), și

art. 227 alin. (2) Cod penal (în redacția legii penale în vigoare la data de 24

martie 1961), cu aplicarea, art. 39 Cod penal, (în redacția legii penale în vigoare

la data de 24 martie 1961), pentru concurs de infracțiuni, prin absorbirea

pedepsei mai ușoare de către sancțiunea mai aspră, i s-a numit pedeapsa

definitivă în formă de privațiune de libertate pe un termen de 9 ani, cu

executare în colonie de corectare prin muncă, cu regim riguros.

Conform sancțiunii normei art. 121 alin. (2) pct. 1), 2), 6), 7) Cod penal (în

redacția legii penale în vigoare la data de 24 martie 1961), „ tâlhăria săvârșită în

4

urma înțelegerii prealabile de către un grup de persoane, cu aplicarea armei sau

a altor obiecte, folosite în calitate de armă, în scopul însușirii avutului în

proporții mari și prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în

locuință”, se pedepsește cu privațiune de libertate pe un termen de la zece la

douăzeci și cinci de ani cu confiscarea averii.

Iar conform sancțiunii normei art. 227 alin. (2) Cod penal (în redacția legii

penale în vigoare la data de 24 martie 1961), „ purtarea, păstrare, transportare,

procurare, fabricarea sau desfacerea armelor de foc (cu excepția armelor de

vânătoare cu țeavă lisă), a munițiilor, a dispozitivelor sau a substanțelor

explozive fără autorizația corespunzătoare,, săvârșite de către un grup de

persoane sau în mod repetat”, se pedepsesc cu privațiune de libertate de la trei

la doisprezece ani.

Așa dar, conform art. 46 alin. (1) pct. 5 Cod penal, (în redacția legii penale în

vigoare la data de 24 martie 1961), „persoana nu poate fi trasă la răspundere

penală, dacă din ziua săvârșirii infracțiunii au trecut cincisprezece ani din ziua

săvârșirii infracțiunii pentru care, conform prezentului Cod, poate fi aplicată o

pedeapsă mai severă decât până la zece ani sau pedeapsa cu detențiune pe

viață”.

Iar conform 46 alin. (2) Cod penal, (în redacția legii penale în vigoare la data

de 24 martie 1961), „prescripție se întrerupe, dacă până la expirarea

termenelor susnumite persoana va săvârși o infracțiune, pentru care, conform

prezentului Cod poate fi aplicată privațiunea de libertate pe un termen mai

mare de doi ani. Calcularea prescripției în acest caz începe din momentul

săvârșirii infracțiunii noi”.

În sensul dat, instanța de apel a reiterat că în cazul de față instanța de fond

eronat a constatat că în perioada de la 18 februarie 1996, până la data de 03 mai

2017, inculpatul nu a săvârșit careva infracțiuni, or, după cum s-a constatat de

fapt, infracțiunea de evadare din locurile de recluziune, a fost comisă de către

inculpat la data de 18 februarie 1996, ulterior acesta fiind reținut la data de

03 mai 2017, ora 18:00.

În contextul expus, instanța de apel a reținut că infracțiunea de evadare din

locurile de detenție este o infracțiune formală și ea se consideră consumată din

momentul încetării activității infracționale, în cazul de față din momentul

reținerii inculpatului, adică din data de 03 mai 2017, or, infracțiunea specificată

la art. 317 Cod penal este o infracțiune continuă ce se caracterizează prin

săvârșirea neîntreruptă, timp nedeterminat, a activității infracționale.

Așa dar, instanța de apel a determinat că în cazul de față anume perioada de

la 18 februarie 1996, data evadării lui Muntean Anatolii din Penitenciarul nr. 9,

Pruncul și până la data de 03 mai 2017, când acesta a fost reținut, constituie

anume perioada în care a fost comisă infracțiunea de evadare din locurile de

recluziune, datorită caracterului continuu al infracțiunii date.

Instanța de apel a reținut că, în calitate de circumstanță atenuante din

rândul celor expuse la art. 76 alin. (1) lit. f) Cod penal, s-a identificat

5

recunoașterea de către inculpat a vinovăției în comiterea infracțiunii

incriminate.

În calitate de circumstanțe agravante din categoria celor vizate la art. 77

alin. (1) lit. a) Cod penal, în privința inculpatului, s-a constatat săvârșirea

infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru

infracțiune similară sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză.

A mai reținut instanța de apel că, anterior inculpatul a fost condamnat la

pedeapsă cu închisoare pe un termen de 9 ani, iar conform răspunsului

penitenciarului nr. 13 Chișinău din cadrul Departamentului Instituțiilor

Penitenciare nr. 5/ 5907, din data de 19 mai 2017, pedeapsa executată de către

inculpat, conform sentinței Judecătoriei Strășeni din data de 23 martie 1995,

constituie 1 an 2 luni 13 zile, pedeapsa neexecutată a acestuia constituind 7 ani

9 luni 16 zile (f.d.65).

declară recurs ordinar avocatul Gandrabur Valeriu în numele inculpatului

Muntean Anatolii, prin care solicită admiterea recursului, casarea deciziei

instanței de apel cu menținerea sentinței.

În motivarea recursului, invocând temei de drept prevăzut de pct. 6), 11) și

13) art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, a indicat următoarele

argumente:

- contrar prevederilor art. 46 alin. (3) Cod penal (în redacția legii penale în

vigoare la data de 24 martie 1961), instanța de apel a interpretat eronat

normele de drept material și a dat o apreciere greșită materialului probator

anexat la dosar, pe când prima instanță, justificat și amplu argumentat, cu

pronunțarea supra tuturor aspectelor importante și cu trimitere la probele

administrate, având în susținere cadrul legal aplicabil în speță, corect a ajuns la

concluzia temeinicei aplicării și admiterii articolului precitat;

- instanța de apel a aplicat eronat legea națională și a încălcat regulile

acțiunii normelor în timp, dar și a încălcat prevederile CEDO.

recursului pe motiv, că instanța de apel nu a comis erori de drept în raport cu

motivele invocate de recurent și că decizia contestată conține motive clare și

legale pe care se întemeiază soluția privind încadrarea juridică corectă a

acțiunilor inculpatului cu aplicarea pedepsei echitabile.

concluzionează că acesta urmează a fi respins ca inadmisibil, din următoarele

considerente.

În conformitate cu prevederile art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură

penală, judecând recursul instanța este în drept să respingă recursul ca

inadmisibil, cu menținerea hotărârii atacate.

Conform art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

6

Potrivit practicii judiciare constante erorile de drept pot fi erori de drept

formal sau procesual și erori de drept material sau substanțial. Instanța de

recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea

atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

Recurentul invocă drept temei prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 11) și

13) Cod de procedură penală, iar potrivit acestei norme, hotărârea instanței de

apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în următoarele temeiuri: instanța nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivului hotărârii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o

eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; există o cauză de înlăturare

a răspunderii penale; a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului.

Cu referire la motivele recursului prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. pct.6)

Cod de procedură penală, Colegiul penal constată că temeiurile invocate de

recurent nu și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat, dat fiind

faptul că, instanța de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile art. 414

alin. (1), (5), 417 alin. (8) Cod de procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apelul declarat, aceasta

cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată.

Astfel, potrivit prevederilor art. 414 alin.(1) Cod de procedură penală

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din

cauza penală, și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel.

Colegiul penal atestă că, argumentele formulate de către apărător în

recursul declarat, a constituit obiect de examinare la judecarea cauzei penale în

privința inculpatului, în instanța de apel.

Astfel, instanța de recurs concluzionează că instanța de apel, corect au

apreciat probele în sensul art. 101 Cod de procedură penală, din punct de

vedere al pertinenței, concludenții, utilității, veridicității și coroborării

reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, ajungând

la concluzia corectă privind condamnarea inculpatului Muntean Anatolii,

deoarece în acțiunile acestuia sunt întrunite elementele infracțiunii prevăzute

de art. 317 alin. (2) lit. b) Cod penal, iar inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă

echitabilă pentru infracțiunea săvârșită.

Din considerentele menționate, instanța de recurs conchide, că opinia

recurentului expusă în recurs precum că: instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar, nu și-a găsit confirmare la

examinarea recursului ordinar.

Totodată, Colegiul lărgit conchide că în speță nu a fost admisă o eroare

gravă de fapt, deoarece pentru a constitui temei de casare, eroarea de fapt

7

trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei,

iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu

privește dreptul de apreciere a probelor, ci discrepanța între cele reținute de

instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce

au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul

probator o susține.

Însă, în cadrul examinării prezentei cauze, o atare eroare nu a fost

constatată de către instanța de recurs.

Cu privire la cerința avocatului Gandrabur Valeriu privind menținerea

sentinței prin care a fost încetat procesul penal în privința inculpatului, datorită

intervenirii termenului de prescripție atragerii la răspundere penală prevăzut

de art. 46 alin. (3) Cod penal (redacția Codului penal din 1961), Colegiul lărgit

consideră că instanța de apel corect a menționat că instanța de fond prematur și

neîntemeiat a conchis asupra încetării procesului penal pornit în baza art. 317

alin. (2) lit. b) Cod penal, axându-se pe temeiurile prevăzute la art. 46 alin. (3)

Cod penal (redacția Codului penal din 1961), or, infracțiunea de evadare din

locurile de recluziune, a fost comisă de către Muntean Anatolii, la 18 februarie

1996, ulterior acesta fiind reținut la 03 mai 2017.

Prin urmare, corect a reținut instanța de apel că, infracțiunea de evadare

din locurile de detenție este o infracțiune formală și ea se consideră consumată

din momentul încetării activității infracționale, în cazul de față din momentul

reținerii inculpatului Muntean Anatolii, adică din data de 03 mai 2017, or,

infracțiunea specificată la art. 317 Cod penal este o infracțiune continuă ce se

caracterizează prin săvârșirea neîntreruptă, timp nedeterminat, a activității

infracționale.

La acest capitol Colegiul lărgit constată că, sunt neîntemeiate argumentele

recurentului că, infracțiunea imputată inculpatului a fost consumată la data

când ultimul a evadat din custodia statului, or, perioada de la 18 februarie 1996,

data evadării lui Muntean Anatolii din Penitenciarul nr. 9 Pruncul și până la data

de 03 mai 2017, când acesta a fost reținut, constituie anume perioada în care a

fost comisă infracțiunea de evadare din locurile de recluziune, datorită

caracterului continuu al infracțiunii date, prin urmare speței deduse judecății

este imposibilă aplicarea termenului prescripției tragerii la răspundere penală,

or, acesta urmează a fi calculat din data întreruperii activității infracționale, și

anume din data de 03 mai 2017 de când inculpatul a fost reținut.

Astfel, reieșind din conținutul deciziei instanței de apel, Colegiul constată

că, criticile menționate în cererea de recurs au format obiect de examinare la

judecarea cauzei în instanța de apel și asupra lor aceasta s-a pronunțat, dându-

le o motivare corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă în pct. 5 al

prezentei decizii, concluzii pe care instanța de recurs le însușește și nu

consideră necesară repetarea acestora.

Astfel, reieșind din cele expuse supra, Colegiul lărgit a ajuns la concluzia că,

temeiurile invocate de recurent, nu și-au găsit confirmare la examinarea

recursului declarat. Astfel de erori de drept în speța examinată nu s-au comis,

8

prin urmare, hotărârea atacată este una legală și întemeiată, considerente din

care recursul declarat urmează a fi respins ca inadmisibil, cu menținerea

deciziei atacate.

procedură penală, Colegiul lărgit,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar, declarat de către avocatul

Gandrabur Valeriu în numele inculpatului Muntean Anatolii, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 01 noiembrie 2017, în cauza

penală privindu-l pe Muntean Anatolii XXXXX, cu menținerea deciziei atacate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 24 mai 2018.

Președinte Toma Nadejda

Judecători Timofti Vladimir

Alerguș Constantin

Țurcan Anatolie

Cobzac Elena

9