1ra-777/2018 — art. 190 alin. 2 lit. c CP

1ra-777/2018 — art. 190 alin. 2 lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-777/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

25 aprilie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

către inculpat și avocatul acestuia Zadorojnîi Andrei, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 02 noiembrie 2017 și a

sentinței Judecătoriei Cahul, sediul Cantemir din 28 februarie 2017, în cauza penală

privindu-l pe

Dulgheru Ion Xxxxx, născut la xxxxx, originar din r-nul

Xxxxx s. Xxxxx, domiciliat mun. Xxxxx str. Xxxxx, ap. xx.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T AT:

Dulgheru Ion Xxxxx, a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 190 alin.

(2) lit. c) Cod penal, la 3 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și a exercita activități

financiar-comerciale pe un termen de 2 ani.

În temeiul art. 84 Cod penal, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, lui

Dulgheru I., prin concurs de infracțiuni, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă, 12 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de

a ocupa funcții și a exercita activități financiar-comerciale pe un termen de 5 ani.

A fost încasat de la Dulgheru I. în beneficiul lui Griniuc Viorica, întru

compensarea prejudiciului material cauzat prin infracțiune, suma de 2.000 euro,

sau echivalentul în lei moldovenești la data executării sentinței.

2012, aflându-se la domiciliul lui Griniuc Valeriu din s. Xxxxx, r-nul Xxxxx, având

scopul însușirii prin înșelăciune și abuz de încredere a bunurilor altei persoane, în

mod intenționat, sub pretextul vinderii unui tractor, neavând intenția de a-și

1

executa acest angajament, a primit de la Griniuc Valeriu suma de 2.000 euro, care

conform cursului oficial al BNM la acel moment constituia echivalentul a 31.367 lei,

după ce, cu mijloacele bănești însușite, a dispărut în direcție necunoscută,

cauzându-i astfel părții vătămate pagubă materială considerabilă.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, respectivele acțiuni a lui Dulgheru I. au

fost calificate de drept de către instanța de judecată în baza art. 190, alin. (2) lit. c)

Cod penal, escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune

sau abuz de încredere, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

acesteia, cu rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de achitare a

acestuia.

În motivarea apelului a invocat că:

- nu a urmărit scopul de a înșela și însuși bunurile persoanei în cauză, nu s-a

ascuns și nu a dispărut în direcții necunoscute după cum invocă procurorul;

- a ținut tot timpul legătura cu partea vătămată până la momentul când a fost

arestat pe data de 23 septembrie 2013, pe o altă cauză penală;

- instanța de judecată în sentința contestată doar a invocat, că anterior a mai

comis infracțiuni similare. Partea vătămată a fost de acord cu întoarcerea avansului.

2017, a fost respins ca nefondat apelul declarat, cu menținerea sentinței.

fond corect a concluzionat că vinovăția lui Dulgheru I. și încadrarea acțiunilor lui în

baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, se bazează pe cumulul de probe

administrate, amplu analizate și just apreciate de instanță.

Instanța de apel a indicat că la solicitarea procurorului în instanța de apel au

fost examinate materialele din dosar, verificate probele administrate în ședința

instanței de fond, inclusiv declarațiile necontestate ale părții vătămate Griniuc V.,

martorilor Griniuc V., Jomir I. audiați în prima instanță și probele științifice, și

anume: procesul-verbal din 20 februarie 2015, de sesizare despre săvârșirea

infracțiunii (f.d. 6 v. I); procesul-verbal de examinare a telefonului de model „Nokia

CI”, ce aparține lui Griniuc V. (f.d. 11 v. I); cererea din 12 decembrie 2013 (f.d. 16 v.

I).

Referitor la apărările inculpatului, în sensul că nu ar fi întrunită latura

subiectivă a infracțiunii de escrocherie, lipsind intenția de inducere în eroare,

instanța de apel le-a apreciat ca nefondate, din considerentele că respectivele

afirmații nu coroborează cu probele analizate, astfel nu se poate dispune achitarea

inculpatului Dulgheru I. de săvârșirea infracțiunii deduse judecății, atâta timp cât

probele dosarului confirmă vinovăția lui, sub forma intenției directe.

Cât privește solicitarea inculpatului Dulgheru I. de pronunțare a unei sentințe

de achitare, prin invocarea a două temeiuri de bază, instanța de apel a constatat, că

cerința nu este întemeiată, astfel instanța de fond a stabilit în mod întemeiat că,

acțiunile inculpatului Dulgheru I. urmau un caracter infracțional, cert a fost

2

constatat intenția inculpatului de a însuși prin înșelăciune și abuz de încredere

bunurile părții vătămate Griniuc Valeriu și Griniuc Viorica. Pe tot parcursul

cercetării cauzei Dulgheru I. a invocat, că a întreprins acțiuni pentru a onora

angajamentele asumate față de familia Griniuc, însă prima instanță inițial și

instanța de apel ulterior au constatat, că promisiunile făcute de către Dulgheru I.

erau iluzorii, ultimul nu a putut indica partenerul care i-a promis să aducă din

Republica Italiană tractorul, nu a indicat modalitatea concretă prin care intenționa

să realizeze promisiunea de a aduce de peste hotarele țării tractorul comandat de

familia Griniuc. În final, Dulgheru I. nu a restituit suma de 2.000 euro, știind cu

certitudine că nu va putea vinde familiei Griniuc tractorul promis, astfel a însușit

respectivii bani prin înșelăciune.

Instanța de apel a reținut, că declarațiile inculpatului precum că, nu a urmărit

scopul de a înșela partea vătămată și a însuși bunurile acesteia, nu s-a ascuns și a

ținut legătura tot timpul cu partea vătămată, nu corespund adevărului, ultimele

fiind combătute prin declarațiile părții vătămate, martorilor și prin probele anexate

la materialele cauzei, examinate de instanța de fond în cadrul ședinței de judecată,

or, inculpatul și-a asumat un angajament față de familia Griniuc, promițând că va

aduce un tractor de peste hotarele țării, lucru care nu a fost realizat de inculpat și

astfel a înșelat părțile vătămate, invocând diferite situații că, „stoparea bunului în

vamă, că au apărut alte probleme, etc." - fapte care nu au avut loc.

În viziunea instanței de apel, intenția de a însuși banii părții vătămate se

probează și prin faptul, că nerealizând angajamentul promis, inculpatul Dulgheru I.

a avut destul timp pentru a restitui suma de bani părții vătămate, însă nu a

întreprins nici o măsură pentru a întoarce suma în cauză.

Totodată, instanța de apel a considerat că cele întâmplate nu pot fi considerate

un simplu incident pentru inculpat, or, întreg procesul de inducere în eroare și

înșelare a victimei este o îndeletnicire a inculpatului, bine pusă la punct și

organizată, acest fapt fiind confirmat și prin faptul, că inculpatul Dulgheru I.

anterior a fost judecat pentru infracțiuni similare.

Instanța de apel a apreciat critic afirmația inculpatului Dulgheru I. privind

nevinovăția sa, deoarece pe parcursul judecării cauzei nu au fost stabilite motive de

a supune îndoielilor declarațiile părții vătămate și ale martorului Jomir I., acestea în

cumulul lor, dovedind cu certitudine că inculpatul Dulgheru I. a comis infracțiunea

imputată cu intenție directă, iar faptul că acesta nu-și recunoaște vinovăția, nu

constituie temei pentru pronunțarea unei hotărâri de achitare.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de apel a ținut

cont de faptul, că acesta la momentul condamnării nu era cunoscut cu antecedente

penale, însă pe de altă parte a ținut seama și de pericolul social concret extrem de

ridicat al faptelor de escrocherie (dat de modul premeditat de săvârșire, de

prejudiciile cauzate victimei, neacoperite până în prezent).

Instanța de apel a avut în vedere și faptul că, prin comportamentul său

procesual, inculpatul nu a dovedit că ar regreta comiterea faptelor ilegale. La

3

individualizarea pedepsei, instanța de fond corect și în deplină măsură a ținut cont

de motivul și gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează (nu au fost stabilite), și agravează

răspunderea (nu au fost stabilite), de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării inculpatului.

La caz, instanța de apel a considerat că pedeapsa aplicată în privința

inculpatului în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, de către instanța de fond este

una întemeiată și își va atinge scopul de restabilire a echității sociale, de corectare și

reeducare a inculpatului.

La fel, instanța de apel a considerat că instanța de fond corect a constatat

faptul că, Dulgheru I. prin acțiunile sale a cauzat daune materiale și corect a dispus

încasarea de la ultimul a prejudiciului material cauzat prin infracțiune.

6.1 Inculpat, prin care solicită casarea acestora și aplicarea în privința sa a art.

126 Cod penal, modificat prin Legea nr. 207 din 29 iulie 2017.

În motivarea recursului, invocă:

- nu a avut și nu a urmărit scopul însușirii prin înșelăciune a bunurilor altei

persoane și regretă că nu a reușit să-și onoreze obligațiile față de Griniuc V;

- cu toate cu nu are o recipisă pentru suma de 2.000 euro, a recunoscut că a

primit ca avans această sumă, pentru aducerea tractorului de marca MTZ-80;

- din circumstanțele create la moment și nu din vina sa, nu s-a reușit cu

perfectarea actelor;

- nu poate fi vorba de escrocherie, deoarece împreună cu Griniuc V., au mers la

el la serviciu și i-a arătat tractorul de model MTZ-82, având înțelegerea cu

directorul SA „Drumuri” Criuleni să aștepte ca ultimul să perfecteze actele, după

care SA „Drumuri” Criuleni a luat decizia de a nu-l mai vinde, astfel a căutat altă

soluția de a-și onora obligațiile sale;

- a ținut în permanență legătura cu Griniuc V. cu excepția unui singur caz când

era la medic și până la momentul reținerii.

6.2 Avocatul Zadorojnîi A. în numele inculpatului, prin care solicită casarea

acestora, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Dulgheru I.

să fie achitat de învinuirea adusă, pe motiv că nu sunt întrunite elementele

infracțiunii.

În motivarea recursului, invocă:

- hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de

recunoaștere a lui Dulgheru I. vinovat în baza art. 190 Cod penal;

- nu a fost dovedit faptul că Dulgheru I. la momentul primirii sumelor de bani,

urmărea scopul sustragerii lor și nu avea intenția să-și execute angajamentul

asumat;

- argumentul instanței precum că „intenția de a însuși banii părții vătămate se

probează și prin faptul că, nerealizând angajamentul promis, inculpatul Dulgheru I. a avut

destul timp pentru a restitui suma de bani părții vătămate, însă nu a întreprins nici o

măsură pentru a întoarce suma respectivă de bani. Totodată Colegiul judiciar consideră că

4

cele întâmplate nu pot fi considerate un simplu incident pentru inculpat, or, întreg procesul

de inducere în eroare și înșelare a victimei este o îndeletnicire a inculpatului, bine pusă la

punct și organizată, acest fapt fiind confirmat și prin faptul, că inculpatul anterior a fost

judecat pe infracțiuni similare” - nu își găsește confirmarea prin probele administrate,

nu corespunde circumstanțelor de fapt și sunt doar presupuneri;

- suma de 2.000 euro a fost obținută perfect legal, prin acord de avans,

inculpatul având intenția de a executa comanda;

- instanțele nu indică pretinsele acțiuni ale inculpatului Dulgheru I. (fapte

concrete de creare unei false reprezentări, nu se indică nici sensul acestei

reprezentări greșiteale părții vătămate);

- Dulgheru I. primind de la Griniuc V. suma de 2.000 euro a început să se

eschiveze, dar invers nu nega datoria, a avut mai multe întâlniri cu Griniuc V.,

convorbiri telefonice;

- nu au fost administrate probe suficiente și verosimile ce ar demonstra faptul,

comiterii de către Dulgheru I. a infracțiunii de escrocherie, în acest sens nefiind

probată intenția acestuia îndreptată la dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane

prin înșelăciune și abuz de încredere, care constituie latura subiectivă a acestei

infracțiuni;

- cazurile vizate constituie un litigiu de ordin civil, care urmează a fi soluționat

de către instanța de judecată, or din prevederile art. 10 alin. (1) Cod civil, rezultă că

apărarea drepturilor civile încălcate se face pe cale judiciară;

- instanța de apel, nu a apreciat fiecare probă separat, din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu -

din punct de vedere al coroborării lor, inclusiv cu circumstanțele de fapt și de drept

indicate în rechizitoriu, constatând confuz, neclar și absolut divergent, că probele

administrate nu sunt coroborate între ele, sentința nu cuprinde semnele constitutive

ale încadrării juridice a acțiunilor pretinse a inculpatului, nici nu se analizează

încadrarea formulată în actul de învinuire;

- cu toate că instanța de apel indică în decizie, că pedeapsa aplicată în privința

inculpatului de către instanța de fond este una întemeiată și își va atinge scopul de

restabilire a echității sociale, de corectare și reeducare a inculpatului, această

instanță nu a indicat care pedeapsa i-a fost aplicată prin sentința;

- instanța de apel nu a analizat măsura de pedeapsa, legalitatea și temeinicia

acesteia, ce se egalează cu neexaminarea apelului în fond, or s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

În drept, recursul declarat este întemeiat în baza art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 10)

Cod de procedură penală.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursurilor

declarate, solicitând de a le respinge ca inadmisibile. Din textul recursurilor

declarate, se evidențiază că recurenții, își motivează recursurile prin dezacordul cu

modalitatea de apreciere a probelor, or motivele de reapreciere a probelor nu se

conțin în temeiurile prevăzute de alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

5

Temeiurile la care se referă autorii recursurilor nu sunt aplicabile din punct de

vedere al prezenței erorii de drept, care ar fi temei de implicare a instanței de recurs

în sensul casării deciziei instanței de apel, deoarece instanța de apel a verificat

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din dosar, iar conținutul deciziei corespunde

prevederilor art. 414, 417 Cod de procedură penală, iar cele invocate de recurenți în

nici un mod nu constituie temei de casare a hotărârii instanței de apel. La aplicarea

pedepsei s-a ținut cont în deplină măsură de principiile generale de aplicare a

pedepsei, precum și de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute

de art. 75 Cod penal. Instanța de apel a conchis că întreaga sistemă de probe

apreciate de către prima instanță, coroborează între ele și confirmă faptul, că

inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal,

decizie care este argumentată.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestora, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept

să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit

neîntemeiat.

Din cuprinsul recursului declarat de către avocatul Zadorojnîi A. în numele

inculpatului se reține, că se invocă ca temeiuri de drept pct. 6), 8), 10) din alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală și anume, că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta

este expus neclar sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței;

nu au fost întrunite elementele infracțiunii; s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale. Totodată, Colegiul penal lecturând textul recursului declarat de

către inculpat reține că, de către recurent nu s-a indicat nici un temei de casare

prevăzut la art. 427 Cod de procedură penală, însă din textul acestuia se statuează

că inculpatul pledează nevinovat, temei ce se încadrează în pct. 8) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală.

Conform art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din dosar, poate administra, la cererea

părților orice probe noi și poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Instanța de recurs, studiind textul deciziei atacate constată, că temeiul invocat

de către avocatul Zadorojnîi A. și prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, nu și-a găsit confirmarea la examinarea recursurilor declarate,

dat fiind faptul, că instanța de apel, judecând cauza și verificând probele în ședința

de judecată a motivat detaliat și clar soluția adoptată în urma propriei analize și

examinări coroborate a probelor ce au servit ca temei pentru soluționarea laturii

6

penale a cauzei, precum și a elementelor de fapt pe care se sprijină soluția de

condamnare dispusă în cauză, expunându-se argumentat din care motive a ajuns la

concluzia de vinovăție a inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190

alin. (2) lit. c) Cod penal. Totodată, instanța de recurs consideră, că decizia instanței

de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, în sensul că argumentele

pe care instanța de apel le-a expus în partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o

motivare conformă rigorilor și exigențelor din art. 6 CEDO.

În opinia instanței de recurs, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel și a adoptat o hotărâre legală, întemeiată și motivată,

cuprinzând argumente fundamentate în fapt și în drept, prezentate în hotărârea

atacată și corect a considerat, că Dulgheru I. este vinovat în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Instanța de recurs relevă, că argumentele recurenților invocate în recursuri,

referitor la nevinovăția inculpatului, au fost obiect de dispută în cadrul instanței de

apel, asupra cărora s-a formulat și s-a punctat minuțios și veridic răspunsurile

asupra tuturor alegațiilor recurenților, pe care Colegiul le însușește.

De asemenea, recurenții critică hotărârile adoptate de instanțele de fond din

motiv că acestea nu au dat o apreciere corespunzătoare probelor cercetate, astfel în

opinia avocatului, ele nu demonstrează vinovăția lui Dulgheru I. în baza art. 190

alin. (2) lit. c) Cod penal.

În primul rând, relevant este de menționat, că chestiunea de apreciere a

probelor și temeinicia faptelor dovedite de ele, nu este obiect de cercetare la etapa

judecării recursului. Deci, pentru a constitui temei de casare eroarea de fapt trebuie

să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă

parte să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de

apreciere a probelor, ci discrepanța între cele reținute de instanță și conținutul real al

probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință

pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține. În cauza

deferită judecății, după verificarea actelor cauzei, o atare eroare nu a fost constatată

de către instanța de recurs.

Cât privește motivele invocate de recurenți, precum că inculpatul nu este

vinovat în comiterea faptei imputate în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal,

precum și argumentele invocate în acest sens, Colegiul penal se va expune asupra

acestora cercetând incidența temeiului pentru recurs prevăzut la pct. 8) alin. (1) art.

427 Cod de procedură penală.

De remarcat este, că acest temei pentru recurs este aplicabil atunci când nu a

fost stabilită fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici

mijloacele de probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele infracțiunii,

ori când nu au fost stabilite faptele care invocă circumstanțele atenuante și

agravante ale infracțiunii.

Conform art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiunii

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

7

prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma

penală.

În cauza supusă judecării Colegiul consideră, că instanța de apel reținând

circumstanțele de fapt ale cauzei și-a motivat concluzia prin cumulul de probe

administrate în cauză, cărora le-a dat o evaluare justă și obiectivă, prin prisma art.

101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței,

utilității, veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele

de fapt și de drept, corect ajungând la concluzia privind vinovăția inculpatului, în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal.

De asemenea, cu referire la critica recurenților, precum că nu a fost dovedit

faptul că Dulgheru I. a urmărit scopul însușirii prin înșelăciune a bunurilor altei

persoane și nu a fost probată intenția acestuia îndreptată la dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, care constituie latura

subiectivă a acestei infracțiuni, Colegiul penal o respinge ca fiind neîntemeiată,

deoarece instanța de apel a analizat minuțios aceste aspecte și s-a expus argumentat

în privința lor. Cu toate acestea, instanța de recurs va purcede la analiza laturii

obiective și subiective a infracțiunii de escrocherie în coraport cu circumstanțele

constatate și probele administrate.

Astfel, potrivit teoriei penale, latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art.

190 alin. (1) Cod penal, are următoarea structură: fapta prejudiciabilă alcătuită din

două acțiuni (inacțiuni): a) acțiunea principală, care constă în dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane; b) acțiunea sau inacțiunea adiacentă, care constă, în mod

alternativ, în înșelăciune sau abuz de încredere; urmările prejudiciabile sub forma

prejudiciului patrimonial efectiv; legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și

urmările prejudiciabile.

De asemenea, este de menționat și acel fapt că infracțiunea specificată la art.

190 alin. (1) Cod penal, este o infracțiune materială, ce se consideră consumată din

momentul în care făptuitorul obține posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune

de bunurile acestuia la propria sa dorință.

Instanța de recurs atestă, că faptul dobândirii ilicite de către Dulgheru I. de la

Griniuc V. a sumei de 2.000 euro, prin înșelăciune și abuz de încredere, se confirmă

prin probele cercetate și verificate de instanțele de fond și anume:

- declarațiile părții vătămate Griniuc Viorica, conform căreia Dulgheru I. le-a

propus să le aducă un tractor din Italia, ultimul le-a cerut un avans și ei au transmis

suma de 2.000 euro, fără a întocmi o recipisă, spunându-le că va aduce tractorul în

timp de două săptămână, după care a plecat. După aceasta Dulgheru I. le-a mai

răspuns de câteva ori la sunetele de telefon, amânându-i din zi în zi sub diferite

pretexte, spunându-le că tractorul este la vamă, sau că au apărut careva probleme.

Ulterior Dulgheru I. răspundea tot mai rar la apelurile telefonice, până când nu a

mai răspuns deloc, atunci au înțeles că au fost amăgiți de acesta și deposedați de

suma de 2.000 euro;

- declarațiile martorului Griniuc Valeriu, care a menționat că fiul său a fost

telefonat de Dulgheru I. care i-a propus să-i aducă un tractor din Italia. Griniuc V.

8

s-a întâlnit cu ultimul care i-a cerut un avans și i-a spus că în patru zile o să-l aducă

de peste hotare. Peste o săptămână văzând că nu are nici un răspuns l-a telefonat pe

Dulgheru I., care i-a comunicat că se perfectează actele și când tractorul va fi adus,

îl va telefona, ulterior când la contactat acesta i-a spus că tractorul este reținut la

vamă și că ar putea să-i găsească un tractor pe teritoriul țării, însă trecuse trei luni și

nu a mai adus careva tractor. După care din nou l-a contactat telefonic pe inculpat

și ultimul i-a comunicat că a găsit tractor, au fost și l-au văzut la o brigadă de

tractoare din or. Criuleni și au convenit ca Dulgheru I. să îl aducă acasă, însă acesta

nu l-a mai adus, iar după un an de zile, când îl suna, acesta îi închidea telefonul.

Mai târziu l-a telefonat și acesta i-a propus un alt tractor din s. Chiriet-Lunga, pe

care la sugestia lui Dugheru I. a mers singur să-l vadă, înțelegându-se cu

proprietarul la suma de 4.000 euro, la contactat pe Dulgheru I. ca să-i transmită

suma de 2.000 euro, la care acesta i-a comunicat că se va clarifica cu proprietarul,

însă nu a făcut asta, totodată nu a mai răspuns la telefon și nici nu i-a restituit banii;

- declarațiile martorului Jomir I. care a confirmat cele spuse de martorul

Griniuc Valeriu;

- procesul-verbal de examinare a telefonului de model „Nokia CI”, ce aparține

lui Griniuc Valeriu, acțiune petrecută la 20 februarie 2015, din care rezultă că, la

compartimentul „mesaje recepționate” se află un mesaj parvenit la data de 07

februarie 2013, ora 09.09, de pe nr. de telefon +37369030444, cu următorul conținut:

„Valera, fac tot posibilul max. până la sfârșit de lună să hotărăsc pozitiv. Încă odată

îți spun cel târziu la sfârșit de lună. Așteptați vă rog.”

În ce privește latura subiectivă a infracțiunii de escrocherie, aceasta se

caracterizează în primul rând prin vinovăție, sub formă de intenție directă. De

asemenea la calificarea faptei, este obligatorie stabilirea scopului special - a

scopului de cupiditate. Primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament

poate fi calificată conform alin. (1) art. 190 Cod penal, doar în cazul în care

făptuitorul, încă la momentul intrării în stăpânire asupra acestor bunuri, urmărea

scopul de a le sustrage și nu avea intenția să-și onoreze angajamentul asumat.

Colegiul penal specifică, că temeiul aplicării art. 190 Cod penal apare în cazul

imposibilității apărării drepturilor subiective prin mijloacele drepturilor civile,

atunci când este vorba de două subiecte ale unui raport juridic. Sub incidența legii

penale trebuie să intre doar acele încălcări care demonstrează rea-voința, frauda,

malversațiunea din partea făptuitorului.

Astfel instanța de recurs, stabilește că inculpatul după ce a intrat în posesia

sumei de 2.000 de euro, nu și-a onorat obligațiile față de familia Griniuc, promițând

că va aduce un tractor de peste hotarele țării, mereu îi ducea în eroare cu diferite

motive, precum că tractorul este reținut la vamă, că tractorul de la brigada de

tractoare din or. Criuleni a fost vândut la licitație, ulterior că s-a înțeles cu stăpânul

tractorului din s. Chiriet-Lunga ca Griniuc Valeriu să achite doar restul sumei, însă

nu a avut loc nici o înțelegere, iar inculpatul nu a mai răspuns la telefon, totodată

având suficient timp pentru a restitui suma de bani părții vătămate, nu a întreprins

nici o măsură pentru a o întoarce, eschivându-se prin aceea că nu răspundea la

9

telefonul mobil, necomunicarea părții vătămate timp îndelungat despre situația

creată, împrejurări ce creează o impresie clară despre scopul rău-voitor al

inculpatului, astfel demonstrându-și intenția infracțională pe care o avea de la bun

început și anume cea de a sustrage banii.

Reieșind din cele expuse, Colegiul penal respinge argumentele avocatului

Zadorojnîi A., precum că în speță sunt relații civile, deoarece Dulgheru I. de la bun

început a avut intenția de a nu întoarce banii părții vătămate, totodată

comportamentul inculpatului până la intrarea în posesia banilor și după aceasta,

repetabilitatea cu care acționa acesta, schema bine gândită de comportament, iar

propunerea de a-i procura un tractor în țară cu variantele expuse, la fel erau

îndreptate spre a păstra un termen cât mai îndelungat încrederea victimei și a

înlătura orice suspiciuni din partea acesteia, că el ar fi abuzat de încrederea ei în

scopul însușirii banilor acesteia și că ar fi înșelat-o, din care considerent instanța de

recurs respinge argumentele recurenților, precum că suma de 2.000 euro a fost

obținută legal, inculpatul având intenția de a executa obligația.

Generalizând în ansamblu probele administrate, Colegiul penal statuează, că

nu se constată prezența a careva dubii privind vinovăția inculpatului, în săvârșirea

infracțiunii imputate, iar acțiunile acestuia sânt incidente elementelor infracțiunii

prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal și în cele din urmă temeiurile pentru

recurs invocate nu și-au găsit confirmarea.

Totodată, la criticile invocate de inculpat, privind aplicarea în privința acestuia

a art. 126 Cod penal modificat prin Legea nr. 207 din 29 iulie 2017, Colegiul ține să

evidențieze acel fapt, că potrivit alin. (2) art. 427 Cod de procedură penală,

temeiurile menționate la alin. (1) pot fi invocate în recurs doar în cazul în care au

fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în instanța de apel.

Reieșind din lucrările cauzei se constată, că astfel aceste critici, sunt invocate

direct în faza procesuală a recursului, ceea ce contravine prevederilor art. 427 alin.

(2) Cod de procedură penală. Deci, motivele invocate de inculpat, nu au constitut

obiect de discuție în instanța de apel, astfel, nu este în drept să le invoce în recurs.

Cu referire la temeiul pentru recurs, invocat de către avocatul Zadorojnîi A. și

prevăzut la pct. 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul penal reține

că, acesta critică faptul că instanța de apel nu a analizat măsura de pedeapsă

aplicată în privința inculpatului.

Verificând și analizând materialele cauzei, în opinia Colegiului nu și-a găsit

confirmarea temeiul de casare invocat de către recurent în prezenta speță, iar

instanțele de judecată și-au motivat just soluțiile adoptate, acordând deplină

eficiență prevederilor art. 61 și 75, 84 Cod penal, la soluționarea chestiunii cu

privire la individualizarea pedepsei în privința inculpatului, stabilită conform

sancțiunii articolelor imputate acestuia.

Instanța de recurs reține, că inculpatul a fost condamnat în baza art. 190 alin.

(2) lit. c) Cod penal, sancțiunea căruia prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 6 ani,

iar conform art. 16 alin. (4) Cod penal, aceasta se clasifică ca infracțiune gravă.

10

Reieșind din textul hotărârilor instanțelor de fond, se reține că aceste instanțe

au ținut cont de personalitatea inculpatului care anterior a mai fost judecat pentru

infracțiuni similare, de lipsa circumstanțelor atenuante și agravante, de faptul că nu

a restituit prejudiciul părții vătămate, de influența pedepsei aplicare asupra

corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acesteia, stabilindu-i pedeapsă sub formă de 3 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și a exercita

activități financiar-comerciale pe un termen de 2 ani, pedeapsă ce se încadrează în

limitele sancțiunii normei penale date.

De menționat este și acel fapt la cazul supus judecării, că infracțiunea dată a

fost comisă până la pronunțarea sentinței Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din

21 martie 2016 și deciziei Curții de Apel Chișinău din 27 octombrie 2017, prin care

Dulgheru I. a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute de art.

190 alin. (2) lit. c), 190 alin. (4) Cod penal, cu stabilirea pedepsei definitive de 10 ani

3 zile închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și a exercita activități

financiar-comerciale pe un termen de 5 ani, cu executare în penitenciar de tip

semiînchis

Respectiv, în aceste împrejurări instanțele de fond erau obligate de a-i aplica

prevederile art. 84 alin. (4) Cod penal, pentru a-i stabili pedeapsa definitivă, norme

legale ce, în prezenta speță, au și fost aplicate de către instanțele de fond, stabilind

corect inculpatului pedeapsa definitivă de 12 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a de a ocupa funcții și a

exercita activități financiar-comerciale pe un termen de 5 ani, ținând cont de faptul,

că pedeapsa definitivă stabilită pentru concursul de infracțiuni prevăzut de art. 84

alin. (4) Cod penal, nu poate fi mai mică decât pedeapsa stabilită la pronunțarea

primei sentințe.

Totodată, cu referire la criticile avocatului Zadorojnîi A., precum că instanța de

apel indică în decizie, că pedeapsa aplicată în privința inculpatului de către instanța

de fond este una întemeiată și își va atinge scopul de restabilire a echității sociale,

de corectare și reeducare a inculpatului, însă nu a indicat care pedeapsă i-a fost

aplicată prin sentință, Colegiul penal reține, că faptul dat nu poate răsturna

hotărârea instanței de apel, deoarece instanța de apel a menținut sentința, în care

este indicată pedeapsa aplicată inculpatului.

Având în vedere toate împrejurările cauzei, instanța de recurs consideră, că

pedeapsa definitivă stabilită în sarcina inculpatului și modalitatea de executare a

acesteia, în viziunea Colegiului a fost individualizată corect și în așa fel încât

aceasta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a

săvârșirii unor fapte similare.

Din considerentele enunțate, Colegiul penal, statuează că pedeapsa

individualizată de prima instanță, menținută și de cea de apel, răspunde atât

principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut de art. 61 alin. (2) Cod

penal, restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

11

În baza celor expuse, Colegiul penal conchide, că în cauza dată nu au fost

admise erorile de drept la care fac referire recurenții și nu sânt temeiuri de casare a

soluției adoptate, fiindcă instanța de apel s-a pronunțat motivat asupra tuturor

argumentelor indicate în apel și hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, iar pedeapsa aplicată inculpatului a fost individualizată potrivit

legii, nefiind încălcate careva drepturi ale inculpatului.

Finalmente, Colegiul apreciază ca legală și întemeiată hotărârea instanței de

apel, care a fost adoptată în corespundere cu prevederile art. 414-419 Cod de

procedură penală și din atare considerente, recursurile ordinare declarate de

recurenți sunt inadmisibile, ca fiind vădit neîntemeiate.

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către inculpat și avocatul

acestuia Zadorojnîi Andrei, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel

Cahul din 02 noiembrie 2017, în cauza penală privindu-l pe Dulgheru Ion Xxxxx, ca

fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 23 mai 2018.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

12