1ra-647/2018 — art.201-1 alin.1 CP

1ra-647/2018 — art.201-1 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul 1ra-647/18

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

16 mai 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Nadejda Toma,

judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

procurorul-șef al Procuraturii de circumscripție Cahul, Dumitru Calendari, prin

care se solicită casarea deciziei Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 05

decembrie 2017, în cauza penală în privința lui

Diulgher Ilia XXXXX,

născut la xxx, originar și domiciliat în r-nul Xxx, or.

Xxx, str. Xxx.

Date referitoare la termenul de examinare a cauzei:

fond);

apel);

recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală legal

executată.

C O N S T A T Ă :

examinată în baza probelor administrate la faza de urmărire penală, în temeiul

art. 364 1 CPP, Diulgher Ilia a fost condamnat în baza art. 2011 alin.(1) Cod penal

la muncă neremunerată în folosul comunității pe un termen de 120 de ore.

Cererea acuzatorului de stat privind încasarea din contul lui Diulgher Ilia

în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 471 lei, a fost respinsă.

Ilia, în luna ianuarie 2017, data precisă nu a fost stabilită de organul de urmărire

penală, în perioada de timp de la ora 17 00 - până la ora 2100, fiind în stare de

ebrietate și aflându-se în proprietatea sa din str. Xxx, or. Xxx, r-nul Xxx, unde

locuiește împreună cu soția sa Stepanova D. și mama sa Diulgher A., a inițiat o

ceartă cu soția Stepanova D., ofensând-o cu cuvinte necenzurate, după care, i-a

aplicat câteva lovituri peste diferite părți ale corpului cu un căuș metalic pentru

scoaterea cenușii din sobă, cauzându-i potrivit raportului de expertiză medico-

legală nr. 40 D din 08.02.2017, vătămări corporale ușoare.

1

sentinței cu pronunțarea unei hotărâri și dispunerea încasării din contul

inculpatului în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 471 lei și

aplicarea în privința lui Diulgher I. a măsurii de constrângere cu caracter

medical, potrivit art. 103 Cod penal – tratament de alcoolism.

În argumentarea soluției s-a invocat că instanța de fond urma să încaseze

cheltuielile de judecată din contul inculpatului în beneficiul statului, or aceste

cheltuieli au fost suportate în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale în

prezenta cauză.

Consideră că cheltuielile suportate în legătură cu efectuarea expertizei

medico-legale judiciare în sumă de 57 lei, pentru expertiza narcologică-legală

efectuată în condiții de ambulator de 391 lei și 23 lei pentru aprecierea gradului

gravității vătămărilor corporale urmau a fi încasate de la inculpat în conformitate

cu prevederile art. 229 Cod de procedură penală, deoarece acestea constituie

cheltuieli judiciare.

Medicul narcolog Șișcova L. nu este expert, prin urmare certificatul

eliberat la 14.07.2017, potrivit art. 93 Cod de procedură penală este o probă

inadmisibilă pentru stabilirea faptului existenței la Diulgher I. a tulburărilor

psihice sau de comportament datorită consumului de alcool și necesității

tratamentului antialcool.

2017, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de avocat.

cheltuielilor judiciare, soluția instanței de fond este întemeiată și corectă, iar

temei de casare a sentinței din motivele invocate de procuror nu au fost stabilite.

Astfel, instanța de apel a considerat ca fiind nefondate argumentele

procurorului privind încasarea din contul inculpatului a cheltuielilor de judecată,

deoarece aceste cheltuieli au fost efectuate în cadrul urmăririi penale în vederea

acumulării probatoriului necesar pentru demonstrarea vinovăției inculpatului în

comiterea infracțiunii imputate, cheltuieli ce sunt trecute în contul statului, iar

normele procedurale penale nu prevăd expres achitarea din contul inculpatului a

cheltuielilor judiciare, ceea ce constituie cheltuieli pentru efectuarea expertizei,

iar prevederile legale la care face trimitere procurorul, nu prevăd astfel de

cheltuieli, ce pot fi încasate din contul acestuia.

În sensul dat, instanța de apel a constatat faptul că, cheltuielile suportate în

cadrul urmăririi penale în vederea demonstrării vinovăției inculpatului în

comiterea infracțiunii incriminate, prin numirea efectuării expertizelor judiciare,

reprezintă cheltuieli judiciare ce sunt achitate din bugetul statutului.

2

Totodată, a fost apreciată ca nefondată solicitarea acuzatorului de stat

privind aplicarea tratamentului forțat față de Diulgher I.

Potrivit art. 103 alin.(1) Cod penal, în caz de săvârșire a infracțiunii de

către un alcoolic sau un narcoman, dacă există avizul medical corespunzător,

instanța de judecată, din oficiu ori la cererea colectivului de muncă sau a

organului de ocrotire a sănătății, concomitent cu pedeapsa pentru infracțiunea

săvârșită, poate să aplice acestei persoane tratamentul medical forțat.

Astfel, pentru aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical

asupra alcoolicilor și narcomanilor sunt necesare mai multe condiții: - săvârșirea

unei fapte prevăzute de legea penală, - făptuitorul să prezinte pericol pentru

societate, să provoace temerea că ar putea săvârși alte fapte prevăzute de legea

penală, - acest pericol este determinat de starea sănătății, condiționată de

intixicația cronică cu alcool sau cu substanțe narcotice, - pericolul social se

datorează maladiei care presupune orice modificare a stării normale de sănătate

care îl face pe făptuitor periculos pentru societate.

Luând în considerare că norma indicată nu este obligatorie, instanța a

conchis de a nu aplica față de inculpat tratamentul medical forțat.

La judecarea cauzei privind persoanele în privința cărora se soluționează

chestiunea privind aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical, este

necesar de a constata împrejurările ce au înlesnit și au dus la săvârșirea faptei

prejudiciabile.

Diulgher I. a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii în urma

consumului băuturilor alcoolice, însă aceste împrejurări au fost lichidate și

pericolul social al făptuitorului s-a diminuat, deoarece inculpatul nu consumă

alcool din ianuarie 2017, este angajat în câmpul muncii, având o caracteristică

pozitivă, nu se manifestă violent, agresiv și are grijă de asigurarea materială a

familiei, fiind unicul întreținător al acesteia.

Referitor la expertiza judiciară narcologică-legală nr.22 din 30.05.2017 care

confirmă că Diulgher I. suferă de alcoolism, aceasta nu constituie un act ce ar

determina de la sine aplicarea necondiționată a tratamentului forțat. Mai mult că

certificatul eliberat de medicul narcolog din 14.07.2017, potrivit căreia inculpatul

nu are nevoie de tratament antialcoolic, are și el o forță probantă.

Ținând cont de faptul că de la momentul săvârșirii infracțiunii și până în

prezent a trecut 11 luni, pentru a proba necesitatea aplicării tratamentului forțat

de alcoolism față de Diulgher I. ar fi necesar de confirmat că acesta continuă un

mod antisocial de viață, neglijează normele morale, legale și nu recurge la

tratament benevol la locul de trai, însă astfel de probe nu au fost prezentate.

3

Reținând circumstanțele constatate referitor la persoana, comportamentul

și modul de viață al inculpatului, instanța a conchis că Diulgher I. nu are nevoie

de tratament și nu prezintă pericol pentru societate, or, aceasta nu împiedică

adresarea ulterioară în instanța de judecată în cazul apariției stării de recidivă.

care invocând temeiul de drept prevăzut la art. 427 alin.(1) pct.6) Cod de

procedură penală, solicită casarea acesteia cu dispunerea rejudecării cauzei în

aceiași instanță în alt complet de judecată.

În argumentarea recursului, autorul acestuia invocă argumente similare

celor indicate anterior în apel, menționând că, instanța de apel nu a luat în

considerație faptul că, în cadrul cauzei penale de către stat au fost suportate

cheltuieli, în legătură cu efectuarea acțiunilor procesuale, ce urma a fi încasată de

la inculpat în beneficiul statului, conform prevederilor art. 227 - 229 Cod de

procedură penală, iar instanța, nu a dispus acest fapt.

Orice prejudiciu cauzat fie persoanei fizice/juridice sau statului trebuie să

fie reparat. Este necesar schimbarea atitudinii privind cheltuielile judiciare,

deoarece magistrații și procurorii vor rămâne fără salarizare.

La fel, a indicat că potrivit art. 103 CP, instanța urma să dispună în privința

inculpatului tratamentul antialcoolic, deoarece potrivit concluziei expertizei

judiciare narcologică-legală nr. 22 din 30.05.2017, comisia de experți a constatat

că Diulgher I. suferă de alcoolism și necesită tratament în acest sens.

cu materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia

din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărârii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Drept temei pentru recurs procurorul a invocat prevederile art. 427 alin.(1)

pct. 6) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile instanței de apel

pot fi atacate cu recurs când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția.

Analizând temeiul respectiv în raport cu motivele invocate în recursul

declarat, Colegiul constată că acesta nu și-a găsit confirmare la examinarea

recursului.

În esență, recurentul critică decizia instanței de apel în latura civilă,

indicând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția

4

în partea încasării cheltuielilor de judecată și neaplicarea tratamentului medical

forțat față de Diulgher I., însă Colegiul penal constată că instanța de apel în

partea descriptivă a deciziei a motivat cerințele acuzatorului de stat sub aceste

aspecte, precum și în partea dispozitivă fiind expusă soluția (f.d. 182-184).

Motivele recurentului, precum că instanța de apel eronat a respins cererea

în vederea compensării cheltuielilor judiciare, încălcând astfel prevederile

art.227 și 229 Cod de procedură penală, sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit art.227 alin.(1) și (3) și 229 alin.(1) Cod de procedură penală,

cheltuieli judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea

bunei desfășurări a procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de stat

dacă legea nu prevede altă modalitate.

În speță, autorul nu a ținut cont că cheltuielile pentru efectuarea raportului

de constatare a leziunilor corporale a părții vătămate Stepanova D. nr.21 din

24.01.2017, raportul de expertiză medico-legală nr.40D din 08.02.2017, precum și

expertiza narcologică legală de ambulator nr.22 din 30.05.2017 în privința lui

Diulgher I., sunt cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi penale întru acumularea

probatoriului necesar și că acestea la acel moment erau trecute, de fapt, în contul

statului și nu urmează a fi puse pe seama inculpatului, or, aceste acțiuni țin de

activitatea organului de urmărire penală, care are un rol activ în procesul de

depistare a diferitor circumstanțe care dovedesc infracțiunea și identifică

făptuitorul, pentru aducerea învinuirii de stat.

Trecerea cheltuielilor judiciare în procesul penal în contul statului își are

temeiul în necesitatea desfășurării procesului penal din oficiu, pentru ca nici un

infractor să nu rămână nepedepsit. Or, într-o situație contrară, acest principiu

nu-și mai are valoare.

Referitor la solicitarea acuzatorului de stat privind aplicarea tratamentului

medical forțat în privința lui Diulgher I., instanța de apel corect a reținut

prevederile art.103 alin.(1) Cod penal, potrivit căreia în caz de săvârșire a

infracțiunii de către un alcoolic sau un narcoman, dacă există avizul medical

corespunzător, instanța de judecată, din oficiu ori la cererea colectivului de

muncă sau a organului de ocrotire a sănătății, concomitant cu pedeapsa pentru

infracțiunea săvârșită, poate să aplice acestei persoane tratamentul medical forțat.

Prin urmare, pentru aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter

medical asupra alcoolicilor și narcomanilor este necesar să fie întrunite mai

multe condiții: - săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, - făptuitorul să

prezinte pericol pentru societate, să provoace temerea că ar putea săvârși alte

fapte prevăzute de legea penală, - acest pericol este determinat de starea

5

sănătății, condiționată de intoxicația cronică cu alcool sau cu substanțe narcotice,

- pericolul social se datorează maladiei care presupune orice modificare a stării

normale de sănătate care îl face pe făptuitor periculos pentru societate.

În speță, Diulgher I. a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii în

urma consumului băuturilor alcoolice, însă aceste împrejurări au fost lichidate și

pericolul social al făptuitorului s-a diminuat, deoarece inculpatul nu consumă

alcool din ianuarie 2017, este angajat în câmpul muncii, având o caracteristică

pozitivă, nu se manifestă violent, agresiv și are grijă de asigurarea materială a

familiei, fiind unicul întreținător al acesteia.

Reținând cele nominalizate, instanța de apel corect a conchis de a nu aplica

față de inculpat tratamentul medical forțat, deoarece norma indicată nu este una

obligatorie.

Cât privește faptul că în speță a fost efectuată expertiza judiciară

narcologică-legală nr.22 din 30.05.2017 care confirmă că Diulgher I. suferă de

alcoolism, aceasta nu constituie un act ce ar determina obligatoriu aplicarea

necondiționată a tratamentului forțat, or, la materialele cauzei mai este anexat și

certificatul eliberat de medicul narcolog din 14.07.2017, potrivit căreia inculpatul

Diulgher I. nu are nevoie de tratament antialcoolic, care are și el o valoare

juridică.

Astfel, ținând cont de persoana inculpatului, comportamentul și modul de

viață al acestuia, instanța de apel corect a conchis că inculpatul nu are nevoie de

tratament medical forțat și nu prezintă pericol pentru societate.

Cu referire la argumentul recurentului, precum că hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, Colegiul remarcă că recursul

repetă textul apelului, argumentele expuse de recurent fiind anterior invocate în

apel, iar instanța de apel s-a pronunțat argumentat asupra acestora, examinându-

le în ansamblu, le-a dat o apreciere corespunzătoare, conform art.414 Cod de

procedură penală, pronunțându-se argumentat și detaliat asupra lor.

Prin urmare, solicitările autorului sunt neîntemeiate, decizia instanței de

apel fiind argumentată, motivată și în concordanță cu prevederile art.394 Cod de

procedură penală.

În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că, temeiul invocat de

recurent prevăzut în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, nu și-a

găsit confirmare din punctul de vedere al prezenței erorii de drept, care ar fi

temei de implicare a instanței de recurs în decizia instanței de apel, în sensul

casării hotărârii judecătorești și prin urmare, se dispune inadmisibilitatea

recursului declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

6

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul-șef al

Procuraturii de Circumscripție Cahul, Dumitru Calendari, împotriva deciziei

Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 05 decembrie 2017, în cauza

penală în privința lui Diulgher Ilia, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 16 mai 2018.

Președinte Nadejda Toma

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

7