CtEDO 16.02.2023 Auto

HODOR c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
16.02.2023
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
HODOR c. FRANCE (CtEDO, 2023)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 23/19 Kodjo Ben HODOR împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 16 februarie 2023 într-un comitet compus din Stephanie Morou-Vikström , președinta Mattias Guyomar, Kateřina Šimáčková, judecători și Martina Keller, asistentă de secțiune, cererea nr. 23/19 împotriva Republicii Franceze și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Kodjo Ben Hodor ( După ce a intenționat acest lucru, face ca următoarea decizie să se refere în primul rând, sub aspectul articolului 1 din Convenție, la problema motivării rejudecării instanței de judecată, acționând în apel, condamnându-l pe reclamant la pedeapsa de douăzeci și doi de ani de reținere penală pentru fapte de crimă cu premeditare (asasinare). Prin hotărârea din 3 iulie 2013 a Camerei de l'ingine a Tribunalului de Primă Instanță din Paris, reclamantul a fost acuzat în mod voluntar de deces, la 26 septembrie 2009, către F. și, la 8 iunie 2011, către C., cu premeditare. La 20 iunie 2014, tribunalul din Seine Saint-Denis l-a acuzat pe reclamant de uciderea lui F., după ce a reținut un stat de autoapărare, dar l-a găsit vinovat de asasinarea lui C. și l-a condamnat la 20 de ani de condamnare. Prin hotărârea din 27 ianuarie 2017, tribunalul din Seine și Marne, hotărând în apel, l-a condamnat din nou pe reclamant cu privire la F., declarându-l vinovat de faptele de asasinat împotriva lui C., condamnându-l la o pedeapsă de douăzeci și doi de ani de rechiziționare criminală. Reamintind că elementele aflate în discuție au fost discutate în timpul dezbaterilor și prezentate în timpul deliberărilor, înainte de votarea chestiunilor, instanța de judecată a reținut următoarele elemente în discuție: La 8 iunie 2011, [reclamantul] dispunea de două arme de foc foarte periculoase (arme de război în funcție de expert), încărcate cu un număr foarte mare de cartușe, având toate capacitatea letală incontestabilă El a avut grijă să îmbrace o vestă antiglonț, ceea ce înseamnă că a avut în vedere în mod clar din descurcăre ; el a convenit la bară să fi dorit "ca frica să schimbe tabăra" ; El a urmărit vehiculul condus de [C.] pe un scuter furat (...) pentru a-i asigura evadarea; martorii polițiști (...) au confirmat în mod clar că [reclamantul] a tras imediat de trei ori după ce și-a imobilizat scuterul; astfel, și-a marcat voința, deliberată și fără recurs, de a nu amenința, ci de a ucide [din] vehiculul. [reclamantul] în sine confirmat în bară cuvintele sale ținute în cursul de informare că el nu a văzut nimic în mâinile [C.] înainte de a trage; nici o armă nu a fost, de altfel, găsit în mașina condus de acesta. Mai mult decât atât, el este tradus pe "teritoriu" victimei puternic înarmate, în timp ce nimic nu-l obliga și nu se știe a fugit după identificarea polițiștilor înainte de împușcăturile sale. Dar el a putut fugi cu ușurință cu scuterul său puternic sigil a fost simțit în pericol. Două dintre cele trei împușcături mortale au atins [C.] în spate, care se afla, prin urmare, într-o poziție de apărare și nu de atac. Cele trei focuri de armă de scurtă distanță, dintre care două în zone vitale, chiar înainte ca [C.] să rostească nici măcar un cuvânt, traduc prin repetarea lor și prin organele afectate, la culpă omucidere; (...) Amenințările cu moartea invocate de [reclamantul] nu au fost confirmate în nici un moment; sau acesta din urmă putea să se predea în orice moment serviciilor de poliție care puneau astfel capăt eventualelor represalii; (...) În cele din urmă, premeditarea se caracterizează prin urmărirea [C.] înainte de asasinare, dotată cu arme de război aprovizionate, cu o vestă antiglonț, pe un scuter puternic și machiat care îi ușurează scurgerea (...). Prin organizarea venirii sale bine înarmate, el a realizat o mulțime de acte de pregătire pentru a facilita atât uciderea [C.] cât și evadarea sa fără a lăsa urme, care caracterizează premeditare. Prin o decizie din 2 martie 2018, la trimiterea Curții de Casație a unei întrebări prioritare de constituționalitate la cererea reclamantului, Consiliul Constituțional a declarat contrar Constituției al doilea paragraf din art. 365-1 din Codul penal, care prevedea numai motivarea vinovăției, în special pe motiv că [] Principiul de individualizare a pedepselor, care decurge din art. 8 din [Declarația drepturilor omului și a cetățeanului], implică faptul că o sancțiune penală nu poate fi aplicată decât în cazul în care instanța a pronunțat în mod expres, ținând seama de circumstanțele specifice fiecărei specii (Decizia nr. 2017) Cu toate acestea, la 2 martie 2018, punctul 8 a decis că abrogarea nu va intra în vigoare decât începând cu 1 martie 2019 și că hotărârile judecătorești pronunțate în ultimă instanță înainte de data publicării deciziei sale, fie înainte de 2 martie 2018, nu ar putea fi contestate pe baza acestei neconstituționalități. Prin hotărârea din 20 iunie 2018, Curtea de Casație a respins recursul formulat de recurent. Răspunzând la un motiv de casare întemeiat pe lipsa motivării hotărârii cu privire la pedeapsă, Curtea de Casație se pronunță după cum urmează în cazul în care Consiliul Constituțional, în decizia sa nr. 2017-694 QPC din 2 martie 2018, a declarat contrar Constituției articolului 365-1 alineatul (2) din Codul de procedură penală, în sensul că nu impune instanței judecătorești să motiveze alegerea pedepsei pe care o pronunță, a amânat la 1 martie 2019 efectele acestei abrogări și a decis că hotărârile judecătorești pronunțate în ultimă instanță înainte de publicarea deciziei sale nu ar putea fi contestate pe baza acestei neconstituționalități (...) nu rezultă din nicio dispoziție a Convenției europene a drepturilor omului ca, după ce s-a pronunțat asupra vinovăției, să fie obligată să motiveze pedeapsa pe care o pronunță (...) EVALUAREA CURȚII Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul consideră că motivarea hotărârii Tribunalului de Primă Instanță nu îndeplinește cerințele articolului respectiv. El se plânge de lipsa motivării specifice a pedepsei pronunțate împotriva sa. 10. Curtea face trimitere la principiile bine stabilite rezumate în hotărârea Lhermitte c. Belgia din 29 noiembrie 2016 ([GC], n 34238/09) și, în ceea ce privește Franța, prezentate în Hotărârile Agnelet c. France 6198/08), Oulahcene c. France 44446/10, Voica c. France 60995/09, Legillon c. France 53406/10 și Fraumens c. France 30010/10) din 10 ianuarie 2013. În special, Comisia amintește că a confirmat această jurisprudență de la adoptarea în Franța a Legii nr. 2011-939 din 10 august 2011, prin care se introduce un nou articol 365-1 în Codul de procedură penală, care prevede de acum înainte o motivare a hotărârilor pronunțate de o instanță de judecată într-o foaie de motivare anexată foii de întrebări (Matis France (dec.), nr 43699/13, 6 octombrie 2015). În cazul de față, Curtea constată că reclamantul a beneficiat de o serie de informații și garanții în cursul procedurii penale (Agnelet Oulacene Fraumens Legillon Voica, citată anterior, §§ 63, 47, 41, 59 și 47; a se vedea, de asemenea, Haddad c. Franța, n 10485/13, § 16 și Peduzzi c. Franța, n 23487/12, § 18, 21 mai 2015). În plus, Comisia constată că numărul și precizia elementelor faptice expuse pe o pagină și jumătate în foaia de motivare, care caracterizează în special existența unei premeditări, sunt de natură să permită reclamantului să înțeleagă motivele condamnării sale și cuantumul pedepsei sale (punctul 5 de mai sus). Curtea constată, de asemenea, că aceste elemente au determinat judecătorii să pronunțe o pedeapsă de douăzeci și doi de ani de detenție penală, respectând pedeapsa maximă prevăzută la art. 221-13 din Codul penal. 14. În cele din urmă, Comisia observă că, în dreptul intern, recursul a permis instanței judecătorești din a doua instanță să reexamineze cauza în ansamblul său, apelul incident al procurorului public permițându-i, pe de altă parte, să agraveze pedeapsa pronunțată în primă instanță. 15. Curtea, care nu deține nici un arbitrar în procedura și pronunțarea sancțiunii ( Moreira Ferreira c. Portugalia (n [GC], n 19867/12, § 85, 11 iulie 2017), consideră că reclamantul, care a fost asistat de un avocat, a dispus de garanții suficiente care să îi permită să înțeleagă verdictul care a fost pronunțat împotriva sa. 16. Prin urmare, rezultă că această cauză este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. 17. În cele din urmă, reclamantul susține, de asemenea, din perspectiva articolului 13 din Convenție, că nu ar fi beneficiat de o cale de atac eficientă, întrucât Curtea de Casație nu a luat în considerare decizia Consiliului Constituțional în ceea ce îl privește (punctul 6 de mai sus). Curtea amintește că art. 13 se aplică numai atunci când o persoană poate pretinde în mod pârât o încălcare a unui drept protejat de Convenție (Maurice c. France [GC], n 11810/03, § 106, CEDH 2005-IX și De Tommaso c. Italia [GC], n 43395/09, § 180, 23 februarie 2017). 19. În speță, Curtea a constatat deja lipsa unei încălcări în temeiul articolului 6 din convenție. În plus față de faptul că reclamantul a beneficiat de o procedură efectivă, în cursul căreia, asistat de un avocat, acesta și-a putut invoca argumentele și a contestat toate probele aflate în întreținere, pe care reclamantul nu le ridicase în temeiul articolului 13 din convenție, care, prin urmare, nu se aplică. 20. În consecință, această parte a cererii este inadmisibilă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 9 martie 2023. Martina Keller Stephanie Morou-Vikström Asistentă Președintă

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă