1ra-423/18 — art.264 alin.1 CP
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.264 alin.1 CP
- Temei legal
- art.427 alin.1 pct.6 CPP
1ra-423/18 — art.264 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr.1ra-423/18
Curtea Supremă de Justiție
D E C I Z I E
28 februarie 2018 mun.Chișinău
Colegiul penal în următoarea componență:
Președinte Nicolae Gordilă,
Judecători Elena Covalenco,
Iurie Diaconu,
examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se
solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 18 octombrie
2017, declarat de către procurorul în Procuratura de circumscripție Bălți, Formusatii
Andrei, în cauza penală în privința inculpatului
Zamari Ghenadie XXXXX, născut
la XXXXX, originar din XXXXX.
Termenul examinării cauzei:
Prima instanță: 18.11.2016 - 25.05.2017;
Instanța de apel: 21.06.2017 - 18.10.2017;
Instanța de recurs: 25.01.2018 - 28.02.2018.
C O N S T A T Ă:
Prin sentința Judecătoriei Bălți, sediul central din 25 mai 2017, Zamari
Ghenadie a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.264 alin.(1) Cod penal
la amendă în mărime de 200 unități convenționale.
Prima instanță, examinând cauza în procedura prevăzută de art.3641 Cod
de procedură penală, a constatat că Zamari Ghenadie, la data de 24 august 2016,
ora 11.00, conducând automobilul de model „Opel Vectra”, cu n/î XXXXX și
deplasându-se pe partea carosabilă a drumului de ocolire R-14 din direcția străzii
Sofiei spre strada Sorocii, din mun.Bălți, încălcând regulile circulației rutiere, dând
dovadă de sine-încredere exagerată, a încălcat prevederile pct.41 subpct.1) lit.a) și
45 subpct.1) lit.a), b), d) și subpct.2) din Regulamentul circulației rutiere, aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.357 din 13.05.2009, potrivit cărora întoarcerea
vehiculului este interzisă la trecerile pentru pietoni; precum și că conducătorul
trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ținând
permanent seama de factori precum: starea psihofiziologică ce influențează atenția
și reacția; dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile
periculoase; situația rutieră; iar în cazul în care în limita vizibilității apar obstacole
care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să
oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului, și nefiind atent la trafic,
ratând intersecția cu drumul spre s.Dobruja, în timpul efectuării manevrei de virare
la stânga, în limitele marcajului rutier „trecerea pentru pietoni”, cu partea laterală
din spate pe dreapta a automobilului, a tamponat motoreta de model „Viper
ZS50F”, fără numere de înmatriculare, condusă de Licenco Alexandru. În rezultat,
1
potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.423D din 13.10.2016, lui Licenco
Alexandru i-au fost cauzate leziuni corporale sub formă de fractură difuză a ulnei
drepte fără deplasare, fractură cominutivă cap os metacarpian 5 mâina dreaptă cu
deplasarea fragmentelor, plagă contuză în regiunea șoldului drept, excoriații
multiple și plăgi superficiale a brațului, antebrațului și mâinii drepte și a regiunii
faciale, care se califică drept vătămări corporale medii.
Împotriva sentinței a declarat apel procurorul, care a solicitat casarea
acesteia în partea încasării cheltuielilor de judecată, rejudecarea cauzei în această
parte, conform procedurii stabilite pentru prima instanță, cu pronunțarea unei noi
hotărâri, prin care să fie încasate din contul inculpatului cheltuielile judiciare în
mărime de 57 lei, invocând că, deși instanța s-a expus în partea descriptivă a
sentinței în privința cheltuielilor judiciare, contrar prevederilor art.397 pct.3) Cod de
procedură penală, a omis să prevadă această chestiune în dispozitiv; - eronat a
ignorat prevederile art.227 și 229 Cod de procedură penală și neîntemeiat nu a
dispus încasarea din contul inculpatului cheltuielile judiciare.
Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 18 octombrie 2017,
apelul declarat de către procuror a fost respins ca nefondat.
În motivarea soluției date instanța de apel a reținut că, sentința a fost
contestată doar în partea încasării cheltuielilor judiciare.
În acest sens, instanța a indicat că, reieșind din prevederile art.143 alin.(1)
pct.6) și alin.(2) Cod de procedură penală, în cazurile când expertiza a fost dispusă
de către organul de urmărire penală sau de către instanța de judecată la solicitarea
acuzatorului de stat, plățile necesare pentru efectuarea expertizei vor fi achitate din
contul mijloacelor bănești a bugetului de stat.
Respectiv, instanța de apel a precizat că, în speță, expertiza medico-legală
nr.423D din 13.10.2016, a fost efectuată la solicitarea organului de urmărire penală
pentru stabilirea gradului vătămărilor corporale provocate părții vătămate prin
infracțiune, acestea fiind acțiuni procesuale ce țin de administrarea probatoriului și
formularea învinuirii, care sunt puse în seama părții acuzării.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs ordinar procurorul
care, invocând temeiul prevăzut de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală,
solicită casarea acesteia în partea cheltuielilor judiciare, rejudecarea cauzei în
această parte, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună încasarea de
la Gh.Zamari a cheltuielilor judiciare pentru efectuarea expertizei medico-legale, în
mărime de 57 lei, pe motiv că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se
întemeiază soluția; - instanța nu a ținut cont de prevederile art.227-229 Cod de
procedură penală și incorect a soluționat chestiunea legată de cheltuielile judiciare.
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de
către procuror în raport cu materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal
decide asupra inadmisibilității acestuia din următoarele considerente.
Potrivit art.427 alin.(1) Cod de procedură penală, hotărârea instanței de apel
poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanța de fond
ori de apel.
Recurentul în recurs a invocat ca temei de casare a deciziei instanței de apel
art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârile
2
instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de
instanțele de fond și de apel în cazul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe
care se întemeiază soluția.
Analizând temeiul respectiv în raport cu motivele invocate în recursul
declarat, Colegiul penal constată că acesta nu și-a găsit confirmare la examinarea
recursului.
Motivele recurentului, precum că instanța de apel eronat a respins cererea în
vederea compensării cheltuielilor judiciare, încălcând astfel prevederile art.227 și
229 Cod de procedură penală, sunt neîntemeiate.
Astfel, potrivit art.227 alin.(1) și (3) și 229 alin.(1) Cod de procedură penală,
cheltuieli judiciare sunt cheltuielile suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei
desfășurări a procesului penal, care se plătesc din sumele alocate de stat dacă legea
nu prevede altă modalitate.
La caz, recurentul nu a ținut cont că cheltuielile pentru efectuarea expertizei
medico-legală nr.423D din 13.10.2016, sunt cheltuieli efectuate în cadrul urmăririi
penale întru acumularea probatoriului necesar și că acestea sunt trecute, de fapt, în
contul statului și nu urmează a fi puse pe seama condamnatului, or, aceste acțiuni țin
de activitatea organului de urmărire penală, care are un rol activ în procesul de
depistare a diferitor circumstanțe care dovedesc infracțiunea și identifică făptuitorul,
pentru aducerea învinuirii de stat. Trecerea cheltuielilor judiciare în procesul penal
în contul statului își are temeiul în necesitatea desfășurării procesului penal din
oficiu, pentru ca nici un infractor să nu rămână nepedepsit. Or, într-o situație
contrară, acest principiu nu-și mai are valoarea.
Cu referire la argumentul recurentului, precum că hotărârea atacată nu
cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, Colegiul remarcă că recursul repetă
textul apelului, argumentele expuse de recurent fiind anterior invocate în apel, iar
instanța de apel, examinându-le în ansamblu, le-a dat o apreciere corespunzătoare,
conform art.414 Cod de procedură penală, pronunțându-se argumentat și detaliat
asupra lor.
Subsecvent, Colegiul conchide că decizia instanței de apel cuprinde fondul
apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului, precum
și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de
procedură penală.
Prin urmare, argumentele recurentului sunt neîntemeiate, decizia instanței de
apel fiind bine argumentată, motivată și în concordanță cu prevederile art.394 Cod
de procedură penală.
Respectiv, analizând materialele cauzei și hotărârea instanței de apel atacată,
Colegiul penal nu constată vreo eroare de drept gravă ce ar afecta legalitatea
hotărârii judecătorești contestate.
Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs,
examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii
instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în
care constată că este vădit neîntemeiat.
În baza celor expuse, Colegiul penal conchide că temeiul invocat de către
procuror nu este aplicabil din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar
3
da temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărârii contestate și,
potrivit legii, se dispune inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit neîntemeiat.
În conformitate cu prevederile art.432 alin.(1)-(2) pct.4) Cod de procedură
penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție
D E C I D E :
Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura
de circumscripție Bălți, Formusatii Andrei, împotriva deciziei Colegiului penal al
Curții de Apel Bălți din 18 octombrie 2017, în cauza penală în privința lui Zamari
Ghenadie, ca fiind vădit neîntemeiat.
Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 20 martie 2018.
Președinte Nicolae Gordilă
Judecători Elena Covalenco
Iurie Diaconu
4